A doua a început la mijlocul anilor ’70 ai secolului al XX-lea, a extins aria investigațiilor la nivel mondoeconomic și s-a concretizat în elaborarea unor teorii și modele globale ale creșterii econom
A doua a început la mijlocul anilor ’70 ai secolului al XX-lea, a extins aria investigațiilor la nivel mondoeconomic și s-a concretizat în elaborarea unor teorii și modele globale ale creșterii economice.
Problematica creșterii economice în ultimele decenii ale secolului al XX-lea a fost strâns legată de studierea altor probleme ale evoluției economice, precum subdezvoltarea, ordinea economică internațională, globalizarea economiei mondiale, criza energetică și a resurselor primare, alimentația, populația, sau poluarea mediului ambiant.
Stabilirea obiectului teoriilor creșterii economice are la bază însuși conceptul de creștere economică. Deși nu există o unanimitate a definițiilor date creșterii economice, totuși mulți economiști apreciază că aceasta desemnează „Creșterea cantității de efecte (economice) utile, într-o perioadă determinată”. (Betty G. Fishman and Leo Fishman, The American Economy, Princeton, 1962, pag. 258). Există și alte definiții ale creșterii economice.
Stabilirea obiectului teoriilor creșterii economice are la bază însuși conceptul de creștere economică. Deși nu există o unanimitate a definițiilor date creșterii economice, totuși mulți economiști apreciază că aceasta desemnează „Creșterea cantității de efecte (economice) utile, într-o perioadă determinată”. (Betty G. Fishman and Leo Fishman, The American Economy, Princeton, 1962, pag. 258). Există și alte definiții ale creșterii economice.
Măsurarea creșterii economice se face:
1. În mod absolut, prin compararea unor indicatori macroeconomici.
- are loc la începutul și sfârșitul perioadei analizate, cum ar fi: Produsul Național Brut (PNB) , Produsul Intern Brut (PIB), Produsul Național Net (PNN), Venitul Național (Y) etc.
2. În mod relativ, prin evoluția nivelului unor indicatori macroeconomici pe locuitor: PNB/loc.; PIB/loc.; PNN/loc.; Y/loc. etc.
3. În dinamică, prin evoluția ritmurilor anuale de modificare a indicatorilor macroeconomici: rPNB, rPIB, rPNN, rY etc. (Ritmul mediu anual de creștere se calculează, după formula:
„Creșterea economică pozitivă” se obține numai dacă indicatorii pe locuitor au o evoluție ascendentă de la o perioadă la alta. Aceasta se realizează când ritmurile medii anuale de creștere ale indicatorilor macroeconomici de rezultate globale sunt superioare ritmurilor medii de creștere a populației.
(PNB0/N0 < PNB1/N1< …) sau (rPNB > rN), unde:
PNB1,0 – PNB în perioada curentă și anterioară;
rPNB; rN – ritmurile medii anuale de creștere ale indicatorilor respectivi
În cazul „creșterii economice zero” indicatorii pe locuitor rămân nemodificați în perioade succesive. O astfel de situație (staționară) se realizează când ritmurile de creștere ale indicatorilor macroeconomici de rezultate de rezultate și populației sunt egale.
În cazul „creșterii economice zero” indicatorii pe locuitor rămân nemodificați în perioade succesive. O astfel de situație (staționară) se realizează când ritmurile de creștere ale indicatorilor macroeconomici de rezultate de rezultate și populației sunt egale.
(PNB0/N0 = PNB1/N1 = …) sau (rPNB = rN)
În cazul „creșterii economice negative” indicatorii pe locuitor reduc de la o perioadă la alta. Acum ritmurile de creștere a populației sunt superioare ritmurilor de creștere a indicatorilor macroeconomici de rezultate.
(PNB0/N0 > PNB1/N1 > …) sau (rPNB > rN)
Obiectivul esențial și curent al teoriilor creșterii economice ar putea fi studierea condițiilor reproducției lărgite a capitalului social, a factorilor care determină creșterea venitului național și efectele acestuia din urmă asupra raportului dintre producție și consum.
Sensul cel mai restrâns al teoriilor creșterii economice l-ar putea constitui studierea factorilor care determină evoluția venitului național (a valorii nou create). Se știe că printre factorii cu cea mai mare influență asupra evoluției venitului național se înscrie rata economisirii (raportul procentual între economii și venitul național).
Din motivele arătate mai sus rezultă de ce caracteristica cea mai profundă a teoriilor și modelelor creșterii economice este importanța primordială acordată ratei acumulării, economiilor și investițiilor.
Unii autori consideră că „investițiile, respectiv economiile în vederea acumulării, sunt esențiale pentru creșterea economică. Trebuie să se sublinieze, totuși, că economiile în sine nu contribuie la creșterea economică. Ele contribuie la creșterea economică numai dacă sunt investite și utilizate în mod productiv”. (Betty G. Fishman and Leo Fishman, The American
Economy, Princeton, 1962, pag. 262).
Economy, Princeton, 1962, pag. 262).
Economistul rus V.S. Nemcinov definește obiectul teoriilor creșterii drept evidențierea rolului ratei acumulării. (V.S. Nemcinov, Ekonomiko-matematiceskie metodi i modeli, Moscova, 1962, pag. 22-28).
Economistul german Karl Günther Schöpf afirmă că într-o teorie a creșterii, „funcția investițiilor este cea care poate fi denumită motorul modelului”. (Karl Günther Schöpf, Die wachstummodelle von Joan Robinson, Nicholas Kaldor und D. C. Champernowne, München, 1961, pag.75).
Modelul keynesist a dominat în perioada interbelică teoria creșterii economice, prin ideea dominantă a primordialității consumului, iar după război, prioritare în teoria și practica problemei devin investițiile, nu numai ca factor de sporire a cererii, dar și a ofertei.
În perioada postbelică tot mai mulți economiști au ales drumul matematicii în economie. S-a observat, astfel, o „matematizare” crescândă a studiilor din diferite domenii ale vieții economice. Creșterea economică a fost investigată cu teorii și modele microeconomice, macroeconomice sau globale, și toate au fost argumentate cu un instrument matematic riguros.
