Cartea anuală

HAITI

Pentru o perioadă, un număr de absolvenţi de la Gilead au lucrat serios pentru a răspândi mesajul Împărăţiei în Haiti. La început părea o adevărată luptă pentru a găsi interes, dar cu răbdare şi rezistenţă, în cele din urmă Dumnezeu le-a răsplătit eforturile lor. Anul acesta observăm o creştere de 125% a numărului vestitorilor care predică Evanghelia în Haiti şi servul de filială ne relatează câteva experienţe îmbucurătoare. Îl vom lăsa să ne vorbească despre ele.

Vestirea Evangheliei Împărăţiei a înregistrat un progres mai mare de-a lungul anului trecut de serviciu în Haiti, în ciuda reticenţei şi analfabetismului acestor oameni. Au fost organizate două grupe şi acum numărăm trei grupe în această filială. Una dintre acestea a fost stabilită la 100 de mile sud-vest de Port-au-Prince. Acest lucru a fost realizat ca urmare a acceptării invitaţiei unor oameni săraci de bine de a veni şi a pune mărturie printre ei. Am făcut acest lucru şi le-am dat ocazia de a asista la mai multe cuvântări publice în Creole. La una dintre acestea au participat 233 de persoane. Mulţi dintre aceştia citiseră câteva dintre publicaţiile mai vechi ale Societăţii, iar apoi s-au separat de bisericile lor, sperând în acelaşi timp ca într-o zi martorii lui Iehova să-şi înceapă lucrarea şi în acea parte a insulei.

Aceşti oameni binevoitori au fost atât de bucuroşi să-i vadă pe servii Domnului pentru prima dată, încât câţiva dintre ei şi-au petrecut ziua punând mărturie alături de noi în acel sat mic de colibe de paie. În acelaşi timp, am anunţat o cuvântare publică pentru acea seară. Au participat peste 200 de oameni care s-au adunat în piaţa publică. S-a creat o imagine impresionantă, datorită faptului că s-a ţinut la lumina lămpii cu gaz, acesta fiind unul dintre oraşele fără curent electric (doar patru oraşe, în afară de capitală, sunt electrificate în Haiti).

Unul dintre absolvenţii canadieni de la Gilead, care abia a sosit, a avut următoarea experienţă: „în timp ce lucram teritoriul meu în Port-au-Prince, am întâlnit un oarecare domn R., care arăta interes în ce priveşte mesajul. El a acceptat cartea La Verite Vous Affranchira (cartea Adevărul în franceză) şi părea destul de bucuros de faptul că a intrat în posesia ei. A aranjat să se întoarcă după trei săptămâni, deoarece plănuise să plece într-o vacanţă. După prima vizită de la întoarcere, a menţionat faptul că a citit o parte din carte şi a găsit-o foarte interesantă. Se puteau observa porţiuni însemnate pe carte şi a pus întrebări în legătură cu acestea. A fost încântat de răspunsurile la întrebări, mai ales despre învăţăturile catolicismului, deoarece fusese catolic şi fusese strâns legat cu preoţia. În timp ce fixa data la care să se întoarcă a spus: ,,un prieten de-al meu este interesat de aceste lucruri şi i-ar plăcea să discute cu tine. Aş putea să-l invit data viitoare?” I-am răspuns: ,,bineînţeles”.

,,Data următoare mi-a fost prezentat un profesor de la o şcoală gimnazială dintr-un oraş de la aproape 100 de mile depărtare. Avea multe întrebări referitoare la nemurire, trinitate, etc. Şi el a fost încântat să primească La Verite Vous Affranchira. Domnul R. a spus: „ştiu o altă persoană care este interesată şi ar dori să vină data viitoare”. Am răspuns: „foarte bine”. În acea săptămână, au venit trei persoane la studiu şi a fost plasată încă o carte. După ce s-a încheiat studiul, domnul R. a făcut aceeaşi afirmaţie în legătură cu o altă întâlnire.

„De data aceasta am fost prezentat unei persoane care scria pentru un ziar aici în oraş. Şi el a acceptat cartea Adevărul în franceză. A arătat spre primul capitol al cărţii referitor la creştinătate şi a spus: „voi publica acest lucru în ziarul nostru”.

