Astfel, nu numai că se descriu în continuare specii noi pentru ştiinţă într-un asemenea ritm încât cifrele pe care le avem în prezent (2000) la dispoziţie sunt de mult depăşite

Udonellida

Sunt de asemenea specii parazite, incluse în unele clasificări printre turbelariate. Parazitează la copepode, branhiure - ca hiperparazit - sau la peşti. Ventral prezintă o ventuză de fixare. Orificiul bucal se deschide anterior, terminal. Faringele este bulbos iar intestinul rectiliniu, fără diverticule. Sistemul excretor este complicat, pe lângă protonefridii în parenchim fiind prezente şi paranefrocite. Anterior, în jurul gurii (situate în jurul unui şanţ circular) şi posterior, la nivelul ventuzei, se deschid glande adezive. Familia Udonellidae include specii atlantice şi pacifice. Udonella caligorum este un hiperparazit al copepodelor caligide de la Labrax lupus; parazitează de asemenea la specii de Argulus (Branhiure) sau pe peşti din genurile Gadus, Trigla, Hypoglossus.

Date de biologie moleculară relevate de analiza 18S rARN şi 28S rARN au demonstrat însă în mod clar că udonelidele trebuie incluse printre monoopistocotilee, clasa Udonellida propusă de unii specialişti fiind de asemenea invalidată.

Ordinul Polyopisthocotylidea cuprinde aproape 500 de specii parazite la oligochete, peşti sau amfibieni. Se împarte în mai multe subordine.

Subordinul Chimaericolinea cu specii cu patru ventuze pe discul adeziv, parazite la holocefali (Chimaera monstruosa).

Subordinul Diclybothrinea cuprinde specii cu trei ventuze posterioare, parazite la selacieni şi acipenseride.

Subordinul Mazocraeinea - cu specii prezentând patru sau mai multe perechi de ventuze la adulţi. Parazitează pe peşti (clupeide, ciprinide sau percide), unele pot fi hiperparazite pe izopode parazite la peşti. Diplozoon paradoxum (fam. Discocotylidae) parazitează la ciprinide. Prezintă 8 ventuze pe discul adeziv; adulţii trăiesc de regulă în perechi, indivizii fiind răsuciţi şi sudaţi între ei, astfel încât animalul are forma literei x.

Subordinul Polystomatinea include specii cu trei ventuze posterioare, uneori şi cu croşete. Polystomum integerrimum (10 mm), o specie comună la noi în ţară, parazitează în cloac şi vezica urinară la Rana temporaria, fiind una dintre cele mai mari specii ale grupului.

Clasa Gyrocotylidea
Include 10 specii endoparazite în intestin la holocefali. Zona anterioară este conformată ca o pâlnie foarte largă iar posterior se găseşte o puternică ventuză de fixare. Corpul, protejat de o cuticulă groasă, este ovoidal, cu marginile prevăzute cu falduri neregulate. Organizaţia internă asemănătoare cu cea a monogenelor. Gyrocotyle fimbriata parazitează la Hydrolagus sp., iar Gyrocotyle urna la Chimaera monstruosa.

In clasificaţiile mai vechi, girocotilidele erau plasate printre cestode, formând împreună cu amfilinidele subclasa Cestodaria.

Clasa Amphilinidea
Cuprinde 10 specii, de dimensiuni relativ mari (2 - 38 cm), endoparazite, lipsite de tub digestiv. Corpul prezintă o cuticulă subţire. Sub cuticulă urmează o zonă fibrilară, cu fibre de musculatuă dispuse neregulat, urmată de o zonă musculară, cu fibre musculare transversale şi longitudinale şi o zonă glandulară, cu celule mari a căror secreţie se varsă la exteriorul corpului prin canale care străbat toate straturile menţionate anterior. Sistemul nervos prezintă anterior o comisură lată de la care pornesc doi nervi anteriori şi doi posteriori. Sistemul reproducător are multe similitudini cu cel de la monogene. In ciclul de dezvoltare apare o larvă licoforă cu epiteliul ciliat şi 5 perechi de cârlige posterioare, fapt ce demonstrează originea acestui grup în monogene care au devenit endoparazite.

Amphilina foliacea (fam. Amphilinidae) parazitează la acipenseride. Familia Schizochoeridae include specii parazite la peşti paleotropicali (Nesolecithus africanus), iar familia Austramphilinidea la peşti dulcicoli australieni.

Clasa Cestoda
Acest grup include specii cu corpul strobilat - teniile tipice, cuprinse în subclasa Eucestoda, cât şi specii monozoice, care nu prezintă strobil.
Subclasa Caryophyllidea

Include circa 113 specii de cestode primitive, monozoice, care şi-au primit denumirea de la extremitatea anterioară lăţită şi adesea împărţită. Sunt heteroxene, cu aparatele genitale mascul şi femel unice, dar cu structura asemănătoare cu cea de la cestodele tipice.

Familia Caryophyllidae include specii parazite la peşti iar ca larvă (procercoid) la nevertebrate acvatice. Ca reprezentanţi ai acestui grup cităm pe Caryophilus fimbriatus şi pe C. mutabilis.
Subclasa Eucestoda

Eucestodele sunt forme dixene, parazite intestinal la vertebrate ale căror dimensiuni pot atinge 20 m. Morfologic, eucestodele se deosebesc radical de restul plathelminţilor. Corpul lor este format din scolex, sau zona cefalică, gât şi strobil format din minimum trei unităţi morfo-funcţionale denumite proglote.

Morfologia externă

Scolexul are forme diferite şi este prevăzut cu organe de fixare (botrii, botridi, ventuze, croşete, cârlige) cu care parazitul se fixează în interiorul tubului digestiv al gazdei. Formele primitive au scolexul prevăzut cu şanţuri sau prezintă expansiuni prevăzute cu ţepi în timp ce la formele evoluate sunt prezente ventuze şi coroane de croşete chitinoase.

Gâtul este o zonă mică, îngustă, fără particularităţi morfologice, care are proprietatea de a genera proglotele strobilului. Proglotele sunt unităţi morfologice care conţin în interior organe genitale proprii, atât mascule cât şi femele, fiind legate de scolex şi de restul proglotelor prin intermediul sistemului nervos şi al sistemului excretor. La începul, în momentul generării, proglotele nu conţin în interior decât musculatură şi ţesut parenchimatic; pe măsură ce sunt împinse de noile proglote generate spre mijlocul strobilului încep să se diferenţieze elementele aparatului genital hermafrodit. Proglotele, devenite adulte (gonadele nu se maturează în acelaşi timp astfel încât autofecundarea este exclusă), se acuplează şi are loc schimbul de material spermatic. După fecundare, toate elementele componente ale sistemului genital se dezorganizează, cu excepţia uterului plin cu ouă. In acest stadiu, proglotul este o veritabilă pungă cu ouă şi va fi eliminat la exterior odată cu excrementele gazdei, după ce s-a detaşat de strobil.

Organizaţia internă

- Tegumentul este protejat de o cuticulă foarte groasă care izolează parazitul de enzimele digestive ale gazdei; totodată însă, cuticula este permeabilă la substanţele nutritive din intestinul gazdei. Musculatura este bine dezvoltată, straturile având aceeaşi dispoziţie ca şi la trematode, iar celulele fostei epiderme sunt “scufundate” în parenchim, sub musculatură.

- Tubul digestiv este absent cu desăvârşire, lipsind chiar şi la stadiile tinere. Hrănirea eucestodelor se face prin osmoză, ele absorbind principiile nutritive din tubul digestiv al gazdei. Din acest motiv, teniile exercită o acţiune spoliatoare asupra gazdei, cea mai mare parte a hranei ingerate ajungând de fapt în corpul parazitului.

- Sistemul excretor de tip protonefridian, este destul de bine dezvoltat. Există în principal patru canale excretoare longitudinale care străbat întregul strobil, deschizându-se la exterior prin patru orificii excretoare aflate pe ultimul proglot (cât timp tenia este tânără, iar ultimul proglot nu s-a desprins, pe acesta canalele excretoare se unesc formând o veziculă excretoare care se deschide la exterior cu un singur orificiu excretor). La nivelul scolexului şi la nivelul fiecărui proglot, canalele excretoare sunt conectate prin canale circulare.

- Sistemul nervos este regresat, dar structura sa arată că strămoşii eucestodelor aveau sistem nervos bine dezvoltat. In principiu, acesta este format dintr-o serie de ganglioni cerebroizi situaţi în scolex şi plasaţi pe inele nervoase circulare şi din cordoane nervoase longitudinale unite la nivelul fiecărui proglot prin conective circulare.

Organele de simţ sunt reduse la papile senzoriale cu rol tactil mai abundente pe ventuze şi în zona papilelor genitale.

- Aparat respirator tipic nu există la eucestode, respiraţia fiind de tip anaerob.

- Sistemul reproducător. Eucestodele sunt hermafrodite, cu organe genitale foarte complicate comparativ cu alte grupe de nevertebrate. Aparatul genital mascul este reprezentat de testiculi - foliculari sau compacţi; fiecare folicul prezintă câte un canal iar aceste canale confluează formând în final un canal deferent terminat cu o porţiune musculoasă, devaginabilă care funcţionează ca un organ de acuplare. La unele specii de cestode există un singur testicul în timp ce la altele există doi. Aparatul genital femel - dublu sau simplu, în funcţie de specie - este reprezentat de ovar, gonoducte, glande vitelogene şi cochilifere. Gonoductele, viteloductele şi canalele glandelor cochilifere se deschid în ootip - răspântie genitală - de la care porneşte uterul (care se termină în fund de sac), şi vaginul, deschis la exterior la nivelul papilei genitale. Acuplarea se face în tubul digestiv al gazdei, între proglote de vârste diferite ale aceluiaşi strobil sau provenind de la exemplare diferite. In timpul acuplării se face schimb de material spermatic. Segmentarea oului este de tip spiral. Ciclurile de dezvoltare sunt complicate, implicând schimb de gazde intermediare şi mai multe tipuri de stadii larvare caracteristice pentru diferite grupe de eucestode.

Subclasa Eucestoda cuprinde peste 3300 de specii de tenii tipice iar grupul este împărţit în circa 10 ordine, din care le prezentăm doar pe cele mai importante ca număr de specii.

Ordinul Pseudophyllidea

Grup care cuprinde 259 de specii, cu scolexul prevăzut cu organe de fixare slabe - botrii, în număr de 2-6. La unele specii, aceste structuri pot să lipsească. Strobilul poate fi evident sau nu. Ligula intestinalis (familia Ligulidae) este un parazit la peşti de apă dulce care face parte din această ultimă categorie. Astfel, scolexul nu este difernţiat iar corpul are aspectul unei panglici albicioase de circa 10 cm - 1m lungime. Proglotele nu sunt vizibile la exterior. Gazda primară este reprezentată de crustacee ciclopide iar cea definitivă un peşte din familia Cyprinidae.

Diphyllobothrium latum (familia Diphyllobothriidae) prezintă scolexul cu două şanţuri longitudinale. Strobilul este lung de până la 10 m. Ciclul de dezvoltare include ca gazde crustacee copepode (larva procercoid) peşti dulcicoli (larva pleurocercoid) şi mamifere ihtiofage, în intestinul cărora se dezvoltă adultul.
Ordinul Tetrarhynchidea

Cuprinde 267 specii la care scolexul prezintă un peduncul cefalic lung. Pe scolex sunt prezente 4 botrii şi patru trompe lungi, exertile, prevăzute cu ţepi recurbaţi şi care în repaus sunt retrase în teci situate în pedunculul cefalic. Larvele acestor tenii parazitează la diverse nevertebrate marine iar adulţii parazitează în intestin la selacieni. Ca reprezentant cităm pe Tetrarhynchus gracilis; din ou iese o larvă coracidium, liberă, care se dezvoltă ulterior în copepode marine în larvă cercoidă.

Ordinul Tetraphylildea

In acest grup sunt incluse circa 20 de specii parazite la peşti marini, cu scolexul cu peduncul cefalic, prevăzut cu patru botridii, compartimentate sau nu, pedunculate sau nu şi cu ţepi recurbaţi. Proglotele de pe strobil se pot desprinde înainte de maturarea aparatului genital; ele pot trăi independente în intestinul gazdei, unde are loc şi împerecherea.

Anthobothrium cornucupioides şi Pediobothrium longispine sunt specii care parazitează de asemenea la selacieni.
Ordinul Diphyllidea

Include specii mici, de doar câţiva centimetri, parazitând la crustacee şi moluşte ca larvă şi la selacieni ca adult. Scolexul este masiv, cu peduncul cefalic care poate prezenta ţepi recurbaţi. Botridiile fuzionează două câte două, scolexul acestor specii având doar două astfel de formaţiuni. Strobilul are un număr mic de proglote, capabile să se desprindă şi să trăiască independent, ca şi la grupul precedent. Ca reprezentant îl cităm pe Echinobothrium affinis, parazit ca adult la Raja clavata – vulpea de mare.

Ordinul Cyclophyllidea

Cuprinde cel mai important grup de tenii - peste 1550 specii. Sunt forme evoluate, cu scolexul pevăzut cu rostru cu coroane de cârlige şi cu patru ventuze. Gâtul este scurt, cu zona proliferativă foarte apropiată de scolex; strobilul mare sau mic, alcătuit din 3 până la câteva sute de proglote. Ordinul a fost subîmpărţit în 7 subordine.

Subordinul Anoplocephalata cuprinde circa 300 de specii cu scolexul fără rostru şi cârlige. Proglotele au aparat genital dublu, cu atrii genitale pe cele două laturi. Strobilul este lung. Moniezia expansa (familia Anoplocephalidae) este o specie parazită la ovine şi bovine; gazda intermediară o reprezintă acarieni din grupul oribatidelor.

Subordinul Hymenolepiata include circa 330 specii cu scolexul prevăzut cu rostru mobil şi cu o coroană de cârlige. Strobilul de dimensiuni mici şi medii. Hymenolepis nana (familia Hymenolepididae) este o specie de talie mică (10-25 mm) parazită la mamifere omnivore - rozătoare, om. Ciclul de dezvoltare este direct, fără gazde intermediare. Diphyllidium caninum (familia Dilepididae) atinge 15 - 50 cm, parazitând la canide sau felide. Proglotele au uterul caracteristic, cu aspect de reţea. gazda intermediară o reprezintă puricii din genul Ctenocephalus.

Subordinul Taeniata cuprinde circa 130 specii, cu scolex cu rostru neretractil, cu sau fără coroane de cârlige. Taenia solium (familia Taeniidae) este o specie relativ comună, cu strobilul atingând până la 8 m, parazită la om şi porc. Scolexul cu patru ventuze iar rostrul cu două coroane de cârlige chitinoase. Taenia saginata din aceaşi familie, prezintă scolexul fără rostru şi cârlige. Strobilul poate atinge 12 m. Parazitează ca larvă cisticerc în musculatură la bovine iar ca adult la mamifere carnivore sau la om. Echinococcus (Taenia) granulosus este o specie de talie mică (4 - 6 mm), cu scolexul prevăzut cu patru ventuze, rostru şi o coroană de cârlige. Gâtul este lung iar strobilul este alcătuit doar din trei proglote. Parazitează ca adult în intestin la carnivore iar ca larvă echinococ (chist hidatic) la mamifere omnivore, inclusiv la om, infestarea făcându-se prin ingerarea ouălor.

Supraclasa Trematoda

Grupul include peste 7200 de specii endoparazite, cu două sau mai multe gazde intermediare. Trematodele digenee prezintă două ventuze de fixare, parazitând în tubul digestiv la vertebrate sau în organe anexe ale acestuia; rar sunt ectoparazite. Organizaţia internă o aminteşte pe cea a turbelariatelor rabdocele.

Morfologic, trematodele digene au aspect foliaceu, cu extremitatea cefalică slab difernţiată. Fixarea de organele interne ale gazdei se efectuează prin intermediul celor două ventuze - una bucală, şi una ventrală; la unele forme, există de asemenea ţepi cuticulari care asigură o mai bună fixare a parazitului în organele interne ale gazdei. Orificiul bucal se deschide anterior, în mijlocul ventuzei bucale. Orificiul genital se deschide pe faţa ventrală, în treimea anterioară a corpului iar orificiul excretor terminal şi posterior.

Organizaţia internă

Corpul este protejat de o cuticulă groasă, iar celulele hipodermei sunt înfundate în parenchim, ca şi la cestode. Musculatura este organizată pe cele trei straturi caracteristice plathelminţilor iar cavitatea internă este plină cu ţesut parenchimantos.

- Tubul digestiv este saciform sau ramificat, ramurile fiind prevăzute sau nu cu diverticule. Hrănirea se face pe seama lichidelor din organele anexe ale tubului digestiv ale gazdei.

- Aparatul excretor este protonefridian, extrem de ramificat; cataboliţii se colectează într-un canal central, deschis la exterior în partea posterioară a corpului. Partea terminală a canalului excretor se diferenţiază într-o veziculă excretoare.

- Sistemul nervos este regresat datorită vieţii parazitare. In zona cefalică se găseşte un inel nervos de la care pornesc cordoane nervoase longitudinale.

- Sistemul genital - hermafrodit - este asemănător cu cel de la turbelariate. Testiculele pot fi ramificate sau compacte, poziţia lor în corp putând varia în funcţie de specie. Spermiductele confluează într-un canal deferent terminat cu o porţiune care funcţionează ca un penis, orificiul genital mascul deschizându-se în apropierea celui femel. In partea terminală a canalului deferent se deschid glande prostatice. Aparatul genital femel este format din două ovare ramificate sau nu, glande vitelogene, glande cochilifere şi un uter. Gonoductele, viteloductele şi canalele glandelor cochilifere se deschid în răspântia genitală, de unde porneşte uterul. Tot în răspântia genitală se deschid şi buzunarul de acuplare şi receptaculul seminal. La unele specii, cum este F. hepatica, din răspântia genitală porneşte şi un al doilea canal, scurt, îngust şi terminat cu un por la suprafaţa corpului - canalul Laurer. Segmentarea oului este de tip spiral.

Sistematica grupului cuprinde două clase: Aspidobothrea şi Digenea.
Clasa Aspidobothrea
Este un grup mic, de doar 40 de specii, parazite la peşti, chelonieni şi uneori la moluşte. Orificiul bucal este situat pe o proeminenţă alungită; ventuza bucală lipseşte, iar ventuza ventrală este foarte mare şi compartimentată. Intestinul este saciform, fără ramificaţii sau diverticule. Ca reprezentant al acestui grup cităm pe Aspidogaster conchicola (fam. Aspidogasteridae) parazit în pericard la bivalvele din genul Unio.
Clasa Digenea (Trematoda Digenea, Malacobothrea)
Sunt forme endoparazite la vertebrate, cu ventuza ventrală fără cârlige de fixare. Ciclul de dezvoltare cu două sau mai multe gazde, cu metamorfoză larvară. Intestinul ramificat cu sau fără diverticule. In funcţie de organizaţia internă şi de ciclul de dezvoltare, digenele se pot împărţi în 16 ordine.

Prezentăm mai jos o parte din aceste ordine, care cuprind specii mai comune sau mai importante din punct de vedere economic.

Ordinul Didymozoida

Include specii grupate uneori într-o subclasă separată. Indivizii trăiesc închistaţi câte doi; parazitează pe branhiile peştilor marini. Corpul este împărţit în două zone: o zonă anterioară aplatizată şi îngustă, şi o zonă posterioară cilindrică sau voluminoasă. Dezvoltarea este directă, fără gazde intermediare. Ca reprezentanţi cităm pe Didymozoon branchiale şi D. wedli (fam. Didymozoidae)

Ordinul Schistosomatida

Sunt specii care diferă întrucâtva de schema generală a digenelor datorită faptului că sexele sunt separate. Sunt parazie în sistemul venos la mamifere. Talia este mică (10 - 20 mm). Masculul are corpul mai scurt decât femela şi aplatizat; marginile se răsucesc formând un cornet - canal ginofor - în care stă femela; aceasta are corpul lung şi subţire. Ouăle sunt eliminate în sânge şi ajung în vezica urinară după ce sparg pereţii vaselor sanguine. Ajunse în apă, dau naştere la miracidii care vor parazita melci dulcicoli din genul Planorbis. Cercarii pătrund activ prin piele, ajungând în vasele de sânge şi localizându-se la nivelul venelor mari ale corpului. Cităm din acest grup pe Schistosoma haematobium (fam. Schistosomidae), care produce bilharzioza.

Ordinul Echinostomatida

Grupul cuprinde 830 de specii, de formă foliacee sau alungită. Capătul anterior al corpului prezintă un inel de spini. Din acest grup face parte Fasciola hepatica (Fam. Fasciolidae) una din cele mai comune specii din zonele temperate, parazit în ficat la ovine.

Ordinul Opisthorchiida

In acest ordin sunt grupate specii de talie mică, cu ventuze mici şi testicule plasate posterior. Sunt parazite la reptile, păsări. Opisthorchis felineus (fam. Opisthorchidae) parazitează la felide, canide sau om, gazdă intermediară fiind specii de peşti din familia Cyprinidae.
Ordinul Plagiorchiida

Cuprinde specii de dimensiuni mici, alungite sau turtite, cu testiculele plasate anterior. Gazdele intermediare sunt nevertebrate, mai ales artropode, iar adulţii parazitează la vertebrate. Ciclul de dezvoltare cu două sau trei gazde. Dicrocoelium lanceolatum (fam. Dicrocoelidae) are circa 16 mm. Parazitează în ficat la ovine. Ciclul de dezvoltare include un melc terestru din genurile Helicella sau Zebrina, specii de furnici şi în final ovinele, infestarea acestora realizându-se odată cu ingerarea furnicilor odată cu firele de iarbă. Paragonimus westermani (fam. Paragonimidae) parazitează în bronhii la porcine, canide, feline şi om, producând hemoragii pulmonare. Prima gazdă este reprezentată de gasteropode dulcicole din genul Melania, cea de-a două gazdă este un crustaceu decapod din genurile Astacus sau Potamon) iar gazda definitivă se infestează consumând crustaceele. Este răspândit în Extremul Orient. In Africa trăieşte o specie înrudită, cu ciclu de dezvoltare similar - P. africanus, iar în America Centrală şi de Sud P. kellicotti.

Gnathostomulida
Gnathostomulidele sunt un grup de animele de dimensiuni mici (0,2 - 8,5 mm) descris relativ recent - 1956, de către P. Ax. Se întâlnesc în spaţiile interstiţiale, pe fundurile nisipoase puţin adânci, în detritus vegetal, în zonele unde descompunerea substanţei organice favorizează dezvoltarea unui sistem sulfidic. Se hrănesc cu bacterii, alge unicelulare, micelii de ciuperci.

Gnathostomulidele se caracterizează printr-o zonă cefalică bine individualizată, prevăzută cu ciri îndreptaţi anterior. Posterior se găseşte o prelungire cu cliatură cu rol senzorial. Epiteliul ectodermic este unistratificat, celulele epiteliale cilindrice fiind prevăzute cu flageli, nu cu ciliatură (rol în deplasarea prin spaţii foarte înguste). Cavitatea internă a corpului este săracă în parenchim, care este mai bine dezvoltat doar în zona gonadelor şi a extremităţii cefalice. Se apreciază că la acest grup apare pentru prima dată un început de cavitate internă plină cu lichid, ceea ce demonstrează legăturile gnatostomulidelor şi cu pseudocelomatele. Orificiul bucal se deschide ventral, în partea posterioară a zonei cefalice. La nivelul faringelui există fălci de natură cuticulară, a căror structură şi funcţie aminteşte de mastaxul de la rotifere.

Ovarul este dezvoltat anterior, ovulele fiind plasate în şiraguri; testiculele au forma unor vezicule ce încadrează tubul digestiv. Cu toate că la unele specii există un aparat copulator, de regulă gameţii sunt eliminaţi prin ruperea tegumentului.

In ce priveşte sistematica şi poziţia grupului, legăturile gnatostomulidelor cu pseudocelomatele sunt destul de evidente. Unii autori îi consideră ca o clasă independentă, în timp ce alţii îi plasează printre turbelariate, cu valoare de ordin.

Legăturile filogenetice ale gnatostomulidelor sunt destul de neclare. Astfel, pe de-o parte tipul de organizare, morfologia externă a corpului şi prezenţa parenchimului în anumite zone ale cavităţii interne a corpului arată înrudirea cu turbelariatele. Pe de altă parte, existenţa unor celule prevăzute cu flageli şi a unei musculaturi dispuse în reţea aduce aminte de trăsături întâlnite la celenterate sau la gastrotrihi. Una dintre opiniile destul de larg acceptate de specialişti este că gnatostomulidele sunt un grup primitiv, care ar putea fi considerat ca un fel de verigă de legătură între celenterate şi turbelariatele inferioare. Ţinând însă cont de poziţia xenoturbelidelor şi acoelomorfelor relevată de studii recente, gnatostomulidele – care sunt în mod clar mai complexe – apar mai degrabă ca un grup desprins din acelaşi grup parental înainte de diferenţierea plathelminţilor primitivi propriu-zişi.

Această din urmă opinie apare a fi susţinută şi de studii recente de filogenie animală bazate pe analiza ARN ribosomal la diferite grupe indică o apropiere a gnatostomulidelor de rotifere, acantocefali şi sipunculide, grupul având aceeaşi valoare taxonomică cu plathelminţii propriu-zişi – deci de încrengătură.

Cu toate acestea, alte studii filogenetice bazate pe analiza 18S rADN (AND ribosomal) contrazic datele precedente, arătând că gnatostomulidele se apropie mai mult de nematode şi chetognate, strămoşii gnatostomulidelor actuale putând fi asimilate cu un precursorii ambelor grupe menţionate anterior. Prezenţa fălcilor chitinizate indică posibilitatea evoluţiei atât spre chetognate cât şi spre nematode, în acest din urmă caz prin dezvoltarea unei cuticule protectoare.

In lumina datelor prezentate anterior, gnatostomulidele apar ca un grup care nu ar trebui inclus între plathelminţi, chiar dacă prezintă o serie de trăsături morfologice care sugerează o înrudire – aceste trăsături apar a fi mai degrabă rezultatul unai convergenţe

Gnatostomulidele pot fi împărţite în două ordine - Filispermoida şi Bursovaginida; ultimul grup prezintă bursă copulatoare, care lipseşte la flispermoide. Grupul este încă relativ puţin cunoscut; specii ale acestui grup au fost descrise din apele Mării Nordului, din Oceanul Atlantic de Nord, Marea Albă, Mediterana, Marea Roşie, Oceanul Indian, Marea Caraibilor. In Marea Neagră nu au fost semnalate.