Cap II. Consiliul superior al magistraturii între dorinţĂ Şi putinţĂ, Între eficienţĂ Şi ineficienţĂ

3.4. CSM se transformă în…MJ

CSM este o autoritate judecătorească constituţională. Lucrând strict pentru justiţie, ne-am fi aşteptat la o structură diferită de cea a instituţiilor administrative; din păcate, ea copiază structura de organizare a MJ. Aceasta, împreună cu atribuţiile de multe ori care se suprapun între aceste două instituţii, duce la concluzia că sistemul judiciar din România are o conducere bicefală: MJ şi CSM. Nu numai că CSM a copiat structura MJ, dar a şi luat oameni din acesta. În 24-25 ian 2005, peste 60 de persoane s-au transferat în CSM în baza unui concurs de dosare (?!). Şi, imediat după finalizarea procedurilor, a apărut şi regulamentul de angajare a acestui personal (hotărârile 30 şi din 2 feb 2005²⁵).

Şi, ca orice instituţie administrativă, CSM devine tot mai birocratic: comunicarea cu exteriorul este din ce în ce mai slabă, greşelile din interior nu sunt asumate. Se preferă delegarea unor persoane în staff-ul tehnic de conducere, ceea ce naşte bănuiala că se doreşte de către conducerea CSM numirea unor oameni de încredere. Delegarea se face direct de către preşedintele CSM, în baza unei împuterniciri dată de Plen²⁶, hotărâre însă care nu are fundament legal, fiind în contradicţie cu art. 63 din Legea nr. 317/2004 rep., ce prevede că în posturile de conducere nu pot fi numite persoane decât de Plen, fără să fie reglementată procedura delegării. Or, fiind norme de ordine publică, Plenul nu poate deroga de la dispoziţiile legii organice (este înfrânt, astfel, principiul ierarhizării normelor juridice: o hotărâre a Plenului CSM, care ar trebui să fie dată în aplicarea legii, excede cadrului dat de Legea nr. 317/2004).

În prezent, din 15 posturi de conducere ocupate, 10 sunt deţinute de către delegaţi de luni de zile (8 sunt magistraţi) - posturi pentru care nu s-a anunţat vreun concurs până azi, ceea ce a creat impresia că la CSM se scot posturile la concurs când o anume persoană este avută în vedere sau, din când în când, se scot acele posturi pe care nu le vrea nimeni. Poate că astfel se explică, prin intermediul şefului „pus” la Serviciul sinteze, competent în ceea ce priveşte desfăşurarea şedinţelor CSM, de ce în şedinţele CSM se decide una, iar în hotărârile redactate apare alta.

De exemplu, în şedinţa de secţie a judecătorilor din 21 iunie 2006, la pct. 9 din ordinea de zi²⁷ figura o transformare de posturi, ceea ce s-a şi votat în secţie; dar, la redactarea hotărârii, s-a realizat că într-o astfel de problemă competenţa aparţine Plenului, astfel că această chestiune nu mai apare în ordinea de zi soluţionată (procesul-verbal al şedinţei) a secţiei²⁸, ci a fost trecută pur si simplu în ordinea de zi soluţionată de la Plen, ca penultimul punct, nr.24²⁹, hotărârea redactându-se ca şi cum ar fi fost luată de către Plen³⁰. Probabil, s-a considerat că este o problema minoră pentru care nu este atât de importantă merită a fi recunoscută eroarea, şi să fie repusă în discuţie, dar acest mod de a proceda este un semnal că lucrurile nu funcţionează cum ar trebui în circuitul post-decizional.

CSM se transformă din garant al independenţei justiţiei în administrator al ei, asumându-şi atribuţii care nu ţin de natura acestei instituţii. De exemplu, recent a fost finalizată „Culegerea CSM de jurisprudenţă a curţilor de apel`. Or, aceasta ar fi trebuit realizată de ÎCCJ, adică de deţinătorul real al puterii judecătoreşti şi nu de CSM. CSM ar trebui sa se preocupe doar de „Culegerea in materie disciplinară”, căci aceasta intră într-adevăr în atribuţiile sale. De asemenea, din Raportul privind activitatea CSM pe anul 2005 aflăm că CSM `realizează trimestrial studii privind problemele de drept care au primit interpretări neunitare; centralizează numărul si materiile de drept in care instanţele promovează cereri pentru exercitarea recursului in interesul legii` – la fel, in felul acesta se preiau atribuţii ale Ministerului Justiţiei şi ale Parchetului de pe lângă instanţa supremă.

