˝Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei˝

Sizin üçün oyun:

Google Play'də əldə edin


Yüklə 254.93 Kb.
səhifə1/5
tarix02.11.2017
ölçüsü254.93 Kb.
  1   2   3   4   5


˝Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei˝

(art. 133 alin. 1 din Constituţia României, republicată)



Direcţia Afaceri Europene, Relaţii Internaţionale şi Programe



Nr. 6/17488/1154/2008

MINUTA

întâlnirii dintre conducerea CSM şi membrii Comisiei unificarea practicii judiciare – cu preşedintele Secţiei civile de la ÎCCJ, reprezentantul PÎCCJ şi preşedinţii secţiilor civile, conflicte de muncă şi asigurări sociale a curţilor de apel pentru discutarea problemelor de practică judiciară neunitară

11 iunie 2008
La data de 11 iunie 2008 a avut loc la sediul Consiliului Superior al Magistraturii – sala de consiliu, începând cu ora 10.00, întîlnirea de lucru dintre conducerea CSM şi membrii Comisiei unificarea practicii judiciare – cu preşedintele Secţiei civile a ÎCCJ , reprezentantul PÎCCJ şi preşedinţii secţiilor civile, conflicte de muncă şi asigurări sociale de la curţile de apel, întâlnire care a avut drept scop discutarea problemelor de practică judiciară neunitară ivite în trimestrul I – 2008.

La această întâlnire au participat :


1. ANTON PANDREA – vicepreşedinte ÎCCJ – coordonatorul Comisiei unificarea practicii judiciare din cadrul CSM

2. FLORIN COSTINIU– judecător – preşedintele Secţiei Civile ÎCCJ

3. FLORENTINA BALTĂ - procuror - şef secţie adj. PÎCCJ

4. GHEORGHIU NECULAI – preşedinte secţia conflicte de muncă – Curtea de Apel Suceava

5. DOCHIŢA PLĂCINTĂ – judecător secţia civilă – Curtea de Apel Suceava

6. BENONE FUICĂ – preşedinte secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale

– Curtea de Apel Galaţi
7. DAVID MARIA – preşedinta secţiei civile – Curtea de Apel Ploieşti

8. ŞTEFAN BADEA – preşedinte secţia civilă – Curtea de Apel Piteşti

9. VALERIA STANCIU CORMĂNENCO – preşedinte secţia civilă – Curtea de Apel Iaşi

10. MARIAN BUDA – preşedintele secţiei civile – Curtea de Apel Craiova

11. DORINA STOICHIN – preşedinte secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale – Curtea de Apel Craiova

12. TATIANA RĂDULESCU – preşedinta secţiei minori şi familie – Curtea de Apel Craiova

13. VASILICA SANDOVICI – judecător secţia civilă – Curtea de Apel Timişoara

14. CAMELIA JURAVSCHI – preşedinta secţiei civile – Curtea de Apel Braşov

15. NICOLETA GRIGORESCU - preşedinta secţiei conflicte de muncă şi asigurări sociale – Curtea de Apel Braşov

16. DENISA BALDEAN – preşedinte secţia civilă - Curtea de Apel Cluj

17. IOAN LAZĂR – preşedinte secţia civilă – Curtea de Apel Oradea

18. MANUELA STOICA – preşedinta secţiei litigii de muncă şi asigurări sociale – Curtea de Apel Alba – Iulia

19. CAMELIA DRĂGHIN – preşedinte secţia civilă – Curtea de Apel Bacău

20. CRISTINA PIGUI – preşedinta secţiei conflicte de muncă – Curtea de Apel Ploieşti

21. ALINA TRĂILĂ – judecător DLCD – CSM

22. DIANA ELENA BURLACU – procuror DAERIP – CSM


Şedinţa a fost prezidată de dl. vicepreşedinte Anton Pandrea , care în cuvântul de deschidere a făcut referire la întâlnirea avută dintre membrii CSM cu experţii europeni care monitorizează progresele înregistrate de România în cadrul sistemului judiciar, la care a fost discutată şi problema aplicării neunitare a legii şi eforturile care se depun pentru unificarea practicii, arătând că aceste progrese se văd, în special, în materie penală.

În continuare, discuţiile s-au purtat pe marginea sintezei întocmite de DLCD în urma analizării materialelor transmise din teritoriu care au cuprins

problemele de practică judiciară neunitară apărute în trimestrul I – 2008, după cum urmează :
1. Cerere timbrată necorespunzător, iar titularul a fost încunoştinţat în acest sens. Părţile lipsesc la primul termen de judecată şi nu au solicitat judecata în lipsă. (Curtea de Apel Craiova)
În legătură cu această problemă de drept, au fost exprimate două opinii:

a) Într-o primă opinie, s-a apreciat că, se impune anularea cererii ca netimbrată, întrucât obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru trebuie îndeplinită anticipat.


b) În a doua opinie (împărtăşită de secţia pentru cauze cu minori şi de familie), s-a susţinut că, în acest caz, se impune suspendarea cauzei în baza disp. art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă – cu motivarea că prin judecarea în lipsă a unei cereri, fie şi pe cale de excepţie, se încalcă principii fundamentale ale dreptului civil: contradictorialitate, oralitate, respectiv dreptul la apărare.

Discuţiile purtate în această materie au concluzionat că opinia exprimată la pct.b este cea corectă.



2. Vânzarea imobilelor către chiriaşi, în baza Legii nr. 10/2001. Problema terenului aferent construcţiei: dacă acesta se atribuie gratuit sau valoarea sa trebuie inclusă în contractul de vânzare cumpărare. (Curtea de Apel Braşov)
Ca urmare a interpretării diferite, unele acţiuni pentru constatarea nulităţii parţiale a contractelor şi restituirea contravalorii terenului s-au admis, iar altele s-au respins.

a) Într-o primă opinie, s-a reţinut că, în ceea ce priveşte noţiunea de teren aferent construcţie,i trebuie reţinut faptul că aceasta presupune terenul construit si cel necesar unei folosinţe normale a imobilului-construcţie.

Partea de teren excedentara suprafeţelor de teren aferente imobilelor înstrăinate potrivit dispoziţiilor mai sus amintite intra in proprietatea statului si urmează a fi închiriat, concesionat sau chiar vândut -în măsura în care nu face parte din domeniul public- persoanelor solicitante, potrivit legilor in vigoare (Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, cu modificările si completările ulterioare, respectiv Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia).

În lumina dispoziţiilor legale mai sus enunţate, s-a reţinut ca obiect al contractului de vânzare-cumpărare încheiat în condiţiile Legii nr. 112/1995 modificata prin Legea nr. 10/2001 îl constituie numai apartamentul - astfel cum este definit de art. 3 din Legea nr. 112/1995 - nu şi terenul aferent acestuia, care se atribuie, fără plată, prin ordin al prefectului.

Calculul valorii terenului este necesar a se face numai pentru ca valoarea terenului intra in suma ce urmează a se acorda foştilor proprietari ori moştenitorilor acestora, in cazul in care nu li se restituie imobilul in natura - legea dispunând în mod expres în acest sens. Or, aceasta dispoziţie nu poate fi extinsa, prin analogie, şi altor situaţii care nu au fost avute in vedere de legiuitor la momentul edictării actului normativ.
b) Într-o altă opinie, se consideră că în preţul de vânzare al imobilului a fost inclusă şi valoarea terenului.

În ceea ce priveşte pretinsa nulitate parţială a contractului de vânzare – cumpărare ( sub aspectul vânzării terenului) –cauza de nulitate constituind-o încălcarea dispoziţiilor art. 37 din H.G.R. nr. 20/1997 – adepţii acestei opinii au învederat următoarele:

Art. 26 alin. 3 din acelaşi act normativ, invocat în susţinerea cererii de desfiinţare parţială a contractului de vânzare-cumpărare, stabileşte că: - ”Suprafeţele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 1989 în posesia acestora şi care depăşesc suprafaţa aferentă construcţiilor, rămân în proprietatea statului.”

Normele metodologice de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 adoptate prin HG.R. nr. 20/1996, republicată, prevăd la art. 37, că - ”În situaţiile de vânzare către chiriaşi a apartamentelor şi, când este cazul, a anexelor gospodăreşti şi a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândeşte şi asupra terenului aferent, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alineatul ultim din lege”.

În forma iniţială, Normele metodologice de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, adoptate prin HG.R. nr. 20/1996, cuprindeau la art. 33 o reglementare expresă cu privire la situaţia terenului aferent construcţiilor înstrăinate în condiţiile Legii nr. 112/1995, stabilind că dreptul de proprietate asupra terenurilor de sub construcţii se dobândesc în condiţiile art. 35 alin. 2 din Legea nr. 18/1991.

După republicarea intervenită la data de 18 februarie 1997, ca urmare a modificărilor aduse acestei reglementări, din Normele metodologice de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, adoptate prin HG.R. nr. 20/1996, prevederea de la art. 33, anterior amintită, a fost înlăturată, astfel încât vechea reglementare nu mai poate fi aplicată prin analogie.

Art. 9, art. 21 şi art. 26, din Legea nr. 112/1995, şi art. 37 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, adoptate prin HG.R. nr. 20/1996, republicată, reglementează în mod neechivoc modul de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenurilor aferente construcţiilor.

Argumentul referitor la faptul că terenul aferent construcţiei nu poate face obiectul vânzării, deoarece trebuia să le fie atribuit în mod gratuit, în conformitate cu dispoziţiile 36 din Legii nr. 18, nu poate fi primit - deoarece Legea nr. 112/1995 şi Normele metodologice de aplicare a acestei legi, adoptate prin HG.R. nr. 20/1996, republicată, cuprind reglementări clare cu privire la situaţia juridică a terenurilor aferente construcţiilor cu destinaţia de locuinţă, care nu se restituie foştilor proprietari în natură.

Prin urmare, s-a constatat că includerea în preţul de vânzare şi a valorii cotei de teren aferente imobilului cu destinaţia de locuinţă care a făcut obiectul vânzării, s-a realizat în acord cu reglementările în vigoare la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare.

Mai mult decât atât, s-a considerat că modul de stabilire a preţului imobilului care a făcut obiectul contratului de vânzare - cumpărare nu poate constitui o cauză de nulitate absolută.

Opinia exprimată la litera a este cea recomandată a fi urmată.
3. Analiza capacităţii procesuale de folosinţă a persoanei, în procesele având ca obiect dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune - în ipoteza în care proprietarul tabular chemat în judecată figurează înscris în cartea funciară de la începutul secolului XX.

Problema calităţii procesuale pasive a Statului Român, în ipoteza în care în care aceasta nu are înscris niciun drept în cartea funciară, dreptul fiind întabulat pe numele unei persoane fizice în urma cu 100 de ani. (Curtea de Apel Braşov)
a) Referitor la prima problemă, într-o opinie, partea este lipsită de capacitate procesuală de folosinţă, judecătorul apelând la o prezumţie simplă, potrivit căreia o persoană nu trăieşte 120, 130 sau chiar 140 de ani ( fapt de notorietate , care deci nu trebuie dovedit) - astfel încât se prezumă că aceasta este decedată la data introducerii acţiunii, fiind lipsită de capacitate procesuală de folosinţă.

b) Într-o altă opinie, s-a considerat că în cazul în care nu există certificat de deces sau nu s-a declarat decesul pe cale judecătorească, se prezumă că o persoană este în viaţă – fie şi în cazul în care vârsta acestei persoane ar fi de peste 139 de ani.


a) Cu privire la cea de-a doua problemă, într-o opinie s-a apreciat că, deşi nu s-a dezbătut succesiunea – prin declararea vacanţei succesorale –, se prezumă că Statul este proprietar asupra imobilului întabulat pe numele unei persoane fizice, dacă celelalte părţi nu contestă această împrejurare.

b) Un alt punct de vedere a fost exprimat în sensul că Statul nu are calitate procesuală pasivă, fiind necesară în prealabil dezbaterea succesiunii – prin declararea vacanţei succesorale –, ce poate avea loc şi pe cale judecătorească, formulându-se un capăt de cerere în acest sens.

Referitor la prima problemă supusă dezbaterii, opinia exprimată la lit.a este cea corectă.

În legătură cu cea de a doua problemă, participanţii la discuţii au concluzionat că opinia exprimată de lit.a este cea corectă.


4. Admisibilitatea cererilor de repunere în termen pentru formularea cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate (Curtea de Apel Piteşti)
Precizare: Persoanele care nu au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în termenul legal s-au adresat instanţei de judecată, pentru a fi repuse în termen în conformitate cu dispoziţiile art.103 Cod procedură civilă, urmând ca în situaţia admiterii cererii (de repunere în termen), să fie luate în discuţie solicitările de reconstituire a dreptului de proprietate, de către comisiile locale de fond funciar.
a) Într-o primă opinie, se susţine că dispoziţiile art.103 Cod procedură civilă sunt aplicabile într-o asemenea situaţie, în condiţia în care petentul justifică împrejurări mai presus de voinţa sa, datorită cărora nu a putut formula o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în termenul legal. Argumentul este acela că textul se aplică şi pentru termenele de decădere, deoarece legea specială (Legea nr.18/1991) nu prevede această situaţie de excepţie.
b) În a doua opinie, se consideră că disp. art.103 Cod procedură civilă nu sunt aplicabile în speţă, chiar în condiţiile existenţei unei împiedicări generate de împrejurări mai presus de voinţa solicitantului, de vreme ce în discuţie se pune problema valorificării unui termen de decădere (termenul prevăzut de legea specială a fondului funciar).

Se apreciază aşadar că termenul prevăzut pentru formularea cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate are natura juridică a unui termen de decădere, iar această interpretare rezultă din dispoziţiile art.9 din Legea nr.18/1991, dar şi din finalitatea legii speciale, care nu are nimic comun cu valorificarea unui drept material la acţiune. Prin urmare, se apreciază că astfel de cereri pentru repunerea în termen, adresate instanţei, sunt inadmisibile.

Opinia expromată de lit.b este cea corectă.

5. Problema reconstituirii dreptului de proprietate pe vechiul amplasament pentru terenurile intravilane şi forestiere, în cazul acţiunilor având ca obiect „plângere împotriva hotărârii comisiei judeţene de fond funciar”, atunci când suprafeţele solicitate (fără construcţii) sunt ocupate de terţi cu titlu de proprietate (Curtea de Apel Piteşti)
Observaţie: În general, în cadrul acestor acţiuni, comisiile locale invocă ocuparea terenurilor, solicitând respingerea acţiunilor, de cele mai multe ori fără a fi probate aceste susţineri. Totuşi, în unele cazuri, se depun la dosar actele de reconstituire ale terţului sau acesta formulează cerere de intervenţie, invocându-şi propriul drept de proprietate.

Problema care se pune, indiferent de formularea sau nu a unei cereri de intervenţie în interes propriu de către terţ, este aceea dacă în „plângere” poate fi analizată îndreptăţirea sau legitimitatea reconstituirii către terţul care ocupă terenul, în defavoarea fostului proprietar care solicită reconstituirea în baza Legii nr.247/2005 şi care are dreptul la restituire pe vechiul amplasament (art.2 alin.12 şi alin.2 din Legea nr.1/2000).


a) Opinia majoritară este aceea ca, atunci când din probele dosarului rezultă că plângerea este întemeiată, poate fi reconstituit dreptul de proprietate pe vechiul amplasament, pentru că în astfel de cereri, nu se poate cerceta şi analiza dreptul de proprietate, respectiv legitimitatea îndreptăţirii terţului.

Compararea drepturilor de proprietate se va putea realiza doar ulterior, în cadrul unei acţiuni în revendicare, întemeiată pe dispoziţiile art.480 Cod civil, în cadrul căreia se va stabili care titlu este preferabil.


b) Cea de a doua opinie susţine că, în cazul terenurilor care sunt ocupate de terţi cu titluri de proprietate, reconstituirea nu se mai poate realiza decât pe un alt amplasament sau prin acordarea de despăgubiri, în respectarea dispoziţiilor art.2 alin.12 şi art.3 alin.4 coroborate cu art.39 alin.1 din H.G. nr.890/2005.

Opinia exprimată de lit.a este cea corectă.



6. Modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru datorate pentru cererile având ca obiect rezilierea/rezoluţiunea, anularea/constatarea nulităţii absolute a contractelor, atunci când se formulează capătul de cerere accesoriu privind restabilirea situaţiei anterioare/restituirea prestaţiilor efectuate (Curtea de Apel Piteşti)
a) Într-o opinie, se susţine că pentru capătul de cerere principal se datorează o taxă judiciară de timbru fixă, întrucât acesta este neevaluabil în bani ( din punct de vedere al reglementărilor privind taxele judiciare de timbru), iar capătul de cerere accesoriu, privind punerea părţilor în situaţia anterioară, se timbrează la valoarea pretenţiilor.

În motivarea acesui punct de vedere, se reţine că acţiunea prin care se solicită atât anularea, constatarea nulităţii, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract, cât şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, are două capete de cerere.

Potrivit art.14 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru: „Când o acţiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită, taxa judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui, cu excepţia cazurilor în care prin lege se prevede altfel”. Nu poate fi achitată, aşadar, o singură taxă de timbru pentru ambele capete de cerere, în condiţiile în care cele două capete de cerere sunt separate şi urmăresc un scop diferit: desfiinţarea contractului, respectiv restituirea prestaţiilor efectuate.

În plus, dispoziţiile art.3 alin.1 lit.a1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, prevăd în mod expres achitarea unei taxe de timbru fixe, în cuantum de 12 lei pentru cererile în anularea sau declararea nulităţii unui act juridic, iar dispoziţiile art.6 alin.1 lit.b din Ordinul nr.760/C din 22 aprilie 1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, menţionează că este considerată evaluabilă în bani cererea pentru restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul unui act juridic pentru care s-a cerut constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau revocarea.


b) Într-o altă opinie, se susţine că, întrucât capătul principal de cerere este evaluabil în bani, se datorează o singură taxă judiciară de timbru, calculată la valoarea contractului a cărui desfiinţare se solicită.

În această materie există un recurs în interesul legii care a fost soluţionat de ÎCCJ.



7. Admisibilitatea acţiunilor privind anularea titlurilor de proprietate emise în baza legilor fondului funciar, formulate de persoane care au depus cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr.247/2005 (Curtea de Apel Piteşti)
a) Într-o opinie, se apreciază că aceste cereri sunt admisibile, permiţând instanţei analizarea cauzei pe fond şi a îndreptăţirii reclamanţilor de a obţine sau nu terenurile solicitate, pentru care s-au emis titluri de proprietate în favoarea altor persoane; în asemenea acţiuni, instanţa verifică îndreptăţirea reclamanţilor la reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la terenurile solicitate, precum şi legalitatea emiterii titlurilor în raport de dispoziţiile legale atunci în vigoare şi de îndreptăţire a pârâţilor la aceste terenuri.

Motivarea acestei opinii se întemeiază pe împrejurarea că persoana care a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr.247/2005 dobândeşte, prin însăşi formularea acestei cereri, interes şi, implicit, calitate procesuală activă să solicite constatarea nulităţii titlului de proprietate emis altei persoane anterior intrării în vigoare a acestei legi, pentru aceleaşi terenuri pe care le-a solicitat şi ea.

În baza unei asemenea cereri, instanţa este în măsură să verifice îndreptăţirea reclamantului la constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în litigiu, precum şi legalitatea emiterii titlului de proprietate al pârâtului.

Prin această soluţie nu se încalcă principiul neretroactivităţii legii, reglementat de art.15 alin.2 din Constituţia României şi a art.1 din Codul civil, deoarece instanţa verifică legalitatea emiterii titlului de proprietate în funcţie de dispoziţiile legale în vigoare la data emiterii lui, iar nu raportat la cele în vigoare din momentul formulării cererii sau judecării cauzei (tempus regit actum).

Cu titlu de exemplu, se menţionează ipoteza în care titlul de proprietate emis numai unora dintre moştenitorii persoanei îndreptăţite, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.247/2005, nu poate fi anulat la cererea celorlalţi moştenitori, care au formulat cerere numai după intrarea în vigoare a dispoziţiilor acestei legi, deoarece, la data emiterii lui, titlul a fost legal emis potrivit dispoziţiilor legale din acel moment. În acelaşi sens, dispoziţiile legilor fondului funciar fac în mod repetat referire la menţinerea titlurilor de proprietate emise legal anterior modificărilor aduse în timp acestora.
b) În opinia contrară, se consideră că acţiunile în dicuţie sunt inadmisibile.
Concluziile desprinse în urma discuţiilor arată că opinia exprimată de lit.a este cea corectă.
8. Admisibilitatea cererii în constatarea prescripţiei dreptului la executare silită, formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale, faţă de prevederile art.581 Cod procedură civilă (Curtea de Apel Piteşti)
a) Într-o opinie, s-a considerat că o astfel de cerere, vizând constatarea intervenirii prescripţiei dreptului la executarea silită, este admisibilă, dacă reclamantul dovedeşte împlinirea termenului de prescripţie şi urgenţa cererii sale.

b) Într-o altă opinie, se apreciază că o astfel de cerere este inadmisibilă, nefiind satisfăcute condiţiile esenţiale de admisibilitate privind caracterul vremelnic al unei măsuri ce poate fi dispusă pe calea ordonanţei preşedinţiale şi, de asemenea, privind neprejudicierea fondului.

Statuând asupra împlinirii termenului de prescripţie extinctivă, în orice pricină, instanţa rezolvă în realitate fondul cauzei, întrucât prin aceasta se constată implicit stingerea (definitivă) a unui drept ce nu mai poate fi realizat, situaţie incompatibilă şi cu caracterul vremelnic al măsurii dispuse pe calea ordonanţei preşedinţiale, nefiind de conceput ca, în mod provizoriu, să se considere împlinit termenul de prescripţie.

Opinia exprimată de lit.b este cea corectă.



9. Admisibilitatea tranzacţiei intervenite în cursul unui proces, prin care părţile convin să extindă înţelegerea lor şi asupra unor bunuri, pretenţii ori prestaţii ce nu formau, iniţial, obiectul procesului (Curtea de Apel Piteşti)
a) Într-o opinie, se consideră că o astfel de tranzacţie nu poate fi consfinţită, întrucât s-ar încălca dispoziţiile art.1709-1710 Cod civil, ce se interpretează în sensul că tranzacţia nu poate avea ca obiect decât prestaţiile, pretenţiile, drepturile şi obligaţiile ce formează obiectul procesului. De exemplu, nu se poate tranzacţiona, într-un proces de partaj succesoral, asupra unui imobil în întregime, dacă acel imobil era partajabil numai în cotă de ½, cât fusese indicat în cererea de chemare în judecată ca aparţinând lui de cujus.

b) Într-o altă opinie, tranzacţia poate să cuprindă şi un alt obiect, drept ori prestaţie decât cele iniţial deduse judecăţii, întrucât din definiţia acestui contract judiciar prezentată de dispoziţiile art.1704 Cod civil, rezultă că prin tranzacţie se preîntâmpină şi un alt proces ce se poate naşte între aceleaşi părţi, iar în cadrul acesteia părţile fac renunţări reciproce la pretenţii sau stipulează prestaţii noi, săvârşite ori promise de o parte, în schimbul renunţării, de către altă parte, la un drept litigios sau îndoielnic. În exemplul dat, părţile pot tranzacţiona asupra întregului imobil, atribuindu-l în lotul unui copărtaş, în schimbul unor alte prestaţii şi bunuri.

Opinia exprimată de lit. A este cea corectă.



Dostları ilə paylaş:
  1   2   3   4   5
Orklarla döyüş:

Google Play'də əldə edin


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə