Cel mai inalt al capitalismului

134 ■ '. ■

\

cindu-şi aminte de Psaltirea pe care ii rătăciseră ochii adesea duminica dimineaţa, inainte să fi

gustat din mărul cunoaşterii, cintă : „O, tu, soare şi lună...i şi voi, stele de pe cer... O, tu,

verdeaţa pămintului... Voi, păsări ale văzduhului... fiare şi dobitoace, copii ai omului...

binecuvintaţi pe dumnezeu, lăudaţi-! şi preamăriţi-l in vecii vecilor."

Deodată, se opri şi murmură : „Dar poate că incă nu-l cunosc cu adevărat pe dumnezeu".

Se prea poate ca această rapsodie semicon-ştientă să fi fost o exprimare fetişistă intr-un cadru

monoteist. Femeile, care trăiesc mai cu seamă in tovărăşia formelor şi forţelor naturii

exterioare, păstrează in sufletul lor mult mai mult din fantezia pagină a strămoşilor indepărtaţi

decit din religia sistematică pe care seminţia lor a invăţat-o mai tirziu. Cu toate acestea, Tess

găsi o exprimare, măcar aproximativă, a simţămintelor ei, in vechile rugăciuni Benedi-cite l pe

care le recitase, cu voce peltică, incă din copilărie. Şi asta ii era de ajuns. O mulţumire atit de

mare pentru o acţiune atit de simplă ca aceea de a fi pornit către o viaţă independentă ţinea de

firea familiei Durbeyfield. Spre deosebire de taică-său, Tess dorea să păşească in viaţă cu

fruntea sus ; dar, ca şi el, se bucura de realizările mici şi imediate şi nu era de loc pornită pe

strădanii mari, peniru a se ridica in chip meschin pe scara socială — siniguruil mod in care se

mai putea ridica o familie atit de puternică altădată, dar acum atit de impovărată, ca familia

d'Urberville.

Tess moştenise energia neamului viguros al maică-si, la care se adăuga energia firească a

virstei ei; după ce fusese atita vreme copleşită de necazuri, această energie se trezise din nou.

Rugăciune catolică, adoptată şf de biserica anglicană.

135

La drept vorbind, femeilor li se intimplă adesea să treacă prin umilinţele prin care trecuse ea,

dar cu timpul işi recapătă pofta de viaţă şi incep să privească din nou cu interes in jurul lor.

Ideea că „atata vreme cit există viaţă, există şi speranţă" nu e cu totul necunoscută „celor

inşelaţi", aşa cum ar vrea să ne facă să credem unii teoreticieni amabili.

Asta o simţea, pesemne, şi Tess Durbeyfield in timp ce cobora povirnişurile satului Egdon,

apro-piindu-se de lăptărie — ţinta pelerinajului ei — cu inima uşoară şi plină de incredere in

viaţă.

Abia acum işi dădea seama de deosebirea fundamentală care exista intre cele două văi. Ca să

dezlegi tainele văii Blackmoor, trebuia să te urci pe unul din dealurile inconjurătoare ; cu

valea care i se intindea acum in faţă se intimplă altfel : ca s-o cunoşti bine trebuia neapărat să

pătrunzi in mijlocul ei. Tess cobori deci in vale şi se pomeni intr-o pajişte intinsă, care părea

acoperită cit vedeai cu ochii de un covor de verdeaţă. Riul cărase pămint din regiunile mai

inalte şi-l aşternuse apoi in straturi jos in vale ; şi acum şerpuia obosit, imbătrinit şi potolit,

printre pagubele lui de odinioară.

Neştiind pe unde s-o apuce, Tess se opri pe pajiştea verde, ca o muscă pe o masă de biliard de

o lungime nesfarşită, simţindu-se la fel de stingheră şi de neinsemnată ca şi musca. Pină

acum, singurul efect pe care prezenţa ei il avusese asupra văii nepăsătoare fusese faptul că

atrăsese atenţia unui stirc singuratic care, după ce se lăsase pe pămint, nu departe de cărarea

pe iunde mergea Tess, işi inălţase gitul şi incepuse s-o privească.

Deodată, din toate părţile campiei, se inălţă o chemare prelungă şi repetată...

„Muu ! Muu ! Muu !"

Mugetele se răspandeau ca o molimă, insoţite, din cind in cind, de lătratul unui ciine.

Nu

136

vesteau nicidecum sosirea frumoasei Tess in acea vale, ci anunţau, ca de obicei, ora patru şi

jumătate, ora .mulsului, cind mulgătorii incepeau să mine vacile spre casă.

in cireada aflată in preajma ei, vacile albe şi roşcate, care aşteptaseră nepăsătoare pină ce se

dăduse chemarea, se ingrămădiră acum către ferma din fund, cu ugerele mari, pline de lapte,

ibălănigănindu-se in mers, ca nişte saci. Tess venea incet in urma lor. Intră in curtea fermei

prin poarta deschisă, pe unde trecuseră vacile. Staule lungi, acoperite cu stuf, se intindeau de

jur imprejurul ţarcului. Acoperişurile erau incrustate cu muşchi de un verde aprins, iar

streşinile erau sprijinite pe stilpi de lemn neteziţi şi lustruiţi, de mult ce fuseseră frecaţi de

spinările unui număr nesfirşit de vaci şi vitei din alte vremi, care acum erau de mult ingropaţi

in uitare. Vacile se aşezară intre stilpi ; privite din spate de către un ochi plin de fantezie, ar fi

părut nişte cercuri pe două picioare, din centrul cărora pornea coada, care oscila ca un pendul.

Intre timp, soarele, care coborise in spatele acestei cirezi [răbdătoare, arunca umbre pe perete,

reproducind cele mai mici amănunte. De altfel, soarele proiecta in fiecare seară aceste forme

banale şi neinsemnate ; făcea acest lucru cu aceeaşi minuţiozitate cu care ar fi proiectat

profilul unei frumuseţi de la curte pe zidul unui palat, şi le reproducea cu singuinţa cu care

reprodusese odinioară pe faţadele de marmură, formele olimpice, sau liniile feţei lui

Alexandru, ale iui Cezar sau ale faraonilor.

Vacile cele mai puţin blinde erau mulse in staule. Cele paşnice, insă, erau mulse in mijlocul

ogrăzii ; şi in ziua aceea multe dintre acelea paşnice aşteptau acolo — tot vaci de prăisilă cum

rar puteai intilni dincolo de valea aceasta, şi nici aici chiar peste tot ; erau vaci hrănite cu iarbă

137

grasă, care in acest anotimp imbelşugat creştea pe păşunile de lingă riu. Petele albe de pe spinările

vacilor luceau puternic in lumina soarelui, iar bilele de alamă lustruită infipte in coarnele

lor aveau o strălucire de paradă militară. Ugerele cu vine umflate şi sfircurile ca nişte degete

răşchirate de vrăjitoare atirnau greu ca sacii de nisip.

Şi, in timp ce vacile aşteptau să le vină rindul la muls, laptele se prelingea pe ugere şi picura

pe pămint.

XVII

Cind văzură vacile venind de la păşune, fetele şi bărbaţii de la fermă ieşiră de prin casele lor şi

din lăptărie. Fetele purtau saboţi de lemn, nu pentru că ar fi fost vreme rea, ci ca să nu-şi

murdărească pantofii umblind prin paiele ude. incepu mulsul : fiecare fată se aşeză pe un

scăunel cu trei picioare, stind cu faţa intoarsă intr-o parte şi cu obrazul drept sprijinit de vacă.

Tocmai atunci intră şi Tess in curte. Privirile lor curioase o urmăriră, alunecind de-a lungul

spinării animalelor. Bărbaţii care işi trăseseră pălăriile pe ochi şi aveau borurile aproape lipite

de frunte stăteau cu privirile in pămint, aşa că nu o băgară in seamă.

Printre ei era şi unul mai voinic, intre două virste, a cărui „bonetă" albă şi lungă era ceva mai

fină şi mai curată decit basmalele celorlalţi, şi a cărui vestă arăta a lucru bun, luat de la tirg;

era lăptarul-şef, acela pe care il căuta Tess. Prin partea locului era cunoscut ca un om care

munceşte şase zile da mulsul vacilor şi la preparatul untului — treabă la care nu-l intrecea

nimeni — iar in ziua a şaptea se duce la

138

biserică şi stă in strana familiei, imbrăcat in straie de sărbătoare. Cineva ii făcuse chiar o

poezie :

„Toată săptămina, Dick

E lăptar, şi alt nimic,