Căile teologiei ruse

Perepiska mitropolia moskovskogo Filareta s S.D. nechaevym (Sank Petersburg, 1895).

748 Jean Baptiste Henri Lacordaire (1802-1861) a fost un predicator faimos în Franţa şi a ajutat la restaurarea ordinului dominican acolo. Ca şi un tânăr student în drept, el a avut nişte puncte de vedere extrem de liberale şi ateiste, dar mai apoi a abandonat o carieră în drept promiţătoare când s-a întors la Biserica catolică şi a devenit preot. El a fost unul dintre principalele figuri din mişcarea lui Lammenais care a reconstruit influenţa Bisericii Catolice în Franţa prin adoptarea unor viziuni sociale şi politice liberale.

749 Un statut revizuit pentru universităţi a fost emis pe data de 26 iulie 1835. După el mult din puterea şi responsabilităţile întâlnirilor universităţii a fost transferate curatorului districtului, care era numit de Ministrul Educaţiei. Un an mai înainte, şcolile private şi chiar tutorii au fost atraşi în domeniul Ministerului Educaţiei, stabilindu-se o reţea tare şi structurată a supravegherii educaţiei de către guvern.

750 Nicodim Kazanţev (1803-1874), a fost un student la Academia din Moscova, a fost un profesor şi un inspector acolo şi a slujit ca şi rector la câteva seminarii. Mai tâziu a devenit episcop de Enisei. Memoriile lui despre Filaret, O Filarete, mitropolite moskovskom, moia pamiat’ au fost publicate în Chtenia v Moskovskom obshchestve istorii i drevnostei Rossiiskikh, 1877.

751 Alexandru Ivanovici Karaşevschi (1786-1856) şi-a început carierea guvernamentală în Ministerul Războiului. El s-a alăturat Comisiei Şcolilor Ecclesiale în 1832 şi atunci când a devenit un departament al Sfântului Sinod în 1839 el i-a fost primul director. În timpul domniei lui Alexandru II el a continuat să munceasă în administraţia educaţională şi a fost cât se poate de activ în deschiderea de şcoli pentru femei.

752 Contele Pavel Dimitrievici Kiselev (1788-1872), un general renumit şi om de stat, a fost principalul administrator al forţelor ruseşti care au ocupat Moldova şi Valahia din 1829 până în 1834. Din 1837 până în 1856 a fost Ministrul Proprietăţilor Statului şi a introdus nişte reforme vaste cu privire la ţăranii statului care au servit ca şi un preludiu la marile reforme ale domniei lui Alexandru al II-lea. După 1856 Kiselev a slujit ca şi ambasador rus în Paris.

753 Se va reamintii că Regulamentele duhovniceşti şi alte documente legate de stabilirea sistemului sinodal de sub Petru cel Mare au fost scrise într-un stil didactic, care la un moment dat justifica şi explica noua ordine în timp ce sublinia datoriile potrivite ale cetăţenilor creştini în Biserica şi Statul său. A se vedea mai sus, capitolul IV, secţiunea II.

754 Biserica Ortodoxă crede că credincioşii se împărtăşesc de trupul şi sângele real al lui Hristos, dar tradiţional teologii ei nu au fost niciodată interesaţi cum este împlinită transformarea pâinii şi a vinului în liturghie. Termenul „transsubstanţiere” şi dinstincţia între „formă” şi „materie” implicate au fost împrumutate de teologii ruşi timpurii din surse scolastice. Nu ar trebui uitată dimensiunea simbolică a tainei euharistiei.

755 Un absolvent al Academiei iezutuite din Poloţk, Constantin Ştefanovici Serbinovici (1797-1874) a fost pentru mai multă vreme editorul Jurnalului Ministerului Educaţiei. El a condus cancelaria lui Pratasov din 1856-1859. Serbinovici a fost apropiat de Karamazin, A. I. Tugenev şi Şişkov şi a lăsat despre ei nişte note interesante la fel de bine ca şi o corespondenţă.

756 Zapovedi ţerkovnyia sunt nouă (uneori zece) reguli despre viaţa Bisericii a credinciosului. Ele tratează despre rugăciune, ţinerea posturilor, participarea la Taine, ascultarea faţă de preot, evitarea scrierilor şi companiei ereticilor, etc.

