Astfel, nu numai că se descriu în continuare specii noi pentru ştiinţă într-un asemenea ritm încât cifrele pe care le avem în prezent (2000) la dispoziţie sunt de mult depăşite

Acoelomorpha
Acest grup include specii predominant marine (puţine sunt salmastricole şi numai excepţional au fost descrise şi specii dulcicole), cu faringele simplu sau absent, cu tubul digestiv drept, neramificat, plin cu celule endodermice fagocitare (endociţiu); fără protonefridii şi cu ovarele şi testiculele lipsite de regulă de gonoducte şi de organe de acuplare. Uneori gonadele mascule şi cele femele sunt cuprinse în aceeaşi structură, alteori sunt separate. Unele specii - Tetrapostihia colimbytes - prezintă însă şi organe de acuplare şi gonoducte. Sistemul nervos primitiv, cu aspect de reţea şi este situat subepitelial, în strânsă legătură cu ectodermul; ca organe de simţ sunt prezenţi statocişti.

Din punct de vedere sistematic, în acest grup sunt incluse două categorii de organisme - nemertodermatidele şi acoelele propriu-zise - care apar în unele clasificaţii ca ordine distincte (Nemertodermatida şi Acoela)

Nemertodermatidele sunt mai primitive comparativ cu acoelele. Sunt organisme marine, de talie foarte mică - rareori depăşesc 1 mm lungime, trăind în mediul interstiţial (fac parte din meiofaună); unele specii, cum sunt cele ale genului Meara sunt endosimbionte la holoturide. Ca organizaţie internă, nemertodermatidele prezintă cele mai simple trăsături, însă la ele apar şi unele caractere specifice turbelariatelor superioare şi care lipsesc la acoele, ceea ce sugerează că acestea din urmă au un derivat dintr-un strămoş comun cu turbelariatele, strămoş de tip nemertodermatid.

Acoelele propriu-zise sunt organisme de talie ceva mai mare, caracterizate prin corp transparent, aplatizat şi cu marginile recurbate, trăind adesea în simbioză cu zooxantele. Un reprezentant al acestui grup, comun la litoralul românesc, este Convoluta convoluta, o specie de talie mică (1 - 1,5 mm), întâlnită în epibioza algelor de pe substratul dur de mică adâncime la sud de Constanţa. Convoluta are aspectul unei mici amfore, deoarece corpul ovoidal şi ascuţit posterior are marginile recurbate lateral. Are culoarea verde-cafenie datorită numeroaselor alge unicelulare simbionte care se găsesc în mezenchim şi datorită unui pigment brun. Prezintă doi oceli anteriori, de culoare portocalie, care încadrează un statocist. Orificiul bucal este deschis ventral, în treimea anterioară a corpului. In zona mediană se deschide orificiul bursei copulatoare iar în cea posterioară orificiul genital mascul, prevăzut cu un penis. Ovarele sunt simple, perechi, iar testiculul este folicular, foliculii fiind situaţi anterior. Ventral se deschid şi trei perechi de organe prostatoide, cu secreţie veninoasă, deschise două lateral faţă de orificiul bucal şi celelelte două perechi încadrând orificiile genitale.

Aspecte de filogenie. Cercetări recente de biologie moleculară şi de genetică (secvenţiere genetică) confirmă ipoteza mai veche că grupul acoelelor stă la baza evoluţiei plathelminţilor – şi poate nu numai a lor. Legăturile dintre acoelele propriu-zise şi nemetrodermatide sunt relevate de aspecte de organizaţie internă - structura musculaturii, a sistemului genital, a tubului digestiv - ca şi studii de secvenţiere genetică.

Unii specialişti merg mai departe, şi despart acest grup într-o încrengătură aparte - Acoelomorpha, plasată înaintea plathelminţilor propriu-zişi. In opinia specialiştilor, acelomorfele ar fi primul grup de organisme bilaterale diferenţiat din trunchiul comun, disputându-şi această poziţie cu xenoturbelidele - şi fiind considerate ca şi aceastea din urmă ca un “grup-soră” al metazoarelor tridermice bilaterale. Diferenţierea acoelomorfelor ar fi avut loc astfel înainte de “explozia cambriană” care acum 540-500 de milioane de ani a dus la apariţia tuturor tipurilor actuale de metazoare tridermice. In acest fel, acest acoelomorfele ar reprezenta de fapt grupul ancestral de origine al metazoarelor tridermice bilaterale actuale - inclusiv a vertebratelor - iar formele moderne de acelomorfe pot fi considerate veritabile fosile vii. Date recente (2000) relevate de analiza materialului genetic mitocondrial (codul genetic mitocondrial) relevă o legătură neaşteptată cu echinodermele şi hemicordatele. Această coincidenţă nu poate fi explicată decât prin acceptarea ipotezei ancestralităţii acoelomorfelor faţă de restul metazoarelor tridermice bilaterale.

Clasa Turbellaria
Include forme libere, răpitoare, marine, dulcicole şi terestre, de talie mică, medie şi mare. Denumirea grupului vine de la ectodermul ciliat, ciliatură care produce mici vâtrejuri în apă în timpul deplasării (lat. turbella - vârtej mic). Corpul poate fi albicios sau aproape transparent la formele de talie mică. Speciile dulcicole sau marine de obicei au un colorit homocrom, care se aseamănă cu mediul de viaţă; există însă şi specii terestre ce prezintă dungi viu colorate.

Turbelariatele au o extremitate cefalică bine individualizată, prezentând adesea lobi, la nivelul căreia se găsesc ochi simpli. Orificiul bucal se deschide ventral, în poziţie aproximativ centrală. Tot ventral se deschide şi orificiul genital la nivelul căruia se deschid atât gonoductele mascule cât şi cele femele.

Organizaţia internă. La exterior, corpul este protejat de un strat epidermal format dintr-un singur strat de celule ciliate, care conţin în citoplasmă o serie de formaţiuni alungite, refringente, denumite rabdite (gr. rhabdos - bastonaş). Eliberate în mediul extern, aceste rabdite se dovedesc a fi higroscopice; ele se umflă şi se împletesc, alcătuind în jurul animalului un înveliş de protecţie. Acesta este un mijloc de apărare la care turbelariatele recurg atunci când sunt scoase afară din apă (învelişul de rabdite permite păstrarea umidităţii ectodermului) sau când sunt atacate (la unele specii rabditele sunt şi toxice). Sub ectoderm se găseşte musculatura, organizată pe trei straturi: circular, diagonal şi longitudinal; musculatura din partea dorsală este solidarizată cu musculatura din partea ventrală de fibre musculare dorso-ventrale.

- Cavitatea internă a corpului este plină cu parenchim, ca la celelalte grupe de plathelminţi. In parenchim se află şi celulele secretoare de substanţe albuminoase sau mucoase ale căror secreţii sunt eliminate la exterior prin canale speciale care străbat musculatura şi ectodermul. Tot aici se găsesc şi o serie de celule care generează o altă categorie de rabdite, mai mari faţă de cele ectodermice şi care poartă denumirea de rabdite adenale.

- Tubul digestiv comunică cu exteriorul doar la nivelul orificiului bucal; intestinul posterior nu este diferenţiat, iar orificiul anal lipseşte. Gura se află în vârful unei trompe devaginabile, diferenţiate la nivelul faringelui, care datorită musculaturii se poate alungi şi lărgi foarte mult, permiţând capturarea unor prăzi voluminoase. In repaus, trompa este retrasă într-un buzunar al tegumentului. Intestinul este conformat diferit la turbelariate, forma lui având valoare taxonomică. Astfel, poate fi drept sau ramificat, ramificaţiile având la rândul lor ramuri care se termină orb.

