4.14 Consolidarea unei societăţi sănătoase Obiectivele SND
Îmbunătăţirea stării de sănătate a naţiunii trebuie urmărită ţinînd seama şi de faptul că în familii sănătoase şi informate se nasc şi copii sănătoşi. Creşterea unei naţiuni sănătoase se poate obţine prin investiţii, în primul rînd, în copii, primii ani de viaţă fiind cruciali. Pe lîngă aceasta, sănătatea are şi o valoare economică esenţială. O forţă de muncă sănătoasă este în stare să utilizeze cu maximă eficienţă capacităţile sale profesionale şi să fie mai competitivă atunci cînd concurează pentru ocuparea unor locuri de muncă accesibile. Timpul individual alocat pentru muncă pe parcursul anului tinde să crească odată cu îmbunătăţirea stării de sănătate a angajatului. În sfîrşit, cetăţenii sănătoşi au o viaţă economică mai lungă şi contribuie mai plenar la dezvoltarea economică a naţiunii.
Suportul prin asistenţă externă în anul 2011
Pe parcursul anului 2011, activităţile comune ale autorităţilor publice şi donatorilor în domeniul sănătăţii au fost orientate preponderent spre mărirea accesului populaţiei la serviciile de sănătate şi îmbunătăţirea calităţii de prestare a serviciilor. Majoritatea acţiunilor planificate au fost realizate, ceea ce a avut un impact benefic asupra sănătăţii populaţiei.
În perioada de raportare, pentru a îmbunătăţi calitatea asistenţei medicale, a continuat, cu susţinerea Băncii Mondiale, construcţia şi reabilitarea instituţiilor medico-sanitare, în special a centrelor de sănătate din regiunile rurale. Astfel, în 2011 au fost construite / renovate 14 centre de sănătate. Alte 5 centre de sănătate sunt în curs de construcţie / renovare, iar pentru alte 35 de centre a fost elaborată documentaţia de proiect.
Asistenţa tehnică a ONU acordată Guvernului pentru reforma sistemului de sănătate publică a continuat şi în 2011, cu atenţie mărită pentru tratarea şi prevenirea maladiilor netransmisibile. Prima activitate de pregătire a fost întreprinsă pentru elaborarea unei noi strategii de sănătate publică, revizuirea legislaţiei privind sănătatea publică şi elaborarea cadrului de monitorizare a performanţei, iar Guvernul a fost susţinut în elaborarea planurilor naţionale de control al tutunului şi alcoolului şi în analizele de cost-eficienţă a strategiilor de control al tutunului şi alcoolului.
Secţia radioterapie a Institutului Oncologic a fost modernizată, astfel fiind îmbunătăţite şi extinse serviciile de radioterapie prestate pacienţilor cu cancer. Sporirea asigurării calităţii, controlului şi securităţii în administrarea radioterapiei externe a fost susţinută de misiuni ale experţilor şi instruirea personalului, pentru a atinge standardele Centrului de Competenţă.
În 2011 a început construcţia noului bloc de chirurgie al Spitalului Clinic Republican din contul finanţării de la Banca Mondială, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei şi de la Uniunea Europeană. Alte zece centre comunitare au început să funcţioneze, destinate să susţină tratarea pacienţilor cu tuberculoză.
USAID, UNAIDS, OMS şi UNICEF au acordat asistenţă Moldovei în combaterea HIV/SIDA. Activităţile au inclus campanii informaţionale în mass media, instruirea lucrătorilor medicali, programe educaţionale în şcoli, precum şi consilierea şi tratarea victimelor.
Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare de asemenea a fost activă în acest domeniu prin intermediul a patru proiecte. Proiectul "Generaţie Sănătoasă" a continuat să contribuie la creşterea accesului la servicii de sănătate prietenoase tinerilor, sănătatea sexuală şi reproductivă în rândul tinerilor şi la reducerea nivelurilor de mortalitate şi morbiditate a mamei şi copilului. Apropiat de proiectul anterior, un proiect de modernizare a sistemului perinatologic a oferit instruiri pentru practic toate maternităţile din Moldova privind oferirea de asistenţă obstetrică şi neonatală de bază şi de urgenţă. Proiectul de sănătate mintală a contribuit la îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor cu dizabilităţi mintale prin accesul mărit la servicii comunitare adecvate, de ambulator, în domeniul sănătăţii mintale. Serviciile de asistenţă urgentă au fost consolidate prin suportul proiectului SDC de regionalizare a serviciilor de asistenţă pediatrică de urgenţă.
În acest sector a fost înregistrată compatibilitatea totală a diverselor agenţii donatoare ce activează în acest sector, datorită unui mecanism de coordonare ce funcţionează bine. Performanţa pozitivă e datorată şi implicării active a beneficiarilor proiectelor la toate etapele proiectelor şi bunei comunicări dintre Minister şi comunitatea donatoare.
