Căile teologiei ruse

Kratkoe rukovodstvo ritorike (1743) şi în special Rossiskaia grammatica (1755) au standardizat limba rusă modernă prin amestecarea unor linii teoretice stricte, vechea stavonă a Bisericii şi rusa contemporană dialectică.

496 Originar din Serbia, Macarie Petrovici (1734-1766) a trăit în Rusia şi a studiat la Academia din Moscova, apoi a devenit rector la Seminarul din Tver. O colecţie a predicilor lui au fost publicate postum în 1786.

497Pravoslvnie uchenie, soderzhachee vse chto khristianiu svoergo spaseniia işchuşchemu, znat i delat nadlezhit.

498 Juvenalie Medvedschi (1767-1809) a fost un monah din Novgorod care a venit la Mănăstirea Sfânta Treime în Moscova. În 1802 şi a slujit ca un catehet la Seminarul Sfânta Treime în Moscova în 1802. Lucrările citate aici au fost una dintre primele încercări de un sistem teologic în limba rusă, Iuvenalie a scris Kratkaia rotorika na rossiskom iasyke (Moscova, 1809).

499 Aceasta este o referinţă la O povrezdenii nravov v Rossii, de către figura politică şi publicistul Mihail Mihailovici Şcherbatov (1733-1790). În ea el a atacat maniera în care curtenii contemporani măreau valorile pre-petrine. Există o traducere rusă de către A. Lentin, Despre stricarea moravurilor în Rusia (Cambridge, Anglia, 1969).

500 Ivan Vladomirovici Lopuhin (1756-1816) a slujit în armată şi la curţile criminale din Moscova mai înainte de a se dedica publicaţiei lui N. I. Novikov la Universitatea din Moscova. Lopuhin a tradus lucrări din misticii vestici şi din francmasoni, a scris câteva tratate proprii şi a fost marele maestru al unei loje din Moscova. La fel ca şi alţii cercul lui Novikov s-a angajat în filatropie şi în muncă educaţională şi a slujit în guvernele lui Pavel şi Alexandru I în diferite poziţii. În 1790 a publicat o apărare a francmasoneiei din Rusia, Nravouchitel’nyi katekhizis fran-masonov.

501 Notează căutarea pentru „nivelele mai superioare” sau tipurile elaborate de baronul Reichal, aşa numitul „sistem al observaţiilor stricte.” [Nota autorului]. Prima lojă rusească a funcţional mai mult ca şi un club social. Mai târziu francmasonii ruşi au format grupuri de elită dintre cei dedicaţi activităţilor mistice mai evoluate, cu o organizaţie mai strânsă şi mai multă disciplină. Reichal (1729-1791), un maestru al curţii duceşti la Brunswick (care abunda în masoni) a adus în Rusia unul dintre aceste niveluri ale masoneriei.

502 Nivelul teoretic a fost un stadiu al Ordinului rozcrucian, care a fost adus în Rusia în 1782 de Schwartz. Cei care aparţineau de el au fost cunoscuţi ca şi „fraţii teoretici.”

503 François de Salignac de la Mothe Fénelon (1651-1715) un teolog francez, educator şi arhiepiscop. În timp ce venea de la o şcoală pe tinere fete protestante convertite la catolicism în Paris el a scris Traité de l’education des filles (1687) care a abut o influenţă majoră în educarea femeilor.

504 Nicolae Mihailovici Karamzin (1766-1826) a fost unul dintre cei mai importante figuri literare al zilei în Rusia. În prima sa carieră a fost un poet şi un nuvelist cunoscut pentru Săraca Liza (1792). În 1798 a călătorit prin toată Europa şi la întoarcere a editat Jurnalul Moscovei, în care a publicat Pisma russkogo puteşttvenika (1791-1792), o mărturisire sentimentală a călătoriilor lui scrise în stilul lui Laurenţiu Sterne. Karamazin a întemeiat jurnalul Vestnik Evropy în 1802, dar anul următor a fost numit istoricul curţii şi şi-şa dedicat restul vieţii cercetării istorice. Amintirile despre Rusia Antică şi Modernă (1811) şi volumul Istoriia gosudartva rossiikago (1819-1826) a fost o justificare istorică patriotică a unui guvern autocratic din Rusia şi a fost influent în stil şi istoriografie literară.

