Capitolul opt Predica de pe Munte

Iubiţi-vă unii pe alţii, nu cum fac fariseii şi cărturarii

Folosind ca punct de referinţă cea de a şasea poruncă, Isus a început să îi învăţe pe ucenici aşteptările pe care le are Dumnezeu de la ei, expunând în acelaşi timp ipocrizia fariseilor şi a cărturarilor:

„Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: «Să nu ucizi; oricine va ucide, va cădea sub pedeapsa judecăţii.» Dar Eu vă spun că orişicine se mânie pe fratele său, va cădea sub pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său: «Prostule!» va cădea sub pedeapsa Soborului; iar oricine-i va zice «Nebunule!», va cădea sub pedeapsa focului gheenei. Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului, şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul. Caută de te împacă degrabă cu pârâşul tău, câtă vreme eşti cu el pe drum; ca nu cumva pârâşul să te dea pe mâna judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna temnicerului, şi să fii aruncat în temniţă. Adevărat îţi spun că nu vei ieşi de acolo până nu vei plăti cel din urmă bănuţ“ (Mat. 5:21-26).

În primul rând, remarcă că Isus atrăgea atenţia asupra unui lucru care putea duce o persoană în Iad. Aceasta era tema principală – numai cei sfinţi vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Citând cea de a şasea poruncă, cărturarii şi fariseii predicau împotriva uciderii, avertizându-i de fapt că omorul te poate aduce în faţa tribunalului. Totuşi, Isus dorea ca ucenicii Lui să ştie ceea ce fariseii şi cărturarii nu păreau să conştientizeze – existau infracţiuni mult mai „mici“ care îi puteau duce pe oameni la tribunal, la judecata lui Dumnezeu.Deoarece este atât de important să ne iubim unii pe alţii (cea de a doua mare poruncă), atunci când ne mâniem pe fratele nostru ne putem considera deja găsiţi vinovaţi în faţa curţii de judecată a lui Dumnezeu. Dacă ne exprimăm verbal mânia prin cuvinte răutăcioase, infracţiunea comisă este chiar mai gravă şi ar trebui să ne considerăm vinovaţi conform criteriilor curţii supremă a lui Dumnezeu. Şi dacă mergem mai departe, rostind cuvinte pline de ură şi scârbă faţă de un frate, suntem suficient de vinovaţi înaintea lui Dumnezeu încât să fim aruncaţi în Iad![4] Atât este de grav!

Relaţia noastră cu Dumnezeu este determinată de relaţia noastră cu fraţii noştrii. Dacă ne urâm fratele, aceasta dovedeşte că nu vom avea viaţa veşnică. Ioan a scris:

Oricine urăşte pe fratele său, este un ucigaş; şi ştiţi că nici un ucigaş n-are viaţa veşnică rămânând în el (1 Ioan 3:15).

Dacă zice cineva „Eu iubesc pe Dumnezeu“, şi urăşte pe fratele său, este un mincinos; căci cine nu iubeşte pe fratele său, pe care îl vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede (1 Ioan 4:20).

Cât de important este să ne iubim unii pe alţii şi, aşa cum ne-a poruncit Isus, să facem paşi spre împăcare dacă ne ofensăm unii pe alţii (vezi Mat. 18:15-17).

Isus a continuat:

„Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului, şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul“ (Mat. 5:23-24).

Acest îndemn ne spune că dacă relaţia noastră cu fratele nostru nu este bună, atunci nici relaţia noastră cu Dumnezeu nu este. Fariseii se făceau vinovaţi de accentuarea lucrurilor care erau nesemnificative şi minimalizarea celor care aveau o importanţă majoră, „strecurând ţânţarul şi înghiţind cămila“, după cum a spus Isus (vezi Mat. 23:23-24). Ei subliniau importanţa zeciuielii şi a darurilor, dar neglijeau ceea ce era multmai important, cea de a doua mare poruncă, să se iubească unii pe alţii. Cât de ipocrit este să îţi aduci ofranda, pentru a-ţi arăta dragostea presupusă faţă de Dumnezeu, în timp ce încalci cea de a doua mare poruncă a Sa! Împotriva acestui lucru vorbea Isus.

Tot referitor la stricteţea justiţiei lui Dumnezeu, Isus a continuat:

„Caută de te împacă degrabă cu pârâşul tău, câtă vreme eşti cu el pe drum; ca nu cumva pârâşul să te dea pe mâna judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna temnicerului, şi să fii aruncat în temniţă. Adevărat îţi spun că nu vei ieşi de acolo până nu vei plăti cel din urmă bănuţ“ (Mat. 5:25-26).

Este mai bine să stăm departe de curtea de justiţie a lui Dumnezeu, trăind pe cât posibil în pace cu fraţii noştrii. Dacă un frate sau o soră se supără pe noi, iar noi refuzăm cu încăpăţânare să încercăm să ne împăcăm „în drum spre tribunal“, adică în timpul călătoriei noastre pe acest pământ, vom regreta cu siguranţă când vom sta înaintea lui Dumnezeu. Ceea ce a spus Isus în acest pasaj este asemănător cu avertizmentul pe care l-a dat referitor la imitarea slujitorului neîndurător din Matei 18:23-35. Slujitorul acesta care fusese iertat dar căruia, deoarece refuzase să ierte, i se restaurase datoria, a fost dat pe mâna chinuitorilor „până va plăti tot ce datora“ (Mat. 18:34). Tot aşa ne avertizează şi Isus să fim conştienţi de consecinţele teribile şi eterne pe care le vom suporta dacă nu ne iubim fratele aşa cum Se aşteaptă Dumnezeu.

Fiţi puri din punct de vedere sexual, nu ca fariseii şi cărturarii

Al doilea exemplu despre felul în care fariseii şi cărturarii respectau litera legii, dar îi ignorau esenţa, constă în abordarea celei de a şaptea porunci. Isus Se aştepta ca ucenicii Săi să fie şi mai puri din puct de vedere sexual decât fariseii şi cărturarii:

„Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: «Să nu preacurveşti.» Dar Eu vă spun că orişicine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui. Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi leapădă-o de la tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă“ (Matt. 5:27-30).

Din nou, observă că Isus nu S-a îndepărtat de la tema principală – numai cei sfinţi vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. El i-a avertizat din nou despre Iad şi ce trebuie făcut să stea departe de el.

Fariseii şi cărturarii nu puteau ignora cea de a şaptea poruncă, aşa că se supuneau cu pioşenie, rămânând fideli soţiilor lor. Totuşi, în mintea lor se vedeau făcând dragoste cu alte femei. Le dezbrăcau mental pe femeile pe care le vedeau în piaţa publică. Inima lor era adulteră şi prin asta încălcau esenţa celei de a şaptea porunci. Câţi din bisericile contemporane nu fac la fel?

Bineînţeles că Dumnezeu a intenţionat ca oamenii să fie complet puri din punct de vedere sexual. Evident, dacă este greşit să ai o relaţie sexuală cu soţia vecinului, este, de asemenea, greşit să meditezi la a întreţine relaţii sexuale cu ea. Isus nu a adăugat o lege mai strictă decât cea care fusese deja cerută de Legea lui Moise. Cele zece porunci conţineau clar interzicerea poftei: „Să nu pofteşti nevasta aproapelui tău“ (Ex. 20:17).

Era condamnat vreunul dintre cei din mulţime? Probabil că da. Ce trebuia să facă? Trebuia să se pocăiască imediat, aşa cum a afirmat Isus. Oricare ar fi preţul, oricât de mult ar costa, cei care poftesc în inima lor ar trebui să se oprească, deoarece cei care se lasă pradă poftelor vor ajunge în Iad.

Desigur, nici o persoană rezonabilă nu consideră că Isus a vrut să spună că cei care au o inimă adulteră ar trebui să îşi scoată ochiul sau să-şi taie mâna. O persoană adulteră care îşi scoate ochiul nu devine decât o persoană adulteră cu un singur ochi! Isus a subliniat în mod dramatic şi solemn importanţa împlinirii raţiunii celei de a şaptea porunci. Veşnicia ta depinde de ea.

Urmând exemplul lui Isus, ucenicizatorul autentic îşi va îndemna ucenicii să „taie“ orice lucru care îi determină să se împiedice. Dacă este televizorul, trebuie deconectat. Dacă este abonamentul la o revistă, trebuie anulat. Dacă este internetul, trebuie scos. Nici unul dintre aceste lucruri nu merită preţul Iadului şi, pentru că lucrătorul îşi iubeşte cu adevărat turma, acesta le va spune adevărul şi îi va avertiza, aşa cum a făcut Isus.

Un alt mod de a comite adulter

Următorul exemplu pe care îl dă Isus este destul de mult legat de cel anterior şi probabil acesta este şi motivul pentru care a fost menţionat imediat după. Subiectul este acesta: „Un alt lucru pe care fariseii îl fac şi care este echivalentul adulterului.“

„S-a zis iarăşi: «Oricine îşi va lăsa nevasta să îi dea o carte de despărţire.» Dar Eu vă spun că orişicine îşi va lăsa nevasta, afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească; şi cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurveşte“ (Mat. 5:31-32).

Iată un alt exemplu al felului în care fariseii şi cărturarii respectau litera legii dar îi încălcau conţinutul.

Haide să creionăm un fariseu din vremea lui Isus. Peste stradă de el trăieşte o femeie atrăgătoare pe care o pofteşte în inima lui. Flirtează cu ea de fiecare dată când o vede. Ea pare atrasă de el, iar dorinţa lui creşte. I-ar plăcea să o vadă dezbrăcată şi se gândeşte la ea în fanteziile lui sexuale. O, dacă ar putea-o avea!

Dar există o problemă. Este căsătorit şi la fel este şi ea, iar religia îi interzice adulterul. Nu vrea să încalce cea de a şaptea poruncă (chiar dacă a şi încălcat-o de fiecare dată când a poftit-o). Ce-ar putea face?

Există o soluţie! Dacă amândoi ar fi despărţiţi de partenerii actuali, el s-ar putea căsători cu amanta viselor lui! Dar este legal să divorţezi? Un coleg fariseu îi spune că Da! Este scris în scripturi. Deuteronom 24:1 spune ceva despre a-i da soţiei o carte de despărţire când divorţezi de ea. Divorţul trebuie să fie legal în anumite circumstanţe. Dar care sunt aceste circumstanţe? Citeşte atent ceea ce spune Dumnezeu:

Când cineva îşi va lua o nevastă şi se va însura cu ea, şi s-ar întâmpla ca ea să nu mai aibă trecere înaintea lui, pentru că a descoperit ceva ruşinos în ea, să-i scrie o carte de despărţire, şi, după ce-i va da-o în mînă, să-i dea drumul din casa lui“ (Deut. 24:1).

Aha! Poate deci divorţa de soţia sa dacă găseşte ceva ruşinos în ea! Şi există! Nu este la fel de atrăgătoare ca femeia de peste stradă! (Şi acest exemplu nu este prea departe de ceea ce se întâmpla. Conform lui Rabbi Hillel, cel care pe vremea lui Hristos a avut cea mai populară învăţătură referitoare la divorţ, un bărbat putea să divorţeze în mod legal de soţia sa dacă găsea pe cineva mai atrăgătoare, deoarece în ochii lui soţia sa devenea „neruşinată“. Rabbi Hillel spunea, de asemenea, că un bărbat putea să divorţeze de soţia lui şi dacă punea prea multă sare în mâncare, dacă vorbea cu alt bărbat sau dacă nu îi făcea un băiat.)

Deci, fariseul imoral divorţează legal de soţia lui, dându-i o carte de despărţire, şi se căsătoreşte repede cu femeia visurilor lui. Şi toate acestea fără să îşi atragă vreo vină, deoarece Legea lui Dumnezeu a fost respectată!

O Perspectivă diferită

Desigur, Dumnezeu vede lucrurile diferit. El nu a stipulat niciodată în ce anume consta „neruşinarea“ menţionată în Deuteronom 24:1-4 sau dacă era un motiv legitim de divorţ. De fapt, pasajul nu spune nimic referitor la divorţ şi la când este acesta îngăduit şi când nu. Conţine doar interzicerea ca o femeie divorţată de două ori sau o dată divorţată/o dată văduvă să se recăsătorească cu primul ei soţ. A spune că, pe baza acestui pasaj, trebuie să existe ceva „neruşinat“ în ochii lui Dumnezeu care să legitimeze divorţul, înseamnă a forţa înţelesul textului.

În orice caz, în ochii lui Dumnezeu bărbatul imaginar pe care l-am descris mai sus nu se deosebeşte de un preacurvar. El a încălcat cea de a şaptea poruncă. De fapt, este chiar mai vinovat decât un preacurvar, deoarece comite „dublu adulter“. Cum aşa? În primul rând, el personal a comis adulter. Isus a spus mai târziu: „oricine îşi lasă nevasta, afară de pricină de curvie, şi ia pe alta de nevastă, preacurveşte“ (Mat. 19:9).

În al doilea rând, pentru că soţia lui acum divorţată trebuie să îşi găsească un alt soţ ca să poată supravieţui. În ochii lui Dumnezeu fariseul nu a făcut altceva decât să îşi forţeze soţia să aibă relaţii sexuale cu un alt bărbat. Astfel, este vinovat că a determinat-o să preacurvească.[5] Isus a spus: „orişicine îşi va lăsa nevasta, afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească“ (Mat. 5:32; subliniere personală).

Isus l-ar putea acuza pe fariseul nostru chiar de „triplu adulter“ dacă afirmaţia Lui „şi cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurveşte“ (Mat. 5:32) implică faptul că Dumnezeu îl consideră responsabil şi pentru „adulterul“ comis de noul soţ al fostei sale soţii.[6]

Acesta era un subiect controversat pe vremea lui Isus, întrucât citim într-un alt loc că fariseii L-au întrebat: „oare este îngăduit unui bărbat să-şi lase nevasta pentru orice pricină?“ (Mat. 19:3). Întrebarea lor le dezvăluie gândurile inimii. Este clar că cel puţin unii dintre ei vroiau să creadă că divorţul era îngăduit pentru orice pricină.

Trebuie, de asemenea, să adaug cât de greşit este ca creştinii să ia aceste pasaje despre divorţ, să le interpreteze greşit şi să pună poveri mari pe copiii lui Dumnezeu. Isus nu vorbeşte despre cei care au divorţat pe vremea când trăiau încă în păcat şi care acum, găsind o persoană potrivită care Îl iubeşte, de asemenea, pe Hristos, doreşte să se căsătorească cu aceasta. Acest lucru nu este nici pe departe echivalentul adulterului. Şi dacă la aceasta Se referă Isus, va trebui să schimbăm Evanghelia, deoarece nu mai oferă iertare pentru toate păcatele păcătoşilor. Ar trebui să predicăm de acum încolo: „Isus a murit pentru tine şi dacă te pocăieşti şi crezi în El toate păcatele îţi vor fi iertate. Totuşi, dacă eşti divorţat, să nu te mai căsătoreşti niciodată, altfel vei trăi în adulter, iar Biblia spune că cei care comit adulter merg în Iad. De asemenea, dacă ai divorţat şi te-ai recăsătorit, înainte de a veni la Hristos trebuie să mai faci un păcat şi să divorţezi de actualul partener/actuala parteneră. Altfel, vei continua să trăieşti în adulter şi cei care comit adulter nu sunt mântuiţi“.[7] Aşa ne învaţă Evanghelia?[8]

Fiţi sinceri, nu ca fariseii şi cărturarii

Cel de al treilea exemplu dat de Isus referitor la comportamentul imoral şi la aplicarea greşită a Scripturii de către farisei şi cărturari este legat de porunca lui Dumnezeu de a spune adevărul. Cărturarii şi fariseii descoperiseră o cale foarte creativă de aminţi. Aflăm din Matei 23:16-22 că nu se considerau obligaţi să îşi îndeplinească promisiunea dacă jurau pe Templu, pe altar sau pe cer. Totuşi, dacă jurau pe aurul din Templu, pe darul de pe altar sau pe Dumnezeu care este în ceruri, erau obligaţi să îşi respecte promisiunea făcută! Această modalitate a adulţilor de a vedea lucrurile era asemănătoare cu convingerea unui copil că, dacă îşi ţine degetele încrucişate la spate, are voie să nu spună adevărul. Isus Se aşteaptă ca ucenicii Lui să spună adevărul.

„Aţi mai auzit iarăşi că s-a zis celor din vechime: «Să nu juri strâmb; ci să împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale.» Dar Eu vă spun: Să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu; nici pe pământ, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui Împărat. Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru. Felul vostru de vorbire să fie: «Da, da; nu, nu»; ce trece peste aceste cuvinte, vine de la cel rău“ (Matei 5:33-37).

Porunca iniţială a lui Dumnezeu referitoare la jurământ nu spunea nimic despre a face o promisiune jurând pe altceva. Dumnezeu a intenţionat ca oamenii Lui să spună întotdeauna adevărul, nemaifiind astfel nevoie să facă un jurământ.

Nu este nimic greşit în a face un jurământ. De fapt, jurămintele de supunere faţă de Dumnezeu sunt foarte bune. Mântuirea începe prin jurământul de a-L urma pe Isus. Dar când oamenii trebuie să jure pe ceva pentru a fi credibili în ochii celorlalţi, admit implicit că de obicei mint. Oamenii care spun întotdeauna adevărul nu trebuie să jure. Totuşi, biserica din zilele noastre este plină de mincinoşi, iar lucrătorii sunt de multe ori liderii în a-i decepţiona pe alţi şi în viclenii.

Ucenicizatorul autentic oferă un exemplu de corectitudine şi îşi învaţă ucenicii să spună întotdeauna adevărul. El ştie că Ioan a avertizat că toţi mincinoşii vor fi aruncaţi în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă (vezi Apoc. 21:8).

Nu vă răzbunaţi, cum fac fariseii şi cărturarii

Următorul aspect pe lista critică a lui Isus era pervertirea de către farisei a unui foarte bine cunoscut verset din Vechiul Testament. Am vorbit deja despre acest pasaj în capitolul despre interpretarea biblică.

„Aţi auzit că s-a zis: «Ochi pentru ochi, şi dinte pentru dinte.» Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt. Orişicui vrea să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două. Celui ce-ţi cere, dă-i; şi nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine“ (Matei 5:38-42).

Legea lui Moise declara că atunci când o persoană era găsită la judecată vinovată că a pricinuit un rău unei alte persoane, pedeapsa acesteia trebuia să fie echivalentul răului pricinuit. Dacă ar fi scos dintele unei persoane, cinstit şi drept ar fi fost să i se scoată şi ei un dinte. Această poruncă era dată pentru a se asigura că tribunalul făcea dreptate în cazul ofenselor majore. Totuşi, încă o dată spun, fariseii şi cărturarii deformaseră această poruncă şi o transformaseră într-una care făcea din răzbunare o obligaţie sfântă. După câte se pare abordaseră o politică de „intoleranţă“, căutând răzbunarea chiar şi pentru lucruri mărunte.

Însă Dumnezeu a avut întotdeauna aşteptări mai mari de la copiii Săi. Răzbunarea era o atitudine pe care o interzisese explicit (vezi Deut. 32:35). Vechiul Testament ne învăţa că oamenii lui Dumnezeu ar trebui să manifeste bunătate faţă de duşmanii lor (vezi Ex. 23:4-5; Prov. 25:21-22). Isus a accentuat acest adevăr, spunându-le ucenicilor Săi să întoarcă şi celălalt obraz şi să meargă o milă în plus atunci când au de a face cu oameni răi. Când suntem nedreptăţiţi, Dumnezeu doreşte să fim plini de milă şi să întoarcem bine pentru rău.

Dar Isus Se aşteaptă să le permitem oamenilor să abuzeze de noi şi să ne ruineze vieţile dacă asta urmăresc? Este greşit să dăm în judecată un necredincios şi să ne căutăm dreptatea pentru o ilegalitate comisă împotriva noastră? Nu! Isus nu Se referea la dreptatea ce ni se cuvine în cazul unor nedreptăţi majore, ci la răzbunarea în cazul infracţiunilor mici. Observă că Isus nu a afirmat că ar trebui să ne punem capul pe tava celor care ne-au înjunghiat pe la spate. El nu a spus că ar trebui să le dăm oamenilor casa, dacă ne cer maşina. Isus ne-a spus doar să manifestăm multă toleranţă şi milă atunci când ne confruntăm zilnic cu ofense mici şi când suntem nevoiţi să intrăm în contact cu oameni egoişti. El doreşte să fim mai buni decât se aşteaptă cei egoişti şi să nu fim zgârciţi cu banii noştri, împrumutându-i şi dăruindu-i cu generozitate. Fariseii şi cărturarii nu se apropiau nici pe departe de acest standard.

De ce sunt creştinii practicanţi atât de uşor-ofensabili? De ce se mânie atât de repede în cazul unor ofense ce sunt de zece ori mai mici decât a fi pălmuit? Sunt aceşti oameni mântuiţi? Ucenicizatorul autentic oferă un exemplu prin care întoarce şi celălalt obraz şi îi învaţă şi pe ucenici să facă acelaşi lucru.

Nu vă urâţi duşmanii, cum fac fariseii şi cărturarii

În cele din urmă, Isus a enumerat încă o poruncă dată de Dumnezeu pe care fariseii şi cărturarii o răstălmăciseră pentru a o adapta inimilor lor pline de ură.

„Aţi auzit că s-a zis: «Să iubeşti pe aproapele tău, şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.» Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Dacă îi iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii? Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel? Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit“ (Mat. 5:43-48).

În Vechiul Testament Dumnezeu a spus: „Iubeşte-ţi aproapele“ (Lev. 19:18), însă fariseilor şi cărturarilor le-a convenit să-şi definească aproapele ca fiind doar aceia care îi iubeau. Oricine altcineva le era duşman şi, de vreme ce Dumnezeu a spus să ne iubim doar aproapele, nu ar trebui să fie nimic greşit în a ne urî duşmanii. Totuşi, după cum spunea Isus, Dumnezeu aştepta mai mult.

Isus va vorbi mai târziu, în pilda bunului samaritean, că ar trebui să considerăm fiecare persoană ca fiindu-ne aproapele.[9] Dumnezeu doreşte să îi iubim pe toţi, inclusiv pe duşmani. Acesta este standardul lui Dumnezeu pentru copii Săi, un standard pe care El Însuşi l-a trăit. El trimite soare şi ploaie peste holde nu numai pentru cei buni, ci şi pentru cei răi. Ar trebui să Îi urmăm şi noi exemplul, dând dovadă de bunătate faţă de cei care nu merită. Când procedăm în acest fel, dovedim că suntem „fii ai Tatălui nostru care este în ceruri“. Credincioşii născuţi într-adevăr din nou acţionează ca Tatăl lor.

Dragostea pe care Se aşteaptă Dumnezeu să o cultivăm nu constă în sentimente duioase sau aprobatoare faţă de cei care ne fac rău. El nu ne determină să spunem ceea ce nu este adevărat – că duşmanii noştri sunt oameni într-adevăr deosebiţi. Dar Se aşteaptă să fim plini de îndurare faţă de ei şi să facem paşi în acest sens, cel puţin prin a-i saluta şi a ne ruga pentru ei.

Observă că Isus subliniază odată în plus tema principală: Doar cei sfinţi vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.El le-a spus ucenicilor că, dacă îi iubeau doar pe cei ce îi iubeau, nu erau mai buni decât păgânii şi vameşii, două categorii de oameni despre care evreii credeau că vor merge în Iad.

Faceţi binele având motivaţii corecte, nu ca fariseii şi cărturarii

Nu numai că Isus Se aştepta ca urmaşii Lui să fie sfinţi, dar Se aştepta să fie sfinţi din motivaţii corecte. Este posibil să împlineşti poruncile lui Dumnezeu şi totuşi să nu fii plăcut înaintea Lui, dacă ascultarea ta porneşte din motivaţii greşite. Isus i-a condamnat pe farisei şi cărturari deoarece făceau fapte bune doar pentru a-i impresiona pe alţii (vezi Mat.23:5). El Se aşteaptă ca ucenicii Lui să fie diferiţi.

„Luaţi seama să nu vă îndepliniţi neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altminteri, nu veţi avea răsplată de la Tatăl vostru care este în ceruri. Tu dar, când faci milostenie, nu suna cu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii, în sinagogi şi în uliţe, pentru ca să fie slăviţi de oameni. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata. Ci tu, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta, pentru ca milostenia ta să fie făcută în ascuns.; şi Tatăl tău care vede în ascuns îţi va răsplăti“ (Matt. 6:1-4).

Isus Se aştepta ca urmaşii Lui să îi ajute pe cei săraci. Legea poruncea acest lucru (vezi Ex. 23:11; Lev. 19:10; 23:22; 25:35; Deut. 15:7-11), însă fariseii şi cărturarii o făceau în sunet de trompete, modul prin care îi chemau pe săracii să primească darurile lor generoase, oferite în public. Dar câţi creştini practicanţi nu daunimic săracilor? Nici măcar nu au ajuns acolo încât să îşi poată analiza motivaţiile pentru care fac acte de binefacere. Dacă fariseii şi cărturarii erau motivaţi de egoism, care sunt motivaţiile creştinilor care ignorăproblema săracilor? În acest aspect, depăşeşte neprihănirea lor pe cea a fariseilor şi a cărturarilor?

Aşa cum scria şi Pavel în 1 Corinteni 3:10-15, putem face lucruri bune având motivaţii greşite. Dacă motivaţiile noastre nu sunt pure, faptele noastre bune vor rămâne nerăsplătite. Pavel a scris că este posibil chiar să propovăduieşti Evanghelia din motive necinstite (vezi Fil. 1:15-17). Aşa cum a recomandat Isus, o modalitate bună de a ne asigura că dărnicia noastră are motivaţii corecte este aceea de a dărui pe cât posibil în secret, fără a şti stânga ce face dreapta. Lucrătorul ucenicizator îi învaţă pe ucenici să dea săracilor (dacă au posibilitatea) şi practică el însuşi, în tăcere, ceea ce propovăduieşte.