Szerzőink:
Albert Dávid
(Csíkdánfalva, 1934) - nyugdíjas történelemtanár - Székelyudvarhely
Forró Albert
(Székelyudvarhely, 1971) - történelemtanár, Venczel József Faipari Iskolaközpont - Csíkszereda
Forró Tibor
(Székelyudvarhely, 1973) - történelemtanár, Wass Albert Általános Iskola - Bögöz
Gidó Csaba
(Csíkszereda, 1973) - történelemtanár, Kós Károly Szakközépiskola - Székelyudvarhely
Gyarmati Zsolt
(Székelyudvarhely, 1970) - történelem tanár, Eötvös József Mezőgazdasági Iskolaközpont - Székelyudvarhely, - doktorandusz, ELTE, Budapest
Hermann Gusztáv Mihály
(Bukarest, 1955 ) - történész - Városi Könyvtár, Székelyudvarhely
Kápolnási Zsolt
(Székelyudvarhely, 1969) - történelemtanár, Kós Károly Szakközépiskola - Székelyudvarhely
Novák Károly István
(Székelyudvarhely, 1976) - történelemtanár, Tompa László Általános Iskola - Székelyudvarhely
Róth András Lajos
(Kézdivásárhely, 1953) - könyvtáros, Haáz Rezső Múzeum Tudományos Könyvtára - Székelyudvarhely
Sófalvi András
(Székelyudvarhely, 1973) - egyetemi hallgató (régészet - történelem), ELTE BTK - Budapest
Veress Emőd
(Székelyudvarhely, 1978) - egyetemi hallgató, Dimitrie Cantemir Keresztény Egyetem - Kolozsvár
Veres Péter
(Gyulafehérvár, 1957) - muzeográfus, Haáz Rezső Múzeum - Székelyudvarhely
Vofkori György
(Brassó, 1938) - nyugdíjas történelemtanár - Székelyudvarhely
Rezumate Albert Dávid:
Intelectuali-jurişti în Scaunul Odorhei la sfârşitul secolului
al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea
Autorul se ocupă de categoria de intelectuali laici de formaţie “practică”, ce şi-a dobândit cunoştinţele juridice în cursul activităţii de zi cu zi, şi nu în cadrul universităţilor epocii; categorie ce asigura asistenţă juridică locuitorilor scaunului în procesele judecate în faţa instanţelor locale. “Literaţii” sau “diecii” amintiţi în protocoalele scaunelor de judecată ale vremii proveneau toţi din diferitele categorii ale societăţii secuieşti, dar în special din păturile inferioare ale acesteia. A doua parte a studiului conţine lista diecilor menţionaţi în protocoalele de judecată ale scaunului, specificându-se localitatea lor de domiciliu, starea lor socială, anii în care apar amintiţi, precum şi referiri la activitatea lor.
Forró Albert:
Viaţa economică a satului Hălmeag în prima jumătate a secolului XX.
Satul Hălmeag, situat în judeţul Braşov, locuit în majoritate de maghiari, a avut o viaţă economică dezvoltată, având în vedere faptul că la începutul secolului XX s-au format trei societăţi de treierat. În această perioadă Hălmeagul a trecut prin multe încercări: două războaie mondiale, modificări ale graniţelor statale, transformări economico-sociale şi politice i-au influenţat viaţa. În ciuda acestor evenimente locuitorii satului au făurit cu munca lor perseverentă o agricultură mecanizată modernă, chiar în comparaţie cu zone agricole evoluate ale ţării. Declinul satului a început în anii 1950, când în urma formării cooperativei agricole de producţie, în lipsa posibilităţilor de trai, tinerii au migrat către oraşe.
Forró Tibor:
Prima lege electorală bazată pe reprezentare populară şi aplicarea ei în Transilvania
Secolul al XIX-lea a adus victoria legislaţiei. Mişcarea legislativă maghiară nu numai că a iniţiat reforma legislativă, dar - ţinând cont de legile aflate în vigoare - a şi dus-o până la capăt. Reforma constituţională din aprilie 1848, a adus Ungariei şi Transilvaniei unite - ca formă de stat - monarhia constituţională, în care rolul primordial urma să-l aibă Parlamentul şi în care membrii acestuia, pentru prima oară, vor fi aleşi în mod liber de populaţia oraşelor din această regiune.
Scopul lucrării este prezentarea reformei legislaţiei, care a dat posibilitatea organizării primelor alegeri libere pentru Parlamentul de la Budapesta. La baza lucrării stau relatările şi comentarile apărute în ziarele vremii, dar şi date din arhive referitoare la pregătirea şi desfăşurarea alegerilor.
Primele alegeri libere pentru Parlamentul de la Budapesta au avut loc la sfârşitul lunii iunie, începutul lunii iulie 1848, fiind organizate pe baza legislaţiei aprobate în aprilie la Bratislava şi contrasemnate la Curtea de la Viena. Mişcarea liberală reformistă, care a iniţiat majoritatea legilor din aprilie 1848, a lărgit baza alegătorilor şi aleşilor, în prima grupă fiind admişi şi trecuţi pe listele alegătorilor bărbaţii care au împlinit cel puţin 20 de ani, şi aveau proprietăţi în valoare de cel puţin 300 de florini în oraşe sau 1/4 proprietate urbarială în sate. De asemenea primeau dreptul de vot meşteşugarii care lucrau cel puţin cu un ucenic şi doctorii, farmacişti, profesorii, preoţii, inginerii, intelectualitatea şi membrii Academiei, indiferent de venitul lor.
La întocmirea legii electorale s-a luat ca bază Constituţia belgiană din 1831, dar în comparaţie cu cea de azi, oricât de liberală ar fi fost ea, avea însemnate neajunsuri. Legea electorală din 1848 menţinea în continuare sistemul cenzitar, astfel populaţia fără venit sau cu venituri mici era exclusă de pe listele alegătorilor, la fel erau şi femeile, neavând nici ele posibilitatea de a participa la alegerile din iunie-iulie 1848.
Legea electorală din aprilie 1848 a stabilit în mod detaliat dreptul de a alege şi de a fi ales, modul organizării şi desfăşurării alegerilor parlamentare, şi a însemnat un succes în drumul reformelor liberale.
Gidó Csaba:
Congresul de la Tuşnad din 1902 şi fenomenul emigrării secuieşti
Pe la sfârşitul secolului XIX-lea şi începutul secolului XX toate naţiunile Central şi Est europene au acordat o atenţie sporită procesului de desăvârşire a statului naţional unitar. Secuimea, aflată la limita estică a Imperiului austro-ungar a reprezentat o unitate etnică şi geografică aparte. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea secuii s-au confruntat cu numeroase probleme economice şi sociale. În urma sporului demografic, a industriei slab dezvoltate, a situaţiei agricole precare, precum şi datorită dezvoltării anevoioase a reţelei căilor ferate, o parte a secuilor s-a decis să emigreze. Până la sfârşitul secolului al XIX-lea această situaţie s-a agravat şi mai mult, captând astfel atenţia opiniei publice şi chiar a guvernului, creându-se astfel problema seciuască. Opinia publică considera că nerezolvarea situaţiei create ar însema pierderea comunităţii secuieşti din zona de S-E a Transilvaniei
Pentru rezolvarea problemei secuimii are loc organizarea Congresului secuiesc din 1902, ţinut la Băile Tuşnad. Aici timp de trei zile au fost discutate toate problemele societăţii secuiesti şi au fost căutate modalităţi pentru rezolvarea acestora. Participanţii la congres au cerut prezenţa mai activă a statului maghiar în rezolvarea problemei secuieşti şi au elaborat o serie de proiecte cu care sperau ca problema secuimii să poate fi remediată.
Despre Congresul secuiesc de la Tuşnad au apărut o serie de opinii pro şi contra. Însă în concluzie putem spune că Congresul secuiesc a avut un rol important în activizarea rolului statului în această zonă. Astfel, la începutul secolului al XX-lea economia şi societatea secuiască a început să iasă din criza în care se afla la finele veacului XIX-lea. Această dezvoltare a secuimii a fost oprită de izbucnirea primului război mondial şi o parte din proiectele elaborate la congresul de la Tuşnad au ajuns definitiv pe rafturile arhivelor, astfel o parte din problemele existente în trecut nu a fost soluţionate nici până astăzi.
Dostları ilə paylaş: |
