 06.06.2014
Arheologii confirmă existența a 50 de personaje biblice
Un studiu făcut de Purdue University a confirmat existența a 50 de persoane menționate în întâmplările din Vechiul Testament. Raportul, semnat de către cercetătorul Lawrence Mykytiuk, include regii lui Israel și regii din Mesopotamia, ca personaje a căror existență a fost confirmată, ne informează portalul Acontecer Cristiano.
Potrivit informațiilor de la Arheologia Biblică, raportul va fi lansat parțial în cursul lunilor martie și aprilie 2014. Una din părțile documentului, care deja s-a prezentat, arată personaje mai puțin cunoscute ale Bibliei care au fost subiectul multor studii și pot fi identificate ca fiind adevărate.
Cel puțin 50 de persoane menționate în Biblie au fost identificate în dovezile arheologice. Numele lor apar în inscripții scrise în timpul perioadei descrise în Biblie. Studiul va fi publicat într-o colecție completă de referințe biblice și inscripții relaționate cu fiecare dintre cele 50 de persoane.
“Unul dintre personajele biblice la care nu există nici o dovadă arheologică a existenței sale este regele David. Până în 1993, numele personajului David nu a apărut în dovezile arheologice, cu atât mai putin o referire la regele David. Aceasta a determinat pe unii cercetători să se îndoiască de existența sa. În conformitate cu această speculație David a fost considerat un mit sau o creație literară de autori și editori biblici posteriori. Cu toate acestea, în 1993, s-a descoperit faimoasa inscripție de la Tel Dan, într-o săpătură realizată de către Avraham Biran.
Scrisă în secolul al IX-lea î.Hr. în aramaică, piatra de la Tel Dan a fost parte dintr-un trofeu de victorie, care a fost scris în numele unui rege care nu era un israelit, unde povestește despre victoria sa împotriva “Împăratul lui Israel” și “Casa lui David”. Inscripția pare a fi legată de narațiunea biblică din 2 Împărați 8:28-29. Este adevărat că la un secol după moartea lui David, el era încă amintit ca fondator al unei dinastii.
01.06.2014
În zona geografică în care au existat oraşele biblice Sodoma şi Gomora au fost descoperite rămăşiţe umane şi vase de lut, care arată clar că distrugerea celor două oraşe a avut loc din cauza unui foc puternic. Descoperirea confirmă întocmai relatarea biblică.
Descoperirea a fost făcută de Dr. Steven Collins, arheolog la Trinity Southwest University din Albuquerque, New Mexico, şi prezentată în cea mai recentă carte a sa Discovering the City of Sodom (publicată în aprilie, anul acesta).
Săpăturile în regiune au descoperit fragmentele a trei cadavre înghesuite, ale căror oase au fost răsucite anormal. Starea acestora relevă decesul în urma unei călduri intense, provocate de explozia unui meteorit sau foc din cer, cum se exprimă autorii Bibliei.
În plus, arheologul a descoperit şi câteva cioburi de lut, vechi de 4.000 de ani, care pe o parte erau acoperite cu trinitite (fragmentele de sticlă rezultate în urma exploziilor nucleare). Aceasta demonstrează că cioburile de lut au fost expuse unor temperaturi foarte ridicate, care au făcut ca lutul să se topească şi să se transforme în sticlă.
Relatarea biblică despre Sodoma şi Gomora se află în Geneza 19:24 şi afirmă: „Atunci Domnul a făcut să ploaie peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc de la Domnul din cer".
18.05.2014
Mari descoperiri arheologice: Stela lui Mesa
Stela lui Mesa (popularizata in secolul al XIX-lea ca "Piatra Moabita") este o piatra de bazalt negru care poarta o inscriptie din secolul al IX-lea i.Hr. apartinand regelui Mesa al Moabului.
Inscriptia a fost realizata in jurul anului 850 i.Hr., ca un monument comemorativ al victoriei lui Mesa asupra "regelui Omri al Israelului" si a fiului sau, care au "asuprit" Moabul.
Aceasta contine si cea mai veche referire la numele sacru al lui Dumnezeu - YHWH - si, in acelasi timp, este notabil faptul ca aceasta este cea mai vasta inscriptie, care a fost descoperita pana in prezent, ce se refera la vechiul Israel. Savantul francez André Lemaire a reconstituit si tradus o portiune a liniei 31, ca insemnand "Casa lui David".
Piatra are o inaltime de 124 cm, latime si grosime de 71 cm.
22.04.2014
Întrebare: Ce spune Biblia despre omul peșterii, omul preistoric, de Neanderthal?
Răspuns: Biblia nu folosește termenul „omul peșterii” sau „de Neanderthal” și, potrivit Bibliei, „omul preistoric” nu există. Termenul „preistoric” înseamnă „aparținând perioadei dinaintea istoriei scrise”. Acest lucru presupune că relatarea biblică este o simplă născocire, deoarece cartea Genesa consemnează evenimentele care au precedat crearea omului (și anume primele cinci zile ale creației – omul a fost creat în ziua a șasea). Biblia face clar faptul că Adam și Eva au fost oameni perfecți chiar din momentul în care au fost creați, și nu au evoluat din forme inferioare de viață.
Acestea fiind spuse, Biblia descrie o perioadă de ridicare traumatică a valurilor asupra pământului – potopul (Genesa 6-9), în timpul căruia civilizația a fost complet distrusă, cu excepția a opt oameni. Omenirea a fost forțată să o ia de la început. În acest context istoric, unii oameni de știință cred că oamenii au locuit în peșteri și au întrebuințat unelte făcute din piatră. Acești oameni nu erau primitivi, ci pur și simplu duceau lipsă de altele mai bune. Și cu siguranță că nu erau de jumătate maimuțe. Dovada fosilelor este foarte clară: oamenii peșterilor erau oameni – oameni care au locuit în peșteri.
Există unele rămășițe fosilizate de maimuțe, pe care paleo-antropologii darwinieni le consideră a fi un fel de tranziție între maimuță și om. Majoritatea oamenilor par să ia în considerare aceste interpretări atunci când își imaginează omul peșterii. Ei își imaginează creaturi păroase, de jumătate maimuță, de jumătate om ghemuite într-o peșteră, în apropierea unui foc și care desenează pe pereți cu uneltele lor de piatră proaspăt create. Aceasta este o concepție greșită des întâlnită. Și în ceea ce privește paleo-antropologia darwiniană, trebuie să reținem că aceste interpretări reflectă o concepție proprie despre lume, nu este rezultatul dovezilor. De fapt, nu doar că există o opoziție majoră în cadrul comunității academice față de aceste interpretări, ci chiar darwiniștii nu cad de acord în întregime unii cu alții asupra detaliilor.
Din nefericire, punctul de vedere principal al maselor promovează ideea că omul și maimuța deopotrivă au evoluat din același strămoș, dar cu siguranță că aceasta nu este singura interpretare plauzibilă a dovezilor disponibile. De fapt, lipsește chiar dovada în favoarea acestei interpretări.
Când Dumnezeu i-a creat pe Adam și pe Eva, ei au fost ființe umane complet dezvoltate, capabile să comunice, să trăiască în societate și să se dezvolte (Genesa 2.19-25, 3.1-20, 4.1-12). E aproape amuzant să ne gândim până unde merg oamenii de știință, pentru a demonstra existența omului preistoric din peșteră. Ei găsesc un dinte diform într-o peșteră, și de la acela creează o ființă umană diformă, care a trăit în peșteră, cocoșată ca o maimuță. Nu există nicio cale pe care știința să poată demonstra existența omului peșterii cu ajutorul unei fosile. Oamenii de știință evoluționiști pur și simplu au o teorie, și apoi forțează dovezile, pentru a se potrivi cu acea teorie. Adam și Eva au fost primele făpturi omenești create și erau complet formați, inteligenți și aveau statură verticală.
22.04.2014
„Cum rămâne cu miliardele de ani? Geologii şi mulţi alţii folosesc adesea ordinul milioanelor şi al miliardelor pentru a se referi la vârsta diferitelor fosile. Drept dovadă este invocată de cele mai multe ori metoda datării radiometrice. Literatura ştiinţifică este împânzită cu date de felul acesta, care se află în conflict cu modelul biblic conform căruia viaţa a fost creată cu doar câteva mii de ani în urmă. Cu toate acestea, există şi acele date ştiinţifice care susţin mai mult modelul biblic decât pe cel al erelor geologice îndelungate:
(1) Erodarea continentelor este atât de rapidă încât, de-a lungul marilor ere geologice propuse, acestea s-ar fi putut eroda de peste o sută de ori până la nivelul mării. Dacă sunt atât de vechi, de ce sunt totuşi încă aici? Unii sugerează existenţa unui proces de reînnoire de la bază a continentelor. Soluţia nu este însă deloc satisfăcătoare, din moment ce coloana geologică, de la nou spre vechi, este încă prezentă pe continente care, în mod evident, nu au parcurs încă nici măcar un ciclu de erodare completă.
(2) De asemenea, folosind nişte calcule extrem de conservatoare, la viteza cu care râurile transportă sedimentele înspre oceane, ar fi trebuit ca în prezent acestea să se fi umplut cu sedimente de mai bine de şapte ori de-a lungul miliardelor de ani postulate.
(3) Suprafeţele plane, precum Insula Kangaroo, - la care ne-am referit mai sus - şi care se presupune a fi extrem de vechi, nu ar trebui să fie de fapt atât de plane şi ar trebui să fi fost erodate complet de-a lungul erelor geologice sugerate.
(4) Planitatea straturilor sedimentare de sub şi de deasupra numeroaselor discontinuităţi plane (paraconformităţile la care ne-am referit mai sus) indică o stratificare rapidă a coloanei sedimentare.
(5) Carbonul-14, care are un timp de înjumătăţire de doar 5730 de ani nu ar trebui folosit deloc în dreptul unor mostre mai vechi de un milion de ani. Totuşi, datarea cu carbon-14 sugerează că fosilele marine, cărbunele, grafitul, chiar şi unele diamante, presupuse de mulţi ca având sute de milioane de ani, sunt relativ tinere. În cazul acestora, datarea cu carbon-14 sugerează date mult mai recente!
(6) Moleculele proteice nu pot supravieţui atât de mult timp, mai ales că unii dintre aminoacizii din compoziţia acestora sunt extrem de delicaţi. Unii sugerează că perioada acestora de supravieţuire ar fi de câteva mii, sau maxim un milion de ani. Totuşi, în fosila unui dinozaur, care se presupune că ar avea 78 milioane de ani, s-au găsit urme de ţesut cu aspect proaspăt, precum şi urme de celule sanguine. Poate că totuşi dinozaurii nu sunt chiar atât de bătrâni!
(7) Conform scenariului evoluţionist, rasa umană există de aprox. 200-500 de mii de ani, iar genul Homo, de aprox. două sau mai multe milioane de ani. Ne reproducem atât de repede, încât ne dublăm numărul în mult mai puţin de 100 de ani. Dacă pornim de la doar doi părinţi şi luând în considerare viteza actuală de reproducere, avem nevoie de doar câteva mii de ani pentru a ajunge la numărul populaţiei de azi. Se pare, până la urmă, că nu suntem pe-aici de atât de multă vreme pe cât sugerează evoluţia, ori planeta ar fi deja plină.
(8) De asemenea, dovezile arheologice extrem de convingătoare ale activităţii umane, cum sunt scrisul sau colosurile arhitecturale, precum apeductele sau piramidele, nu au decât câteva mii de ani.
(9) Mutaţiile sunt extrem de dăunătoare, iar calculele indică faptul că, datorită ratei ridicate a mutaţiilor descoperite recent, ar trebui ca umanitatea să fi degenerat până la punctul de extincţie cu mult timp în urmă. Cum să fi supravieţuit totuşi unor şanse atât de împotrivitoare, dacă suntem pe-aici de câteva sute de mii de ani?
(10) Evoluţia are nevoie de foarte mult timp, însă eonii geologici extrem de lungi sunt totuşi mult prea scurţi pentru improbabilităţile imaginate. Biologul molecular Herbert Yockey a calculat că, pe pământ, ar fi nevoie de 1.023 ani pentru ca o singură moleculă proteică specifică să se producă în mod accidental. Vârsta presupusă a pământului este de 10 miliarde de ori prea scurtă pentru a produce o singură moleculă proteică specifică, iar cea mai simplă formă de viaţă pe care o cunoaştem are câteva sute de mii de astfel de molecule. Evaluate din punct de vedere cantitativ, miliardele de ani propuse pentru procesul de evoluţie nu sunt de prea mare ajutor dacă luăm în calcul improbabilităţile implicate. Creaţia pare un lucru necesar.
Dostları ilə paylaş: |