505 Alexei Mihailovici Kutuzov (1783-1852) a fost un poet rus important şi un traducător şi un ucenic literar al lui Karamzin. Educat în Moscova, a slujit în armată în timpul războaielor nepoleonice, a devenit un membru al curţii împăratului şi în 1826 a fost numit tutorele viitorului ţar Alexandru II. A fost unul dintre întemeietorii Societăţii Literare Arzamas şi a tradus romantici literari ca Schiller, Goethe şi Byron la fel ca şi Odisea lui Homer.

506 Alexei Mihailovici Kutuzov (1690) a fost introdus ordinului rozcrucian în timp ce era student la Universitatea din Leipzig din 1766 până în 1770. A fost activ în lojele din Sank Petersburg şi Moscova, unde a fost angajat într-o activitate traducătoare extensivă. Kutuzov a murit în timp ce mergea pentru o afacere în Berlin.

507 Edward Young (1683-1765) a fost un binecunoscut scriitor englez. Gândurile de nopate (1742-1745), scrisă după morţiile succesive a trei membrii din familia lui, este un lung monolog dramatic împărţit în „nouă” care exprima tristeţea autorului, gândurile cu privire la moarte şi încercarea de a se consola din punct de vedere religios. Young a fost autorul Conjecturilor compoziţilor originale (1759), o bogată de criticism literar care a anticipat ideile romanticilor şi a fost în special populară în Germania.

508 Ioann (Johann) Georg Schwartz (mort în 1784) a fost un tânăr student aristocrat şi un membru ocult al lojei „observării stricte” germane adusă în Rusia în 1776. El a fost în curând plasat de patronii lui influenţi la Universitatea din Moscova, unde a conferenţiat despre filologie, istorie şi filosofie. Schwartz şi început loja „observării stricte” în Moscova în 1780 şi în anul următor, într-o călătorie afară, s-a alăturat rozcrucienilor şi a adus scrierile lor care sunt de o importanţă mare în spiritualitatea rusă, care conţineau texte rare şi necunoscute şi care slujeau ca o legătură vitală spiritualităţii palestiniene şi bizantine. Compilată de monahul atonit Macarie al Corintului şi de Nicodim Aghioritul, a fost prima dată publicată în Veneţia în 1792, dar versiunea completă a fost publicată numai în rusă în 1877. Porţiuni ale Filocaliei sunt disponibile în engleză în E. Kadloubovschi şi G. Palmer, Scrierile din filocalie despre rugăciunea inimii, (Londra, 1951) şi Părinţii primari din filocalie (Londra, 1954).

509 Claude Andrein Helvetius (1715-1771) a fost un filosof francez controversat cu o aplecare hedonistă. Cea mai celebră lucrare a sa a fost De l’eprit, în care a negat toate bazele religioase de moralitate şi De l’homme (1742), un tratat despre educaţie. Baruh (Benedict) Spinoza (1632-1677), un duce evreu, a fost cel mai de seamă exponent al unei ordini raţionale în univers şi autorul Eticii (1677), Tractatus de intellectus emendatione (1677) şi Tractatus theologico-politicus (1670). Jean Jaques Rousseau (1712-1778), celebrul filosof francez şi analist politic, a fost cel mai bine cunoscut în Rusia pentru Emil sau despre educaţie (1762) şi Du contact social (1762).

510 Despre Ioacob Boehme a se vedea capitolul III, nota 105.

511 Unul dintre liderii mişcării antiromantice a secolului al optâsptrezecelea, Louis Claude de Saint Martin (1743-1803) a fost un aristocrat francez bogat care şi-a dedicat scrierile mistice în contextul unei ordinii mai înalte în francmasonerie. Lucrarea sa Des erreurs et de la vérite (1775) a fost un succes instantaneu şi a fost imediat tradusă în rusă. Deşi era foarte populară L’homme de désir (1790), Le nouvel homme (1792), Le crocodile (1798), L’esprit de chose şi Le Ministère de l’homme-esprit (1802). El şi-a semnat lucrările lui cu „Le Philosophie Inconnu” şi din cauza popularităţii sale din Rusia masonii-mistici ruşi au fost numiţi „martinişti.”

512 John Mason (1706-1763) a fost unul dintre cei mai binecunoscuţi nonconformişti englezi. A fost celebru în vremea sa pentru Cunoaşterea de sine; un tratat, care arată natura şi binefacerile acelei ştiinţe importante şi modul de a ajunge la ea (Londra, 1854).

513 Semen Ivanovici Gamaleia (1743-1763), un student al Academiei din Kiev şi care a predat latină la academia militară din Sank Petersburg timp de doi ani mai înainte de a intra în serviciul guvernului în 1770. S-a retras în 1784 pentru a se dedica unei activităţi enorme de traducere (traducerea lui a lui Boehme acopere 22 de volume) în legătură cu Compania Tipografică a lui Novikov şi a mai fost şi maestrul lojei devkalion în Moscova. Corespondenţa lui cu liderii lui masoni (publicată în Moscova în două volume, 1832 şi un al treilea volum, Moscova 1836-1839) este o sursă importantă pentru studiul acestei perioade.

514 Primii alchimişti au combinat de mai multe ori misticismul şi vrăjitoria cu scopuri pseudochimice. Georg von Welling este cunoscut pentru curioasa lui lucrare, Opus magocabalisticum et theosophicum, darinnen der Ursrung, natur, ergehschften und gebrauch des Salzes, Schwelfs und mercurit (1735). Nicoale Anton Kirchbergher este important pentru corespondenţa lui cu Saint Martin, Les correspondece inédite de L. D. De Saint Martin dit le philosophie inconnu et Kirchbergher baron de Liebstroff (Amsterdam, 1862). Robert Fludd (1574-1673) a fost un medic englez şi un mason precum şi autorul Medicina catholic seu mysticum artis medicandi sacrarium (Frankfurt, 1629).

515 Lorenzo Scupoli (1530-1610) este autorul la Combatimento Spirituale (1660), tradus în engleză din textul rusesc de E. Kadlubovschi şi G. Palmer, Războiul nevăzut (Londra, 1952). Angelus Silesius (1624-1677) a scris poeme germane religioase inspirate din scrierile lui Boehme. John Bunyan (1628-1688), un cleric englez a fost celebru pentru Progresul pelerinului (1678), Miguel de Molinos (1640-1697) a fost un pietist spaniol important. Pierre Poiret (1649-1719) a fost un mistic francez, cunsocut pentru Iconomia divină (1687). Madame Guyon (1648-1717) a fost cel mai renumit exponet al quietismului.

516 Ivan Perfilevici Elagin (1725-1793) a fost un oficial bogat şi influent în guvernul Caterinei şi directorul muzicii şi a teatrului de la curtea ei. El a fost principalul organizator şi crainic pentru francmasoneria mult mai raţională engleză centrată în Sank Petersburg şi care a devenit un mason în 1750 şi 1772 fiind numit primul provincial rus.

517 Vladimir Feodorovici Odoevschi (1803-1869) a fost unul dintre întemeietorii din 1823 a Societăţii Iubitorilor de Înţelepciune. Un absolvent al Universităţii din Moscova, a lucrat mai mulţi ani la jurnalele Moskovschi vestinik şi Sovremennik (dimpreună cu Puşchin) mai înainte de a se muta în Sank Petersburg în 1826. Aici a scris nuvele şi povestiri scrute. Iordan Bruno i Petr Aretino, Samarian şi Russkie nochi (în 1844) au fost dintr-un cerc neterminat de zece nuvele şi discuţiile filosofice din ele reprezintă vârful romantimsului rus din 1830. După ce acestea au fost publicate, Odoevschi şi-a abandonat activitatea literară şi a lucrat ca un director al bibliotecii Sank Petersburg şi dinb 1861 a devenit senator. Mai este cunoscut ca şi părintele muzicologiei ruseşti clasice şi el a fost cel care a ajutat la stabilirea conservatoarelor din Sank Petersburg şi Moscova.

518 Cf. traducerii de A. Petrov a Epistolei pastorale contelui Haughwitz [Pastyrskoe poslanie] care a apărut în germană în 1785.

