Căile teologiei ruse

Călătoriile lui Macarie, Patriarh al Antiohiei, 2 volume, traduse de F. C. Belfour (New York, 1969).

331 Duminica Ortodoxiei este prima duminică din Postul Mare, în care se ţine o slujbă specială comemorând victoria asupra iconoclaştilor în 843 şi denunţând restul ereziilor. În această duminică în 1655 Nicon a fulminat împotriva icoanelor „franceze” şi poloneze.

332 Evhologion sau „cartea de binecuvântări” este o carte de slujbă care conţine toate ritualurile pentru tainele Bisericii la fel ca şi alte ceremonii speciale pentru ocazii diferite.

333 Sinodul a fost ţinut în aprilie 1666 şi a fost compus numai din episcopi ruşi. Scopul lor a fost de a condamna mişcarea Vechilor Credincioşi, din cauza opoziţiei lor la autorităţile Bisericii şi nu pentru crezurile lor. La acest sinod Avacum a fost depus şi trimis în exil a doua oară.

334 Sinodul din 1666-1667 a fost cel mai splendid şi momunmental din istoria Bisericii ruse până în acel moment. Convocat de ţarul Alexei în maniera împăraţilor biznatini antici, a fost prezidat de doi patriarhi, Paisie al Alexandriei şi Macarie al Antiohiei. La prima seiune, ţinută în decembrie 1666, Nicon a fost for încercat, între ale lucruri, sfidarea şi lipsa de respect faţă de ţar, depus la rangul de simplu monah şi exilat la Mănăstirea Ferapontov în Beloozero. La a doua sesiune din aprilie 1667 cei care au refuzat să accepte noile cărţii de slujbă au fost anatematizaţi, dar de această dată nu pe motive disciplinare; ritualul tradiţional rus pre-niconian a fost condamnat (a se vedea mia jos).

335 Simeon de Poloţk (1629-1680), poet, predicator şi erudit, a venit la Moscova în 1663 şi s-a ridicat repede în serviciul curţii. El a fost un oponent de seamă a ideilor şi obiceiurilor vestice şi a slujit ca tutore pentru copii ţarului. A se vedea mai jos, pp. 106-108.

336 Dionisie a trăit în Moscova din 1655 până în 1669. Din 1663 a fost principalul editor al Oficiului de Tipografie din Moscova.

337 Stoglav (a sută de capitole) a fost ţinut în 1551 sub mitropolitul Macarie al Moscovei (1542-1563). A ajuns la apogeu într-o perioadă de sentimente profund naţionaliste, când Ivan IV a fost încoronat ca „ţar” (sau împărat) şi au fost canonizaţi patruzicişicinci de sfinţi ruşi. Sinodul Bisericii Ortodoxe ruseşti a fost proclamat superior faţă de restul Bisericilor estice. A se vedea capitolul I, pp. 26-28.

338 Paisie Ligarides (1609-1678) a fost un cărturar sclipitor dar înşelat şi un oportunist lipsit de ruşine. Educat în Roma şi hirotonit ca prelat uniat, el a călătorit în tot estul ortodox aruncându-se în orice scandal din cauza bogăţiilor care i-au fost prezentate şi a avut diferite poziţii în Biserica Ortodoxă (ca mitropolit de Gaza) în timp ce primea leafa obişnuită de la Roma. El a jucat un rol mare în istoria Bisericii Ortodoxe din acest timp, integrându-se cu Nicon şi devenid principalul purtătot de cuvânt al oponenţilor lui precum şi orchestratorul Sindoului din 1666-1667. A se vedea mia jos, p. 108.

339 Iurii Samarin (1819-1876) a fost un om de stat şi un ideolog slavofil. Deşi nu era un cărturar profesionist, el este cunoscut în domeniul istoriografiei din cauza strălucitei sale teze de master la Universitatea din Moscova, în care a contrapus direcţiile protestante şi catolice ale gândirii teologice ruseşti de la începutul secolului al XVIII-lea după cum au fost ele personificate în Feofan Procopovici şi Ştefan Iavorschi.

