Casa de culturä‚ a sindicatelor din municipiul suceava



Yüklə 0.77 Mb.
səhifə6/9
tarix14.08.2018
ölçüsü0.77 Mb.
1   2   3   4   5   6   7   8   9

Gruparea teroristă „17 Noiembrie” este o organizaţie radicală grecească de extremă stânga, cu o ideologie antiimperialistă şi anticapitalistă. Principalii săi „duşmani”: S.U.A. şi N.A.T.O. Numele organizaţiei face referire la revolta studenţilor cu orientări de stânga la 17 noiembrie 1973, de junta militară aflată atunci la conducerea Greciei.

Această revoltă, sprijinită logistic de câtre K.G.B:, urmărea să aprindă scânteia unei mari revoluţii care trebuia să aducă la putere forţe politice comuniste obediente Kremlinului.

S.U.A. a sprijinit intens „dictatura militară a coloneilor” care a controlat Grecia între anii 1967 şi 1974, făcând front comun împotriva expansiunii sovietice.

Se ştie că aproape toţi comuniştii şi socialiştii greci refugiaţi şi găzduiţi la Bucureşti în timpul şi mult după „regimul coloneilor” au fost controlaţi sau atraşi la colaborare de către ofiţerii de informaţii ai antenei K.G.B. de la Ambasada sovietică din România. Întrucât nota de plată a cheltuielilor necesare adăpostirii, hrănirii şi şcolarizării copiilor familiilor comuniştilor greci era achitată de Moscova, securiştii români au închis ochii. Şi s-au făcut că nu văd imixtiunile sovieticilor în rândurile „coloniei atenienilor roşii” instalaţi pe malul Dâmboviţei, ei fiind interesaţi doar de impactul valului de refugiaţi politici revărsat din Marea Egee în sânul comunităţii dunărene.

Şi acum vine surpriza. Cine credeţi că răspunde, din partea C.C. al P.C.R., de comuniştii greci refugiaţi în România? Nimeni alta decât şefa secţiei de relaţii externe, Gizella Vass, bunicuţa actualului preşedinte al Camerei Deputaţilor, masonul Bogdan Olteanu.

Actualii lideri politici eleni de stânga au fost în tinereţe colegi şi prieteni cu mulţi români, care în prezent fac parte din structurile de putere din România. Căile oculte de comunicare ale fostului preşedinte Ion Iliescu cu Kremlinul au fost construite şi asigurate de Ioan Talpeş, via Atena, prin agenţii de antenă aflaţi la post în Grecia. De aici şi vizitele dese „de lucru” ale expreşedintelui Ion Iliescu în Grecia, în perioada 1996-2000, când forţele de stânga din România se aflau în opoziţie.

Pentru revenirea la putere a oligarhiei comuniste, era nevoie urgentă de proiecte ambiţioase care să prindă viaţă. Aceste proiecte aveau menirea de a crea P.S.D.-ului si liderului acestuia Ion Iliescu, o imagine nouă care să influenţeze electoratul în favoarea stângii bolşevice. Ceea ce ulterior au şi reuşit. Cum? Prin intermediul organizaţiilor nonguvernamentale construite de aceştia cu scopul dezvoltării sistemului relaţional şi informaţional. Iar masoneria română nu a fost exclusă din această ecuaţie. Şi uite aşa a apărut în anul de graţie 1999 „Ritul de York din România” înfiinţat cu sprijinul fraţilor masoni de stânga din Grecia sub atenta supravegherea a securiştilor comunişti.

În prezent, Ştefan Mâşu este înregistrat, ca mulţi alţi masoni, în partidul lui Dan Voiculescu (P.C.) unde răspunde de Departamentul pentru Integrare Europeană. A încercat într-o perioadă de timp, prin firmele sale, să-l concureze pe „fratele” său mason Costel Iancu, în ceea ce priveşte intermedierea vânzărilor de armament la export. Evident, nu a înregistrat decât eşecuri, ceea ce i-a afectat într-un final psihicul, şi aşa destul de labil.

Continuăm prezentarea cu cel de-al treilea rit de perfecţionare care funcţionează în România. Este vorba despre Ritul Antic şi Primitiv de Memphis şi Misrain, condus de Gheorghe Florea. Acest corp masonic a fost înfiinţat în România în anul 2004, ca urmare a presiunilor masoneriei ruse. Ca şi în cazul lui Costel Iancu, s-a folosit aceeaşi filieră italiană, cu adânci rădăcini în Loja P2 (Propaganda Due).

În scurt timp de la înfiinţare, acest rit masonic s-a structurat în jurul organizaţiei de criminalitate economico-financiară a interlopilor din jud. Ilfov, unde „şeful” acestui corp masonic, Gheorghe Florea, a primit tot concursul pentru noua construcţie de la un alt mason de notorietate, şi anume „baronul” local Bebe Ivanovici.

Gheorghe Florea, zis şi Fulgerică Bragadel, a fost ajutat de masoni, în perioada exercitării ultimului mandat al fostului Mare Maestru Gheorghe Comănescu (2000-2003), să acapareze mai pe nimic Fabrica de Bere şi Lichioruri Bragadiru, devenind şi patronul echipei de fotbal (Divizia B) Fulgerul Bragadiru.

Ocrotit de fostul ministru de Finanţe Mihai Tănăsescu (PSD), Gheorghe Florea a dus o activitate infracţională dirijată (trafic de produse alcoolice, de alcool şi evaziune fiscală), activitate care a făcut o pagubă pentru bugetul de stat de circa 1000 miliarde vechi (35 milioane de euro), dar şi de 280 miliarde lei vechi pentru Fabrica din Bragadiru. În prezent, întreprinderea se află în lichidare, fiind în portofoliul A.V.A.S.

Din acest corp masonic fac parte circa 400 de membri, având în componenţă cunoscuţi oameni de afaceri, gen Ovidiu Tender, Alexandru Petre, Matei Vintilă (fost senator PSD), Constatin Niţă (deputat PSD de Braşov şi vicepreşedinte al Comisiei Parlamentare de Control S.I.E.), dar şi ofiţeri de comandă de rang înalt din M.Ap.N., S.I.E., S.R.I. şi M.A.I.

Există informaţii certe că această structură masonică este controlată în totalitate de Kremlin. Din acest rit face parte şi Andrei Anastasescu, soţul avocatei lui Adrian Năstase, Marieta Anastasescu (vezi blocul din str. Zambaccian).

Anastasescu, patronul firmei româno-ruse METAL EURO EST, a preluat, pe baza unor creanţe fictive, Combinatul de Electrozi Siderurgici ELSID TITU din jud, Dâmboviţa, în anul 2002, la ordinul direct al lui A. Năstase.

Omul din casă” al lui Gheorghe Florea (cel care i-a asigurat legătura cu Adrian Năstase) este nimeni altul decât deputatul PSD Ion Stan, preşedinte PSD Dâmboviţa şi fost preşedinte al Comisiei Parlamentare de Control SRI.



Ca organizaţie de suprafaţă, masonul Gheorghe Florea a creat aşa numitul Comisariat pentru Societatea Civilă, care este organizat pe o structură de model militar, condusă în fiecare judeţ de un comis-arşef, cu uniforme, insigne şi legitimaţii cu Tricolor.

Locul de baştină a masonului Gheorghe Florea, unde acesta a prins putere, este loja România Modernă, pe care a şi condus-o o bună perioadă de timp în calitate de maestru venerabil. A înfiinţat şi o fundaţie cu acelaşi nume purtat de lojă, pentru a facilita încasarea sumelor de bani reprezentând cotizaţii, donaţii şi taxe pentru admiterea în masonerie.

Locurile preferate de „şpriţ şi voie bună” pe care Gheorghe Florea le frecventează în Bucureşti cu camarila sa masonică sunt Hotelul Marriot, Clubul Diplomaţilor (din Herăstrău) şi Restaurantul Perla din Dorobanţi.

Protectorii din umbra a şefului de rit sunt generalii Gheorghe Carp şi Mircea Mureşan, doi filoruşi notorii.

Ce mai face, la ora actuală, Fulgerică Bragadel? Sursele din imediata apropiere ne spun că încă mai plânge după cei 15.000 USD cu care a plătit cheltuielile de deplasare în străinătate (în special în Rusia) a fostului Mare Maestru Gheorghe Comănescu. În schimbul acestor bani a dorit cu insistenţă la un moment dat fotoliul de Mare Maestru al M.L.N.R. Numai că Eugen Ovidiu Chirovici a fost mai rapid de mână şi i-a suflat postul încă înainte de a intra în cursa electorală, cu circa un an. Şi uita aşa, se împacă şi capra şi varza, masoneria rusă i-a găsit lui Bragadel o jucărie nouă, numită sugestiv: „Ritul Antic şi Primitiv de Memphis şi Misraim”, şi bineînţeles şi un titlu pompos, pe măsura funcţiei „Mare Maestru Suveran şi Mare Comandor”.

Şi cu asta, încheiem povestea celebră deja, în care ţiganul s-a văzut împărat, dar nu înainte de a nutri speranţa că membrii marcanţi ai adevăratului Ordin Masonic Român, vor lămuri rapid aceste probleme, care aduc prejudicii masoneriei române, angajată ferm în direcţia apărării interesului naţional.
17. VERESTOY ATTILA –MASONUL DE AUR AL U.D.M.R.

U.D.M.R. este controlată de un grup de potentaţi, dintre care se detaşează simţitor senatorul Verestoy Attila, ale cărui afaceri au prosperat în epoca guvernării Năstase, şi, intâmplător sau nu, asociaţii baronului udemerist sunt personaje notorii ale clientelei financiare crescute la sânul P.S.D., cei mai mulţi dintre ei fiind masoni bolşevici cu vechi ştate.

