Biografia lui henri-irenee marrou nu are nimic spectaculos
Yüklə 3,11 Mb.
|
27 Aceasta e gramatica propriu-zisă; ei i se adaugă metrica, predată şi ea de gramaticieni38, deşi era îndeobşte considerată o disciplină separată39. Nu vreau să zăbovesc mai mult asupra conţinutului acestui sistem de învăţămînt, dar socotesc util să fac unele remarci privitoare la spiritul ce-l anima. Gramatica antică mi se pare dominată de noţiunea de clasicism: latina pe care o predă ea nu e o limbă vie, folosită zi de zi şi de care vorbitorii nu trebuie decît să se slujească pe deplin conştient; ea este limba de care s-au slujit clasicii şi care se află fixată în cărţi, turnată ca într-un tipar. Nimic nu e mai grăitor din acest punct de vedere decît modul în care gramaticienii studiază vitia, greşelile de limbă40. Ne-am aştepta să-i vedem stăruind asupra purităţii limbii, prevenindu-i pe elevi împotriva neologismelor şi a vulgarismelor pe care vor fi ispitiţi să le introducă în vorbirea lor sub influenţa mediului lingvistic corupt. Nici vorbă de aşa ceva: singurele barbarisme şi solecisme discutate de ei sînt cele ce se întîlnesc la Vergiliu sau la alţi mari autori — „licenţele poetice", cum ar fi zis bătrînii noştri dascăli, incorectitudinile voite de poet din raţiuni de metrică sau de estetică41. Vitia studiate de gramatician nu sînt greşelile ce se cer evitate, ci incorectitudinile pe care vorbitorul şi le poate permite avînd ca punct de sprijin exemplul scriitorilor valoroşi. Privitor la vitia şi la studiul lor, a se vedea rectificările aduse ap. Histoire de l'education, p. 373 şi n. 26 (p. 552). De aici, paradoxul că întîlnim la aceşti gramaticieni tîrzii şi deseori provinciali42 mai multe informaţii despre latina autorilor arhaici decît despre limba vulgară vorbită în ţinutul şi epoca lor43. Aceleiaşi tendinţe i se datorează, cred, slaba preocupare pentru sintaxă, abordată doar indirect şi oarecum în treacăt44.
28 VIR ELOQVENTISSIMVS AC DOCTISSIMVS Avem de-a face, aşadar, cu un învăţămînt orientat înspre trecut, înspre realizările împietrite ale latinei de altădată; latina care se studiază e o limbă moartă. Lucrul se observă foarte bine în studierea metricii; voi avea prilejul mai tîrziu să scot în evidenţă aspectele artificiale şi arbitrare din sistemul metricii lui Augustin45, explicabile prin faptul că versul latin nu-i era mai firesc decît filologului modern; la el46, ca şi la toţi contemporanii săi (cel puţin, la cei din Africa47), sentimentul spontan al cantităţii se pierduse, drept care toată prozodia clasică devenise un lucru de necontestat, livresc, mort... Gramatica se înfăţişează ca păstrătoarea unei moşteniri transmise de istorie48. întregul edificiu al acestei ştiinţe se sprijină pe cărţile trecutului49, ceea ce are drept consecinţă dezvoltarea noţiunii de autoritate, care capătă o valoare esenţială50: pentru fiecare formă, pentru fiecare structură sintactică se cere să poată fi invocat exemplul unui clasic, al unui autor din vechime. consacră ultimele două cărţi sintaxei (c. 17-l8): nu cumva o face pentru că predă latina unor străini, în mediu grecesc? (Nu [şi acest lucru în pofida celor spuse în Histoire de l'education, p. 372], Priscian nu-şi datorează sintaxa decît imitării predecesorilor săi greci Apollonios Dyscolos şi Herodian.) Cf., pe de altă parte, reacţia tradiţiei manuscrise faţă de acest caracter aberant al cărţii lui Priscian: Taylor, MediaevalMind, 2, p. 124. Charisius face un pic de sintaxă în cartea consacrată idiotismelor limbii latine (cartea 5, pp. 381 şi urm. Barwick); Diomede intercalează un capitol privitor la sintaxa cazurilor atunci cîhd studiază numele (Keil, 1, pp. 310-320); pentru alte indicaţii, Lambert, op. cit., pp. 181 şi urm. 45 Cf. partea a doua, pp. 227-228. 