CARTEA ANUALĂ
pe 1949
a Martorilor lui Iehova
Martorii lui Iehova sunt servii lui Dumnezeu pentru naţiunile şi popoarele lumii. Conducătorul Suprem al Universului a avut întotdeauna servi pe pământ care să reprezinte cauza Sa. Scopurile Sale trebuie proclamate. Profetul Isaia spune: „ci voi veţi fi numiţi preoţi ai lui Iehova; oamenii vă vor numi servi ai Dumnezeului nostru” (Is. 61:6, A.S.V.). David de asemenea, a scris: „binecuvântaţi pe Iehova, voi, toate oştile Lui, voi toţi slujitorii lui, care faceţi voia Sa” (Ps. 103:2, A.S.V.). Apostolul Pavel a cunoscut responsabilitatea sa ca un reprezentant al lui Iehova, pentru că a declarat: „trebuie să fiu un serv al lui Isus Christos pentru neamuri, servind Evanghelia lui Dumnezeu” (Rom. 15:16, A.S.V.). Pavel a fost unul dintre martorii lui Iehova, aşa cum a fost şi Isus Christos, care a arătat felul de lucrare care trebuia făcută de servii lui Dumnezeu. „Isus a mers aproape prin toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia Împărăţiei (…) în mijlocul poporului” (Mat. 4:23, A.S.V.). Documentul istoric dezvăluie faptul că Iehova a avut servi care au menţinut vie marea chestiune: cine este Cel Suprem? Şi cine Îi va recunoaşte supremaţia?
Răspunsul fără dubiu este că Iehova este singurul Dumnezeu adevărat al întregului Univers; Creatorul cerului şi pământului, Marele Spirit, Marele Personaj inteligent şi activ, invizibil omului; cel care s-a făcut cunoscut omului numai prin operele sale creatoare minunate; El este Cel Suprem. Totuşi, există foarte puţini oameni pe pământ care recunosc şi acceptă supremaţia Sa. Puţini dintre ei realizează că „binecuvântat este poporul al cărui Dumnezeu este Iehova” (Ps. 33:12, A.S.V.).
Nu este adevărat că marea chestiune din minţile tuturor „oamenilor mari” ai naţiunilor este „cine va conduce?”. Va fi aceasta Organizaţia Naţiunilor Unite? Va fi vreo putere totalitară? Sau va fi un anumit bloc al naţiunilor care va prelua controlul pe acest pământ? Aceste întrebări tulbură minţile întregii creaţii care suspină şi geme. Fiecare creatură de pe acest pământ este condusă şi influenţată de o anumită putere. Toate aceste influenţe conducătoare care controlează indivizii, pot fi clasificate în trei categorii principale. Puterea de influenţă conducătoare este ori religioasă, ori politică, ori comercială. Aceste trei mari ramuri sunt hotărâte să controleze vieţile tuturor oamenilor de pe pământ. Unii conducători religioşi merg atât de departe, încât pretind control asupra persoanelor chiar şi după moarte. Aceste trei puteri în mod constant se bat pentru poziţii de conducere. Ocazional, ei cooperează, dar la fel de des, se înjunghie unul pe altul, dacă acest lucru se dovedeşte a fi în avantajul lor. Toate trei au scopuri identice: Putere! Influenţă! Supremaţie!
Ridicarea şi declinul naţiunilor sub controlul religiei, politicii şi marelui comerţ, alcătuiesc cărţile noastre de istorie. Adesea motivul schimbării guvernelor a fost nemulţumirea oamenilor faţă de conducătorii lor, fiind necesară aducerea unei noi puteri politice care să conducă. Când acest lucru se întâmplă, nu durează mult până când religia şi marele comerţ pun şaua pe noul partid politic. Un motiv mai frecvent de schimbare a conducerii, este dorinţa unei mari puteri de a ocupa toate teritoriile accesibile, în căutarea unei dominaţii mai mari sau chiar conducerea lumii. A existat o luptă continuă între naţiuni de generaţii şi secole, atâta vreme cât omul îşi poate aminti, de când datează cronicile înregistrate ale istoriei. De ce nu pot convieţuii oamenii în pace ? De ce nu pot ei scăpa de război şi de relele acestuia? Mai întâi de toate, omul nu-L recunoaşte pe Dumnezeu ca Suprem. El refuză să urmeze sfatul lui Iehova şi este atât de mândru de propriile sale realizări, încât a devenit orbit de pofta sa după putere. Omul nu îşi iubeşte aproapele, aşa cum se iubeşte pe sine; altfel ar lăsa pe semenul său să trăiască şi ar încerca să-l ajute. Activitatea omului în toate părţile pământului arată că el este o creatură egoistă şi este condus de conducători egoişti. Isus a spus despre conducătorii din zilele Lui: „ei sunt călăuze oarbe. Şi dacă orbul călăuzeşte pe orb, amândoi vor cădea într-o groapă” (Mat. 15:14, A.S.V.).
Cel care trăieşte în naţiunile cele mai civilizate ale lumii, unde copiii primesc o educaţie, ştie despre eforturile oamenilor pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi ce mari progrese s-au făcut în menaj, sănătate, comunicaţii, transporturi şi în toate ştiinţele. Dar, chiar şi în asemenea ţări, în care cunoştinţa a luat un avans mare, omul nu a fost capabil să trăiască mai presus de felul său egoist. Ar trebui să fie clar pentru oricine că omul este născut în păcat şi este zămislit în nelegiuire şi indiferent cât de mari sunt descoperirile sale, mergând chiar până la controlul atomului, el îşi foloseşte puterea şi cunoştinţele sale vaste în mod egoist, pentru a-şi ucide şi distruge semenul. Care conducător de pe pământ are dreptul să spună că un om sau un grup de oameni, chiar dacă sunt conducători, pot spulbera de pe faţa pământului milioane de oameni?
Oamenii şi-au asumat asemenea drepturi, luând asupra lor o astfel de putere, iar în câţiva ani de război, oraşe întregi au fost distruse, împreună cu civilizaţia lor.