757 Macarie Bulgakov. A se vedea nota 196 şi mai jos.

758 Kormchaia kniga a fost mai întâi publicată în 1650. A se vedea capitolul II, nota 23.

759 Alexnadru Petroivici Kuniţân (1783-1841) a fost profesor la Universitatea din Sank Petersburg şi a lucrat la Comisia legilor pentru Alexandru şi în Cancelaria Imperială a lui Nicolae I. A fost influenţat în învăţăturile lui de Kant şi Rousseau, lucrarea sa Pravo estestvennoe (Sank Petersburg, 1818) a cauzat o controversă care l-a forţat să părăsească universitatea. Kuniţân a fost autorul lucrării Istoricheskoe izobrazhenie drevniago sudoproizvodstva v Rossi (Sank Petersburg, 1843).

760 Augustin Sakharov (1768-1841) a predat omiletică şi greacă la Academia din Sank Petersburg şi mai apoi a fost rectorul seminariilor din Iaroslavl şi Riazan. A devenit episcop de Orengburg în 1806, dar s-a retras la mănăstirea Varniţchi în Iaroslavl în 1818. Aici a compilat 15 volume din lucrarea Polnoe sobranie dukhovnykh zakonov.

761 Dukhovnyi reglament a fost documentul prin care reforma lui Petru cel Mare a fost executată. A se vedea mai sus, capitolul IV, secţiunea II.

762 În lunga sa carieră Afansie (1800-1876) a predat la Academia din Moscova şi a slujit ca şi rector al seminarilor în Penza, Kostroma, Riazan şi Kherson mai înainte de a devenii rector la Academia din Sank Petersburg în 1841. În următorul an el şi-a început cariera episcopală ca şi vicar al episcopului de Podolia, a fost transferat în Saratov în 1847 şi eventual a devenit Arhiepiscop de Astrakhan, retrăgându-se în 1870.

763 Evsevie (1808-1883) a fost un bine cunoscut scriitor ecclesiastic care a slujit ca şi rector la Academiile din Sank Petersburg şi Moscova. A mai slujit ca şi episcop de Samara, Irkuţk şi Moghilev. Între lucrările lui sunt Uteshenie v skorbi i bolzni (1879), Razmyshleniia na movilitu Gospodinu (1871) şi Besedy na voskresnyia i prazdnichnyia Evangheliia (1876).

764 A se vedea mai sus, nota 149.

765 Fotie a fost patriarhul Constantinopolului din 858-867 şi 878-886. A fost o figură importantă în istoria schismei între Bisericile vestică şi cea orientală, el a fost primul care a atacat filioque pe temelii teologice şi a fost puternic implicat în polemica teologică la fel ca şi în intrigile ecclesiastico-politice. Fotie a fost cărturarul cel mai învăţat al secolului al XIX-lea în Bizanţ şi în multe feluri reprezintă finalul marii epocii patristice. Cel mai recent studiu despre Fotie este efectuat de Richard S. Haugh, Fotie şi caroligienii (Nordland, 1975).

766 Bruno Bauer (1809-1882) a fost un critic biblic protestant şi istoric. În principalele două lucrări majore ale lui, Kritik der evanghelishen Geschichte des Johannes (1840) şi Kritica der evangelischen Geschichte der Synoptiker (2 volume., 1841-1882) el a negat istoricitatea lui Iisus Hristos şi a chestionat temeliile doctrinei creştine tradiţionale. Lucrările lui Bauer au avut influenţă asupra lui Nietzsche şi Marx. David Strauss (1808-1874) a fost un teolog la şcoala din Tübingen, care a interpretat evanghelia în termeni mitologici şi a fost puternic influenţat de Hegel. Principala sa lucrare a fost Das leben jesu kristisch bearbeitet (1835-1836). Lucrările acestor doi cărturari au produs nişte dezbateri intense despre „Iisusul istoric,” care au dus în cele din urmă la şcoala liberală reprezentată de Adolf Harnack şi şcoala „eshatologică” a lui Albert Schweitzer.

767 Esenienii au fost membrii unei secte iudaice care a înflorit în Palestina secolului al doilea după Hristos până la sfârşitul primului secol anul Domnului. Deşi practicile între diferitele grupuri au variat, în general ei au exclus femeile, au ţinut cu scrupulozitate legea mozaică şi au respins cultul în templul de la Ierusalim, s-au asemănat în învăţăturile lor cu mai multe religii de mistere dualiste ale vremurilor. Manuscrisele de la Marea Moartă au provenit dintr-o comunitate eseniană de la Qumran. Terapeuţii au fost o sectă similară, dar hrăniţi de mişcarea iudaică elenistă din Egipt la finele secolului întâi după Hristos. Ei au fost strict ascetici şi contemplativi. Filon Iudeul sau Filon al Alexandriei (anul 13 înainte de Hristos sau 50 după Hristos) a fost cel mai mare filosof iudeu şi teolog al perioadei greco romane a istoriei iudaice. El a fost puternic influenţat de Platon şi a încercat să facă iudaismul pe înţelesul grecilor.

768 Marcion a fost un eretic semi-gnostic al secolului al doilea care credea în doi Dumnezei, Dumnezeul Vechiului Testament ca un Dumnezeu al mâniei şi al retribuţiei care a creat lumea şi care era rău şi un alt Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, care a fost bunătatea desăvârşită şi separat în întregime de lume. Condamnat în Roma în anul 144, el a produs o Evanghelie care a fost în mod esenţial epistolele pauline şi Luca minus orice Marcion considera corupţii iudaice. Restul Scripturii a fost respins în întregime. Canonul cărţilor Scripturii a fost grăbit considerabil de Evanghelia lui Marcion.

769 Vasile Nicolaevici Carpov (1789-1867) a fost un filosof al tradiţiei idealiste. El a predat filosofia la Kiev şi la Academia din Sank Petersburg şi printre multele sale lucrări se numără şi Vvdenie v filosofiiu (Sank Petersburg, 1840). Renumele lui principal este ca şi traducătorul în rusă a lui Platon (a doua ediţie completă a lucrărilor lui Platon au apărut în Sank Petersburg din 1863 până în 1879).

770 Auguste Friederich Wikler (1767-1838), un german, a fost profesor de filosofie la Universitatea din Halle şi mai apoi în Jena. „Manualul” său a fost un text standard în mai multe universităţi de prin toată Germania şi Europa de Est.

771 Vasile Borisovici Bazhanov (1800-1883) a absolvit la Academia din Sank Petersburg şi acolo a predat germană. El a slujit şi ca şi catehet la Academia Militară Secundară mai înainte de al înlocui pe Pavschi ca şi tutorele religios al viitorului împărat Alexandru II în 1935. În 1848 el a devenit duhovnicul familiei imperiale şi mare preot la curtea capelei. Lecţiile lui despre Alexandru au fost publicate în 1839 sub titlul de Ob obiazannostiakh khristiania.

772 Seredinschi (1822-1897) a fost mai tâziu un binecunoscut capelan la ambasadele ruseşti din Napoli şi Berlin. El a fost autorul lucrării O bogosluzhenii zapondi tservki (Sank Petersburg, 1849-1856) şi a numeroase alte lucrări despre viaţa religioasă protestantă şi catolică.

773 Agafanghel a devenit Arhiepiscop de Volynia şi în anii 1860 el a atacat deschis caracterul dominant şi arbitralitatea Supra Procuratorului. El a murit în 1876.

774 Aceasta a fost versiunea slavonă corectată de Sfântul Sinod în 1723 dar care a fost pentru prima dată emisă în 1751, în timpul domniei împărătesei Elisabeta.

775 Un profesor de teologie şi greacă, Mihail Ismailovici Bogoslovschi (1807-1884) a devenit mai târziu principalul capelan al forţelor armate şi un protopop venerabil la catedrala Usspenschi în Moscova. El a publicat un Kurs obshchago tserkovnago prava (Moscova, 1885) şi a luat parte activă în traducerea Vechiului Testament în rusă.

776 Uchilisdhcha Pravovedania [Şcoala de jurisprudenţă] a fost stabilită în Sank Petrsburg în 1835 prin eforturile prinţului Petru G. Oldenburg. A fost administrată sub auspiciile Ministerului Justiţiei şi a fost dedicată exclusiv pentru tineretul nobil. I.S. Aksakov şi compozitorul Chaikovschi au fost între foştii studenţi faimoşi.