„În acea săptămână, a apărut în ziarul lor aproape un capitol întreg citat cuvânt cu cuvânt, din cartea Adevărul. Mai târziu, am aflat că preoţii de peste drum au trimis un servitor să cumpere aproape 35 de exemplare din acelaşi ziar. În următorul număr a apărut un nou citat din cartea Adevărul, încheindu-se cu numele domnului R. şi al autorului, pentru a fi consultaţi de cei care doreau exemplare ale cărţii. Ei pregătiseră mult mai mult material din varianta în franceză a cărţii Adevărul pentru a fi publicat din când în când. Între timp, domnul R. m-a luat la alte grupuri interesate, rezultând alte cinci studii de carte şi acum chiar el este un „proclamateur” (vestitor)! Toate astea în doar două luni!”

HAWAII

În frumoasele insule Hawaii, martorii lui Iehova continuă să meargă mai departe, proclamând vestea bună. Fraţii de aici posedă acelaşi spirit de expansiune ca şi tovarăşii lor lucrători din toate părţile pământului. Din când în când, ei călătoresc în diferite insule din arhipelagul Hawaii, pentru a aranja adunări publice şi de circuit şi pentru a face tot posibilul ca să înveţe mesajul Împărăţiei locuitorii acestor insule. De-a lungul anului, 58 de persoane şi-au simbolizat consacrarea prin botezul în apă. Vestitorii şi-au mărit numărul cu 20% anul trecut, în timp ce vizitele ulterioare, studiile de carte şi adunările publice sunt toate în creştere. Servul filialei ne dă un scurt raport despre ceea ce se întâmplă acolo.

Lucrarea în insule a fost ajutată în mare măsură de venirea celor doi absolvenţi Gilead în septembrie 1947 şi încă doi în iulie 1948. Ca rezultat, a fost atins un nou vârf de 183 de vestitori. Şapte pionieri au avut privilegiul de a fi chemaţi la Gilead în februarie, cu perspective de a merge apoi în Japonia. Aceasta a micşorat pentru un timp numărul de pionieri, dar curând alţi vestitori au intrat în serviciul de pionier şi le-au luat locul. Totuşi este nevoie de mult mai mulţi pionieri pentru a ajuta câteva grupuri de vestitori izolaţi, pentru a forma mai multe grupe. Acum există şapte grupe în insule. Grupa din Honolulu a înregistrat un nou record de ore, raportând o medie de 27,9 ore pentru 75 de vestitori în august. Toate grupele au avut o medie de 20 de ore în august, adică cea mai mare începând din iulie 1947, când au avut o medie de 21 de ore.

În timpul unei călătorii în partea vestică a insulei Hawaii numită Kona, servul pentru fraţi a fost însoţit de un frate coreean care a ţinut o cuvântare de o oră în biserica coreeană din Holualoa. Ca urmare, toată congregaţia, inclusiv predicatorul, a venit la Sala locală a Împărăţiei în fiecare seară, pentru studii biblice. Un alt predicator coreean, care era baptist, a primit o bună mărturie de la acest frate coreean şi atât aceştia doi predicatori, cât şi alţi câţiva, au fost botezaţi pe plajă. Acum, ei se bucură de ducerea mesajului Împărăţiei şi la alte persoane de bine.

Datorită activităţii crescute din partea tuturor vestitorilor, unii dintre ei au fost provocaţi să dezbată public câteva dintre religiile „creştine”, dar când a venit acest moment religioniştii nu au mai apărut. Au fost ţinute adunări publice pe teritoriul lor, dându-le oamenilor ocazia de a asculta adevărul, în contrast cu religia lor bazată pe tradiţii omeneşti. Acestea au avut o prezenţă mare şi în valea Manoa, unde au fost provocaţi câţiva vestitori, prezenţa a fost în medie între 70 şi 80 de persoane pentru seriile de cuvântări. Chiar în regiunea izolată de deşert de la Waianae, în Oahu, unde se află o grupă mică, grupa din Honolulu a ajutat furnizând vorbitori şi câţiva vestitori care au adus un vârf de 65 de persoane prezente.