În anul 2003, odată cu instalarea lui E.O.Chirovici la cârma M.L.N.R., masonul Verestoy Attila va fi numit „Asistent al Marelui Maestru” pentru Transilvania. Astfel, cu ajutorul masoneriei, senatorul Verestoy Attila va reuşi în scurt timp să controleze în totalitate nu numai presa din secuime, ci şi insituţiile de stat din HarghitaCovasna, prin care va derula afaceri de milioane de euro.

Masonul Attila Verestoy este un adevărat magnat local, cu o avere estimată la circa 40 milioane euro. Datorită afacerilor cu lemn pe care le-a desfăşurat în Transilvania prin intermediul firmei Nivo, Verestoy s-a ales chiar cu porecle cum ar fi: Kerestoy sau Drujba lui Dumnezeu.

Societatea cu pricina era asistată juridic de fostul ministru al Sănătăţii din perioada 1996-2000, Hajdu Gabor. Profiturile obţinute din lemn au fost reinvestite de Verestoy în afaceri cu alcool, industrie, agricultură şi massmedia.

Zonele de interes şi influenţă ale masonului U.D.M.R. sunt Ciucul, Odorheiul, Tulgheş, Borsec, Reghin şi Gheorghieni.

Această situaţie a profiturilor reinvestite, se reflectă fidel în afacerile lui Verestoy Attila din străinătate, pe care acesta le derulează în asociere cu alţi masoni celebri, cum ar fi: Cristian Burci, Dumitru Creştin, Dinu Patriciu, Alexandru Bittner, Costel Bobic şi Emil Nell Cobar. Toate aceste personaje fac parte din stafful executiv al unei adevărate suveici de societăţi offshore care se ramifică pe bătrânul continent. Printre acestea figurează: M.G. Media Group International Holding SA, European Radio Instruments Limited, International Railway Systems SA (IRS), IRS Leasing Limited, Rompetrol, etc.

Prin sistemul său relaţional, masoneria bolşevică s-a implicat şi în derularea unei alte afaceri controversate marca Verestoy Attila, cea cu tichete de masă, administrată de firma Hungastro SA. Interesele economice din secuime ale masonului Verestoy s-au intersectat la un moment dat cu cele ale controversatului om de afaceri harghitean Csibi Istvan, care în scurt timp a reuşit să devină o persoană incomodă pentru grupurile de interese care activau în Transilvania, datorită faptului că acesta domina în zonă afacerile cu alcool, piatră, construcţia de drumuri, imobiliare, ca să nu mai vorbim de cele douăsprezece întreprinderi specializate în prelucrarea lemnului. Faptul că Csibi Istvan avea multe afaceri solide nu deranja atât de mult. Ce deranja cu adevărat era faptul că acesta nu acceptase să intre necondiţionat în cercul relaţional construit de baronii locali.

Dând dovadă de nesupunere, Csibi Istvan îşi va atrage ura acestor potentaţi economici, masoni şimembri marcanţi ai U.D.M.R. Aceştia se vor alia împotriva rebelului maghiar, considerat trădător, şi vor strânge o „chetă” consistentă, de circa două milioane de euro, pe care o vor folosi în atingerea scopurilor propuse. Refuzul categoric a lui Csibi Istvan de a se asocia grupurilor de interese conduse de Verestoy Attila, îi va forţa mâna acestuia din urmă pentru a trece la acţiuni de intimidare şi sancţionare a rebelului ungur, care să se finalizeze cu îndepărtarea acestuia din mediul de afaceri, grăbind falimentarea firmelor lui Csibi cu ajutorul fraţilor din masonerie.

Acesta este momentul în care Verestoy Attila îşi mută teatrul de operaţiuni atât din curtea P.N.A. cât şi în cea aparţinând Ministerului de Finanţe. La sugestia Marelui Secretar al Marii Loji Naţionale din România, în persoana masonului securist Dan Tanasie, lui Verestoy i-au fost îndreptaţi paşii către persoana potrivită scopului urmărit. Este vorba despre masonul Uzunov Ştefan un „mogul” al finanţelor publice, în sânul cărora a activat mai bine de 30 de ani, câştigând notorietate în plan profesional şi respect în plan masonic. În prezent este pensionar.

Astfel, prin implicarea directă a masoneriei bolşevice, factori de răspundere din cadrul Ministerului de Finanţe vor elabora o strategie de luptă fiscală, care va prinde viaţă în teritoriu cu ajutorul unei echipe de inspectori aparţinând Direcţiei Generale de Control Fiscal, formată din masonii Robu SorinAdrian, poreclit „Creţu” şi Bârcă Emanuel zis „Dom’ Ministru”. Echipa de „torţionari fiscali” va fi trimisă în teritoriu, mai precis la Miercurea Ciuc şi Reghin, unde va superviza activitatea de control a organelor fiscale locale desfăşurată la sediile firmelor lui Csibi Istvan. Operaţiunea în sine, repurtează un succes major. Verestoy Attila a reuşit astfel să transmită tuturor oponenţilor săi un mesaj clar. Dacă instituţii ale statului precum P.N.A. şi Poliţia puteau fi ignorate, nu acelaşi lucru se putea întâmpla şi cu organele fiscale, care prin metode tradiţionale puteau întrerupe sursele de venituri ale „incomozilor”. Concomitent cu aceste acţiuni de intimidare, ziarul „Adevărul” va lansa (la comandă politică şi masonică) o campanie de presă furibundă împotriva lui Csibi Istvan, urmată la scurt timp de o interpelare în parlament făcută de grupul Verestoy Attila şi Robert Raduly (Primarul municipiului Miercurea Ciuc, fost deputat U.D.M.R.).

În luna ianuarie 2004, la 2 luni dupa interpelarea în parlament, Verestoy Attila, care se afla în „vizită” de lucru la P.N.A., striga în gura mare: „Ce faceţi? De ce nu-l arestaţi pe Csibi? Ce faceţi, de ce tot o tărăgănaţi? Vă termin dacă nu-l arestaţi pe Csibi!” Trei luni mai târziu, în aprilie 2004, Csibi Istvan, fiind suspectat de comandarea unor atacuri asupra unui jurnalist din Miercurea Ciuc şi a unor afacerişti din Harghita, va fi arestat alături de şapte persoane, şi trimis la închisoare unde va sta timp de 2 ani, până în luna martie a anului 2006, când va fi eliberat.

După îndeplinirea cu succes a misiunii celor doi masoni finanţişti, Emanuel Bîrcă şi Sorin Robu, masoneria bolşevică îi va recompensa din plin. Pentru a-şi pierde urma, cei doi vor pleca din Ministerul Finanţelor prin demisie în cursul anului 2004, şi cu sprijinul masoneriei vor înfiinţa o firmă specializată în servicii de înregistrare a operaţiunilor comerciale pentru firme rezidente sau nerezidente în România şi de reprezentare a acestora în faţa organelor financiar-fiscale.

Societatea comercială în discuţie a fost înregistrată sub denumirea de Omega Consulting & Management având CUI RO16735394 şi ORC J40/14255/2004. În scurt timp de la înfiinţarea acestei societăţi, masoneria le va asigura celor doi contracte bănoase, introducându-i în cadrul unor reţele de afaceri transfrontaliere ce acţionează în România prin interpuşi loiali fostei securităţi comuniste şi obedienţi ocultei italiene.

Contactul a fost stabilit prin reprezentanţi ai firmei Omnitoys, condusă din umbră de generali D.I.E., care la rândul ei face parte indirect, dintr-un păienjeniş de societăţi, cu un centru director stabilit în Elveţia şi care sunt înregistrate în România sub următoarele denumiri: OMNITECH, OMNISOFT, OMNILOGIC, OMNIMEDIA, OMNIDATA, OMNICOMPUTERS, OMNIFONE, OMNIFOREIGN TRADE, OMNILEXIS, OMNIPROTECT, OMNIPAY, OMNICOM, OMNIASIG, OMNITRANSLATOR, OMNISERV şi OMNIBUS.

Omnitoys este portiţa de intrare a celor de la Omega în acest vast sistem relaţional şi informaţional, ce poartă numele de cod OMNI.

Ca să le fie succesul pe deplin garantat, masoneria bolşevică le va aproba celor doi finanţişti înfiinţarea unei loji, denumită sugestiv „Luca Pacioli”, cu scopul de a oferi fraţilor masoni loiali, servicii de protecţie în domeniul contabil şi fiscal, dar şi de a aplica la comandă masonică sancţiuni severe eventualilor oponenţi.

În prezent, această lojă dispune de o echipă unitară, formată din masoni profesionişti de înaltă calificare în domeniul economic, contabil, juridic şi fiscal, recrutaţi în totalitate din rândul funcţionarilor de stat aparţinând Ministerului de Finanţe, Garda Financiară, Direcţia Naţională Anticorupţie şi ANAF.

În cursul anului 2007, cei doi masoni Bîrcă Emanuel şi Robu Sorin şi-au manifestat intenţia de a se deplasa în interes profesional la loji masonice similare din Austria şi Germania, pentru a-şi lărgi cercul relaţional cu firme profilate pe administrarea statică de acţiuni, obligaţiuni, gestionare a fondurilor societăţilor anonime (cu acţiuni la purtător) şi finanţare a grupurilor comerciale administrate de masoni occidentali.

Deplasarea celor doi în străinătate este supervizată de către masonul Cristian Burci, membru de vază în Marele Consiliu al M.L.N.R. condus de E.O. Chirovici. Numele lui Cristian Burci a fost legat în repetate rânduri de operaţiunile financiare secrete orchestrate de contabilii temutei familii mafiote COSA NOSTRA.

Am făcut această scurtă trecere în revistă a ascensiunii celor doi finanţişti Bîrcă Emanuel şi Robu Sorin, pentru a familiariza cititorul cu conexiunile şi mecanismului de funcţionare a ocultei bolşevice.

