Cap II. Consiliul superior al magistraturii între dorinţĂ Şi putinţĂ, Între eficienţĂ Şi ineficienţĂ

Cap II. CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII
- ÎNTRE DORINŢĂ ŞI PUTINŢĂ, ÎNTRE EFICIENŢĂ ŞI INEFICIENŢĂ -

Idei centrale:

Membrii CSM trebuie să desfăşoare activitate permanenţă.

CSM desfăşoară atribuţii neconstituţionale sau pronunţă hotărâri contrare legii.

Magistraţii nu se simt ocrotiţi contra presiunilor.

Populaţia nu se simte apărată de eventualele abuzuri ale magistraţilor.


1. CSM – autoritate sau putere?

Consiliul Superior al Magistraturii (aici CSM), regândit fundamental prin revizuirea Constituţiei din 2003 formează, alături de instanţele judecătoreşti şi Ministerul Public, autorităţile judecătoreşti, astfel cum le numeşte Constituţia României în Capitolul VI, Titlul III.

Practica jumătăţilor de măsură, a confuziilor în ce priveşte definirea unei reale puteri judecătoreşti (specifică tuturor decidenţilor executivi sau legislativi ce s-au perindat pe scena politică românească din 1990 până azi) caracterizează tocmai actualul design constituţional al CSM.

Inconsistenţa logică, în primul rând, a organizării actualului CSM constă în faptul că el cuprinde în alcătuirea sa atât judecători, cât şi procurori.

Atribuţia esenţială a CSM este cea de garant al independenţei justiţiei, concept care este definit de Constituţia României la art. 126 paragraf 1 („Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege”). Or, Ministerul Public nu intră în această sintagmă. Concluziile unei astfel de aberaţii juridice sunt evidente:

Pe de-o parte, CSM nu ar garanta decât independenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (aici ÎCCJ) şi a instanţelor judecătoreşti şi deci, nefiind investită constituţional cu garantarea independenţei sau stabilităţii (iarăşi concepte folosite ambiguu de constituant) procurorilor, nu poate să-şi exercite atribuţii în ce-i priveşte pe aceştia.

Pe de altă parte, în continuarea acestui raţionament, faptul că CSM este constituit din judecători, dar şi din procurori, face ca Plenul CSM (format din judecători, dar şi din procurori) să ia decizii discutabile în ce priveşte cariera judecătorilor (propune către Preşedintele României a numirii şi eliberării din funcţie a judecătorilor, promovarea judecătorilor¹), în ce priveşte evaluarea, formarea şi examenele judecătorilor (organizează şi validează concursurile pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor, dispune organizarea concursurilor de către judecători, numeşte comisiile pentru evaluarea activităţii judecătorilor²), precum şi în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea instanţelor (convoacă adunările generale ale judecătorilor, aprobă măsurile pentru suplimentarea sau reducerea posturilor pentru instanţe³). Or, prin prevederea unor astfel de atribuţii în sarcina CSM-ului, are loc un amestec inadmisibil în treburile puterii judecătoreşti, pentru că ]n acest fel reprezentanţii Ministerului Public iau decizii esenţiale în ce priveşte puterea judecătorească.

Aşa cum am precizat, acest păcat este unul „adamic”, originar. O revizuire a Constituţiei României va trebui să tranşeze aceste ambiguităţi, fiind necesară o clarificare a noţiunii de „putere constituită în stat”, în sensul că puterea judecătorească nu poate cuprinde elemente ce, prin funcţionare şi organizare, au tipicul unei alte puteri (aici ne referim, desigur, la Ministerul Public).

În aceeaşi logică, CSM nu poate face parte din puterea judecătorească, pentru simplul motiv menţionat anterior că nu înfăptuieşte justiţia. El doar garantează funcţionarea independentă a acesteia.

Această a doua confuzie este întreţinută, se pare, deliberat chiar de CSM. În fapt, CSM confiscă independenţa instanţelor şi judecătorilor prin modul de organizare şi funcţionare, prin atribuţiile pe care şi le atribuie sau care i-au fost atribuite. Spre exemplu, CSM a centralizat deciziile ce se iau în ce priveşte organizarea şi funcţionarea instanţelor, deşi aceste atribuţii ar trebui să aparţină instanţelor şi doar în măsura în care nu reuşesc să rezolve probleme punctuale, doar atunci, pentru realizarea rolului de garant, CSM ar trebui să intervină. Or, centralizarea excesivă evidentă a deciziilor în ce priveşte organizarea şi funcţionarea instanţelor creează un clar raport de subordonare între instanţe şi CSM, primele, prin conducătorii săi, fiind nevoite să apeleze la mijloace neadecvate unei independenţe reale pentru a obţine hotărâri favorabile de la CSM. Cu atât este mai aberant cu cât, aşa cum am arătat, conducătorii acestor instanţe, pe acelaşi mecanism al obedienţei sunt nevoiţi să apeleze la procurori, adică la reprezentanţii unei instituţii care nu face parte din puterea judecătorească.

În al doilea rând, membrii CSM creează ei înşişi această confuzie, tot în mod deliberat. În alegaţiile fostului preşedinte CSM, atacurile la adresa lui au fost calificate drept atacuri la adresa justiţiei, într-un joc de imagine aberant⁴. Pentru SoJust este clar că CSM nu se poate erija în reprezentantul puterii judecătoreşti, din moment ce din structura sa fac parte ministrul justiţiei, procurori şi reprezentanţi ai societăţii civile.

Dincolo de aceste dificultăţi constituţionale şi legale ce menţin confuzii, complexa componenţă a CSM relevă că acesta ar trebui în realitate să funcţioneze nu doar pentru magistratură, ci şi pentru populaţie: CSM ar trebui să fie interfaţa dintre cetăţeni–magistraţi-puteri publice: pe primii să îi apere de abuzurile magistraţilor, iar pe aceştia din urmă să îi protejeze de presiunile din partea puterilor politice şi sociale. Din monitorizările SoJust privind activitatea CSM se poate desprinde concluzia (tristă) că CSM încă nu îşi îndeplineşte rostul şi rolul constituţional în ce priveşte garantarea independenţei justiţiei.

Mai jos, SoJust relevă constatările monitorizărilor sale privind activitatea CSM:
2. Componenţa CSM

2.1. Alegerea membrilor CSM şi a preşedintelui acestuia

Alegerile pentru CSM de la finalul anului 2004 au fost marcate de lipsa unei campanii electorale adecvate. Majoritatea candidaţilor erau magistraţi care îndeplineau funcţii de conducere (s-au înscris 119 judecători şi 80 procurori, din care 59, respectiv 25 cu funcţii de conducere), ceea ce a constituit o presiune asupra celor care ar fi `îndrăznit` să le fie contracandidaţi, ştiute fiind puterile administrative şi de carieră de până atunci ale conducătorilor de instanţe şi parchete asupra personalului fără funcţii de conducere. Asupra unor candidaţi au fost exercitate şi presiuni directe, relevate la timpul respectiv în mass-media.

Inexplicabil⁵, nici fostul CSM, nici cel nou nu au găsit necesar a le analiza însă⁶. Ar fi fost esenţial ca actualul CSM, tocmai pentru a dovedi transparenţa sa în raport nu numai cu opinia publică, dar chiar şi faţă de cei cărora le garantează independenţa, respectiv judecători, şi pentru a porni la drum liber de orice suspiciuni, să le fi analizat în primele şedinţe de după constituire aceste chestiuni.
2.2. Membrii CSM

Dincolo de aspectele relevate de presă despre fiecare membru CSM, care nu întotdeauna pot fi corecte, am încercat sa găsim date despre membrii CSM chiar pe site-ul acestei instituţii. Cel puţin aşa ni s-a indicat la o adresă privind transparenţa trimisă Consiliului: "Consultarea cu atenţie a paginii web a Consiliului Superior al Magistraturii (www.csm1909.ro) vă oferă posibilitatea de a afla ceea ce aţi denumit “biografia profesionala” a membrilor CSM, colectivele si grupurile de lucru din care aceştia fac parte si activităţile desfăşurate"⁷.

Dar, aşa cum am constatat, dup un an de la numirea lor dintre cei 19 membri în ian.2006 doar 8 aveau CV-uri publicate, în iunie 2006 erau publicate 13 CV-uri, iar la data lansării acestui raport 4 membri CSM (din care doi aleşi) încă nu aveau CV-urile publicate⁸.

Membrii CSM se simt mai departe reprezentanţi ai instituţiei de unde provin, cu gradul de conducere corespunzător. Nu se receptează ca reprezentanţi ai tuturor⁹ şi au puţine contacte cu judeţele care nu au reprezentanţi în CSM. Curios, dar laudativ, procurorii din CSM au mai multe vizite în teritoriu decât colegii lor judecători.

Deşi CSM este un organism care numeşte judecătorii şi procurorii în funcţii de conducere, nici unul din membrii acestuia nu au susţinut vreun examen pentru ocuparea vreunei funcţii de acest gen, în general nu au absolvit cursuri de management sau resurse umane, cu toate că 10 dintre ei ocupă funcţii de conducere în sistemul judiciar.

Din CSM fac parte şi doi membri ai societăţii civile, aleşi de către Senatul României din rândul mai multor organizaţii candidate. Din păcate, nu ne este cunoscută activitatea lor din punct de vedere al comunicării cu ONG-urile interesate sau cu opinia publică în general. Oricum, nu au avut nici o ieşire în mass-media de la numire. Ar fi interesant de ştiut dacă se ocupă de responsabilizarea magistraţilor în faţa publicului sau de lipsurile ori îmbunătăţirea culturii juridice la români. Deocamdată, nu putem spune că ei (re)prezintă în CSM opinia societăţii civile. Implicarea ne-magistraţilor în CSM ar trebui să fie mai mare decât permite acum Constituţia: pe lângă exemplul oferit de alte state europene în care numărul acestora se apropie de jumătate din numărul membrilor Consiliului, opinia publicului asupra justiţiei – şi deci a politicii de recrutare, sancţionare etc. a magistraţilor - nu poate fi ignorată. La urma urmei, justiţia se face pentru societate, iar societate trebuie să fie cea care să stabilească regulile justiţiei.

2.3. Conflicte de interese

Deseori, membrii CSM lasă să transpară interesele personale pe care le au in acest organism. Cel mai flagrant exemplu, pe care la data respectivă SoJust l-a scos în evidenţă¹⁰, a fost cazul „Huza”. Faţă acest membru ales s-a dispus începerea urmăririi penale pentru comiterea unor infracţiuni. Acesta a profitat de poziţia pe care o avea şi, în Plenul CSM, cu presa de faţă, a ameninţat că procurorul care o cercetează va plăti şi a atras atenţia judecătorilor la care va ajunge cazul său că nu se poate da o altă soluţie decât achitarea. Cum întreaga carieră a procurorilor este gestionată de CSM, avem motive să credem că acel procuror ar avea mari greutăţi într-o eventuală procedură de promovare sau transfer.

Ce este şi mai grav e că tocmai un membru al CSM, garant al independenţei justiţiei, prin afirmaţiile făcute, din poziţia în care se afla, a adus ştirbire independenţei justiţiei prin previzionarea soluţiei ce s-ar putea da în cauză. Al doilea aspect, la fel de grav în legătură cu acest caz, e faptul că nici unul din membri CSM şi nici CSM în ansamblul său nu s-a delimitat în mod oficial de declaraţiile făcute de acest membru ales în Plenul CSM. Asta, în condiţiile în care CSM ar trebui să aibă o reacţie promptă la orice încălcare a independenţei justiţiei.

Sunt membri CSM în funcţie care nu au depus declaraţii de interese pe site-ul CSM¹¹ sau al instanţelor ori parchetelor de unde provin, sau nu le-au actualizat. O afişare a acestor declaraţii ar fi demonstrat, încă odată, transparenţa acestei autorităţi constituţionale, aspect care se pare că nu este o prioritate pentru CSM. Oricum, obligaţia publicării acestor declaraţii este prevăzută de legea 161 din 2003, iar încălcarea ei constituie abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit.a din Legea 303 din 2004 republicată.

2.4. Noua conducere

La data de 11 ian 2006 a avut loc procedura de desemnare a noii conduceri a CSM. Reamintim pe scurt desfăşurarea faptelor:

Reprezentanţii AMR¹², ai SoJust şi ai presei nu au avut acces in sala Plenului, interdicţia aducându-li-se la cunoştinţă de nişte funcţionari, postaţi în faţa uşii. Monitorul de pe hol, care in mod normal transmite şedinţa era închis.

In timp ce publicul aştepta pe hol, aşa cum s-a aflat ulterior, aspecte relatate parţial şi de presă¹³, s-a pus in discuţie caracterul public sau secret al şedinţei. Membrii au acceptat caracterul nepublic, fără a vota în vreun fel caracterul secret. Nimeni nu a dorit să candideze, lipsa de responsabilitate a membrilor CSM fiind, astfel, evidentă. Aşa că a fost nevoie să se procedeze la propuneri. Au fost discuţii aprinse, în cadrul cărora s-a afirmat că CSM trebuie condus neapărat de un judecător. Precizarea nu a făcut decât să adâncească conflictul mocnit dintre judecători şi procurori. În orice caz, nici unul din cei propuşi nu au prezentat vreun plan de conducere, deşi li s-a cerut acest lucru cu o săptămână în urmă de către ministrul justiţiei. Publicul a fost acceptat în sală doar la final, pentru anunţarea rezultatului votului noii conduceri¹⁴.

Întreaga procedură a suferit de amatorism şi grave carenţe legale, lucru greu de crezut pentru nişte judecători şi procurori cu experienţă. În opinia SoJust, procedura urmata nu a fost corectă, atât timp cât nu a existat o hotărâre de declarare secretă a şedinţei. Astfel, conform art. 24 alin.2, „Preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii sunt aleşi de plen, în prezenţa a cel puţin 15 membri ai Consiliului, cu votul majorităţii membrilor acestuia”; art. 29 alin.1 arată că „Lucrările plenului şi ale secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii sunt, de regulă, publice. Membrii plenului sau ai secţiilor hotărăsc, cu majoritate de voturi, situaţiile în care şedinţele nu sunt publice”, iar alin (4) precizează că „Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii, în plen şi în secţii, se iau prin vot direct şi secret şi se motivează”.

Şi totuşi, de pe site-ul CSM¹⁵ rezultă altceva:

- din cuprinsul hotărârii nr. 9 A din 11 ian 2006 aflăm că CSM ar fi decis ca alegerea noii conduceri să se desfăşoare în şedinţă secretă;

- din hotărârile nr. 10 şi 11 din 11 ian.2006 aflăm numele celor două persoane alese.

SoJust afirmă că ne aflăm în faţa unei ilegalităţi, ce ridică semne de îndoială, încă odată, asupra capacităţii CSM de a fi şi de a se comporta ca o autoritate judecătorească transparentă: în realitate nu a existat un vot asupra procedurii secrete sau publice de urmat. Chiar dacă ar fi fost aşa, toată discuţia asupra procedurii de urmat ar fi trebuit să se desfăşoare potrivit regulii generale, adică în public. Numai dacă s-ar fi decis şedinţă secretă pentru procedura de alegere a Preşedintelui şi Vicepreşedintelui CSM, publicul din sală urma a fi evacuat. Dar, aşa cum am arătat, încă de la începutul dezbaterilor a fost interzis accesul publicului.

Şi modul de numerotare al celor trei hotărâri şi data publicării sunt în favoarea celor afirmate de noi:

- În mod normal, hotărârile se numerotează consecutiv (9, 10, 11 etc). Totuşi, se apelează în practică (neexistând o reglementare legală) la numere însoţite de litera „A” atunci când se uită de o anumită hotărâre, intercalându-se astfel între nouă numere consecutive – în cazul de faţă, 9A apare între 9 şi 10. SoJust afirmă că nici nu poate fi vorba de a „uita” de vreo hotărâre în ziua de 11 ian. 2006, căci au fost pe ordinea de zi doar două aspecte de dezbătut – raportul activităţii din 2005 a CSM şi alegerea noii conduceri;

- Aşa cum reiese din caracterele oferite de adresa URL ale hotărârilor nr. 10 şi nr.11, acestea s-au afişat pe site chiar a doua zi, pe 12 ian. 2006¹⁶. Pe când hotărârea „uitată”, nr 9A, a fost publicată după mai bine de o lună¹⁷; eventuala scuză că ar fi necesitat o motivare minuţioasă nu poate fi primită, din moment ce cuprinsul hotărârii acoperă o singură pagină. În realitate, apariţia hotărârii 9A se datorează unor zvonuri pornite printre magistraţi de contestare în faţa instanţei de judecată a alegerii noilor şefi, generate tocmai de procedura ilegală urmată;

- În fine, în cuprinsul hotărârilor nr. 10 şi 11 nu există nici o menţiune cu privire la caracterul secret al şedinţei de alegere a şefilor, aşa cum ar fi fost normal şi cum se practică de altfel în conţinutul hotărârilor judecătoreşti (şi 10 din cei 19 membri CSM sunt judecători!).
3. Activitatea CSM

3.1. Activitatea permanentă a membrilor CSM

SoJust apreciază că CSM poate desfăşura o activitate în condiţii optime numai dacă toţi membrii vor avea activitate permanentă. Acest aspect a fost subliniat şi în Rapoartele Comisiei Europene din oct 2005 şi mai 2006, a fost solicitat de Preşedintele României în şedinţa CSM din 14.12.2005 şi de asociaţiile magistraţilor şi SoJust. Volumul de lucru si multitudinea problemelor cu care se confrunta sistemul judiciar impune lucru continuu, zi de zi. Legislativ, acest lucru este prevăzut pentru membrii CSM care vor ocupa această demnitate după sept. 2005.

În prezent, doar 6 din cei 19 membri au activitate permanentă, şi încă unul şi-a anunţat în cursul acestei luni intenţia de a se permanentiza, dar de la 1 ian. 2007. Dacă pentru cei trei membri de drept şi cei doi reprezentanţi ai societăţii civile această problemă nu se pune, doar puterea exercitată la nivel local şi sumele de bani obţinute din două părţi pot explica de ce 8 membri CSM nu au optat pentru permanentizare.

Interesant este că membri CSM acceptă că mandatul membrilor din următorul CSM va fi permanent, fiind prevăzut de lege (Legea 317/2004 rep.), dar nu consideră că moral şi normal ar fi ca şi ei să adopte un astfel de statut. Se pare însă că tot moral consideră faptul de a obţine două indemnizaţii, de la două locuri de muncă diferite, pentru acelaşi timp fizic consumat! Într-o problemă atât de spinoasă care a generat numeroase tensiuni în cadrul sistemului, SoJust propune membrilor CSM să solicite, nominal, părerea magistraţilor – aceasta ar fi cu adevărat dovada unei reale reprezentări.

Lipsa activităţii permanente îi împiedică pe membrii CSM să ia cunoştinţă în termen util a conţinutului dosarelor de la fiecare şedinţă sau să gestioneze mulţumitor activitatea Grupurilor de lucru pe care le coordonează, precum şi să îşi desfăşoare în mod calificat activitatea la instanţe şi parchete, unde obligatoriu vor trebui degrevaţi de unele atribuţii. De exemplu, în urma verificării evidenţelor oficiale a Curţii de Apel Bucureşti în prima jumătate o luni ale anului 2006, preşedintele Curţii, membru CSM, nu a participat la nici o şedinţă de judecată.

În aceeaşi logică, CSM a fost criticat în raportul de ţară din mai 2006 al Comisiei Europene despre posibilul conflict de interese, dar şi slaba eficienţă a CSM în condiţiile în care membrii aleşi ai CSM nu aleg să desfăşoare activitate permanentă. Replica Preşedintelui CSM¹⁸ la un post de radio, cum că „personalul tehnic al CSM este bine pregătit” vine în contradicţie cu dispoziţiile Legii nr. 317/2004 pentru că nu personalul tehnic ia decizii, ci membrii CSM. De fapt, acest argument, folosit de membrii CSM, tinde să ascundă adevărata (şi trista) realitate: că CSM este cel care deţine adevărata putere judecătorească – astfel ne explicăm faptul că preşedinţii celor mai mari curţi de apel din ţară, membri CSM, au o influenţă covârşitoare în ceea ce priveşte soarta justiţiei în detrimentul instanţelor judecătoreşti şi a judecătorilor înşişi, care sunt împinşi, în mod tacit, să se comporte obedient faţă de aceşti adevăraţi magnaţi ai puterii judecătoreşti.

3.2. Organizare internă şi funcţionare

CSM este organizat pe direcţii, întocmai ca şi Ministerul Justiţiei (aici MJ) - ceea ce nu surprinde, având în vedere prezenţa în CSM a unui număr mare de persoane care au lucrat în MJ. Dar funcţionează pe grupuri de lucru, care în practică sunt neproductive.

Monitorizarea de către SoJust a modului de desfăşurare a unor şedinţe CSM a dus la constatarea unor situaţii care ridică semne de întrebare cu privire la seriozitatea modului în care se tratează cariera magistraţilor: un membru CSM răspunde la telefon cu DA exact in momentul in care se votează şi este considerat ca exprimarea voinţei sale în legătură cu chestiunea supusă dezbaterii; deşi nu există cvorumul necesar, unii membri fiind pe hol, o anumită chestiune se ia în discuţie şi, după ce absenţii revin în sală, li se comunică că au votat cu „se abţin”; un membru CSM afirmă cu nonşalanţă că tocmai a aflat că e conducătorul unui grup de lucru care a întocmit un material care e prezentat la acea şedinţă.

Cât priveşte cvorumul, deseori sunt dificultăţi pentru întrunirea acestuia. La acest fapt contribuie şi lipsa aproape permanentă a procurorului general şi a ministrului justiţiei de la şedinţe, situaţie cu atât mai curioasă din partea acestui membru de drept cu cât nu scapă aproape nici o ocazie de a critica CSM. Pentru că procurorul general, preşedintele ICCJ şi ministrul justiţiei fac parte din CSM în calitate de reprezentanţi ai instituţiilor, SoJust propune modificarea legislaţiei pentru a permite acestora să fie înlocuiţi la şedinţele CSM.

Şedinţele CSM sunt mult prea lungi¹⁹, durând câteodată şi 12 ore. Dosarele sunt date membrilor spre consultare cu maxim 12 ore înainte de şedinţă şi cei mai mulţi le consultă chiar în timpul şedinţei. De multe ori se încalcă legea prin suplimentarea ordinii de zi (care, potrivit legii, trebuie publicată cu 3 zile înainte).

Pentru a elimina parte din aceste disfuncţionalităţi, ar fi de dorit ca şedinţele să fie transmise în direct, sala de şedinţă ar trebui să fie mare, cu public de jur împrejur, magistraţii invitaţi să ia parte la dezbaterile ce îi privesc.

Lucrările CSM sunt pregătite de un întreg aparat tehnic. Membrii CSM au căzut însă pradă birocraţiei. Sunt supuse dezbaterii membrilor CSM fel de fel de cereri, care în mod normal sunt de competenţa şefului instituţiei administrative. De exemplu, prin cererea din 1.02.2006, SoJust a cerut numele tuturor magistraţilor detaşaţi, cu instituţia beneficiară şi perioada detaşării. In loc ca Secretarul General/Şeful CSM să dispună întocmirea răspunsului de către Direcţia de Resurse Umane, cererea SoJust s-a introdus pe ordinea de zi a Plenului din 16.02, după ce Direcţia de Legislaţie (159/L) şi Direcţia de Resurse (1283/DRUO) au trebuit să întocmească câte o notă; după ce în mod nelegal şi practic inutil s-a aprobat de Plen, cererea a fost înaintată direcţiei competente şi în final a fost comunicat răspunsul.

Or, Plenul şi secţiile CSM trebuie să se preocupe doar de cariera magistraţilor, nu de chestiunile administrative ale instituţiei CSM. Şi nici de alte categorii de personal din sistemul juridic.

3.3. CSM – atribuţii neconstituţionale

CSM a fost instituit ca un organism menit să gestioneze cariera magistraţilor – judecătorii şi procurorii. Născut din fondul luptei dintre magistraţi şi foşti miniştri ai justiţiei, CSM i-au fost date prin lege atribuţii care nu sunt conforme cu scopul său descris în legea fundamentală: unele atribuţii ale sale ţin de administrarea justiţiei (ex. statistica judiciară, evaluarea sistemului judiciar, raţionalizarea instanţelor) care ar trebui să fie doar apanajul MJ, altele vizează categorii profesionale ce nu pot ţine în nici un caz de CSM.

Astfel, constatăm că s-a acordat prin lege CSM-ului competenţă şi asupra personalului auxiliar din instanţe şi parchete, de asemenea Şcoala Naţională de Grefieri şi recrutarea acestora e în competenţa CSM. Iată ce dezbate Plenul CSM, săptămânal: transformarea unor posturi de grefieri cu studii superioare”²⁰; transformarea unor posturi de funcţionar public din statul de funcţii²¹; suplimentarea statului de funcţii cu câte un post de şofer²²; transformarea unui post vacant de paznic²³.

Or, instituţia se numeşte Consiliul Magistraturii, nu al Sistemului Judiciar. Personalul auxiliar este destinat să asigure funcţionarea administrativă a justiţiei, fără a înfăptui el însuşi justiţie²⁴. Cel mai ciudat lucru în această privinţă este statutul aşa-numiţilor grefieri-informaticieni: aceştia depind funcţional de Ministerul Justiţiei, administrativ de şeful instanţei/parchetului, iar cariera lor depinde de CSM care le reglementează intern profesia.