În fine, la toate aspectele invocate mai sus, plus autoritatea asupra personalului auxiliar, dacă mai adăugăm şi că CSM a solicitat ca bugetul instanţelor să treacă de la Ministerul Justiţiei la el (şi nu la ÎCCJ, cum prevede Legea nr. 304/2004 rep. începând cu data de 01.01.2008), practic CSM va deveni…un minister al justiţiei. Încă unul.

Toate aceste activităţi paralele consumă inutil energia CSM; care, astfel, nu-şi poate realiza rolul de garant al independenţei justiţiei.

4. Aparatul CSM

4.1. Staff-ul tehnic al CSM

Odată ajunşi membri CSM, reprezentanţii magistraţilor par a nu mai ţine cont de alegători. Cu toată opinia negativă a mass-media şi opoziţia deschisă a unor magistraţi, în funcţiile de secretar general şi secretar general adjunct au fost aleşi pe data de 17.01.2005 doi magistraţi controversaţi (dl. jud. Popa şi dl. proc. Picioruş). Dintre aceştia, primul a fost revocat după doar patru luni, pe 26.05.2005, pe criteriul lipsei aptitudinilor manageriale³¹; datorită haosului existent in instituţie, următorul magistrat numit pe 08.06.2005 nu a rezistat decât două luni; în fine, al treilea a fost numit pe 23.11.2005, dar nu a fost ajutat de un secretar general adjunct, căci precedentul a demisionat in ian. 2006. Membrii CSM au preferat în locul unei discuţii deschise cu acesta sau al revocării din funcţie să nu îi mai prelungească detaşarea, ceea ce l-a obligat pe secretarului general să demisioneze de îndată, în şedinţa din 21 iunie 2006³². În prezent CSM funcţionează fără secretar general şi adjunct numiţi.

În continuare, această structură a fost completată cu judecători şi procurori detaşaţi. Până în prezent sunt aprox 50. Nu avem nimic cu folosirea acestor profesionişti în instituţiile judiciare, dar aceasta ar trebui să se întâmple numai în domeniile în care îşi pot oferi expertiza. În afară de direcţii precum cea de legislaţie, nu vedem alte domenii în care ar fi necesară prezenţa unor magistraţi. S-a ajuns astfel ca directorii să fie magistraţi, subordonaţii să fie magistraţi şi toţi să îndeplinească atribuţii pe care le pot îndeplini simpli funcţionari. Deşi art. 63 alin. 3 din Legea nr. 317/2004 rep. prevede expres că magistraţii pot fi detaşaţi doar în funcţii de specialitate juridică, în CSM sunt şi magistraţi care întocmesc adrese simple sau fac copii xerox, împart mapele de şedinţă sau strâng buletinele de vot. Or, magistratul e un produs de lux, durează mult până se formează şi nu are rost sa fie pus sa facă muncă de secretariat sau chiar mai rău. Mai mult, prin acest mecanism de subordonare administrativă a magistraţilor altor magistraţi este de gândit dacă nu se încalcă nu numai principiul independenţei, ci şi interdicţia constituţională prevăzută de art. 125 alin. 3 din Constituţia României, care prevede că funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată. Un text similar prevede Constituţia şi pentru procurori (art. 132 alin. 2).

Ţinem să subliniem că această practică nu se întâlneşte doar la CSM, ci magistraţi detaşaţi sunt întâlniţi şi la alte autorităţi publice: Ministerul Justiţiei, Secretariatului General al Guvernului, Cancelaria Primului Ministru, Ministerul Afacerilor Externe. În condiţiile în care lipsa de personal din instanţe şi parchete este una acută, această practică îi încarcă cu cauze şi mai mult pe judecătorii şi procurorii din instanţe şi parchete care nu au avut „şansa” unei detaşări în alte instituţii.

În al doilea rând, datorită acestor detaşaţi pe posturi de consilier juridic asimilat magistraţilor, s-a ajuns la un dezechilibru din punct de vedere al salarizării. Astfel, asimilaţii trec într-o treaptă de salarizare superioară prin simplul efect al trecerii timpului, fără examen ca în cazul magistraţilor din instanţe şi parchete. Ceea ce face ca un judecător de la Judecătorie cu vechime de 6 ani în sistem, odată ce e detaşat în CSM sau în Ministerul Justiţiei, să primească salariul unui judecător de curte de apel (6 ani fiind vechimea necesară pt. a trece în treapta superioară de salarizare)! Nu în ultimul rând este de relevat că la salariul, astfel mărit, se adaugă diurne, decontare de deplasări etc, aşa încât venitul unui magistrat detaşat ajunge la dublul sumei pe care o primeşte cel care îşi desfăşoară zilnic activitatea de judecător sau procuror.

Ca organizare, mai semnalăm un aspect negativ: nu există cea mai importantă şi necesară structură – există birou de relaţii cu presa, birou de relaţii cu publicul, dar nu există un birou de relaţii cu magistraţii. Aceştia, in ţară, nu ştiu cărui departament să se adreseze. De altfel, CSM pare mai degrabă interesat de relaţia cu mass-media decât de relaţia cu magistraţii.

4.2. Inspecţia Judiciară

Numele inspectorilor din această structură de temut nu apar nicăieri. Din datele adunate de noi, rezultă că 25 de inspectori provin de la instanţe sau parchete bucureştene şi doar 7 din afară. Nu se prevede nicăieri o incompatibilitate a inspectorilor de a efectua cercetări chiar la instanţele sau parchetele de unde provin.

Potrivit legii, o astfel de funcţie se ocupă prin concurs. Nu există până în prezent nici o persoană încadrată conform acestei modalităţi. O modalitate secundară de ocupare este şi cu magistraţi detaşaţi, dar de nicăieri nu rezultă că aceştia nu ar trebui să dea acel concurs. În orice caz, CSM procedează la intervievarea candidaţilor, şi doar la ultima examinare, din iunie 2006 pare că s-au folosit criterii comune de notare. În rest, au fost aduşi în Inspecţie probabil persoane cunoscute anterior de membrii CSM.

Rolul Inspecţiei este şi acela de a verifica aspectele relevate de mass-media. Dacă există o monitorizare atentă pe presa centrală, nu există monitorizare pe TV şi Radio, unde aspectele relevate despre magistraţi sunt uneori mult mai acerbe decât cele apărute în presa scrisă.

Inspectori Judiciari folosesc detaşarea în CSM ca o rampă de promovare, aflându-se în evident conflict de interese: doi membri din Inspecţia Judiciară, inclusiv şeful acesteia, candidează în septembrie 2006 pentru a deveni judecători la ICCJ. În plus, şeful Inspecţiei este numit ilegal în această funcţie, după cum vom arăta mai jos.
5. Hotărâri ale CSM

Căutarea hotărârilor CSM este foarte dificilă. Dacă se doreşte găsirea unei hotărâri cu privire la un anumit aspect sau legat de o anumită persoană, acest lucru este imposibil, căci nu există un sistem de căutare electronică şi nici un opis al acestora. SoJust pune pe site-ul său, la dispoziţia celor interesaţi, un astfel de opis al hotărârilor pronunţate de Plen până în prezent³³ (ceea ce ar fi trebuit să facă cei care sunt plătiţi pentru asta, au făcut pro bono membrii SoJust).

Ca o observaţie generală, ar fi normal ca în hotărârile care nu sunt luate în unanimitate să se specifice numărul celor care au votat pentru, contra ori s-au abţinut; cei care au o altă opinie decât majoritatea ar trebui să îşi motiveze opiniile separate. Interesant este că hotărârile, atât ale Plenului, cât şi ale secţiilor, sunt semnate doar de preşedinte sau vicepreşedinte, deşi orice hotărâre ar trebui semnată de cei care o adoptă. Există o reglementare – art. 7 alin.4 lit.e) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a CSM potrivit căruia Preşedintele semnează actele emise de plen, dar nu credem că această dispoziţie se poate referi la hotărâri, ci doar la comunicate, adrese.

Analizând hotărârile CSM, în marea majoritate publice pe site-ul CSM³⁴, am constatat o mulţime de nereguli, de neacceptat pentru membrii CSM care sunt magistraţi în majoritate şi deci ar fi trebuit să fie obişnuiţi cu modul de aplicare a legii, de redactare şi de publicare a unor hotărâri. Astfel, am remarcat:

a) hotărâri ilegale

Sunt hotărâri adoptate de CSM care contravin fie legilor, fie regulamentelor.

De exemplu, Regulamentul de transfer, delegare, detaşare a magistraţilor adaugă la lege: în art 9 se menţionează: „Detaşarea judecătorului sau a procurorului poate înceta anterior duratei pentru care a fost dispusă, prin hotărârea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, la cererea celui care a solicitat detaşarea ori a judecătorului sau procurorului detaşat. Detaşarea poate înceta şi la solicitarea motivată a preşedintelui instanţei sau a conducătorului parchetului la care funcţionează judecătorul ori procurorul în cauză”.³⁵ Practic, s-a reintrodus în mod ocolit avizul şefului la detaşare, la care se renunţase în mod expres prin Legea 275 din 2005. Şi deja au avut loc încetări de detaşări în aceste condiţii³⁶.

Detaşarea se poate dispune pe minimum 6 luni, până atunci poate fi vorba doar de delegare. Cu toate astea, CSM a detaşat prin Hotărârea nr. 157 din iunie 2006³⁷ o persoană pentru o perioadă de 2 luni şi jumătate. O observaţie: persoana a fost detaşată chiar la CSM.

Un alt tip de hotărâri nelegale sunt cele retroactive. Astfel, pe 1 iunie secţia de judecători decide prin hotărârea nr.182 din 01.06.2006 delegarea în funcţia de conducere a unui preşedinte de curte începând chiar cu acea dată³⁸. În şedinţa din 28 iunie se reia în discuţie această hotărâre, se revine asupra ei şi se decide că delegarea începe pe …1 mai³⁹. Desigur, nici nu poate fi vorba de îndreptarea vreunei simple greşeli materiale.

În şedinţa din 5 sept. 2006 Secţia de Judecători din CSM a dat cele mai multe hotărâri retroactive: 5 judecători au fost delegaţi în funcţia de preşedinte şi altor 5 li s-a prelungit delegarea începând cu o lună sau chiar cu 2 luni mai înainte de a se da hotărârea⁴⁰.

Unele hotărâri vizează acelaşi lucru dar cuprind soluţii diferite: de ex, procurorul M. formulează cerere de transfer de la Parchetul MN. Pe 1 iunie, CSM îi aprobă cererea şi dispune transferarea de la MN în localitatea TC începand cu 15 iunie⁴¹. După o lună însă, la 13 iulie, acelaşi procuror este transferat tot din MN, la un alt parchet⁴². Si, tot în această ultimă hotărâre, se menţionează că au fost numiţi procurori în funcţii de conducere, dar s-a a invocat temeiul de la numirea judecătorilor (art. 48 in loc de 49 din lege). Ne întrebăm, pe bună dreptate, la ce parchet se va duce procurorul M. pentru a-şi desfăşura activitatea.

Dintr-o altă hotărâre, aflăm că un transfer se acordă pentru că părinţii procurorului petent sunt bătrâni şi bolnavi. Ne întrebăm dacă nu cumva o astfel de menţiune intră în categoria datelor personale şi nu ar fi trebuit relevată⁴³.

În orice caz, se simte nevoia unei căi de revenire asupra hotărârilor CSM, gândită ca o cale de atac internă. Ele nu pot avea autoritate de lucru judecat, ca urmare trebuie să exista o procedură de reexaminare/revenire, dar condiţiile trebuie arătate în mod expres în lege.
b) hotărâri arbitrarii

SoJust a identificat situaţii în care activitatea CSM a fost supusă arbitrariului.

Astfel, deşi SoJust a atenţionat CSM⁴⁴ că nu dispune de criterii pentru departajarea candidaţilor în vederea promovării la ÎCCJ a judecătorilor care îndeplinesc toate condiţiile legale, CSM a procedat de exemplu, la concursul din august 2005 la respingerea a 28 de persoane fără a li se indica punctele din cariera lor care nu corespund cerinţelor. Acest aspect a condus la situaţia ca unii candidaţi respinşi în octombrie să poată fi admişi la o următoare sesiune, în noiembrie 2005.

