BULETIN ECONOMIC – SPANIA
Mai 2017
1. EVOLUȚII MACRO-ECONOMICE.
-
PIB-ul Spaniei a crescut cu 0,8% în primul trimestru din 2017, cu un punct zecimal peste creșterile înregistrate în cele două trimestre anterioare, datorită consumului casnic (+0,4%), cheltuielilor publice (+0,3%) şi investițiilor (+2%).
-
Revizuire PIB. Creșterea economică a Spaniei a fost peste așteptări, FMI revizuind previziunilor sale cu 0,2 puncte în plus în acest an (+2,6%), confirmând faptul că economia spaniolă va avea un nou an de creștere peste media europeană.
-
Șomaj. În luna mai, șomajul a scazut în Spania atingand nivelul anului 2009 (3.461.128 de şomeri).
-
IPC. Indicele Prețurilor de Consum s-a redus în luna mai cu 0,1% față de luna anterioară, coborând cu 7 zecimi rata anuală a IPC la nivelul de 1,9%.
-
Conform datelor publicate de Eurostat, investiția în sectorul public din Spania a scăzut în 2016 la 1,9% din PIB (21,5 miliarde euro), înregistrându-se astfel un record istoric pentru ultimii 20 de ani.
2. INFORMAȚII SECTOARE ECONOMICE.
-
Comerț exterior Spania – trim. I 2017.
-
Exporturile spaniole au crescut cu 14,1% față de aceeași perioadă a anului 2016 și au ajuns la 69,7 miliarde EUR, iar importurile au crescut cu 16,5% față de trim. I al anului precedent, până la 76,9 miliarde EUR.
-
Balanța comercială a înregistrat un deficit de 7,2 miliarde EUR și a crescut cu 45,6% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, când deficitul a fost de 4,9 miliarde. Rata de acoperire a fost de 90,6%, cu 1,9 puncte procentuale mai puțin față de trim. I al anului trecut, (92,5%).
-
Principalele sectoare cu creșteri la export au fost: echipamentele (19,2% din total exporturi, în creștere cu 10,5% față de anul precedent), sectorul auto (17,6% din total, +8,2%), produsele alimentare, băuturile și tutunul (17,2% din total, +14,1%) și produsele chimice (14,3%, + cu 11,7%).
-
Exporturile către UE au reprezentat 52,6% din total și au crescut cu 13,6% (zona euro) față de anul precedent, iar cele către restul Uniunii Europene, au reprezentat 14,5% din total și au crescut cu 13,1% față de anul precedent. Exporturile către țările din afara UE au reprezentat 32,9% din total (32,3% în trim. I 2016) și au crescut cu 16,3% față de aceeași perioadă a anului trecut.
-
Contribuții pozitive la rata anuală de creștere a exporturilor spaniole în trim. I 2017 au avut Italia (1,9 puncte), Franța (1,8 puncte), Germania (1,2 puncte) și SUA (0,8 puncte). Contribuții negative majore au avut exporturile către Oman (-0,3 puncte), Egipt (-0,1 puncte), Irlanda (-0,1 puncte) și Venezuela (-0,1 puncte).
-
Sectorul feroviar. Renfe se pregătește să mărească flota de trenuri de mare viteză (TMV), în contextul creșterii cererii și a previziunilor favorabile pe termen mediu. După ce recent a comandat 30 garnituri de mare viteza producătorului Talgo pentru o valoare totală de 1,3 miliarde €, suplimentând astfel actuala flotă de 89 TMV, Renfe are în vedere realizarea unei noi comenzi. Cele 30 TMV comandate recent sunt destinate noilor linii de mare viteză care urmează să devină operaționale în perioada 2020 – 2023 între Murcia și Almería și, respectiv, în anul 2025 când se prevede inaugurarea liniei Orense-Vigo.
-
Publicitatea on-line. Cu un volum de 41,8 miliarde EUR pe ansamblul Europei, publicitatea on-line a crescut cu 35,3 miliarde EUR în ultimii 10 ani. Piața publicității on-line a înregistrat în Spania o creștere anuală de 22,3%, cele mai mari creșteri anuale fiind înregistrate de România (36,9%), Slovenia (32,2%) și Irlanda (31,4%).
3. FUZIUNI ȘI ACHIZIȚII. INVESTIȚII. EVOLUȚII ALE COMPANIILOR.
-
Investiții spaniole în România în anul 2017. Conform datelor ONRC, la 30 aprilie 2017 erau înregistrate în România 5.747 companii cu participare de capital spaniol în valoare totală de 1,7 miliarde euro. Spania ocupă locul 8 în clasamentul țărilor de proveniență a capitalului străin investit în România, cu o pondere de 4,02% în totalul capitalului străin (echivalent euro).