De-a lungul acestei generaţii prezente, două mari războaie mondiale au măturat pământul. Acest lucru constituie motivul pentru schimbarea hărţilor din cărţile de geografie. Masele de oameni n-au dorit schimbarea; aceasta a fost voinţa unor indivizi care doreau conducerea supremă. Dar, milioanele de oameni din diferite ţări de pe pământ, au sprijinit astfel de conducători egoişti doar pentru ca aceştia să stăpânească singuri, iar celelalte ţări să fie lăsate în ruină şi deznădejde. Primul Război Mondial a avut loc „pentru a face lumea sigură pentru democraţie”, dar oamenii egoişti nu au făcut aceasta. Nici conducătorii religiei, politicii şi comerţului, nu au putut să facă aceasta, fie prin Organizaţia Naţiunilor Unite sau prin orice altă formă de guvernământ. Ei nu vor putea aduce niciodată pacea, prosperitatea şi fericirea eternă oamenilor care locuiesc acest pământ.
Idei formulate prin cuvinte frumoase, tipărite apoi în charte semnate de toate naţiunile, nu vor schimba inimile şi minţile oamenilor. Declaraţiile scrise nu vor înlătura multele şi diversele organizaţii religioase, care lucrează una împotriva celeilalte: catolice, protestante, iudaice, budiste, mahomedane şi sute de altele. Înţelegerile nu vor înlătura monopolurile marelui comerţ, cartelurile, industriile puternice ale oţelului, ale transportului pe apă, ziarele influente, şi nici nu vor stopa lupta acestora pentru întâietate şi supremaţie. Carta Naţiunilor Unite nu va înlătura niciodată regii, primi-miniştrii, dictatorii, preşedinţii sau oamenii din culise, care sunt lacomi după putere şi stăpânire mondială. Atâta timp cât omul îşi menţine dorinţa sa egoistă de a fi suprem, de a conduce şi de a domina peste semenul său, ignorând pe Dumnezeu, nu va avea nici un succes.
Martorii lui Iehova, ca servi ordinaţi de Dumnezeu, declară naţiunilor şi popoarelor lor, că acum este timpul când trebuie să renunţe la căile lor rele şi să se întoarcă la Iehova, Cel Atotputernic, pentru instruire potrivită în dreptate. David a dat un sfat înţelept când a spus: „acum dar, împăraţi, fiţi înţelepţi! Luaţi învăţătură, judecătorii pământului! Serviţi Lui Iehova cu frică, şi bucuraţi-vă, tremurând. Sărutaţi pe Fiul, ca să nu Se mânie, şi să nu pieriţi pe calea voastră, căci mânia Lui este gata să se aprindă!” (Ps. 2:10, A.S.V.).
Acestea sunt motivele pentru care martorii lui Iehova sunt aşa de ocupaţi cu propovăduirea veştilor bune ale Împărăţiei Lui Dumnezeu, îndrumând minţile oamenilor către studierea Cuvântului lui Dumnezeu, Biblia. Acolo oamenii pot găsi adevărul şi pot plănui o viaţă a lor, bazată pe principiile adevărului şi dreptăţii. Ei nu trebuie să fie o parte a acestei lumi vechi, muribunde, ci trebuie să se alinieze cu „pământul nou, în care va locui dreptatea” (2Pet. 3:13). Conducătorul Suprem al Universului va rezolva chestiunea fără nici o dificultate, atunci când va veni vremea rezolvării controversei, în privinţa celui care va conduce lumea. El nu a rânduit omul să conducă, nici prin organizaţii religioase, politice sau comerciale. El l-a numit pe Fiul Său să facă aceasta, iar el va domni până va pune pe toţi duşmanii sub picioarele sale, inclusiv moartea, ultimul duşman, pentru a fi nimiciţi.
Dumnezeu a permis oamenilor să conducă sub „dumnezeul acestei lumi”, Satan Diavolul, până când Iehova hotărăşte să-şi arate supremaţia Sa (2 Cor. 4:4). Scripturile sunt clare în privinţa faptului că Satan este conducătorul invizibil al acestei lumi rele prezente. De asemenea, el este arătat şi ca „prinţul acestei lumi”, iar la timpul hotărât, el va fi aruncat din poziţia sa conducătoare (Ioan 12:31; Ef. 2:2). Timpul pentru rezolvarea chestiunii supremaţiei Universale este foarte aproape şi Apocalipsa, capitolul 12, ne arată ce se întâmplă la sfârşitul lumii.
Problema supremaţiei şi-a avut începutul în grădina Edenului, după crearea lui Adam. Lucifer, care mai târziu a devenit Satan Diavolul, a fost făcut heruvim ocrotitor; dar după ce a fost onorat cu această poziţie înaltă de către Dumnezeu, el a declarat scopul său de a deveni el însuşi ca Cel Prea Înalt şi şi-a aşezat tronul în partea de nord. Lucifer a căzut de pe poziţia sa nobilă din organizaţia Universală a lui Dumnezeu, deoarece a adus păcatul şi în cele din urmă, moartea în lume. Adam şi Eva au ales sa-l urmeze pe Satan mincinosul, mai degrabă decât pe singurul Dumnezeu adevărat, Iehova, Creatorul lor şi din acel moment s-a ridicat controversa: cine va conduce? Iehova a decretat ca El îi va permite lui Satan să rămână şi să controleze afacerile pământului, ca dumnezeu al acestei lumi, pentru ca Dumnezeu să-şi poată arăta puterea Sa în zilele din urmă, în care trăim noi acum (Ex. 9:16; Rom. 9 : 17).
Acea zi nefericită a fost cu aproximativ 6.000 de ani în urmă, şi de atunci naţiunile au venit şi s-au dus. Grupuri de oameni s-au ridicat la putere, fie că au fost aleşi ori şi-au însuşit prin forţă titluri de regi, preşedinţi, dictatori, premieri, parlamentari şi senatori; dar pentru popor aceasta nu a însemnat decât luptă şi război, mizerie şi necaz, pentru că Satan „dumnezeul veacului acestuia a orbit minţile celor necredincioşi ca lumina Evangheliei slavei lui Christos, care este chipul lui Dumnezeu să nu se reverse asupra lor” (2Cor. 4:4, A.S.V.). În ciuda domniei neîntrerupte a lui Satan, el a eşuat în încercarea sa de a aduce toţi oamenii sub dominaţia sa. Martorii lui Iehova din întreaga lume, au stat departe de ofertele sale, de a fi o parte a acestei lumi. Ei au ales să fie servii lui Dumnezeu.
Iehova consideră naţiunile ca „o picătură de apa în găleată şi (…) un fir de pulbere în balanţă” şi când vine vremea nimicirii lor, El o poate înfăptui cu uşurinţă (Is. 40:15). Potrivit cuvântului propriu al lui Iehova, El a păstrat naţiunile pământului pentru nimicire, deoarece El le clasează ca vase nedemne pentru existenţă. Naţiunile sunt în mâinile Sale ca „lutul în mâna olarului” (Ier. 18:6). După cum a spus apostolul Pavel: „nu este olarul stăpân pe lutul lui, ca din aceeaşi frământătură de lut să facă un vas pentru onoare, şi un alt vas pentru ocară? Şi ce putem spune, dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Şi arate mânia şi să-Şi descopere puterea, a suferit cu îndelungă-răbdare nişte vase ale mâniei, făcute pentru nimicire; şi să-Şi arate bogăţia slavei Lui faţă de nişte vase ale îndurării, pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă?” (Rom. 9:21-23, A.S.V.). Naţiunile au ignorat şi au refuzat Cuvântul Său. Ele nu L-au recunoscut ca Dumnezeu, si nu I-au vestit Numele printre toate popoarele. Iehova nu are nici un motiv si nici o obligaţie de a ţine în existenţă aceste popoare dezonorante.
Pe de altă parte, martorii lui Iehova, au acceptat această responsabilitate de a vesti supremaţia lui Iehova şi fiecare dintre ei declară: „Îţi voi cânta laude, printre naţiuni” (Ps. 57:9). Aceasta nu înseamnă că ei doar se alătură unei biserici si nici că participă din când în când la slujbe; ei înţeleg să fie vestitori reali, activi ai Împărăţiei lui Dumnezeu, singura speranţă a lumii. Ei au acelaşi spirit pentru această lucrare de propovăduire, aşa cum a avut David când a spus: „Te voi lăuda din ce în ce mai mult” (Ps. 71:14). Ei înţeleg tocmai acest lucru - nici mai mult nici mai puţin - şi această Carte Anuală a Martorilor lui Iehova din anul 1949 dovedeşte aceasta. Ei au respins si nu vor reprezenta această lume veche, proclamând şi susţinând planurile ei, ci au ales să fie martori ai lui Iehova, servi ordinaţi ai lui Dumnezeu. Prin urmare, ei anunţă fără teamă si plini de bucurie venirea Lumii Noi a dreptăţii, pentru care creştinii au fost învăţaţi să se roage: „să vină Împărăţia Ta, Facă-se voia Ta, precum în Ceruri aşa si pe pământ”. Ei vor face aceasta fără nici un compromis.
Unii oameni spun: „nu este de mirare că martorii lui Iehova sunt priviţi ca indezirabili”. Dar, totuşi ei sunt oameni iubitori de pace. În fiecare ţară unde ei locuiesc este imposibil să-i deosebiţi de ceilalţi oameni în ceea ce priveşte obiceiurile si modul general de viaţă. Atunci, care este acel lucru care-i face atât de neobişnuiţi si îi separă într-un grup pe care unii oameni vor să-l evite? Ce au făcut ei şi care sunt activităţile lor curente? Ei pretind că sunt servi numiţi ai lui Dumnezeu, dar este vreo diferenţă între ei şi altă aşa numită organizaţie religioasă? Cu siguranţă că ei nu sunt ortodocşi. Nu s-a spus că ei sunt vânzători de cărţi şi distribuitori de reviste? Nu se găsesc martorii lui Iehova în această lucrare datorită comercialismului? Nu au fost numiţi opozanţii tuturor religiilor? Nu au spus oamenii că ei sunt comunişti, fascişti sau sionişti? Acestea şi sute de alte întrebări au fost puse în legătură cu ei, iar martorii lui Iehova au fost acuzaţi ca fiind astfel. Dar, toate aceste grupuri politice au negat orice susţinere sau asociere cu martorii lui Iehova şi i-au persecutat în ţările dominate de aceste puteri.
Răspunsul adevărat la toate aceste întrebări este atât de simplu, încât este dificil pentru oameni să înţeleagă. Individualii care caută adevărul şi care au credinţă în Dumnezeu şi în Cuvântul Său scris, pot afla răspunsul adevărat printr-un studiu atent al Bibliei şi o asociere cu martorii lui Iehova. Mulţi asemenea studenţi şi-au schimbat părerea despre aceşti servi. Într-un cuvânt, martorii lui Iehova sprijină Împărăţia lui Dumnezeu ca fiind singura speranţă a oamenilor de a câştiga viaţă veşnică. Pavel a spus: „acum deci, noi suntem ambasadori ai lui Christos” (2Cor. 5:20). Dacă martorii lui Iehova sunt ambasadorii Împărăţiei lui Dumnezeu, ei nu pot sluji unei alte împăraţii, aşa cum nici un reprezentant al unei naţiuni din această lume, nu ar putea susţine şi vorbi în favoarea altei naţiuni şi împotriva propriului guvern. El şi-ar putea pierde cetăţenia şi poziţia sa. Martorii lui Iehova au intrat într-un legământ pentru a reprezenta Împărăţia cerului şi ei ştiu următoarele: „călcătorii de legământ (...) sunt vrednici de moarte” (Rom. 1:31,32). Dar, ei iubesc viata! Prin urmare ei vor apăra, vor lucra, vor susţine şi vor vesti Împărăţia lui Dumnezeu. „Tot aşa, Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia, să trăiască din Evanghelie (…) căci obligaţia este asupra mea; da, vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia!” (1Cor. 9:14-16). Datorită luării unei astfel de poziţii fără echivoc pentru Împărăţia lui Dumnezeu, ei sunt urâţi de toate naţiunile. „Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume, şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea” (Ioan 15:19). Da, martorii lui Iehova sunt priviţi ca indezirabili, pentru că ei vestesc Împărăţia lui Dumnezeu şi pentru aceasta, sunt acuzaţi de tot felul de rele. „Din pricina Mea, veţi fi aduşi înaintea guvernanţilor şi înaintea împăraţilor, pentru o mărturie înaintea lor şi a neamurilor” (Mat. 10:18).
Cu secole în urmă, Iehova i-a inspirat pe oameni să scrie cărţi, pe care noi le-am strâns acum într-un singur volum numit Biblia. Aceşti oameni credincioşi au fost servii lui Dumnezeu şi au vestit dinainte veştile bune ale Împărăţiei lui Dumnezeu. Apostolul Pavel a fost „pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu, pe care o făgăduise mai înainte prin proorocii Săi în Sfintele Scripturi” (Rom. 1:1-3). Vă puteţi întoarce la capitolul 11 din Evrei şi acolo puteţi găsi o listă a oamenilor care au trăit în vremurile vechi, pe care Dumnezeu i-a folosit în răspândirea închinării adevărate. Aceştia au fost martori ai lui Iehova, dar n-au fost iubiţi de lume. „Ei au fost ucişi cu pietre, torturaţi; au murit ucişi de sabie, (…) au pribegit din loc în loc, prigoniţi, persecutaţi, ei, de care lumea nu era demnă” (Ev. 11:37,38, A.A.T.). Deci şi martorii lui Iehova de acum 2.000 de ani au fost priviţi, de asemenea, ca indezirabili!
După ce aceşti oameni au prezis venirea lui Mesia şi a Lumii Noi, Iehova a trimis pe Fiul Său în lume „pentru ca oricine crede în El să poată câştiga viaţa veşnică”. Fiul Său, Isus Christos, în timpul serviciului Său pe pământ, a vestit cel mai important mesaj al tuturor timpurilor: „Împărăţia cerurilor este aproape”. Acesta este mesajul pe care toate naţiunile pământului, organizaţiile religioase şi oamenii comerţului ai acestor naţiuni, în întregime, l-au ignorat complet de-lungul celor 1.900 de ani care au trecut de la moartea lui Christos, până în prezent. Însuşi Isus a spus: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta”, iar conducătorii lumii au arătat ca ei nu au nimic din această Împărăţie, ci mai degrabă sunt hotărâţi să conducă lumea ei înşişi - ei vor fi conducătorii supremi. Ei nu au acceptat şi nici nu-l vor accepta pe Împăratul ales de Iehova, Fiul Său iubit, Isus Christos, care s-a dovedit vrednic de această poziţie înaltă de guvernare peste acest pământ. Vorbind despre naţiuni, Iehova spune, „pentru ce se întărâtă neamurile, şi pentru ce cugetă popoarele un lucru deşert? Împăraţii pământului se răscoală, şi domnitorii se sfătuiesc împreună împotriva DOMNULUI şi împotriva Unsului Său”. Unsul sau Mesia a fost privit ca un indezirabil, iar mulţimea a strigat: „răstigniţi-L, răstigniţi-L!”. Dar, Dumnezeul Cel Atotputernic declară: „totuşi Eu am uns pe Împăratul Meu pe Sion, muntele Meu cel sfânt” - Ps. 2:1,2,6.
Isus Christos a fost unul dintre martorii lui Iehova. Acum El este şi va fi veşnic „martorul credincios şi adevărat”. Apostolii Petru, Ioan, Pavel - toţi aceştia şi sute de discipoli care l-au urmat pe Isus în cei 1.900 de ani trecuţi - au fost martori ai lui Iehova, propovăduind acelaşi mesaj. Apoi a apărut biserica primului secol, care a fost persecutată de evrei, greci şi romani. Unii au fost omorâţi cu pietre; alţii au fost aruncaţi la lei. Mulţi au fost forţaţi să se ascundă în peşteri şi în pustiu, dar în timp ce fugeau din loc în loc, ei au continuat să vestească Evanghelia Împărăţiei. În timpul Evului Mediu întunecat, oameni drepţi s-au rupt de Biserica Catolică şi de alte organizaţii religioase, pentru că doctrinele învăţate de acestea erau foarte amestecate cu învăţături păgâne. Adevărurile Bibliei erau ascunse; de fapt Biserica Catolica a făcut tot ce i-a stat în putere, ca să ţină Biblia departe de popor. Dar, de-a lungul timpului, Iehova Dumnezeu a avut martori care au servit mesajului Împărăţiei, în ciuda tuturor încercărilor de a-i reduce la tăcere. Acum, pe măsură ce ne apropiem de a dreptăţii, Iehova a ridicat şi mai mulţi martori şi i-a binecuvântat să ducă aceste veşti bune altora, dar ei nu au devenit niciodată populari.
Organizaţia modernă
Era în anul 1884, când un grup de bărbaţi şi femei din America s-au adunat şi au întocmit un statut care îşi propunea publicarea adevărurilor Bibliei. Dar, chiar înainte de aceasta, prin anul 1870, aceşti iubitori ai Cuvântului lui Dumnezeu l-au studiat cu atenţie. Ei aşteptau întemeierea definitivă a Împărăţiei lui Dumnezeu şi din 1874 până în 1877 au publicat o broşură, Scopul şi modul întoarcerii Domnului. Lecţiile Bibliei au început în Pittsburgh, Pennsylvania, iar în timpul acestora se studia cu atenţie adevărul Bibliei cu privire la cele trei lumi: „cea inundată de ape din zilele lui Noe”, „lumea rea prezentă” şi felul cum se va sfârşi ea şi cea de-a treia lume, lumea fără sfârşit „în care va locui dreptatea” (2Pet. 3). Apoi, în iulie 1879, a fost publicat primul număr al revistei Zion’s Watchtower şi aceasta a continuat până în zilele noastre, o revistă anunţând Împărăţia lui Iehova. Au trecut 70 de ani, iar Turnul de Veghere are un tiraj de 600.000 de exemplare, în data de 1 şi 15 a fiecărei luni, în mai multe limbi. Pentru a ajunge în mâinile mai multor oameni, pliante au fost tipărite şi distribuite gratis. Unele erau intitulate Vechea teologie trimestrială iar altele Hrană pentru creştinii cugetători. A rezultat o extindere a lucrării, iar în anul 1884, a fost organizată Zion’s Watch Tower Tract Society şi a fost dat un statut de către Statul Pennsylvania, din Statele Unite ale Americii.
Aceşti creştini îl priveau pe Iehova Dumnezeu ca pe Supremul şi singurul Conducător al Universului. El hotărâse prin Cuvântul Său că va stabili un guvern al dreptăţii, care va aduce pace şi prosperitate tuturor oamenilor care doresc să-l servească în spirit şi adevăr. Învăţăturile acestor creştini asociaţi cu Societatea Turnul de Veghere, erau diferite de acelea învăţate de organizaţiile religioase recunoscute. Din primele zile, preoţii s-au împotrivit studierii Bibliei şi a învăţării din ea de către laici. Ei simţeau că profesia lor nu trebuie să fie invadată de „oameni neînvăţaţi”. Un lucru pe care Societatea l-a făcut, a fost să îndrepte atenţia oamenilor către Biblie şi nu către crezurile şi ideile făcute de oameni. Studiul Bibliei a adus din nou în prim plan veştile bune ale Împărăţiei lui Dumnezeu, iar aceasta însemna marele lucru prezis de profeţi şi mai apoi de Isus şi apostoli. Faptul că pământul a fost creat pentru ca omul să trăiască pe el, era un lucru clar evidenţiat în studiul lor. Omul trebuia să fie păzitorul pământului şi să-l înfrumuseţeze. Pământul şi nu iadul, purgatoriul sau raiul, este locuinţa omului. Această învăţătură era desigur contrară crezurilor creştinătăţii; dar, dacă se dovedea adevărată conform Bibliei, acest lucru trebuia proclamat.
Această veste bună a fost propovăduită prin cuvântul vorbit şi prin milioane de broşuri care au fost tipărite pentru a fi distribuite gratuit şi pentru a fi studiate prin studiu personal. Din anul 1886 şi până în anul 1893 aceşti creştini au împărţit 2.459.609 pliante. Cu timpul ei au intensificat lucrarea de distribuire la unu, două, trei şi patru milioane de pliante pe an. Ei le împărţeau din uşă în uşă, celor care mergeau la biserici şi celor care se întorceau de la biserici. Mesajul pe care-l conţineau era într-adevăr „hrană pentru creştinii cugetători”. În cele din urmă distribuirea broşurilor a crescut la mai mult de 20 de milioane anual în 1910 şi până în 1918, înregistrările arată un total de cel puţin 324.000.000 de exemplare de pliante care au fost împărţite de aceşti primi lucrători ai Societăţii Turnul de Veghere. Până în anul 1918, conform rapoartelor disponibile, 8.993.166 de cărţi legate au fost de asemenea distribuite, iar acestea au fost folosite în studiile biblice la domiciliu. Milioane de alte broşuri şi pliante au fost împărţite oamenilor de către aceşti martori ai lui Iehova.
În anul 1896 numele Societăţii a fost schimbat din Zion’s Watch Tower Tract Society în Watch Tower Bible and Tract Society. Cu siguranţă că aceasta a fost o Societate de Biblii şi Tratate de la începutul ei, pentru că s-a pus un mare accent pe studiul Bibliei la domiciliu. Urmând sfatul scriptural de a predica „în mod public şi din casă în casă”, primul preşedinte al Societăţii, înainte de moartea sa, în anul 1916, a mers în călătorii de predicare prin Statele Unite şi prin diferite părţi ale lumii. El a introdus „lucrarea de colportor”, cunoscută astăzi sub numele de „serviciul de pionier”. El a întemeiat adunări în multe locuri şi a aranjat întruniri ale poporului lui Dumnezeu. Lucrarea de „pelerin” a fost organizată astfel încât pelerinii propovăduitori să viziteze toate adunările, iar „Casa Bibliei” sau prima casă Bethel a fost construită în Pittsburgh, în anul 1898. În anul 1900, primul birou de filială a fost stabilit la Londra, în Anglia, iar în 1909 a luat fiinţă o corporaţie în New York. Prin anul 1910, predicile preşedintelui au stârnit un aşa de mare interes, încât ziarele au început să le publice. Începând doar de la câteva ziare în anul 1910, până în 1914 mai mult de 1.000 de ziare din diferite părţi ale lumii, publicau predicile sale. Dacă martorii lui Iehova privesc înapoi la perioada dintre 1884 şi până în 1914, ei văd că multe lucruri s-au înfăptuit în pregătirea căii înaintea Domnului Dumnezeu, care şi-a început domnia în 1914. Scripturile au prezis această lucrare de pregătire, la Maleahi 3:1 : „iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Şi deodată va intra în Templul Său, Domnul pe care-L căutaţi: Solul legământului, pe care-L doriţi; iată că vine, zice DOMNUL oştirilor”.
Acum, a sosit timpul ca Isus Christos să-şi primească puterea şi să înceapă să domnească. El a făcut acest lucru aşa cum este descris în Apocalipsa, capitolul 12. Mai mult, „vremurile neamurilor” au luat sfârşit, dând dovada cronologică din Biblie, că ceea ce profeţiseră martorii lui Iehova de-a lungul anilor, a fost adevărat (vezi Dan. cap. 4 şi Luca 21:24). De asemenea, faptele fizice au dovedit că domnia fără întrerupere sau amestec a Diavolului, a ajuns la sfârşit. Matei capitolul 24, răspunde la întrebările apostolilor referitoare la sfârşitul lumii şi la prezenţa a doua a lui Isus. Toate aceste lucruri au avut loc, dar pentru dovezi amănunţite asupra subiectului, vezi cartea Să fieDumnezeu adevărat.
Martorii lui Iehova nu puteau şi nici nu au concluzionat că marea lucrare de slăvire a Numelui lui Iehova înainte ca sfârşitul final să vină, a fost încheiată. Nu, scripturile au arătat că înainte ca organizaţia Diavolului şi naţiunile aflate sub conducerea „dumnezeului acestei lumi” să fie distruse, o mare mărturie finală trebuia să fie dată. Isus a spus că „această Evanghelie a Împărăţiei trebuie propovăduită tuturor naţiunilor, înainte să vină sfârşitul”. Aceasta a însemnat mai multă lucrare din 1914 şi în special din anul 1918 înainte. „Mai am şi alte oi”, a spus Isus, şi trebuie adunate şi acestea, înaintea bătăliei zilei celei mari a Dumnezeului Cel Atotputernic. Aceasta a însemnat expansiune, iar deviza martorilor lui Iehova a devenit: „vestiţi, vestiţi, vestiţi Regele şi Împărăţia!”
Pentru a face aceasta se cerea o organizare în toată lumea şi aceasta însemna folosirea tuturor instrumentelor care puteau fi utilizate pentru vestirea Evangheliei mai departe. Martorii lui Iehova de astăzi încă mai folosesc Watch Tower Bible and Tract Society ca o organizaţie serv, pentru a-şi îndeplini lucrarea lor în toată lumea. Aceasta corporaţie din Pennsylvania nu este singura Societate folosită de martorii lui Iehova. O corporaţie din New York, fondată în anul 1909, cunoscută acum sub numele de Watch Tower Bible and Tract Society, Inc., serveşte martorii lui Iehova din S.U.A. O altă asociaţie, cunoscută ca Asociaţia Internaţională a Studenţilor Bibliei este un serv pentru martorii lui Iehova din Londra, Anglia şi o societate similară există în Canada. Alte corporaţii ale martorilor lui Iehova au fost formate în Franţa, în diferite alte ţări ale Europei şi în America de Sud. Dar, toate aceste corporaţii lucrează pentru acelaşi scop, anume vestirea „acestei Evanghelii a Împărăţiei”.
În 1944, statutul corporaţiei din Pennsylvania a fost amendat şi în al doilea articol se arată că scopurile societăţii sunt „să activeze ca serv şi ca o agenţie conducătoare legală mondială pentru corporaţia creştinilor, cunoscuţi sub numele de „martori ai lui Iehova”, al cărei rol este îndeplinirea datoriei; mai departe, „să vestească Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu, sub Isus Christos, tuturor naţiunilor, ca o mărturie pentru Numele, Cuvântul şi supremaţia Atotputernicului Dumnezeu IEHOVA”. Ca dovadă că martorii lui Iehova fac acest lucru, citeşte rapoartele anuale de activitate ale Societăţii, în special din anul 1918 înainte. Cititorul va vedea că martorii lui Iehova, cu sârguinţă şi fără ezitare, au făcut tot ce le-a stat în putinţă să vestească Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu, făcând cunoscut Numele şi Cuvântul lui Iehova şi că an de an, ei au extins acea mărturie, ajungând până la marginile pământului.
Niciodată mai înainte, în toata istoria, vestirea nu s-a făcut atât de publică, atât de persistentă şi la o asemenea scară mondială, cum este făcută acum de martorii lui Iehova. Să lăsăm raportul din paginile … să vorbească despre aceasta.
Analiza raportului
Mai departe, statutul prevede pentru Societate „să tipărească şi să distribuie Biblii, să răspândească adevărurile Bibliei în diferite limbi, prin realizarea şi publicarea literaturii care conţine informaţie şi comentarii ce explică adevărurile Bibliei şi profeţiile cu privire la stabilirea Împărăţiei lui Iehova, sub Isus Christos”. Numai în ultimul an, ei au făcut şi au distribuit Biblii, cărţi legate şi pliante în număr de 17.031.901 exemplare, în 96 de naţiuni, colonii, insule şi teritorii diferite ale popoarelor. Nu numai aceasta, ci de asemenea, ei au plasat în mâinile oamenilor reviste în număr de 11.380.767. Aceste reviste erau Turnul de Veghere şi Treziţi-vă!, publicate în principalele limbi ale pământului. Sute de mii de abonamente au fost făcute pentru aceste reviste, astfel încât publicaţiile să poată ajunge direct în casele oamenilor, pentru a fi studiate şi citite cu atenţie. Din anul 1920, au fost distribuite Biblii, cărţi (variind între 300 şi 400 de pagini) şi broşuri (de 32 sau 64 de pagini), însumând 530.218.352 de exemplare.
Şi totuşi, nici Societatea, nici martorii lui Iehova nu sunt „vânzători de cărţi”. Ceea ce oferă martorii lui Iehova oamenilor lumii, în diferite limbi, sunt predici tipărite, informaţia Bibliei. După ce vorbesc personal cu oamenii şi le stârnesc interesul pentru studierea Bibliei, martorii lui Iehova le lasă literatură pentru studiul particular. Dacă persoana care beneficiază de acestea, doreşte să facă o contribuţie pentru acoperirea costului tipăririi şi distribuirii, poate să o facă şi cei mai mulţi oameni o fac. Totuşi, milioane de broşuri sunt lăsate în fiecare an oamenilor care doresc să le citească, dar care nu pot face nici măcar o contribuţie cât de mică, în acel moment. Nici unul dintre miile de martori ai lui Iehova care merg din uşă în uşă, nu primesc niciodată un salariu pentru lucrarea de vestire pe care o fac. Ei îşi fac lucrarea pentru că sunt consacraţi să promoveze închinarea adevărată a lui Iehova Dumnezeu şi să dea o mărturie despre Împărăţia lui Dumnezeu. Predica orală este cea mai importantă; plasarea literaturii este secundară. Aceasta este un ajutor pentru studiu în continuare.
Societatea de Biblii şi Tratate Turnul de Veghere este, de asemenea, autorizată „să numească agenţi, servi, lucrători, învăţători, instructori, evanghelişti, misionari şi vestitori care să meargă în toată lumea pentru a propovădui şi învăţa adevărurile Bibliei, public şi din casă în casă, persoanelor care voiesc să asculte, prin lăsarea literaturii propriu-zise acestor persoane şi prin conducerea studiilor Bibliei”. Aceşti martori ai lui Iehova au făcut acest lucru cu multă eficienţă în ultimul an de serviciu, după cum arată înregistrarea serviciului lor de teren. Raportul nu este unul al membrilor, deoarece martorii lui Iehova nu posedă organizaţii înregistrate, ci acesta este mulţimea de mărturii care a fost adunată de lucrătorii adunărilor din toată lumea. Aceasta este cu adevărat o Societate de evanghelişti, misionari şi vestitori, care se află în 96 de diferite părţi ale globului. Acum, 230.532 de ambasadori ai Împărăţiei lui Dumnezeu se află angajaţi în vestirea Evangheliei în fiecare lună, în comparaţie cu cei 181.071 din anul anterior. Aceasta înseamnă că acum sunt cu 49.461 mai mulţi vestitori care au fost instruiţi şi învăţaţi cu grijă, prin studiul Bibliei, adevărul din cuvântul lui Dumnezeu, astfel încât, ei pot fi la rândul lor autorizaţi şi numiţi ca servi, învăţători şi vestitori şi repartizaţi în alte ţinuturi, ca să predice public această veste bună a Împărăţiei lui Dumnezeu din casă în casă.
Veştile de bucurie pe care aceşti 230.532 de vestitori le poartă până la marginile pământului, au fost primite cu atât de multă bucurie de mii de oameni, încât până la sfârşitul anului, un număr mai mare au primit o pregătire specială pentru „a merge (…) şi a face discipoli din toate naţiunile”. Acest nou interes a crescut numărul mediu lunar de vestitori, însumând 260.756, în comparaţie cu cel mai mare număr de slujitori atins în anul precedent, per total, însumând 207.552. Aceasta a fost o creştere cu 53.204 persoane care vestesc Împărăţia, mai mult decât oricând înainte. Acest lucru este minunat în ochii noştri şi noi credem şi ne rugăm ca toţi cei care au luat poziţie pentru Împărăţie şi au făcut o consacrare pentru a servi Dumnezeului Cel Prea Înalt, să continue cu credincioşie în anul 1949 şi totdeauna, propovăduirea acestei veşti bune. Acesta este legământul pe care l-au făcut toţi, să propovăduiască „public şi din casă în casă” aceste adevăruri ale Bibliei, persoanelor care voiesc să asculte. Noi credem sincer că vor face aceasta, iar Cel Suprem al întregului Univers va revărsa asupra lor binecuvântarea Sa, pentru ca ei să continue să-L servească. Aceşti noi servi recunosc supremaţia lui Iehova şi aleg să-I servească Lui, mai degrabă decât acestei lumi vechi muribunde.
Anul trecut a fost sugerat ca fiecare organizaţie a grupei, peste tot în lume, să încerce să-şi mărească numărul de vestitori cu 10% care că ducă această veste bună oamenilor. Făcând astfel, o mărturie mai mare putea fi dată. Scopul statutului Societăţii este să pregătească astfel de învăţători, instructori şi evanghelişti şi astfel se cuvine ca fiecare grupă de creştini să depună eforturi susţinute pentru a continua asemenea instruire din Biblie în sălile Împărăţiei şi în studiile particulare ale Bibliei. În timpul anului de serviciu 1947, a existat o creştere de 14% faţă de anul 1946, în strângerea instructorilor laolaltă; dar, anul 1948 a arătat o creştere neobişnuită cu 27%, a numărului mediu a vestitorilor lunari angajaţi în lucrarea Împărăţiei. Organizaţiile grupelor din întreaga lume au făcut o lucrare excelentă în pregătirea servilor. Grupa ta a contribuit la această creştere? Sunteţi voi pregătiţi ca în anul 1949, să primiţi străinul în mijlocul vostru şi să-l ajutaţi să-L cunoască pe Iehova?
Unul din scopurile din statutul Societăţii este: „să pregătească, intelectual şi moral, bărbaţi, femei şi copii, prin lucrarea misionară creştină şi prin instruirea caritabilă şi benevolă a oamenilor, în subiecte ale Bibliei şi legat de aceasta, în subiecte ştiinţifice, istorice şi literare; să întemeieze şi să menţină şcoli şi clase particulare pentru instruirea gratuită a bărbaţilor şi femeilor în Biblie, literatura Bibliei şi istoria Bibliei”. Mai departe, statutul prevede că noi vom „învăţa, forma, pregăti şi echipa bărbaţi şi femei pentru a fi servi, misionari, evanghelişti, vestitori, învăţători şi cititori”. Pentru ca acest lucru să poată fi îndeplinit într-un mod regulat şi sistematic, martorii lui Iehova au perioade de studiu săptămânal în folosul tuturor celor care doresc să devină servi. Există trei adunări săptămânale, la care fiecare serv şi fiecare persoană care se pregăteşte pentru serviciu trebuie să ia parte: Studiul Turnului de Veghere, Adunarea de serviciu şi Şcoala teocratică de serviciu. Există şi alte studii de carte care pot fi frecventate, dar cele trei menţionate sunt esenţiale pentru pregătirea potrivită şi înaintarea în cunoştinţă şi înţelepciune, în Cuvântul lui Dumnezeu. Efectiv, în cursul anului 1948, mai mult de 49.461 de studenţi s-au pregătit pentru a fi cititori, învăţători şi servi şi s-au angajat în lucrarea de vestire în fiecare lună, pentru a contribui la progresul intelectual şi moral al altora, prin lucrarea lor misionară creştină. Un frumos număr al acestui grup au ales serviciul cu timp integral. Există acum 8.994 de pionieri în lucrarea cu timp integral, în comparaţie cu totalul de 7.017 din anul 1947; o creştere, deci, cu 1.977 persoane.
Răspunzând clar întrebării, ce fac martorii lui Iehova astăzi, poate fi spus că ei vestesc mesajul Împărăţiei lui Dumnezeu din casă în casă şi în mod public, urmând exemplul dat de Isus Christos. Nici acest lucru nu este făcut la o scară mică; deoarece aceşti 230.532 de vestitori lunari ai Împărăţiei şi-au devotat 49.832.205 de ore în activitatea de serviciu. Aceasta este o creştere cu aproximativ 6.000.000 de ore, faţă de anul precedent. În timpul acestor milioane de ore, ei s-au străduit să instruiască, să formeze, să pregătească şi să echipeze bărbaţi şi femei, ajutându-i să înţeleagă mai bine Biblia. Acest lucru nu a fost făcut prin adunarea acestora la o biserică, ci mergând din casă în casă. Apoi, s-a mers iarăşi în casele oamenilor unde s-a plasat literatură, acolo unde ei puteau să le dea mai departe instruire şi ajutor. Numărul acestor vizite a fost de 13.807.920. Pe acestea noi le numim „vizite ulterioare”, iar ele sunt făcute tuturor persoanelor care arată interes în studiul Bibliei, persoane de toate religiile şi modurile de viaţă. Nu toate aceste vizite s-au dezvoltat în studii, unde poate fi făcută o cercetare amănunţită a Bibliei şi a învăţăturilor ei, dar martorii lui Iehova au condus o medie de 130.281 studii ale Bibliei în casele oamenilor interesaţi, în fiecare săptămână, în ultimul an. Dacă ar fi fost numai o medie de patru persoane care să frecventeze fiecare din aceste studii, aceasta ar însemna mai mult de o jumătate de milion de oameni care au fost învăţaţi de martorii lui Iehova, în fiecare săptămână. Aceasta ar însemna o organizaţie de studenţi cu frecvenţă regulată, pe lângă milioanele de persoane vizitate zilnic în lucrarea regulată din casă în casă.
Martorii lui Iehova, nu numai că întreţin aceste studii ale Bibliei acasă, ci, de asemenea, dau instruire în adunări publice ţinute în parcuri, case de cultură, săli, şcoli, locuri de joacă, de fapt, aproape oriunde se adună oamenii. Anul trecut, au fost organizate 133.634 de astfel de adunări publice, în toate părţile pământului.
La sărbătoarea memorială anuală, martorii lui Iehova şi oamenii interesaţi de lucrarea lor s-au adunat pentru a celebra moartea Domnului Isus Christos; 376.393 de persoane au participat marţi seara, 25 martie 1948. Din acest număr, 25.395 s-au împărtăşit din pâine şi vin, ceea ce arată credinţa lor că au fost invitaţi la chemarea înaltă împreună cu Isus Christos, în Împărăţia Sa cerească. Ceilalţi s-au mărturisit a fi „alte oi” ale Sale, cu perspective de viaţă veşnică pe acest pământ, sub Împărăţia cerurilor. Acest serviciu memorial anual, a fost organizat de 11.714 grupe din întreaga lume. De asemenea, aceste grupe ţin studii regulate ale Turnului de Veghere şi conduc adunări de serviciu şi şcoli teocratice de serviciu. Toate aceste servicii sunt gratuite şi nu se fac niciodată colecte. Toate acestea fac parte din educaţia gratuită făcută de martorii lui Iehova din întreaga lume în interesul tuturor oamenilor.
Acest volum extraordinar de lucrare, de vestire a Evangheliei Împărăţiei lui Dumnezeu până la marginile pământului, nu este făcut cu nici o ambiţie politică în minte şi martorii lui Iehova nici nu încearcă să influenţeze politica guvernelor. Ei nu fac „lobby” în capitalele diferitelor naţiuni; ei nu încearcă să stabilească vreun ordin religios şi nici nu există un câştig financiar în aceasta, pentru vreun individual. Oricine care observă pe martorii lui Iehova în vreuna din ţările raportate în această Carte Anuală, va şti că ei nu sunt angajaţi în nici unul din aceste eforturi. Ei au un singur lucru de făcut, şi acesta este de a vesti mesajul Împărăţiei lui Dumnezeu. Isus Christos a ordonat: „această Evanghelie a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, pentru mărturie” până va veni sfârşitul, iar martorii lui Iehova încearcă cu hotărâre să facă acest lucru ca ambasadori în cele 96 de ţări din care sunt date rapoarte.
Societatea de Biblii şi Tratate Turnul de Veghere este o organizaţie non-profit, iar banii pe care îi primeşte îi foloseşte pentru răspândirea Evangheliei până la marginile pământului. În decursul anului de serviciu 1948, biroul din Brooklyn a trimis bani şi literatură birourilor de filiale, în valoare de 488.821,22 $. În plus, pentru serviciul din străinătate sau lucrarea de extindere în diferite ţări în care nu au fost stabilite filiale, s-a cerut ajutor în valoare de 110.851,11 $. Literatură şi fonduri au fost trimise ca şi daruri în unele ţări, în valoare de 118.608,04 $. Acesta a însemnat un total de 718.280,37 $ pentru a ajuta vestirea Evangheliei în afara Statelor Unite. Câteva dintre filialele mari au fost capabile să remită bani biroului din Brooklyn, pentru a acoperi costul unor expedieri făcute, iar aceste sume se ridică la 296.119,58 $. Aceasta a însemnat o balanţă de 422.170,79 $, sumă pe care Societatea de Biblii şi Tratate Turnul de Veghere a plătit-o în cursul anului 1948, pentru lucrarea de expansiune în teritoriile din afara Statelor Unite ale Americii.
Cunoscând nevoile martorilor lui Iehova din alte ţări, Societatea - ca serv al martorilor lui Iehova, de asemenea a aranjat să se trimită hrană şi îmbrăcăminte, pentru ajutarea fraţilor. Martorii lui Iehova din Statele Unite, Canada, Elveţia, Norvegia, Suedia şi Danemarca au adunat împreună haine, hrană şi alte lucruri necesare, pentru a-i ajuta pe tovarăşii lor de serviciu din ţările devastate de război. Cantităţile mari de hrană au fost achiziţionate cu banii adunaţi în acest scop; iar hainele, pantofii, aşternuturile şi alte ajutoare au fost donate gratuit Societăţii pentru a fi expediate către diferitele colţuri ale lumii, unde era nevoie de ele. Valoarea totală a hranei, hainelor şi costurilor de expediţie pentru ajutoare, s-a ridicat la 1.322.406,90 $, numai din luna ianuarie 1946 până în luna august 1948 inclusiv. Acest lucru nu include şi valoarea timpului petrecut de fraţi pentru strângerea hainelor din toate părţile Statelor Unite, Canadei şi a altor ţări, împachetarea lor, expedierea la Brooklyn, manipularea lor acolo sau distribuirea în alte ţări. Acest serviciu a fost un dar benevol suplimentar din partea lor şi un serviciu fericit, prin care martorii lui Iehova au putut să-i ajute pe fraţii lor din alte părţi ale lumii.
De asemenea, Societatea doreşte să-şi exprime aprecierea pentru cooperarea cordială din partea tuturor acestor lucrători zeloşi care au muncit din greu şi de asemenea să-şi manifeste mulţumirea sinceră a destinatarilor acestor daruri, faţă de cei care le-au făcut. Aceasta a fost, cu siguranţă, o expresie a iubirii unul pentru celălalt. Noi ştim că toţi fraţii au făcut aceasta în onoarea Domnului, având în minte faptul că acest ajutor material îi va ajuta pe unii să continue în adevărata închinare; şi astfel, au considerat ca fiind un mare privilegiu de a fi capabili să-şi servească fraţii în acest fel. Acest act de bunăvoinţă faţă de aproapele lor, este doar o altă dovadă că martorii lui Iehova nu se află în această lucrare pentru vreun câştig comercial.
Daruri de ajutorare ale martoriLOR lui Iehova
din ianuarie 1946 până în august 1948
|
Haine
(în pounds)
|
Valoare
( în $)
|
Hrană
( în pounds)
|
Cost
(în $)
|
Valoare totală
(în $)
|
Statele Unite
|
919.302
|
898.481,16
|
537.995
|
208.416,76
|
1.106.897,92
|
Altele
|
|
|
|
|
6.709,46
|
Canada
|
72.807
|
80.699,88
|
87.913
|
36.084,90
|
116.784,78
|
Danemarca
|
|
|
2.949
|
1.407,14
|
1.407,14
|
Norvegia
|
|
|
24.000
|
12.000,00
|
12.000,00
| Elveţia |
57.584
|
42.400,00
|
40,682
|
13.754,00
|
56.154,00
| Altele |
|
|
|
|
3.851,00
| Suedia |
6.554
|
9.776,10
|
25.334
|
8.702,50
|
18.478,60
| Altele |
|
|
|
|
124,00
| Total |
1.056.247
|
1.031.357,14
|
718.873
|
280.365,30
|
1.322.406.90
|
Dostları ilə paylaş: |