Un alt personaj local, ungur şi acesta, care stă în „coastele” masonului Verestoy Attila zădărnicindu-i acestuia planurile de înaintare pe cale ocultă, nu este nimeni altcineva decât politicianul U.D.M.R. Gyorg Frunda.

Scandalul a izbucnit în urma privatizării S.C. Balneoclimaterica S.A. Sovata, cuprinzând 5 complexuri hoteliere, 150 de vile, 4 baze de tratament, 250 ha de pământ şi 2 lacuri balneare (Ursul şi Aluniş). Privatizarea s-a efectuat prin negociere directă, pe bază de ofertă finală, cumpărătorul fiind firma Salina Invest, unde Gyorg Frunda este acţionar principal.

În spatele acestei tranzacţionări au stat alte două firme, Danubius Hotels şi Corvinul International Investments, care aveau sprijin logistic şi financiar direct de la Budapesta. Şi cum Verestoy Attila nu a primit din acest frumos tort nici măcar o felie, acesta s-a mobilizat rapid şi a trecut la atac mediatic, având sprijin din partea frăţiei masonice. Şi de această data, Marele Secretar al M.L.N.R. Dan Tanasie, îi sare în ajutor masonului udemerist, propunându-l ca fiind potrivit pentru mediatizarea acestei privatizări dubioase, pe nimeni altul decât fratele Kominternist, Sorin Ovidiu Bălan. Dar cine este acest personaj?

Născut la 10.11.1958, la Brăila, după aprofundarea învăţăturilor comuniste, va deveni redactor la „Scânteia Tineretului”. În anul 2003, S.O. Bălan, că despre el este vorba, înfiinţează ziarul „Gardianul” unde va ocupa funcţia de Redactor-şef. Mason fiind până-n măduva oaselor, va recruta pentru masoneria bolşevică o serie întreagă de jurnalişti pe care-i va supune iniţierii în tainele frăţiei Kominterniste condusă de Eugen Ovidiu Chirovici. Dintre „noii” fraţi masoni, cel mai mult sau remarcat jurnaliştii George Gabriel Stănescu, L. Popeanga şi Al. Racoviceanu.

Poziţia pe care Sorin Ovidiu Bălan o ocupă în prezent la postul Naţional TV, i-a oferit acestuia posibilitatea de a-l ataca pe vicepreşedintele UDMR Gyorg Frunda în emisiunea „Echipa de Investigaţii” prezentată de masonul Bălan în data de 24 iulie 2006 şi intitulată sugestiv „Jaful de la Sovata”. Ca să fie mai veridic în acuzele de tot felul pe care realizatorul emisiunii le aducea grupului de interese aflat sub patronajul lui Gyorg Frunda, masonul Sorin Ovidiu Bălan va intervieva doi fraţi masoni din Mureş, pe avocatul Vlad Tomescu şi reclamantul Marton Carol, care vor confirma dimensiunile acestui jaf naţional. Cu toate acestea, denunţurile făcute pe un post public de televiziune, nu vor avea efectul scontat, senatorul Verestoy Attila rămânând de această dată cu orgoliul rănit.

Un alt caz interesant de menţionat se referă la sprijinul pe care masonul Verestoy Attila l-a acordat clientelei P.S.D., acesta jucând în planul politic la două capete. Încă de actualitate rămâne percheziţia „căsoaielor” fostului premier P.S.D. Adrian Năstase, care pe 7 martie 2006, în plenul Camerei Deputaţilor, cu un scor care a bulversat alianţele politice ale momentului, 163 împotrivă 131 pentru, va duce la blocarea acţiunii de intrare în imobilele vizate.

Printre cele 151 de mâini parlamentare care au votat pentru opacitate (124 –vot deschis) s-au numărat şi cele ale deputaţilor U.D.M.R., formaţiune care, aficial, face parte din coaliţia de la putere. Drept urmare, cei 17 deputaţi maghiari sunt suspectaţi de partenerii de guvernare că au blocat justiţia, punând umărul la liniştea lui Năstase şi a P.S.D.

Ce a determinat U.D.M.R. să-l avantajeze pe fostul premier? Nimic mai simplu. Puternicele interese masonice, cultivate de Verestoy Attila în sânul partidului care l-a ridicat, interese care sunt transpartinice şi nu ţin cont de U.D.M.R: sau de alianţele acestei formaţiuni. Totodată, sosise momentul ca senatorul Verestoy Attila şi acoliţii săi să întoarcă cu aceeaşi monedă de schimb (traficul de influenţă) serviciile oferite de masoneria Komnternistă.

Cu 7 luni mai târziu, într-o zi de luni seara, a lunii octombrie 2006, la Hotelul Athenee Palace din Bucureşti, va avea loc o întâlnire secretă între masonii Verestoy Attila, Viorel Hrebenciuc şi Costel Iancu. Subiectul discuţiei? Votul referitor la şefia S.R.I. şi respectiv şefia S.I.E., aceştia fiind îngrijoraţi de cursul evenimentelor şi de faptul că nu cunoşteau încă pe mâinile cui vor intra dosarele ce ascundeau secrete cumplite din trecutul lor.
18. „REŢEAUA FELIX”, DE LA SECURITATE LA MASONERIE

Dan Voiculescu, alias "Felix", si-a inceput colaborarea cu Securitatea in anii ‘70, conform surselor care au avut acces la date din dosarele de la CNSAS. Am reconstituit tabloul personajelor care au aparut in jurul lui Voiculescu din acel moment, precum si traseul acestora dupa 1989.

Ieri, erau fie securistii oficiali ai intreprinderii, fie negociatorii unor afaceri de sute de milioane de dolari derulate de regimul comunist. Azi, utilizeaza si parghiile de ieri, dar si pe cele mai noi.

După pierderea alegerilor generale din 2004 de către P.S.D., atenţia masoneriei bolşevice din România s-a îndreptat către Dan Voiculescu şi partidul său. Astfel, sute de masoni din toată ţara vor da buzna în Partidul Conservator, la ordinul discret al Marelui Maestru Eugen Ovidiu Chirovici. Masoni precum Gelu Voican Voiculescu, Verestoy Attila, Mugur Isărescu, Iosif Constantin Drăgan, Petre Roman şi Victor Babiuc au contribuit în mod direct la blocarea anchetelor deschise de statul român în vederea depistării conturilor lui Ceauşescu pentru a acoperi deturnările uriaşe de bani (84 milioane USD) efectuate de către agentul Felix în conturile personale.

Ulterior, pentru a-şi achita poliţele faţă de frăţia bolşevică, va pune la dispoziţia masoneriei întreaga sa logistică. În continuare, vom detalia pe larg întreaga activitate a agentului Felix.

De intreprinderea de comert exterior Vitrocim, acolo unde si-a inceput ascensiunea tanarul Voiculescu, s-au ocupat, oficial, mai multi ofiteri de Securitate. Obiectiv strategic, dat fiind ca ICE intermedia exporturi si importuri de milioane de dolari. Un singur exemplu: prin aceasta entitate se derulau exporturi de ciment de 3 milioane de tone anual.

Unul dintre securistii oficiali se numea Vasile Căciulă. Dupa 1989, a ales sa-si schimbe numele. Conform surselor noastre, el este in acest moment avocat.

In urma cu cativa ani, numele lui Căciulă a aparut in dosarul de la CNSAS al IPS Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului, protector recunoscut al masoneriei lui Chirovici. Era cel care l-a recrutat pe Teodosie Petrescu in 1987. Caciula a raspuns de Vitrocim de la inceputul anilor ‘70, atunci cand s-a nascut numele de cod "Felix".

Un alt ofiter de Securitate care a avut in supraveghere intreprinderea a fost Silviu Alexandru Mohora (53 de ani, acum). O cercetare ulterioara in arhivele internet si de la Registrul Comertului a scos la iveala ca fostul responsabil al Securitatii se ocupa astazi de afaceri. Pe internet se prezinta drept lichidator. Are si conexiuni apropiate de un personaj care a facut parte din administratia actuala: este asociat intr-o firma cu Cristina Maria Manda, fost secretar de stat pentru afaceri europene in Ministerul Justitiei.

Manda a demisionat la sfarsitul anului trecut, din motive personale. Cei doi detin impreuna Sam Meus Consulting si M&M Europe Consulting (activitati de consultanta pentru afaceri si management). Mohora mai detine, impreuna cu familia, firma Alpha Soft Consulting SRL.

Un al treilea ofiter care s-a ocupat de Vitrocim a fost "maiorul Faghi". Despre el nu au fost gasite date disponibile, pana in acest moment. Sfera din jurul informatorului "Felix" era insa mai larga. Potrivit unor surse convergente, capitanul Mihai Lazar a lucrat sub acoperire mult timp la ICE Vitrocim. Apartenenta sa la Securitate ar fi fost insa cunoscuta in lumea comertului exterior, sustin aceleasi surse. A fost transferat la ICE Dunarea. L-a supravegheat pe Voiculescu la Crescent. Astazi, Lazar (53 de ani) este presedinte al Grupului Industrial Voiculescu si Compania (GRIVCO), societatea-umbrela a firmelor familiei Voiculescu.

Lazar apare asociat in TV Antena 1 SA, Rombell Securities (intermedieri financiare) si Sanagra SA (agricultura). Aceasta din urma se regaseste printre beneficiarele programului european SAPARD. Obiectul: Modernizarea si extinderea capacitatii fermei zootehnice Seuca, localitatea Ganesti (Mures). Valoarea proiectului: 500.000 de euro.

Lazar ocupa pozitia de administrator la Sangold (Omi) Distributie, Sixties Restaurants SA, Centrul Pilot de Calificare si Consultanta Profesionala SRL si Logicons SA. Aceasta din urma este firma unde a fost manager general actualul ministru al economiei, Codrut Seres. Are ca obiect de activitate consultanta de afaceri, iar ca actionari, firmele din imperiul Voiculescu: GRIVCO SA, Rombell Securities, Sangold, Benefica, Ominvest, Mutual Invest.

Ultima aparitie publica a lui Lazar a fost anuntul ca grupul Voiculescu il da in judecata pe Radu Berceanu, care a acuzat mai multe firme, inclusiv Grivco, de o schema prin care cumpara energie ieftina de la stat, pentru a o revinde mai scump, dar tot la stat.

Un alt personaj aflat in jurul lui "Felix" in urma cu cateva decenii a fost Teodor Dumitru, si el candva consilier la Vitrocim, ulterior transferat la Crescent unde ajunsese si Voiculescu. Desi au existat informatii despre implicarea actuala a lui Dumitru in afacerile familiei Voiculescu, acest lucru nu apare in documente privind companiile. A fost facuta publica doar informatia ca a ocupat functia de director general Mutual Invest, firma apartinand tot lui Voiculescu.

Reconversia foarte profitabila traita de oamenii din jurul lui Voiculescu dupa 1989 a avut si mici exceptii: nu toti au ajuns atat de sus. Este si cazul lui Constantin Ciubotaru (77 de ani), fost director general al ICE Vitrocim, 10 la suta din firma Cavcom International SRL (intermedieri in comert). Alaturi de el regasim un alt "pensionar" de la Vitrocim Gheorghe Voinoiu (60 de ani), administrator. Si despre el se spune ca a fost un colaborator apropiat al lui Voiculescu. In Cavcom se regaseste si fiica lui, Irina Elena (10 la suta), dar si o "casuta postala" din Lichtenstein R.U.M Cavo International Anstalt, cu 60 la suta. Gheorghe Voinoiu si aceeasi entitate din Lichtenstein sunt asociati si in firma Palas Proiect MV SRL din Constanta, cu 20 la suta, respectiv 30 la suta. Firma se ocupa de comertul cu cosmetice si coloranti pentru industria textila.

In firma Sanagra, beneficiara asa cum am scris a unui proiect SAPARD a fost actionar, la un moment dat, si Marian Cornaciu liderul PC Mures. Unul dintre multele Armaghedoane il plaseaza ca provenind din ICE Dunarea, fost ofiter al Directiei de Informatii Externe (DIE) a Securitatii. La ora actuala, Cornaciu apare si in alte firme in unele alaturi de oameni din cercul Voiculescu. De asemenea, apare ca imputernicit pentru Antena 1 pe zona Mures.

In plin scandal "Felix", Cornaciu ia luat apararea lui Voiculescu, declarand ca si el a dat informatii Securitatii. Ar fi spus despre studentii straini ca "sunt linistiti". De asemenea, a recunoscut ca a colaborat tot timpul cu DIE si Contraspionajul, intrucat asa se lucra in comertul exterior.

Dintre oamenii lui Voiculescu, cel mai sus in ierarhia de stat dupa 1989 a ajuns Constantin Rotaru. Prim-adjunct al Serviciului de Informatii Externe (SIE), dupa ce colonel de Securitate a urmat traseul ICE Dunarea (inainte de 1989) Intact (apartinand lui Voiculescu). A fost trecut in rezerva in noiembrie 2005, printr-un decret semnat de noul presedinte Traian Basescu.

A fost sef tocmai la SIE, adica institutia unde se afla arhiva ICE Dunarea. Aceasta contine informatii si despre Crescent, firma aflata pe numele lui Voiculescu in anii ‘80, cu care acesta potrivit acuzatiilor care i s-au adus de catre diverse personaje ar fi pagubit ICE Dunarea prin neplata unor marfuri.
Ancheta blocata

O ancheta in cazul Dunarea a fost inceputa de procurorul Ovidiu Budusan, de la Parchetul General, in jurul anului 2000, insa, potrivit fostului sef SIE Catalin Harnagea, aceasta investigatie a fost blocata de mai multi factori, dar in primul rand de refuzul CSAT din acei ani de a declasifica arhivele. Voiculescu a ajuns la Vitrocim in 1972, ca economist intr-o societate de import-export ale carei tranzactii se ridicau anual la sute de milioane de dolari, strabatand, pana la Revolutie, Europa, Africa si America. In CV-ul sau, Dan Voiculescu spune insa ca a lucrat la intreprinderea respectiva in perioada 1970-1982, ca sef al Departamentului de Comert Exterior.

Sediul societatii era deseori vizitat de personaje-cheie ale comertului international derulat de Romania. Iosif Constantin Dragan, proprietarul Butan-Gas si presedinte, in anii ‘70, al Camerei de comert Italo-romane, era unul dintre acestia. Dragan este, acum, clasificat intre primii trei cei mai bogati romani.

Printre vizitatori se numara si Constantin Rotaru, pe atunci director adjunct al ICE Dunarea, iar dupa Revolutie adjunct al Serviciului de Informatii Externe. Nu in ultimul rand, Marin Ceausescu, fratele fostului dictator. In calitate de sef al Reprezentantei Economice a Romaniei in Austria, acesta trecea pe la Vitrocim ori de cate ori ajungea in tara.

Revenind la Dan Voiculescu, poreclit de colegi "Croco", cariera acestuia la Vitrocim a cunoscut o traiectorie ascendenta, fiind numit dupa o vreme la Departamentul de Aport Valutar Special. "Cumpara marfa dintr-o tara, o vindea in alta si profitul era inregistrat in Romania", sustine acelasi Calinescu. In Romania acelor ani insa tot ce intra si iesea din tara era atent supravegheat de serviciile secrete. La randul lor, romanii aflati in contact cu cetateni straini nu scapau defel de monitorizarea organelor statului.

Tocmai de aceea, este greu de crezut ca negociatorii sa fi fost exclusi din randul celor cu statut "sensibil". Spre exemplu, directorii din comertul exterior erau convocati regulat de Ceausescu la intalniri de lucru, fie la Snagov, fie la Comitetul Central.

In 1982, Dan Voiculescu devine directorul general al firmei Crescent, reprezentanta unei societati cipriote patronate de Faoud Sanbar. Transferul de la Vitrocim la Crescent s-a derulat rapid, de pe o zi pe alta, gratie implicarii oficiului Argus, controlat de Securitate, care ii avea in grija pe romanii din firmele straine.

Calinescu face trimitere si la soferul lui Dan Voiculescu de la Crescent. "Il chema Nicola si era Plutonier-major de Securitate". Prosperitatea Crescentului, dar si averea personala a sefului PC si-ar gasi explicatie si in tranzactiile derulate de Voiculescu. "Prin Crescent, a facut compensari cu cocs, bumbac, azbest, ciment, minereu. Profitul obtinut varia intre 25a si 50a. Erau afaceri formidabile, in care se rulau sute de milioane de dolari." In ecuatie intra insa si capitanul de Securitate Mihai Lazar, astazi director general la Grivco.

Prin el, Voiculescu a beneficiat de un anumit tip de protectie. "In anii ‘80, il supraveghea pe Dan Voiculescu in afacerile cu Dunarea. Dimineata, Lazar semna condica la Dunarea, apoi isi petrecea ziua la Crescent. Ca sa nu se mai chinuie cu mijloacele de transport, Voiculescu i-a dat masina, transformându-l in apropiatul lui. A fost un cal troian prin care a controlat Dunarea, intrucat Lazar scria in rapoartele sale ce-i dicta Voiculescu.

Un alt personaj prezent in jurul lui Dan Voiculescu in perioada de glorie "Felix" a fost austriacul Leo Gottfried. Daca luam in considerare spusele lui Voiculescu, securistul intreprinderii l-ar fi intrebat daca austriacul vinde tigari pe Lipscani.

Potrivit unor surse, Gottfried era comisionar, postura din care nu scotea mai mult de cateva mii de dolari pe contract. Era totusi pretios, fiind prieten cu primarul Vienei, asa ca a negociat cumpararea de catre municipalitatea capitalei austriece a unei cantitati de carton asfaltat de la Vitrocim, afacere nefinalizata.

Acest material tinea de departamentul condus de Voiculescu. In al doilea rand, austriacul, care stia limba romana, era cel care insotea delegatiile oficiale romanesti la Viena. Din cei cativa dolari oferiti de statul comunist drept diurna, Dan Voiculescu a reusit performanta sa puna pe picioare un controversat imperiu financiar, la temelia caruia se banuieste ca ar sta fondurile fostei Securitati.

Cel despre care am aflat abia acum ca ii placea sa raspunda, ca informator, la numele de "Felix" prezinta un adevarat scenariu de telenovela atunci cand e cazul sa-si justifice averea imensa. A reusit pana in '90 sa adune din diurna vreo 30.000 de dolari, pe care apoi i-a investit. Restul banilor, adica grosul de milioane de dolari, i-au venit pentru ca a mostenit conturile burdusite ale firmei offshore Crescent Commercial & Maritime din Cipru gratie bunavointei fara margini a proprietarului acesteia, libanezul Fouad M. Sanbar. Caci, lucru nemaiintalnit, inainte de a muri libanezul Sanbar nu si-a lasat firma Crescent sotiei si copiilor sai, ci a preferat sa-l numeasca pe Voiculescu al nostru protector testamentar. Doar functia doboara gradul. Iar Felix a inceput a lasat deoparte notele informative si cu banii libanezului s-a apucat de afaceri pe picior mare. Acum, deranjat de eticheta "solutie imorala", incerca sa-si "spele" trecutul. Usor-usor, firma Crescent este scoasa din afaceri, ceea ce ne da de gandit. Daca Crescent a fost, intradevar, firma libanezului Sanbar, ar putea insemna ca Voiculescu le pregateste mostenitorilor acestuia o teapa romaneasca de toata frumusetea, caci a inceput sa inlocuiasca offshore-ul cu firmele sale pe care le controleaza direct.

In varianta in care Crescent nu a fost decat firma fostei Securitati, inseamna ca ceea ce face de fapt Voiculescu din '90 incoace este de fapt o mare operatiune de "albire" a dolarilor Ceausestilor.
"Perla" imperiului, TV Antena 1 SA, curatata de "Crescent"

SC Editura si Tipografia Crescent SRL este una din primele firme infiintate de Voiculescu dupa '90. De la inregistrarea sa, in 28.05.1991, si pana astazi societatea a cunoscut modificari succesive ale denumirii: in 1995 a fost inregistrata sub titulatura de SC Corporatia pentru Cultura si Arta Intact, iar din iunie 2005 a primit numele de SC TV Antena 1 SA. Insa acest aspect este mai putin important. Conteaza mai mult evolutia actionariatului, dar si a capitalului social, date care indica faptul ca domnul Grivco incepe de ochii lumii sa-si curete afacerile prin eliminarea controversatului offshore Crescent si trecerea actiunilor detinute de acesta pe numele sau sau al societatilor pe care le detine direct, "la vedere". Daca in 1991 Crescent Commercial & Maritime Cipru detinea 90% din actiunile SC Editura si Tipografia Crescent SRL actuala TV Antena 1 SA, investind atunci 900.000 de dolari, acum participatia firmei cipriote s-a redus la zero. Voiculescu si-a vandut siesi toate actiunile apartinand Crescent. Mutarea decisiva a fost efectuata in preajma alegerilor electorale din 2004, mai precis pe data de 12.12.2004, cand Voiculescu se pregatea, dupa bunul obicei, sa intre din nou la guvernare, indiferent cu cine si cum.

Cum s-a “romanizat” Antena 1

Inainte de a-si atribui direct actiunile de la actuala societate TV Antena 1 SA, "Felix" s-a "jucat" insa timp de 13 ani cum a vrut cu milioanele Crescent. Din 1993 a inceput sa "rupa" cate un pic din cota de participare a Crescent, procentele luate fiind oferite firmelor Grivco SRL, Grivco International SA sau Fundatiei Crescent, care a suferit si ea procesul de cosmetizare, denumindu-se acum Fundatia Umanista Dan Voiculescu.

Prima mutare importanta in cadrul actualei SC TV Antena 1 SA a avut loc in 4.12 1997. Din cele 95% actiuni detinute la SC TV Antena 1 SA (ce se numea atunci Corporatia pentru Cultura si Arta Intact n.r.), Crescent Commercial & Maritime Cipru a ramas doar cu 47%. Diferenta a fost luata de SC Grivco SRL, unde Voiculescu detinea controlul direct ca persoana fizica. Nu a fost de ajuns si dupa alti ani, in care firmele din imperiul Voiculescu au venit si au plecat, in decembrie 2004 s-a produs, dupa cum am mentionat, tranzactia finala: orice urma a Crescent a fost stearsa, TV Antena 1 SA devenind, oficial, proprietatea directa a lui Voiculescu si a vechilor colaboratori de pe vremea Securitatii.

Intentia lui Voiculescu de cosmetizare a afacerilor sale prin indepartarea Crescent din cadrul firmelor deschise in Romania este vizibila in cazul mai multor firme. De exemplu, la infiintarea SC Intact Production SA, in 1994, firma din Cipru detinea aici 88% din actiuni. Doi ani mai tarziu, in 1996, participatia i se reducea la jumatate, un pachet de 44% din actiuni fiind cedat catre Grivco. Scoaterea definitiva a Crescent din cadrul Intact Production SA a avut loc in 2003. Coincidenta, dupa ce au intrat pentru scurt timp in posesia Grivco, pana la urma toate actiunile Crescent au ajuns in portofoliul personal al lui Dan Voiculescu, care detine astazi 71% din Intact Production SA.

Fenomenul este general

Un scenariu tras la indigo a fost aplicat si in cazul SC Tipografia Intact SA (fosta SC Radio Romantic SA). In 1994, Crescent era proprietara a 88% din societate, dupa un an, in 1995, mai detinea doar 10% din capitalul social, iar in 2001 si-a pierdut calitatea de actionar. Brusc, in acelasi an, in firma a aparut Dan Voiculescu. Initial, acesta si-a revendicat 61% din firma, pentru ca apoi sa-si majoreze participatia la 71%.

Si la SC Sangold (IMI) Distributie SA, inmatriculata in 1991 ca GIVCO International, offshore-ul Crescent si-a redus de-a lungul timpului participatia. Firma care a preluat actiunile a fost Grivco, unde Voiculescu a avut grija intotdeauna sa nu amestece Crescent. La 10 ani distanta de momentul in care sustine ca l-a "mostenit" pe libanezul Sanbar, Voiculescu a inceput sa scoata Crescent si din cadrul SC Benefica SA si Mutual Invest SA. Probabil perioada de dupa '90 in care domnului "Felix" ii trebuia o acoperire pentru milioanele de dolari bagate in tara s-a incheiat.
ICA, victimă a sublocotenentului Felix

Aceeasi poveste, impletita insa si cu oarece afaceri dubioase facute cu proprietatile statului roman, o intalnim si in cazul SC Bioprod SA. Istoricul acestei firme, care initial a avut statut de SRL, incepe in octombrie 1991. Voiculescu s-a miscat repede si s-a asociat atunci cu Institutul de Chimie Alimentara din Bucuresti (ICA Bucuresti). Bineinteles, "Felix" a intrat in afacere prin intermediul aceluiasi offshore Crescent Commercial & Maritime Cipru. In asocierea din cadrul Bioprod, Institutul detinea 49% din actiuni, iar Crescentul lui Voiculescu majoritatea de 51%. Imediat s-a recurs la varianta majorarilor succesive ale capitalului social, scopul fiind acela de a determina Institutul sa aduca in cadrul asocierii miza adevarata a afacerii: terenurile detinute in Baneasa.

O prima majorare a avut loc in august '92, cand Institutul a ramas cu o participare de 39%. Tot atunci si-a facut loc in cadrul asocierii o alta firma de-a lui Voiculescu: Grivco SRL. Doi ani mai tarziu, pe data de 15.08.1994, Voiculescu mai aduce niste bani din Cipru si efectueaza o alta majorare de capital la Bioprod. Institutul nu poate tine insa pasul cu infuzia de capital si este pus in situatia de a i se reduce cota de participare in cadrul Bioprod la numai 10%.
Chimie alimentară, artă şi spectacole

Pachetul mare de actiuni revine Crescent Commercial & Maritime Cipru, care ajunge astfel sa detina 75% din afacere. Cum totusi Institutul ramanea in continuare proprietar al celor 3,6 hectare de teren situate in Baneasa pe strada Garlei, Voiculescu a continuat sa forteze nota. Ca semn ca nu exista interes un prea mare fata de activitatea Institutului de Chimie Alimentara, se inscrie la Registrul Comertului dreptul societatii Bioprod, transformata intre timp in SA, de a organiza activitati de arta si spectacole, dar si activitati specifice bazelor sportive. In ce mod puteau sustine chimistii de la Institut aceste obiecte de activitate, este greu de inteles.

Oricum, nu trece prea mult timp si in septembrie 1995 Voiculescu umbla iar la "pusculita" Crescent si mai aduce niste bani pentru inca o majorare a capitalului Bioprod SA. Evident, Institutul de Chimie Alimentara iarasi nu poate tine pasul si, drept urmare, se alege cu inca o diminuare a cotei sale de participatie: doar 5%. O luna mai tarziu, o alta majorare de capital social lasa Institutul cu 3% din Bioprod, dar ofera offshoreului Crescent 91 de procente. Cum intotdeauna e loc de mai rau, in iulie 1996 se produce iarasi majorarea si Institutul ramane la 2%.

Crescent “iese” şi din Bioprod

Situatia se continua pana in 1997, cand Voiculescu opereaza cateva modificari menite a elimina suspiciunile legate de provenienta banilor adusi din Cipru: ia de la Crescent si baga in buzunarul SC Grivco SRL actiuni in valoare de 761.000 de dolari. Anul urmator, in 1998, mai face alte doua tranzactii asemanatoare, Crescent cedand in favoarea Grivco un pachet de actiuni de 1.638.570 de dolari, adica peste 95% din Bioprod SA. Se mai joaca Voiculescu ce se mai joaca de-a majorarea de capital pana in noiembrie 1999, cand Institutul nu mai rezista si vine in asociere cu o parte din terenuri si cladiri. Ca atare, reprimeste, dupa opt ani, cota de 40% din Bioprod SA. Nemultumitor insa pentru Voiculescu, care isi pune in cap sa cumpere Institutul cu totul.

Si reuseste in 2004 datorita sprijinului neconditionat oferit de PSD, fostul sau partener de guvernare de atunci. PSD+Voiculescu= 40.000.000 euro

Initial, Guvernul Nastase emite HG 451/2002 prin care transforma Institutul de Chimie Alimentara in societate pe actiuni, proprietar integral fiind Agentia Domeniilor Statului. Totodata, se umbla si la denumire, care este inlocuita cu cea de Institut de Cercetari Alimentare. Un an mai tarziu, in 2003, fara a publica in Monitorul Oficial decizia de privatizare, asa cum prevede legislatia, ADS face cunoscut ca vinde Institutul de Cercetari Alimentare. Licitatia este disputata doar de doi "investitori": Grivco si fostul director al Institutului, Gheorghe Mencincopschi, care de altfel il ajutase pe Voiculescu in problema aportului cu terenurile din Baneasa in cadrul asocierii Bioprod.

