6.2. Conditii privind consumurile specifice de materii prime
Operatorul va conduce procesul tehnologic de fabricare astfel incat consumurile specifice de materii prime sa se păstreze în valori normale pentru sectorul industrial şi pentru tehnologia utilizată. De asemenea, se vor respecta prevederile din documentaţia de autorizare cu privire la minimizarea consumurilor de materii prime.
7. RESURSE
7.1 APA
Operatorul utilizează apă pe baza Autorizatiei de gospodarire a apelor nr. emisă de Administraţia Bazinală de Apă „Siret” Bacău.
Orice modificare a prevederilor acestei autorizaţii va fi comunicată APM Suceava, în termen maxim de 30 de zile de la orice modificare.
7.1.1 Alimentarea cu apă
Alimentarea cu apă şi evacuarea apelor uzate şi pluviale în cadrul obiectivului Operatorului se realizează în principal utilizând branşamente la reţelele existente pe amplasamentul fabricii de PAL aparţinând S.C. EGGER Romania S.R.L., cu deosebirea că o parte din necesarul de apă tehnologică pentru centrala termică pe biomasă este asigurat de la staţia de tratare a apelor tehnologice din cadrul fabricii de adezivi (S.C. EGGER Technologia S.R.L.). Ambii operatori (S.C. EGGER Energia S.R.L. şi S.C. EGGER Technologia S.R.L.) primesc debitele de apă necesare pentru funcţionare din disponibilul existent la nivelul S.C. EGGER Romania S.R.L. (fabrica de PAL), în baza contractelor de servicii încheiate între părţi.
Alimentarea cu apă a folosinţelor celor 3 instalaţii ale Operatorului se face astfel:
-
pentru instalaţia de peleţi:
-
un branşament la reţeaua de apă de uz tehnologic corespondentă de pe amplasamentul fabricii de plăci tip PAL.
-
două branşamente la reţelele de apă de incendiu corespondente din cadrul fabricii de PAL.
-
pentru instalaţia de OSB:
-
două branşamente la reţeaua de alimentare cu apă potabilă a S.C. EGGER Romania S.R.L., din care se preia debitul necesar pentru folosinţele potabile şi igienico-sanitare din amplasamentul instalaţiei de OSB. Lungimea totală a reţelei exterioare de distribuţie a apei potabile este de circa 300 m. Reţeaua interioară este realizată din conducte de OL-Zn, cu DN 50-100 mm şi o lungime totală de circa 5.300 m.
-
un branşament la reţeaua de distribuţie a apei pentru folosinţe tehnologice a S.C. EGGER Romania S.R.L., din care este preluat necesarul de apă pentru utilizări tehnologice pentru instalaţia de plăci OSB (şi din care este preluat apoi şi debitul pentru vehicularea cenuşii la centrala termică pe biomasă). Lungimea totală a reţelei de distribuţie a apei pentru folosinţe tehnologice este de circa 1.000 m.
-
5 branşamente la reţeaua de distribuţie a apei de incendiu pentru sprinklere, respectiv 5 la reţeaua de distribuţie a apei de incendiu pentru hidranţi din amplasamentul S.C. EGGER Romania S.R.L. Lungimea totală a reţelelor de sprinklere este de 2.300 m, iar a celor de hidranţi de 2.500 m.
-
pentru centrala termică pe biomasă:
-
un branşament la reţeaua de apă potabilă aferentă instalaţiei OSB (S.C. EGGER Energia S.R.L.), prin care se preia debitul necesar pentru folosinţele potabile şi igienico-sanitare ale centralei. Consumul de apă potabilă este contorizat.
-
un branşament la reţeaua de apă tehnologică aferentă instalaţiei de plăci tip OSB (S.C. EGGER Energia S.R.L.), prin care se asigura necesarul de apă pentru evacuarea cenuşii.
-
două branşamente la staţia de tratare a apelor tehnologice din cadrul fabricii de adezivi (S.C. EGGER Technologia S.R.L.), pentru preluarea necesarului de apă pentru uz industrial (altul decât pentru evacuarea cenuşii).
-
două branşamente la reţelele de apă de incendiu aferente instalaţiei OSB (S.C. EGGER Energia S.R.L.)
-
un branşament la reţeaua de sprinklere (DN=250 mm, L=20 m) şi unul la reţeaua de hidranţi (Dn=150 mm, L=20 m).
Bilanţul consumului de apă mediu pe instalaţii şi puncte de consum este următorul:
Proces tehnologic
|
Sursa de apă
|
Consum mediu efectiv de apă
|
l/s
|
m3/h
|
m3/zi
|
m3/an
|
Instalaţia de peleţi
|
Umezirea prin pulverizare a masei lemnoase şi igienizarea spaţiilor de lucru
|
S.C. EGGER Romania S.R.L.
(fabrica de PAL)
|
0,2
|
0,74
|
17,7
|
6.372
|
TOTAL Instalaţia de peleţi
|
0,2
|
0,74
|
17,7
|
6.372
|
Instalaţia de OSB
|
Folosinţe potabile şi igienico-sanitare
|
S.C. EGGER Romania S.R.L. (fabrica de PAL)
|
0,07
|
0,25
|
5,9
|
2.011,9
|
Spălarea şi încălzirea lemnului*
|
S.C. EGGER Romania S.R.L. (fabrica de PAL) şi refolosire apă uzată de la centrala termică pe biomasă
|
0,71
|
2,55
|
61,2
|
20.869,2
|
Reţinerea pulberilor de lemn la instalaţia de aşchiere
|
S.C. EGGER Romania S.R.L. (fabrica de PAL)
|
0,94
|
3,4
|
81,6
|
27.825,6
|
Compensarea pierderilor prin evaporare la presa ContiRoll
|
0,94
|
3,4
|
81,6
|
27.825,6
|
Compensarea pierderilor prin evaporare la electrofiltrul umed WESP
|
0,85
|
3,05
|
73,2
|
24.961,2
|
Prepararea soluţiilor de adezivi şi agent de separare şi spălare ocazională a recipientelor
|
0,81
|
2,9
|
69,6
|
23.733,6
|
TOTAL Instalaţia de OSB
|
4,32
|
15,55
|
373,1
|
127.227,1
|
Centrala termică pe biomasă
|
Folosinţe potabile, igienico-sanitare şi menajere
|
Instalaţia OSB existentă (S.C. EGGER Energia S.R.L.)
|
0,017
|
0,06
|
1,44
|
491
|
Evacuarea cenuşii
|
Instalaţia OSB existentă (S.C. EGGER Energia S.R.L.)
|
0,11
|
0,4
|
9,6
|
3.280
|
Compensarea pierderilor prin evaporare la turnurile de răcire
|
Fabrica de adezivi (S.C. EGGER Technologia S.R.L.)
|
8,33
|
30
|
720
|
246.000
|
Compensarea pierderilor la cazanul de abur
|
1,7
|
6,1
|
146,4
|
50.020
|
Prepararea soluţiei de condiţionare Fineamin
|
-
|
0,000036
|
0,0009
|
0,3
|
TOTAL Centrala Termică pe Biomasă
|
10,157
|
36,56
|
877,44
|
299.791,3
|
|
|
|
|
|
TOTAL S.C. EGGER Energia S.R.L.
|
14,677
|
52,85
|
1.268,24
|
433.390,4
|
* în cadrul instalaţiei OSB, la această folosinţă de apă, 1,4 m3/h sunt asiguraţi prin recircularea unei părţi a apelor uzate generate la centrala termică pe biomasă, astfel încât de la sursă se preiau numai 1,15 m3/h apă proaspătă.
7.1.2 Evacuarea apelor uzate:
Principalele categorii de efluenţi generaţi pe amplasamentele instalaţiilor exploatate Operator sunt:
-
ape uzate menajere (numai instalaţia de OSB şi centrala termică pe biomasă);
-
ape uzate tehnologice (numai centrala termică pe biomasă), constând din: ape de răcire de la purjarea de întreţinere a circuitelor de apă de la turnurile de răcire şi cazanul de abur al centralei termice pe biomasă și ape reprezentând probele prelevate pentru monitorizarea calităţii agentului termic pe circuitul de apă-abur la cazanul de abur al centralei termice pe biomasă.