340 Razorenie sau Vozrazhenie a lui Nicon a fost scrisă în 1664 sca răspuns la întrebările lui Ligarides la „Problemele lui Streşnev” (a se vedea nota 88). Nicon a fost cel care a respins acuzaţiile aduse împotriva lui punct cu punct şi a dat o expoziţie deplină a ideilor cu privire la relaţia dintre Biserică şi Stat. A fost tipărită în engleză în William Palmer, Patriarhul şi ţarul (Londra, 1871-1876), volumul I.

341 Erastianismul este doctrina că statul este superior Bisericii în toate problemele, chiar şi pur ecclesial. Tomas Erastus (1524-1583). Este numit aşa după doctorul elveţian şi teolog Tomas Esratus (1524-1583), care nu susţinea asemenea puncte de vedere. Erastus a scris un tratat larg răpândit în care argumenta că Biserica nu are puterea de a excomunica şi că toate crimele trebuie pedepsite de autorităţile civile. Termenul de „erastianism” a apărut pentru prima dată în dezbaterile religioase în Anglia în 1643 unde a fost înţeles ca un termen de abuz pentru cei care favoriau controlul statului asupra Bisericii.

342 Nicolae Ivanovici Kostomarov (1817-1885) a fost un poet, critic lieterar, istoric şi naţionalsit ucrainean. El a scris studii valoaroase despre Bogdan Khmelnitschi şi Stenka Razin, la fel ca şi lucrarea sa majoră, Russkaia istoriia v thizeneopisaniiakh ee glavneishikh delatelei (3 volume, Petrograd, 1915).

343„Floarea albastră” din literatura rusă este un simbol al curăţiei şi al constanţei, adesea într-un sens naiv.

344 Nevăzutul oraş al lui Kizezh sau „strălucitul oraş al lui Kitezh,” se spune că este un oraş care s-a pogorât pe malul lacului din Volga de est când mongolii au invadat pentru prima dată Rusia. A slujit ca un simbol al Ortodoxiei pure care s-a retras dintr-o lume coruptă şi adevăraţii credincioşi se presupunea că erau capabili să audă dangătul clopotelor bisericii de pe malurile lacului.

345 Vasile Vasilievich Rozanov (1856-1919) a fost un scriitor rus cunsocut pentru punctele sale de vedere neortodoxe şi pentru tendinţele lui slavofile. El v-a fi discutat în volumul doi din Căile teologiei ruse.

346 Tipicul [Cartea normelor] este o carte care conţine regulaţii pentru vremruri şi îndeplinirea cultului ortodox şi regulamentele generale pentru toată viaţa comunităţilor monahale de unde au venit.

347 Remarcile lui Arsenie Sukhanov în „raportul său de călătorie” oficial [Stateinoi spisok] cu privire la disputa sa cu grecii. [Nota autorului].

348 Diaconul Fedor, care a trăit nu mai repede de 1669. [Nota autorului]. Fedor Ivanov a fost diacon la Catedrala Bunavestire din Moscova. A fost arestat în 1665, depus şi exilat la Sinosul din 1665. Deşi s-a pocăit, în 1668 a fost din nou arestat şi trimis să se alăture lui Avacum în exil în Pustozesck. Acolo a scris un tratat despre vechile crezuri, „replici împotriva apărătorilor ortodocşi împotriva crezului şi a altor dogme.” În 1682 a fost ars pe rug cu Avacum.

349 O epistolă anonimă trimisă comunităţii vechilor credincioşi în Tiumen în Siberia.

350 Sectele lipsite de preoţi s-au dezvoltat în regiunile slab populate ale Rusiei de Nord, unde o parohie convertea mii de pe mii de mile pătrate şi majoritatea oamenilor vedeau un preot odată pe an. Aici oamenii au condus serviciile religioase în capelele satului şi astfel erau obişnuiţi vieţii fără preoţi. În regiunile centrale ale Rusiei, pe de altă parte, viaţa obişnuită a Bisericii a fost mult mai clar stabilită şi aici grupurile de preoţi fugitivi care au apărut din Biserica Oficială. Preoţii au apărut în două grupuri principale: cei care s-au întors în Biserica Ortodoxă Rusă ca edinoverţi (a se vedea capitolul IV, nota 97) precum şi descendenţii comunităţii Kriniţa în Austro Ungaria, care au dobândit un episcop grec retras în 1846 şi care şi-a iniţiat propria ei ierarhie.

351 Pelaghie a fost un învăţător laic din Roma la finele secolului al patrulea. Ce învăţa nu era clar din moment ce scrierile lui nu au supravieţuit, ci după Augustin, care a scris câteva tratate împtriva învăţăturilor lui, el a accentuat libertatea voinţei şi bunătatea naturii umane până în punctul în care omul este mântuit prin proprile eforturi morale, separat de harul lui Dumnezeu. Această doctrină s-a ciognit sever de doctrina teologică a augustianismului şi a teologiei botezului romano catolic, a păcatului strămoşesc şi a harului.

352 Citatul este luat din Ivan Filipov (1655-1744), un erudit inteligent şi erudit care a ţinut câteva posturi administrative în comunitatea din Vyg şi a fost liderul lor din 1740 până la moartea sa. El este cel mai bine cunoscut pentru Istoria comunităţii Vyg. [Istorii vygovschi pustyni], o lucrare ştiinţifică şi raţională carwe este sursa principală pentru studiul istoriei schismei. A se vedea E. V. Barsov, „Ivan Filipov, Vygovschi Istorick i nastoiatel”, în Pamiatnaia Knizhka Oloneţcho Gubernii na, 1867 god, 2, 54-100.

353 Andrei Denisov a fost născut într-un sat din regiunea Povonets în 1674. Se pare că a fost influenţat destul de timpuriu de predicatorii care erau în comuniune cu regiunile din Rusia, căci în 1691, deşi era încă adolescent şi-a construit propria chilie în valea râului Vyg. Când alţii l-au urmat în sălbăticie el a organizat o comunitate la care s-au alăturat tatăl şi fratele Semen al lui. Până la moarte în 1730 Andrei Denisov şi-a condus cu curaj comunitatea prin multe încercări, foamete şi dureri şi s-a dovedit a fi un teolog iscusit în dezbaterile cu autorităţile oficiale ale Bisericii şi un bun diplomat în dezbaterile sale cu guvernul. Despre comunitatea lui Denisov şi Vyg în general, a se vedea R. Crummey, Vechii credincioşi şi lumea lui Antihrist, comunitatea Cyg şi statul rusesc, 1694-1855 (Tipografia Universităţii din Wisconsin, 1970).

354 CF. „Plângerii” sale intitulată Despre mireasa lui Hristos [O nevste Kristonoi], adică, Biserica în exil şi umilirea. [Nota autorului].

355 Ramon Lull (1232-1316) a fost un mistic, filosof şi un misionar din insula Majorca. El şi-a petrecut majoritatea timpului contracarând credinţa islamică în insula sa nativă şi a compilat o filosofie lipsită de structură şi esoterică prin care a încercat să unifice toate formele de cunoaştere într-un singur limbaj, credinţă şi crez. El a fost un apărător timpuriu şi ardent al doctrinei imaculatei concepţii. Principalele sale lucrări sunt Ars magna (1274), Arbor scientiae (1296) şi Ars generalia ultima (1308).

356 Aceasta a fost marea încărcătură literară a mitropolitului Macarie (1482-1564). În ea el a încercat să adune tot materialul disponibil pentru citiri în Rusia într-un singur simpozion, divizate în citiri pentru toate zilele anului. Citirile zilnice au constat din vieţile sfinţilor comemorate în ultima zi şi fragmente din lucrările lor. La finele fiecăriei luni alte citiri de topici morale şi religioase au fost adăugate. Volumele pentru cele cinci luni au fost publicate în Sank Petersburg de Comisia Aghiografică rusă (1868-1917) şi restul au rămas în manuscris.

357 Despre Dimitrie de Rostov, a se vedea capitoloul II, pp. 82-83.

358 Domeţian a fost un vechi prieten al lui Avacum şi un oponent al reformelor. A fost arestat şi adus la Moscova în 1665, apoi exilat în Pustozersk în Siberia în anul următor. În 1670 s-a întors în Tiumen şi a întemeiat o mănăstire unde a condus slujbele pentru Vechii Credincioşi. A fost trimisă o expediţie de guvern ca să dizloce mănăstirea 1679, dar Domeţian şi urmaşii lui s-au ars decât să fie capturaţi de agenţii lui Antihrist.

359 Vavila a fost unul dintre cei mai notorii dintre capitonii regiunii Volgăi de Nord lângă Kazan. El a fost capturat şi ars de autorităţile din 1666.

360 Vinograd Rossiiski, produsă de Semen Denisov a fost un martirologiu a primilor liderii credincioşi vechi şi o mărturie devoţională a revoltei Mănăstirii Soloveţchi împotriva noilor cărţi de slujbă Niconiene. Revolta lui Soloveţchi a fost distrusă cu o forţă extremă în 1674.

361 Domeţian a fost un vechi prieten al lui Avacum şi un oponent al reformelor. A fost arestat şi adus la Moscova în 1665 şi apoi sa- întors la Tiumen şi a întemeiat o mănăstire unde a condus slujbele pentru Vechii Credincioşi. A fost trimisă o expediţie de către pentru a desfiinţa schitul în 1679, dar Domeţian şi ucenicii lui s-au ars decât să fie capturaţi de agenţii lui Antihrist.

362 Serghei Feodorovici Platonov (1860-1933) a fost un istoric rus eminent şi înteiemtorul şcolii din „Petersburg” de istoriografie rusă. Principala sa lucrare este Conferinţe despre istoria rusă (mai întâi publicată în Sank Petersburg, 1899) şi el a mai scris studii autoritative despre Boris Godunov şi Vremea Necazurilor.

363 De exemplu, a se vedea tratatul adresat lui Simon Uşakov de pictorul Iosif Vladimir. [Nota autorului]. Iosif Vladimirov, „Poslanie nekoego izugrafia Iosifa k tsarveu izugrafu i muddreişemu zhivopistsu Simonou Fedorovichu,” în N. V. Lazareev, ed., Dervenrusskoe iskussto XVII veka, (Moscova, 1964), 24-61.

364 Johann Piscator (N. J. Visscher, 1625) a fost un comentator biblic protestant care era destul de popular în zilele lui. Ilustra sa traducere germană a Bibliei (care este remarcabilă fiindcă nu se bazează pe cea a lui Luther) a fost publicată în Olanda în 1650.

365A se vedea nota 17 din acest capitol.

366 „Noul Ierusalim” a fost numele dat de Nicon Mănăstirii Voskresneschi (a Învierii), unde a construit o Biserică în conformitate cu descrierea lui Arsenie Sukharov a catedralei din Ierusalim. Semen Streşnev (a se vedea nota 88) l-a acuzat pe Nicon că a descris numele Sfântului Oraş rămânând la această mănăstire. Cf. N. Gibbenet, Istorichestkoe issledovanie dela Patriarhia Nikona (Sank Petersburg, 1881-1884), 11, 518-550.

367 Marcin Mielczweshi (mort în 1651) a fost un membru al capelei roraniste din Cracovia şi mai târziu a devenit membru al capelei curţii. În 1653 a fost numit compozitor al Regelui Wladislaw IV. Mielczewschi este considerat adesea cel mai important compozitor polonez al secolului al XVII-lea. Marele volum al acestor lucrări care au supravieţuit constau dintr-o liturghie capella şi moteţi sub formă de psalmi.

368 Aparent în Rusia el a condus corul care aparţinea lui G. D. Stroganov. A se vedea Grammatica peniia muskiiskago. Originalul polonez a fost adaptat şi reformulat pentru ediţia rusă de diaconul I. T. Kornev. [Nota autorului]. Ediţia poloneză a cărţii lui Dilenschi, Grammatica muzyczna a fost publicată în Vilna în 1675. Prima ediţie rusă a apărut după doi ani (Smolensk, 1677); în Moscova ca o ediţie revăzută a versiunii revizuite. A se vedea Iurii Keldiş, Russkaia muzyka XVII veka, (Moscova, 1965), pp. 55-64.

369 Cf. lucrărilor secretarului guvernului V. P. Titov. Cantatele şi psalmii lui au fost puse cel mai adesea pe cuvintele lui Simeon din Poloţk şi alţii. [Nota autorului]. În secolul al şaptesprezecelea, un cântec religios special cunoscut ca şi cant a fost îndeplinit de celericii şi monahii ucrainieni. Psalmul a fost special în legătură cu cântatul. Pentru o discuţie a lui Vasile Polikarpovici Titov a se vedea Gerald R. Seeman, Istoria muzicii ruse, (New York, 1967), I, 51-52.

370 Andreas Vesalius (1514-1564) a fost un medic al cărui descrieri anatomice detaliate în lucărări ca De humani corporis fabrica libri septem (1543) au avansat cu mult ştiinţa biologiei.

371 Cf. disputei cu Simeon Polotoţk. [Nota autorului].

372 Fedorov Polikarpov a fost un student al frăţietăţii Likhud la şcoala latină din Moscova şi mai tâziu a devenit profesor aici. El a mai lucrat la Oficiul tipografiei din Moscova şi a fost numit directorul ei în 1709. Considerat un specialist în teologie şi istoria Bisericii, mulţi scriitori contemporani au venit la el pentru sfat şi comentarii, inclusiv Sfântul Dimitrie al Rostovului. Polikarpov şi-a publicat propria Gramatică slavonă şi o istorie a Rusiei în secolele şaptesprezece şi optâsprezece, ambele cerute de Petru cel Mare.

373 A se evdea capitotul II, nota 195.

374 Johannes Faber de Leuţchirk (1478-1541), titlul deplin al lucrării lui Faber este Opus adversus nova quaedam dogmata Lutheri (Malleus in haeresin Lutheranam).

375 Juan de Cartagena (mort în 1617) a fost un predicator celebru şi capul ordinului franciscan în Spania. Disputationes in universa chiritiane religionis arcana a fost publicată în Roma în 1609.

376 Jean Gerson (1361-1429), cancelarul Universităţii din Paris şi un scriitor renumit în teologie şi duhovnicie, a fost autorul lucrării De unitate ecclesiae (1391-1415). Baronius (1538-1607) a fost un cardinal şi un istoric bisericesc, cunoscut pentru cele 12 volume Annlaes ecclesiastici (Roma, 1598-1607). Petru Besse (1568-1639) a fost cunoscut pentru comentarile biblice. Salmeron (1515-1585) a fost unul dintre campionii originali ai Sfântului Ignaţie de Loyola, întemeietorul ordinului iezuit. Comentariul său de 216 volume despre Noul Testament a apărut în Madrid în 1597. Juan Perez de Pineda (1558-1637) a fost un editor al lucrării Inchiziţiei spaniole Index librorum prohibitorum şi a fost cunoscut pentru comentarii biblice şi traduceri ale Noului Testament (1556) şi la Psalmi (1557).

377 Gerald Mercantor (1512-1594) a fost marele cartograf al secolului al şaisprezecelea. El a realizat un sistem de linii curbe pentru latitudinea şi longitudinea hărţilor, cunoscut ca „proiecţia Mercantor” şi el a fost primul care a folosit termenul „atlas” pentru o colecţie de hărţi. În adăugire el a compilat o o concordanţă a Evanghelilor şi a fost autorul unui comentariu al epistolei Sfântului Pavel către romani. Henry More (1614-1687) a fost un poet britanic şi un filosof religios. Principalele sale lucărri teologice sunt Nemurirea sufletului (1659) şi Enchiridion Metaphysicum (1671).

378 Vladimir Ivanovici Osten (1854-1911) a fost un profesor de literatură la Universitatea din Sank Petersburg. Articolul lui despre Simeon Potzolaschi apare în Khristianskoe chtenie, 1907, no. III.

379 A se vedea capitolul II, nota 197.

380 Rafail Korsk, un student la colegiul Sfântului Atanasie, a urmat lui Veliamin Ruţchi (a se vfedea capitotul II, nota 61)ca mitropolit uniat al Kievului şi ca şi capul ordinului Basilian din 1637. El a murit în Roma în 1641.

381 A se vedea capitolul II, nota 144.

382 A se vedea capitolul II, nota 174.

383 În faţa marelui Sinod din 1666-1665 Ligarides a produs documnete forţate care îl numeau legat al patriarhului din Constantinopol pentru sinod. Ţarul Alexei a trimis o escortă specială la Dionisios ca să descopere adevărul despre această problemă, dar fiindcă căderea lui Ligarides nu a fost vătămătoare oponenţilor lui Nicon şi personal jenantă ţarului replicii lui Dionisie a fost ţinută secretă şi Ligarides a continuat să funcţioneze.

384 Semen Lukianovich Sterşnev a fost fratele mamei decedate a ţarului Alexei. El a creat o mare mânie a lui Nicon numindu-şi câinele după el şi învăţându-l să mimeze calea pe care patriarhul a oferit-o binecuvântării. Nicon l-a excomunicat (după noul cod de legi din 1649 o astfel de ofensă împotriva onorii patriarhului era susceptibilă pedepsei după cum considera patriarhul). Streşnev, cu ajutorul lui Ligarides, a compus atunci treizeci de întrebări cu privire la datoriile patriarhului şi la purtarea lui Nicon în lumina acestor datorii. Aceste replici au fost scrise de Ligarides care l-a criticat pe Nicon. A se vedea N. Gibbenet, Istorichestovi issledovanie dela Patriarkha Nikona, (Sank Petersburg, 1881-1884), II, 518-550, pentru textul întrebărilor.

385 Ivan Timofeev (mort în 1630) a fost un secretar de guvern [d’iak] sub Boris Godunov. A fost trimis la muncă în Novgorod în 1606, a rămas aici în toată ocupaţia suedeză a oraşului în timpul Vremurilor Necazurilor. Devastările şi pustiirile la care a fost martor l-au inspirat să scrie Analele [Vremenik], o istorie retorică şi ornată a Rusiei în timpul unei perioade turbulente.

386 Cf. cărţii lui Lavrentie Zizani Cateheze şi a cărţii lui Chiril Trankvillon Stravroveţchi, Ucheitel’noe Evanghelie, cartea de slujbe publicată î n Vilna în 1617, Litosul şi Trebnicul şi scurtul catehism al lui petru Movilă şi în special cartea intitulată Vyklad a lui Fedor Safonovici. [Nota autorului].

387 În 1682 patriarhul Ioachim i-a scris patriarhului Dositei al Ierusalimului rugându-l să trimită în Rusia nişte cărturari ortodocşi ca să deschidă o academie şi să ofere influenţă partidului latin în Moscova. Dositei a răspuns prin respingerea fraţilor Joannicus (morţi în 1717) şi Sofronie Likhud (mort în 1730). Ei au sosit în Moscova în 1685 şi mai apoi au organizat o academie slavo-greco-latină la Mănăstirea Zaikonospasschi. Deşi anii lor în Moscova au fost turbulenţi, influenţa lor asupra educaţiei ruseşti a fost enormă, căci pe lângă faptul că au deschis prima mare academie rusă ei au compilat manuale pentru clasele lor şi prima generaţie a fost numită cum se cuvine de „cărturari” în Rusia fiind educaţi de Likhud. Ei au lucrat în Oficiul Tipografic din Moscova şi au organizat o altă şcoală în Novgorod. După moartea lui Joannicius Sofronie familia Likhudilor au slujit ca şi capi ai Mănăstirii Solotchinschi. Principala lucrare a Likhuzilor a rămas Brat’ia Likhudy: Opty izsledovaniia iz istorii tserkovnago prosvecheniia ţerknoi zhizni konţa XVII i nachala XVIII vikov (Sank Petersburg, 1899).

388 Ioanchim (1620-1690), arhimandrit la Mănăstirea Chudov şi mitropolit de Novgorod, a fost patriarh din 1674 până la moarte. Având o percepţie deplin conservativă, el a încercat să restaureze puterile Bisericii, care au erodat încă din timpul căderii lui Nicon şi s-a sârguit împotriva influenţelor culturale latino-poloneze care au apărut în Rusia în timpul regenţei ţarinei Sofia (a se vedea nota 96).

389Ediţia Likud din Zhitie prep. Varlaamina Khutynskogo conţine un pasaj caracteristic în lumina Taborului, ca o interpretare palamită a „emisiei necreate a divinităţii.” [Nota autorului].

390 Cf. cărţii monahului Innochentie Monastirischi. [Nota autorului].

391 După moartea lui Fedor III în 1682 Petru cel Mare, un flăcău în vârstă de zece ani, a fost imediat proclamat ţar. În câteva luni o mişcare strelţi a rezultat în fratele lui Petru Ivan care a fost numit co-ţar şi a surorii sale Sofia care a fost numită regentă pentru ambele. Prin urmare, Petru a trăit afară din Moscova ocupându-se cu mai multe amuzamente puerile. Între timp, nemulţumirea cu Sofia creştea în mai multe cercuri, până când în 1698 o adunare de