46 Scrisoarea 3, 5, P.L., voi. XXXIII, c. 66: Augustin se preface că nu ştie dacă i din fugitum este lung (şi acut) sau scurt (şi grav): o glumă, desigur, dar care presupune ca posibilă o atare necunoaştere. 47 Scrisoarea 101, 3, ibid., c. 369; De doctrina christiana 4, 10 (24), P.L., voi. XXXIV, c. 99 la sfîrşit. Cf. Monceaux, Les Africains, pp. 75-76; Nicolau, Cursus, p. 74. 48 Augustin, De musica 2, 1 (1), P.L., voi. XXXII, c. 1099: atqui scias velim totam illam scientiam quae grammatica grece, latine autem litteratura nominatur, historiae custodiam profiteri... „aş vrea să ştii că întreagă acea ştiinţă care în greacă poartă numele de gramatică, iar în latină de literatură se prezintă ca o păstrătoare a istoriei". 49 Ibid. (în situaţia în care cano se pronunţă cu a lung), reprehendet grammaticus, custos iile videlicet historiae, nihil aliud asserens cur hanc corripi oporteat, nisi quod hi qui ante nos fuerunt et quorum libri ex.stant tractanturque a grammaticis, ea [silaba ca] correpta, nonproducta usifuerint „un gramatician ne va certa, el fiind evident un gardian al istoriei, dar fără a aduce vreun alt argument care să motiveze scurtarea decît pe acela că cei care au trăit înaintea noastră şi ale căror cărţi mai există şi sînt cercetate de gramatici au pronunţat (silaba ca) cu vocală scurtă, şi nu lungă". 50 Ibid. Quare Mc [în aceste chestiuni de gramatică] quidquid valet, aucloritas valet... Şi mai departe (cil 00): grammaticus autem iubeţ... secundum maiorum ut dictum est auctoritatem, quorum scripta custodit „aşadar, aici (în aceste probleme de gramatică) prevalează autoritatea... Iar gramaticianul, după cum s-a spus, prescrie reguli... în conformitate cu autoritatea strămoşilor ale căror scrieri le are în pază". Acest întreg pasaj opune gramatica, bazată pe autoritate, muzicii (musica), ştiinţă matematică, aşadar raţională (o vom studia ceva mai departe, în partea a doua, pp. 170 şi urm.). Pentru modul cum folosesc gramaticienii cuvîntul auctoritas, cf. Thesaurus l. latinae.s.v. îndeosebi secţiunea II, 3c, c. 1223, r. 69 şi urm. O CULTURĂ LITERARĂ: GRAMATICA 29
Voi arăta tot ceea ce datorează, calităţi ori defecte, filozoful şi scriitorul creştin Augustin acestei formaţii gramaticale. Ţin să subliniez de pe acum cît de profundă a fost influenţa acesteia. El a rămas toată viaţa un gramatician51. De aici provine şi aplecarea, ce tj va păstra mereu, către diviziuni52 şi definiţii53, care dau unora din expunerile sale o înfăţişare întru cîtva didactică. Domeniul gramatical se numără printre cele ce-i sînt cele mai familiare. Se simte că aici e la largul său, aici e „la el acasă". Cînd are nevoie de un exemplu în sprijinul vreunei teze, fie că e vorba de măsurarea timpului, de armonia providenţială etc, i-l vor furniza de îndată gramatica54 sau metrica55. Gîndirea i se îndreaptă firesc spre acest domeniu şi meditează la problemele care se ivesc; Augustin a cugetat mult la mecanismul limbajului, la noţiunea de semn, la raportul dintre cuvînt şi sensul lui56. Cugetare deseori profundă, care ajunge cîteodată la o riguroasă filozofie a limbajului57. Cel mai adesea însă, se înscrie în cadrele tradiţionale ale gramaticii: se interesează îndeaproape dacă un anume cuvînt există ca atare în felul de a vorbi sau scrie în limba latină, dacă avem sau nu dreptul să folosim cutare neologism; poţi avea cîteodată senzaţia că la el gramaticianul iese uneori în evidenţă cu atîta lipsă de reţinere, încît îl stînjeneşte pe logician58. în autorul lui De Trinitate sau al Cetăţii lui Dumnezeu, continuă să supravieţuiască acel grammaticus din Madaura: de îndată ce se iveşte vreo ocazie să aplice o noţiune precum cea de trop, de figură lexicală ori distincţia clasică dintre substantivul propriu şi substantivul comun, condeiul lui începe să alerge şi să schiţeze o demonstraţie didactică59; alteori, zăboveşte cu satisfacţie asupra analizelor morfologice, în care excelau magistrii din vremea sa60.
