Arheologii confirmă existența a 50 de personaje biblice Un studiu făcut de

Ştiinţa se pronunţă

    Suprafaţa terestră este acoperită în proporţie de 75% cu depozite de roci sedimentare. Formaţiuni sedimentare similare pot fi observate atât în Marele Canion din statul Colorado (SUA), cât şi în Anglia, Franţa, Germania, Ţările Scandinave, Polonia, Rusia etc. Existenţa acestor straturi presupune că, în trecut, au existat simultan, pe întregul pământ, aceleaşi condiţii climaterice care au condus la formarea lor.

     Prezenţa fosilelor sugerează, de asemenea, realitatea unui cataclism. Se ştie că fosilele s-au format prin moartea rapidă a unor fiinţe vii, prinse atât de repede între sedimente, încât nu au avut timp să se dezintegreze în mod natural. Descoperirea unor bancuri întregi de peşti fosilizaţi nu ar putea fi explicată decât prin faptul că un eveniment catastrofal le-a curmat brusc existenţa. Din statul Nebraska şi până în deşertul Gobi, straturile de fosile ale unor vietăţi marine şi terestre nu fac altceva decât să confirme că potopul a fost atât de distrugător pe cât îl prezintă Biblia. Lanţurile de munţi din regiuni diferite ale lumii prezintă fosile marine. „Se poate vedea clar că aceste zone s-au aflat sub apă, deoarece în apropierea piscurilor, munţii sunt formaţi în mare parte din straturi marine ce conţin frecvent fosile marine recente"[6] . 

    Fosilele, în special de trunchiuri de copaci, se întind transversal în mai multe straturi. Potrivit teoriilor evoluţioniste, astfel de straturi s-au format pe parcursul a milioane de ani. Tocmai de aceea, evoluţionismul nu poate explica satisfăcător existenţa unor astfel de copaci în poziţie verticală, unii chiar cu vârful în jos, în mai multe straturi. Astfel de formaţiuni se află în Parcul Naţional Yellowstone[7], unde geologii au găsit 27 de straturi de pădure fosilă (la Specimen Ridge), îngropate în roca vulcanică din care este compus muntele. Buştenii scufundaţi vertical lasă impresia mai multor păduri crescute una peste alta, însă cazul recent al erupţiei vulcanului Sf. Elena[8], din Washington, ilustrează efectele condiţiilor create de potop. Erupţia din 18 mai 1980, cu o forţă de 500 de ori mai mare decât a bombei atomice de la Hiroshima, a trântit sau distrus milioane de copaci într-un areal de aproximativ 600 km2 de pădure şi a dislocat circa 400 de metri din vârful muntelui. Fenomenul a declanşat un lanţ de reacţii, în urma căruia o cantitate imensă de nămol, piatră, copaci şi alte resturi s-a revărsat în lacul Spirit de la poalele muntelui. Când rădăcinile copacilor au absorbit apa din lac, buştenii au început să plutească orientaţi vertical. Mâlul revărsat în lac a îngropat unii dintre buşteni în această poziţie verticală şi iată cum ceea ce ar fi putut părea o pădure îngropată în perioade foarte lungi de timp a fost de fapt rezultatul unui cataclism.

Unul dintre primele straturi geologice analizate în detaliu este Old Red Sandstone din Anglia. Aceste roci, care acoperă peste 10.000 de mile pătrate, conţin un număr uimitor de fosile de peşti. Siluetele lor sunt contorsionate, contractate, încovoiate, şira spinării este scoasă în afară, aripioarele sunt larg întinse ca ale unor peşti care mor în convulsii. Astfel de depozite există şi în alte zone ale lumii.

    Formarea zăcămintelor de cărbune [9], impresionante prin grosimea şi întinderea lor, poate fi explicată prin potopul global. „Experimentele realizate de dr. George Hill şi dr. Don Adams, de la Universitatea din Utah, au arătat că plantele se pot transforma în cărbune în numai câteva ore."[10] Este foarte probabil ca învelişul de păduri şi plante al lumii de dinainte de potop să fi fost depozitat în bazinele în care găsim astăzi importante cantităţi de cărbune.

 

    Autenticitatea informaţiei biblice este confirmată şi de săpăturile din anul 1929, care au avut loc în Mesopotamia, mai exact la poalele turnului sumerian din vechea cetate Ur. La o adâncime de 20 m s-a descoperit un strat de nămol de 3 m fără nicio urmă de civilizaţie. În straturile de suprafaţă şi în cele situate sub acest strat intermediar s-au găsit cioburi, unelte şi diferite obiecte. Sir C. Leonard Woolley, cel care a condus aceste cercetări arheologice, a concluzionat că istoria biblică a marelui potop era corectă.

 

    Vor fi mereu voci, atât în tabăra ştiinţei, cât şi în cea a teologiei seculare, care să considere istoria potopului un mit. În schimb, Biblia va oferi întotdeauna o mărturie despre realitatea acestui eveniment prin care Dumnezeu a judecat omenirea pentru păcatele sale. Trebuie spus că Iisus Christos Însuşi a confirmat potopul şi S-a folosit de istoria acestuia pentru a creiona o paralelă cu timpul sfârşitului (escatonul) despre care i-a avertizat pe ucenicii Săi: „Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului", când oamenii „mâncau, beau, se însurau şi se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie şi a venit potopul şi i-a pădit pe toţi" (Luca 17:26-27).

 

^[6] _{Dr. Farid Abou-Rahme, şi Dumnezeu a zis... Autoritatea Bibliei confirmată de ştiinţă, Cluj, Logos, 1998, p. 123}

^[7] _{Pădurile pietrificate din Parcul Naţional Yellowstone (Wyoming) şi Montana sunt, probabil, cele mai spectaculoase şi largi păduri pietrificate din lume. Existenţa lor a stimulat cercetarea stiinţifică timp de mai bine de 100 de ani.}

^[8] _{Harold G. Coffin, „The Yellowstone Petrified Forests", Origins, 1997, www.grisda.org}

^[9] _{De exemplu, cărbunele brun din Australia, care are o grosime de aproximativ 150 m şi cantitatea enormă, de mii de milioane de tone, din bazinul carbonifer din munţii Apalaşi.}

^[10] _{George Hill, „Some Aspects of Coal Research", Chemical Technology, mai 1972, p. 296}

(12.02.2014)

Noi dovezi arheologice vin în suţinerea Bibliei

    O echipă condusă de arheologul israelian Eliat Mazar a descoperit un zid care dovedeşte istoricitatea raportului biblic privind domnia regelui Solomon, raportează AP.

    Zidul înalt de 6 metri, datând de acum 3000 de ani, este alcătuit din pietre de o „frumuseţe neobişnuită”, ceea ce demonstrează că, în vremea când a fost construit, „în Ierusalim exista un regim politic capabil să efectueze o astfel de construcţie”, a declarat Eliat Mazar.

    Citând din Vechiul Testament, din Cartea Întâi a Împăraţilor (capitolul 3), Mazar arată că Biblia suţine ideea că „Solomon a construit – cu ajutorul fenicienilor, care erau constructori remarcabili – Templul şi noul său palat, pe care le-a înconjurat cu un zid, cel mai probabil corelat cu mai vechiul zid al cetăţii lui David.”

    Descoperirea arheologică este cu atât mai relevantă cu cât zidul, spune Eliat Mazar, „este cea mai importantă construcţie pe care o avem din zilele Primului Templu din Israel.” De asemenea, indiciile arheologilor pot aduce o soluţionare a dezacordului între exegeţi privind caracterul literal al raportului biblic cu privire la Solomon.