- Sistemul excretor, care apare pentru prima dată la acest grup, este de tip protonefridian. In grosimea peretelui corpului sunt răspândite protonefridii - celule cu flamură vibratilă - care dreneză cataboliţii printr-un sistem complicat de canale care se deschid la nivelul unor canale cu lumen mai mare ce comunică cu exteriorul prin pori excretori situaţi deobicei dorsal.

- Respiraţia se realizează la suprafaţa corpului, acesta fiind de altfel motivul pentru care schimbul de gaze nu se poate realiza decât atunci când acesta este umed.

- Sistemul nervos este reprezentat de doi ganglioni cerebroizi, situaţi la nivelul extremităţii cefalice, uniţi între ei printr-o comisură. De la fiecare ganglion pornesc cordoane nervoase longitudinale, conectate între ele prin conective; de la aceste cordoane se desprind ramificaţii care duc la tegument, musculatură şi la organele interne.

- Sistemul reproducător al turbelariatelor este complicat - turbelariatele fiind animale hermafrodite iar structura acestuia reprezentând alt criteriu de clasificare. Sistemul genital mascul este reprezentat de două testicule de la care pornesc două spermiducte, unite în apropierea orificiului genital într-un canal ejaculator care se termină cu o porţiune devaginabilă ce formează un organ de acuplare - penis. In zona canalului ejaculator se deschid o serie de glande analoage prostatei (glande prostatice). Sistemul genital femel este format din două ovare de forme variate, de la care pornesc două oviducte, pe traseul cărora se deschid vitelodictele numeroaselor glande vitelogene. Oviductele se unesc într-o zonă denumită ootip sau răspântie genitală, în jurul căreia sunt dispuse glande cochilifere, care vor forma coaja oălor. Din ootip porneşte un singur uter, deschis la exterior alături de orificiul canalului ejaculator. La reproducere articipă doi parteneri, care fac schimb de material spermatic, autofecundarea fiind exclusă, deoerece gonadele femele nu sunt active în acelaşi timp cu testiculele. Până când ovarele devin funcţionale, materialul spermatic se păstrează la nivelul unui buzunar copulator. Fecundarea are loc la nivelul ootipului.

Segmentarea oului este totală tipică la policlade (care în acest fel îşi demonstrează încă odată poziţia lor aparte) şi spirală la celelalte grupe. Gastrulaţia are loc prin epibolie. Dezvoltarea turbelariatelor se poate face fie direct, din ou ieşind un juvenil care se aseamănă cu adultul, fie indirect. Acest din urmă tip de dezvoltare se întâlneşte la turbelariatele policlade - la care apare o larvă caracteristică - larva lui Müller. Este vorba de un stadiu larvar caracterizat prin prezenţa ciliaturii la suprafaţa corpului şi existenţa a opt lobi mărginiţi de o bandă de ciliatură puternică - trei dorsali, doi laterali şi trei ventrali, peribucali. Cu ajutorul ciliaturii de pe lobi, larva înoată, axecutând mişcări de rotaţie în jurul propriei axe lungitudinale. După o perioadă, corpul se alungeşte, se aplatizează, iar juvenilul ia aspectul celor de la turbelariatele dulcicole care au dezvoltare de tip direct.

Reproducerea asexuată şi regenerarea. Turbelariatele din grupele primitive dar şi tricladidele se pot înmulţi vegetativ, prin ruperea transversală a corpului. La unele specii, ruperea are loc fără vre-o regulă - arhitomie - cele două exemplare care rezultă regenerându-şi organele lipsă. La alte specii, diviziunea se face cu respectarea anumitor etape (apariţia mai întâi a pereţilor despărţitori şi mai apoi a organelor interne) - în acest caz avem de-a face cu o diviziune de tip paratomic. la catenulide şi macrostomice, procesul de formare a organelor interne este mai lent decât cel de formare a pereţilor despărţitori, şi astfel se formează catene de indivizi.

Turbelariatele au şi o mare putere de regenerare. Astfel, ruperea corpului în mai multe bucăţi nu duce la moartea animalului, ci fiecare fragment regenerează un individ distinct. Această capacitate de regenerare este un indiciu că organele turbelariatelor au un grad redus de diferenţiere.

Sistematică. Turbelariatele au fost împărţite în mai multe ordine, sistematica grupului fiind destul de confuză datorită faptului că unii autori consideră drept criteriu de bază pentru clasificare structura tubului digestiv în timp ce alţii consideră mai importantă structura aparatului genital. In sfârşit, în ultimii ani studiile de filogenie bazate pe analiza materialului genetic extranuclear au venit să completeze datele obţinute prin metodele clasice, dar rezultatele nu sunt totdeauna clare iar interpretarea acestor date poate duce la nişte concluzii surprinzătoare.

In cazul primei clasificări – cea care ia în considerare structura tubului digestiv, speciile mai primitive sunt considerate cele cu tubul digestiv drept, fără ramuri sau diverticule şi cu faringele simplu, iar speciile evoluate au faringele plicat sau bulbos, tubul digestiv prezentând ramuri cu diverticule numeroase.

In cazul clasificărilor bazate pe structura aparatului genital, sunt considerate mai primitive speciile la care gonadele femele au gonoducte comune cu glandele vitelogene (arhioofore), în opoziţie cu speciile la care ovarele şi glandele vitelogene sunt clar separate (neoofore).
Turbelariate arhioofore - forme cu ovarele neseparate de glandele vitelogene
Ordinul Catenulida

Este un grup de turbelariate salmastre sau dulcicole cu capacitatea interesantă de a se înmulţi asexuat prin diviziuni transversale repetate care duc la formarea de lanţuri (catene) de indivizi. Faringele este simplu, deschis într-un tub digestiv cilindric, neramificat. Ovarele şi testiculele sunt nepereche, sistemul excretor are un singur canal colector, deschis la exterior printr-un por situat posterior. Parenchimul este slab dezvoltat, aspect aflat în legătură cu talia mică a animalelor. Cităm din acest grup pe Stenostomum leucops o specie comună în vegetaţia apelor dulci interioare. Zona de diviziune se găseşte la mijlocul corpului; în urma repetatelor diviziuni care nu sunt urmate de separarea indivizilor rezultă catene cu un număr mare de exemplare conectate cap la codă.

Poziţia taxonomică a catenulidelor este de asemenea discutată în ultima vreme, după ce datele acumulete în urma studierii materialului genetic extranuclear (genomul mitocondrial) arată că acest grup taxonomic are alt tip de structură genetică în comparaţie cu plathelminţii propriu-zişi. In acest mod, fie acceptăm ipoteza polifiletismului plathelminţilor, fie cea a plasării catenulidelor într-o categorie taxonomică aparte, cu rang de încrengătură.
Ordinul Macrostomida

Speciile aparţinând acestui ordin sunt de talie mică, translucide, nepigmentate, răspândite în ape marine, dulci sau suprasărate; prezintă un faringe simplu care comunică cu un intestin îngust şi rectiliniu. Ovarele şi testiculele sunt perechi iar la suprafaţa corpului sunt prezente papile adezive şi papile senzitive. Statociştii lipsesc. Unele specii au oceli, altele nu. In apele litorale marine sunt comune Microstomum papillosum - de 0,5 - 0,7 mm, întâlnit în epibioza fundurilor stâncoase de mică adâncime şi Macrostomum ermini, de talie comparabilă (0,6 - 1 mm), cu corpul alungit, terminat posterior cu o zonă uşor gâtuită. Această specie este întâlnită pe fundurile nisipoase de la sud de Constanţa. In lacurile paramarine şi la gurile Dunării se întâlneşte o specie relictă, dulcicol-salmastricolă, foarte apropiată ca aspect de M. ermini - M. hiystricinum.

