Cauza oleksandr volkov împotriva ucrainei

A. Cu privire la măsuri generale şi individuale

1. Principii generale

193. În contextul executării hotărârilor în conformitate cu art. 46 din Convenţie, o hotărâre în care Curtea constată o încălcare a Convenţiei impune statului pârât o obligaţie legală în temeiul dispoziţiei în cauză de a înceta încălcarea şi de a acorda reparaţii pentru consecinţele acesteia, astfel încât să se restabilească pe cât posibil situaţia existentă înainte de încălcare. Dacă, pe de altă parte, dreptul naţional nu permite – sau permite numai parţial – înlăturarea consecinţelor încălcării, art. 41 împuterniceşte Curtea să acorde părţii lezate reparaţiile pe care le consideră adecvate. Rezultă, între altele, că o hotărâre în care Curtea constată o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale impune statului pârât obligaţia legală nu doar de a plăti persoanelor în cauză sumele acordate cu titlu de reparaţie echitabilă, dar şi de a alege, sub supravegherea Comitetului de Miniştri, măsurile generale şi/sau, dacă este necesar, individuale care trebuie adoptate în cadrul ordinii sale juridice interne pentru a pune capăt încălcării constatate de Curte şi pentru a acorda toate reparaţiile posibile pentru consecinţele acesteia, astfel încât să se restabilească pe cât posibil situaţia existentă înainte de încălcare [a se vedea Maestri împotriva Italiei (MC), nr. 39748/98, pct. 47, CEDO 2004 I; Assanidze împotriva Georgiei (MC), nr. 71503/01, pct. 198, CEDO 2004 II; şi Ilaşcu şi alţii împotriva Moldovei şi Rusiei (MC), nr. 48787/99, pct. 487, CEDO 2004-VII].

194. Curtea reiterează faptul că hotărârile sale au, în esenţă, un caracter declarativ şi că, în general, în primul rând statul în cauză trebuie să aleagă, sub supravegherea Comitetului de Miniştri, mijloacele care trebuie utilizate în ordinea sa juridică internă pentru a-şi îndeplini obligaţia pe care o are în temeiul art. 46 din Convenţie, cu condiţia ca aceste mijloace să fie compatibile cu concluziile menţionate în hotărârea Curţii [a se vedea, printre alte hotărâri, Öcalan împotriva Turciei (MC), nr. 46221/99, pct. 210, CEDO 2005-IV; Scozzari şi Giunta împotriva Italiei (MC), nr. 39221/98 şi 41963/98, pct. 249, CEDO 2000-VIII; şi Brumărescu împotriva României (reparaţie echitabilă) (MC), nr. 28342/95, pct. 20, CEDO 2001-I]. Această putere de apreciere cu privire la executarea unei hotărâri reflectă libertatea de alegere aferentă obligaţiei principale a statelor contractante de a asigura drepturile şi libertăţile garantate în temeiul Convenţiei (art. 1) [a se vedea Papamichalopoulos şi alţii împotriva Greciei (art. 50), 31 octombrie 1995, pct. 34, seria A nr. 330 B].

195. Totuşi, cu titlu excepţional, pentru a ajuta statul pârât să îşi îndeplinească obligaţiile pe care le are în temeiul art. 46, Curtea va încerca să expună tipul de măsură care ar putea fi adoptată pentru a pune capăt încălcării constatate. În astfel de circumstanţe, Curtea poate să propună diverse opţiuni şi să lase statului în cauză libertatea de a alege măsura şi punerea în aplicare a acesteia [a se vedea, de exemplu, Broniowski împotriva Poloniei (MC), nr. 31443/96, pct. 194, CEDO 2004-V]. În anumite cazuri, natura încălcării constatate poate să nu ofere posibilitatea unei alegeri reale a măsurilor necesare pentru remedierea acesteia şi Curtea poate decide să indice o anumită măsură (a se vedea, de exemplu, Assanidze, citată anterior, pct. 202 şi 203; Aleksanyan împotriva Rusiei, nr. 46468/06, pct. 240, 22 decembrie 2008; şi Fatullayev împotriva Azerbaijanului, nr. 40984/07, pct. 176 şi 177, 22 aprilie 2010).

2. Cu privire la prezenta cauză

(a) Măsuri generale

(i) Argumentele părţilor

196. Reclamantul a declarat că, în cauza sa, au fost evidenţiate probleme sistemice fundamentale în cadrul sistemului juridic ucrainean, cauzate de nerespectarea de către stat a principiului separării puterilor, care impunea aplicarea art. 46 din Convenţie. Acesta a susţinut că problemele dezvăluite în prezenta cauză dovedeau necesitatea de a modifica domeniul relevant al legislaţiei interne. În special, era necesară introducerea unor amendamente la Constituţie şi la Legea din 1998 privind CSJ referitoare la principiile componenţei CSJ şi procedurile de numire şi eliberare din funcţie a judecătorilor, precum şi la Codul Justiţiei Administrative în ceea ce priveşte jurisdicţia şi competenţele ÎCA.

197. Guvernul nu a fost de acord şi a declarat că dreptul intern aplicabil a fost modificat considerabil de la momentul la care cauza reclamantului fusese examinată de autorităţile interne. În special, amendamentele din 7 iulie 2010 la Legea din 1998 privind CSJ prevăzuseră că numărul judecătorilor care făceau parte din CSJ urma să crească şi, în cele din urmă, să constituie majoritatea organismului respectiv (a se vedea supra, pct. 68). În iunie 2012, Legea din 1998 privind CSJ a fost modificată din nou pentru a prevedea că cercetările preliminare iniţiate de parchet nu ar trebui să fie efectuate de un membru al CSJ care fusese sau era în continuare procuror.

198. În continuare, Guvernul a evidenţiat faptul că rolul Parlamentului în procedura de eliberare din funcţie a unui judecător fusese diminuat, având în vedere că nu mai exista o condiţie de reexaminare a cauzei de către o comisie parlamentară sau orice altă formă de investigaţie parlamentară.

(ii) Motivarea Curţii

199. Curtea remarcă faptul că prezenta cauză dezvăluie probleme sistemice grave în ceea ce priveşte funcţionarea sistemului judiciar ucrainean. În special, încălcările constatate în prezenta cauză sugerează că sistemul de disciplină judiciară din Ucraina nu a fost organizat în mod corespunzător, deoarece nu asigură separarea suficientă a puterii judecătoreşti de celelalte ramuri ale puterii de stat. În plus, nu oferă garanţiile adecvate împotriva abuzurilor şi a folosirii abuzive a măsurilor disciplinare în detrimentul independenţei judiciare, aceasta din urmă fiind una din cele mai importante valori care stau la baza funcţionării eficiente a democraţiilor.

200. Curtea consideră că natura încălcărilor constatate sugerează că, pentru executarea corespunzătoare a prezentei hotărâri, statul pârât va fi obligat să adopte o serie de măsuri generale vizând reformarea sistemului de disciplină judiciară. Aceste măsuri ar trebui să includă reforma legislativă, care implică restructurarea bazei instituţionale a sistemului. În plus, aceste măsuri ar trebui să implice dezvoltarea unor forme şi principii adecvate de aplicare coerentă a dreptului intern în acest domeniu.

201. În ceea ce priveşte afirmaţiile Guvernului conform cărora au fost instituite deja anumite garanţii în acest domeniu, Curtea ia act de faptul că amendamentele legislative din 7 iulie 2010 nu au avut efect imediat şi că, pe viitor, va fi necesar ca reorganizarea componenţei CSJ să aibă loc treptat. În orice caz, Curtea a remarcat că aceste amendamente nu soluţionează, în fapt, problemele specifice privind componenţa CSJ (a se vedea supra, pct. 112). În ceea ce priveşte celelalte amendamente legislative evidenţiate de Guvern, Curtea nu consideră că acestea abordează în mod substanţial întreaga serie de probleme identificate de Curte în contextul acestei cauze. Sunt multe chestiuni, astfel cum au fost discutate în motivarea acestei hotărâri, care indică deficienţe ale legislaţiei şi practicii interne în acest domeniu. În concluzie, măsurile legislative menţionate de Guvern nu rezolvă problemele deficienţelor sistemice ale sistemului juridic, care au fost dezvăluite de prezenta cauză.

202. Prin urmare, Curtea consideră că este necesar să sublinieze faptul că Ucraina trebuie să instituie de urgenţă în sistemul său juridic reformele generale evidenţiate anterior. Procedând astfel, autorităţile ucrainene ar trebui să ţină seama în mod corespunzător de această hotărâre, de jurisprudenţa relevantă a Curţii şi de recomandările, rezoluţiile şi deciziile relevante ale Comitetului de Miniştri,

(b) Măsuri individuale

(i) Argumentele părţilor

203. Reclamantul a susţinut că cea mai adecvată formă de reparaţie individuală ar fi reîncadrarea sa în funcţie sau reinstituirea postului său. În subsidiar, acesta a solicitat Curţii să oblige statul pârât să redeschidă procedura internă.

204. Guvernul a declarat că nu erau necesare ordine specifice privind reparaţiile individuale, deoarece aceste aspecte vor fi abordate în mod corespunzător de Guvern, în cooperare cu Comitetul de Miniştri.

(ii) Motivarea Curţii

205. Curtea a stabilit că reclamantul a fost eliberat din funcţie cu încălcarea principiilor fundamentale ale echităţii procedurale, consacrate la art. 6 din Convenţie, precum principiile referitoare la o instanţă independentă şi imparţială, securitatea juridică şi dreptul de a fi ascultat de o instanţă instituită de lege. De asemenea, s-a constatat că eliberarea din funcţie a reclamantului fusese incompatibilă cu cerinţele de legalitate, prevăzute la art. 8 din Convenţie. Eliberarea din funcţie a reclamantului, judecător al Curţii Supreme, printr-o nerespectare evidentă a principiilor Convenţiei menţionate anterior, ar putea fi considerată o ameninţare la adresa independenţei sistemului judiciar în ansamblu.

206. Prin urmare, se pune problema ce măsuri individuale ar fi cele mai adecvate pentru a pune capăt încălcărilor constatate în prezenta cauză. În multe cauze în care s-a constatat că procedura internă a încălcat Convenţia, Curtea a hotărât că cea mai adecvată formă de reparaţie pentru încălcarea constatată ar fi redeschiderea procedurii interne (a se vedea, de exemplu, Huseyn şi alţii împotriva Azerbaijanului, nr. 35485/05, 45553/05, 35680/05 şi 36085/05, pct. 262, 26 iulie 2011, cu trimiterile suplimentare). Astfel, Curtea a specificat această măsură în dispozitivul hotărârii (a se vedea, de exemplu, Lungoci împotriva României, nr. 62710/00, 26 ianuarie 2006, şi Ajdarić împotriva Croaţiei, nr. 20883/09, 13 decembrie 2011).

207. Ţinând seama de concluziile anterioare în ceea ce priveşte necesitatea instituirii unor măsuri generale de reformare a sistemului de disciplină judiciară, Curtea nu consideră că redeschiderea procedurii interne ar fi o formă adecvată de reparare a încălcării drepturilor reclamantului. Nu există motive pentru a presupune că această cauză a reclamantului va fi rejudecată în conformitate cu principiile Convenţiei în viitorul apropiat. În aceste circumstanţe, Curtea nu consideră că este necesar să indice o astfel de măsură.

208. Acestea fiind zise, Curtea nu poate accepta ca reclamantul să fie lăsat într-o stare de incertitudine în ceea ce priveşte modalitatea în care ar trebui să fie repus în drepturi. Curtea consideră că, prin însăşi natura sa, situaţia constatată în prezenta cauză nu oferă o opţiune reală în privinţa măsurilor individuale necesare pentru a repara încălcarea drepturilor reclamantului garantate de Convenţie. Ţinând seama de circumstanţele deosebit de excepţionale ale cauzei şi nevoia urgentă de a pune capăt încălcărilor art. 6 şi 8 din Convenţie, Curtea hotărăşte că statul pârât trebuie să îi asigure reclamantului reîncadrarea în funcţia de judecător al Curţii Supreme, într-un termen cât mai scurt posibil.

B. Prejudiciu

1. Prejudiciu material

209. Reclamantul a susţinut că, în urma procedurii inechitabile introduse împotriva sa, care a avut ca rezultat eliberarea sa din funcţia de judecător al Curţii Supreme, i se negase dreptul la salariul unui judecător al Curţii Supreme, sporurile şi pensia de judecător. Reclamantul a furnizat un calcul detaliat al cererii sale privind prejudiciul material, care se ridica la 11 720 639,86 hryvna ucraineni (UAH) sau 1 107 255,87 de euro (EUR).

210. Guvernul a contestat această cerere şi a declarat că era speculativă, exorbitantă şi nefondată.

211. În circumstanţele prezentei cauze, Curtea consideră că nu se poate pronunţa cu privire la problema despăgubirii pentru prejudiciul material. În consecinţă, este necesar să se rezerve pronunţarea cu privire la acest aspect şi trebuie stabilită procedura ulterioară, ţinând seama în mod corespunzător de orice acord la care se poate ajunge între Guvern şi reclamant (art. 75 § 1 şi 4 din Regulamentul Curţii).

2. Prejudiciu moral

212. Reclamantul a susţinut că, în urma eliberării abuzive din funcţie, a fost supus unor suferinţe şi unui sentiment de frustrare considerabile, care nu pot fi remediate suficient prin constatarea încălcărilor. Acesta a solicitat acordarea unei reparaţii echitabile de 20 000 EUR pentru prejudiciul moral suferit.

213. Guvernul a susţinut că cererea privind prejudiciul moral era nefondată.

214. Curtea consideră că reclamantul a fost cu siguranţă supus unei suferinţe şi unui sentiment de anxietate din cauza încălcărilor constatate. Pronunţându-se în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenţie, acordă reclamantului suma de 6 000 EUR pentru prejudiciul moral.

C. Cheltuieli de judecată

215. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 14 945,81 de lire sterline (GBP) pentru cheltuielile de judecată efectuate în faţa Curţii în perioada 23 martie şi 20 aprilie 2012. Cererea includea onorariile pentru reprezentanţii reclamantului la Londra (domnul Philip Leach şi doamna Jane Gordon), care lucraseră 82 de ore şi 40 de minute la cauză în perioada respectivă, un onorariu pentru consultantul din cadrul Centrului European pentru Drepturile Omului (CEPDO), cheltuieli administrative şi cheltuieli pentru traduceri.

216. În propunerile suplimentare privind acest aspect, reclamantul a solicitat 11 154,95 GBP pentru cheltuielile de judecată efectuate în legătură cu şedinţa din 12 iunie 2012. Cererea includea onorariile pentru reprezentanţii reclamantului, care lucraseră 69 de ore şi 30 de minute la cauza sa, onorariul pentru consultantul din cadrul CEPDO, cheltuieli administrative şi cheltuieli pentru traduceri.

217. Reclamantul a solicitat ca orice sumă acordată cu acest titlu să fie plătită direct în contul bancar al CEPDO.

218. Guvernul a susţinut că reclamantul nu a demonstrat caracterul necesar al cheltuielilor efectuate. În plus, acestea nu au fost motivate în mod corespunzător.

219. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant are dreptul la rambursarea cheltuielilor de judecată numai în măsura în care se stabileşte caracterul real, necesar şi rezonabil al acestora. În prezenta cauză, ţinând seama de documentele pe care le deţine şi de criteriile menţionate anterior, Curtea consideră că este rezonabil să acorde suma de 12 000 EUR pentru toate cheltuielile. Suma va fi plătită direct în contul bancar al reprezentanţilor reclamantului.

D. Dobânzi moratorii

220. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE,

1. Declară celelalte capete de cerere admisibile;

2. Hotărăşte că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie în ceea ce priveşte principiile unei instanţe independente şi imparţiale;
3. Hotărăşte că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie în ceea ce priveşte principiul securităţii raporturilor juridice şi absenţa unor termene de prescripţie pentru procedura împotriva reclamantului;
4. Hotărăşte că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie în ceea ce priveşte principiul securităţii raporturilor juridice şi eliberarea din funcţie a reclamantului în cadrul şedinţei plenare a Parlamentului;
5. Hotărăşte că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie în ceea ce priveşte principiul unei „instanţe instituite de lege”;
6. Hotărăşte că nu este necesar să se examineze celelalte capete de cerere întemeiate pe art. 6 § 1 din Convenţie;
7. Hotărăşte că a fost încălcat art. 8 din Convenţie;
8. Hotărăşte că nu este necesar să examineze capătul de cerere întemeiat pe art. 13 din Convenţie;
9. Hotărăşte că Ucraina îi va asigura reclamantului reîncadrarea în funcţia de judecător al Curţii Supreme într-un termen cât mai scurt posibil;
10. Hotărăşte că, în ceea ce priveşte prejudiciul material rezultat din încălcările constatate, nu se poate pronunţa cu privire la problema reparaţiei echitabile şi, în consecinţă,

(a) rezervă pronunţarea cu privire la această problemă;

(b) solicită Guvernului şi reclamantului să prezinte, în termen de trei luni de la data notificării prezentei hotărâri, observaţiile lor scrise cu privire la acest aspect şi, în special, să comunice Curţii orice acord la care ajung;

(c) rezervă pronunţarea privind procedura ulterioară şi deleagă preşedintelui Camerei competenţa de soluţionare, dacă este necesar.

11. Hotărăşte

a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, următoarele sume:

(i) 6 000 EUR (şase mii de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, care trebuie convertiţi în hryvna ucraineni la rata de schimb aplicabilă la data plăţii, cu titlu de prejudiciu moral.

(ii)12 000 EUR (doisprezece mii de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecată, care trebuie viraţi în contul bancar al reprezentanţilor reclamantului;

(b) că, de la expirarea termenului de trei luni menţionat anterior şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;
12. Respinge cererea reclamantului de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere, în ceea ce priveşte prejudiciul material şi cheltuielile de judecată.

Redactată în limba engleză şi comunicată în şedinţa publică din 9 ianuarie 2013 în clădirea Curţii Europene a Drepturilor Omului, la Strasbourg, în temeiul art. 77 § 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.

Claudia Westerdiek Dean Spielmann

Grefier Preşedinte

În conformitate cu art. 45 § 2 din Convenţie şi cu art. 74 § 2 din Regulamentul Curţii, opinia separată a domnului judecător Yudkivska este anexată la prezenta hotărâre.
D.S.

C.W.
OPINIA CONCORDANTĂ A JUDECĂTORULUI YUDKIVSKA

Am votat pentru punctul 9 din dispozitivul hotărârii, care impune Ucrainei să îi asigure reclamantului reîncadrarea în funcţia de judecător al Curţii Supreme, deşi, în calitate de judecător naţional, sunt conştient de dificultăţile cu care se vor confrunta autorităţile în executarea acestei părţi din hotărâre.

Atunci când domnul Volkov a fost eliberat din funcţie, în iunie 2010, numărul judecătorilor de la Curtea Supremă a Ucrainei era destul de flexibil, fiind reglementat de art. 48 din Legea din 2002 privind sistemul judiciar, conform căruia acesta trebuia să fie stabilit printr-un decret al Preşedintelui Ucrainei, la recomandarea Preşedintelui Curţii Supreme, de comun acord cu Consiliul Judecătorilor. Astfel, în temeiul Decretului prezidenţial nr. 1427/2005 din 7 octombrie 2005 „privind numărul judecătorilor Curţii Supreme din Ucraina”, în perioada 2005-2010, Curtea Supremă a fost compusă din 95 de judecători.

În iulie 2010, a intrat în vigoare noua lege „privind sistemul judiciar şi statutul judecătorilor”, iar art. 39 al acesteia prevede în mod clar faptul că astfel, Curtea Supremă a Ucrainei este alcătuită din patruzeci şi opt de judecători. Această cifră este constantă. Astfel, în cazul în care nu există niciun loc liber în cadrul Curţii Supreme a Ucrainei în prezent, se pare că reîncadrarea în funcţie a reclamantului „într-un termen cât mai scurt posibil”, la care se face referire la punctul 208 şi punctul 9 din dispozitiv, va deveni fezabilă doar atunci când unul din judecătorii în exerciţiu ai Curţii Supreme se pensionează sau pleacă de la Curte din alt motiv sau legislaţia relevantă este modificată.

Totuşi, chiar şi în aceste circumstanţe, rămân convins că abordarea propusă, deşi a părut să fie destul de proactivă, a fost justificată.

Practica Curţii de a dispune reparaţii specifice pentru încălcarea dispoziţiilor Convenţiei are o istorie lungă. Travaux préparatoires din fostul art. 50 al Convenţiei demonstrează că nu a fost acceptată ideea iniţială a unei Curţi puternice, cu dreptul de a dispune o gamă largă de „sancţiuni penale, administrative sau civile”. Formularea fostului art. 50, care a fost adoptată în cele din urmă, sugerează că principala obligaţie de a asigura o reparaţie îi revine statului, iar Curtea are rolul subsidiar de a o acorda atunci când o victimă nu o poate obţine în temeiul legislaţiei interne.

Totuşi, în 1972, în celebra cauză „Vagrancy”, Curtea a admis că „Fără îndoială, tratatele din care a fost preluat textul art. 50 aveau în vedere în special cauze în care natura prejudiciului ar face posibilă înlăturarea completă a consecinţelor unei încălcări, dar în care legislaţia internă a statului în cauză împiedică realizarea acestui lucru”.¹

În Piersack împotriva Belgiei, Curtea a declarat că va „pleca de la principiul că reclamantul ar trebui să fie pus, pe cât posibil, în situaţia pe care ar fi avut-o dacă nu ar fi fost încălcate cerinţele art. 6”,² evidenţiind astfel caracterul preeminent al obligaţiei de a restabili status quo ante. Aceeaşi preeminenţă a fost subliniată, de asemenea, în cauza Scozzari şi Giunta împotriva Italiei: „în temeiul art. 41 din Convenţie, scopul acordării unor sume reprezentând o reparaţie echitabilă este de a asigura o reparaţie exclusiv pentru prejudiciul suferit de persoanele implicate, în măsura în care astfel de situaţii constituie o consecinţă a încălcării care nu poate fi remediată altfel”³

Cu toate acestea, recunoscându-şi rolul subsidiar în protejarea drepturilor omului, decenii întregi Curtea a ezitat să îşi exercite puterea pentru a dispune reparaţii individuale, declarând în repetate rânduri că acea constatare a unei încălcări constituie în sine o reparaţie echitabilă sau acordând despăgubiri cu o valoare moderată. Această ezitare a fost criticată atât în afara, cât şi în interiorul Curţii. Astfel cum a declarat Judge Bonello, „şi aşa este destul de regretabil, chiar dacă este de înţeles, că, în sfera acordării de reparaţii de către Curte, în anii de început, aceasta şi-a impus restricţia de a nu dispune niciodată realizarea unor măsuri specifice de reparaţie în favoarea victimei. Exercitarea acestei limitări judiciare a restrâns deja considerabil spectrul eficienţei Curţii”.¹

Curtea a aplicat principiul restitutio in integrum pentru prima dată în cauza de referinţă Papamichalopoulos şi alţii împotriva Greciei, în ceea ce priveşte exproprierea ilegală.² A fost inspirată să procedeze astfel de hotărârea Curţii Permanente de Justiţie Internaţională în cauza Chorzów Factory, în care CPJI a hotărât că „reparaţia trebuie, pe cât posibil, să înlăture toate consecinţele actului ilegal şi să restabilească situaţia care ar fi existat cel mai probabil dacă actul respectiv nu ar fi fost săvârşit”.³

De la acea vreme, s-au înregistrat progrese considerabile în privinţa practicii Curţii referitoare la solicitarea de măsuri individuale şi generale. Procedura hotărârii-pilot reprezintă măsura cea mai semnificativă în desfăşurarea puterii de reparaţie a Curţii, fiind consecinţa inevitabilă a creşterii considerabile a numărului de cauze şi a nevoii de a garanta că starea de fapt care a condus la o încălcare într-o cauză este îmbunătăţită. Astăzi Curtea nu mai ezită, dacă este necesar, să indice o gamă largă de măsuri concrete unui stat pârât, cu scopul de a garanta respectarea deplină a drepturilor omului.