519 Despre Schwartz a se vedea nota 117; despre Novikov a se vedea capitolul V, nota 38; despre Kherasov a se vedea capitolul V, nota 49; pentru Lopuhin a se vedea acest capitol nota 110. Zaharia Iakovlvici Karneev (1747-1828), senator şi membru al Consiliului Statului sub Alexandru I, a fost activ în lojele din Moscova şi a întemeiat o lojă în Orel în 1784 (în timp ce vice guvernatorul era colo). Pentru Gamaliea a se vedea nota 123.

520 Grigorie Skovoroda a fost un mistic ucrainean şi filosof care a dobândit caracterul de legendă după aproxiamtiv 30 de ani de călătorii prin Ucraina. A studiat la Academia din Kiev, apoi fiindcă a fost un cântăreţ excepţional a fost trimis în curtea capelei din Sank Petersburg. În 1750 a însoţit o misiune diplomatică în Ungaria şi a petrecut trei ani prin Ungaria Polonia, Austria şi Germania. La întoarcerea în Rusia a predat un an la Seminarul din Pereiaslavi şi la Colegiul Khracovia. Skovoroda a plecat d acolo în 1766 şi şi-a petrecut restul zilelor în nişte pelerinaje celebre. A lăsat o bogată colecţie literară care consta din dialoguri, scrisori, poeme, cântece, poveşti folclorice şi anumite traduceri a unor filosofi antici.

521 Această concluzie favorabilă a Sinodului este o referinţă directă la decretul din 11 februarie 1764 despre reaşezarea fraţilor.

522 Marcu Antiniu Muretus (1526-1585) a fost un umansit francez şi un preot romano catolic şi învăţător în Roma. El a emis câteva ediţii adnotate ale poeţilor latini antici la fel ca şi poemele lui în franceză, colectate în Juvenilla (1552).

523 Biblia elisabetană a fost cerută de Sfântul Sinod în 1723 ca şi o corectare şi o revizuire la Bibliei salvone tipărite în 1663. Munca nu a fost împlinită decât numai în 1751, în timpul domniei împărătesei Elisabeta şi Biblia a fost tipărit de patru ori în anii 1750.

524 Vladimir Franţevici Ern (1882-1917) a fost un filosof rus. El a scris o biografie despre Skovoroda, publicată în Moscova în 1912.

525 Khliţchi au fost întemeiaţi în secolul al şaisprezecelea de un om care a pretins că este Dumnezeu şi şi-a declarat unul dintre ucenicii lui masculini că este Hristos şi una dintre femeile care o urmau că este Maica lui Dumenezeu. Un grup al acestei secte a fost descoperită în Moscova în 1730 şi peste 400 au fost persecutaţi fiind suspectaţi de erezie în Moscova în anii 1740. Apoi secta a înflorit în subsol şi târziu în secolul al XIX-lea secta pretindea că are peste 60,000 de membrii. Kliţchi a negat doctrina Sfintei Treimi şi susţinea că Dumnezeu l-a moştenit pe omul Iisus Hristos, care a murit o moarte naturală şi a fost înmormânatat în Ierusalim. Secta fiind esenţial dualistă, ei învăţau că trupul este închisoarea duhului şi căsătoria este condamnată şi copii numiţi „o întrupare a păcatului.” Dumnezeu s-a întrupat în credinciosul Khlist şi a avut vocea lăuntrică a duhului ca să îl direcţioneze, făcând toate cărţile, inclusiv Biblia superfluă. Congragaţiile erau conduse tipic de „Hristos” şi de o „Maică a lui Dumnezeu” şi ritualurile lor s-au transformat în dansuri frenetice urmate de profeţii extatice.

526 Scopţii au fost ultima ispravă a kliţchilor secolului al optâstrezecelea, care au mers mai departe în condamnarea lor a relaţiilor sexuale apărând un „botez al focului” sau castrarea. Primul lor lider important a fost Kondrad Selivanov, care a fost exilat în Siberia sub Caterina II dar s-a întors în Moscova şi a fost cunoacut personal de Împăratul Pavel şi Alexandru I. În timpul domniei acestuia din urmă anumite legături înalte i-au permis să trăiască destul de comfortabil şi să îşi răspândească doctrinele liber. Sub următorul ţar, Nicolae I, scopţii au fost persecutaţi, dar la fel ca şi kliţchi au existat în numere mari.

527 Care au apărut în Ucraina [luptătorii cu duhurile] au fost sectari mistici ale căror doctrine combinau socinainismul, francmasoneria şi învăţăturile kliţchilor. În timp ce respingeau prescripţiile excesive ale altora se organizau în comune stricte, care se îmbogăţeau datorită muncii lor grele şi a traiului sobru. Ei au avut multe contacte celebre, de la Grigorie Skovoroda, care i-a ajutat să compusă o mărturisire de credinţă prezentată guvernatorului Ecaterinoslavl în 1791, contelui nuvelist Lev Tolstoi. Acesta a oferit fonduri pentru un grup mare de dukhobori pentru a emigra în Canada de vest în 1899.

528 Molocanii [sau băutorii de lapte] au fost formaţi de timpuriu de un lider dukhobor primar nemulţumit cu doctrina lor. Această nouă sectă s-a asemănat creştinismului evanghelic în anumite momente, acceptând Biblia ca singura autoritate pentru credinţa lor în timp ce respingeau icoanaele, ritualurile şi posturile (de unde le vine şi numele).

529 Dimitrie Sechenov (1709-1767) a fost o figură importantă în primii ani ai domniei Caterina a II-a şi principalul executor al poliţelor ei ecclesiale. Devenind un student în timp ce era la Academia din Moscova, Dimitrie a predat acolo mai mulţi ani apoi a lucrat timp de zece ani la acitvităţi misionare, în care a fost de mare succes. În 1742 a fost numit episcop de Nijnii Novgorod, în 1752 episcop de Rizan şi Murom şi în 1757 a fost ridicat la rangul de Arhiepiscop de Novgorod. În toate aceste sacune Dimitrie a promovat activ educaţia ecclesială prin îmbunătăţirea şi reorganizarea seminarilor şi în Novgorod a stabilit un sistem de şcoli de gramatică. Sub Caterina Dimitie a slujit în câteva comisii speciale, inclusiv comisia despre proprietăţiile Bisericii şi a murit în timp ce participa la întâlnirile comisiei legislative.

530 Concluzia favorită a Sinodului este o referinţă directă la decretul din 11 februarie 1764 despre aşezarea fraţilor. [Nota autorului].

531 Conform punctelor ridicate de procuratorul I.I. Melissino în 1767 în timpul compoziţiei unei Instrucţii sinodale [Sinoadlnii nakaz] pentru comisia legislativă. Aceste puncte nu au fost implementate.

532 A se vedea mia sus, nota 60.

533 Jean Francois Marmontel (1723-1799), poet francez, dramatist şi critic, a fost cel mai bine cunoscut pentru autobiografia lui, Mémoires d’un pére (1804), Bélissaire (1767) a fost o nuvelă romantică şi filosofică.

534 Filocalia [Dobrotiliube în rusă] este o compilaţie de scrieri mistice care sunt de mare importanţă pentru duhovnicia rusă, conţinând texte rare şi necunoscute şi care au slujit ca şi o legătură vitală duhovniciei palestiniene şi bizantine. Compilată de monahul atonit Macarie al Corintului şi Nicodim Aghioritul, a fost mai întâi publicată în Veneţia în 1792, dar versiunea completă a fost publicată în rusă în 1877. Porţiuni din Filocalie sunt disponibile în engleză în E. Kadloubovschi şi G. Palmer, Scrierile din filocalie despre rugăciunea inimii (Londra, 1951) şi Primii părinţi din filocalie (Londra, 1951).

535 Pentru nişte mărturisiri contemporane ale acestui sfânt celebru, la fel ca şi fragmente din scrierile lui, a se vedea Colecţia lucărilor lui G. P. Feodtov a editurii Nordland.

536 Iosif Hall (1574-1656) a fost un epsicop anglican de sub domnia lui Charles I. Lucrarea sa Meditatiunculae Subitaneae eque re nata subortae a apărut mai târziu în traducere rusă ca Vezarnaya razmyşleniia, proizvedenia vdrug pri vozzrenii na kakuiu – nibud’ veşch (Moscova, 1786).

537 Noche oscura, noche del spiritu. Tihon ar trebui comprat cu Tauler şi Arndt. [Nota autorului]. Ioan al Crucii, întemeietorul carmeliţilor spanioli (1542-1591), a fost cunoscut pentru poemele lui şi a scrierilor teologice mistice şi este considerat un doctor al Bisericii Romano Catolice. Noaptea întunecată este un poem, însoţită de un comentariu teologic despre cum se poate ajunge la unirea desăvârşită cu Dumnezeu, Urcarea muntelui Carmel.

538 Povestea este scrisă de Ivan Efimov în memoriile lui despre Sfântul Tihon. Tihon a voit să se întoarcă la omul care l-a insultat şi să îi ceară iertare fiindcă la dus într-o astfel de ispitire. Aşa că mergând înapoi a căzut la piciorale aceluia... acest act l-a impresionat mult pe nobil că el a căzut în genunchi la piciorele episcopului, implorând iertare. Din acea zi comportamentul lui faţă de iobagi s-a schimbat.” A se vedea O comoară a duhovniciei ruse. Volumul II, Lucărrile colectate ale lui G. P. Fedotov.

539 Veşchi şi soverşenie în traducerea lui Tihon. [Nota autorului].

540 Există o mărturisire excelentă a vieţii lui Paisie şi influenţă în monahismul rus publicată în engleză de Compania Publicistică Nordland: S. Chetverikov, Stareţul Paisie Velicikovski.

541 A se vedea mai sus nota 60.

542 Sfântul Nil (1433-1508) a fost primul mare scriitor ascetic şi msitic rus şi întemeietorul şcolii monahale a non-posesorilor. A se vedea mai sus, capitolul I, secţiunea VI.

543 Din 1801 până în 1825 Rusia a fost condusă de Alexandru I, „ţarul enigmatic.” Alexandru s-a născut în 1777, primul fiu al marelui duce şi viitorul împărat Paul. Educaţia lui, a fost supravegheată de bunica lui Caterina cea Mare, care a angajat ca şi tutore pe republicanca suedeză Cezar la Harpe şi astfel Alexandru a fost adus în atmosfera Iluminismului. El a dobândit o reputaţie de liberal, promiţând să ofere Rusiei o constituţie pe când v-a ajunge la putere şi a avut mare grijă pentru îmbunătăţirea educaţiei (au fost stabilite patru noi universităţi în domnia lui). Între timp, poliţele străine ale lui Alexandru realizate pe parcursul războaielor napoleonice s-au dovedit în cele din urmă de succes: graniţele imperiului rus au fost extinse virtual până la limitele lor din 1914 şi Rusia a ieşit ca şi o forţă dominantă în politica europeană. În vremea înfrângerii Rusia a armatei lui Napoleon, Alexandru şi-a arătat deschis tendinţele faţă de misticism şi ocult, plecându-şi urechea imperială spre tot felul de profeţii şi ghicitori. Societăţilor mistice li s-a dat frâu liber în Rusia şi odată cu ridicarea restricţiilor asupra călătoriilor străine şi a importului cărţilor străine, ca să nu mai menţionăm contactul direct cu Europa şi prin invazie şi cucerire, Rusia a fost invadată de idei noi şi diverse. Alexandru a început să călătorească fără încetare în tot imperiul şi în toată Europa, dedicându-se unor scheme distorsionate inspirate de interese mistice cum ar fii „sfânta Alianţă” şi el a început din ce în ce mai mult să lase conducerea afacerilor statului subordonaţilor. Ultimii patru ani ai domniei lui, după ce a devenit obsedat cu revoluţionarii şi a fost convins că societăţile mistice pe care le-a întreţinut mai înainte conspirau împotriva ordinii stabilite, au fost marcate de obscurantism şi represiune.

544 Ivan Sergheevici Aksakov (1823-1886), poet, editor al jurnalului Russkaia beseda şi editorul unui ziar intitulat Den, a fost o figură remarcabilă în societatea rusă a vremii lui. În anii 1860 el a apărut ca şi ideologul conducător al slavofililor.

545 Pisma russkogo puteşestvenn a fost scrisă de Nicolae Karamazin după o călătorie prin Germania, Elveţia, Franţa şi Anglia în 1789-1790. În ea el descrie valorile străine, obiceiurile şi ideiile în stilul literaturii europene sentimentale a secolului al optâsprezecelea, în special