Ordinul Polycladida

Sunt specii marine, de talie mare pentru turbelariatele europene (pot atinge peste 1 cm lungime), cu corpul foliaceu sau ovoidal, cu marginile laterale ondulate neregulat. Prezintă pigmentaţie homocromă, oceli numeroşi, uneori cu mici tentacule dorsale în zona cefalică. Tubul digestiv prezintă faringe de tip plicat, iar intestinul are numeroase ramuri. Gonadele sunt de tip folicular.

In zonele litorale ale Mării Negre, în biocenoza midiilor de piatră se întâlnesc frecvent specii ca Stylochoplana taurica (10-30 mm, cu corp oval, anterior şi lateral cu oceli numeroşi şi două tentacule scurte dorsale) şi Leptoplana tremellaris (10-20 mm, cu corpul îngustat posterior, cu ocelii grupaţi în două câmpuri situate deasupra ganglionilor cerebroizi.
Turbelariate neoofore - cu glandele vitelogene şi ovarele separate, prevăzute cu gonoducte separate.
Ordinul Lecitoepitheliata

Sunt forme cu faringe variabil, tub digestiv liniar, fără diverticule. Organul de acuplare are formă de stilet.

Ordinul Prolecitophora

Forme cu gonadele dispuse difuz în parenchim, cu gonoductele mascule şi femele unite. Intestinul drept, fără diverticule. Pentru acest grup cităm de la litoralul nostru pe Plagiostomum ponticum (1,3 - 1,6 mm) şi Allostoma pallida (0,7 - 1,2 mm), ambele comune în epibioza substratului dur. Prima specie are corpul oval-alungit, translucid, cu doi oceli situaţi anterior faţă de orificiul bucal. Allostoma pallida se recunoaşte uşor după zona anterioară separată printr-o gâtuitură circulară, după gâtuitură urmând patru oceli. Culoarea corpului este verzuie.

Ordinul Seriata

In acest grup sunt incluse forme cu testicule de tip folicular. Tubul digestiv cu sau fără ramificaţii, cu diverticule scurte sau lungi. Poate fi împărţit în două subordine:

Subordinul Proseriata (Allocoela) - cu tubul digestiv cu ramurile nedesprinse total, cu numeroase diverticule scurte, laterale. Faringele este simplu, tubular.

Bothrioplana semperi, o specie dulcicolă, cosmopolită, cu corpul alungit, uşor lăţit posterior. Anterior se disting lateral două perechi de fosete ciliare senzoriale. Orificiul bucal se deschide în treimea posterioară. Faringele se deschide într-un intestin cu o ramură anterioară şi două ramuri posterioare care se reunesc posterior, formând un inel în jurul faringelui. Intre diverticulele ramurilor intestinale se găsesc elementele componente ale aparatului genital.

Subordinul Tricladida - cu specii împărţite în patru infraordine sau secţiuni în funcţie de habitat - Maricola, Paludicola, Cavernicola şi Tericola. Intestinul prezintă trei ramuri cu diverticule simple sau ramificate.

- Infraordinul Maricola: specii de talie mică şi medie (ating până la 2 cm lungime), de regulă cu trei perechi de cordoane nervoase legate prin comisuri dorso-ventrale.

Procerodes lobata (6 mm) prezintă în zona cefalică 4 lobi. Dorsal, anterior sunt prezenţi 2 oceli. Orificiul bucal este situat posterior iar faringele este tubular; intestinul cu diverticule laterale mari, dispuse regulat, între care se găsesc foliculi testiculari (pseudometamerie). Ovarele sunt perechi, situate în partea anterioară a corpului, în spatele ochilor.

- Infraordinul Paludicola - include forme de apă dulce, multe dintre ele stenoterme şi oxifile, bune indicatoare de ape curate; intestinul prezintă diverticule ramificate.

Genul Dugesia (D. tigrina, D. gonocephala) prezintă extremitatea cefalică triunghiulară, cu doi ochi şi două fosete senzoriale laterale. Speciile de Crenobia (C. alpina) prezintă doi lobi cefalici laterali alungiţi anterior şi se pot întâlni în apele repezi de munte; Dendrocoelum lacteum este o specie mai puţin pretenţioasă faţă de gradul de oxigenare al apei, fiind întâlnită şi în apele stătătoare; genul Polycelis, spre deosebire de genurile precedente se caracterizează prin prezenţa a numeroşi ochi dispuşi marginal, în treimea anterioară a corpului.

- Infraordinl Cavernicola include specii de planarii cavernocole.

- Infraordinul Terricola cuprinde specii care îşi duc viaţa în medii terestre umede, fiind mai abundente în pădurile tropicale umede şi ecuatoriale. Pot atinge dimensiuni mari, iar pe faţa inferioară se dezvoltă o bandă puternică de ciliatură cu rol în târâre. Genul Bipalium (B. kewense, B. javanum) cu forme indo-pacifice de peste 30 cm, care pot fi întâlnite uneori şi în serele din zonele temperate. Extremitatea cefalică are formă semicirculară, fiind prevăzută dorsal cu numeroşi oceli. Sunt specii cu dungi viu colorate - roz sau roşii - dispuse longitudinal.
Ordinul Neorhabdocoela

In acest ordin sunt incluse specii cu corpul incolor, de formă variabilă - turtit dorso-ventral, cilindric sau rotunjit, cu faringe bulbos - doliiform sau rosulat. Unele specii (fam. Bertilliellidae) pot prezenta spiculi calcaroşi. Gonadele pot fi simple sau perechi. Neorabdocelele sunt răspândite în ape marine, salmastre sau dulci, unele fiind comensale şi existând chiar câteva specii parazite în tubul digestiv al echinodermelor (familia Fecampidae din subordinul Dalyelloida). Din punct de vedere sistematic se împart în trei subordine: Typhloplanoida, Kalyptorhynchida şi Dalyelloida.

Mesostoma ehrenbergi (subordinul Typhloplanoida) este o specie dulcicolă, de 15 mm lungime. Corpul are formă foliacee, îngustat anterior şi posterior. Orificiul bucal este deschis central. Ganglionii cerebroizi sunt aproape fuzionaţi, formând un creier primitiv, deasupra căruia se găsesc cei doi ochi simpli. Ovarele şi testiculele sunt perechi, foliculare, ramificate. Ovarele produc două tipuri de ouă - unele durabile, cu coajă groasă, şi altele subitane, care eclozează imediat şi pun în libertate embrioni ce vor fi eliberaţi la exterior. Orificiul canalelor colectoare se deschide în orificiul bucal.

Itaipusa karlingi (subordinul Kalyptorhynchida) este o specie marină, de 1,4 - 1,6 mm, este comună în infralitoralul pietros al litoralului Mării Negre de la sud de Constanţa. Corpul este alungit, aplatizat, cu un proboscis diferenţiat anterior.
Ordinul Themnocephala

Cuprinde forme mici (0,1 - 14 mm), ectoparazite pe rotifere, oligochete, gastropode, crustacei, chelonieni.

Corpul este aplatizat, cu ciliatura redusă pe partea dorsală. Extremitatea anterioară cu 2 - 12 tentacule; uneori tentaculele sunt prezente şi pe laturile corpului. Ventral şi posterior se gâseşte o ventuză puternică. Organizaţia internă se aseamănă foarte mult cu cea de la neorabdocele - faringele este bulbos, tubul digestiv este saciform, fără diverticule iar gonadele sunt perechi. Familia Themnocephalide cuprinde specii răspândite în zona indo-pacifică, australiană şi neotropicală; familia Scutariellidae include o singură specie răspândită în sud-vestul fostei Yugoslavii.

Supraclasa Cercomeromorpha

Acest grup taxonomic cuprinde peste 5400 de specii, ectoparazite sau endoparazite în tubul digestiv la vertebrate acvatice sau, mai rar, la mamifere. Grupul se împarte în două clase - trematode monogene şi cestode.
Clasa Trematoda Monogenea (Pectobothrii)
Include aproximativ 2000 de specii ectoparazite tegumentar sau mai rar, în cavitatea cloacală sau celomul peştilor marini sau dulcicoli. Corpul este aplatizat, prevăzut posterior cu o ventuză puternică, adesea prevăzută cu ţepi curbaţi sau cu un sistem de ventuze. Uneori, ventuzele apar anterior, unde se pot deschide şi glande cimentare. Orificiul bucal este situat terminal; faringele este musculos, aspirator; intestinul este alungit, saciform la formele primitive sau prezintă două ramuri anastomozate sau nu posterior, cu sau fără diverticule. Ovarele sunt unice, cu glandele vitelogene separate sau nu (germovitelariu). Testiculul este cel mai adesea unic, compact; uneori poate fi folicular, iar la unele specii pot apare mai multe testicule. Canalul deferent se termină cu o veziculă seminală cu organ de acuplare prevăzut cu stileţi sau cârlige caracteristice pentru fiecare specie. Orificiul genital hermafrodit se deschide ventral, anterior.

Segmentarea oului este de tip spiral. Dezvoltarea are loc direct, fără schimb de gazde. Din ou iese o larvă ciliată, girodactilidă, care înoată un timp ­în apă, apoi se fixează pe o gazdă şi îşi dezvoltă organele adezive. Unele specii sunt vivipare iar altele prezintă poliembrionie. De asemenea, la unele specii (Polystomum integerrimum) apare neotenia, iar la Diplozoon paradoxum pot fi întâlnite fie exemplare tipice, care trăiesc în perechi concrescute, fie larve izolate (de tip diporpa) care evoluează în indivizi solitari în cazul în care nu-şi găsesc partner.

Sistematica grupului este complicată şi controversată. Cele 5 ordine sunt plasate în două subclase, cu componenţă variabilă, în funcţie de autori. Monopistocotilidele sunt forme cu organe de adeziune simple, unice; poliopistocotilidele sunt forme la care posterior există un complex de ventuze de fixare.
Ordinul Microbothriidea include specii primitive, parazite la selacieni, cu organe de fixare slabe, situate posterior, de forma unei adâncituri prevăzută cu musculatură.
Ordinul Dactylogyridea prezintă specii parazite la selacieni şi peşti. Discul posterior de fixare prezintă 10, 12 sau 16 cârlige periferice. Ordinul cuprinde peste 800 de specii grupate î­n 104 genuri.

Familia Dactylogyridae include specii cu extremitatea anterioară prevăzută cu patru papile cefalice şi patru pete ocelare. Discul adeziv prezintă două cârlige mari şi 14 cârlige mici. O specie comună în apele europene este Dactylogyrus auriculatus parazit la peşti din familia Cyprinidae.

Familia Tetraonchidae include specii parazite pe salmonide marine sau dulcicole, ca şi pe esocide. Discul de fixare la aceste tipuri prezintă 16 cârlige periferice şi 4 cârlige centrale mari, unite între ele. La noi în ţară se întâlneşte Tetraonchius borealis parazit la Thymalus thymalus.
Ordinul Gyrodactylidea include circa 133 specii plasate în 50 de genuri. Discul adeziv de la aceste specii prezintă 16 cârlige marginale, în timp ce cârligele mari pot lipsi sau, dacă sunt prezente, sunt doar 2. Tubul digestiv are intestinul prevăzut cu două cecumuri lungi. Sunt specii vivipare. Ca reprezentanţi cităm pe Gyrodactylus elegans şi G. arcuatus, paraziţi la diferiţi peşti de apă dulce.
Ordinul Monocotylidea cuprinde specii monoopistocotile, parazite la selacieni. Larvele prezintă un disc adeziv cu 14 cârlige perifereice în timp ce discul adeziv al adulţilor este împărţit în 8 sectoare.