VIR ELOQVENTISSIMVS AC DOCTISSIMVS O CULTURĂ LITERARĂ: GRAMATICA 31 De bună seamă că bătrînul episcop de Hippona nu mai avea nici timpul, nici uşurinţa spirituală necesare pentru a parcurge textul Artei lui Donatus sau al Manualului de metrică al lui Terentianus Maurus, dar cunoştinţele însuşite odinioară din ele erau atît de adînc înrădăcinate, încît la acest capitol cu greu ar fi putut fi prins cu vreo lipsă. A primit într-o zi61 o scrisoare de la un anume Audax62, cu care corespondase deja; aducînd elogii înţelepciunii şi talentului lui Augustin, Audax se plîngea într-un stil împodobit de laconismul răspunsului pe care-l primise de la el, cerîndu-i un altul, mai dezvoltat. O agreabilă scrisoare plină de amabilităţi de tot soiul, în care se simte literatul ce a compus-o; în încheiere, după cum era obiceiul, cîteva versuri, o strofă de cinci hexametri. Ultimul, vai, era defectuos63 ! Augustin, după cum se cădea, răspunse printr-o mică predică, în-demnîndu-l pe Audax să se preocupe mai mult de înţelepciune decît de literatură; dar vă-nchipuiţi cumva că avea să lase, cu toate astea, necomentat nefericitul hexametru ? Quod autem in quinto atque ultimo versu septem pedes sunt, nescio utrum numerus tuum fefellit auditum, an experiri voluisti utrum ego adhuc ista diiudicare meminerim, quae forte iam obliti sunt quijalium aliquando studioşi, postea plurimum in ecclesiasticis litterris profecerunt „în ceea ce priveşte faptul că în versul aii cincilea şi ultimul există un picior în plus, nu ştiu dacă ritmul ţi-a înşelat auzul sau ai vrut să mă pui la încercare ca să vezi dacă mai sînt în stare să judec aceste lucruri pe care poate le-au uitat cei care s-au preocupat cîndva de ele, iar apoi le-au aplicat în scrieri ecleziastice"64. III
Mai mult însă decît gramaticii propriu-zise, anii pe care copilul îi petrecea la şcoala gramaticianului (grammaticus) erau consacraţi studiului literaturii. Cînd în Confesiuni evocă pentru noi amintirile din copilărie, Augustin reţine mai ales această parte a învăţăturii: cine nu-şi aminteşte paginile emoţionante în care se zugrăveşte pe sine învăţînd pe dinafară „rătăcirile lui Enea" sau plîngînd moartea Didonei65? Unii au reuşit să facă numărătoarea clasicilor care au intrat astfel în cultura lui Augustin66. Textele din Confesiuni la care făceam trimitere adi- 61 E vorba de Scrisoarea 260 din culegerea augustiniană, P.L., voi. XXXIII, c. 1073-l076; judecînd după tonul scrisorii înseşi şi după cel al răspunsului lui Augustin {Scrisoarea 261), probabil că ea datează din anii săi de bătrîneţe. ■ 62 Necunoscut din altă parte: Schanz, 4, 2, § 1183, c. 1077. 63 Exspectăt quos plina fides Christi de stîpite pendens: şapte picioare. 64 Scrisoarea 261, 4, P.L., voi. XXXHI, c. 1077. 65 Confesiuni 1, 13 (20-22), pp. 18-l9 Lab.; cf. 1, 16 (26), p. 22 (Terenţiu), 1, 17 (27), p. 23; 3, 4 (7), p. 49 (Cicero). 