777 Dimitrie Muretov a absolvit de la Academia din Kiev în 1834 şi a fost profesor şi rector acolo. Numit episcop de Tula în 1850, plecat în Kherson sau Odessa, mai întâi în 1857 şi i-a urmat arhiepiscopului de Iaroslvl în 1874, întorcându-se în Crimea în anul următor ca şi Arhiepiscop.

778 Ele au fost publicate în Khristianskoe chtenie în 1842 ca şi Învăţăturile dogmatice selectate din scririle Sfântului Părintelui nostru Dimitrie de Rostov, sfânt şi făcător de minuni [Sviatago ottasa nashego Dimitriia Rostovskago, sviatitelia i chudotvorta, dogmaticheskoe uchenie, vybrannoe iz ego zochinenii]. [Nota autorului].

779 Simbolul credinţei, crezul niceo-constantinopolitan este împărţit în patru părţi, despre Dumnezeu Tatăl, Iisus Hristos şi Duhul Sfânt şi Biserică şi fiecare parte conţine câteva articole.

780 Innochentie Borisov. A se vedea mai sus, nota 66.

781 Macarie Bulgakov a slujit ca şi director al comitetului pentru a discuta reforma tribunalelor Bisericii, întemeiată în 1870. Subiectul abordat de comitet, puterea şi funcţia tribunalelor ecclesiatice, a fost larg publicizată. O istorie a unor abuzuri a făcut publicul să nu mai creadă în arbitralitatea episcopilor şi să împingă la un proces ecclesial care era autonom faţă de branşa executivă a Bisericii. Contele D. A. Tolstoi, un susţinător al poziţiei liberale, l-a numit pe Macarie liderul comitetului pe baza poziţiei sale liberale a reformei sistemului ecclesial al educaţiei. După trei ani de dispute interne, comitetul a propus o moţiune bazată pe separaţia puterilor judiciare şi executive. Moţiunea a câştigat criticismul amar din partea mai multor episcopi influenţi, după cum i-am exemplificat pe A. F. Lavrov, Planul reformelor tribunalelor ecclesiale (Sank Petersburg, 1873, vol. 1). Pentru o discuţie mai detaliată, a se vedea Igor Smolici, Geschichte der Russischen Kirche 1700-1917 (Leiden, 1964), pp. 174-177.

782 Niconor Brovkovici. A se vedea mai sus, nota 149.

783 Un absolvent al Academiei din Moscova, Nichita Petrovici Giliarov Platonov (1824-1887) a fost un comentator binecunoscut al afacerilor curente. El a predat la Academia din Moscova, a fost membru în comitetul de cenzură şi a purtat diferite comisii speciale pentru Ministerul Educaţiei. Din 1867 până la moartea sa el s-a dedicat activităţii publicistice, publicând un ziar zilnic în Moscova cu înclinaţii slavofile (Sovremennye izvestiia) şi a contribuit la alte jurnale slavofile. Autobiografia lui, Iz perezhitogo (Moscova, 1856) conţine un portret talentat al moravurilor vremurilor sale şi mediul duhovnicesc al şcolilor ecclesiale în care a studiat.

784Istoriia russkoi tserkvi, 13 volume; cel mai recent publicate în Sank Petersburg, 1889-1903.

785 Ioan Sokolov (1818-1869) este cel mai bine pomenit ca şi un predicator şi ca şi canonist. El a studiat la Academia din Moscova şi a predat în Kazan unde a fost şi rector. A murit ca şi episcop de Smolensk. Opyt kursa tserkovnago zakonovedeniia (Sank Petersburg, 1851-1852) este o lucrare fundamentală de drept bisericesc. A se vedea mai sus, pp. 259-262.

786 A se vedea mai sus, nota 149.

787 Despre Strauss şi Bauser a se vedea mai sus, nota 230. Ludwig Andreas Feuerbach (1804-1872) a fost un celebru filosof german ateist. El învăţa că Dumnezeu este un principiu subiectiv produs de conştiinţa umană şi că religia nu este nimic mai mult decât o iluzie psihologică. Principala sa lucrare este Das wesen des Christentums (Leipzig, 1841; în traducere engleză Esenţa creştinismului, Londra, 1854) şi lucrările lui colectate au fost publicate în Leipzig din 1846 până în 1866.

788 Sumarul a fost publicat mai întâi ca şi articol din Cititorul creştin în 1852 şi 1853 şi apoi separat în 1856 şi 1858. [Nota autorului].

789 Războiul din Crimea (1855-1856) a arătat clar toate defectele statului rusesc şi când Alexandru II a preluat tronul în 1855 el şi-a întors imediat atenţia spre nişte reforme comprehensive ale sistemului rusesc militar, social, politic şi legal. Prima problemă care trebuia rezolvată a fost cea a ţărănimii. În 1856 Alexandru a deschis discuţia oficială despre emanciparea iobagilor după ce a rezolvat Actul de Emancipare al proprietăţii nobililor în 1861. Aceasta a fost urmată în 1864 de reforme politice, care au creat organele unui guvern de sine numit zemtstvos şi un nou sistem de tribunal cu procese asistate de juraţi. Cenzura a fost relaxată şi sistemul educaţional extins în special la nivelul primar. Pe de altă parte aceste reforme au adus ceva nădejde segmentelor neafectate ale societăţii, dar eventual ele s-au dovedit insuficente ca să trateze cu problemele apăsătoare cu care se confrunta Rusia.

790 Afanasie Procopovici Şchapov (1830-1876) a fost un istoric rus al şcolii „regionale” federaliste, care s-a concentrat pe istoria instituţiilor populare mai mult decât pe cele guvernamentale. Un fiu de preot de lângă Irkuţk în Siberia, el a absolvit Academia din Kazan şi a predat istorie rusă acoslo şi la Universitatea din Kazan. El a fost puternic interesat de situaţia grea a ţărănimii şi a fost arestat în 1861 pentru că a criticat reformele recente pentru faptul că nu s-au organizat cum se cuvine în modul de adresare publică. Principala sa lucrare este studiul său despre Schisma Bisericii, Zemstvo i raskol (Sank Petersburg, 1862). Colecţia lucrărilor sale este tipărită în trei volume în Sank Petersburg, 1906-1908.

791 A fost publicat în Interlocutorul creştin [Pravoslavnii sobesdnik], 1863. [Nota autorului].

792 Alexei Petrovici Akhmatov (1818-1870) a fost supra-procuratorul Sfântului Sinod numai timp de un an (1863-1864). Un soldat după profesie, el a devenit ofiţer de cavalerie în Războiul din Crimea, a fost ridicat la rangul de general adjunct şi a slujit ca şi guvernator militar al Kracoviei.

793 Episcopii Bisericii Ortodoxe sub aleşi exclusiv din rândurile monahilor. Dacă un nemonah este ales pe un scaun episcopal el trebuie mai întâi să fie ales monah mai înainte de a fi hirotonit.

794 Sfântul Atanasie (295-373), episcop de Alexandria, a fost un mare teolog trinitar şi lider al luptei împotriva arienilor. Capadocienii sunt Vasile cel Mare (mort în 379), episcop de Cezarea şi un apărător de seamă al Ortodoxiei din Niceea; Grigorie de Nazianz (mort în 390), cunoscut şi ca „teologul” pentru lucrările lui doctrinare şi poetica duhovnicească şi Grigoire de Nyssa (mort în 394) a cărui lucrare a tins să fi mai mult filosofică şi mistică. Sfântul Efrem Sirul (306-373) a fost cel mai important reprezentativ al creştinismului sirian din secolul al patrulea. El ne-a lăsat mai multe lucrări teologice, comentari biblice şi imne.

795 Supra porcuratorul Sinodului din 1880 până în 1905, Constatin Petrovici Podedonstev 81827-1907) a fost un gânditor ultra-naţionalist şi ultra-conservativ. Fiul unui preot, el şi-a început cariera în serviciul civil şi a conferenţiat în drept la Universitatea din Moscova. În 1861 a fost angajat ca şi tutore pentru fiul lui Alexnadru II, viitorul Alexandru III şi mai apoi a fost în conducerea educaţiei lui Nicolae II, ultimul ţar al Rusiei. În 1864 el a muncit la platformele legale şi a fost numit în Senat şi în Consiliul de Stat. Podedonostev a fost capul reacţiei conservative care i-a urmat asasinării lui Alexandru II în 1881 şi a rămas un sfătuitor apropiat al lui Alexandru III şi Nicolae II. Deşi în 1881 el a dobândit o mare erudiţie şi a călătorit mult, ideile lui extreme l-au izolat de societatea intelectuală contemporană şi unul dintre singurii lui prieteni a fost nuvelistul Dostoievski. A se vedea R. F. Byrnes, Pobedonostev: viaţa şi gândirea lui (1968).

796 O dogmatischen dostoinstve i okhranitel’nom upotreblenii grecheskago semidesiaty tolkonikov i slavianskago perevoda Sviaşchennago Pisaniia. A fost publicată numai în 1858 în Suplimentul Jurnalului Academiei din Moscova.

797 Gavriil a fost mai întâi profesor la seminarul din Riazan şi apoi rector la Seminarul din Orlov. În 1828 el a fost făcut Arhiepiscop de Kaluga şi mai apoi s-a mutat în Moghilev în 1831, unde a lucrat pentru ca să îi aducă pe uniaţii din Rusia de vest înapoi în Biserica Ortodoxă. În 1837 a devenit arhiepiscop de Riazan unde a rămas până la moartea sa în 1862.

798 Nicolai Gherasimovici Pomialovschi (1835-1863) a fost un absolvent al seminarului din Sank Petersburg. Critica sa făcută seminariilor, Ocherki bursy a fost tipărită în jurnalele Vremia şi Sovremennik în 1862-1863. Despre Rostislavov a se vedea mai sus, nota 150. Ivan Savici Nikitin (1824-1861) a fost un binecunoscut poet rus. Lucrarea sa Dnevnik seminarista [Jurnalul unui seminarist] a apărut în Voronezhskaia Beseda în 1861.

799 Victor Ipatevici Askochenschi (1820-1879) a studiat la seminarul din Voroneţ şi şi-a terminat cursul de masterat la Academia din Kiev. A rămas în scaunul de patrologie şi a devenit profesor deplin în 1846. Marea parte a activităţii sale literare a rămas în jurnalul Domşniania beseda, pe care l-a întemeiat în 1854 dar din cauza cenzurii nu a apărut decât numai în 1858. El a scris o scurtă Istorie a literaturii ruse (Kiev, 1846) şi lucrarea Kiev s drevneşim ego uchilişchen (Kiev, 1856).

800 Gimnaziului din Kazan i s-a oferit statutul de universitatea numai în 1805, la doi ani după ce Aksakov a absolvit şi el s-a îndoit de abilitatea şcolii de a le conferii un titlu universitar. Serghei Timofevici Aksakov (1791-1859), tatăl slavofililor Constatin şi Ivan, a fost un slujitor civil inspirat de lucrările lui bâlbâite, care sunt nuvelele autobiografice Semeinaia khronica (1856; traducerea engleză a Cronicii unei familii ruseşti, 1924), Vospominaniia (1856; Autobiografia unui băieţandru de şcoală rusă, 1917) şi Detschi gody bagrova-vnuka (1858, Anii copiăriei, 1916).

801 Raznochinej a fost un termne aplicat în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea „unor oameni din diferite clase” sau celor care şi-au lăsat statutul lor ereditar fără să mai intre în altă clasă clericală. Mai specific literatura rusă care se referă la membrii unei strat social mai de jos, cum ar fi ţăranii şi fii de preoţi, care au luat roluri active în cadrul inteligenţei provinciale.

802 Un reacţionar politic şi un ucenic literar al lui Şişkov, prinţul Platon Alexandrovici Şirinschi-Şikhmatov (1780-1853) a început să lucreze pentru Ministerul Educaţiei în 1824 şi a fost ministru din 1850 până la moartea sa. El a condus Comisia Arhogeografică şi a fost membru al Academiei de Ştiinţe.

803 Avraam Srgheevici Norov (1795-1869) a fost un erou al bătăliei din Borodino şi mai apoi a lucrat în diferite birouri guvernamentale. În 1850 el a devenit Minsitru Asistent al Educaţiei în 1824 şi i-a succedat lui Şirinschi Şikmatov în 1854, care a rămas la locul lui până în 1858. Norov a fost educat în mai multe limbi şi a clătorit mult timp, lăsându-ne moştenire o lucrare în cinci volume Puteştviia (Sank petersburg, 1854) al unei călătorii în Sicilia, Ţara Sfântă şi Egipt.