O soră asociată cu grupa Waimea a avut o experienţă interesantă, în timp ce se afla în spital din cauza unei răni la picior. Preotul catolic a venit în camera ei în timp ce citea Biblia şi a întrebat-o la ce i-ar putea folosi acest lucru. A fost surprinsă de atitudinea lui, deoarece considera că un preot, care pretinde a fi servul lui Dumnezeu, ar trebui să aranjeze o persoană să citească şi să înţeleagă Biblia. După ce i-a pus câteva întrebări referitoare la doctrinele principale învăţate în Scripturi, a descoperit că acesta ştia foarte puţin despre Biblie.

Preotul i-a spus de asemenea că nu avea nici un drept să folosească numele Iehova, deoarece El nu era Dumnezeu, întrucât toată puterea pe pământ şi în cer i-a fost dată lui Isus Christos şi acesta era Dumnezeu. Cu toate acestea, ea i-a pus o bună mărturie în onoarea adevăratului Dumnezeu, Iehova, care a produs agitaţie în spital. Infirmierele au venit înăuntru, vrând să ştie ce se întâmplă acolo şi cine pe cine încearcă să convingă. De asemenea, câţiva prieteni au venit să o vadă în timp ce preotul era încă acolo, aşa că l-a ignorat şi a dat o altă mărturie pentru prietenii ei, întrucât unii dintre ei erau de la fosta ei biserică şi mulţi părăsiseră de atunci biserica. Acum, câţiva conducători ai acestei biserici îi invită pe martori să discute Biblia cu ei în cadrul studiilor.

Lucrarea de traducere a cărţii Să fie Dumnezeu adevărat în limba hawaiiană este terminată şi gata să fie trimisă la Brooklyn pentru tipărit. Mulţi locuitori ai insulei Hawai au întrebat de o carte de studiu în limba lor şi aşteaptă cu nerăbdare studii ale Bibliei curând. S-au făcut deja o mulţime de comenzi pentru a fi onorate de îndată ce soseşte. Aceeaşi carte este de asemenea tradusă în limba japoneză.

Observând activitatea de-a lungul anului şi văzând cum Iehova şi-a condus poporul şi S-a îngrijit de ceea ce a fost necesar pentru hrana spirituală, cât şi pentru lucrurile materiale la timpul potrivit, noi suntem recunoscători şi ne rugăm ca binecuvântările lui să continue şi o creştere mai mare să urmeze, toate spre onoarea numelui Său mare.
HONDURAS

Mesajul înălţător şi plăcut că Iehova domneşte, ajunge la fiecare naţiune şi va pătrunde treptat în fiecare parte a oricărei naţiuni. În vreme ce lumea veche se pregăteşte şi se înarmează pentru a putea face faţă problemelor uluitoare ale viitorului, martorii lui Iehova mărşăluiesc paşnic înainte, predicând vestea bună a Lumii Noi. Vestea bună este răspândită în toate părţile ţinutului Honduras şi în doar câţiva ani ,,alte oi” au fost strânse într-un număr de 278, un nou vârf pentru anul de serviciu 1948. De fapt, numărul mediu al vestitorilor care servesc interesele Împărăţiei a crescut cu 164% faţă de anul precedent. Citind raportul anului trimis de servul filialei, este uşor să vedem motivul pentru care a avut loc un asemenea progres uimitor în lucrarea din Honduras. Martorii lui Iehova din Honduras trăiesc un timp al bucuriei.

Cu expansiunea ca „parolă”, lucrarea a fost continuată în insulele mării, localizate la 40 de mile de coasta de nord a continentului. Cea mai mare insulă dintre cele trei, Roatan, este locuită de aproape 4.000 de locuitori de culoare, vorbitori de limba engleză. La începutul anului, servul pentru fraţi împreună cu fratele şi sora White, au venit în capitala Coxen Hole. După o călătorie de-o noapte friguroasă, pe puntea deschisă a unei bărci cu pânze, am ajuns în portul primitor a doua zi dimineaţa. După ce ne-am stabilit în pensiunea satului, ne-am împrăştiat pentru a acoperi teritoriul cât mai repede posibil. Am descoperit că majoritatea locuinţelor acestor oameni prietenoşi şi zâmbitori, erau împrăştiate pe mile întregi de-a lungul plajei nisipoase albe, pline de palmieri. Multe dintre aceste locuinţe nu erau altceva decât cadre de lemn cu acoperiş de paie, construite deasupra apei pe piloni, făcând necesară parcurgerea unor „poteci” înguste şi lungi pentru a ajunge la ele. Cărţile au fost acceptate cu plăcere, deoarece aceşti oameni sunt legaţi mai mult sau mai puţin de insula lor şi au destul timp liber să citească şi să discute după ce şi-au terminat recoltarea nucilor de cocos. A fost o surpriză plăcută să descoperim cărţi vechi şi noi în câteva case, trimise de prieteni din Statele Unite.

Aceste vizite pregătitoare sunt necesare pentru expansiune. Acestea reprezintă primul contact cu adevărul pentru cei mai mulţi dintre oamenii acestei ţări. Pentru că nu ne putem întoarce foarte des în asemenea locuri izolate ca Roatan, primul gust real pentru cei cu bunăvoinţă vine din studiul lor personal al cărţilor. Ştim, de asemenea, că există şi acei oameni puţini care într-adevăr se ocupă cu cercetarea adevărului, cu ajutorul spiritului îndrumător al lui Dumnezeu. Am găsit câţiva asemenea oameni în Coxen Hole şi sperăm să reuşim să-i organizăm într-o grupă activă, care să se îngrijească de interesul de aici.

Când s-a întors să viziteze grupa din La Lima, servul pentru fraţi a descoperit că fraţii mergeau înainte constant. Până atunci, doar grupa engleză de culoare activa, având grijă de cât mai mulţi localnici spanioli de bine, cât era posibil. Totuşi aceasta era prea mult pentru ei. Era nevoie de o unitate spaniolă. Dar, aici a apărut una dintre problemele predominante în Honduras: aceea de a găsi printre vestitori pe cei care erau căsătoriţi legal şi de asemenea calificaţi, pentru a deţine poziţii de responsabilitate ca servi în organizaţia grupei. Influenţaţi de regula Bisericii Catolice, o mare parte a populaţiei băştinaşe nu se căsătorise niciodată conform legii ţării. Ei nici nu înţeleg de ce ar trebui să facă acest lucru. Dacă un cuplu se decide să trăiască împreună, atunci îşi strânge copiii din legăturile anterioare şi se stabilesc pentru a creşte şi mai mulţi. Ziarele cotidiene recunosc naşterile nelegitime alături de cele legitime, în listele lor zilnice. Nu este un lucru neobişnuit pentru copii să fie daţi altcuiva să-i crească şi sunt mulţi cei care nu ştiu cine le este mama sau tata.

Aceasta este starea în care îi găseşte adevărul pe mulţi dintre cei care sunt acum vestitori pentru Împărăţie. În cazul acesta, cel mai capabil şi plin de zel vestitor şi nou-interesata sa parteneră, locuiesc împreună de câţiva ani, fără să fie căsătoriţi legal. Ce trebuie ei să facă? Să facă ceea ce spunea Biblia: să facă ordine şi să se căsătorească! Aşa că asta au şi făcut. Acest eveniment neobişnuit a provocat comentarii printre vecini şi prieteni şi a fost o bună mărturie pentru cei care se aflau în aceeaşi situaţie. Când lucrurile s-au aranjat, unitatea spaniolă a fost organizată. După trei luni, singura grupă care acum lucrează ca două unităţi, sărise de la 24 la 77 de vestitori.

