Cacealmaua



Yüklə 1,68 Mb.
səhifə14/17
tarix07.01.2019
ölçüsü1,68 Mb.
#91357
1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   17

Spionaţi


După ce albii scăpaseră de la nijoraşi şi aceştia plecaseră mai departe, porniseră şi ei în aceeaşi direcţie. Dar ochiului ager al lui Old Shatterhand nu-i scăpă pe nijoraşii, după a căror urmă mergeau; ei înaintau din ce în ce mai încet. Care să fi fost pricina?

Nu era obiceiul acestor doi oameni vestiţi să ceară sfatul sau părerea altora când era vorba să afle sau să cerceteze ceva ce puteau face singuri.

De aceea nu spuseră nici unuia dintre tovarăşii lor de drum, nici chiar lui Sam Hawkens, ce observaseră. Fură însă şi cu mai mare băgare de seamă şi se încredinţară în curând că nu s-au înşelat.

Ce zice fratele meu Charley de asta? întrebă Winnetou pe german.

Că nu se grăbesc defel să ajungă la navajoşi, răspunse, el.

Tot aşa cred şi eu. Par să-şi fi amânat atacul. Nu există decât un motiv.

Noi, probabil.

Da. Dar pentru ce? Cel mai cuminte lucru ce-ar avea de făcut ar fi să dea năvală peste navajoşi, care nu au putut fi informaţi la timp fiindcă două din iscoadele lor au fost ucise iar celelalte prinse de ei.

Să nu uite fratele meu Winnetou că le venim în spate şi că unii din noi avem cai foarte buni. Putem deci da de veste navajoşilor şi asta nu le convine.

Uff! Aşa e, bine zici.

De aceea vot să se scape de noi. De aceea şi-au încetinit pasul şi ne aşteaptă la un loc prielnic pentru un atac.

Şi locul ăsta e la Apa-iernii, la care vor ajunge încă înainte de-a se însera.

E probabil că aici îi vom găsi. Să ne ducem de-a dreptul de bunăvoie în bătaia puştilor lor?

Nu. Trebuie să-i iscodim. Dar care din noi doi, eu sau tu?

Hm! Locul e foarte primejdios şi cere prea mult timp şi osteneală pentru o singură iscoadă.

Atunci să mergem amândoi.

Ba chiar să mai luăm încă pe cineva cu noi.

De ce?

Ca s-avem pe cine trimite cu veşti la navajoşi.



Winnetou e de părere să luăm pe Şi-So? E bun călăreţ şi cunoaşte ţinutul mai bine ca oricine. Să le spunem şi celorlalţi unde ne ducem?

Nu. Avem printre ei oameni fără experienţă şi femei şi copii pe care nu trebuie să-i speriem.

Zis şi făcut. În curând Winnetou, Old Shatterhand şi Şi-So porniră în galop, lăsând pe ceilalţi să vină la pas.

Mergeau pe un şes întins. La stânga câmpia pustie şi stearpă, la dreapta râul mărginit de tufe, o fâşie de pădure şi iarbă. Din locul de unde râul făcea un cot, se putea vedea până departe în zare, aşa că nu era posibil să dea de nijoraşi pe neaşteptate.

Merseră toată ziua până spre seară. Se apropiau tot mai mult de indieni, care nu erau acum mai departe de o oră de drum. La stânga, se zărea o dungă întunecată în formă dreptunghiulară. Era o fâşie de pământ acoperită cu tufe dese şi copaci rari care se împreuna cu fâşia de pădure de la malul râului. Aici era Apa-iernii, deşi de o apă propriu-zisă nu putea fi vorba. Se strângea în puţinele zile ploioase ale anului în adâncitura aceea în formă de albie şi făcea să crească o vegetaţie bogată; restul timpului totul era uscat şi tufele firave pârlite de soare dădeau un aspect jalnic locului. Dar din ce te apropiai de râu, verdeaţa îţi înveselea ochii.

Cei trei călăreţi se aflau acum atât de aproape de adâncitură că puteau fi văzuţi; de aceea descălecară, căutară un loc de adăpost pentru cai şi Şi-So rămase să-i păzească. Puştile i le lăsară lui în păstrare, căci i-ar fi putut stingheri, apoi Old Shatterhand cu Winnetou porniră pe sub copacii malului cercetând cu ochii dacă nu se află pe-acolo vreun nijoraş.

Cam pe la jumătatea drumului, Old Shatterhand se opri şi-l întrebă pe Winnetou:

Nu eşti de părere să ne încredinţăm mai întâi dacă nijoraşii au rămas la Apa-iernii ori s-au dus mai departe?

Ba da. Copacii sunt destul de înalţi şi frunzişul des, aşa că ne putem ascunde în vreunul din ei fără să fim văzuţi.

Aleseră doi copaci alăturaţi, ca să-şi poată vorbi în şoaptă şi se urcară până aproape de vârf.

Nu-i văd, zise Old Shatterhand. Au rămas probabil devale lângă baltă.

Aşa cred şi eu, altminteri i-am zări pe câmpie, răspunse Winnetou. Să se uite fratele meu eu ocheanul.

Old Shatterhand scoase ocheanul din buzunar şi-l îndreptă spre tufărişul de la malul bălţii. Privi multă vreme cu atenţie, apoi zise:

Îi văd dincolo de mal; îşi duc chiar acum caii la adăpost.

S-aşteptăm atunci până ce se va înnopta, pe urmă să ne furişăm în tabără, ca să vedem ce fac.

Tocmai voiau să coboare când îl auzi pe apaş scoţând un „Uff” de mirare.

A văzut fratele meu ceva? întrebă Old Shatterhand.

Da, pe malul celălalt. Un şir lung de călăreţi. Au luat-o pe sub copaci. S-aştepte fratele meu până ce vor ieşi în luminişul acela îngust şi să se uite pe urmă într-acolo.

Priveau amândoi cu încordare; văzură mai întâi doi indieni călărind în galop spre desiş şi cercetând cu luare-aminte tufele. Unul din ei se întoarse pe urmă la ceilalţi şi le făcu un semn; nu văzuse, probabil, nimic suspect.

Să se uite fratele meu prin ochean, poate o să recunoască chipurile, zise Winnetou.

Old Shatterhand văzu cum la semnul iscoadei călăreţii ieşiră de după copaci. Era un şir lung, lung de tot. Toţi erau vopsiţi pe obraz în culorile de război, aşa că nu-i putu desluşi la faţă. La sfârşitul coloanei veneau însă doi pe care-i cunoscu imediat, căci chipurile lor nu erau vopsite, adică Nitsas-Ini şi femeia lui albă.

După ce străbătură toţi luminişul şi intrară în desişul de dincolo, Winnetou zise lui Old Shatterhand:

Aceştia trebuie să fi fost războinicii navajoşilor. Ai recunoscut pe vreunul din ei?

Da. Cei de la coada convoiului erau căpetenia lor şi femeia albă.

Oare de ce vor fi plecat de unde îi ştiam noi?

Şi ce vor fi căutând dincoace de râu?

Ciudat... Ştiu doar că vor da aici peste nijoraşi.

Nu poate fi decât o singură cauză: au fost îndrumaţi pe o cale greşită dinadins de Grinley.

Uff! Cu siguranţă că banditul s-a dus la ei ca să le ceară arme şi, ca să câştige timp, i-a trimis pe navajoşi încoace.

Coborâră din copaci, peste puţin se întunecă şi porniră pe calea cea primejdioasă. La început se mai zărea la câţiva paşi, dar în curând întunericul era atât de adânc încât se conduceau mai mult după pipăit.

Atât malul râului Chelly cât şi al adânciturii care forma balta era o râpă adâncă mărginită sus de pădure şi tufe.

Balta era secată; doar ici-colo câteva ochiuri de apă.

De jur împrejur pereţii erau formaţi din stânci netede şi numai într-un singur loc se forma un vad. Dacă apucai să intri în adâncitură nu aveai alt loc de ieşire decât vadul.

Când Old Shatterhand şi Winnetou ajunseră la râpa malului, văzură focurile din tabăra nijoraşilor.

Ce nesocotinţă din partea lor, murmură apaşul.

Se cred probabil în siguranţă, răspunse Old Shatterhand.

Furişându-se de la copac la copac, de la tufă la tufă, ei se apropiară tot mai mult de tabără. Când se putură desluşi corturile celor de acolo, Winnetou şopti:

Să rămână fratele meu aici, eu mă duc să văd dacă şi-au pus santinele şi unde le sunt caii.

Se întoarse de-abia după vreo jumătate de ceas.

Caii se află dincolo de tabără şi ne pot da de gol nechezând când ne vor simţi. Spre câmpie au pus câteva santinele, zise apaşul în şoaptă.

A văzut fratele meu şi pe căpetenia lor? îl întrebă Old Shatterhand.

Da. Stă cu încă trei războinici bătrâni lângă un bloc mare de stâncă.

Dacă am putea ajunge până acolo!

Putem, numai se cere să fim cu mare băgare de seamă. Stânca e aproape de mal şi nu e nici un nijoraş pe mal. Eu o iau înainte şi fratele meu să vină după mine.

Se lăsară la pământ şi începură să se târască pe pântece, strecurându-se printre tufe şi copaci. Ţinta lor era stânca despre care vorbise Winnetou. Era lungă, dar nu prea lată şi destul de înaltă. Printre crăpăturile ei răsăriseră câteva tufe care crescuseră cu timpul şi-şi întindeau ramurile în toate părţile. De pe micul platou se putea vedea foarte bine în vale. Se târâră până la marginea lui şi porniră printre ramuri.

Dedesubtul lor stătea rezemat de stâncă Mokaşi cu trei sfetnici de-ai săi. În jurul celor opt focuri mari din tabără războinicii îşi pregăteau cina.

Căpetenia stătea de vorbă cu bătrânii, în fraze scurte, întrerupte de pauze lungi. Păreau să nu se înţeleagă în privinţa unui lucru. Unul din indieni, om bătrân dar voinic şi cu privirea vioaie şi ageră ca a unui tânăr, zise:

Mokaşi o să se căiască de hotărârea. Lui. Trebuia să ne grăbim să dăm mai repede de câinii de navajoşi şi să omoram câţi mai mulţi din ei.

Fratele meu mai vârstnic să ia în seamă că e vorba numai de o zi întârziere. După ce vom pune mâna pe albi, pornim îndată împotriva navajoşilor.

Nu e numai o zi, ci mai mult, fiindcă am mers foarte încet, ca să dăm răgaz albilor să vină mai aproape de noi.

Ei şi! Şacalii de navajoşi nu vor ieşi din bârlogul lor până ce nu vor şti că venim. Nu pleacă ei până nu li se întorc iscoadele. Să se gândească fratele meu şi la asta.

Mă gândesc eu. Dar anul are o vară şi o iarnă şi toate lucrurile de pe pământ au două feţe. Aşa şi aici. Mokaşi crede că navajoşii vor aştepta să li se întoarcă iscoadele, eu însă cred că vor mai trimite şi altele, fiindcă nu s-au întors cele trimise. Aceste iscoade noi au să ne găsească şi se vor duce să spună căpeteniei lor că ne-au văzut. Aşa că, în loc să atacăm noi pe navajoşi, vor năvăli ei peste noi.

Bătrânul vorbea cam prea aspru, ceea ce nu se face cu o căpetenie, de aceea Mokaşi răspunse dârz:

Fratele meu are părul nins de ani. A apucat mai multe ierni ca mine şi a văzut multe, de aceea îi e îngăduit să-şi spună o părere, chiar dacă eu nu o împărtăşesc. Dar nu el e căpetenia, ci eu. Ascult sfatul oamenilor mai vârstnici, totuşi ei trebuie să se supună poruncilor mele, nu eu lor.

Bătrânul lăsă capul în pământ şi răspunse:

Ai dreptate. Fie voia ta!

Voia mea va fi şi vei vedea că n-am greşit. Ori credeai că vom reuşi să luăm pe navajoşi pe neaşteptate?

Da.


Te înşeli. Şi-au pus şi ei probabil tot atâtea avanposturi ca şi noi. Trebuie să aflăm prin iscoadele noastre unde sunt. S-ar putea însă ca aceste iscoade ale noastre să cadă în mâinile lor cum au căzut ale navajoşilor într-ale noastre. Şi mai e ceva la care fratele meu vârstnic nu s-a gândit. Navajoşii ştiu că sosim.

Uff! exclamă bătrânul speriat. De la cine?

De la cei trei albi cate au reuşit să fugă.

Uff, uff, uff! Să se fi dus la navajoşi?

Cu siguranţă. Poate că i-au şi găsit şi le-au spus. Navajoşii vor porni atunci imediat să ne iasă înainte ca să ne atace. Şi asta e ce aştept eu.

Uff, uff! Fratele meu Mokaşi cunoaşte vechea regulă a războiului că acela care vine mai înainte biruie mai lesne?

O cunosc; e foarte bună, dar nu se potriveşte întotdeauna. Navajoşii vor veni să ne atace într-un loc care le va fi însă fatal. O să-i aşteptăm aici la Apa-iernii.

Nu ăsta era planul nostru.

Nu. Mă gândeam să-i iau prin surprindere; acum nu mai e cu putinţă pentru că albii aceia le-au dat de veste că venim. A trebuit deci să-mi schimb planul. Ne vom ascunde aici. Când vor veni, îi vom lăsa mai întâi să coboare râpa şi vom da năvală peste ei. Îi încolţim din toate părţile şi nu vor mai avea pe unde ieşi.

Uff, uff! repetă bătrânul înseninându-se la faţă. Planul lui Mokaşi e bun şi cred că dacă nu se va ivi vreo piedică, vom izbuti.

Nu există decât o singură piedică şi pe aceea o vom înlătura mâine.

Acum înţeleg eu. Vrei să spui albii care vin în urma noastră?

Da. Vor să se ducă la navajoşi. Dacă-i lăsăm să treacă, vor înştiinţa pe duşmani că-i aşteptăm aici, ceea ce nu trebuie să se întâmple. De aceea e neapărată nevoie să prindem pe Winnetou şi Old Shatterhand.

Şi să-i omoram?

Dacă se împotrivesc.

Îi luăm prizonieri şi-i ducem ca o fală acasă la noi. Nu-i putem pune la stâlpul de tortură. Fiindcă am fumat cu ei calumetul, dar îi vom pune să lupte pe viaţă şi pe moarte cu războinicii noştri.

Uff, uff! adăugară cei trei bătrâni cu ochii sclipitori de bucurie.

Apa-iernii e cel mai potrivit loc pentru prinderea duşmanului, urmă Mokaşi. Fraţii mei vor vedea mâine ce lesne vom pune mâna pe albi, cu toate că sunt conduşi de cei mai de seamă vânători ai Vestului.

Bătrânul făcu iarăşi o mutră îngrijorată şi zise:

Vezi că tocmai pentru asta s-ar putea să nu izbutim.

Vom izbuti. Ştiu că sunt oameni cu multă minte, dar nu vor ghici planul nostru. Cred că ne ducem împotriva navajoşilor şi nu ne mai sinchisim de ei.

Bine-ar fi, mă gândesc însă că am avut în vremea din urmă prilej să ne dăm şi mai bine seama de ce sunt în stare. Nici un vultur n-are ochi mai ageri, nici un mustang urechi mai bune şi nici o vulpe mai multă şiretenie ca ei. Nu i-am avut în puterea noastră legaţi burduf şi totuşi au reuşit să ne scape?

De data asta vom fi mai înţelepţi. Dovada am şi dat-o astăzi. Ne-am făcut tabăra aici sus în loc s-o facem jos lângă apă, unde s-ar fi cunoscut bine urmele. Când vor sosi albii mâine nu vor vedea nimic şi vor coborî fără teamă devale, în timp ce noi îi vom aştepta aici. Când se vor duce apoi să-şi adape caii la râu, dăm buzna peste ei şi-i prindem pe toţi.

Crezi că se vor opri câtăva vreme în loc?

Da. Au femei şi copii cu ei şi-i vor lăsa să se odihnească niţel. Cum îi vedem adunaţi pe mal, ne repezim toţi la ei şi...

Toţi? Trebuie să lăsăm câţiva de-ai noştri sus la cai şi să păzească pe prizonieri.

Nu e nevoie. Pe prizonieri îi legăm de copaci şi caii îi priponim. Să nu lipsească nici unul din noi; când vor vedea albii cât suntem de mulţi nu mai îndrăznesc ei să se apere, fii pe pace. Să-şi dea seama fratele meu vârstnic în ce situaţie se vor afla. La dreapta şi la stânga lor pereţi drepţi de stâncă pe care nu se pot căţăra, în faţă apa şi în spate trei sute de duşmani. Ar trebui să fie nebuni ca să încerce vreo împotrivire.

Dar dacă încearcă totuşi să fugă?

Cu neputinţă. Încotro să se întoarcă?

Spre râu.

În apă? Ei aş! Ştiu ei cât de uşor poate fi împuşcat un om care trece înot. Şi-apoi, ce ruşine pentru ei să se spună pe urmă că au lăsat femeile şi copiii în voia soartei şi au luat-o la fugă, ca să se salveze.

Mokaşi are dreptate. S-aşteptăm deci în linişte pe albi, căci vor fi siliţi să se predea fără împotrivire. Pe urmă vedem noi ce facem cu câinii de navajoşi.

Îi ademenim şi pe ei jos în valea adâncă a albiei şi nu-i mai lăsăm să iasă vii de acolo.

Uff! Ce plăcere să-i împuşcăm de aici unul câte unul fără să ne nimerească un singur glonţ de-al lor, adăpostiţi cum vom fi după tufe şi copaci. Uff, uff, uff!

Cei patru indieni se entuziasmau tot mai mult. Să fi bănuit ei cine auzise cuvânt cu cuvânt ce-şi spuneau!

Winnetou se trase puţin îndărăt şi îi şopti lui Old Shatterhand:

Mergem.

Da. Am aflat destul. Să plecăm. Trebuia să se îndepărteze tot atât de atent precum veniseră. Când ajunseră destul de departe de tabără, ca să nu mai poată fi văzuţi, se ridicară în picioare şi trecură vadul. Se opriră apoi în loc şi Winnetou zise:



Cred că ne întind o cursă şi-şi închipuie că ne şi au în mână.

Cursa e bună, foarte bună chiar şi ne lăsăm prinşi.

Văd că fratele meu gândeşte întocmai ca mine. Aducem încoa' pe navajoşi şi aceştia vor închide aşa de bine uşiţa capcanei că nijoraşii vor rămâne chiar ei în cursă. Acum să ne ducem la Şi-So. Nu mai e nevoie să-l trimitem pe băiat la navajoşi, fiindcă mergem cu toţii acolo.

Vru să o ia înainte, dar Old Shatterhand îi puse mâna pe braţ şi-l opri.

Să mai stea niţel fratele meu. Dacă vrem să cădem mâine în cursa întinsă de nijoraşi, fără să ni se întâmple ceva, trebuie să ne încredinţăm mai întâi că va fi într-adevăr cursa asta şi nu alta.

Fratele meu se teme ca nijoraşii să nu-şi schimbe gândul?

Da. Eu rămân aici ca să-i observ.

Fratele meu Charley se pricepe mai bine decât mine să vorbească albilor. Să se ducă el să le dea de veste.

Bine. Nu e însă nevoie să stai toată noaptea la Apa-iernii, e de-ajuns să vii mâine dimineaţă.

Bine zici. Mergem acum la cai, unde mă voi odihni şi eu niţel peste noapte.

Haidem!

Cu tot întunericul care domnea, ochii lor ageri nu greşiră drumul. Când ajunseră la locul unde îi aştepta Şi-So, îl strigară şi acesta ieşi din tufiş ţinând caii de dârlogi.



Noapte bună, zise Winnetou, luându-şi calul şi intrând în desiş.

Noapte bună, răspunse Old Shatterhand, încălecând.

Lăsară armele apaşului şi şi le luară pe ale lor, apoi germanul plecă însoţit de tânărul indian.

Acesta se miră de această despărţire fără cuvinte, dar nu îndrăzni să întrebe pricina. După ce merseră o bucată de drum, Old Shatterhand îl întrebă zâmbind:

Nu vrea? Şi o să ştie ce şi cum?

Voi afla-o la timp, răspunse tânărul cu respect.

Da, o vei afla. Dacă ţi-aş spune ţie acum, ar trebui s-o repet în faţa celorlalţi şi ar fi de prisos. Vreau însă să-ţi fac o bucurie: ţi-am văzut părinţii.

Unde, unde? strigă tânărul cu însufleţire.

Pe malul celălalt al râului. Au pornit cu mulţi războinici împotriva nijoraşilor.

Au să facă probabil popas peste noapte. N-aş putea să-i văd şi eu?

Ba da. Tot trebuie să mă duc eu la ei, mă vei însoţi şi tu. Să ne grăbim însă, fiindcă nu e timp de pierdut.

Porniră amândoi în galop. Găsiră în curând tabăra albilor unde se găseau ― după cum ştim ― căpetenia, soţia lui şi câţiva navajoşi.

Revederea a fost, după cum am descris-o, cât se poate de înduioşătoare.


Yüklə 1,68 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   9   10   11   12   13   14   15   16   17




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin