Ca urmare, înclinăm a considera, având în vedere şi caracterul preponderent teoretic al modelului concurenţei perfecte, că, dacă concurenţa monopolistă nu reprezintă neapărat o formă a concurenţei perfecte (ceea ce am putea denumi concurenţa perfecta cu produs diferenţiat), ea reprezintă, cel puţin, una din cele mai apropiate forme de modelul concurenţei perfecte ce poate fi regăsită în viaţa economică reală. Conceptele de concurenţă monopolistă şi concurenţă imperfectă se suprapune şi în acelaşi timp se diferenţiază. Ele vizează aceeaşi zonă a economicului, respectiv situaţii intermediare între concurenţa perfectă şi monopol, din acest punct de vedere, anumiţi economişti punând semnul egalităţii între ele. Astfel de poziţii identifică, în general, următoarele forme distincte de concurenţă: - concurenţa perfecta; - concurenţa monopolistă sau imperfectă; - oligopolurile şi (eventual) monopolul. Monopolul Prin definiţie firma în situaţie de monopol furnizează totalitatea producţiei ramurii luate în considerare, mai precis, monopolul poate fi caracterizat ca fiind în situaţia în care un producător unic al unui bun omogen (unic) este in prezenta unei „infinităţi” de cumpărături. Imaginea este completată cu posibilitatea existenţei unui unic ofertant (comerciant) pe piaţă, în raport cu o cerere automicizată. Dacă avem în vedere varianta „simetrică” a unicităţii cumpărătorului, vom vorbi despre monopson.
Aceasta este imaginea clasică asupra monopolului privită pe de o parte ca o situaţie opusă concurenţei (nonconcurenţă), iar, pe de altă parte, ca o situaţie „ne-naturală”, de extremă excepţie pentru o economie de piaţă liberă, presupusă prin definiţie concurenţială. Aceasta este imaginea clasică asupra monopolului privită pe de o parte ca o situaţie opusă concurenţei (nonconcurenţă), iar, pe de altă parte, ca o situaţie „ne-naturală”, de extremă excepţie pentru o economie de piaţă liberă, presupusă prin definiţie concurenţială. Dezvoltarea unui concept de monopol economic pur sau monopol perfect trebuie să aibă în vedere realizarea concomitentă cel puţin a următoarelor condiţii: - unicitatea ofertei; - controlul absolut asupra resurselor; - protecţia integrală a informaţiilor; - existenţa unor puternice bariere de intrare pe piaţă; - produsul oferit să nu aibă un substitut apropiat. Dacă abordarea tradiţională are în vedere exclusiv eliminarea concurenţei reale, monopolul economic - pur sau perfect - presupune atât eliminarea concurenţei reale, cât şi a celei potenţiale.Într-adevăr într-o asemenea situaţie (şi numai într-o asemenea situaţie) nu se mai poate vorbi de concurenţă. În cazul în care una sau mai multe din condiţiile prezentate nu se îndeplinesc se poate vorbi, după caz, de un monopol economic imperfect sau incomplet. Ambele variante desemnează forme ale concurenţei de monopol. Vom defini monopol imperfect drept acea situaţie în care sunt realizate toate condiţionările enunţate, cu excepţia celei referitoare la existenţa unor produse substituibile. În măsura în care respectivele substitute (implicit diferenţiate) sunt extrem de numeroase şi oferite de un număr mare de agenţi economici independenţi, această situaţie se poate apropia de concurenţa monopolistă (multi-firme cu produs diferenţiat).
Dacă produsul nu are substitute apropiate, dar nu este eliminată concurenţa potenţială (situaţie apropiată monopolului tradiţional), vorbim de un monopol incomplet. Dacă produsul nu are substitute apropiate, dar nu este eliminată concurenţa potenţială (situaţie apropiată monopolului tradiţional), vorbim de un monopol incomplet.Ca rezultat nu există o protecţie absolută în faţa intrărilor pe piaţă; această situaţie a fost dezvoltată în cadrul teoriei „pieţelor contestabile” sau „disputabile” (W. Bonmal). Conform acesteia intensitatea de manifestare a concurenţei nu depinde în principal de numărul firmelor participante pe o anumită piaţă, ci de posibilitatea unor concurenţi potenţiali din afara acesteia de a „contesta” poziţia de monopol a firmelor în cauză. Pentru a fi „contestabilă” o piaţă trebuie să întrunească două condiţii: - intrarea pe piaţă să fie complet liberă (nu trebuie să existe nici o reglementare de natură să împiedice accesul pe piaţa respectivă a oricărei firme); - nivelul costurilor necesare pentru penetrarea pieţei să fie relativ reduse sau uşor recuperabile (aceasta semnifică implicit că şi costurile de părăsire a pieţei în caz de eşec sunt mici).Conform acestei abordări (valabilă şi în cazul oligopolurilor) firma aflată în poziţie de monopol este constrânsă a se comporta ca o firma confruntată cu un număr ridicat de concurenţi, pentru că trebuie permanent să încerce să evite intrarea unor potenţiali rivali.Principalele forme de existenţă a monopolului sunt: 1. Monopolul administrativ sau instituţionalEste instituit prin reglementări legislative care impun dreptul exclusiv al statului de a produce şi/sau comercializa anumite produse.
Scopul instituirii acestor monopoluri vizează fie importanţa anumitor domenii, respectiv produse şi servicii (transport feroviar și/sau aerian); exploatarea unor resurse ale subsolului; producerea şi distribuţia energiei electrice, a gazelor naturale; industria de apărare etc.; protecţia cetăţenilor (substanţe toxice şi droguri, materiale explozive şi periculoase etc.) sau veniturile mari ce se pot obţine (loterii şi pronosticuri sportive, prelucrarea şi comercializarea tutunului, producerea şi comercializarea băuturilor alcoolice etc.). |