La două mile depărtare de La Lima, în unul din câmpurile de bananieri, o persoană izolată de bine a cerut o vizită. Aceasta trebuia să aibă loc noaptea, din cauza orelor sale de muncă. Mergând cu greu de-a lungul potecii negre ca smoala printre tufe, servul pentru fraţi a dat nu doar peste o persoană pregătită pentru această vizită ulterioară, ci peste douăzeci şi trei de persoane de bine nerăbdătoare, care aşteptau aşezate în faţa casei la lumina lămpii în răcoarea nopţii. Aceasta a cerut mai mult decât o scurtă discuţie de vizită ulterioară, astfel încât o cuvântare publică de o oră a fost ţinută pe tema „Biblia împotriva religiei”. În mijlocul cuvântării, am fost întrerupţi de un grup de băştinaşi care purtau făclii şi se rugau, apropiindu-se la o distanţă de douăzeci de picioare de noi unde s-au postat în faţa unei cruci de lemn acoperite cu foi de palmier. Timp de cinci minute au făcut plecăciuni, închinându-se, murmurând rugăciuni, punând flori în jurul crucii, sărutând-o şi venerând-o. Am aflat că aceasta era ziua sfintei cruci pentru romano-catolici şi ei se opreau în faţa tuturor crucilor aşezate de-a lungul câmpului, pentru a se închina la ele. Noi credeam că această ultimă vizită în acest loc a fost în folosul nostru. Ce contrast a fost! Aici, în mijlocul sălbăticiei junglei, la o distanţă de doar câteva picioare unii de alţii, se aflau două grupuri de băştinaşi unul practicând păgânismul demonic, la fel ca şi strămoşii lor acum câteva secole, iar celălalt ascultând, chiar pentru prima dată, despre Iehova Dumnezeu şi lumea Sa nouă a dreptăţii. Era un exemplu foarte bun pentru cei prezenţi, despre diferenţa dintre adevărata închinare şi religia demonică. Destui din cei douăzeci şi trei care au ascultat cuvântarea în acea noapte, sunt acum ei înşişi propovăduitori ai veştii bune în acea tabără mică.

O altă grupă nouă a fost formată, ducând la un total de 5 la nivelul ţării. Unul dintre vestitorii noştri de la Tegucigalpa, i-a trimis soacrei ceva literatură. După câteva contactări ulterioare, ea a devenit o vestitoare izolată în orăşelul de munte San Antonio de Flores. În august, servul filialei, împreună cu fratele şi sora Bourne, i-au făcut o vizită să o vadă şi să o ajute în lucrare. După o călătorie în stil mare în spatele unui camion, legănându-ne pe saci mari, am ajuns în sfârşit sub soarele fierbinte tropical. În acea noapte a fost ţinută o cuvântare în faţa a 15 ascultători, discursul fiind întrerupt doar o dată de o familie de porci, urmată de patru purcei care guiţau, care a năvălit pe uşa din faţă.

În ziua următoare au fost programate două vorbiri publice. Singurul loc umbros din sat se afla sub un copac în curtea din faţă a bisericii catolice, aşa că am ales acel loc pentru cuvântări. Practic a asistat toată populaţia, inclusiv evangheliştii şi pastorul lor. Către sfârşitul cuvântării, pe faţa pastorului a apărut o privire posomorâtă. Era evident că simţea loviturile adevărului care doborau zidurile minciunii din jurul său. După cuvântare, el l-a invitat pe fratele Bourne la el, pentru o discuţie a doua zi dimineaţa. Gândindu-se că se referea la o vizită personală pentru el, fratele şi sora Bourne au mers la el acasă. Acesta aştepta împreună cu vreo 10 enoriaşi arătând ca nişte buldogi gata de atac. Dar, „balonul i-a fost înţepat imediat”. S-a împotmolit încercând să demonstreze doctrina „trinităţii”. Chiar în faţa turmei sale a trebuit să recunoască faptul că el nu credea într-adevăr în „trinitate”. Atunci de ce o mai predica? Ei bine, aceasta a fost totul pentru acea zi. El a avut o întâlnire cu altcineva şi a trebuit să plece. Aşteptăm să vedem dacă va mai încerca să predice acest lucru turmei sale, dacă mai are una. Toată ziua oamenii vin la domiciliul nou-organizatei Salón del Reino (Sala Împărăţiei), pentru a învăţa mai multe despre . Vestea despre un pământ nou şi binecuvântările Împărăţiei, adresată evangheliştilor de bine, ţinuţi captivi în această ţară, este asemenea unui os mare suculent, aruncat unui câine înfometat.

Prima adunare de district s-a ţinut în Tegucigalpa. Teatrul Palace a fost obţinut pentru cuvântarea principală. S-a făcut o publicitate extinsă, folosindu-se 20.000 de invitaţii, afişe, scrisori personale, programe pentru vizite ulterioare nominale şi anunţuri radio, invitând publicul să asculte discursul „Guvernatorul permanent al tuturor naţiunilor”. Oare au venit? Într-adevăr, au venit 467 de persoane, cea mai mare audienţă de ascultători de bine la o conferinţă publică ţinută până atunci în Tegucigalpa. Un om de afaceri a spus următoarele lucruri: „era şi timpul să vină cineva cu un asemenea mesaj. Este nou pentru mine, dar îmi place!” Au fost stârnite interese vechi sau noi de cuvântare şi prezenţa la adunările locale a început să crească.

Nu s-a întâmpinat nici o împotrivire în timpul anului, în vreun domeniu sau vreo parte a serviciului. Sperăm să continuăm să ne extindem în toate părţile Hondurasului şi să ajungem cu lucrarea de restaurare la toţi cei care „suspină şi gem”. Este un privilegiu îmbucurător să pot scrie că suntem mulţumiţi de misiunea noastră. Bineînţeles că ne confruntăm şi cu probleme, cu boli sau cu condiţii diferite de viaţă faţă de cele cu care suntem obişnuiţi, dar la fel se întâmplă cu fraţii noştri de pretutindeni. Apostolul Pavel a spus: „călcaţi pe urmele mele”. Dacă s-a întâmplat ca el să fie bolnav atunci când era misionar, aşa se întâmplă şi cu noi; dacă el a avut probleme în serviciu, aşa avem şi noi; dacă a avut o mare responsabilitate în îngrijirea grupelor, şi noi avem; dacă a fost binecuvântat în serviciul său şi noi suntem; dacă el a fost credincios şi mulţumit, aşa vom fi şi noi, până când Cel ce a trimis vestea bună spune că lucrarea este încheiată. Aşteptăm cu nerăbdare ca anul 1949 să fie anul unei expansiuni mai mari decât a fost vreo dată.
UNGARIA

Încă un an de serviciu bogat în experienţă s-a încheiat pentru fraţii noştri din Ungaria. Şi aici, au simţit nevoia „să lărgească locul cortului lor” pentru a putea cuprinde din ce în ce mai mulţi oameni de bine. Elementul conducător din această ţară a fost influenţat timp de secole de Ierarhia romano-catolică, care a stat tot timpul în calea educaţiei şi a progresului adevărat. Ei s-au străduit mai ales să ţină oamenii departe de cunoştinţa Cuvântului lui Dumnezeu. În ciuda eforturilor depuse de cler pentru a-i ţine pe oameni în întuneric, rândurile martorilor lui Iehova s-au înmulţit continuu şi an de an se înalţă mai multă laudă Tatălui ceresc. În fiecare an s-a înregistrat o creştere constantă, până acum fiind 1.346 de vestitori care cântă cântarea nouă, ceea ce indică faptul că există o creştere cu 36% a numărului de vestitori. Servul filialei ne-a trimis câteva experienţe foarte interesante, arătând destul de clar ce fel de opoziţie trebuie să întâmpine, dar în acelaşi timp el ne relatează bucuria poporului lui Dumnezeu.

Populaţia ţării este predominant catolică şi de aceea atacurile împotriva noastră vin în primul rând din partea clerului romano-catolic. În special partea vestică a Ungariei a suferit sub dominaţia acestui element profan. Astfel, este de înţeles de ce înainte de război erau doar 8 grupe în acest teritoriu vestic, în comparaţie cu cei 3 milioane de locuitori care trăiesc în această parte. Clerul îi organizase pe oameni şi-i ţinea sub influenţa sa atât de tenace, încât nici nu-şi începuseră bine vestitorii lucrarea, că au şi fost arestaţi. De la război încoace, am reuşit să facem două circuite în acest teritoriu şi servii pentru fraţi au aici 65 de oraşe pe care să le viziteze regulat, cu 38 de grupe organizate. Clerul a continuat să facă tot ce i-a stat în putinţă ca să-i determine pe oameni să întrerupă lucrarea de mărturie. Servii pentru fraţi au trimis majoritatea rapoartelor interesante, în legătură cu conflictele care au loc atunci când lucrează într-un sat cu locuitori atât de beţi de vinul religiei. Prezentăm aici un raport:

„Când am vizitat un oraş cu populaţie pur catolică, pentru a servi grupei mici de acolo, fraţii mi-au spus că oamenii, tulburaţi de clerul catolic, se manifestă împotriva lor cu o ură sălbatică. Am experienţat aceasta chiar în acea noapte. Am fost trezit din somnul meu fără vise de o izbitură puternică. Uitându-mă în jurul meu, l-am văzut pe proprietar care venise la mine şi împreună am observat spre stupefacţia noastră, că cineva ne spărsese geamurile şi tocurile deopotrivă. Am aflat mai târziu că acest act barbar fusese comis de persoane instigate de preot. A doua zi, am mers împreună în lucrare într-un sat vecin. Preotul i-a trimis pe copii acasă de la şcoală, ca să le spună oamenilor că iehoviştii erau acolo şi nimeni nu trebuia să-i asculte. Femeile împodobite cu trandafiri au format astfel un câmp de bătălie cu bâte, pietre şi cozi de mătură, astfel că a trebuit oprim lucrarea din casă în casă. Aproape 30 de case au rămas nelucrate.

A doua zi am vizitat alt sat. În timp ce ne întorceam acasă după-amiază, am sugerat fraţilor să mergem să lucrăm cele 30 de case rămase din ziua precedentă. Fraţii au fost de acord, deşi unul sau doi au fost cam reţinuţi, din cauza incidentului din ziua precedentă, dar am lucrat rapid casele fără să ni se întâmple nimic neplăcut. Dimpotrivă, o soră ni s-a alăturat ulterior, cu faţa strălucind de bucurie şi a spus: „o femeie tocmai a bătut din palme şi a exclamat cu uimire: „iar aţi venit? Ieri au spus că dacă vă întoarceţi, vă vor ucide în bătaie. Nu v-au bătut încă? Daţi-mi şi mie o broşură. Aş vrea să ştiu de ce clerul este aşa de violent împotriva voastră. I-am auzit doar strigând Iehova, Iehova, dar habar n-aveam despre ce este vorba. Mai veniţi pe la mine; nu vă vom alunga”. I-am dat o broşură şi i-am notat adresa. Teama mea s-a transformat în bucurie!” În timp ce ne întorceam acasă cu inimile mulţumite, am discutat despre cele întâmplate şi ne-am bucurat de faptul că chiar şi în cele mai întunecate sate, există oameni de bine care vor să înveţe adevărul”.

În cele mai îndepărtate colţuri ale ţării, vestitorii împreună cu servii pentru fraţi, au multe experienţe. Se întâmplă uneori ca preotul însuşi să conducă gloata înarmată cu bâte şi cu pietre, ca să-i alunge pe fraţi de acolo; de multe ori au fost întâmpinaţi cu pietre. Mulţumită protecţiei lui Iehova, nu s-au întâmplat pagube serioase până acum.

Fraţii nu experimentează astfel de acţiuni unite împotriva lor în alte părţi ale ţării, deşi clerul nu este inactiv nici acolo. Ei fac tot ce le stă în putere, pentru a întârzia sau a tulbura lucrarea. Ei dau fuga la autorităţi tot timpul cu plângeri şi acuzaţii, dar autorităţile actuale democrate sunt mult mai înţelepte şi de obicei acuzaţiile lor sunt ignorate.

O experienţă pe care au avut-o doi servi pentru fraţi, va demonstra judecata înţeleaptă a actualelor autorităţi competente: „într-un loc am stabilit o cuvântare publică şi am invitat întreaga comunitate să participe. Şeful consiliului de conducere al acelui oraş s-a apropiat de noi cu rugămintea să-i permitem să adreseze salutări ascultătorilor, înainte de începerea cuvântării. Am fost puţin şocat, gândindu-mă mai întâi că ar putea spune ceva dezavantajos pentru cuvântare, dar am fost nevoit să-i îndeplinesc cererea. El a spus atunci, printre altele, că nu ne-a putut refuza atunci când i-am solicitat sala pentru a ţine cuvântarea. Şi-a amintit că am fost de atâtea ori persecutaţi în trecut şi că în nenumărate rânduri am stat înaintea baionetelor jandarmeriei. Democraţia a adus cu sine libertatea de exprimare şi de închinare pentru toţi şi cu toate că nu ne cunoştea nici pe noi, nici credinţa noastră, trebuia să avem dreptul să ne închinăm conform conştiinţei noastre”.

Cea mai mare dificultate se datorează educaţiei religioase obligatorii a copiilor noştri. Deşi şcolile religioase au intrat sub controlul statului, o lege veche dinainte de război este încă în vigoare, prin care educaţia religioasă rămâne obligatorie. Dacă un copil nu se prezintă la orele de religie, nu i se permite să avanseze în clasele mai mari, chiar dacă în alte privinţe este un elev foarte bun. Fraţii au trimis o petiţie după alta ministerului public al cultelor şi educaţiei, pentru a le scuti copiii de educaţia religioasă obligatorie, dar până acum nici una dintre ele nu a avut succes.

Un ajutor considerabil în executarea lucrării noastre, l-au constituit darurile pe care ni le-au trimis fraţii noştri americani, graţie lui Iehova. Am primit peste 8 tone de îmbrăcăminte, făcând astfel posibil pentru vestitori să meargă îmbrăcaţi decent în timpul serviciului şi de asemenea mulţi care fuseseră privaţi de ocazia de a participa din cauza lipsei îmbrăcămintei adecvate, să aibă o parte în lucrarea de propovăduire. Hainele au fost distribuite către 1.800 fraţi şi surori şi 882 de copii. Pe lângă aceasta, am primit 1.000 de pachete de hrană CARE, care au constituit un ajutor nemaipomenit pentru familia Bethel, pionieri şi mai ales pentru fraţii care trăiau în oraşe.

Expedierea celor 15.000 de exemplare ale cărţii Bogăţie, care de asemenea au fost trimise din America la iniţiativa voastră, a provocat o mare bucurie şi apreciere printre fraţi. Acest dar generos a pus la dispoziţia noastră, în cele din urmă, o carte legată pe care am putut-o oferi oamenilor de bine. Şi aceasta, împreună cu expedierea celor 50.000 de exemplare ale broşurii Veseliţi-vă naţiuni! trimise din Elveţia, a suplinit oarecum nevoia noastră de literatură. Toate aceste lucruri au contribuit la ajutarea noastră în închinarea adevărată printre oamenii de bine. Pentru toate aceste binecuvântări, îi aducem mulţumiri din inimă lui Iehova Dumnezeu, prin Fiul Său, Isus Christos, şi vă adresăm, de asemenea, mulţumirile noastre vouă şi fraţilor noştri, care v-au ajutat dezinteresat în devotamentul vostru iubitor faţă de noi.

Totuşi o umbră s-a abătut asupra bucuriei pe care am împărtăşit-o de-a lungul acestui an de serviciu. Acest lucru s-a întâmplat datorită faptului că nu am reuşit să publicăm Turnul de Veghere din ianuarie anul acesta. Am făcut mari eforturi, am folosit toate mijloacele posibile, dar am primit în schimb doar promisiuni de la autorităţile competente. Turnul de Veghere nu a fost interzis, dar - spun ei - permisiunea nu poate fi dată pentru moment, din motive pe care nu le pot face cunoscute. Până când se va rezolva această problemă a permisiunii, ne-am hotărât să vă înaintăm rugămintea de a-l tipări pentru noi fraţii noştri din Elveţia. Ne bucurăm mult şi vă mulţumim sincer pentru faptul că aţi acceptat acest lucru. Primul număr al Turnului de Veghere a ajuns la noi la sfârşitul lunii august şi a pricinuit multă bucurie şi entuziasm printre fraţi.