-
ape pluviale;
Efluenţii generaţi la cazanul de abur al centralei termice pe biomasă (1,4 m3/h) sunt refolosiţi integral ca apă de spălare şi încălzire a buştenilor în cadrul instalaţiei de OSB. Debitul de ape uzate refolosite este dirijat către instalaţia de plăci OSB utilizând o conductă PP, cu Dn=50 mm şi L=120 m. Acest debit poate fi totuşi evacuat, în situaţia întreruperii temporare a activităţii la instalaţia de OSB, la canalizarea tehnologică aferentă S.C. EGGER Romania S.R.L. Pentru evacuarea eventuală a acestor ape, se poate folosi o conductă PP cu Dn=50mm şi L=1.054m, care le dirijează până în bazinele de egalizare-omogenizare aparţinând fabricii de PAL a S.C. EGGER Romania S.R.L., de unde intră în circuitul apelor uzate tehnologice aferent acesteia.
Apele de răcire de la purjarea de întreţinere a circuitului turnurilor de răcire din centrala termică pe biomasă sunt evacuate la reţeaua de canalizare pluvială (categoria II) aferentă amplasamentului, utiliând un branşament din conductă din PVC, cu lungimea de 28 m şi Dn=300 mm, apoi dirijate către bazinul de stocare a apelor pluviale de categoria II din cadrul S.C. EGGER Romania S.R.L., unde sunt supuse proceselor de preepurare, după care sunt omogenizate cu celelalte ape preepurate la nivelul platformei industriale EGGER, apoi evacuate la râul Suceava, prin grija S.C. EGGER Romania S.R.L.
Apele uzate menajere de la cele două instalaţii (OSB şi centrala termică pe biomasă) sunt evacuate în comun, utilizând un branşament la reţeaua corespondentă din cadrul fabricii de PAL aparţinând S.C. EGGER Romania S.R.L., urmând apoi traseul apelor uzate menajere din cadrul acestui obiectiv.
Apele pluviale sunt colectate şi evacuate utilizând sisteme distincte, respectiv un sistem de colectare pentru amplasamentul comun al centralei termice pe biomasă şi instalaţiei de OSB, şi sistemul de colectare aferent fabricii de PAL, în cazul instalaţiei de peleţi (întrucât aceasta din urmă nu are reţea proprie de canalizare pluvială).
Colectarea şi evacuarea apelor pluviale de pe amplasamentul instalaţiei OSB şi a centralei termice pe biomasă se realizează utilizând două reţele distincte, respectiv o reţea pentru ape pluviale de categoria I – ape curate (colectate de pe acoperişuri şi platforme fără potenţial de impurificare), şi o reţea pentru ape pluviale de categoria II – ape potenţial impurificate (din zonele cu parcări, rampe şi zone cu potenţial de impurificare).
Apele pluviale de categoria I sunt colectate prin intermediul unei reţele ramificate de conducte din PVC dur şi beton cu Dn cuprins între 100 şi 700 mm şi o lungime totală de circa 2.900 m. Descărcarea apelor pluviale de categoria I se face în reţeaua de canalizare pluvială corespondentă din amplasamentul fabricii de plăci tip PAL aparţinând S.C. EGGER Romania S.R.L., prin intermediul a 8 racorduri distribuite în special în jumătatea de E a zonei ocupate de instalaţia de plăci OSB. Ulterior, apele sunt dirijate şi stocate într-un bazin suprateran cu un volum net de 16.000 m3, de unde sunt evacuate în pârâul Saha printr-un dispozitiv de preaplin limitat constructiv la o descărcare maximă de 60 l/s.
Apele pluviale de categoria II sunt colectate de pe suprafeţele betonate din jumătatea de V a incintei printr-o reţea de conducte din beton şi PVC dur cu Dn cuprins între 300 şi 600 mm, cu o lungime totală de 500 m, şi apoi dirijate către reţeaua de canalizare pluvială de categoria II din amplasamentul fabricii de plăci tip PAL, prin intermediul a două racorduri. Această reţea conduce apoi apele pluviale către bazinul de retenţie şi pre-epurare a apelor pluviale de categoria II (Vu=5.000 m3). Aici, apele sunt supuse unui proces de pre-epurare într-un sistem de sitare urmat de sedimentare în două camere ale bazinului, apoi dirijate către două bazine de egalizare-omogenizare, iar în final evacuate la râul Suceava, prin grija S.C. EGGER Romania S.R.L.
7.1.3 Ape subterane
Apele subterane de mică și mare adâncime sunt exploatate de proprietarul platfomei (S.C. EGGER Romania S.R.L.) ca sursă de apă industrială și sunt livrate pe bază de contract către S.C. EGGER Energia S.R.L. Conform datelor din Raportul de Amplasament, apele subterane nu au caracter potabil.
7.1.4 Cerinte BAT in utilizarea apei
Principalele măsurile constructive pentru minimizarea consumului de apă şi creşterea gradului de recirculare a apei adoptate de Operator sunt:
-
refolosirea apelor uzate (constând din purje de întreţinere şi apă din probele de la monitorizarea calităţii agentului termic şi a apei de cazan) de la centrala termică pe biomasă ca apă brută de alimentare la instalaţia de OSB, la spălarea şi încălzirea lemnului;
-
recircularea integrală a apei la instalaţia de purificare umedă a gazelor de ardere WESP din cadrul instalaţiei de OSB, debitele preluate de la reţea acoperind pierderile prin evaporare;
-
recircularea integrală a apei de la spălarea gazelor din scruberul aferent presei ContiRoll la instalaţia de OSB, debitele de apă preluate de la reţea fiind destinate acoperirii pierderilor prin evaporare;
-
recircularea integrală a apelor de spălare de la prepararea soluţiilor de adeziv în aceeaşi instalaţie;
-
echiparea zonelor de stocare a biomasei cu reţele de canalizare pluvială;
-
preîncălzirea regenerativă a apei de alimentare a cazanului de abur;
-
pre-tratarea apei de alimentare a centralei termice (folosind apă tratată în cadrul fabricii de adezivi);
-
echiparea cu sisteme de turnuri de răcire în circuit închis sau parţial închis.
7.2. Energie
7.2.1. Alimentarea cu energie electrică
Energia necesară proceselor de producție al S.C. EGGER Energia S.R.L. este asigurată prin următoarele surse de energie:
-
energia electrică este asigurată prin racordarea la capacitățile de distribuție ale energiei electrice proprietatea S.C. EGGER Romania S.R.L, care are calitatea de distribuitor, conform Condițiilor asociate ale Licenței pentru distribuția energiei electrice nr. 1179/13.02.2013, S.C. EGGER Energia S.R.L. având calitatea de sub-consumator. Cantitatea anuală de energie electrică estimata a fi necesara pentru operarea instalațiilor proprietatea S.C. EGGER Energia S.R.L. este de cca. 105.000 MWh.
-
energia termică necesară desfășurării proceselor tehnologice ale instalației de producere a plăcilor de lemn de tip OSB, inclusiv energia termică necesară încălzirii spaţiilor de muncă sau pentru alte folosinţe industriale (încălzirea şi spălarea buştenilor etc.) este furnizată de către centrala termică pe biomasă., fiind transmisă prin intermediul gazelor fierbinți. Pentru încălzirea uleiului din termic pentru funcționarea presei ContiRoll se utilizează un arzător pe gaz metan.
-
biomasă – cca. 300.000 t/an, rezultata în urma prelucrării primare și secundare a lemnului atât în incinta platformei industriale EGGER, cât și din afara platformei.
Pentru procesele tehnologice ale instalației de peleți nu sunt necesare gaze naturale sau energie termică.
7.2.2. Consum de energie
Consumul anual de energie al instalaţiilor tehnologice este reprezentat în tabelul de mai jos în funcţie de diferitele surse de energie. Tabelul prezintă capacitatea maximă instalată a instalaţiilor tehnologice la un număr mediu de 8.200 de ore de funcţionare anual (număr maxim de ore: cca. 8.400 anual).
Sursă de energie
|
Consum de energie
|
Furnizat, MWh
|
Primară, MWh
|
% din total
|
Electricitate din reţeaua publică
|
Centrala termică pe biomasă: 13.200 MWh
|
40.000 MWh (prezumţie: 33% coeficient de eficienţă)
|
3,7 %
|
Instalația de OSB: 87.200 MWh
|
264.000 MWh
|
24,7 %
|
Instalația de peleți: 4.500 MWh
|
13.600 MWh
|
1,3%
|
Gaze naturale
|
111.100 MWh (cu centrala termică)
297.000 MWh (fără centrala termică)
|
Nu este aplicabil.
|
10,4 % (cu centrala termică)
|
Altele (Operatorul trebuie să specifice)
|
Biomasă cca. 200.000 at /an ,
Cca. 640.000 MWh
(Putere calorică biomasă uscată la 1 tonă biomasă = 3,2)
|
Nu este aplicabil.
|
59,9 %
|
Energie specifică
Activităţile
|
Consum specific de energie (CSE) (specificaţi unităţile adecvate)
|
Descrierea fundamentelor CSE
|
Compararea cu limitele
|
Centrala termică pe biomasă
|
1610 kW
|
8200 ore de funcționare anual
|
Sunt respectate prevederile BREF Energy Efieciency.
|
Instalația de producere a plăcilor de OSB
|
10634 kW
|
8200 ore de funcționare anual
|
Instalația de peleți
|
523 kW
|
8600 ore de funcționare anual
|
7.3. Combustibili
Alimentarea cu gaz metan a arzătoarelor instalaţiei de OSB şi a centralei termice pe biomasă, se va realiza din instalaţia de utilizare existentă pe platforma industrială EGGER.
Pentru centrala termică pe biomasă, materia primă principală este reprezentată de biomasa provenită din deșeurile lemnoase, rezolvându-se astfel o problemă internă legată de managementul deşeurilor lemnoase de pe platforma industrială EGGER, dar și de pe plan local și regional. Biomasa utilizată în centrala termică poate fi însă reprezentată și de alte materii lemnoase care nu sunt încadrate ca deșeuri.
Alimentarea parcului auto cu motorină se va efectua direct de la rezervorul de stocare suprateran (S.C. EGGER Romania S.R.L.) amenajat în condiţii de siguranţă pe amplasamentul platformei industriale EGGER.
Alimentarea parcului auto cu cu GPL se va efectua din rezervorul suprateran aparţinând S.C. EGGER Energia S.R.L.
8. DESCRIEREA INSTALAŢIEI ŞI A FLUXURILOR TEHNOLOGICE
Obiectul de activitate al S.C. EGGER Energia S.R.L. este producerea de plăci de tip OSB, producerea peleților din lemn și producerea de energie termică și electrică prin arderea biomasei.
8.1. Inventarul proceselor
Principalele etape tehnologice ale centralei termice pe biomasă sunt următoarele:
-
Depozitarea, pregătirea și alimentarea cu biomasă;
-
Transformarea energetică a combustibilului (biomasă), în aer fierbinte și abur fierbinte
-
Valorificarea energetică a aburului fierbinte;
-
Valorificarea aerului fierbinte în uscătoarele instalației de OSB;
Principalele etape tehnologice ale procesului de producere a plăcilor de tip OSB sunt următoarele:
-
Achiziționarea, recepția și depozitarea materialului lemnos;
-
Pregătirea așchiilor umede (cojirea buștenilor, spălarea și încălzirea acestora, așchierea buștenilor, stocarea așchiilor în silozuri);
-
Uscarea așchiilor în uscătoarele cu tambur;
-
Pregătirea (sortarea) așchiilor uscate;
-
Producerea plăcilor de tip OSB (adezivarea așchiilor, formarea covorului de așchii și presarea acestuia cu ajutorul presei ContiRoll);
-
Finisarea, depozitarea și expediția plăcilor de tip OSB.
Principalele etape ale procesului tehnologic din instalația de producere a peleților din lemn
sunt următoarele:
-
Aprovizionare cu materie primă;
-
Tocarea materialului grosier în moara cu ciocănele;
-
Adăugarea liantului în fluxul tehnologic;
-
Transportul materialului procesat cu ajutorul benzilor cu lanț;
-
Climatizarea deșeurilor lemnoase și a liantului în buncărul de climatizare;
-
Peletizarea în prese și analiza calitativă a peleților;
-
Răcirea peleților și cernerea acestora;
-
Transportul în silozul de peleți, cântărirea și depozitarea peleților;
-
Curățarea peleților, transferul peleților către instalația de însăcuire sau direct în camioane și livrarea către terți.
8.2. Descrierile proceselor
Dostları ilə paylaş: |