Buletinul Clubului Român din Chattanooga Numărul 29 (douăzecişinouă) Martie 2014

Rubrica gastronomică: Salata de boeuf

Apr 17, 2010 ~ Publicată pe truedelights.ro



de radu anton roman

usive Coupons and Deals. Save up to 70%!

www.ratedsearch.c

”Una dintre cele mai stranii si mai neasteptate mancaruri…”romanesti”. Dar nu exista sarbatoare fara galbena, rotunjita salata de boeuf, ornata cu gogosari si maslinute, cum se cuvine. Mancare citadina, salata aceasta e destul de pretentioasa, cerand manufactura rabdatoare si devotata – asta explica de ce se face numai la ocazii. Salata de boeuf dovedeste grija si pretuire mare pentru meseni.” (R.A.Roman)

Ingrediente: 1 kg cartofi, 400 g morcov, mazare - 1 cutie mica, 1 telina potrivita, 300 g carne de porc (fara grasime), de vită, sau un piept de pui, 1 radacina pastarnac, castraveti murati-  un borcan de 800 g, , 4-5 gogosari in otet, sare, piper.

Preparare:

Se pun la fiert cartofii in coaja. Separat se fierb morcovul, telina si pastarnacul, curatate de coaja. In alt vas se fierbe carnea. Dupa ce au fiert, cartofii se pun in apa rece, se curata de coaja, apoi se taie cuburi mici. Morcovul, telina, pastarnacul, carnea, castravetii si gogosarii se taie, de asemenea, in cuburi mici. Toate legumele se pun intr-un vas mai mare, sa poata fi amestecate. Se adauga mazarea, sare si piper dupa gust si se amesteca. La sfarsit se adauga 2-3 liguri cu maioneza si se amesteca din nou.

Ingrediente Maioneza: 4 galbenusuri de ou(2 fierte si doua crude), aprox. 0.5 l ulei.,2 lingurite mustar clasic. zeama de lamaie si sare dupa gust. Preparare Maioneza: Se paseaza cu o furculita galbenusurile fierte, se adauga galbenusurile crude si se amesteca cu mixerul sau cu o lingura din lemn, incorporand uleiul, adaugat in fir subtire, putin cate putin.

Variante: În reţeta originală a salatei de boeuf, aşa cum arată şi numele, componenta de carne este carnea de vită. Aceasta poate fi înlocuită cu:

1. 
   Carne de pasăre: piept de pui sau curcan;
   
2. 
   Şuncă tăiată în cuburi cu latura de 1 cm;
   
3. 
   Salam parizer în cuburi cu latura de 1 cm;
   
4. 
   Somon afumat;
   
5. 
   Creveţi (shrimp) taiaţi în segmente de 1 cm.
   

În compoziţia de legume se poate adăuga sfeclă roşie fiartă, mere, ceapă verde, măsline negre sau verzi (murate) tăiate în felii subţiri şi – la varianta cu somon sau creveţi – capere.

La maioneza pentru amestec, adausul de o cantitate mică de coniac sau whiskey poate face minuni.

Pictorul lunii: Ion Pacea

Din Wikipedia, enciclopedia liberă

Ion Pacea (n. 7 septembrie 1924; Salonic, Grecia; d. 13 august 1999; București, România) a fost un pictor român, membru de onoare al Academiei Române.

A studiat la Academia liberă „Guguianu” și la Institutul „Nicolae Grigorescu” cu Camil Ressu, Jean Alexandru Steriadi și Alexandru Ciucurencu, absolvindu-l în 1950. A debutat la Salonul oficial din București, în 1947. Lucrările sale au fost prezentate în expoziții personale (1956, 1957, 1969, 1973, 1975, 1980), la saloanele oficiale precum și în cadrul unor selecții de artă românească la Ankara, Le Havre, Berlin, Praga, Dresda, Moscova, Munchen, Sofia etc. A fost distins cu premiul „Ion Andreescu” al Academiei Române (1963), cu Premiul pentru pictură (1965) și Marele Premiu al UAP (1967).^[1]

În anii '50-'60 a rezistat stilului realismului socialist, dezvoltând un stil propriu. Lucrarile sale realizate în ulei sau guașă acoperă o gamă largă a temelor plasticii tradiționale (peisaj, natura statică, compoziție), cât și în zona picturii abstracte. Domeniul său de maxim interes a fost natura statică. ^[2]

Ocazional, a interpretat roluri în câteva filme românești, cel mai cunoscut fiind cel al lui Ioanide din filmul Bietul Ioanide al regizorului Dan Pița (1979).

Natură moartă cu mere.



Natură moartă cu fructieră şi mandolină

Case la mare



Flori



Ion Pacea în rolul Ioanide din filmul Bietul Ioanide de Dan Piţa



Marină cu vapor galben

Flori

Natură moartă cu scoică şi fructe



Nud în fotoliu



Marină



Totem
Cuvinte şi expresii româneşti greşit sau rău folosite

România Literară 2010 > Numarul 41

Păcatele Limbii:Internet de Rodica Zafiu Forma fonetică şi grafică a termenului internaţ ional internet nu prezintă dificultăţi la integrarea în sistemul limbii române. S-a pus, doar, întrebarea dacă termenul ar trebui scris cu iniţială minusculă sau majusculă, existând argumente pentru ambele opţiuni. Din fericire, problema a fost rezolvată de Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic (DOOM, 2005), care a stabilit ca normă scrierea cu iniţială minusculă. Termenul intră şi într-o variaţie lexicală, care priveşte alegerea dintre internet şi net; în română, probabil din raţiuni de dezambiguizare, este preferată prima formă, dar şi a doua are foarte multe atestări („Oamenii navighează zilnic şi caută bani pe net”, myfirstclick.ws; „Matematica pe net”, matematicapenet. ro etc.). Lucrurile sunt puţin mai complicate sub aspect sintactic. Discutam acum câţiva ani (în România literară, nr. 38, 2001) despre prepoziţ ia caracteristică plasării în spaţiul virtual: pe sau în internet? Mi se părea atunci că prepoziţia în ar fi fost mai potrivită din punct de vedere semantic: o informaţie este plasată sau căutată în reţeaua de date, într-un hipertext etc. Nu contează: uzul pare să fi impus definitiv prepoziţia pe, spre care converg cel puţin două tendinţe: extinderea din româna colocvială (pe tren, pe ştrand...) şi calcul după engleză (on the net). Prepoziţia pe este motivată şi de o metaforă cognitivă destul de răspândită (navigarea pe apele informaţiilor virtuale). Se folosesc la fel de mult, de altfel, construcţiile similare: pe un site, pe forum, pe blog etc. Se pare, aşadar, că trebuie să acceptăm, sub presiunea uzului, construcţiile cu pe, cu care ne obişnuim tocmai pentru că le auzim şi le citim foarte des. Mi se pare însă în continuare ciudată extinderea prepoziţiei pe în referirile la motorul de căutare Google, care a fost asimilat şi el, în imaginarul modern, unui spaţiu geografic întins, pe care se pluteşte sau se navighează, ori pe care creşte vegetaţia bogată a paginilor web. Foarte mulţi utilizatori vorbesc de căutări şi găsiri pe Google (nu cu Google, sau cu ajutorul motorului Google): „secretele căutării pe Google” (scientia.ro); „cele mai căutate cuvinte de pe google” (hgp.ro) etc. Pe lângă toate aceste variaţii, constatăm acum o inovaţie – apariţia unui plural al substantivului internet. Fiind vorba de un neutru, sunt chiar două forme, previzibile, de plural: în -uri („Despre noi, prin «interneturi», fabricadetricouri.ro) şi în -e („e foarte probabil ca albumul tău să fie disponibil gratis pe internetele astea”, life.hotnews.ro, 26.03.2009). Prima formă poate fi o încercare glumeaţă de a modifica termenul omniprezent, poate şi sub influenţa unei modificări ironice apărute în engleză: în Wikipedia, există pluralul atipic internets, descris ca formă utilizată cu intenţie comică, cu aluzie la ignoranţa cuiva în privinţa tehnologiei moderne. Forma (în contradicţie cu sensul fundamental, de reţea unică) fusese folosită de preşedintele G.W. Bush, în două dezbateri publice. În română, pluralul internete are în română o istorie recentă asemănătoare (amintind şi de almanahe): e utilizat, pe diferite site-uri sportive, ca aluzie la o scăpare de limbaj a lui G. Becali (documentată şi de o înregistrate video): „Becali: «MM e bun pentru vestiar, bloguri şi Internete»” (gsp.ro); „Adio «internete!» MM Stoica renunţă la blog” (prosport.ro); „tot timpul a susţinut că «Nu-i plac lui Internetele astea»” (blogsport.gsp.ro). Gluma poate merge chiar mai departe, dar ca simplu accident, atunci când forma internete este tratată ca un singular în -ete (de tipul gorobete): „o promoţie controversată de a vuit internetele câteva zile”. Notă: Mai semnalăm apariţia unor noi termeni din familia de cuvinte a internet-ului. Astfel am găsit în presă cuvântul internaut (ţi) care vrea să definească pe cel (i) care petrec mult timp călătorind de la o adresă de internet la alta, termenul sugerând că s-a născut ca un echivalent al cuvintelor cosmos-cosmonaut (ţi), spaţiu astral-astronaut (ţi). Am mai găsit căutare internautică. Plecând de la google, este foarte frecvent să descoperi folosirea cuvântului ca verb: hai să google asta; a googului; l-am google şi uite ce am găsit, de negooguluit, negooguluibil. Puţină lume ştie care este originea termenului Google. Este un derivat al termenului matematic googol, născut între specialişti, când se referă la numere foarte mari, ca 1 urmat de 100 de zerouri, sau mai mari. Milton Sirota, nepotul matematicianului american Edward Kasner, este creditat de a fi inventat termenul Firma de căutare pe internet (search engine) Google şi-a dat această denumire tocmai pentru a sugera că are o infinitate de posibilităţi de a descoperi adresele de internet unde poţi afla detalii despre orice subiect. În varianta folosită ca denumire de firmă, cuvântul trebuie socotit un nume propriu şi se scrie cu litera iniţială mare, dar în derivatele cu funcţie de verb, iniţiala nu este majusculă. (MSM) Memorii: Amintiri despre George Bacovia (II) Sebi Şufariu - 01 Sep 2011 "Poezia lui Bacovia am întâlnit-o întâia dată în revista Ateneul cultural ( literar). Un admirator al său, pedagog la liceu, (Costăchescu parcă, sau Constandache), aducea în clasă din când în când această revistă, care apărea în format ca de carte şi în condiţii precare.Căuta să ne convingă s-o cumpărăm. - Luaţi-o! E scoasă de un poet de-al nostru de la Bacău, un al doilea Eminescu. Luaţi-o, îi veniţi în ajutor! Unii colegi o cumpărau, mai mulţi de milă. Colegul meu de bancă, Costică Ursu, o cumpăra şi mi-o dădea şi mie. O citeam, citeam în primul rând versurile semnate de G.Bacovia, dar nu înţelegeam mare lucru. Am înţeles că aveam în Bacău un poet care are deja poezii tipărite. I-am spus pedagogului că vreau să ajut la vânzarea revistei. Mi-a dat zece exemplare, pe urmă alte zece. Eu nu umblam, ca el, din casă în casă în ci ieşeam cu ele în recreaţie. Mă postam la poartă în faţa halviţarului, aţineam calea elevilor înainte de a-şi cheltui gologanii. Mă agăţam şi de trecători. Halviţarul mă tot alunga, dar eu reveneam. Asta nu l-a împiedicat ca într-o zi să-mi spună: - Ia dă-mi şi mie una din alea !...Vai de capul tău cu ce marfă te ocupi ! Credeam că-şi bate joc de mine; dar nu, mi-a achitat-o. Pe urmă a desprins filele, şi din fiecare filă a făcut câte un cornet. Terminase cornetele în care vindea seminţe... Interesul meu pentru poet a devenit şi mai mare când pedagogul ne-a spus într-o zi că G. Bacovia ne e „la îndemână”, că e profesor ( Desen şi Caligrafie) peste drum de liceul nostru, la Liceul Comercial. Leon, fratele meu mai mare, era elev la acel liceu şi odată, la ieşirea de la şcoală, seara, mi l-a arătat. L-am văzut slab şi ponosit, purta un palton din blană artificială- biberet- tare uzat, mi-a amintit de Eminescu ( ne povestise, nu de mult, la Română, profesorul Manolescu) şi mi-am dat seama că într-adevăr am în faţa mea un poet. Era însoţit de câţiva elevi mai înalţi, unul purta sub braţ o cutie de vioară. Băieţii, doi mai ales, îşi râdeau prosteşte de poet, poetul îi privea lung, trist, dar nu zicea nimic. M-am luat după ei, mergeau spre gară. Au intrat într-o cârciumă săracă. Poetul a cerut de băut ( băiatul care l-a servit îl ştia, n-a întrebat ce să servească. I-a adus un sfert de litru de vin, care a stat multă vreme nebăut, îl luase pesemne, ca să justifice ocuparea unei mese), vioristul a scos vioara şi a început să cânte melodii lăutăreşti. L-am întrebat pe băiatul care îl servise: - Ştii cine e domnul ? - Un poet sărac. Locuieşte pe strada Bacău-Piatra. Vine mereu. Şi tu eşti poet ? Deodată, Bacovia m-a observat: - Tu de unde ai apărut ? Parcă nu te-am mai văzut ! Nu cumva tragi chiulul de la orele mele? - Dar eu citesc poeziile dumneavoastră! - Le citeşti ?! Mare minune ! Ce înţelegi tu din ele ?! Unul dintre vlăjganii care îl luaseră pe drum în derâdere, şi îl lua şi acum peste picior, i-a spus : - Dom’ profesor, nu vi-l amintiţi ? Ăsta e de la noi ! Îl cheamă...Gogoriţescu ( sau a spus ceva asemnător). L-aţi văzut de atâtea ori ! Aţi şi vorbit cu el ! Face şi el poezii !...Sunteţi cam ameţit dom’ profesor, să vă ducem acasă ! Poetul a dat dintr-o dată peste cap sfertul de vin şi a plecat, însoţit de ceata de elevi şi de vioristul care l-a condus cântând tot timpul. - Merge să producă ! a exclamat vlăjganul ! Peste câteva zile, spre seară, când ştiam că poetul urma să iasă de la ore, l-am aşteptat în faţa Liceului Comercial. A ieşit, l-au condus aceiaşi elevi, dar după câţiva paşi poetul le-a spus: - Azi, lăsaţi-mă sigur ! - E în durerile facerii ! a spus vlăjganul care-şi tot bătea joc de el ( dar îl urma cu credinţă! ), şi băieţii s-au răspândit care încotro. M-am luat după poet, mă ţineam departe. Mergea încet, se oprea din când în când, se vedea că era frământat. A ajuns curând la Grădina Publică, la portiţa din spate. A intrat, s-a dus drept la o anumită bancă* ( de-atunci, l-am văzut de mai multe ori pe acea bancă), s-a aşezat şi a început să murmure cuvinte, fraze, parcă le încerca. M-am aşezat pe furiş pe o bancă apropiată. M-a zărit ( cred că mai curând m-a simţit), m-a privit supărat şi a dat să se ridice. M-am ridicat eu repede şi m-am îndepărtat. N-am plecat, îl observam de la distanţă, de după un copac. A stat aşa o vreme, îl studiam. Am înţeles că poetul compunea ceva şi tot aşteptam să scoată creion şi hârtie şi să noteze. N-a notat nimic. Credeam că n-are la el ce trebuie, şi am scos din buzunar un creionaş, îl ţineam pregătit. La un moment dat ( se înserase de-a binelea) m-a strigat: - Băiete, ieşi de acolo...Vino aici ! M-am aşezat lângă el, pe bancă. - Mă spionai ? - Nu ca să vă fac un rău ! - Dar tot mi-ai făcut ! - Eu ?! - Când vezi un om că se frământă, lasă-l în pace, e „ în durerile facerii” cum zicea elevul acela, când am ieşit de la şcoală, el credea că nu aud; nu vrea să-şi râdă de mine, vrea să-şi amuze colegii...Tu de ce te ţii după mine ? - Nu ştiu. - Curiozitatea ? - Cred că nu e numai atât. ( Ce să-i spun ? Că voiam să învăţ...meseria de scriitor?) - Hai să plecăm, a zis poetul, s-a cam răcorit ! Am luat-o înainte, spre poarta principală. Cred că vroiam să trec cu poetul prin centru, ca să mă vadă lumea alături de el. - Nu, nu pe acolo ! Mă împiedic de lume şi lumea se împiedică de mine ! - Urâţi lumea? - Lumea mă urăşte ! Nu, nu mă urăşte apar ca o ciudăţenie, mulţimea nu e obişnuită cu unul ca mine. Va trebui să dispar curând, numai atunci îşi vor da osteneala să mă înţeleagă...Scrii poezii ? - Nu. - Bine faci! Să nu te apuci de pe acum să scrii ! Cum vede o fată, băiatul se apucă să întocmească poezii ! Mai târziu, da, să încerci, când nu numai fetele or să-ţi zburde prin cap !" Banca pe care George Bacovia a meditat la poeziile sale nu a rezistat, evident, trecerii timpului. Salcia care umbrea acest loc s-a înălţat, însă, în fosta Grădină Publică, actualul Parc al Trandafirilor din Bacău, până în luna iulie 2010, când în urma prăbuşirii unui copac din zonă, angajaţii de la „Spaţii verzi” au tăiat tot ceea ce le-a căzut sub ochi. Printre arborii sacrificaţi s-a aflat şi „salcia lui Bacovia” sub care acesta îşi compunea versurile şi de sub ramurile căreia soţia sa, Agatha, îi aduna hârtiile risipite după diverse încercări de versificaţie. Din salcie a rămas, ca o ironie, o placă de marmură pe care este inscripţionat un text: „Sub această salcie a meditat, a creat şi a scris poetul George Bacovia o mare parte din nemuritoarea sa operă: „ Când am plecat din Bacău/ Grădina publică plângea/ Cu lacrimi de ploaie/ Iar eu de atunci/ Plecat am fost/ Plecat voi fi mereu...” Civilizaţii: India islamică (Mogulii – Mughals) Publicat la 02/02/2014 Politeia.org.ro