Capitolul I gaudeamus igitur!

"CHIMISTUL"
În clasa a VI-a, la Chimie, ne-a venit un profesor suplinitor înalt şi slab, nu numai ca fizic, dar şi ca pre­gătire ştiinţifică. Un om cu o figură plină de răutate şi cu un suflet asemănător.

Simţea o deosebită plăcere cînd putea să ne încondeieze, şi mai mulţi de jumătate din clasă aveam note rele la Fizico-Chimice.

Explica prost, nu se pricepea să facă experienţe, ceea ce-i atrăgea nenumărate ironii din partea noastră şi aveam impresia că tot ce spune învăţase ca un papagal, de-acasă.

Cu toate că nu ne făcea lecţiile cum trebuia şi că expe­rienţele îi reuşeau rareori, şi asta, după uriaşe eforturi, ne pretindea totuşi să-i ştim tot ce e în carte şi, ceea ce ne indigna şi ni se părea strigător la cer, ne cerea să-i descriem toate experienţele pe care el nici nu se gîndise să ni le facă măcar!

Bineînţeles că în aceste condiţii sentimentul de căpe­tenie pe care-l aveam pentru acest om era, printre altele, o profundă antipatie.

Nenorocul lui era că anul trecut îl avuseserăm profesor la Fizico-Chimice pe Gh. Niculescu-Brăiliţeanu, unul dintre cei mai buni pedagogi în materie, de la orele căruia plecai cu lecţia învăţată.

Cu cît dezgust şi dispreţ îl urmăream pe Plopeanu, gîndindu-ne la farmecul ştiinţific al orelor lui Brăiliţeanu!

Dar ce puteam face noi, bieţi elevi? Nu aveam liber­tatea de a ne alege dascălii, ca elevii din Japonia, că atunci multe s-ar fi schimbat şi educaţia noastră n-ar fi avut de suferit, ci dimpotrivă!

Aşa... a trebuit să înghiţim şi l-am suportat pe Plo­peanu un an, pentru că în anul următor a fugit de lăzărişti, cum se zicea că fuge dracul de tămîie!

Situaţia clasei noastre, şi probabil şi a celorlalte clase unde Plopeanu preda ― vorba vine ― Fizico-Chimicele, se prezenta gravă.

Ciudat era faptul că mulţi dintre noi aveam note de trecere la toate materiile, bunicele chiar, iar la Fizico-Chimice eram căzuţi!

Cîţiva eram ameninţaţi chiar cu repetenţia, pentru că profesorul avea intenţia să ne dea media "rău," pe tri­mestrul al III-lea, iar regulamentul şcolar prevedea că media "rău", indiferent la ce materie, pe trimestrul al III-lea, atrage după sine repetenţia. (În acel an se dădeau calificative, nu note.)

Atît Ionaş Moscu, cel mai bun coleg al meu din liceu, cît şi eu, eram într-o situaţie asemănătoare: insuficient pe întîiul, insuficient pe al doilea, şi vreo două trei notări cu "rău" pe al treilea!

Aceste note proaste se datorau în bună parte neştiinţei noastre, însă duşmănia cea mare a profesorului ne-o atrăseseră şotiile nenumărate pe care i le făcuserăm în decurs de un an de zile, spre marea satisfacţie a clasei şi spre uşurarea sufletului nostru.

Ah, dar cu toate acestea, ce plin de amărăciune pri­veam Cişmigiul pe ferestrele laboratorului, în aceste zile de mai verde-auriu... şi cu cîtă duioşie mă autocompătimeam că nu voi avea fericirea să mă bucur de odihna unei vacanţe liniştite.

Ca într-un jurnal cinematografic, începură să mi se depene în mintea chinuită de griji toate năzdrăvăniile fîcute "Chimistului", cum îl porecliserăm noi!

Aproape că nu fusese oră să nu facă cîte una boacănă.

Odată ne explica la Fizică despre Inelul lui Gramm.

― Ca să pricepeţi mai bine înfăţişarea acestui inel, spuse el, luaţi dumneavoastră un covrig şi înfăşuraţi-l cu sfoară. Veţi avea astfel imaginea... Ce doreşti, domnule Băjenuaru?

Ridicasem mîna: m-am sculat foarte cuminte în picioare şi l-am întrebat cu cea mai mare seriozitate:

― Domnule profesor, vă rog, covrigul trebuie să fie simplu sau cu susan?

O erupţie de rîs îi acoperi cuvintele pline de observaţii pe care mi le adresă, în afară de respectiva notare în condica clasei.

Cu acel prilej m-a luat la ochi.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ..
Chimistul căuta cu lumînarea ocazia să scape de experienţe. Şi avea bietul om dreptate, că nu-i reuşeau decît foarte rar.

Se ferea cînd punea cîte-o substanţă în eprubetă, de parcă-i era frică să nu-i sarpă-n ochi!

Pe trimestrul I, făcuse nu ştiu ce experienţe la "Electricitatea statică" şi, ca de obicei, nu-i reuşiseră.

Cum afară era umezeală şi burniţă, el, cu o mutră radioasă, ne dădu următoarele explicări suplimentare:

― Aţi văzut, domnilor, că am îndeplinit toate condiţiile necesare pentru ca experienţa noastră să reuşească pe deplin. Dacă experienţa nu ne-a reuşit însă, este numai şi numai din pricina timpului urît de afară. Dumneavoastră ştiţi, încercă el o "captatio benevolentiae", că experienţele de electricitate nu reuşesc atunci cînd afară e umezeală...

Aşa a dus-o ilustrul dascăl cu experienţele mai tot timpul; şi nu numai la electricitate, dar şi la "magnetism" motiva că e umed afară, şi d-aia nu-i iese experienţa cum trebuie!

Azi aşa, mîine aşa, băieţii băgaseră de seamă că profesorul nu ştie să facă experienţe şi-neepusera să-l cam ia peste picior; iar el prinsese un necaz înverşunat pe cîţiva dintre noi care nu-i dam pace niciodată.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Mult s-a mai rîs şi la experienţa cu electroscopul. Pentru ca experienţa să fie considerată reuşită, trebuia ca foiţele de metal să devieze.

A frecat el electroscopul, a făcut ce s-a priceput, dar zadarnic, foiţele rămîneau la loc!

Atunci, băieţii, abia abţinîndu-se de rîs, începură să strige, prefăcîndu-se serioşi:

― S-au mişcat, dom'le! Uite, cum se mişcă! Ăăă! Hăăăă!

― Sst! Tăcere, domnilor! se-nfurie el.

― Tăceţi, bă! se apostrofară băieţii între ei, că dacă vorbiţi, se impresionează electroscopul!