Votul fiind secret, aceste criterii nici nu contează în cele din urmă. Pentru transparenţă totală şi asumarea cu adevărat a responsabilităţii, SoJust propune membrilor CSM să renunţa la ocrotirea constituţională constând în secretizarea votului lor.

c) hotărâri inconsecvente

Lipsa de consecventa a CSM se manifestă în hotărâri luate asupra cărora revine ulterior.

Astfel, prin hotărârea nr. 306 din 17 august 2005⁴⁵ s-a aprobat Regulamentul privind examenul de capacitate al judecătorilor stagiari şi procurorilor stagiari. Potrivit art. 43, acesta se aplica în mod corespunzător personalului de specialitate juridică asimilat magistraţilor din aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Public, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri. Ulterior, prin Hotărârea CSM nr. 446 din 12 oct 2005⁴⁶ s-a dispus să se aplice şi pentru personalul din Institutul Naţional de Criminologie. După o lună însă, această din ultimă hotărâre fost abrogată prin Hotărârea CSM 55 din 23 nov. 2005⁴⁷. Şi toate astea au avut loc în timpul unui concurs de capacitate, aflat în desfăşurare!!!

Sunt necorelări între INM şi CSM. Astfel, pentru magistraţii recrutaţi în condiţiile art. 33 din Legea 303 (5 ani vechime în muncă juridică), se prevede necesitatea efectuării unui stagiu de formare în primele 6 luni. INM susţine că CSM a fost de acord la 30.11.2005 ca în această perioadă respectivii să nu participe la şedinţe/efectuarea actelor procedurale. Ca urmare, INM a transmis această decizie a CSM. Dar pe prin Hot. 13 din 18.01.2006 Plenul CSM a stabilit că aceste persoane pot participa, mai înainte de finalizarea cursului de 6 luni. Pe 16 feb s-a discutat această posibilă contradicţie. Deci, o problemă a fost dezbătută de 3 ori.

Am sesizat hotărâri date în mod vădit pe considerentul conflictului cu ministerul. După ce iniţial, pe 14 iunie, se respinge cererea ministerului de detaşare la această instituţie a unui judecător, motivul respingerii fiind „necesitatea asigurării unei bune funcţionări a instanţelor judecătoreşti”⁴⁸, după o săptămână aceeaşi persoană şi pe baza aceloraşi documente este detaşată la … CSM⁴⁹. Pe 1 iunie se respinge detaşarea unui judecător de la o instanţă la minister pe acelaşi considerent, al volumului mare de activitate la instanţă⁵⁰; după o lună, detaşarea este totuşi admisă, chiar la aceeaşi instituţie⁵¹.
d) hotărâri „stranii”

Prin hotărârea nr. 71 din 3 august 2005 a secţiei de judecători, se constată că la Judecătoria S. este un post de execuţie vacant, astfel că se aprobă transferul judecătorului ACV de la Judecătoria B. începând cu 1 septembrie 2005. Hotărârea se publică pe 08.11.2005, deci la 3 luni după adoptare şi la 2 luni după ce trebuia să îşi producă efectele⁵². Dar, ea nu este pusă în aplicare, astfel că judecătorul a rămas mai departe la B., unde a judecat fără însă a mai avea dreptul. Şi chiar se înscrie la concursul pentru numire în funcţia de preşedinte la Judecătoria B., dosarul fiindu-i acceptat fără rezerve⁵³! Totuşi, judecătorul renunţă la concurs şi nu se mai prezintă la prima probă⁵⁴. Pentru acoperirea disfuncţionalităţii, erau posibile două soluţii: o revenire asupra hotărârii 71, cum că din eroare s-ar fi aprobat cererea de transfer sau: la începutul anului 2006, judecătorul formulează cererea de detaşare, evident fictivă, de la S. la B., care se aprobă de patru organisme, toate judiciare!!!: colegiul de conducere la Judecătoriei B., al Tribunalului M., al Curţii de Apel C. şi, în fine, se aprobă de CSM prin Hotărârea nr. 66 din 16 mart.2006, dar (atenţie!) cu aplicare retroactivă de la 1 septembrie 2005.

Mai semnalăm un caz, când se începe o procedură, dar se finalizează o alta. Astfel, postul de Şef Inspecţia Judiciară devenea vacant în februarie 2006. În loc să fie scos la concurs pentru a permite confruntarea între mai mulţi candidaţi, s-a preferat o procedură rapidă, delegarea în funcţie, care nu putea fi decât temporară. Candidatul „unic” îşi exprimă în scris acordul pentru delegare (!), Plenul CSM în 23 febr. 2006 votează delegarea după cum reiese din procesul verbal al şedinţei⁵⁵ , însă din hotărârea redactată nr. 131 din 2006 rezultă numirea şi nu delegarea în acea funcţie⁵⁶, ceea ce nu putea avea loc decât printr-un concurs (mai mulţi candidaţi, plan management etc.). Ceea ce înseamnă că postul a fost ocupat definitiv; dar, printr-o procedură ilegală – şi asta chiar de şeful Inspecţiei Judiciare a CSM.
e) hotărâri nemotivate

De asemenea, deşi legea obligă CSM la motivarea hotărârilor, SoJust a identificat o serie de decizii nemotivate juridic. Sunt situaţii când în cuprinsul hotărârii efectiv nu apar motivele reţinute de membrii CSM atunci când decid anumite aspecte⁵⁷. Cel mai grav este când de întâmplă aşa ceva în procedura de promovare a judecătorilor la ICCJ, neştiind ce anume au deosebit un magistrat refuzat de cel admis⁵⁸.

Procedura de primire a unui candidat în magistratură e deosebit de importantă. Orice hotărâre a CSM trebuie motivată, şi cu atât mai mult o decizie prin care un candidat este înlăturat din competiţia pentru numirea în magistratură. Astfel, MCA a trecut cu bine de probele de examinare teoretică, de proba medicală, şi apoi este respinsă de secţia de procurori a CSM prin hotărârea nr. 99 din 13 aprilie 2006 pe considerentul că nu ar întruni condiţia bunei reputaţie⁵⁹. Nu există însă nici o menţiune cu privire la ce este buna reputaţie, cum se contabilizează şi care sunt faptele comise de MCA ce o fac nedemnă de profesiune de magistrat.

Sunt hotărâri, poate mai simple, care se iau de către membrii CSM fără nici un fel de dezbatere prealabilă în şedinţă. Nu ne explicăm care vor fi motivele ce se vor reţine în hotărâre în astfel de situaţii.

f) hotărâri motivate cu mare întârziere sau nepublicate

Cele mai multe deficienţe în legătură cu acest aspect s-au înregistrat în anul 2005. De exemplu, hotărârea nr. 100 A din 16 martie 2005 privind acordarea unui aviz de transformare posturi a fost publicată după 11 luni, pe 15 februarie 2006⁶⁰. Hotărârea nr. 108 din 23 martie 2005 interesând concursul de definitivare în funcţii ajunge mai repede să fie publicată în Monitorul Oficial, pe 12.04.2005, decât publicată pe site unde ajunge pe 23 septembrie 2005⁶¹. De altfel, majoritatea hotărârilor din 2005 sunt publicate după 4-6 luni de la data adoptării. Sunt însă hotărâri care nici acum, după un an de zile de la adoptare, nu sunt încă publicate – de ex, hotărârile Plenului CSM nr. 82, 89, 105 şi 106 din martie 2005, nr. 181, 182, 228 şi 239 din mai 2005, nr. 375 şi 389 din sept. 2005 etc. Am găsit şi decizii publicate doar în parte: de ex, Decizia Preşedintelui CSM nr.36 din 11.08. 2005, din care nu este afişată decât pagina a doua⁶².

Această deficienţă majoră s-a îmbunătăţit simţitor în anul 2006, când în general hotărârile sunt publicate după o lună. Am constatat însă că şi aici sunt hotărâri nepublicate, deşi au trecut peste 6 luni de la adoptare – de ex, hotărârile Plenului CSM 90, 91, 141, 142 din feb.2006, nr.180 din martie 2006, nr.281, 304, 329 din aprilie 2006 etc⁶³., sau hotărârea secţiei de judecători nr.81 din 6 apr.2006. Cât priveşte deciziile secretarului general al CSM, pe anul 2006 este publicata doar o singură decizie, nr. 119⁶⁴. În fine, nu este disponibilă nici o hotărâre in materie disciplinară⁶⁵, ci de peste un an de zile apare menţinea „informaţiile urmează a fi introduse”⁶⁶.

În prezent, aproximativ 100 de hotărâri ale CSM sunt contestate în faţa instanţei, de magistraţi sau de societatea civilă. Nu spunem să toate sunt ilegale, dar multe din ele nu conving.

g) hotărâri ineficiente

Prin Hotărârea nr. 71 din 9 martie 2005⁶⁷ a Consiliului Superior al Magistraturii s-au stabilit reguli generale aplicabile programelor de repartizare aleatorie a cauzelor, de natură a rezolva situaţiile ivite pe parcursul soluţionării cauzelor şi care ar putea afecta elementele esenţiale ale distribuirii aleatorii a dosarelor. A fost reglementată şi rezolvarea situaţiilor incidentale pe parcursul derulării proceselor, cum ar fi repartizarea dosarelor în cazul recuzării, abţinerii, lipsei temporare a judecătorului etc. S-a instituit, ca regulă, repartizarea informatizată a cauzelor, iar în subsidiar repartizarea manuală, după sistemul ciclic. În vederea autonomizării instanţelor şi creşterea puterii judecătorului de a-şi stăpâni propria şedinţă, este necesar ca prin sistemul aleatoriu de împărţire a dosarelor să fie determinat automatizat doar completul de judecată, nu şi termenul. Astfel, odată indicat judecătorul, acesta va prelua dosarul şi în funcţie de urgenţa de soluţionare a cauzei, de timpul necesar pentru a studia cauza şi de propria încărcătură cu dosare acesta va fixa termenul de judecată.

O situaţie deosebită este în legătură cu apărarea reputaţiei profesionale a magistraţilor, unde reacţia CSM la atacurile contra judecătorilor şi procurorilor trebuie să fie imediată. Astfel, unui judecător candidat la un post de conducere acuzat de către un parlamentar local de legături politice, i se soluţionează pozitiv cererea de apărare a reputaţiei formulată în martie, de abia după 3 luni⁶⁸. Dar, în afară de un comunicat pe site-ul CSM, nu s-a mai întâmplat nimic.

Sau, la o autosesizare din presă despre eventualele abuzuri ale unui magistrat, CSM ajunge la concluzia că, fiind o cauză în curs de soluţionare, Consiliul Superior al Magistraturii nu poate exprima puncte de vedere, fiind interzisă imixtiunea în activitatea judecătorilor care decid potrivit legii⁶⁹. Asta după nu mai puţin de 7 pagini de prezentare a situaţiei de fapt, absolut inutile.

Sunt atacuri recente la adresa justiţiei cărora CSM nu a răspuns deloc - celor două persoane în vârstă trimise la închisoare pentru neachitarea unor amenzi penale după ce au fost condamnate definitiv pentru comiterea infracţiunii de tulburare de posesie în formă agravată şi au fost păsuite timp de un an pentru plata amenzii deşi legea prevede doar 3 luni⁷⁰, sau al femeii însărcinate închise pentru neplata pensiei de întreţinere după repetarea faptei după ce suferise o condamnare pentru abandon de familie. Aceste persoane au fost prezentate în mass-media drept victime ale unor magistraţi neprofesionişti, în timp ce în realitate aceştia au aplicat întocmai legea, fără nici o discriminare, aşa cum îi obligă Constituţia. Nu ştim de ce presa găseşte tocmai aceste cazuri drept emblematice, când în închisori sunt şi minori, şi intelectuali, şi muncitori, şi tineri, şi bătrâni, şi bolnavi, şi ologi, şi femei însărcinate, şi mame cu copii mici acasă şi hoţi, şi criminali. S-a ajuns astfel ca sistemul să fie blamat şi atunci când funcţionează. Ne întrebăm care ar fi reacţia publică dacă s-ar relua practica graţierilor în masă – cu siguranţă s-ar spune că statul lasă infractorii să circule liber printre oamenii oneşti, când în realitate ar putea fi o politică utilă din punct de vedere economic sau al reinserţiei sociale pentru cei pregătiţi.