66 A se vedea îndeosebi Becker, Augustin, pp. 63—120; Alfaric, Evolution intellectuelle, pp. 18-20 etc; Combes, Saint Augustin et la culture classique, pp. l-26, 62-74; Comeau, neauri nu-i menţionează decît pe cei principali — Vergiliu, Terenţiu şi Cicero67; culegînd însă citatele şi aluziile răspîndite în întreaga operă augustiniană, această listă poate fi completată şi, ceea ce e deosebit de interesant, poate fi măsurată importanţa relativă a rolului jucat de diferiţi autori cuprinşi în ea. Autorul esenţial, clasicul prin excelenţă, summus poeta, cel în care găsim rezumată cultura latină, pe care Augustin îl citează cel mai des, cu cea mai mare tragere de inimă, cel pe care-l simţim mereu prezent în memoria şi inima sa este, aşa cum ne aşteptam, Vergiliu68. După el, proximo sed longo intervallo „următorul, dar la mare distanţă", vine Terenţiu69, ale cărui comedii par să fi fost studiate cu regularitate în şcoli70. Cît despre ceilalţi poeţi, Horaţiu, Lucan, Persius, Ovidiu, Catul, Iuvenal, îi găsim citaţi de Augustin71, însă rolul lor e mai şters, şi ne putem permite întrebarea dacă, cel puţin pe unii dintre ei, nu i-a studiat cumva doar din vreo culegere de texte alese. Şi printre prozatori există un maestru al cărui rol capital corespunde rolului ocupat de Vergiliu în poezie şi care-l egalează aproape în importanţă: Cicero72; el este cel în care se rezumă întreaga elocinţă şi întreaga proză latină; el este maestrul şi modelul venerat, cu mult mai presus de ceilalţi, de către toţi literaţii veacului al IV-lea. în şcoli, majoritatea marilor sale opere erau studiate într-o ordine devenită tradiţională, care începea, pare-se, cu Saint Augustin exegete, pp. 42-51; las deoparte lucrările privitoare la aspecte particulare şi pe care voi avea prilejul să le citez pe parcurs. 67 Cititorul trebuie avertizat aici că la grammaticus nu erau studiaţi toţi aceşti autori: Cicero şi, în general, prozatorii erau comentaţi de retor, dar acesta nu făcea decît să continue sarcina gramaticianului şi aplica aceeaşi metodă; am aşadar dreptul de a reuni la rubrica „gramatică" toate studiile literare; cititorul îşi va aminti, pe de altă parte, de ceea ce am spus mai înainte privitor la amestecul ce se producea în practică între rolurile celor doi profesori (supra, p. 24, n. 23). 68 Becker, pp. 63-73; Combes, pp. 19-20, 7l-72; Vasold, Augustinus quae hauserit exVirgilio; Coffin, Influence of Vergii on Saint Augustine; Bassi, Sânt' Agostino e Virgilio; Wijnrpersse, Vergilius bij Augustinus; Rodriguez, Alma virgiliana; K. H. Schelke, Virgil in der Deutung Augustins, în Tiibinger Beitrăge zur Altertumswissenschaft, voi. 32, Stuttgart-Berlin, 1939; K. Nawratil, Die Geschichtsphilosophie der Aeneis, ap. Wiener Studien (Miscellanea E. Hauler), 1939, pp. 113-l28; P. Keseling, Virgil bei Augustin, ap. Philologische Wochenschrift, 1942, c. 383-384; id., Nochmals Virgil bei Augustin, ibid., 1944, c. 95-96; J. Mesk, Verg. Ecl. IV, 62, ibid., 1944, c. 120. 69 Combes, p. 21. 70 După cum o atestă comentariul lui Donatus, dascălul Sfîntului Ieronim (cf. Schanz, 4,1, §832). 71 Alfaric, p. 19; Combes, p. 3, 18, 20; P. Keseling, Augustin und Ovid, ap. Philolo-gische Wochenschrift, 1940 c. 191. 72 Alfaric, pp. 37-38, 264-267; Combes, pp. 22-23, 24-25, 69-71; cf. observaţiile profunde ale lui Reitzenstein, Augustin, pp. 32-33, 40; F. Solmsen, New Fragments of Cicero's De re publica (în Cetatea lui Dumnezeu 19, 21), ap. Classical Philology, 1940, PP- 423-424; F. Walter, Zu Cicero und Augustinus, ap. Philologische Wochenschrift, 1941, 32 VIR ELOQVENTISSIMVS AC DOCTISSIMVS tratatele de retorică şi cu discursurile şi se încheia cu dialogurile filozofice73. Importanţa excepţională a studierii sale îi eclipsează pe ceilalţi prozatori74: singurii care merită aici să fie reţinuţi sînt Seneca, Apuleius75, iar, dintre istorici, Sallustiu76. Această programă, destul de limitată, se vădeşte a fi în conformitate cu o tradiţie77 ce avea în spatele ei un trecut îndelungat: lista de autori menţionată este, cu mici excepţii, aceeaşi cu cea aflată la baza formaţiei literare a tuturor intelectualilor latini78, începînd de la reforma şcolară de care a rămas legat numele gramaticianului Q. Caecilius Epirota, libert al lui Atticus79, cel care, spre sfîrşitul domniei lui August, a pus în locul bătrînului Ennius, cii care trebuise să se mulţumească pînă atunci, pe marele poet al epocii de aur, Vergiliu, şi pe ceilalţi „poeţi noi". Metoda urmată în vremea lui Augustin în studiul acestor autori ne este bine cunoscută prin comentariile ce ni s-au păstrat80 ale aceloraşi profesori cărora le datorăm tratatele de gramatică menţionate mai sus. Privitor la Vergiliu, posedăm marile comentarii ale lui Servius, Claudius Donatus, Philargyrius, cîteva rămăşiţe din cel al marelui Donatus (iElius Donatus) etc. Despre Terenţiu, cele ale aceluiaşi Donatus şi ale lui Eugraphius8'; fără a 73 Confesiuni 3, 4 (7), p. 49Lab. ... et usitato iam discendi ordineperveneram in librum cuiusdam Ciceronis „şi, urmînd o anumită ordine în studiu, ajunsesem la lucrarea unui oarecare Cicero" (lucrarea Hortensius). Cf. şi Scrisoarea 118, 1 (3), 5 (34), P.L., voi. XXXIII, c. 433,448-449. 74 Combes, pp. 2l-25. Nu evidenţiez aici decît autorii cu caracter literar: vom studia mai tîrziu erudiţia ştiinţifică a lui Augustin. 75 Nu sînt însă sigur dacă Apuleius era studiat la şcoală. Poate că Augustin nu l-a citit decît mai tîrziu, sub imboldul vocaţiei sale filozofice (cf. partea a doua, p. 150, n. 44). 76 Sfîntul Augustin cunoaşte fără îndoială mulţi alţi istorici, dar, cum nu-i foloseşte decît în Cetatea lui Dumnezeu, cred că nu i-a studiat decît în momentul pregătirii acestei mari lucrări (cf. infra, pp. 117-l18; partea a treia, pp. 339-340). Sallustiu, dimpotrivă, este citat deja în De beata vita (4 [31 ], P.L., voi. XXXII, c. 974), iar Sfîntul Augustin atestă el însuşi că acesta era studiat în şcoli: Cetatea Iui Dumnezeu 3, 17, \,P.L., voi. XLI, c. 95. Vezi şi A. Kurfess, Der Historiker Sallust in Augustins Gottesstaat, ap. Theologische Quar-talschrift, 1937, pp. 34l-356. 77 Cf. Jullien, pp. 207-212; Leclercq, c. 1747-l748; Gwynn, pp. 153 şi urm., 197-200. 78 Este interesant de comparat cultura literară a lui Augustin cu aceea, de pildă, a lui Seneca (Bourgery, Seneque prosateur, pp. 2l-35; Albertini, Composition chez Seneque, pp. 213-223) sau cu aceea a mai vîrstnicului Sfîht Ieronim: cf. textele şi lucrările la care fac trimiteri Schanz (4,1, p. 432: Unterricht in Rom) şi Cavallera (Saint Jerome, voi. I, pp. 7-8). 79 Suetoniu, De grammaticis 16: Q. Caecilius Epirota primus dicitur latine ex tempore disputasse, primusque Virgilium et alios poetas novospraelegere coepisse... „se zice că Q. Caecilius Epirota a purtat cel dintîi dezbateri pe teme retorice în latineşte şi cel dintîi a introdus lecturi comentate din Vergiliu şi alţi poeţi noi". 80 Cf. Schanz, 4, 1, pp. 537-538; 4, 2, p. 344. 81 Id., 2, 1, §248; 4, 1, § 835; 2, 1, § 248, 2; 4, 1, § 832; 4, 2, § 1117. Privitor la Philargyrius, cf. şi recenta lucrare a lui Funaioli, Esegesi Virgiliana antica. O CULTURĂ LITERARĂ: GRAMATICA 33 mai vorbi de atîtea alte scolii sau comentarii asupra diverşilor poeţi clasici82 si asupra anumitor opere ale lui Cicero83. Şi aici constatăm forţa şi stabilitatea tradiţiei şcolare: metoda gramati-cienilor din perioada decadenţei este cea care n-a încetat nicicînd să fie folosită în toate şcolile romane, începînd din vremurile îndepărtate în care primii gramaticieni de limbă latină o împrumutaseră, fără nici o modificare, de la colegii lor greci, ei înşişi moştenitori ai îndelungatei experienţe a şcolilor elenistice. începînd cu Varro, se statornicise distingerea în cadrul acestui studiu a patru faze: lectio, emendatio, enarratio, iudicium „citire, critică de text, comentare, judecată de valoare"84. Lectio consta în citirea expresivă cu voce tare, care presupunea o învăţare practică a dicţiei, de cel mai mare folos pentru viitorul orator; citirii i se adăuga recitatio: tînărul elev, atunci, ca şi astăzi, învăţa pe de rost cele mai frumoase pasaje din respectivii autori85. Enarratio reprezenta comentariul, deopotrivă literal şi literar aidoma actualelor noastre „explicări de text". în schimb, emendatio, 5i6p0cooi<; la gramaticienii greci, nu are un echivalent exact în învăţămîntul nostru modern: ea amalgama două exerciţii pe care noi le distingem — pe de o parte, critica textuală (stabilirea şi corectarea textului, discuţiile despre autenticitatea acestuia etc), iar, pe de alta, critica stilului (calităţi sau defecte, analiza planului, originalitatea etc). Iudicium, încoronare a oricărui studiu, consta într-o scurtă privire de ansamblu asupra a tot ceea ce degajaseră studiile precedente şi o judecată estetică definitivă asupra operei studiate. Ca şi în cazul gramaticii, nu voi intra în alte amănunte, ci mă voi mărgini să atrag atenţia cititorului asupra cîtorva puncte de interes: în mare, această metodă de lucru este cea folosită încă şi astăzi în şcolile secundare [din Franţa] şi de care nu poate să nu se servească oricine îşi propune să studieze un text literar. Trebuie relevate însă acele aspecte ale ei care se explică prin condiţiile particulare pe care le crea travaliului filologic tehnica antică a cărţii86: absenţa sau, oricum, caracterul embrionar al punctuaţiei făceau din lectio un exerciţiu mai complex şi mai util decît simpla noastră citire: pentru un antic, 82 Totalitatea scoliilor (ctxoXiov „explicaţie") noastre la Persius, Lucan şi Iuvenal datează din această perioadă (Schanz, 4, 2, p. 344). 83 Privitor la In Verrem, cf. Pseudo-Asconius (Schanz, 1, 2, § 146, 2); privitor la De inventione, comentariile lui Marius Victorinus {id., 4, 1, § 830) şi Grillius {id., 4, 2, § 1122); comentariile la Somnium Scipionis ale lui Macrobiu, ale lui Favonius Eulogius (retor cartaginez care a fost elevul lui Augustin: cf. Schanz, 4, 2, § 1123) nu ţin de sistemul de învăţămînt al gramaticianului. 84 Jullien, pp. 242-281; cf., pe de altă parte, Thomas, Scoliastes de Virgile, pp. 206 Şi urm. 85 Cf. amintirile lui Augustin, Confesiuni 1, 13 (20), r. 14, p. 18 Lab. 86 Mai e nevoie să-l trimit pe cititor la cartea clasică a lui Birt Antike Buchwesenl De adăugat aici Kenyon, Books and Readers. Yüklə 3,11 Mb. Dostları ilə paylaş:
|