Căile teologiei ruse

strelţi la palatul din Sofia (cu scopul a de îl asasina pe Petru şi astfel mutând pe potenţialul rival al lui Sofia de la putere) care a slujit ca un pretext pentru o revoltă generală după care Sofia a fost închisă într-o mănăstire şi guvernul a intrat pe mâinile lui Petru. „Conspiratorii”, adică toată curtea Sofiei, au fost pedepsiţi cu cruzime şi Medvedev, care a fost un personaj înalt în curtea Sofiei, a fost imediat arestat şi executat după doi ani.

392 A se vedea mai sus capitorul II, nota 170.

393 Pavel Menesius (1689) a venit în Rusia în 1660 şi a intrat în serviciul curţii ţarului Alexei. În 1672 el a fost trimis în Germania, Veneţia şi Roma pentru a căuta posibilitatea unei alianţe europene împotriva turcilor. La întoarcerea în 1674 a fost promovat la rândul de general major şi a fost făcut tutore pentru ţarul Petru. În 1682 Sofia l-a trimis la război împotriva tătarilor din Crimeia şi apoi s-a întors la Moscova, unde a murit, numai după căderea ei (1689).

394 Patrick Gordon a fost un iacobit scoţian care a fost educat la un colegiu iezuit în Polonia, dar mai apoi a devenit un soldat mercenar pentru suedezi, polonezi şi pentru împăratul german. El a intrat în armata rusă în 1661 şi a fost trimis în misiuni diplomatice în 1665 şi 1685 şi a fost promovat la rangul de general în timpul campaniei din Crimea din 1687. Din moment ce Gordon a fost un expert în balistică şi fortificaţii, tânărul ţar Petru a fost atras natural de el şi Gordon a devenit primul mentor al lui Petru cel Mare în ştiinţe militare. Patrick Gordon a scris un jurnal în timpul şederii lui în Rusia, dintre care părţi sunt publicate în Pasaje din jurnalul generalui Patrick Gordon al Auchleuchries (Aberdeen, 1859).

395 Pentru Patriarhul Ioachim a se vedea mai sus, nota 93. Adrian, mitropolitul din Kazan a fost ales patriarh în 1690 şi a fost ultimul patriarh al Rusiei mai înainte de 1917. Îmbătrânit şi devenit inefectiv, el a fost capabil să facă mai puţine lucruri decât să protesteze în van ridicarea influenţelor străine şi ruperea tradiţiilor vechi. El a murit în 1700.

396 Petru Artemev a fost fiul unui preot din Sudzal şi un student la Academia latină-greacă-slavonă. La întoarcerea sa din Italia a fost hirotonit ca diacon ortodox şi a cauzat scandaluri locale prin învăţătura doctrinelor romano-catolice despre transsubstanţiere, purgatoriu şi filioque de la catedră. A fost în cele din urmă denunţat patriarhului de propriul său tată, judecat şi exilat în Solovchi.

397 Adică, Academia slavo-greacă-latină întemeiată de familia Likhud la Mănăstirea Zaitkonospasschi în 1685.

398 Pentru a creşte prestigiul noii dinastii ţarul Mihail a dorit să contacteze o alianţă de căsătorie cu o casă regală străină. El a privit în Danemarca pentru o soţie regală în 1623 şi deşi nu a ieşit nimic din ea, a fost trimisă o delegaţie în Danemarca care îl includea pe preotul Ivan Naşedka, care a scris un tratat polemic intitulat Expoziţie împotriva luteranilor. În 1642, au început nişte negocieri serioase pentru căsătoria fiicei Irina cu fiul regelui creştin Woldemar, care a trăit în Rusia. Mai întâi Woldemar s-a convertit la Ortodoxie, dar când a refuzat Mihail a renunţat la cerere şi a fost de acord să îi permită lui Wodemar să îşi păstreze căsătoria. S-a iscat o situaţie delicată. Deşi era o posibilitate reală ca Woldemar să urce pe tron în viitor, Patriarhul Iosif, cu un suport deplin în societatea moscovită tradiţională, a trebuit să insiste asupra acestei convertiri. Pe de altă parte, dacă căsătoria nu avea loc, ţarul ar fi suferit o jenă internaţională precum şi pierderea prestigiului. Prin urmare s-a decis să se conducă dezbaterile religioase cu scopul de a îl convinge pe Woldemar să se convertească la Ortodoxie. Ivan Nasedka a fost principalul vorbitor de partea ortodoxă şi porţiuni din tratatul său de mai înainte au fost incluse în Kirillova kniga (a se vedea nota 24) care a fost publicată în legătură cu dezbaterile. Interesul intens al societăţii moscovite a urmat acestor discuţii fiind evidenţiat de uimitoarea presă a acelor vremuri. În ciuda eforturilor, ţarului Woldemar a rămas un luteran încăpăţânat şi după ce Mihail a murit el s-a întors în Danemarca 1645 ca burlac.

399 „Suburbia germană” a fost o parte dintr-un program zelot de a verifica influxul de idei vestice prin amestecarea străinilor (dintre care toţi au fost numiţi „germani” din secolul al şaptesprezecelea rusesc) cu ruşii din Moscova. În 1652 ţarul Alexei a decretat că toţi străinii trebuiau să trăiască într-o suburbie la o jumătate de milă est de Moscova pe râul Iauza.

400 Jacob Boehme (sau Böhme) a fost un pantofar german luteran şi un mistic. Principalele sale lucrări sunt Marea taină şi Despre alegerea harului, în care dezvoltă o cosmologie complexă, uneori dualistă şi pantesită, la fel ca şi învăţătura lui despre adevărata viaţă creştină. Între ucenicii lui au fost Newton, William Blake, Claude de Saint Martin, Hegel, Schelling şi Schopenhauer şi influenţa lui s-a simţit în Rusia la finele secolului al otpâsprăzecelea şi începului celui de al nouăsprezecelea.

401 Jan Comenius (Komenschi, 1592-1670) a fost o figură larg respectată şi influentă în acele vremuri. Liderul comunităţii protestante dezrădăcinat de Războiul de Treizici de Ani, el a scris peste 200 de lucrări pe teme religioase şi filosfice încercând să definească poziţia lor în faţa realităţilor pururea schimbătoare ale existenţei lor în timpul grabei pentru pace şi cooperare între toţi oamenii printr-o educaţie universală. Ultima sa lucrare majoră, Lux e tenebris [Lumină şi întuneric] este un tratat apocaliptic bazat pe un număr de scrieri şi pe lucrări de durată în domeniul educaţiei, unde a propus noi metode de educaţie. (cf. Didactica magna) şi învăţarea materialului (Janua linguarum reservata). A se vedea M. Spinka, Ioan Amos Comenius: Moravul incomparabil (New York, 1967).

402 Singurul fiu al ţarului Alexei care a supravieţuit avut cu prima soţie, Fedor III s-au urcat pe tron în 1676 la vârsta de 15 ani şi care a murit cu şase ani mai tâziu. El a fost educat de Simeon de Poloţk şi de sfătuitorii care au fugit din guvern în numele tânărului şi bolnavului ţar au fiind orientaţi spre vest. În timpul domniei lui ideile şi obiceiurile vestice precum şi cărţile latine şi doctrinele s-au răspândit cu uşurinţă în rândurile aristocraţiei moscovite.

403 A se vedea mai sus nota 4.

404 Iov a fost mitropolit de Novgorod din 1697 până la moartea sa în 1716 şi s-a remarcat ca un ierarh remarcabil şi ca un lider în educaţie şi finaltropie. Din propria sa iniţiativă şi pe cheltuiala proprie el a deschis o serie de şcoli cu un curriculum elementar în Novgorod şi în alte oraşe din episcopia lui. El a întemeiat spitale, case de milostenii, azile şi orfelinate. Singura sa lucrare majoră este Despre naşterea lui Antihrist (1707), scrisă ca şi rezultat al disputelor cu Vechii Credincioşi care erau destul de numeroşi în eparhia sa. Există o biografie despre el de I. Chistovici în jurnalul Strannik 1861.

405 Gavriil Domeţkoi, de la mănăstirea Iurev, a redeschis disputa asupra partidului latin în Moscova. Damaschin, un monah al mănăstirii Chudov i-a replicat cărţii lui Domeţkoi O sută şi cinci capitole cu O sută şi cinci răspunsuri, scrisă sub formă de scrisoare către mitropolitul Iov. Mai tâziu Damaschin a călătorit la muntele Athos şi a scris o comparaţie a Sfântului Munte cu Mănăstirea Soloveţchi.

406 Feofan Prokopovici a fost principalul arhitect al reformelor Bisericii Petru cel Mare. El este discutat în următorul capitol, pp. 121-127.

407 Slavofilismul a fost o mişcare ideologică care a apărut în 1840 în Rusia. În acel moment au existat controverse intense care variau cu privire la înţelsul istoriei Rusiei, creată de „Prima scrisoare filosofică” a lui Chaadaev publicată în jurnalul Teleskop în 1836. În mai multe feluri punctul focal al acestor dezbateri au fost reformele lui Petru. Slavofilii, crezând în unicitatea duhului rusesc, pe care îl defineau în termenii naţionalităţii slave şi ai Ortodoxiei creştine, au respins încercarea lui Petru de a aduce Rusia pe calea istoriei europene vestice şi au văzut relele prezente din Rusia ca un rezultat al unei aristocraţii occidentalizate şi a unui guvern divorţat cultural şi duhovniceşte de masele uriaşe ale ruşilor.

408 Feofan Prokopovici a fost născut în Kiev şi a studiat la Academia din Kiev, şcolile poloneze şi la Colegiul Sfântului Atanasie în Roma unde, fiind interesat de distrugerea teologiei catolice a dezvoltat o ură prelungită faţă de catolicism şi a căzut sub orientarea protestantă. În timp ce încă mai era prefect la Academia din Kiev el l-a impresionat pe Petru cu câteva ocazii prin predicile care măreau ţarul pentru victoria lui de la Poltava. Mai apoi, a fost adus la Sank Petersburg, ca primul episcop de Pskov şi apoi arhiepiscop de Novgorod. A se vedea mai jos, în special secţia II.

409 Aceasta este o aluzie la lucrarea lui Feofan Prokopovici, O pravde voli manarşei v opre delenie svoikh po sebe naslednikov [Despre dreptatea voinţei monarhului în propria determinare a moştenitorilor lui], în care afirmă că voinţa ţarului este superioară oricărei puteri şi nu poate fi judecată].

410 Rozysk istorichestvii, kolikh radi cin, i v. kakovam razume byli i narisalisia imperatory rimţi, kak iazyhesvstii, tak i khrisitanistii pontifekasami ili arkhiereiami monogobuzhnago zakona; a v zakone khristiniasem khristianistii gosudari mogut li narşchisia episkopi arkhierei, i. V. kakom.

411 Samuel von Pufendorf (1632-1694) a fost un scriitor german şi un jurist care şi-a petrecut cei mai productivi ani în Suedia. De jure naturae et Gentium libri octo (1672) şi în special fragmente din ea au fost publicate în 1673, De officio hominis et civis juxta legem naturale care a fost un tratat larg citit despre legea naturală. În De habitu religionis Chritianae ad vitam civilem el a proclamat superioritatea civilă a statului asupra Bisericii şi această lucrare a slujit ca bază pentru un sistem de colegii a guvernului Bisericii din Suedia. Pufendorf a semnalizat în Rânduielile duhovniceşti ca un educator care merită să fie studiat.

412 Hugo Grotius (1583-1645) a fost un jurist danez şi un mare gânditor. Celebra sa lucrare, De iure belli ac pacis libris tres (1625) i-a adus renume ca „părintele dreptului internaţional.” În adăugire el a scris despre teologie, istorie, comentarii biblice şi a fost autorul mai multe poeme în latină.

413 Thomas Hobbes (1588-1679) a fost un empiricist şi filosof politic britanic. Lucrările lui ca Leviatanul sau materia, froma şi puterea parlamentului, ecclesiatic şi civil (1651), De cive (1642) şi De corpore politico (1655) el a apărat monarhia absolută ca singura formă politică funcţională, i-a acuzat pe papişti şi prezbiterieni că au încercat să limiteze puterile suveranilor şi a susţinut că Biserica şi statul sunt un trup asupra căruia numai suveranul îi este capul.

414 Această frază a început să fie folosită în imperiul german după ridicarea luteranismului, când dispute asupra religiei oficiale a principalităţilor locale au izbugnit din cauza situaţilor în care credinţa unui prinţ era diferită de cea a subiecţilor lui. Pacea de la Augsburg (1655) a stabilit principiul că „cine conduce, aceluia îi este religia,” un principiu care a slujit ca să aşeze un conducător temporal ca şi capul Bisericilor protestante naţionale.

415 Această remarcă este din cartea intitulată Ecclesia romana cum ruthenica irreconciliabilis (Jena, 1719), scrisă la invitaţia lui Teofan şi pe baza informaţilor oferite de el. [Nota autorului]. „El a făcut aceasta pentru a se proclama conducătorul suprem al Bisericii din Rusia.” Johann Franz Buddeus (1667-1729) a fost un profesor la Jena şi cel mai versatil şi respectat teolog luteran al epocii sale. El a publicat lucrări de istorie, filosofie, Vechiul Testament şi două cursuri de teologie: Institutione theologia moralis (1711) şi Institutione theologiae dogmaticae (1723).

416 Ştefan Iavorschi a fost născut în 1658 într-o familie de mică nobilime ucraineană. El a studiat la Academia din Kiev şi a fost trimis la diferite colegii din Polonia pentru a îşi împlinii educaţia. În timp ce era în Polonia, el a devenit uniat, după cum era practica obişnuită pentru mai mulţi ruşi care studiau în vest şi a fost deplin îmbibat cu teologia latină. La întoarcerea sa în Kiev în 1689 el s-a convertit din nou la Ortodoxie, a devenit monah şi a devenit un strălucit membru al facultăţii din Kiev. Trimis la Moscova în 1700 pentru a fi hirotonit episcop de Pereiaslavl, el a atras atenţia lui Petru printr-una din predicile lui şi ţarul l-a numit mitropolit de Riazan şi Murom. După moartea lui Adrian e fost numit administrator temporar al patriarhatului, o poziţie pe care a deţinut-o până la disoluţia patriarhatului în 1721 şi a fost supraintendetul Academiei din Moscova. Pe tot parcursul drumului său ca şi cap nominal al Bisericii ruseşti, Ivaroschii s-a opus refromelor lui Petru şi Teofan, la a cărui consacrare episcopală a protestat în 1718, dar a fost lipsit de putere ca să facă ceva în privinţa ei în faţa voinţei de fier a ţarului. El a fost numit preşedinte a Colegiului Ecclesial (numit de Sfântul Sinod) de la începutul ei, dar nu a avut nici un rol activ în el şi a murit în anul care a urmat, 1722. Latina lui Ştefan Iavorschi s-a orientat ca polemică împotriva protestantismului, Kamen’ very, care este discutată mai jos.

417 Termenul de „cezaropapism,” care se referă la conducerea care poseda o autoritate supremă asupsra Bisericii şi asupra statului, a fost aplicată de anumiţi istorici bizantini unde împăratul avea un control enorm asupra Bisericii greceşti. Părintelui Florovski i se potriveşte mai mult bisericile naţionale întemeiate de Reformă, unde conducătorul temporal era recunoscut ca şi capul oficial al Bisericii.

418 Filaret Gumileschi, Arhiepiscop de Chernikov din 1859 până în 1866 a fost autorul Obzor russkoi dukhovnoi literatury (Sank petersburg, 1884) şi Istoriia russkoi ţservchi (Cernigov, 1847). A se vedea capitolul V şi nota 68.

419 Giovanii Pontanus (1422-1503), politician italian şi gânditor, a fost capul Academiei napolitane. Dialogurile lui despre moralitate, religie şi literatură, la fel ca şi poezia lirică au fost scrise în ceea ce a fost considerat cel mai fluent stil latin al zilei.

420 Joseph Justus Scalinger (1540-1609) a fost un gânditor clavinist francez şi lingvist. Mai întâi nun profesor la Geneva şi apoi la Universitatea din Leiden, el a fost cunoscut pentru ediţiile lui a câtorva scriitroi antici, Poemata omnia (1615) şi două lucrări principale, De emendatione temporum (1583) şi Thesaurus temporum (16069 care au întemeiat ştiinţa cronologiei.

421 Sybtagma theologiae christianae au fost publicate în Hanover în 1609. [Nota autorului]. Amandus Polanus von Polansendorf (1561-1610) a fost liderul calvinilor conservativi din Basel. El a compus comentarii la cărţile Vechiului Testament şi a produs o traducere germană a Noului Testament.

422 Johann Gherhard a fost un profesor luteran conservativ de teologie la Jena ale cărui Loci communes theologici a fost cea mai autoritat sistem teologic luteran al vremurilor lui. El a scris Confessio catholica (în patru părţi, 1634-1637), o apărare a luteranismului cu argumente luate din autori catolici, la fel ca şi din diferite scrieri devoţionale şi exegetice.

423 Adam Zernikav (sau Chernigovschi) a fost un cărturar luteran care după mai mulţi ani de studiu despre istoria bisericii şi Biserica ortodoxă de est, s-a decis să plece în Rusia şi să se convertească la Ortodoxie. În Cernigov în 1682 el a scris De procesione Spiritu Sanctom a suo Patre care a fost ţinută în biblioteca Academiei din Kiev dar nu a fost publicată până în 1774 în Königsberg.

424 Robert Bellarmine (1542-1621) a fost un cardinal în Biserica romano-catolică. Dispuatationes de controversiis christianae fidei adversus hujus temporis haereticos, publicată mai întâi în Roma din 1581 până în 1593, a luat ca sinoptică teologia protestantă şi cea romano catolică şi a fost folosită de Petru Movilă. Bellarmine a muncit la această comisie care a produs Sixtus Clementine.

425 Academia rusă de Ştiinţe a fost întemeiată în Sank Petersburg la scurt timp după moartea lui Petru în 1725. A fost un proiect model al călătoriei sale în Europa în 1717 când a discutat proiectul cu filosoful Leibniz şi a fost făcut un membru onorific al Academiei Franceze de Ştiinţe. Academia rusă a fost stabilită de germani şi faptul că au fost membrii pentru tot secolul al optâstrezecelea a reprezentat două jumătăţi de străini.

426 Marele iezuit spaniol Francisc Suarez (1548-1617) a scris despre filosofie şi teologie în tonalitatea tomistă, cât şi despre drept şi politică. Suarez a fost un autor prolific (ediţia Paris 1856 a lucrărilor sale colectate acopere 28 de volume) şi putem menţiona aici tratatul filosofic principal, Dispuatationes metaphysicae, care a trecut prin 18 ediţii din secolul al şaptesprezecelea şi a fost larg folosit de universităţile protestante romano catolice.

427 Raspira Pavla i Petra o ige neadobosomiom, scrsi în 1712, dar publicat numai în 1774 ca o parte din lucrările colectate ale lui Teofan. [Nota autorului].

428 Doctrina tradiţională ortodoxă a mântuirii stă separat faţă de argumentul Reformei al credinţei şi a faptelor, presupus aici de Teofan. Părinţii ortodocşi au văzut mântuirea împlinită în colaborare cu harul dumnezeiesc şi libera voinţă a omului, doctrina de sinergie.

429 Anton V. Kartaşev (1857-1960) a fost un distins rus şi un istoric bisericesc emigrant şi unul dintre întemeietorii Academiei Sfântul Serghei din Paris. Principala sa lucrare este Ocherchi po istorii russkoi ţerchvi (Paris, 1959).

430Teofilact Lopatinschi, un absolvent al Academiei din Kiev, a fost adus în Moscova în 1704 pentru a preda filosofia la Academia din Moscova. Mai târziu a devenit profesor de teologie şi rector (1706 până în 1722). În ciuda divergenţelor sale cu Teofan (la fel ca Iavorschi, el s-a opus hirtonirii lui Teofan în 1718) Lopatinschi a rămas favorabil ţarului şi în 1722 a fost numit arhimndrit al Mănăstirii Chudov şi un membru al Sinodului şi în anul următor episcop de Tver. După moartea lui Petru el a devenit o figură dominantă în Sinod, până când a fost arestat şi închis în timpul Împărătesei Ana. Lipsit de susţinerea Elisabetei (1741), Teofilact a murit un an mai tâziu. Despre disputa lui cu Teofan a se vedea I. Christovici, Teofan Prokopovici i Feofilakt Lopatinschi (St. Petersburg, 1861).

431 Markell Rodyşvschi a predat la Academia din Kiev în timpul şederii lui Teofan şi sub influenţa lui Feofan i s-a oferit poziţia ca şi arhimandrit al Mănsătirii Iurev. Marktell a fost un oponent înflăcărat al reformelor lui Petru şi după moartea ţarului a deschis un tac viguros asupra autorului acestor reforme, principalul său prieten fiind Teofan. Marktell, de fapt, a mers atât de departe încât a scris o biografie a lui Teofan sub titlul de Viaţa Arhimandritului de Novgorod, ereticul Teofan Procopovici. Petrecându-şi mai toţi anii între 1725 şi 1740 în închisoare sau exil din cauza viziunilor lui radicale, el a fost restaurat la poziţia sa la Mănăstirea Iurev numai după ce Elisabeta a urcat pe tron şi la scurt timp după moartea sa, în 1742 a fost făcut episcop.

432 Remarcile lui Teofilct sunt continuate în lucrarea lui Despre jugul cel bun al Domnului [Ob ige Godpodnem blagom]. [Nota autorului].

433 Vladimir, Slavnorossikikh stran kniaz’ i povelitel, ot neveriia tomy v svet evanghelschi privedennyDukhvom Sviatym. O ediţie a unor cărturari recenţi a lui Vladimir este oferită de I. P. Eremin, ed., Teofan Prokopovici: Sochineniia (Moscova-Leningrad, 1961), pp. 149-206.

434 Fiica mai tânără a lui Petru cel Mare, Elisabeta (1709-1762) a trecut pe tronul rus în 1730 din cauza naşterii sale ilegitime (ea a fost născută mai înainte ca Petru să se căsătorească cu mama sa, Caterina I). Ea era populară în multe cercuri, cel mai mult în armată şi după moartea Anei Ivanovei (a se vedea nota 31) o cupă de palat împotriva succesorului Anei, copilul Ivan VI, a pus-o în cele din urmă pe Elisabeta pe tron în 1741. Domnia ei a mărturisit o înflorire a formelor culturale vestice în Rusia (operă, balet, teatru etc), stabilirea primei universităţi ruseşti şi o înlocuire generală a influenţelor germane protestante la curtea francezilor. Destul de pios în ascultarea ceremoniilor Bisericii, ea a pus capăt „persecuţiei” domniei Anei.

435 Johann Peter Kol (mort în 1778) care ţinea un scaun la oratoriu şi de istoria Bisericii la Academia de Ştiinţe, unde a fost invitat în 1725 pe baza cărţilor citate aici. El a părăsit Rusia o vreme în 1727, după cum spune un coleg de la Academie fiindcă era puternic îndrăgostit de Marea Prinţesă Elisebata Petrovna, în timp ce supraveghea gimnaziul Academiei şi a scris câteva rapoarte pentru Academie: De manuscriptis bibliothecae mosquentis, De origine linguae russicae şi De lxico slavonico conficiendo.

436 Ana a fost fiica vărului Ivan, care era şi el ţar până la moartea sa din 1696. În 1710 Petru s-a căsătorit cu ducele de Courland (un mic stat vasal polonez din Marea Baltică) şi chiar dacă soţia sa a murit la întoarcere din călătorie Petru a fost din punct de vedere politic grăbit să îşi facă nepoata suverană a acestei arii strategice. Ana a trăit în Courland, dezonorată, singură şi plictisită, până când o criză a succesiunii în tronul rus din 1730 i-a adus pe marii demnitari ai Rusiei în Courland pentru a îi oferii tronul, cu condiţia ca ea să accepte anumite limitaţii ale puterilor ei. Ea a fost de acord, a fost încoronată împărăteasă, a renunţat la toate limitaţiile puterilor ei şi a început să conducă autocrat. Din cauza trecutului ei şi a climatului în care a ajuns la putere Ana a fost permanet suspicioasă de intrigile împotriva ei şi a guvernului pe care îl reprezenta care a devenit curând un „stat poliţie.” Punctul de vedere tradiţional al domniei ei este „o epocă întunecoasă” din istoria Rusiei pe când sfătuitorii germani conduceau guvernul. Acest punct de vedere a fost substanţial alterat de istoricii recenţi, dar în orice caz, în acest moment Biserica din această perioadă a avut de purtat un jug greu şi adesea crud.

437 Erns Johann Biron (1690-1722) a fost un Courlander care a slujit la curtea Anei pe când era ducesă acolo şi a venit la Moscova ca şi iubitul ei pe când a devenit împărăteasă. El este văzut ca şi conducătorul real al Rusiei din timpul domniei ei (de aici termenul de