4.15 Creşterea gradului de ocupare prin racordarea ofertei educaţionale la cererea de pe piaţa de muncă Obiectivele SND
Dezvoltarea continuă a resurselor umane de calitate reprezintă o condiţie fundamentală pentru asigurarea competitivităţii economiei şi pentru dezvoltarea durabilă pe termen lung. Tendinţele negative care se manifestă pe parcursul ultimilor ani în Moldova denotă un caracter migratoriu al forţei de muncă. Aceasta implică costuri sociale în creştere şi ameninţă să devină o constrîngere serioasă a creşterii economice pe viitor, soluţionarea ei devenind astfel o sarcină importantă în sporirea atractivităţii muncii în ţară şi în restructurarea sectorului educaţional, pentru a asigura pregătirea cadrelor în conformitate cu cerinţele pieţei de muncă.
Suportul prin asistenţă externă în anul 2011
ADC, Liechtenstein, GIZ şi UNICEF sunt cei mai activi parteneri externi de dezvoltare ce susţin dezvoltarea educaţiei şi formării profesionale (VET) în Moldova.
Pentru a realiza obiectivul de dezvoltare a unui sistem de învăţământ profesional consolidat, care să formeze resursele umane conform cerinţelor actuale competitive de pe piaţa muncii, a fost întreprinsă o gamă impresionantă de acţiuni pentru a moderniza învăţământul profesional. În acest sens, cu susţinerea Serviciului de Dezvoltare al Liechtensteinului (LED), 5 şcoli şi un colegiu au primit materiale didactice şi echipament specializat. Au fost elaborate curriculum-uri de meserii pentru un anumit număr de profesii. În prezent proiectul lucrează la adaptarea metodelor de predare şi a curriculum-ului în domeniul agriculturii şi construcţiilor, pentru ca acestea să corespundă aşteptărilor şi necesităţilor de pe piaţa muncii.
ADC a continuat să ofere suport în pilotarea şcolilor profesionale ca centre regionale de cunoştinţe. Odată creat, centrul regional va oferi instruire pentru studenţi şi instruire avansată pentru adulţi, şomeri, lucrători, fermieri şi vinificatori. ADC a susţinut şi consolidarea calificărilor şi capacităţilor necesare pentru investirea în întreţinerea adecvată şi durabilitatea infrastructurii, precum şi sectorul de apă şi canalizare.
În cadrul Parteneriatului Estic, a fost asigurată cooperarea eficientă cu Fundaţia Europeană pentru Instruire (ETF) a Comisiei Europene, ceea ce a contribuit la realizarea următoarelor rezultate: (i) dezvoltarea sistemului de validare a studiilor non-formale şi informale, (ii) iniţierea de proiecte pentru elaborarea cadrului legal în sectorul VET în contextul instruirii continue, (iii) promovarea educaţiei antreprenoriale. Moldova a fost menţionată drept o ţară cu cea mai bună practică în rândul membrilor din Parteneriatul Estic.
Centrului Republican de Dezvoltare a Învăţămîntului Profesional a început elaborarea curriculum-ului ocupaţional şi educaţional pentru instituţiile de învăţământ mediu profesional, pentru a ajusta sistemul de învăţământ profesional la cerinţele pieţei muncii, naţionale şi internaţionale. A început elaborarea Curriculumului Naţional de Formare Continuă pentru profesori, în baza învăţământului centrat pe copil şi a metodologiei de evaluare şi certificare a aptitudinilor adulţilor.
Cu suportul proiectului "Şcoala profesională ca furnizor de instruire şi formare pentru sectorul apă şi canalizare al Republicii Moldova", finanţat de Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare şi implementat de Institutul de Consolidare a Capacităţilor Profesionale, în două instituţii de învăţământ au fost echipate atelierele de lucru, au fost oferite instruiri în domeniul întreţinerii şi reparaţiei echipamentului electric, mecanică, sudurii şi ingineriei sanitare (Şcoala profesională nr. 9 din Chişinău şi Liceul profesional nr. 2 din Chişinău).
4.16 Asigurarea incluziunii şi protecţiei sociale la un nivel mai înalt
Obiectivele SND
Sărăcia şi excluziunea socială sunt factorii majori care împiedică dezvoltarea resurselor umane. Eliminarea discriminărilor de pe piaţa muncii este o condiţie necesară pentru a asigura o incluziune socială mai înaltă. De asemenea, dezvoltarea resurselor umane implică şi o politică de protecţie socială care, în mod eficient şi ţintit, ar ajuta persoanele nevoiaşe să scape din capcana sărăciei. Ţinând cont de resursele publice foarte limitate, aceste politici trebuie să se orienteze, în principal, asupra persoanelor cu adevărat sărace, nu asupra persoanelor cu merite în faţa statului sau a societăţii.
Suportul prin asistenţă externă în anul 2011
Datorită programului de suport bugetar al UE, Guvernul Republicii Moldova a putut să susţină păturile vulnerabile de populaţie pe parcursul perioadei reci a anului. Aceasta este o parte a reformelor implementate cu susţinerea UE pentru reformarea asistenţei sociale în Moldova.
Unul din proiectele importante în acest domeniu este proiectul "Comunitate pentru Toţi: Moldova", finanţat de Fundaţia Soros Moldova. Proiectul a fost elaborat pentru a susţine reforma sistemului de bunăstare socială a persoanelor cu dizabilităţi mintale din Republica Moldova, cu scopul de a îmbunătăţi incluziunea lor socială şi a contribui direct la realizarea obiectivelor stabilite în Strategia de incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi pentru anii 2010-2013. Proiectul a oferit asistenţă tehnică la elaborarea Legii privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi, cadrului legal (regulamente, standarde de calitate etc.) al noilor servicii pentru persoanele cu dizabilităţi. În acelaşi timp, în parteneriat cu autorităţile publice locale şi centrale, proiectul a promovat principiile de incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi prin susţinerea familiilor biologice, extinse sau a asistenţilor parentali profesionişti la reintegrarea persoanelor cu dizabilităţi; a oferit comunităţilor asistenţă tehnică şi materială pentru dezvoltarea (crearea şi extinderea) serviciilor alternative de protecţie socială; a susţinut comunităţile în procesul de incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi mintale, precum a şi dezvoltat capacitatea părinţilor, asistenţilor sociali, prestatorilor de servicii sociale şi a autorităţilor publice locale în domeniul asistenţei sociale pentru persoane cu dizabilităţi. În anul de referinţă, Parlamentul a adoptat Legea privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi. Mai mult ca atât, reţeaua de servicii sociale a fost suplinită cu un serviciu specializat nou - "Echipa mobilă" - care oferă susţinere şi consiliere socială la domiciliu pentru orice beneficiar.
În ceea ce priveşte protecţia copiilor, în 2010 a fost stabilit cadrul normativ şi instituţional pentru dezvoltarea îngrijirii alternative a copiilor, de tip familie, ca de exemplu servicii de asistenţă parentală profesionistă şi case de copii de tip familial. Acest fapt a încurajat dezvoltarea serviciilor de tip respectiv în majoritatea unităţilor administrative locale pe parcursul anului de raportare. Astfel, până la sfârşitul anului 2011 au fost realizate următoarele:
-
164 de familii foster de serviciile cărora au beneficiat 239 copii, comparativ cu 105 familii şi 142 copii în plasament la sfârşitul anului 2010;
-
80 de case de copii de tip familial, unde au fost plasaţi 342 copii, comparativ cu 78 servicii şi 298 copii în plasament la sfârşitul anului 2010.
În urma elaborării şi implementării politicii de asistenţă socială ţintită, susţinută de UE (suport bugetar sectorial), Banca Mondială, DFID, în anul 2011 numărul beneficiarilor de asistenţă s-a dublat comparativ cu anul 2009 când a fost lansat programul, ceea ce înseamnă 80.000 familii sărace care au primit cel puţin o alocaţie socială comparativ cu 33.232 familii în anul 2009, iar suma totală a fondurilor folosite pentru a plăti ajutorul social practic s-a triplat - 330,6 milioane lei în 2011 comparativ cu 118,1 milioane lei în 2009.
Guvernul Republicii Moldova acordă atenţie specială creşterii accesului populaţiei la loc de trai decent şi disponibil, în special pentru grupurile de populaţie cu venit mic. Cu suportul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei, au fost construite 249 apartamente pentru păturile vulnerabile de populaţie, din care 149 în Chişinău, 30 în Glodeni şi 70 în Criuleni. La sfârşitul anului, Banca a aprobat a doua etapă a proiectului, în sumă de EUR 13,4 milioane, care vor permite construirea a încă 701 apartamente noi în Sîngerei, Glodeni, Basarabeasca, Chişinău, Briceni, Anenii Noi, Ceadîr-Lunga, Călăraşi, Hînceşti, Făleşti şi Drochia.
Efortul de ajutor în domeniul asistenţei sociale s-a mai axat şi pe: dezvoltarea unor servicii durabile de asistenţă socială, în special în regiunile rurale; elaborarea modelelor de îngrijire alternativă a copiilor şi protecţie socială pentru copii în situaţie de risc; şi pe prevenirea traficului de fiinţe umane.
Dostları ilə paylaş: |