-
REPSOL – titulară a unor perimetre de explorare petrolieră și în România – a anunțat că pregătește începerea extracției la Pikka, unul dintre cele două puțuri petroliere din zona Nanusuck/SUA, în anul 2021, estimând o producție de 120.000 barili de țiței/zi. Totodată, compania va realiza noi lucrări de explorare în aceeași zonă în perioada 2019-2020, estimând că resursele blocurilor alocate Repsol și Armstrong Energy ar fi de circa 1,2 miliarde barili recuperabili de țiței ușor. Totodată, pentru anul 2018, compania are în vedere noi investiții în Campos 33 în Brazilia, în Akacias în Colombia și Duvernay (Canada), precum și demontarea a cinci platforme petroliere neoperaționale din 2015 și închiderea a 43 puțuri petroliere în Marea Britanie.
-
Ferrovial – unul dintre principalii constructori spanioli de infrastructură rutieră și feroviară – este una dintre cele două companii selectate de către Autoritatea Metropolitană de Transport din Los Angeles pentru construirea unui tunel pentru ca metroul din Los Angeles să poată traversa pasul muntos Sepúlveda. Valoarea estimată a contractului este de 7,8 miliarde dolari.
-
Iberdrola este lider în faza finală de selecție pentru dezvoltarea celui mai mare parc eolian din lume în East England (putere instalată de 3.514 MW).
-
Banca Santander, cea mai mare bancă spaniolă, a achiziționat Banco Popular pentru suma simbolică de 1 euro, în contextul în care aceasta din urmă, a șasea ca mărime din Spania, nu reușea să iasă din situația de criza în care se afla iar acțiunile sale scăzuseră la bursa cu 50% în cinci zile, pe fondul unei cunoscute lipse de lichidități a băncii. Banca Santander va efectua o majorare de capital de aproximativ 7 miliarde de euro pentru a acoperi provizioanele şi capitalul cerut pentru a îmbunătăți situația financiară a Banco Popular. Oficialii Băncii Centrale Europene şi ai Fondului spaniol pentru restructurarea bancară (FROB) au aprobat tranzacția, care nu va implica costuri din partea plătitorilor de taxe și nu va afecta depozitele bancare.
-
Platforma Uber este asociată domeniului transporturilor, deci i se pot solicita licențe şi autorizații prevăzute de legislațiile naționale în acest domeniu, conform unei decizii emise de avocatul general al Curții Europene de Justiție, polonezul Maciej Szpunar. Opinia acestuia nu are valoare juridică, însă judecătorii de la CJUE țin cont de ea în cele mai multe cazuri. Situația Uber se află în dezbaterea instanței europene, după ce o asociație de taximetriști din Spania a făcut plângere că Uber face concurență neloială. Uber a renunțat la serviciul său din Spania, UberPOP, şi a anunțat că așteaptă decizia CJUE, care ar urma să fie dată până la sfârșitul anului. Chiar dacă va fi calificată drept companie de transport, Uber a anunţat că „nu se va schimba modul în care suntem reglementați în cele mai multe ţări UE”.
-
Brandul spaniol Nanos a deschis primul magazin din România, în mallul Promenada din zona de nord a Bucureștiului. Brandul Nanos are o istorie de peste jumătate de secol şi are la nivel mondial 70 de magazine în care se vând haine pentru copii cu vârste cuprinse între zero şi 14 ani. Brandul se va poziționa pe segmentul premium, pe o piață unde prețul joacă un rol important.
-
Producătorul român de lactate Lactag a început vânzarea produselor în Spania, vizând cu precădere comunitățile de români. Producătorul vrea astfel să crească baza de clienţi, în contextul în care piaţa locală este destul de aglomerată, concurenţa venind cu precădere din partea unor multinaţionale. Lactag vinde în Spania sub brand propriu toate produsele din portofoliu, distribuţia făcându-se în special în lanţurile de magazine cu specific românesc. Vânzările din Spania, deși nu foarte mari, cresc lunar în medie cu 20%, în special datorită calității produselor.
-
Grupul spaniol Gran Via a demarat recent lucrările de construcţii la trei noi blocuri de locuinţe în ansamblul rezidenţial Gran Via Park, pe fosta platformă Electrotehnica. Blocurile din ansamblul rezidenţial însumează 310 locuinţe, care vor fi gata în mai 2018. Aceasta va reprezenta a doua fază a proiectului Gran Via Park, după ce prima etapă, care cuprinde 189 de locuinţe, a fost livrată la finalul anului 2016. Cea mai mare parte din investiţia totală pentru această etapă, adică 75% din valoarea fără TVA, vine de la bancă, iar restul de 25% plus TVA sunt bani de la acționari. Gran Via a dezvoltat în Bucureşti şi proiectul rezidenţial Timişoara 58, în cartierul Drumul Taberei, pe platforma fostei fabrici Frigocom, proiect care are până acum trei clădiri. Din portofoliul dezvoltatorului, face parte şi complexul Aviaţiei Apartments, de pe strada Gheorghe Calpan, care va avea trei blocuri în total, cu 250 de apartamente.
-
Dacia a vândut în 2016 peste 545.000 de maşini în străinătate, cu 6% mai multe faţă de anul 2015. Spania ocupă a doua treaptă a podiumului, după Franța, cu vânzări de 54.543 unități şi o cotă de piaţă de 4,13% din totalul vânzărilor Dacia în 2016.
-
Doisprezece antreprenori din Catalonia au însoțit în ultima săptămână a lunii mai, la Pitești, echipa tehnică a Fundației pentru Inovare CECOT și a Asociației Oamenilor de Afaceri (AOA Argeș), în cadrul proiectului 'Digital Storytelling for Spreading and Promoting Entrepreneurship' (DIST), acesta fiind o inițiativă care încurajează antreprenoriatul prin schimbul de experiențe, cu scopul de a cunoaște riscurile și oportunitățile legate de demararea unei afaceri.
4. ALTE ELEMENTE SEMNIFICATIVE.
Prezență românească la activități desfășurate în Spania.
-
Între 4 şi 6 mai, 2017, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Mediului (INCDPM București) a participat cu stand propriu la cea de a II-a ediție a Târgului International de Inovare – INNOVA Barcelona 2017. In standul românesc au fost prezentate invenții și soluții originale în domeniul energiilor renovabile și protecției mediului. Realizările românești au fost deosebit de apreciate, două invenții fiind medaliate cu aur și alte două cu argint.
-
Pe 10 mai s-a desfășurat reuniunea B2B între tour-operatori din România și Spania, acțiune organizată de Ambasada României, la sediul acesteia. A fost prima reuniune de acest gen găzduită de misiunea diplomatică în ultimii ani și s-a bucurat de o participare deosebită din partea tour-operatorilor români și spanioli.
-
In 11 mai, Ministerul Turismului, în colaborare cu Ambasada României în Regatul Spaniei, a organizat la Palatul Santoña din Madrid, un eveniment de promovare a Deltei Dunării, intitulat ”The Danube Delta Evening - The untouched land of beauty, nature and wilderness”. Activitatea face parte din seria celor derulate în capitala Spaniei în vederea creșterii vizibilității României pe plan internațional și promovarea țării noastre ca destinație turistică.
-
La 23 mai, la Madrid a avut loc seminarul economic “Oportunități de afaceri cu România”, organizat de Ambasada României în Regatul Spaniei, în colaborare cu firma Juarez&Asociaţii. Au participat companii din sectoare economice diverse (agroalimentar, transporturi, logistică, investiții imobiliare și consultanță în afaceri), precum şi jurnalişti.
-
La 24 mai 2017, a avut loc, la Castellon, un seminar de promovare a relaţiilor economice, comerciale şi de investiţii între România şi Spania, intitulat "Oportunidades de negocio e inversión Rumania-España". Evenimentul a fost organizat la inițiativa Institutului Hispano-Român din Castellón de la Plana, în colaborare cu Camera de Comerţ Castellón şi Biroul de Promovare Comercială şi Economică din cadrul Consulatului General al României la Barcelona şi cu sprijinul Consulatului României la Castellón de la Plana.
-
În continuarea întâlnirilor oamenilor de afaceri români din Spania, organizate și găzduite de Ambasada României la Madrid, la 24 mai a avut loc o nouă reuniune dedicată prezentării programului Start-up Nation. Programul, gestionat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, stimulează înființarea de noi afaceri în România prin acordarea de fonduri nerambursabile.
-
La 26 mai s-a desfasurat la Bilbao Forumul “Oportunități de Investiții în România”, organizat de Ambasada României în Regatul Spaniei si Consulatul General al României la Bilbao, în colaborare cu Camera de Comerț Bilbao și Institutul Spaniol pentru Comerț Exterior, cu participarea ministrului român pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat, dl. Alexandru Petrescu. Evenimentul s-a bucurat de prezența reprezentanților a 87 de companii spaniole interesate de evoluția economiei românești, în vederea unei posibile intrări pe piața românească sau consolidării prezenței lor în România. Principalele sectoare de activitate reprezentate: industria de prelucrare, construcții-infrastructură, sectorul energetic, servicii financiare, servicii de inginerie și servicii juridice.
Dostları ilə paylaş: |