Cauza oleksandr volkov împotriva ucrainei

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

Fosta Secţie a cincea
CAUZA OLEKSANDR VOLKOV ÎMPOTRIVA UCRAINEI
(Cererea nr. 21722/11)
HOTĂRÂRE

(fond)
STRASBOURG
9 ianuarie 2013
Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În cauza Oleksandr Volkov împotriva Ucrainei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (fosta Secţie a cincea), reunită într-o cameră compusă din: Dean Spielmann, preşedinte, Mark Villiger, Bostjan M. Zupančič, Ann Power-Forde, Ganna Yudkivska, Angelika Nußberger, André Potocki, judecători, şi Claudia Westerdiek, grefier de secţie,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 11 decembrie 2012,

pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află cererea nr. 21722/11 îndreptată împotriva Ucrainei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Oleksandr Fedorovych Volkov („reclamantul”), a sesizat Curtea la 30 martie 2011, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Convenţia”).

2. Reclamantul a fost reprezentat de domnul Leach şi doamna J. Gordon, avocaţi la Centrul European pentru Promovarea Drepturilor Omului din Londra (CEPDO). Guvernul ucrainean („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna V. Lutkovska, şi ulterior de domnul N. Kulchytskyy, din cadrul Ministerului Justiţiei.

3. Reclamantul s-a plâns că i-au fost încălcate drepturile prevăzute de Convenţie în cursul eliberării sale din funcţia de judecător al Curţii Supreme. În special, acesta a susţinut, în temeiul art. 6 din Convenţie, următoarele: (i) cauza sa nu a fost examinată de „o instanţă independentă şi imparţială”; (ii) acţiunea în faţa Consiliului Superior de Justiţie („CSJ”) a fost inechitabilă, în măsura în care nu s-a desfăşurat în temeiul procedurii prevăzute de dreptul intern, care furnizează garanţii procedurale importante, inclusiv termene de prescripţie pentru sancţiunile disciplinare; (iii) Parlamentul a adoptat o decizie privind eliberarea sa din funcţie în cadrul unei şedinţe plenare, fără o examinare corespunzătoare a cauzei sale şi abuzând de sistemul electronic de votare; (iv) cauza lui nu a fost ascultată de o „instanţă instituită de lege”; (v) deciziile în cauza sa au fost adoptate fără o evaluare corespunzătoare a probelor şi unele argumente importante invocate de apărare nu au fost abordate în mod adecvat; (vi) absenţa unei competenţe suficiente din partea Înaltei Curţi Administrative („ÎCA”) pentru a controla actele adoptate de CSJ a contravenit „dreptului la o instanţă” al acestuia; şi (vii) nu a fost respectat principiul egalităţii armelor. Reclamantul s-a plâns, de asemenea, că eliberarea sa din funcţie nu a fost compatibilă cu art. 8 din Convenţie şi că nu a avut la dispoziţie o cale de atac eficientă în această privinţă, încălcându-se astfel art. 13 din Convenţie.

4. La 18 octombrie 2011, cererea a fost declarată parţial inadmisibilă şi capetele de cerere menţionate anterior au fost comunicate Guvernului. S-a hotărât, de asemenea, să se acorde prioritate acestei cereri (art. 41 din Regulament).

5. Atât reclamantul, cât şi Guvernul, au depus observaţii scrise [art. 54 § 2 lit. (b)].

6. La 12 iunie 2012, a avut loc o şedinţă publică în clădirea Curţii Europene a Drepturilor Omului, Strasbourg (art. 59 § 3 din Regulament).

Au compărut în faţa Curţii:

(a) pentru Guvern

Dl N. Kulchytskyy, agent,

Dl V. Nasad,

Dl M. Bem,

Dl V. Demchenko

Dna N. Sukhova, consilieri;

(b) pentru reclamant

Dl P. Leach, avocat,

Dna J. Gordon,

Dna O. Popova, consiliere;

Reclamantul a fost, de asemenea, prezent.

Curtea a ascultat declaraţiile domnilor N. Kulchytskyy şi P. Leach şi ale doamnei J. Gordon, precum şi răspunsurile domnilor N. Kulchytskyy şi P. Leach la întrebările adresate părţilor.

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

7. Reclamantul s-a născut în 1957 şi locuieşte în Kiev.

A. Contextul cauzei

8. În 1983, reclamantul a fost numit în funcţia de judecător al unei instanţe districtuale. La vremea respectivă, dreptul intern nu prevedea depunerea unui jurământ la ocuparea unei funcţii judiciare.

9. La 5 iunie 2003, reclamantul a fost ales în funcţia de judecător al Curţii Supreme.

10. La 2 decembrie 2005, a fost ales, de asemenea, vicepreşedinte al Consiliul Judecătorilor din Ucraina (un organism cu autonomie judiciară).

11. La 30 martie 2007, reclamantul a fost ales Preşedinte al Camerei Militare a Curţii Supreme.

12. La 26 iunie 2007, Adunarea Judecătorilor din Ucraina a constatat că o altă judecătoare, V.P., nu mai putea acţiona în calitate de membru al CSJ şi că funcţia sa ar trebui să înceteze. V.P. a contestat această decizie în faţa instanţelor. Aceasta s-a plâns mai departe Comisiei parlamentare pentru probleme juridice („comisia parlamentară”) referitor la problema în cauză.

13. La 7 decembrie 2007, Adunarea Judecătorilor din Ucraina a ales reclamantul în funcţia de membru al CSJ şi a solicitat Parlamentului să facă demersuri pentru ca reclamantul să depună jurământ în calitate de membru al CSJ pentru a-i permite acestuia să ocupe funcţia în CSJ, astfel cum prevede art. 17 din Legii din 1998 privind CSJ. O propunere similară a fost depusă de Preşedintele Consiliului Judecătorilor din Ucraina.

14. Drept răspuns, preşedintele comisiei parlamentare, S.K., care era şi membru al CSJ, a informat Consiliul Judecătorilor din Ucraina că problema respectivă trebuia să fie examinată cu atenţie, împreună cu argumentele doamnei V.P. referitoare la nelegalitatea deciziei Adunării Judecătorilor din Ucraina de încetare a funcţiei acesteia de membru al CSJ.

15. Reclamantul nu şi-a asumat mandatul de membru al CSJ.

B. Procedura împotriva reclamantului

16. Între timp, S.K. şi doi membri ai comisiei parlamentare au depus cereri la CSJ, prin care solicitau ca aceasta să efectueze cercetări preliminare cu privire la posibilele abateri profesionale săvârşite de reclamant, făcând referire, între altele, la plângerile depuse de V.P.

17. La 16 decembrie 2008, R.K., membru al CSJ, după efectuarea unor cercetări preliminare, a depus o cerere la CSJ, solicitându-i să stabilească dacă reclamantul putea fi eliberat din funcţia de judecător pentru „încălcarea jurământului”, susţinând că, de mai multe ori, reclamantul, în calitate de judecător al Curţii Supreme, a reexaminat deciziile pronunţate de judecătorul B., care era rudă cu acesta, şi anume fratele soţiei sale. În plus, când a participat în calitate de terţă parte la procedura introdusă de V.P. (privind decizia Adunării Judecătorilor din Ucraina de a-i înceta funcţia, menţionată anterior), reclamantul nu solicitase revocarea aceluiaşi judecător, B., care era membru al camerei instanţei de apel care examina cauza respectivă. La 24 decembrie 2008, R.K. şi-a suplimentat cererea, oferind exemple de cauze care fuseseră examinate de judecătorul B. şi ulterior reexaminate de reclamant. Unele acţiuni ale reclamantului, care au servit drept temei pentru cerere, datau din noiembrie 2003.

18. La 20 martie 2009, V.K., membru al CSJ, după efectuarea unor cercetări preliminare, a depus o altă cerere la CSJ, vizând eliberarea reclamantului din funcţia de judecător pentru „încălcarea jurământului”, pretinzând că reclamantul săvârşise o serie de încălcări procedurale grave atunci când a examinat cauze privind litigii comerciale care implicau o societate cu răspundere limitată. Unele acţiuni ale reclamantului, care au servit drept temei pentru cerere, datau din iulie 2006.

19. La 19 decembrie 2008 şi 3 aprilie 2009, aceste cereri au fost comunicate reclamantului.

20. La 22 martie 2010, V.K. a fost ales preşedinte al CSJ.

21. La 20 mai 2010, CSJ a invitat reclamantul la şedinţa din 25 mai 2010 privind eliberarea sa din funcţie. Într-un răspuns de la aceeaşi dată, reclamantul a informat CSJ că nu putea participa la şedinţă deoarece Preşedintele Curţii Supreme îi ordonase să meargă la Sevastopol în perioada 24-28 mai 2010, cu scopul de a oferi consiliere privind bunele practici unei instanţe locale. Reclamantul a solicitat CSJ să amâne şedinţa.

22. La 21 mai 2010, CSJ a trimis reclamantului o notificare prin care îl informa că şedinţa referitoare la eliberarea sa din funcţie fusese amânată pentru 26 mai 2010. Conform reclamantului, acesta a primit notificarea la 28 mai 2010.

23. La 26 mai 2010, CSJ a examinat cererile introduse de R.K. şi V.K. şi a adoptat două decizii privind formularea unor propuneri către Parlament pentru eliberarea acestuia din funcţia de judecător, pentru „încălcarea jurământului”. V.K. a prezidat şedinţa. R.K. şi S.K. au participat, de asemenea, în calitate de membri ai CSJ. Reclamantul nu s-a prezentat.

24. Deciziile au fost votate de cei şaisprezece membri ai CSJ care au fost prezenţi, dintre care trei erau judecători.

25. La 31 mai 2010, V.K., în calitate de preşedinte al CSJ, a formulat două propuneri către Parlament pentru destituirea reclamantului din funcţia de judecător.

26. La 16 iunie 2010, în cursul unei şedinţe prezidate de S.K., comisia parlamentară a examinat propunerile înaintate de CSJ privind reclamantul şi a adoptat o recomandare în vederea destituirea reclamantului. Membri comisiei care solicitaseră efectuarea de către CSJ a unor cercetări preliminare privind reclamantul au votat, de asemenea, recomandarea. În afară de S.K., alt membru al comisiei a examinat anterior cauza reclamantului în calitate de membru al CSJ şi a votat ulterior recomandarea în calitate de membru al comisiei. Reclamantul nu s-a prezentat la şedinţa comisiei.

27. La 17 iunie 2010, propunerile înaintate de CSJ şi recomandarea comisiei parlamentare au fost examinate într-o şedinţă plenară a Parlamentului. Au luat cuvântul S.K. şi V.K., care au prezentat un raport privind cauza reclamantului. Reclamantul a fost prezent la şedinţă. După deliberare, Parlamentul a votat pentru eliberarea reclamantului din funcţia de judecător pentru „încălcarea jurământului” şi a adoptat o rezoluţie în acest sens.

28. Conform reclamantului, în cursul votării electronice, majoritatea membrilor Parlamentului au fost absenţi. Membrii Parlamentului care erau prezenţi au folosit cartele de vot care aparţineau colegilor lor absenţi. Declaraţii ale membrilor Parlamentului privind folosirea abuzivă a cartelelor de vot şi o înregistrare video a părţii relevante din şedinţa plenară au fost prezentate Curţii.

29. Reclamantul a contestat eliberarea sa din funcţie în faţa ÎCA. Reclamantul a susţinut că: CSJ nu a acţionat independent şi imparţial; nu l-a informat în mod corespunzător cu privire la audierile referitoare la cauza sa; nu a aplicat procedura pentru eliberarea din funcţie a unui judecător al Curţii Supreme, prevăzută în Capitolul IV al Legii din 1998 privind CSJ, care oferea o serie de garanţii procedurale, precum notificarea judecătorului în cauză cu privire la procedura disciplinară şi participarea sa activă la aceasta, durata procedurii, votul secret şi un termen de prescripţie pentru sancţiunile disciplinare; constatările CSJ au fost neîntemeiate şi ilegale; comisia parlamentară nu l-a audiat şi a acţionat ilegal şi părtinitor; Parlamentul a adoptat o rezoluţie privind eliberarea din funcţie a reclamantului în absenţa majorităţii membrilor Parlamentului, ceea ce încălca art. 84 din Constituţie, art. 24 din Legea din 1992 privind Statutul membrilor Parlamentului şi art. 47 din Regulamentul Parlamentului.

30. Prin urmare, reclamantul a solicitat ca deciziile incriminate şi propunerile înaintate de CSJ, precum şi rezoluţia parlamentară, să fie declarate nelegale şi anulate.

31. În conformitate cu art. 171-1 din Codul Justiţiei Administrative („Codul”), cauza a fost repartizată camerei speciale a ÎCA.

32. Reclamantul a solicitat revocarea camerei, susţinând că era constituită ilegal şi că era părtinitoare. Cererea reclamantului a fost respinsă ca nefondată. Conform reclamantului, o serie de cereri prin care acesta solicita obţinerea şi acceptarea a diverse probe şi citarea de martori au fost respinse.

33. La 6 septembrie 2010, reclamantul şi-a suplimentat cererea cu declaraţiile unor membri ai Parlamentului cu privire la folosirea abuzivă a cartelelor în timpul votării eliberării din funcţie sale şi o înregistrare video a părţii relevante din şedinţa plenară.

34. După mai multe şedinţe, la 19 octombrie 2010, ÎCA a examinat cererea reclamantului şi a pronunţat o hotărâre. Aceasta a constatat că reclamantul preluase postul de judecător în 1983, atunci când dreptul intern nu prevedea depunerea unui jurământ de către un judecător. Totuşi, reclamantul fusese eliberat din funcţie pentru încălcarea standardelor fundamentale ale profesiei de judecător, care erau stabilite la art. 6 şi 10 din Legea din 1992 privind statutul judecătorilor şi erau obligatorii din punct de vedere juridic la momentul acţiunilor săvârşite de reclamant.

35. În continuare, instanţa a constatat că decizia CSJ şi propunerile înaintate în privinţa cererii lui R.K. fuseseră nelegale, deoarece reclamantul şi judecătorul B. nu fuseseră consideraţi rude în temeiul legislaţiei în vigoare la vremea respectivă. În plus, în ceea ce priveşte procedura în cadrul căreia reclamantul participase în calitate de terţă parte, acesta nu avusese obligaţia de a solicita retragerea judecătorului B. Totuşi, ÎCA a refuzat să anuleze actele CSJ privind cererea lui R.K., subliniind că, în conformitate cu art. 171-1 din Cod, nu avea competenţa să ia o astfel de măsură.

36. În cea ce priveşte decizia şi propunerile făcute de CSJ în privinţa cererii lui V.K., s-a constatat că acestea erau legale şi întemeiate.

37. În ceea ce priveşte afirmaţiile reclamantului conform cărora CSJ ar fi trebuit să aplice procedura prevăzută în capitolul IV din Legea din 1998 privind CSJ, instanţa a subliniat că, în conformitate cu art. 37 § 2 din legea respectivă, procedura respectivă se aplica numai cauzelor care implică sancţiuni precum mustrările sau retrogradarea din funcţie. Răspunderea pentru „încălcarea jurământului” sub forma eliberării din funcţie era prevăzută la art. 126 § 5 (5) din Constituţie şi procedura care trebuia urmată era diferită, şi anume cea descrisă la art. 32 din Legea din 1998 privind CSJ, inclusă în capitolul II din legea respectivă. Instanţa a concluzionat că procedura citată de reclamant nu se aplica în cazul eliberării din funcţie a unui judecător pentru „încălcarea jurământului”. Prin urmare, nu existaseră motive pentru aplicarea termenelor de prescripţie la care se face referire la art. 36 din Legea din 1992 privind statutul judecătorilor şi art. 43 din Legea din 1998 privind CSJ.

38. În continuare, instanţa a constatat că reclamantul fusese absent de la şedinţa CSJ fără un motiv valid. De asemenea, a luat act de faptul că nu existase nicio încălcare procedurală în procedura desfăşurată în faţa comisiei parlamentare. În ceea ce priveşte încălcările procedurale de la şedinţa plenară, rezoluţia parlamentară privind eliberarea din funcţie a reclamantului fusese votată de majoritatea Parlamentului, fapt confirmat de evidenţele voturilor exprimate prin apelul nominal. În continuare, instanţa a evidenţiat faptul că nu avea competenţa de control al constituţionalităţii rezoluţiilor parlamentare, acesta intrând sub jurisdicţia Curţii Constituţionale.

39. Şedinţele de la ÎCA s-au desfăşurat în prezenţa reclamantului şi a celorlalte părţi în litigiu.

C. Evenimente legate de numirea preşedinţilor şi a vicepreşedinţilor instanţelor interne şi, în special, a preşedintelui ÎCA

40. La 22 decembrie 2004, Preşedintele Ucrainei, în conformitate cu art. 20 din Legea din 2002 privind sistemul judiciar, l-a numit pe judecătorul P. în funcţia de preşedinte al ÎCA.

41. La 16 mai 2007, Curtea Constituţională a constatat că art. 20 § 5 din Legea din 2002 privind sistemul judiciar, referitor la procedura de numire şi de eliberare din funcţie a preşedinţilor şi a vicepreşedinţilor instanţelor de către Preşedintele Ucrainei, era neconstituţional. Curtea Constituţională a recomandat ca Parlamentul să adopte amendamente legislative relevante pentru a reglementa acest aspect în mod corespunzător.

42. La 30 mai 2007, Parlamentul a adoptat o rezoluţie care instituia o procedură temporară pentru numirea preşedinţilor şi vicepreşedinţilor instanţelor. Rezoluţia atribuia CSJ competenţa de a numi preşedinţii şi vicepreşedinţii instanţelor.

43. La aceeaşi dată, reclamantul a contestat rezoluţia în faţa instanţei, susţinând, între altele, că era contrară Legii din 1998 privind CSJ şi altor legi ale Ucrainei. Instanţa a pronunţat imediat o încheiere de suspendare a efectului rezoluţiei.

44. La 31 mai 2007, Consiliul Judecătorilor din Ucraina, ţinând seama de lacuna legislativă rezultată din Decizia Curţii Constituţionale din 16 mai 2007, a adoptat o decizie prin care şi-declarat competenţa temporară de a numi preşedinţii şi vicepreşedinţii instanţelor.

45. La 14 iunie 2007, jurnalul parlamentar a publicat un aviz al preşedintelui comisiei parlamentare, S.K., în care acesta declara că instanţele locale nu aveau competenţa de a reexamina rezoluţia Parlamentului menţionată anterior şi că judecătorii care au reexaminat rezoluţia în cauză urmau să fie eliberaţi din funcţie pentru „încălcarea jurământului”.

46. La 26 iunie 2007, Adunarea Judecătorilor din Ucraina a confirmat decizia Consiliului Judecătorilor din Ucraina din 31 mai 2007.

47. La 21 februarie 2008, instanţa care a reexaminat rezoluţia parlamentară a casat-o, considerând-o nelegală.

48. La 21 decembrie 2009, Prezidiul ÎCA a decis că judecătorul P. ar trebui să continue să îndeplinească atribuţiile de preşedinte al ÎCA după expirarea mandatului de cinci ani prevăzut la art. 20 din Legea din 2002 privind sistemul judiciar.

49. La 22 decembrie 2009, Curtea Constituţională a adoptat o decizie care interpretează dispoziţiile art. 116 § 5 (4) şi ale art. 20 § 5 din Legea din 2002 privind sistemul judiciar. Aceasta a constatat că dispoziţiile în cauză trebuiau interpretate exclusiv ca împuternicind Consiliul Judecătorilor din Ucraina să emită propuneri pentru numirea judecătorilor în funcţii de conducere de către un alt organism (sau un demnitar) definit prin lege. De asemenea, instanţa a obligat Parlamentul să respecte decizia din 16 mai 2007 şi să introducă amendamentele legislative relevante.

50.  _{} La 24 decembrie 2009, Conferinţa Judecătorilor Instanţelor Administrative a decis că judecătorul P. ar trebui să ocupe în continuare funcţia de preşedinte al ÎCA.

51. La 25 decembrie 2009, Consiliul Judecătorilor din Ucraina a casat decizia din 24 decembrie 2009, considerând-o nelegală, şi a luat act de faptul că, în temeiul art. 41 § 5 din Legea din 2002 privind sistemul judiciar, prim-adjunctul ÎCA, judecătorul S., avea obligaţia de a îndeplini atribuţiile de preşedinte al instanţei în cauză.

52. La 16 ianuarie 2010, Parchetul General a emis un comunicat de presă în care preciza că organismul sau demnitarul public împuternicit să numească sau să elibereze din funcţie preşedinţi ai instanţelor nu fuseseră menţionaţi încă în legislaţia Ucrainei, în vreme ce Consiliul Judecătorilor din Ucraina avea doar dreptul de a emite propuneri cu privire la aceste aspecte. Judecătorul P. nu a fost eliberat din funcţia de preşedinte al ÎCA şi, prin urmare, a continuat să ocupe această funcţie legal.

53. Judecătorul P. a continuat să îndeplinească funcţia de preşedinte al ÎCA.

54. La 25 martie 2010, Curtea Constituţională a constatat că rezoluţia parlamentară din 30 mai 2007 era neconstituţională.

55. Camera ÎCA, care se ocupa de cazurile la care se face referire la art. 171-1 din Cod, a fost înfiinţată în mai-iunie 2010, prin folosirea procedurii prevăzute la art. 41 din Legea din 2002 privind sistemul judiciar.

II. DREPTUL INTERN RELEVANT

A. Constituţia din 28 iunie 1996

56. Art. 6 din Constituţie declară că, în Ucraina, puterea de stat se exercită pe baza separării sale în ramurile legislativă, executivă şi judecătorească.

57. În temeiul art. 76 din Constituţie, membrii Parlamentului sunt aleşi din rândul cetăţenilor Ucrainei care au împlinit vârsta de douăzeci şi unu de ani, au drept de vot şi au locuit în Ucraina în ultimii cinci ani.

58. Art. 84 din Constituţie prevede că membrii Parlamentului votează personal la şedinţele Parlamentului.

59. Art. 126 § 5 din Constituţie este redactat după cum urmează:

„Un judecător este eliberat din funcţie de organismul care l-a ales sau l-a numit în următoarele cazuri:

(1) expirarea mandatului pentru care a fost ales sau numit;

(2) împlinirea vârstei de şaizeci şi cinci de ani;

(3) imposibilitatea de a-şi continua activitatea din cauze medicale;

(4) încălcarea de către judecător a cerinţelor privind incompatibilitatea judecătorească;

(5) încălcarea de către judecător a jurământului;

(6) pronunţarea unei condamnări împotriva sa;

(7) pierderea cetăţeniei sale;

(8) declararea dispariţiei sau pronunţarea decesului acestuia sau acesteia;

(9) depunerea de către judecător a unei declaraţii de renunţare la funcţie sau de demisie voluntară din funcţie.”

60. Art. 128 şi 131 din Constituţie prevăd următoarele:

Art. 128

„Numirea iniţială în funcţie a unui judecător profesionist pentru un mandat de cinci ani se face de către Preşedintele Ucrainei. Toţi ceilalţi judecători, cu excepţia judecătorilor Curţii Constituţionale, sunt aleşi de Parlament pentru un mandat nedeterminat, în conformitate cu procedura prevăzută de lege. ...”

Art. 131

„Consiliul Superior de Justiţie îşi desfăşoară activitatea în Ucraina. Atribuţiile acestuia includ:

(1) formularea de propuneri privind numirea sau eliberarea din funcţie a judecătorilor;

(2) adoptarea deciziilor cu privire la încălcarea de către judecători şi procurori a cerinţelor referitoare la incompatibilitatea judecătorească;

(3) conducerea procedurilor disciplinare în privinţa judecătorilor Curţii Supreme şi a judecătorilor instanţelor superioare specializate şi examinarea plângerilor privind deciziile care impun o răspundere disciplinară asupra judecătorilor instanţelor de apel şi ai instanţelor locale şi asupra procurorilor.

Consiliul Superior de Justiţie este alcătuit din douăzeci de membri. Parlamentul Ucrainei, Preşedintele Ucrainei, Adunarea Judecătorilor din Ucraina, Adunarea Avocaţilor din Ucraina şi Adunarea Reprezentanţilor Instituţiilor Educaţionale Juridice Superioare şi a Instituţiilor Ştiinţifice numesc fiecare câte trei membri în cadrul Consiliului Superior de Justiţie şi Conferinţa Angajaţilor Parchetelor din Ucraina numeşte doi membri în cadrul Consiliului Suprem de Justiţie.

Preşedintele Curţii Supreme, Ministrul Justiţiei şi Procurorul General sunt ex officio membri ai Consiliului Superior de Justiţie.”

B. Codul penal din 5 aprilie 2001

61. Art. 375 din Cod prevede:

„1. Pronunţarea cu bună ştiinţă de către un judecător (sau judecători) a unei condamnări, hotărâri, decizii sau rezoluţii nelegale –

se pedepseşte prin restricţionarea libertăţii pentru o perioadă de până la cinci ani sau cu închisoare de la doi la cinci ani.

2. Aceleaşi fapte, în cazul în care au ca rezultat consecinţe grave sau au fost săvârşite pentru câştiguri financiare sau alt interes personal –

se pedepsesc cu închisoare de la cinci la opt ani.”

C. Codul Justiţiei Administrative din 6 iulie 2005

62. Dispoziţiile relevante ale Codului sunt redactate după cum urmează: