Capitolul opt Predica de pe Munte


Rugăciunea şi postul să aibă motivaţii corecte



Yüklə 209,06 Kb.
səhifə3/4
tarix26.04.2018
ölçüsü209,06 Kb.
#49072
1   2   3   4

Rugăciunea şi postul să aibă motivaţii corecte

Isus Se aştepta, de asemenea, ca urmaşii Lui să se roage şi să postească şi să facă aceste lucruri nu pentru a fi văzuţi de oameni, ci pentru a fi plăcuţi înaintea Tatălui. Altfel, nu s-ar diferi cu nimic de fariseii şi cărturarii care se rugau şi posteau numai pentru a fi lăudaţi de oameni, o răsplată foarte temporară. Isus Şi-a îndemnat ucenicii:

„Când vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile uliţelor, pentru ca să fie văzuţi de oameni. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata. Ci tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa, şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.

Când postiţi, să nu vă luaţi o înfăţişare posomorâtă, ca făţarnicii, care îşi sluţesc feţele ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata. Ci tu, când posteşti, unge-ţi capul şi spală-ţi faţa, ca să te arăţi că posteşti nu oamenilor, ci Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti“ (Mat. 6:5-6; 16-18).

Câţi dintre creştinii practicanţi au o viaţă de rugăciune şi post inexistentă?[10] În acest aspect, am putea compara neprihănirea lor cu cea a fariseilor şi a cărturarilor care le practicau pe amândouă (chiar dacă din motive greşite)?

Paranteză referitoare la rugăciune şi iertare

În ceea ce priveşte rugăciunea, Isus a făcut o paranteză pentru a le da ucenicilor câteva indicaţii referitoare la cum ar trebui să se roage. Isus doreşte să ne rugăm într-un aşa mod încât să nu Îl insultăm pe Tatăl Său prin negarea a ceea ce El a revelat despre Sine. De exemplu, de vreme ce Dumnezeu ştie ceea ce ne trebuie înainte de a-I cere (El ştie totul), nu avem nici un motiv să repetăm fără rost aceleaşi rugăciuni:

„Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi. Să nu vă asemănaţi cu ei; căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi“ (Mat. 6:7-8).

Într-adevăr, rugăciunile noastre vorbesc despre cât de bine Îl cunoaştem pe Dumnezeu. Cei care Îl cunosc aşa cum S-a revelat în Cuvântul Lui, se roagă ca voia Lui să se facă şi ca El să fie glorificat. Cea mai mare dorinţă a acestora este aceea de a fi sfinţi şi de a fi în totalitate plăcuţi înaintea Lui. Acest lucru este reflectat în modelul de rugăciune oferit de Isus, model pe care l-am numit Rugăciunea Domnului sau Tatăl Nostru, şi în instrucţiunile pe care le dă ucenicilor. Acest model ne descoperă aşteptările Sale în ceea ce priveşte priorităţile şi devotamentul nostru:[11]

„Iată dar cum trebuie să vă rugaţi: «Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi»“ (Mat. 6:9-11).

Cea mai mare grijă a ucenicilor lui Hristos ar trebui să fie aceea ca Numele lui Dumnezeu să fie glorificat, respectat, onorat şi sfinţit.

Desigur, cei care se roagă ca Numele lui Dumnezeu să fie sfinţit ar trebui să fie ei înşişi sfinţi, onorându-I Numele. Am fi ipocriţi dacă am acţiona contrar. Astfel, această rugăciune reflectă dorinţa noastră ca şi alţii să se supună lui Dumnezeu aşa cum am făcut noi.

Cea de a doua cerinţă a rugăciunii model este similară: „vie împărăţia Ta“. Ideea de o împărăţie implică faptul că există un Împărat care stăpâneşte peste împărăţia Sa. Ucenicul creştin tânjeşte după a-şi vedea Împăratul, Cel care îi conduce viaţa şi care stăpâneşte peste întregul pământ. O, ce bine ar fi ca toţi să îngenuncheze înaintea Împăratului Isus printr-o credinţă plină de ascultare!

Cea de a treia cerinţă rezultă din prima şi a doua: „facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ“. Cum am putea spune sincer o astfel de rugăciune fără a ne supune voii lui Dumnezeu în vieţile noastre? Ucenicul autentic doreşte să se facă voia lui Dumnezeu precum în cer, aşa şi pe pământ – perfectă şi deplină.

Sfinţirea Numelui lui Dumnezeu, facerea voii Lui şi venirea Împărăţiei Lui ar trebui să fie mai importante pentru noi decât „pâinea cea de toate zilele“. Această cerinţă, cea de a patra, este plasată pe acest loc cu un anumit scop. Prin el însuşi, modelul reflectă ordinea corectă a priorităţilor noastre şi nu face nici o referire la lăcomie. Ucenicii lui Hristos Îi slujesc lui Dumnezeu şi nu lui Mamona. Ei nu îşi concentrează atenţia pe a-şi strânge comori pe pământ.

Permite-mi să mai adaug că această a patra cerinţă pare să indice faptul că acest model de rugăciune ar trebui folosit zilnic, la începutul fiecărei zile.

Rugăciunea-model continuă

Păcătuiesc vreodată ucenicii lui Hristos? Se pare că uneori păcătuiesc, de vreme ce Isus i-a învăţat să îşi ceară iertare pentru păcatele lor.

„«...şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!» Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre“ (Mat. 6:12-15).

Ucenicii lui Isus sunt conştienţi că neasculatarea lor Îl insultă pe Dumnezeu şi le este ruşine atunci când păcătuiesc. Ei doresc să li se îndepărteze pata şi, din fericire, Tatăl lor cel ceresc este dispus să îi ierte. Dar trebuie să îşi ceară iertare conform celei de a cincea cerinţă găsită în Rugăciunea Domnului.

Totuşi, iertarea lor este condiţionată de iertarea pe care o acordă ei altora. Deoarece li s-au iertat atât de multe, ei au obligaţia de a-i ierta pe toţi cei care le cer iertare (şi de a-i iubi şi de a încerca să se împace cu cei care nu îşi cer iertare). Dacă refuză să îi ierte, atunci nici Dumnezeu nu îi va ierta.

Cea de a şasea cerinţă reflectă, de asemenea, dorinţa ucenicului autentic de a fi sfânt: „şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău“. Atât de mult îşi doreşte ucenicul veritabil să fie sfânt, încât Îi cere lui Dumnezeu să nu îl pună în situaţii în care ar putea fi tentat, de teamă să nu cedeze. Mai mult, el Îi cere lui Dumnezeu să îl izbăvească de orice rău care l-ar putea încătuşa. Cu siguranţă că această rugăciune extraordinară merită să fie spusă la începutul fiecărei zile, înainte de a ne duce în mijlocul unei lumi rele şi pline de ispite.

Cei care Îl cunosc pe Dumnezeu înţeleg de ce toate aceste şase cerinţe ale rugăciunii specificate sunt recomandabile. Motivul este revelat în ultima parte a rugăciunii: „Căci [sau deoarece] a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci“ (Mat. 6:13). Dumnezeu este un Împărat măreţ care stăpâneşte peste Împărăţia în care noi Îi suntem slujitori. El este atotputernic şi nimeni nu ar trebui să îndrăznească să se împotrivească voii Sale. Toată gloria va fi a Lui pentru totdeauna. El este demn să Îi ne supunem.

Care este tema dominantă a rugăciunii Domnului? Sfinţenia. Ucenicii lui Hristos doresc ca Numele lui Dumnezeu să fie sfinţit, ca Împărăţia Lui să fie întemeiată pe pământ şi ca voia Lui să se împlinească în întregime peste tot pământul. Acest lucru este mai important pentru ei decât pâinea zilnică. Ei doresc să fie plăcuţi înaintea Lui şi, atunci când greşesc, doresc iertarea Lui. Deoarece sunt iertaţi, îi iartă şi ei pe ceilalţi. Ei tânjesc să fie complet sfinţi, până acolo încât doresc să evite ispitele, deoarece ispita măreşte şansa de a păcătui. Ucenicizatorul autentic îi învaţă pe ucenici aceste lucruri.



Ucenicul şi posesiunile materiale

Următorul subiect al predicii poate fi destul de deranjant pentru creştinii practicanţi al căror principal scop în viaţă este acela de a acumula din ce în ce mai multe bunuri materiale:

„Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina, şi unde le sapă şi le fură hoţii; ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina, şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră. Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Aşa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta! Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt, sau va ţine la unul şi va nesocoti pe celălalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona“ (Mat. 6:19-24).

Isus a poruncit să nu ne strângem comori pe pământ. Ce este o „comoară“? Comorile literale sunt în mod normal păstrate în seifuri sau depozitate în alte locuri, fără să fie folosite în scopuri practice. Isus le-a definit ca fiind lucruri ce atrag moliile, rugina sau hoţii. Altfel spus: „neesenţiale“. Moliile mănâncă ceea ce se află prin colţurile dulapurilor şi nu este folosit. Rugina erodează ceea ce nu folosim prea des. Hoţii fură de cele mai multe ori lucruri de care oamenii nu au neapărat nevoie: obiecte de artă, bijuterii, aparaturi scumpe şi ceea ce poate fi amanetat.

Ucenicii autentici au renunţat la „posesiunile lor“ (vezi Luca 14:33). Ei sunt doar administratori ai banilor lui Dumnezeu, deci orice decizie de a cheltui banii este o decizie spirituală. Ceea ce facem cu banii noştri este o reflecţie a celui care ne coordonează viaţa. Când adunăm „comori“, strângând teancuri de bani şi cumpărând lucruri neimportante, dovedim că Isus nu este în control, deoarece, dacă ar fi, ar face lucruri mai semnificative cu banii pe care ni i-a încredinţat.

Care sunt aceste lucruri semnificative? Isus porunceşte să ne strângem comori în ceruri. Cum? În Evanghelia după Luca, ne spune: „Vindeţi ce aveţi şi daţi milostenie. Faceţi-vă rost de pungi, care nu se învechesc, o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoţul, şi unde nu roade molia“ (Luca 12:33).

Făcând acte de binefacere ne strângem comori în ceruri. Isus ne spune să investim ceea ce se poate deprecia până acolo încât să îşi piardă valoare în ceea ce nu se va deprecia niciodată. Iată ce face ucenicizatorul autentic şi ce îi învaţă şi pe ucenici să facă.

Ochiul rău

Ce a vrut să spună Isus când a vorbit despre oameni cu ochiul sănătos ale căror trupuri sunt pline de lumină şi cei cu ochiul rău ale căror trupuri sunt pline de întuneric? Cuvintele Sale trebuie să aibă legătură cu banii şi lucrurile materiale, întrucât despre aceste lucruri vorbise înainte şi după aceste versete.

Cuvântul grec tradus cu „rău“ în 6:23 este acelasi cuvânt folosit şi în Matei 20:15 şi tradus în versiunea engleză prin „invidios“. Acolo citim despre un angajator care îi spune angajatului: „Sau eşti tu zgârcit şi invidiospentru că eu sunt generos?“ Evident, un ochi nu poate fi invidios în mod literal. De aceea, expresia „ochi invidios (sau rău)“ se referă la o persoană care este lacomă de avere. Aceasta ne ajută să înţelegem mai bine ce a vrut să spună Hristos în Matei 6:22 şi 23, versete ale căror context indică subiectul banilor. Persoana cu un ochi sănătos îl simbolizează pe cel ce permite luminii adevărului să intre. În acest fel, Îl slujeşte pe Dumnezeu şi adună comori nu pe pământ, ci în ceruri. Persoana care are un ochi rău împiedică lumina adevărului să intre, deoarece consideră că deja posedă adevărul, fiind astfel plin de întuneric şi trăind în minciună. Aceasta îşi strânge comori pe pământ. Ea consideră că scopul vieţii este autosatisfacerea. Dumnezeul ei sunt banii. Nu este orientată spre ceruri.

Ce înseamnă a avea drept dumnezeu banul? Înseamnă că banii deţin în inima ta locul pe care numai Dumnezeu are dreptul să îl ocupe. Banii îţi dirijează viaţa. Îţi consumă energia, gândurile, timpul. Ei sunt principala sursă de bucurie. Îi iubeşti.[12] De aceea a echivalat Pavel lăcomia cu idolatria, afirmând că nici un lacom de avere nu va moşteni Împărăţia lui Dumnezeu (vezi Efes. 5:5; Col. 3:5-6).

Atât Dumnezeu cât şi banii vor să fie stăpânii vieţii noastre, iar Isus a spus că nu le putem sluji amândorura. Vedem din nou că Isus a rămas consecvent subiectului principal: Numai cei sfinţi vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. El a spus foarte clar că cei care sunt plini de întuneric, ai căror dumnezeu sunt banii şi care strâng comori pe pământ nu se află pe calea strâmtă care duce la viaţă.

Săracul lacom de avere

Nu numai este greşit să fim preocupaţi de posesiunile materiale, dacă acestea nu reprezintă obiecte luxoase. O persoană poate fi preocupată în mod greşit de lucrurile materiale chiar şi atunci când acestea reprezintă nevoi elementare. Isus a continuat:

„De aceea vă spun [adică bazat pe ceea ce tocmai am spus]: Nu vă îngrijoraţi de viaţa vostră, gândindu-vă ce veţi mânca, sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea? Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră, şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele? Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui? Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp; ei nici nu torc, nici nu ţes; totuşi, vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei. Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Nu vă îngrijoraţi dar, zicând: «Ce vom mânca?» Sau: «Ce vom bea?» Sau: «Cu ce ne vom îmbrăca?» Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei“ (Mat. 6:25-34).

Mulţi dintre cititorii acestei cărţi nu s-ar putea identifica în nici un fel cu oamenii cărora le vorbea Isus. Când a fost ultima dată când te ai îngrijorat că nu ai ce mânca, ce bea sau cu ce să te îmbraci? Totuşi, cuvintele lui Isus ni se aplică şi nouă. Dacă este greşit să fii preocupat de lucrurile esenţiale ale vieţii, cu cât mai greşit este să fii preocupat de lucrurile neesenţiale? Isus Se aştepta ca ucenicii Lui să se focalizeze pe căutarea a două lucruri: Împărăţia şi neprihănirea Lui. Atunci când creştinul practicant nu îşi permite să dea zeciuiala (poruncă a Vechiului Legământ, aş putea spune), dar îşi poate permite multe alte lucruri materiale neesenţiale, trăieşte acesta conform standardului lui Isus de a căuta mai întâi Împărăţia şi neprihănirea Lui? Răspunsul este evident.



Nu căutaţi greşelile altora

Următorul set de porunci dat de Isus urmaşilor Săi se referă la păcatul de a judeca şi de a căuta greşeli:

„Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura. De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău? Sau, cum poţi zice fratelui tău: «Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău», şi, când colo, tu ai o bârnă într-al tău? Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău“ (Mat. 7:1-5).

Deşi în acest pasaj Isus nu i-a acuzat direct sau indirect pe farisei şi cărturari, ei erau cu siguranţă vinovaţi de acest păcat – Îi aduceau Lui învinuiri.

Ce anume a vrut Isus să spună prin acest avertizment împotriva judecării altora?

În primul rând, să analizăm ce nu a vrut să spună. Nu a vrut să spună că nu trebuie să discernem şi să facem delimitări fundamentale referitoarea la caracterul oamenilor ca urmare a observării acţiunilor acestora. Acest lucru este destul de clar. Imediat după această secţiune, Isus Îşi instruieşte ucenicii să nu arunce mărgăritare înaintea porcilor sau să dea câinilor lucruri sfinte (vezi 7:6). În mod evident vorbea despre anumite categorii de oameni la figurat, referindu-se la ei ca la porci şi câini, oameni care nu apreciează valoarea lucrurilor sfinte, a „perlelor“, care li se oferă. Aceştia sunt fără îndoială cei nemântuiţi. Şi evident, ca să împlinim această poruncă trebuie să judecăm dacă oamenii sunt porci sau câini.

Mai mult, Isus le-a spus pe scurt urmaşilor Săi cum îi pot judeca pe învăţătorii falşi, „lupi îmbrăcaţi în haine de oi“ (vezi 7:15), examinându-le roadele. Este clar că, pentru a ne supune instrucţiunilor lui Isus, trebuie să analizăm stilul de viaţă al oamenilor şi să judecăm.

La fel le-a spus şi Pavel credincioşilor corinteni:

Ci v-am scris să n-aveţi nici un fel de legături cu vreunul care, măcar că îşi zice „frate“, totuşi este curvar, sau lacom de bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau beţiv, sau răpareţ; cu un astfel de om nu trebuie nici să mâncaţi (1 Cor. 5:11).

Pentru a împlini această indicaţie este nevoie să examinăm modul de viaţă al oamenilor şi să îi judecăm pe baza a ceea ce observăm.

Apostolul Ioan a spus, de asemenea, că putem face uşor deosebire între copiii Domnului şi copiii diavolului. Observându-le viaţa devine evident cine este mântuit şi cine nu (vezi 1 Ioan 3:10).

Astfel stând lucrurile, a descoperi caracterul omului prin examinarea acţiunilor sale şi a judeca dacă aparţine lui Dumnezeu sau diavolului nu este păcatul judecăţii asupra căruia atrăgea Isus atenţia. Atunci ce a vrut Isus să spună?

Observă că Isus vorbea despre a găsi greşelile mici, „paiele“, unui frate (remarcă că Isus a folosit cuvântulfrate de trei ori în acest pasaj). Isus nu ne atenţiona să nu judecăm dacă oamenii sunt necredincioşi prin analizarea greşelilor evidente, aşa cum ne va învăţa chiar în această predică. Acestea sunt instrucţiuni despre cum ar trebui să îi trateze creştinii pe creştini. Nu ar trebui să îşi găsească greşeli mici unul altuia, cu atât mai mult cu cât ei înşişi sunt orbi faţă de greşelile personale mai mari. În acest caz sunt ipocriţi. Aşa cum a spus o dată Isus unei mulţimi de judecători ipocriţi: „Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea“ (Ioan 8:7).

Apostolul Iacov, a cărui epistolă este de multe ori o paralelă a predicii de pe munte, a scris, de asemenea: „Nu vă plângeţi unii împotriva altora, fraţilor, ca să nu fiţi judecaţi: iată că Judecătorul este chiar la uşă“ (Iacov 5:9). Poate că acest verset ne ajută să înţelegem ceva mai mult din lucrările asupra cărora a atras Isus atenţia – găsirea geşelilor fratelui credincios şi apoi răspândirea acestora, plângându-ne unii de alţii. Acesta este unul dintre cel mai des întâlnite păcate din biserică, iar cei care sunt vinovaţi se pun în poziţia periculoasă de a fi judecaţi. Când vorbim împotriva fratelui nostru credincios, arătându-le şi altora greşelile acestuia, încălcăm regula de aur, deoarece nu dorim să ne vorbească şi pe noi alţii de rău în absenţa noastră.

Putem să abordăm cu dragoste greşeala unui frate sau unei surori, dar numai când putem face acest lucru fără să fim ipocriţi, cu alte cuvinte convinşi că noi nu suntem vinovaţi (sau mai vinovaţi) de acelaşi păcat ca al celui/celei pe care îl/o confruntăm. Totuşi, este doar o pierdere de timp dacă facem acelaşi lucru cu un necredincios, care pare a fi vizat în versetul următor. Isus a spus:

„Să nu daţi câinilor lucrurile sfinte, şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare, şi să se întoarcă să vă rupă“ (Mat. 7:6).

De asemenea, există un proverb care spune: „Nu mustra pe cel batjocoritor, ca să nu te urască; mustră pe cel înţelept, şi el te va iubi!“ (Prov. 9:8). Cu altă ocazie, Isus le-a spus ucenicilor să îşi scuture praful de pe picioare împotriva celor care resping Evanghelia. De îndată ce sunt identificaţi „câinii“, ca urmare a neaprecierii adevărului, Dumnezeu nu doreşte ca slujitorii Lui să îşi piardă vremea încercând să îi evanghelizeze, în timp ce altora nu li s-a dat încă această posibilitate.

Încurajarea la rugăciune

Ajungem în cele din urmă la ultima secţiune a predicii lui Isus. Aceasta începe cu câteva promisiuni care încurajează rugăciunea:

„Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide. Căci orişicine cere, capătă; cine caută, găseşte; şi celui ce bate, i se deschide. Cine este omul acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră? Sau, dacă-i cere un peşte, să-i dea un şarpe? Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer!“ (Mat. 7:7-11).

„Aha!“ şi-ar putea spune cititorul nostru. „Iată o parte a Predicii de pe Munte care nu are nimic de a face cu sfinţenia.“

Depinde de ceea ce cerem, unde batem sau ce căutăm în rugăciune. Pentru că „flămânzim după neprihănire“, ar trebui să tânjim să împlinim tot ceea ce a poruncit Isus în predica Sa şi această dorinţă se reflectă cu siguranţă în rugăciunile noastre. De fapt, modelul rugăciunii pe care ni l-a oferit Isus în aceaşi predică era expresia dorinţei de a se face voia lui Dumnezeu şi de a fi sfinţi. În plus, versiunea lui Luca referitoare la promisiunile care însoţesc această rugăciune se sfârşeşte cu: „Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!“ (Luca 11:13). Se pare că Isus nu Se gândea neapărat la lucruri luxoase când ne-a promis „daruri bune“. În mintea Lui, Duhul Sfânt este un „dar bun“, deoarece El este Cel care ne face sfinţi şi care ne ajută să vestim Evanghelia care îi face şi pe alţii sfinţi.

Alte daruri bune sunt acelea care sunt după voia lui Dumnezeu. Este clar că Dumnezeu este mai preocupat de voia şi Împărăţia Lui şi deci ar trebui să ne aşteptăm ca rugăciunile care ne fac nefolositori pentru voia Împărăţiei lui Dumnezeu să rămână întotdeauna fără răspuns.



Declaraţie rezumativă

Ajungem acum la un verset care ar trebui considerat o declaraţie rezumativă practică a ceea ce a spus Isus până în acest punct. Mulţi comentatori pierd din vedere acest lucru, dar este important ca noi să nu facem la fel. Acest verset specific este în mod clar o afirmaţie rezumativă, având în vedere că începe cu deci. Este astfel legată de instrucţiunile anterioare, iar întrebarea este: „Cât din ceea ce a spus Isus sumarizează această afirmaţie?“ Haide să o citim şi să ne gândim:

„Toate deci câte doriţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; pentru că în aceasta este legea şi profeţii“ (Mat. 7:12, Traducere Literală Nouă).

Această afirmaţie nu poate fi doar un rezumat al celor câteva versete anterioare despre rugăciune; nu ar avea sens.

Aminteşte-ţi că mai devreme, în predica Lui, Isus a avertizat împotriva greşelii de a crede că a venit să striceLegea şi Prorocii (vezi Mat. 5:17). Din acel punct al predicii până în cel în care am ajuns noi acum, nu a făcut altceva decât să explice poruncile lui Dumnezeu cuprinse în Vechiul Testament. Astfel, El rezumă tot ceea ce a poruncit şi toate rezultate din Lege şi Proroci: „Toate deci câte doriţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; pentru că în aceasta este legea şi profeţii“ (7:12). Expresia „legea şi profeţii (prorocii)“ leagă tot ce a spus Isus începând cu Matei 5:17 până la 7:12.

În timp ce Isus începe să tragă concluzia la predica Sa, reiterează tema principală - Numai cei sfinţi vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu:

„Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi muţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află“ (Mat. 7:13-14).

Evident că poarta şi calea înguste care duc la viaţă, pe care puţini o găsesc, este simbolul mântuirii. Poarta şi calea largi care duc la pierzare, drumul pe care îl aleg majoritatea, simbolizează condamnarea. Dacă tot ce a spus Isus anterior acestei afirmaţii are vreo semnificaţie, dacă predica are o progresie logică şi dacă Isus poseda suficientă inteligenţă în arta comunicării, atunci cea mai naturală interpretare ar fi aceea că drumul îngust este cel pe care Îl urmează pe Isus, împlinind poruncile Lui. Drumul larg ar fi direcţia opusă. Câţi dintre creştinii practicanţi se află pe calea strâmtă descrisă în această predică? Ucenicizatorul autentic se află sigur pe calea cea strâmtă şi îşi călăuzeşte ucenicii pe acelaşi drum.

Pentru unii creştini practicanţi este greu de înţeles de ce Isus nu a spus nimic despre credinţa sau încrederea în El în această predică în care vorbeşte atât de mult despre mântuire şi condamnare. Însă pentru cei care înţeleg corelaţia inseparabilă între credinţă şi comportament, această predică nu ridică nici o nelămurire. Cei care ascultă de Isus îşi dovedesc credinţa prin fapte. Cei care nu se supun Lui, nu cred că El este Fiul lui Dumnezeu. Nu numai mântuirea noastră este o dovadă a harului lui Dumnezeu faţă de noi, ci şi transformarea produsă în vieţile noastre. Sfinţenia noastră este însăşi sfinţenia Lui.


Yüklə 209,06 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin