Cele şapte epoci

Biserica din Pergam
Dragi prieteni în Hristos, vă salut pe toţi în Numele scump al Domnului Isus Hristos. Aş vrea să folosesc din nou ocazia şi să mulţumesc tuturor celor ce ne-au scris scrisori de încurajare şi apreciere. Semnele timpului ne spun că ceasul este înaintat. De aceea doresc să împărtăşesc cu voi ceea ce făcut Dumnezeu în decursul istoriei bisericii, ducându-ne spre restituire, înapoi la Cuvântul original, în această ultimă epocă a bisericii. Desigur că este imposibil să ţinem un studiu biblic detaliat despre diferitele teme, pentru că timpul nostru este limitat. Dar suntem bucuroşi să trimitem literatură oricui doreşte să ştie mai mult despre mesajul acestui timp.

Aş vrea să deschideţi cu mine la Apoc. 2:12: „Îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: „Iată ce zice Cel ce are sabia ascuţită cu două tăişuri.”” Aici din nou Domnul Isus se prezintă cu unul dintre titlurile dumnezeirii Sale. Apoc. 1:16 ne spune că El avea şapte stele în mâna dreaptă, şi din gura Lui ieşea o sabie ascuţită cu două tăişuri. Evrei 4:12 ne clarifică ce este sabia cu două tăişuri: „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” De fiecare dată când se predică adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu sub ungerea Duhului Sfânt, acesta este trimis pentru corectare, mustrare şi avertizare. Cuvântul Domnului taie şi străpunge inima noastră până ce suntem modelaţi în chipul binecuvântat al lui Isus Hristos. Câtă vreme El ne acordă mila Sa şi harul Său rămâne în vieţile noastre, este încă timp de pocăinţă şi de aducere în concordanţă cu Cuvântul lui Dumnezeu.

În ziua aceea El va recunoaşte numai sângele Său şi Cuvântul Său. Dar când se încheie harul şi judecăţile Domnului vor lovi pe toţi aceia care L-au respins şi nu au crezut Cuvântul Său, în ziua aceea El va fi un Dumnezeu mânios, aşa cum este descris în Apoc. 19:12: „Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti, şi purta un nume scris, pe care nimeni nu-l ştie, decât numai El singur. Era îmbrăcat cu o haină muiată în sânge. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu.” Oştile din cer Îl urmau călări pe cai albi, îmbrăcate cu in subţire, alb şi curat. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească Neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu.”

Domnul continuă să vorbească bisericii din Pergam: „Ştiu unde locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele Meu, şi n-ai lepădat credinţa Mea nici chiar în zilele acelea când Antipa, martorul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satana.” Domnul ştie unde locuim, ştie când venim şi când plecăm, ştie ce facem şi ce gândim. Nimic nu este ascuns de El. în vremea aceea Pergam a fost numit „Scaunul de domnie al Satanei.” Dar chiar acolo trăiau creştini autentici care ţineau Numele Domnului Isus Hristos. „Tu ţii Numele Meu, şi n-ai lepădat credinţa Mea…” Nu se spune nimic despre un „nume” sau despre o „biserică”. Însă Domnul vorbeşte despre Numele Său, şi despre credinţa Sa, credinţa originală a bisericii care a fost aşezată la Rusalii. Este exact ceea ce avem noi nevoie azi. Nu un nume, ci Numele Lui. Nu o credinţă, ci credinţa Lui. Aceşti credincioşi au ţinut Numele Domnului Isus Hristos şi credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna. Ei nu au mers după învăţături omeneşti, şi pentru aceasta Domnul i-a lăudat. Dar au urmat apoi şi cuvintele mustrării: „Dar am ceva împotriva ta. Tu ai acolo nişte oameni care ţin de învăţătura lui Balaam, care a învăţat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănânce din lucrurile jertfite idolilor, şi să se dedea la curvie.”

Biserica se îndepărtase de puterea (autoritatea) Duhului Sfânt, şi numai o mică parte au rămas credincioşi Cuvântului lui Dumnezeu, şi erau gata să trăiască şi să moară pentru El. Noi am văzut că în prima epocă a bisericii faptele nicolaiţilor s-au strecurat în biserica Dumnezeului celui viu. În a treia epocă a bisericii aceste fapte au devenit o învăţătură. Balaam nu era un proroc evreu. El reprezintă capul denominaţiunii. Moise era adevăratul proroc al acelui timp, care avea însărcinarea divină de a duce copiii lui Israel în ţara făgăduită. Domnul îi vorbise din Stâlpul de Foc, împlinind făgăduinţa pe care i-a dat-o lui Avraam. Moise avea pe AŞA VORBEŞTE DOMNUL, mesajul eliberării.

Balac, regele moabiţilor, nu era un păgân. Ei credeau în acelaşi Dumnezeu în care credea şi Israelul, însă nu aveau făgăduinţa. Aici este deosebirea! Balaam era un cap religios, dar era un proroc plătit care a iubit mai mult banii decât Cuvântul lui Dumnezeu. Balac l-a angajat ca să blesteme pe Israel. Dar cum poate cineva să blesteme ceea ce a binecuvântat Dumnezeu? Balaam a zidit şapte altare, aşa cum a făcut şi Israelul, închipuind venirea Domnului. Dar el nu avea legătură cu ceea ce făcea Domnul atunci. Acelaşi lucru este şi azi. Mulţi vorbesc despre revenirea Domnului dar nu vor să primească Cuvântul lui Dumnezeu descoperit pentru ceasul acesta care premerge a doua venire a lui Hristos. Dar ce s-a întâmplat cu Israelul? Ei au început să uite semnele şi minunile mari care au avut loc în mijlocul lor şi au început să se depărteze de mesajul adevărat al acelui ceas trimis prin Moise. Au început să asculte de un om care nu avea ce să le ofere. Acel păcat nu a fost iertat niciodată Israelului. Acelaşi lucru s-a întâmplat în epoca bisericii din Pergam. Majoritatea bisericii devenise rece şi formală. Sigur că ei mai credeau încă în Dumnezeu. Aveau o formă de creştinism dar erau orbi pentru descoperirea lui Dumnezeu. Însă Dumnezeu îşi mai avea poporul Lui care erau binecuvântat şi avea în mijlocul lui semne şi minuni.

La fel este astăzi. Oamenii sunt căldicei, şi se mulţumesc cu aproape orice fel de predică, câtă vreme este prezentă prosperitatea. Dar preacurvia spirituală nu va fi niciodată iertată. Oamenii nu vor să poarte ocara lui Isus Hristos. În Iuda 11 citim: „Vai de ei! Căci au urmat pe calea lui Cain! S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam, din dorinţa de câştig! Au pierit într-o răscoală ca a lui Core!” Prorocii din vechime, apostolii, toţi oamenii lui Dumnezeu nu au predicat niciodată pentru bani sau pentru popularitate. Ei predicau pentru că Cuvântul lui Dumnezeu era viaţa lor şi ardea în sufletul lor.

Citim în continuare: „Tot aşa, şi tu ai câţiva care, de asemenea, ţin învăţătura Nicolaiţilor, pe care Eu o urăsc.” Am vorbit deja despre faptele nicolaiţilor în emisiunile anterioare. A fost începutul organizaţiilor, când ei au început să pună la punct o preoţie, ridicându-se deasupra laicilor. Puteţi întreba cum de este posibil ca astfel de lucruri cum ar fi învăţătura lui Balaam, învăţătura nicolaiţilor să fie în Biserica nou testamentară. Dragi prieteni, acele lucruri sunt peste tot în jurul nostru, dar pot fi detectate numai de lumina Cuvântului lui Dumnezeu, pentru că poartă o haină fină. Dar noi suntem chemaţi să ne întoarcem la Cuvântul lui Dumnezeu.

„Pocăieşte-te dar. Altfel, voi veni la tine curând, şi Mă voi război cu ei cu sabia gurii Mele. Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.” Duhul vorbeşte prin Cuvânt, prin mesagerul trimis de Dumnezeu epocii respective a Bisericii. „Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din mana ascunsă, şi-i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l ştie nimeni decât acela care-l primeşte.” În Vechiul Testament mana proaspătă a căzut zilnic în timpul celor 40 de ani de călătorie a copiilor lui Dumnezeu prin pustie. Nişte mană a fost păstrată şi în sfânta sfintelor ca o amintire că Dumnezeu i-a hrănit cu o hrană cerească pe aceia pe care i-a eliberat. Aici este numită mană ascunsă. Acest lucru înseamnă că nu este ceva ce stă la suprafaţă, ci este ascunsă de ochii celor înţelepţi. La descoperirea lui Dumnezeu pentru acest ceas, mana cerească pregătită pentru ceasul în care trăim, au acces numai cei ce sunt călăuziţi de Duhul Sfânt.

Dragi prieteni, cărui grup îi aparţinem noi? Ne-am verificat noi învăţăturile cu Scriptura? Am comparat noi ceea ce practică biserica noastră cu ceea ce practica la început Biserica nou testamentară? Corespunde experienţa noastră cu cea a creştinilor de la început? Sunteţi voi călăuziţi de Duhul Sfânt? Să ne rugăm:

Tată ceresc, ne rugăm ca nimeni să nu trateze cu uşurătate Cuvântul Tău. Acesta să fie pentru noi toţi ca o sabie cu două tăişuri, şi să intre adânc în inimile noastre, ca să ne dea adevărata pocăinţă prin harul Tău. Ajută-ne ca în toate lucrurile să ne rânduim după Cuvântul Tău. Binecuvântează pe toţi aceia care au auzit acest mesaj. În Numele Sfânt al lui Isus. Amin!

Biserica din Tiatira
Dragi prieteni în Hristos, sunt rev. Frank şi vă salut pe toţi în Numele scump al Domnului Isus Hristos. Sunt recunoscător Dumnezeului Atotputernic pentru că mi-a dat această ocazie de a împărtăşi cu voi Cuvântul scump, descoperit pentru timpul nostru. Dumnezeu să dăruiască har ca necredinţa şi îndoiala să dispară. Atunci Duhul Sfânt va lumina înţelegerea voastră duhovnicească pentru lucrurile care sunt de importanţă vitală astăzi. Niciodată în istoria omenirii n-au avut nevoie oamenii de o măsură mai mare din gândul lui Hristos, cum au acum.

În studiul nostru asupra epocilor Bisericii am văzut că AŞA VORBEŞTE DOMNUL s-a adresat la două grupuri diferite: celor credincioşi, biruitorii, dar şi celor care pretindeau că sunt creştini dar urmau învăţăturile oamenilor. Astăzi vom continua cu a patra epocă a bisericii. Vă rog deschideţi cu mine la Apoc. 2:18: „Îngerului Bisericii din Tiatira, scrie-i: „Iată ce zice Fiul lui Dumnezeu, care are ochii ca para focului, şi ale cărui picioare sunt ca arama aprinsă.””

Acest verset ne aminteşte de cap. 1:13-15, unde este descris Isus Hristos ca Fiul omului, având ochii ca para focului, şi picioarele ca arama aprinsă. Arama vorbeşte întotdeauna despre judecată. Când copiii lui Israel au păcătuit împotriva lui Dumnezeu, Moise a trebuit să ridice şarpele de aramă, arătând că în ochii Domnului şarpele şi păcatul deja este judecat. Dar Isus Hristos Fiul lui Dumnezeu a luat asupra lui această judecată care ar fi trebuit să ne lovească pe noi. El a devenit blestem pentru noi astfel ca binecuvântările Lui să ne poată fi acordate. Noi trebuia să murim, să mergem în iad, dar suntem liberi pentru că Isus Hristos a luat locul nostru. Când a murit, El a mers în Locuinţa morţilor şi a biruit pe diavol, moartea şi mormântul. El a mers jos, ca noi să putem merge în sus. Noi am fost condamnaţi de legea dreaptă a Dumnezeului Atotputernic, fără nădejde şi fără Hristos în lumea aceasta. Însă dragostea Lui s-a descoperit pe crucea Golgotei, când ne-a răscumpărat şi ne-a aşezat ca fii şi fiice în Împărăţia Lui.

Domnul laudă biserica din Tiatira cu aceste cuvinte: „Ştiu faptele tale, dragostea ta, credinţa ta, slujba ta, răbdarea ta şi faptele tale de pe urmă, că sunt mai multe decât cele dintâi.” Domnul ştie tot ce am făcut pentru cinstea şi slava Lui. El ştie dacă noi Îl cinstim prin credinţă şi răbdare în Cuvântul lui sfânt, dacă suntem încredinţaţi că El îşi va ţine toate făgăduinţele şi le va descoperi la momentul potrivit. În această epocă a Bisericii, faptele, dragostea, credinţa, dragostea şi slujba au crescut. Acela este un semn bun. Ca şi creştini, noi trebuie să creştem la statura de om desăvârşit în Hristos Isus. Trebuie să primim înţelegere duhovnicească şi să ajungem la o cunoştinţă mai adâncă a Cuvântului lui Dumnezeu. Noi trebuie să creştem în înţelepciune şi trebuie să se vadă toate celelalte însuşiri ale Duhului Sfânt.

După ce a lăudat biserica, El se adresează celor cărora nu li se potriveau aceste cuvinte de laudă.

„Dar iată ce am împotriva ta: tu laşi ca Izabela, femeia aceea, care se zice prorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie, şi să mănânce din lucrurile jertfite idolilor.” Oricine este familiarizat cu simbolurile profetice ale Bibliei ştie că atunci când se vorbeşte în termeni profetici, o femeie reprezintă o biserică. Apocalipsa 12 descrie Biserica adevărată a Dumnezeului Celui viu, iar Apoc. 17 arată tabloul bisericii apostate. Ambele sunt simbolizate prin nişte femei. Despre aceasta vom vorbi în emisiunile viitoare.

În zilele prorocului Ilie, Izabela a adus idolatria în Israel, şi a omorât pe adevăraţii proroci ai lui Dumnezeu. În acelaşi fel biserica apostată a vărsat sângele acelora care nu s-au supus sistemului ei. Biblia vorbeşte aici despre curvia spirituală. Ferice de cei ce se păzesc de toate învăţăturile omeneşti care nu provin de la Dumnezeu şi de aceea nici nu sunt scrise în Cuvântul lui Dumnezeu.

„I-am dat vreme să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de curvia ei!” Dar Biblia spune că ea nu s-a pocăit. Domnul nu vrea ca cineva să piară. De câte ori ne cheamă să ne punem în concordanţă cu Cuvântul său descoperit pentru un anumit ceas, El ne dă o vreme pentru a ne pocăi. Dacă nu ascultăm Cuvântul Său şi nu ne pocăim, El chiar loveşte cu boală şi ne trimite necazuri mari până ne pocăim de faptele noastre.

„Voi lovi cu moartea pe copiii ei. Şi toate Bisericile vor cunoaşte că „Eu sunt Cel ce cercetez rărunchii şi inima”: şi voi răsplăti fiecăruia din voi după faptele lui.” Există mulţi „copii” născuţi în biserici care sunt morţi din punct de vedere spiritual. Isus Hristos caută o biserică în care sunt născuţi fii şi fiice prin Duhul Sfânt. Noi trebuie să avem grijă să nu fim doar copii ai unei biserici luterane, metodiste, baptiste sau penticostale, ci să fim cu adevărat fii şi fiice ai lui Dumnezeu născuţi prin Duhul. Dumnezeu nu are nepoţi. Aşa cum ne năştem din punct de vedere natural, tot aşa trebuie să fim născuţi din nou. Cu toţii trebuie să trăim pocăinţa, botezul biblic, să ascultăm toate hotărârile Lui şi să fim înnoiţi prin Duhul Sfânt, prin Domnul Isus Hristos. Fiecare trebuie să vină personal pe calea lui Dumnezeu, şi să trăiască puterea Lui de curăţare. Domnul cercetează încă inimile copiilor Săi ca să vadă dacă ei sunt gata să primească şi să asculte Cuvântul Său.

În Tiatira a fost o rămăşiţă. Această epocă a Bisericii a durat până la vremea epocilor întunecate. Ei sunt aceia cărora Domnul li s-a adresat spunând: „Vouă, însă, tuturor celorlalţi din Tiatira, care nu aveţi învăţătura aceasta, şi n-aţi cunoscut „adâncimile Satanei”, cum le numesc ei, vă zic: „Nu pun peste voi altă greutate. Numai ţineţi cu tărie ce aveţi, până voi veni!” Biserica a intrat într-un întuneric adânc. Însă „Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.” Nu ne vom ocupa acum cu ceea ce sunt „adâncimile Satanei”. Noi dorim cu siguranţă să fim călăuziţi de Duhul Sfânt în adâncimile lui Dumnezeu, în descoperirea deplină a lui Isus Hristos.

„Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele, îi voi da stăpânire peste Neamuri.” Isus Hristos, Domnul nostru, a spus: „Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu.” Acestea nu sunt lucrări care vin de la noi, ci Hristos îşi face lucrările Lui prin noi. Biruitorilor le este dată făgăduinţa: „..îi voi da stăpânire peste Neamuri.” Aceasta ţine de domnia de o mie de ani cu Hristos. În acest punct ne luminează şi Apoc. 12:5: „Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească. El are să cârmuiască toate neamurile cu un toiag de fier. Copilul a fost răpit la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie.” Aceşti biruitori vor domni o mie de ani cu Hristos, cum este scris în vers. 27: „Le va cârmui cu un toiag de fier, şi le va zdrobi ca pe nişte vase de lut, cum am primit şi Eu putere de la Tatăl Meu.”

Dragi prieteni ascultători, aţi observat că întotdeauna, în fiecare epocă, biruitorilor li s-a dat o făgăduinţă. De aceea este foarte important să auzim Cuvântul din epoca în care trăim şi să ascultăm de tot ceea ce ne cere Dumnezeu. Fie ca noi să credem din toată inima, pentru că numai atunci se vor împlini în noi făgăduinţele lui Dumnezeu. Fără credinţă este imposibil să-L credem pe Dumnezeu. Fără credinţă este imposibil să fim plăcuţi lui Dumnezeu. Dacă vrem să trăim cu Hristos, atunci trebuie să-i permitem să domnească peste inimile şi vieţile noastre chiar acum.

„Şi-i voi da luceafărul de dimineaţă.” Aceasta este făgăduinţa pentru biruitori. Isus Hristos este Luceafărul strălucitor de dimineaţă. El va fi partea noastră pentru totdeauna. Petru scrie că noi avem Cuvântul prorociei care străluceşte ca o lumină într-un loc întunecos, până va răsări în inimile noastre Luceafărul de dimineaţă. Dar atunci Îl vom vedea faţă-n faţă pe El, care ne-a iubit şi ne-a răscumpărat prin sângele Său scump şi sfânt.

Fie ca noi să urmăm avertismentul dat întregii adunări la sfârşitul fiecărei epoci: „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.” Duhul lui Dumnezeu nu vorbeşte degeaba. El vorbeşte adevărul Cuvântului sfânt al lui Dumnezeu, prin mesajul acestui ceas.

Dragi fraţi şi surori în Hristos, mulţi au plecat înaintea noastră. Au fost cei care au fost chemaţi şi aceia care au fost aleşi. Întotdeauna au existat aceia care au crezut Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu, şi aceia care s-au opus luminii ceasului respectiv. Am putea noi să tragem perdeaua timpului şi să vedem destinul lor? Am cădea pe genunchi şi am plânge. „O Dumnezeule, ai milă de noi.” Să ne rugăm:

Tată ceresc, mă rog pentru toţi aceia care tocmai au auzit mesajul acesta. Doamne Dumnezeule, de la noi înşine suntem un eşec total. Dar venim cu pocăinţă şi te rugăm să ne ierţi şi să ai milă de noi. Nu lua de la noi Duhul Tău cel sfânt. Mai vorbeşte încă odată Doamne, căci noi suntem gata să ascultăm tot Cuvântul lui Dumnezeu pentru timpul nostru. Binecuvântează pe fiecare, pentru că o cer în Numele lui Isus. Amin!

Biserica din Sardes
Dragi fraţi şi surori în Hristos, sunt rev. Frank şi vă salut în Numele scump al Domnului Isus. Aş vrea să mulţumesc tuturor celor ce ne-au scris. Dacă aceste transmisiuni sunt o binecuvântare pentru voi, vă rugăm să ne aduceţi acest lucru la cunoştinţă, scriindu-ne. Dacă aveţi orice fel de întrebări biblice, aş vrea să vă încurajez să le puneţi. Poate ne vom putea ocupa de acestea într-o emisiune viitoare. Eu cred că fiecare întrebare biblică are un răspuns biblic.

Studiul nostru despre cartea Apocalipsei a avut un puternic efect asupra multora. Ca în fiecare trezire, Dumnezeu a deschis uşile până la marginile pământului, pentru vestirea Cuvântului Său descoperit în timpul nostru.

Azi voi vorbi despre epoca bisericii Sardes. Vă rog deschideţi împreună cu mine în cartea Apocalipsei cap. 3 de la v. 1: „Îngerului Bisericii din Sardes, scrie-i: „Iată ce zice Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: „Ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort.”” În fiecare dintre saluturile Sale adresate bisericilor, Isus Hristos se prezintă îngerului cu unul dintre titlurile dumnezeirii Sale. Este AŞA VORBEŞTE DOMNUL către biserică. Cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu din faţa scaunului de domnie simbolizează ungerea Duhului Sfânt care este asupra fiecărui trimis care a reflectat apoi lumina Duhului Sfânt către epoca bisericii din timpul lui. În cap. 4:5 citim de asemenea despre cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu. „Din scaunul de domnie ieşeau fulgere, glasuri şi tunete. Înaintea scaunului de domnie ardeau şapte lămpi de foc, care sunt cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu.”

Capitolul 5 Îl descrie pe Mielul cu cele şapte duhuri care sunt cei şapte ochi trimişi în tot pământul. Tot ceea ce a plănuit Dumnezeu în ceruri a fost descoperit pe pământ prin Isus Hristos. Şi El descoperă Bisericii Sale toate lucrurile Dumnezeului celui viu. Domnul slavei, care are cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu ţine în dreapta Lui cele şapte stele, mesagerii-îngeri. Acesta este un lucru foarte important, pentru că atunci când îşi face apariţia un astfel de mesager, acesta nu-şi promovează cauza lui personală, ci are pe AŞA VORBEŞTE DOMNUL pentru epoca în care trăieşte.

Epoca bisericii Sardes a durat până în perioada Epocilor întunecoase. Îi mergea numele că trăieşte însă era moartă. Prima epocă a bisericii a ţinut tare de Numele Domnului Isus Hristos. Dar în această epocă a bisericii s-a introdus botezul la care se foloseau titlurile de „Tată, Fiu, Duh Sfânt”, pe când cei din prima epocă a Bisericii botezau în Numele lui Isus Hristos. Dar la ce a dus această schimbare? A dat naştere unei formule moarte. Bisericii din Sardes îi mergea numele că trăieşte, dar în ochii Domnului era moartă.

„Veghează, şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu.” Totuşi a rămas o rămăşiţă, însă era pe moarte. Aşa se întâmplă după fiecare trezire. La început lucrează Duhul lui Dumnezeu şi totul este viu. După un timp însă, oamenii mor duhovniceşte pentru că nu se mai hrănesc cu adevărata mană, Cuvântul lui Dumnezeu, ci caută simţiri fireşti. Această epocă a Bisericii a trecut prin perioada epocilor întunecate. Mesagerul trimis de Dumnezeu le-a adus mesajul neprihănirii: cel drept va trăi prin credinţă. Noi trebuie să facem deosebirea între lucrările noastre şi lucrurile pe care le face Duhul lui Dumnezeu conform Cuvântului lui Dumnezeu. Biblia spune că credinţa fără fapte este moartă. Dar la fel de moarte sunt şi faptele fără credinţă. Acestea două trebuie să fie împreună.

„Adu-ţi aminte dar cum ai primit şi auzit! Ţine, şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine.” Această biserică a primit descoperirea neprihănirii şi i s-a spus să ţină ceea ce a primit până ce Dumnezeu va arunca mai multă lumină asupra Cuvântului Său. Orice mesaj de la Dumnezeu cheamă întotdeauna la pocăinţă. Multe biserici din timpul acesta se compară una cu alta. Nu! Noi trebuie să ne comparăm cu Biserica originală, aceea din zilele apostolilor, ca să ştim ce am pierdut şi cât de tare am căzut.

Ioan botezătorul şi-a început mesajul cu chemarea la pocăinţă. Isus Hristos, Domnul nostru a făcut la fel. Petru în ziua Cincizecimii şi-a început predica cu chemarea la pocăinţă. „Pocăiţi-vă şi fiecare dintre voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos!” Fapte 2:38. Dacă nu ne pocăim Domnul va veni peste noi atunci când nu ne aşteptăm şi ne va lua sfeşnicul.

„Totuşi ai în Sardes câteva nume, care nu şi-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcaţi în alb, fiindcă sunt vrednici.” Întotdeauna mesajul se adresează la două grupuri: cei chemaţi şi cei aleşi. Chiar şi în acele epoci întunecoase a fost o rămăşiţă care a ţinut Cuvântul lui Dumnezeu, care nu şi-au mânjit hainele formând o organizaţie. Ei s-au păzit curaţi în învăţăturile apostolilor şi în credinţa originală „penticostală”- aceea de la Rusalii. Ei au umblat cu Isus Hristos în ciuda persecuţiilor sălbatice şi nu s-au mânjit în vreun fel.

Dragi fraţi şi surori, aceste cuvinte de importanţă vitală nu sunt vorbite de un predicator oarecare, ci de către însuşi Domnul Isus Hristos. El a înviat din morţi şi umblă în mijlocul celor şapte sfeşnice de aur. El vorbeşte cuvintele vieţii veşnice acelora care vor să le primească. El îi corectează pe cei ce au nevoie să fie corectaţi. Îi mustră pe aceia care trebuie mustraţi, El judecă drept. Cuvântul pe care îl vorbeşte El va fi judecătorul nostru în ziua aceea, dacă nu ne pocăim şi dacă nu ne rânduim după Cuvânt în timpul în care Duhul lui Dumnezeu lucrează încă în timpul harului.

Întotdeauna sunt două grupuri: unii ascultă de ceea ce spune Duhul, se pocăiesc şi se aliniază la Cuvânt. Ceilalţi nu-şi dau seama că Duhul lui Dumnezeu mustră şi corectează. Ei socotesc că acestea sunt cuvintele unui predicator. Dar ori de câte ori vine cuvântul prorociei, acesta este un mesaj direct de la Dumnezeul Atotputernic.

„Cel ce va birui, va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii, şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui.” Ce făgăduinţă minunată pentru biruitori. Apocalipsa 19 îi descrie ca fiind cei ce participă la ospăţul de nuntă al Mielului. Hainele albe sunt neprihănirea sfinţilor, hainele de nuntă. Lor li s-a făgăduit că numele lor nu vor fi scoase afară din cartea vieţii, căci numele celor ce au parte de prima înviere sunt scrise în cartea vieţii Mielului junghiat înaintea întemeierii lumii.

Este o mare deosebire între o predică a unui predicator care-şi foloseşte gândurile lui personale, şi mesajul profetic descoperit prin Duhul Sfânt care arată starea bisericilor. Judecăţile lui Dumnezeu sunt întotdeauna corecte. S-ar putea ca noi să nu vrem să le acceptăm, sau chiar s-ar putea să avem impresia că Dumnezeu nu ia în serios tot ceea ce spune. Însă Dumnezeu întotdeauna vrea să exprime exact ceea ce spune. Este nevoie de o minte duhovnicească pentru a înţelege cu adevărat ceea ce spune Duhul. „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.” Cel ce are cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele, cunoaşte faptele noastre. El ştie ce avem noi nevoie. El este Cel ce vorbeşte inimilor noastre. Aşa cum ucenicilor li s-a spus pe muntele schimbării la Faţă „Ascultaţi-L”, tot aşa noi trebuie să ascultăm glasul iubitor al Domnului Isus Hristos, dacă vrem să găsim har înaintea lui Dumnezeu în aceste zile de pe urmă. Cuvintele Sale sunt cuvinte de corectură, avertizare sau mustrare. Noi pur şi simplu dorim să ascultăm glasul