Corpul de Control din Ministerul Agriculturii se sesizeaza in legatura cu nerespectarea obligatiei de publicare in Monitorul Oficial a deciziei de privatizare, dar ministrul de atunci, Ilie Sarbu, recurge la o smecherie: publica retroactiv respectivul anunt. In aceste conditii Grivco revine in licitatie si cu 100.000 de euro devine proprietar peste terenurile Institutului, a caror valoare de piata se cifreaza la aproximativ 40 de milioane de euro. Lucrurile nu se opresc aici. Pentru o mai mare siguranta, Voiculescu schimba imediat si structura actionariatului SC Institutul de Cercetari Alimentare. Dupa alte manevre, isi trece 92% din actiuni pe numele sau, iar diferenta pe numele fiicelor sau ale amicilor de afaceri. Schimba apoi si denumirea Institutului in SC Compania de Cercetari Aplicative si Investitii SA si il angajeaza ca director pe Mencincopschi, adica fostul director. Cercul fiind inchis, Voiculescu si-a rezolvat doua probleme dintr-un foc: cumparand Institutul nu mai are cine sa ceara lamuriri in legatura cu asocierea din Bioprod, dar sa ales si cu un castig de circa 40 de milioane de euro.

In fine, pentru toate aceste fapte Voiculescu a fost spalat, apretat si declarat curat moral de Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care i-a oferit un NUP de toata frumusetea.
Tehnicile de ascundere a fondurilor financiare în străinătate, utilizate de „reţeaua Felix”

O parte din fondurile securităţii au fost depuse la ordinul lui Dan Voiculescu, nominal sau cifrat, pe numele unor firme, fundaţii, asociaţii şi procurişti, care de regulă sunt avocaţi. Aceste fonduri ceauşiste nu au fost transferate direct printro simplă operaţiune, ci ele au ajuns în contul final după ce în prealabil aceste fonduri au fost utilizate de către securitate într-un mod fictiv pentru realizarea de diverse operaţii de vânzare cumpărare, prestări servicii, etc.

Fondurile în cauză, mai puteau fi obţinute în urma unei operaţiuni efectuată într-o anume zonă geografică şi transferate apoi succesiv, prin intermediul unor bănci, aflate în ţări diferite, care nu trebuiau să aibe cunoştinţă de caracterul fictiv al operaţiilor comerciale.

Principala sursă de obţinere a fondurilor, a constituit-o operaţiunile de vânzarecumpărare de mari valori, atât cele directe, cât şi cele mai ales speculative, de obţinere a aşa-numitului „aport valutar”, sau cele de intermediere.

Sub acest aspect, Dan Voiculescu a acordat o atenţie deosebită operaţiunilor efectuate, asistate, negociate, intermediate, etc. De aşa-numitele „unităţi exceptate” sau cu un statut special.

Prima casă de experţi elveţieni cu recunoaştere internaţională în cercetarea deturnărilor de fonduri, firmă cu care s-au purtat tratative de către partea română, a fost cea reprezentată de avocatul Guy Fontanet. Echipa condusă de acesta avea experienţa căutării şi descoperirii fondurilor deturnate de dictatorul Marcos.

Cu toate că pe 1 Mai 1990, Guy Fontanet a fost vizitat la Geneva de însuşi vicepremierul Gelu Voican Voiculescu, cu care a discutat, evident, despre recuperarea fondurilor securităţii din străinătate, în final Casa Fontanet nu va fi oficial angajată de guvernul român, din cauză că erau mult prea profesionişti.

O altă echipă de experţi, canadieni de această dată (Peat Marwick Thorne) angajaţi de guvernul român la presiuni interne, au prezentat la sfârşitul lunii iunie 1990, într-un raport adresat ministrului justiţiei de atunci, dl. Victor Babiuc, rezultatul provizoriu al investigaţiilor referitoare la Crescent, solicitând sprijinul concret al Guvernului României în clarificarea procedurii juridice pentru ca acest caz să poată fi rezolvat în instanţă.

Una dintre pistele fundamentale impuse de experţii canadieni în descoperirea fondurilor deturnate de comunişti cu sprijinul securităţii a fost firma multinaţională CRESCENT, al cărei proprietar fusese în realitate Nicolae Ceuşescu.

În afară de Gelu Voican Voiculescu şi Victor Babiuc, în această anchetă s-au mai implicat Verestoy Attila, membru al Comisiei speciale a Senatului şi respectiv Mugur Isărescu, şef al Comisiei Guvernamentale. În prezent cele 4 personaje sunt membri marcanţi ai masoneriei.

Rezultatul a fost blocarea investigaţiilor experţilor străini prin neprelungirea contractului de angajare a acestora şi refuzul constant al regimului Iliescu de a lămuri problema. Toate cercetările privind fondurile deturnate au ajuns la Crescent, iar apoi s-au blocat.

Aşa-zisa sinucidere a lui Marin Ceauşescu, prin spânzurare, în subsolul clădirii Agenţiei economice române la data de 28.Dec.1989, a rămas la fel de suspectă ca şi aşa-zisa „bună credinţă” a guvernului român în a se afla adevărul despre fondurile deturnate.

Cel care „l-a ajutat” să se sinucidă pe Marin Ceauşescu, a fost ofiţerul însărcinat din partea UM 0544 aparţinând Directiei de informaţii Externe (DIE), să sustragă din biroul decedatului dublura agendei ce cuprindea conturile secrete ale familiei Ceauşescu, o agendă de culoare neagră, având dimensiuni de 25 cm lungime, 35 cm. lăţime şi 5 cm. grosime, şi în care erau înscrise rubricile BĂNCI, CODURI, PAROLE, FILIERE.

Analiza documentelor rezultate din investigaţiile efectuate, duce la concluzia că orice încercare de clarificare a rolului lui Marin Ceauşescu trebuie să aibă în vedere şi informaţiile privind implicarea lui în tranzacţiile comerciale şi financiare derulate cu firma Crescent Austria şi cu agenţia mixtă de subscrieri „European American Underwsisters Agency GmbH Viena”.

Martorii cheie ai acelor evenimente petrecute în Viena sunt agenţii-fantomă ai securităţii române cunoscuţi sub numele de dl. Loe Gottfried, dl.Seceleanu, dna Pavilli şi respectiv dl. Turkferld, ultimele persoane fiind trecute în agenda de birou aparţinând lui Marin Ceauşescu, inclusiv în zilele de 19 şi 21 decembrie 1989.

După ce lucrurile s-au mai liniştit în România şi Ion Iliescu s-a instalat la cârma ţării, în data de 15.04.1991 Banca Naţională a Austriei trimitea la BRCE telexul nr. 1051331 prin care se solicita în mod expres confirmarea primirii de către Banca Natională a Republicii Socialiste România a sumei de 55.752.042 dolari americani (USD), valută care, ATENŢIE, după afirmaţiile direcţiei de specialitate din Banca Naţională nu a intrat de fapt în conturile acesteia.

Interesant de semnalat este faptul că societatea Crescent din Austria a fost înstrăinată în ultima parte a lunii decembrie 1989 (moment care are o semnificaţie deosebită) fără plata vreunui preţ, întrucât imobilul a fost grevat de o ipotecă în favoarea cumpărătorului (o altă împrejurare de luat în seamă).

În afară de România şi Austria, firma Crescent a mai avut birouri deschise în Grecia, Cipru, Malta, SUA, Anglia şi Egipt, care operau sub formă de filiale sau reprezentanţe. Începând cu anul 1990 conturile din străinătate aparţinând firmei Crescent au fost folosite pentru deturnarea unor fonduri uriaşe în valută din patrimoniul statului român direct în buzunarele parveniţilor comunişti precum Dan Voiculescu.

Băncile din România implicate în aceste deturnări financiare de proporţii sunt: BRCE (BANCOREX), MISR Romanian Bank, Manufacturer’s Hanover Trust Company, Frankfurt Bukarest Bank, Societe Generale, Banca Columna şi Banca Anglo-Română.

Întrucât cazul dosarul firmei de securitate „Dunărea” putea face lumină vis-a-vis de firma Crescent, procurorul Ovidiu Budusan de la Parchetul General va deschide o anchetă în jurul anului 2000, care însă potrivit fostului şef SIE Cătălin Harnagea va fi blocată de refuzul C.S.A.T. din acei ani de a clarifica arhivele. Să nu uităm că în perioada 2000-2004 P.S.D.-ul lui Ion Iliescu va guverna ţara, motiv pentru care comuniştii nou veniţi în gaşca puterii aveau nevoie de linişte pentru a fura în continuare din averea ţării, neinteresându-i câtuşi de puţin mizeria socială în care se scăldau conaţionalii lor, care vor fi astfel nevoiţi să-şi părăsească casele şi familiile, emigrând în masă în ţări precum Spania şi Italia. Şi nu sunt deloc puţini, doar vreo 2 milioane de români.
19. ACAPARAREA INDUSTRIEI STRATEGIGE A ROMÂNIEI CU AJUTORUL MASONERIEI BOLŞEVICE

Aşa cum toate sectoarele strategice, primordiale în economia Rusiei, industria petroliferă, Gazprom, industria nucleară, minele de uraniu, industria spaţială, sunt controlate de către grupul de la Dresda al ofiţerului KGB Vladimir Putin, tot astfel şi în România ofiţerii ruşi conduc şi controlează ramuri industriale strategice pentru industria de război.

Istoria preluării aluminiului românesc de cătreruşi începe imediat după Revoluţie. ALRO şi, ulterior, restul industriei de aluminiu au intrat treptat sub controlul unei grupări cum o spune foarte clar Bucovski a serviciilor ruseşti. În mediul de afaceri din metalurgie se ştia că tranzacţia face parte dintr-o strategie mai amplă de concentrare a întregii producţii de aluminiu din România într-o singură mână, astfel încåt să se poata dicta şi preţurile în funcţie de un anumit monopol care s-ar putea instaura pe piaţa românească de profil. Totul pleacă de la un singur nume: Marco. Marco de la Mark Rich, partenerul de afaceri al lui Soros. Interfaţă, Marco Internaţional este condusă de rusul Vitali Matsitski, la rândul său apropiat al lui Victor Pinciuk, ginerele fostului preşedinte ucrainean Leonid Kucima. Vitali Matsitski este şi proprietarul Grupului de firme Rinko, specializat în producţia petrolieră, şi are o avere estimată la peste 10 miliarde de dolari.

Firmele companiei Marco au înhăţat cam tot ce mişcă în zona strategică din Romånia. În 2004, la invitaţia ginerelui preşedintelui Leonid Kucima, Viktor Pinciuk, la Kiev a sosit întro vizită de două zile George Bush senior, care s-a întâlnit cu şeful statului şi cu membri ai guvernului. Deplasarea a avut menirea de a lustrui imaginea familiei Kucima. Ginerele acestuia, până nu demult un mediocru om de afaceri din Dnepropetrovsk, în prezent un prosper miliardar, intenţiona să-şi creeze o imagine internaţională în ajunul plecării socrului din fotoliul prezidenţial. Pinciuk a fost iniţiatorul şi altor vizite americane miliardarul George Soros şi politologul Zbigniew Brzezinski. Pinciuk a intrat în consiliul de susţinători al Internaţional Crisis Group introdus de Brzezinski, unde va fi coleg cu fostul secretar general al NATO, George Robertson, şi cu ex-şeful Fondului Monetar Internaţional, Stanley Fischer.

Mark Rich, adevăratul boss din spatele lui Frank Timiş şi Tender, partenerul lui Timiş, au fost parteneri şi cu Dick Cheney, vicepreş edintele american, proprietar şi la Halliburton, care se asociase la un moment dat cu cei de mai sus, încercând să preia Petrom. Petre Roman, a fost primul implicat în povestea aurului din Apuseni, a urmat fostul său prieten, Berceanu, cel care a avizat şi împins proiectul pe masa Guvernului, Alecsandru Sassu, alt suporter politic al afacerii aurului toţi aceştia sunt oameni politici, sau care au de-a face cu politica şi/sau servicii secrete. Servicii din Romånia, Rusia, Israel ş.a.m.d.

La începutul anilor ‘80, Mark Rich printr-una din firmele sale, Philip Brader’s, care a deţinut monopolul exporturilor de neferoase din România, a cumpărat toată producţia anuală de aluminiu şi cupru a României pentru a da un „tun“ în SUA. „Tunul“ i-a reuşit şi s-a umplut de mulţi bani.

Rich a revenit în anii ‘90 la Bucureşti încercând să preia Hotelul Athene Palace. Atât Rich, cât şi Timiş sunt adânc implicaţi şi în industria petrolului şi gazelor din România. Dar şi în spaţiul rusesc.

Timiş şi-a început în 1996 afacerile petroliere din Ucraina, iar Rich era la un moment dat cel mai mare dealer de aluminiu şi petrol din Rusia. La noi, acum, Timiş, prin Regal Petroleum, deţine cel mai important rezervor de gaze din România, după cel deţinut de Compania Romgaz. Regal are două licenţe de exploatare pe o arie care totalizează 10,388 km pătraţi.

Rich a jucat un rol important în operaţiunile ce au facilitat nomenclaturii Partidului Comunist menţinerea controlului asupra Rusiei şi a restului Uniunii Sovietice, după aşa zisa prăbuşire a conducerii comuniste. Nimic nu a forţat Partidul Comunist al Uniunii Sovietice să abandoneze monopolul său asupra puterii. De fapt, Partidul Comunist mai degrabă şi-a diversificat proprietăţile, decât să abandoneze monopolul“.

Datorită suprastructurilor pe care Rich şi colegii săi din KGB le-au creat, membri ai nomenclaturii comuniste au acaparat noua economie „privatizată“. Mark Rich a fost o componentă importantă în crearea economiei de partid invizibile a URSS“.

Pe 23 august 1990, Nikolai Kruchin, directorul administrativ al Partidului Comunist Sovietic, a dat publicităţii un material intitulat «Măsuri de Urgenţă pentru organizarea activităţii economice comerciale şi exterioare a partidului» care presupuneau folosirea unor companii mixte cu Vestul pentru «a crea sistematic structuri ale unei economii de partid invizibile». Un an mai târziu, şeful KGB, Vladimir Kryuchkov, a emis un ordin prin care definea noua misiune a agenţiei ca fiind aceea de a apăra «reformele economice » împotriva noilor elemente criminale, în fapt apărarea economiei de partid invizibile. Până în 1992, conform lui Yasmann, cel puţin 80% din companiile mixte din Federaţia Rusă erau ori controlate, ori infiltrate de KGB“.



Hammer a fost primul om de afaceri occidental care a participat în companiile mixte controlate de KGB din Uniunea Sovietică. Supranumit „prinţul capitalist“ de către KGB, Hammer a servit loial interesele sovietice peste 70 de ani şi a devenit primul şi singurul capitalist american căruia a fost acordat Ordinul Lenin.

Vedem cum pornind de la istoria ALRO am decopertat învelişul unor combinaţii mult mai mari, desfăşurate la scară mondială. Oameni şi companii din Statele Unite şi din Rusia au în comun interese şi participaţii la diferite nivele. La noi, la o scară mai mică, „oamenii lui Ilici“ s-au întâlnit cu „oamenii lui Kucima“, care s-au întâlnit cu „băieţii lui Putin“, iar din toate aceste întâlniri a rezultat o Rusie mai trainică, mai puternică, mai înfiptă în România ca niciodată.

Serviciile de informatii au monitorizat, in ultimii doi ani, implicarea oligarhului Mihail Cernoi, ai carui oameni controleaza si RAFO Onesti in industria aluminiului din Romania. Astfel, ofiterii de informatii au identificat legaturile de afaceri ale lui Cernoi cu alti magnati din spatiul exsovietic, Vitali Machitski si Oleg Deripaska.

Potrivit unei note SRI din 2006 referitoare la fraţii Mihail şi Lev Cernoi, a existat o tentativă de preluare a întregii industrii a aluminiului de către grupul Ruskii Aluminii (Rusal), controlat de Deripaska. Acesta este rudă cu Boris Eltan, fostul preşedinte al Federatiei Ruse, şi a făcut afaceri cu Mihail Cernoi, ambii fiind veterani ai "războaielor aluminiului" din anii ‘90, soldate cu fraude şi asasinate de tip mafiot.

"Pe teritoriul României, (...) exista reprezentanti ai grupurilor economice ce aparţin sau au legături cu fraţii Cernoi, care au dezvoltat sau încearcă să dezvolte afaceri în România", se arată în notă. E nominalizat grupul RINKO, proprietarul casei de comerţ Marco din Statele Unite, care, la rândul ei, controlează "perlele" industriei româneşti de aluminiu: ALRO Slatina, ALPROM Slatina şi ALUM Tulcea. Grupul RINKO este patronat de un alt oligarh, Vitali Machitski (52 de ani).

Practic, Cernoi are interese într-o amplă operaţiune de preluare a întreprinderilor româneşti din industria de profil. Ofiţerii SRI semnalau, anul trecut, intenţia Rusal de a prelua firmele din Slatina şi Tulcea. "Personaj important al crimei organizate rusoisraeliene", Cernoi a profitat de situaţia politico-economică din Rusia anilor ‘90.

Unul dintre pionii grupului rusesc este Dan Victor Alesandru, fost secretar de stat în Ministerul Economiei şi Comerţului (MEC) până în august 2005. Alesandru fusese numit în funcţie din partea Partidului Conservator condus de Dan Voiculescu, din care face parte şi fostul ministru Codruţ Sereş.

Implicat în mai multe scandaluri cu bani publici, Dan Victor Alesandru este acum administratorul firmei Conef Gaz, controlată în proporţie de 70% de compania-mamă, Conef SA.

De la preluarea mandatului de preşedinte, Traian Băsescu a avertizat de mai multe ori asupra expansiunii ruseşti în România. Ţinta sa favorită din ultimul timp a fost colosul energetic Gazprom.

"Gazprom este mai eficient decât Armata Roşie în a demonstra dependenţa Europei de resursele ruseşti", spunea, anul trecut, preşedintele. O altă afirmaţie a sa care a stârnit rumoare a fost aceea că Gazprom cumpăra acţiuni OMV în secret, ceea ce ar crea pericolul ca Petrom sa ajungă sub control rusesc. "Nu dorim să fim controlaţi de Rusia", mai declara, recent, Băsescu, într-un interviu.
20. POLITICĂ, ENERGIE ŞI MASONERIE

Potrivit investigatiilor EVZ, campania electorala a PNL pentru alegerile locale din 2000 a fost organizata de firma B&C Consulting a lui Bogdan Buzaianu, omul din spatele Energy Holding, si a lui Corneliu Visoianu, mare maestru mason in Marea Loja a Romaniei.

Cel care a introdus firma B&C Consulting in sanul liberalilor a fost vicepresedintele partidului de la acea vreme si presedintele de astazi al PNL, Calin PopescuTariceanu.

Buzaianu si Visoianu au fost strategii campaniei electorale la alegerile locale in judetul Prahova, fieful lui Dinu Patriciu, bunul prieten al actualului premier. Tariceanu si Patriciu au incercat sa impuna firma pentru campania electorala la nivel national. Pentru ca nu au reusit, firma lui Buzaianu si Visoianu a ticluit strategiile politice ale liberalilor din cateva judete, printre care si Neamt.
Prin noi insine!”

Cum a reusit B&C Consulting, o obscura companie, sa prinda un contract atat de important? Calin PopescuTariceanu ar fi propus sefilor partidului implicarea firmei lui Buzaianu&Visoianu in campania electorala la nivel national din 2000. Dupa mai multe discutii in interiorul partidului, nu s-a luat decizia asteptata de B&C Consulting. Astfel, firma lui Buzaianu si a lui Visoianu a fost nevoita sa se multumeasca cu alegerile locale din cateva judete.

Fostul presedinte al Partidului National Liberal in anul 2000, Valeriu Stoica, si-a amintit de Buzaianu, Visoianu si firma B&C Consulting. „Da, B&C Consulting a facut campania electorala pentru filiala Prahova a Partidului National Liberal”, ne-a declarat Stoica.

Surse apropiate conducerii liberale de la acea vreme ne-au declarat ca Visoianu s-a bucurat si de sustinerea lui Dinu Patriciu, seful liberalilor din Prahova. Potrivit acelorasi surse, Visoianu este un apropiat al lui Dinu Patriciu, cu care a colaborat o buna bucata de vreme la Institutul de Studii Liberale, infiintat si finantat de patronul Rompetrol.

Teodor Stolojan il cunoaste si el pe Visoianu, membru PNL de altfel, chiar daca nu stie despre implicarea acestuia in campania electorala din 2000. „Nu stiu amanunte despre campania facuta de B&C Consulting pentru ca eu abia venisem in partid in 2000. Imi amintesc ca acest domn Visoianu a venit la mine si mi-a propus sa intru intr-o loja masonica. I-am zis sa ma lase in pace cu prostiile!”, ne-a mai spus Stolojan.
Legaturi sudate

Mai multi tineri liberali, acum ajunsi in posturi caldute in administratia centrala, ne-au declarat sub protectia anonimatului ca au lucrat in 2000 pentru B&C Consulting la organizarea campaniei electorale a PNL. Pe cand erau studenti, acestia au lucrat pentru firma lui Buzaianu&Visoianu la recomandarea unui profesor de la Facultatea de Stiinte Politice.

Corneliu Visoianu a fost numit in 2006 general manager la Energy Consult Romania, o alta firma marca Buzaianu. Visoianu ne-a spus in scris ca „intelege” preocuparea EVZ pentru subiect, dar a refuzat sa ne dea raspunsuri, invocand faptul ca este plecat din tara: „Putem sa reluam aceasta tatonare, peste aproximativ doua saptamani”. Punctul de vedere al lui Bogdan Buzaianu nu poate fi prezentat deoarece acesta refuza sa discute cu EVZ.
Atacul lui Stoica

Calin PopescuTariceanu a raspuns intrebarilor EVZ, precizand fara echivoc prin purtatorul de cuvant ca „nu, nu a recomandat firma B&C Consulting pentru organizarea campaniei electorale a PNL pentru alegerile locale si parlamentare din 2000. Deciziile privind campania electorala au apartinut domnului Valeriu Stoica, seful campaniei electorale”.

Despre Corneliu Visoianu, Tariceanu stie ca „nu mai este de mult membru al PNL, si, din informatiile noastre, este posibil ca domnul Visoianu sa se fi inscris in PSD”.

Data fiind apartenenta mai multor membri PNL la loja masonica a lui Buzaianu, premierul Tariceanu a raspuns EVZ ca „nu este membru al Marii Loje a Romaniei”.

Valeriu Stoica a raspuns extrem de dur afirmatiilor facute de fostul sau coleg de partid: „O nerusinare! Domnul Tariceanu minte cum respira!”.

Stoica sustine si alte lucruri, de-a dreptul surprinzatoare: „Firma B&C Consulting, adica domnul Visoianu, a lucrat pentru PNL Prahova, iar domnul Tariceanu mi-a sugerat sa lucram cu ei la nivel national. Asadar, eu nu am semnat niciun contract cu B&C Consulting. Pe domnul Visoianu mi l-a recomandat domnul Tariceanu. In 2000, la alegeri, am vorbit de aceasta firma. Sa ne spuna domnul Tariceanu daca nu domnul Visoianu a facut si PR-ul la Petrom in 1997, cand el era ministru”.

Stoica a continaut tirul de acuzatii: „Tariceanu minte din nou, asa cum m-a mintit in particular de nenumarate ori. Au fost cazuri in care azi vorbeam cu dumnealui ceva, iar a doua zi, in public, spunea altceva decat ce ne-am inteles”.
Politica, energie si masonerie

Buzaianu si Visoianu sunt masoni si si-au infiintat propria lor loja in 2003, in care si-au distribuit cele mai importante pozitii de conducere. Bogdan Buzaianu este pro-mare mason in Marea Loja a Romaniei, condusa de marele maestru Corneliu Visoianu.

Marea Loja Nationala a Romaniei este o loja masonica disidenta, constituita in 2003, cu multi dintre „fratii” migrati la alte organizatii masonice, conduse de Eugen Ovidiu Chirovici si de Costel Iancu.

Sediul Marii Loje a Romaniei este in strada Edgar Quinet, numarul 7. La aceeasi adresa s-a aflat vechiul sediu al firmei Energy Holding, pana cand aceasta s-a extins foarte mult si s-a mutat intr-un adevarat palat, pe strada Paris, la numarul 24. Tot pe strada Edgar Quinet, numarul 7, figureaza si Fundatia Culturala Delta, al carei presedinte este tot Visoianu.

Marele maestru Corneliu Visoianu a semnat un pact de concordat, ceea ce inseamna o prietenie masonica, cu Loja Alpina din Elvetia, tara de adoptie a lui Buzaianu.

In Marea Loja a Romaniei mai este membru si Radu Boroianu, nasul de cununie al lui Calin PopescuTariceanu. Buzaianu si Boroianu au fost parteneri de afaceri in compania elvetiana B&C Consulting. Boroianu a facut lobby, potrivit fostului sef al Renel, Aurelian Leca, ca lui VA Tech, compania reprezentata de Bogdan Buzaianu, sa i se atribuie contractul de retehnologizare al Portilor de Fier 1.

Avocatul Doru Bostina, un apropiat al lui Buzaianu, alaturi de care a infiintat in 2000 Energy Holding, este si el membru al Marii Loje a Romaniei.
Cunostinte si relatii

Portile de Fier ca intre frati

Calin PopescuTariceanu se cunoaste cu Bogdan Buzaianu inca din 1997. Atunci, Tariceanu a avizat hotararea de guvern prin care VA Tech, compania reprezentata de Buzaianu, a primit fara licitatie retehnologizarea Portilor de Fier 1. Atribuirea contractului este anchetata acum de procurori pentru ca Hidroelectrica a platit peste 200 de milioane de euro, dar turbinele functioneaza la fel ca inainte de modernizare.

Intr-un interviu acordat EVZ, fostul director al Renel, Aureliu Leca, a declarat ca Radu Boroianu, fost amabasador al Romaniei in Elvetia, a facut lobby pe langa Tariceanu pentru Buzaianu.
Mana moarta”

Privatizare intre prieteni

In 2005, Rompetrol, compania lui Dinu Patriciu, si Energy Holding, firma fondata de Bogdan Buzaianu, s-au intalnit la o privatizare cu miza mare: Termocentrala Midia, punct strategic in functionarea la parametri optimi a rafinariei lui Patriciu.

Licitatia pentru vanzarea CET Midia s-a tinut in 2005, sub bagheta magica a sefilor Oficiului Privatizarii din Ministerul Economiei, Dorinel Mucea, zis „Mana lui DIP”, si Mihai Catuneanu. Licitatia se anunta stransa: Rompetrol se batea cu Energy Holding, altfel spus, compania lui Patriciu „se batea” cu firma fondata de bunul sau prieten Buzaianu.

Oficiului Privatizarii a cerut pentru CET Midia 384 de miliarde de lei vechi (11 milioane de euro). Insa ambele firme inscrise la licitatie au considerat ca pretul cerut de stat este mult prea mare. Energy Holding si Rompetrol au refuzat sa oferteze, pana cand pretul a scazut la valoarea minima legala: 76,8 miliarde lei vechi (2,2 milioane euro). Si Rompetrol a castigat!

Conform legii, ultima etapa a procesului de vanzare consta in emiterea unei hotarari de guvern prin care sa se aprobe contractul de privatizare dintre statul roman si grupul de firme condus de Patriciu.

In sedinta de guvern din 27 octombrie 2005, Ministerul Economiei si Comertului, reprezentat de Codrut Seres, a introdus pe ordinea de zi documentul prin care se consfintea vanzarea CET Midia.
Macovei a refuzat sa semneze

Calin PopescuTariceanu a aprobat imediat, printr-o hotarare de guvern, cumpararea CET Midia de catre firma prietenului sau Dinu Patriciu, desi Ministerul Justitiei, condus de Monica Macovei, refuzase sa dea aviz de legalitate acestei tranzactii. Macovei a solicitat „clarificarea aspectelor cu privire la modul in care a fost stabilit pretul de vanzare al actiunilor”. Ministerul Justitiei a suspectat si rolul de mana moarta al Energy Holding la licitatie.

Grupul Rompetrol a dat in judecata statul roman cerand daune de jumatate de miliard de lei vechi pentru fiecare zi intarziere pana la punerea in posesie.

Rompetrol a comunicat EVZ ca „din motive total straine Grupului Rompetrol, nici pana in prezent nu a fost semnat contractul de vanzarecumparare a actiunilor, ca urmare a nepublicarii, in Monitorul Oficial, a hotararii adoptate in octombrie 2005”.

Compania lui Dinu Patriciu considera ca publicarea hotararii in Monitorul Oficial ar pune capat procesului in care Rompetrol cere daune de 500 de milioane de lei vechi pe zi.
Cine este consultantul?

B&C Consulting a fost infiintata in iunie 1997 de Bogdan Nicolae Buzaianu si de Corneliu Silviu Zugravu Zamfirescu. Acesta din urma avea sa-si schimbe numele in 1999 in Corneliu Visoianu. Firma are sediul pe strada Edgar Quinet, la numarul 7, acolo unde se afla sediul Marii Loje a Romaniei, condusa de acelasi cuplu de afaceri Buzaianu&Visoianu. La aceeasi adresa a figurat vechiul sediu al Energy Holding.



Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə