Căile teologiei ruse

Prosodie). Gramatica a câştigat o largă aprobare în Europa şi o ediţie revizuită a apărut în 1583.

278 Sinodul din Trent, al 19-lea sinod ecumenic al Bisericii Romano catolice care a fost ţinut în 25 de sesiuni din 1545 până în 1563. scopul lui a fost de a reforma Biserica în lupta împotriva reformei protestante şi de a clarifica ceea ce este esenţial şi ceea ce este subiectul discuţiei în doctrina catolică. Între învăţăturile catolice care reies din acest sinod sunt autoritatea tradiţiei lângă scriptură, autenticitatea Vulgatei, doctrinele justificării şi numărul de şapte taine. Între reformele ecclesiale produse de acest sinod mai există insinuări că episcopul locuieşte în dioceza sa şi promovarea educaţiei prin creşterea numerelor de seminarii precum şi producerea unui catehism general (Catechismus romanus). Există un text critic în decretele sinodului în G. Albrigo, Conciliorum oecumenicorum decreta (New York, 1962), 633-775.

279 Lazăr Baranovici (1620-1693), poet, predicator, publicist şi polemist anticatolic a fost rectorul colegiului de la Kiev din 1650 până în 1658. El a devenit arhiepiscop de Chernigov în 1657 şi simultan a susţinut unirea politică cu Rusia precum şi independenţa ecclesială faţă de patriarhia Moscovei.

280 În aceste zile ale uniaţiei, Ianvorschi a fost cunoscut ca Stanislav. [Nota autorului]. Despre Iavorschi, a se vedea mia jos această secţie.

281 „Vel unum totum monasterium est unitrum.” Dintr-o scrisoare scrisă în 1699 de un iezuit, Părintele Emilian, care era în Moscova în acel moment.” [Nota autorului].

282 Dositei a fost patriarhul Ierusalimului din 1669 până în 1707 şi în timpul păstoriei sale s-a dovedit a fi figura cea mai influentă şi mai respectată în toată lumea ortodoxă. Ca şi cărturar a fost cunoscut pentru istoria întregii Biserici Ortodoxe, la fel ca numeroase ediţii ale părinţilor Bisericii, cu care era în întregime familiar. Ca polemist principala sa lucrare a fost Enchiridionul împotriva greşelilor calvinismului (Bucureşti, 1690). Deşi el s-a păzit împotriva influenţelor catolice din Biserică, opoziţia sa faţă de protestanţi l-a dus să susţină Mărturisirea lui Movilă, pentru care a scris un cuvânt înainte la ediţia greacă din 1699. Dositei a produs propria sa Mărturisire (scrisă de prelaţi contemporani, cu un final realizat de Dositei) care a fost aprobată de sinodul din Ierusalim în 1672 şi publicată câţiva ani mai târziu la celebra tipografie pe care a finanţat-o în Iaşi. Această mărturisire a fost pe de-a întregul liberă de influenţe latine din afirmaţiile lui Movilă şi restaurată la terminologia catolică pe când apăra doctrina ortodoxă a euharisitiei de către protestanţi. A se vedea Runciman, Marea Biserică în captivitate, pp. 347-353.

283 Ossius, episcop de Jeronimo Osirio, profesor la Universitatea din Coimbra. Autor a câtorva lucrări, inclusiv comentarii biblice, cunoscut ca un „Cicero portughez..” „Postilia” a fost recomandată clericilor Poloniei de două sinoade în Vilno (1602 şi 16134). [Părintele Janusz A. Ihnatowicz].

284 A se vedea mai sus, nota 80.

285 A se vedea nota 80.

286 Radivilovschi (mort mai înainte de 1700) a fost arhidiacon la catedrala din Cernigov şi stareţul Mănăstirii Pustino-Nikolaevschi în Kiev înainte de a venii la Mănăstirea Peşterilor.

287 El a fost frecvent comparat cu Zernikov din cauza presupunerii că şi el a fost născut în Königsberg. Era profesor de filosofie la colegiul din Kiev şi mai târsziu a devenit arhimandrit al Mănsătirii Peşterilor. El a fost autorul Opus totius philosophia (1645-1647, existent în formă de manuscris). S-a argumentat că Ghizel a fost un rutenian.

288 Samuil Mislvschi (1731-1796) a fost un instructor şi rector al colegiului din Kiev care a devenit mitropolit al Kievului în 1783. El a compilat o gramatică latină în 1765 care a fost considerată ca cea mai bună din limbajul rus şi a fost cunoscut ca un ucenic devotat al idealurilor iluminismului în timpul domniei Caterinei celei Mari (1762-1796). Sub girul său el a reformat curicumul academiei pentru a include astfel de subiecte ca matematică şi geografie.

289 Laurenţiu Surius (1731-1796) a fost un instructor şi rector al colegiului din Kiev născut în Königsberg. El a fost profesor de filosofie la colegiul din Kiev şi mai apoi a devenit arhimandrit al Mănăstirii Peşterilor.

290 Menologhionul o colecţie de 148 de sfinţi aranjată după calendarul Bisericii. Sfântul Simeon Metafrastul (900-984) era cunoscut pentru poemele lui duhovniceşti, predici şi scrisori.

291 Bollandiştii sunt membrii unei societăţi iezuite organizată în secolul al şaptesprăzeclea de Jean Bolland pentru studiul cărturăresc şi publicarea vieţilor sfinţilor.

292 Bollandiştiii sunt membrii unei societăţi iezuite organizată în secolul al şaptesprăzecelea de Jean Bolland pentru studiul şi publicarea vieţilor sfinţilor.

293 Corneliu a Lapaide (van der Sten, 1568-1637) a fost un profesor de exegeză.

294 Martin Becam (1563-1624) a fost un teolog iezuit şi un polemist. Principala sa lucrare este Summa theologiae scholasticae (Mainz, 1612), 4 volume., şi Controversa anglicana de potestate regis pontificis (Mainz, 1612), în care a apărat moralitatea asasinării unui rege.

295 A se vedea lucrarea lui Iavorschi Kamen very realizată în 1718, dar care nu a fost publicată numai în 1728, după moartea sa. Mai există o ediţie de trei volume a cărţii publicate în Moscova în 1841-1842.

296 Lucrarea lui Iavorschi Kamen very a fost completată în 1718, dar nu a fost publicată numai în 1728, după moartea sa. Există o ediţie din trei volume a cărţii publicată în Moscova în 1841-1842.

297 Toma Malvenda (1566-1628) a fost un teolog spaniol şi cu cărturar evreu care în adăugare la tratatul său despre Antihrist, a lucrat la corecturi la textele liturgice pentru papa Clement VIII şi a ajutat să compileze un index pentru Inchiziţia spaniolă.

298 În timpul în care Ivan Ştefanovich a devenit hetmanul estului latin pe râul Dniper titlu care însemna ceva mai mult decât un guvernator militar al unui stat vasal al Rusiei. În timpul domniei lui Mazpa s-a dovedit complet incapabil de a verifica înstrăinarea graduală a ţăranilor precum şi crearea unei clase de nobili a ofiţerilor cazaci care au preluat titlurile şi privilegiile ţinute mai întâi la maeştrii lor polonezi pentru care cazacii au luptat timp de două secole. Între timp, ca lider militar Mazpa a fost obligat să îşi conducă trupele unde ordona ţarul Petru cel Mare, luptându-se cu Rusia împotriva turcilor şi a tătarilor din 1695 până în 1699 şi mai apoi împotriva suedezilor la bătălia din Polatva în 1709 murind în timpul iernii acelui an. Singura împlinire a lui Macepa şi una remarcabilă a fost patronajul lui cu viaţa culturală şi religioasă ucraineană. El a folosit mari bogăţii dobândite din bisericile, mănăstirile şi şcolile pe care le-a finanţat, reconstruind Mănăstirea Peşterilor din Kiev şi ridicând noi facilităţi pentru Academia din Kiev.

299 În Biserica Ortodoxă „panaghia” [„întru tot sfânta”] nu se referă numai la lipsa de păcat a Mariei într-un sens juridic, ci mai mult la ascultarea ei desăvârşită în primirea Cuvântului lui Dumnezeu, prin care este mărită şi capabilă să mijlocească pentru noi. „Theotokos” [„Maica lui Dumnezeu”] este de fapt un termen hristologic, care se leagă de învăţăturile că cele două naturi ale lui Hristos sunt unite într-o persoană, la care Maria i-a dat naştere şi a fost confirmată de Sinodul Ecumenic Trei la Efes în 431. despre venerarea Bisericii Ortodoxe a Mariei a se vedea Părintele Florovski şi Vladimir Losski în E. L. Masal, ed., Maica lui Dumnezeu (Londra, 1949).

300 Arhitectura religioasă a fost abundentă, din moment ce Mazpa a fost un constructor ardent. [Nota autorului].

301 Vremea Necazurilor [Smutnoe Vremia] se referă la perioada luptei lăuntrice şi a intervenţiei străine care a rezultat în haosul deplin din Rusia la începutul secolului al nouăsprezecelea.

302 Ioan Neronov (1591-1670) a fost un preot în regiunea Niznii-Novgorod a cărui zel de a combate beţia şi laxitatea morală erau tipice primilor „reformatroi,” după cum era şi deschiderea lui. În 1632 el a ieşit din guvern criticându-l fiindcă a adus vizitatori străini în Moscova şi pregătind o invazie a Poloniei la un an după tratatului de pace semnat în 1613. După ridicarea lui Aleksei Mikahilovich în 1645 el a fost numit arhipreot la Catedrala Kazanschi în Moscova şi a fost unul dintre membrii seniori al cercului „zeloţilor” în jurul preotului Ştefan Vonifatev (a se vedea mai jos). El a ieşit din nou din graţii când s-a opus importării cărturarilor kievieni în 1650 şi în 1653 a fost exilat fiindcă s-a opus reformelor lui Nicon şi la atacurile grave personale asupra patriarhului. În 1655 el s-a întors în Moscova îmbrăcat ca şi monah şi după doi ani a acceptat reformele şi a fost făcut arhimandrit la mănăstirea lui Pereiaslavschi. Duhul compromiţător al lui Neronov era extrem de rar între vechii credincioşi.

303 Părintele Avacum a fost cel mai dotat din primii lideri ai schismei şi a exercizat o influenţă duhovnicească semnificativă asupra vechilor credincioşi pe tot parcursul celor treizeci de ani de persecuţie pentru crezurile lui şi de mulţi ani după moartea lui în 1682. O generaţie mutată din Neronov (a fost născut în 1620) şi a fost un preot în regiunea Nizni Novgorod care a venit în Msocova şi s-a alăturat cercului lui Vonifatev în 1640. Când Neronov a fost exilat în 1653 fiindcă s-a opus reformelor lui Nicon Avacum a fost autorul unei petiţii din partea sa şi a fost exilat în Siberia. În 1664 a fost adus înapoi în Moscova prin intervenţia boierilor, care au nădăjduit că opoziţia lor faţă de Nicon îi v-a ajuta în lupta lor împotriva patriarhului. Avacum a rămas intransigent cu privire la problema reformelor şi că a fost arestat la un sinod din 1666 (a se vedea mai jos nota 35) exilat şi scos afară la o celulă din subsol din Pustozersck). A trăit aici dimpreună cu alţi doi lideri ai schismei, timp de şaptesprăzece ani, timp în care celula lui a slujit ca un centru pentru conducerea Vechilor credincioşi. În 1682 a fost ars pe rug. În timp ce era în exil Avacum a scris celebra sa Viaţa a preotului Avvacum de către sine, o capodoperă a literaturii ruseşti timpurii, o sursă primară pentru istoria schismei din moment ce Avacum a slujit ca capelan în expediţia siberiană a lui Paskov în 1655, o sursă culturală şi geografică importantă pentru Rusia secolului al 17-lea. Este retipărită în volumul doi al Lucrărilor colectate a lui George P. Fedotov.

304 Ioann Neronov (1591-1670) a fost un preot în regiunea Niznii Novgorod al cărui zel a combătut beţia şi laxitatea morală tipică primilor „reformatori,” la fel ca şi deschiderea lui. În 1632 el a ieşit de la guvernul ţarul Mihail criticând pentru că a adus sfătuitori străini în Moscova şi a pregătit invazia Poloniei la un an după terminarea tratatului de pace semnat în 1613. După ridicarea lui Alexei Mihailovici în 1645 el a fost numit preot la catedrala din Kazan în Moscova şi a fost unul dintre membrii seniori ai cercului „zeloţilor” din jurul preotului Ştefan Vonifatev (a se vedea mai jos). El a căzut din nou din graţiile când s-a opus importării cărturarilor din Kiev în 1650 şi 1653 şi a fost exilat pentru opresiune faţă reformele lui Nicon şi din partea atacurilor grave şi personale asupra patriarhului. În 1655 el s-a întors la Moscova pentru a se camufla ca un monah şi doi ani mai târziu a acceptat reformele şi a fost făcut arhimandrit în mănăstirea Pereiaslavschi. Duhul lui Neronov de compromis a fost extrem de rar între vechii credincioşi.

305 Părintele Avacum a fost cel mai dăruit din primii lideri ai schismei şi a exercizat o influenţă duhovnicească semnficativă asupra vechilor credincioşi pe tot parcursul celor treizeci de ani de persecuţie pentru crezurile lui şi mulţi ani după moartea sa în 1682. O generaţie mutată din Neronov (căci el a fost născut în 1620) fiind preot în regiunea Niznii Novgorod care a venit în Moscova şi s-a alăturat cercului în 1640. Când Neronov a fost exilat în 1653 fiindcă s-a opus reformelor lui Nicon Avacum a autorizat o cerere din partea sa şi a fost exilat în Siberia. În 1664 a fost adus înapoi în Moscova prin intervenţia boierilor care au ajutat la opoziţia lui faţă de Nicon îi v-a ajuta în lupta lor împotriva patriarhului. Avacum a rămas intransigent faţă de problema reformelor şi a fost din nou arestat şi la acel sinod în 1666 a fost exilat şi băgat într-o celulă de subsol în Pustozersck. A trăit aici, cu alţi doi lideri ai schismei, timp de şaisprezece ani, în timp ce vechea lui celulă a slujit ca un centru pentru conducerea vechilor credincioşi şi pentru inspiraţie. În 1682 a fost ars pe rug.

306 Serghei Mikahilovich Soloviov (1820-1879) a fost un istoric rus, profesor şi rector al Universităţii din Moscova. Principala sa lucrare este monumentala Istorie a Rusiei din timpurile vechi până astăzi [Istoria Rossi c drevneishikh vremen] (29 de volume, Moscova, 1851-1879).

307 Numele moscovit pentru ucrainieni folosit în secolele cincisprezece şi şaptesprezece.

308 Anul 1620 a fost martorul la două sinoade cu privire la rebotez. La primul, în Moscova în octombrie, „ereziile” latine au fost condamnate şi s-a decis să fie rebotezaţii romano catolicii. Acest sinod a fost reconverit în decembrie şi s-a direcţionat ca ucrainienii şi ruşii vestici să nu fie botezaţi prin scufundare triplă în timp ce cei care au fost rebotezaţi în timp ce cei botezaţi de preoţi uniaţi au trecut printr-o săptămână de post şi au abjurat formal credinţa catolică. Ceste reguli u fost inserate în Trebnicul din 1639 şi au fost lege până în 1667.

309 A se vedea mai sus nota II, p. 59.

310 A se vedea mai sus, capitolul II, nota 59.

311 Epifanie Slavineţchi (mort în 1676) a fost un monah educat din Kiev care a venit în Moscova în 1649 pentru traducerea lucrării şi mai apoi a devenit principalul asistent al lui Nicon în slujba de corectare a cărţilor. Epifanie a fost liderul proiectului traducerii Bibliei început în 1674. Lucrările lui sunt citate mai jos, pp. 105-108.

312 Dionisie (1570-1633) a fost o figură remarcabilă a timpului. Născut David Fedorovich Zobninovschi, a fost preot în satul Rzhev. După moartea soţiei sale a devenit monah la Mănăstirea Bogorodiţchi în Staris şi a luat numele de Dionisie. În 1605 a fost făcut arhimandrit al mănăstirii şi a început să facă călătorii frecvente în Moscova cu afacerile mănăstirii. Aici a devenit prieten cu Patrarhul Ermoghen şi a lucrat cu el încercând să menţină ordinea în Biserică în Vremea Necazurilor. La începutul lui 1610 Dionisie a fost făcut arhimandrit al Mănăstirii Treimei. Aceasta a fost la scurtă vreme după sfârşitul asediului de şaptesprezece săptămâni a invadatorilor polonezi, care în curând au capturat Moscova. Deşi mănăstirea nu a căzut sub polonezi, a fost lăsată devastată şi plină de boli, foamete şi mii de cadavre. Principala datorie a lui Dionisie a fost de a reorganiza şi revitaliza mănăstirea, dar el a jucat un rol eroic în eliberarea Rusiei. Împreună cu kelarul Avraam Pliţin, a scris multe epistole obligând facţiunile divizate ale societăţii ruse să se unească împotriva invadatorilor străini şi se pare că aceste scrisori au influenţat liderii militari ai forţelor care în cele din urmă i-au scos afară pe polonezi. În perioada de după Vremea Necazurilor, în timp ce patriarhul Filaret făcea ordine în afacerile administrative ale Bisericii, Dionisie a stat în centrul unui cerc preocupat cu reîntinerirea duhovnicească. Tiparul şi corecţiile, folosind texte greceşti precum şi preocupare pentru moralitate şi duhovnicie au fost principalele obiecte ale programului lor. Astfel, activitatea lui Dionisie a anticipat pe ce a următoarei generaţii de reformatori, „zeloţii” (a se vedea mai jos).

313 Loggin a fost conducătorul corului Mănăstirii Sfânta Treime care a editat tipicul pentru publicaţia din 1610. Filaret, ecclesiarhul lui, a colaborat la ea. Ambii au fost sceptici cu privire la schimbările lui Dionisie.

314 Mitropolitul Iona Arkhanghelischi, mort în 1621) a fost capul Mănăstirii Sfânta Treime Danilov în Pereiaslav. În 1613 el a devenit mitropolit de Krutik (un vicar al patriarhului Moscovei) şi i s-a încredinţat manegementul afacerilor patriarhale până după întoarcerea din captivitatea poloneză a lui Filaret (a se vedea mai jos). A fost mai apoi suspendat pentru că a primit convertiţi latini fără să îi rebotezeze.

315 Ştefan Vonifatev a condus îndreptările religioase ale ţarului Alexei şi a fost în mare măsură responsabil pentru evlavia sa personală, la fel ca şi pentru multele decrete care implicau prescripţii religioase din partea domniei lui.

316 Fedor Michailovici Ritschev (1625-1673) a fost un nobil pios a căror multe fapte de milsotenie către victime ale sărăciei, războilui şi a foameitei l-au adus în atenţia ţarului Alecsei şi a curţii lui. Ritchev şi-a folosit poziţia lui şi patronajul ţarului pentru a contruii mănăstirea Schimbării la Faţă (care nu mai există) pe teritoriul lui afară din Moscova şi un azil pentru săracii din Moscova. El a oferit material de susţinere pentru monahii kievieni care au venit în Moscova şi au încurajat activitatea traducerii lor.

317 A se vedea de exemplu motivele neo-elinice din secolul al şaptesprezecelea din iconografie, în special în lucrările lui Simon Uşakov. Uşakov (1626-1686) este cel mai cunoscut iconograf rus din a doua jumătate a secolului al şaptesprezecelea.

318 A se vedea mia jos, nota 9.

319 Arsenie Satanovschi a fost educat la Academia din Kiev şi apoi a fost un ieromonah la Frăţietatea Mănăstirii din Kiev. El a fost chemat în Moscova cu Epifanie Slavineschi pentru lucrări la textele greceşti, dar Arsenie nu ştia greacă ( a se vedea N. Kpaterev, Prortivniki Patriarrkha Nikona, [Moscova, 1887], p. 21.). El a produs câteva traduceri a câtorva texte latine teologice.

320 Damaschin Pittschi a fost un alt ieromonah cărturar din Mănăstirea Peşterilor. În Moscova a lucrat pentru o vreme la Oficiul Tipografic şi la Mănăstirea Chudov cu Epifanie Slavineschi, dar ce a produs exact nu este cunoscut, la fel ca multe detalii ale vieţii sale.

321 A se vedea mia sus, capitoul II, nota 101.

322 Despre Trebnicul lui Movilă a sevedea pp. 71-72. Capitolul cincizecişiunu a tratat cu taina căsătoriei şi gradele de rudenie care făceau căsătoria imposibilă. Acest capitol a fost împturmautat în întregime din Ritualul roman al papei Paul V.

323Kirilova kniga este o colecţie de diferite tratate polemice desemnate să slujească ca şi un compendiu al credinţei ortodoxe în timpul dezbaterilor religioase din 1644 (a se vedea nota 103). Titlul vine din Predicile Sfântului Chiril al Ierusalimului despre Antihrist, care deschide cartea.

324 Cf. cântăreţilor kievieni din Mănăstirea Sfântului Andrei care au fost angajaţi mai târziu de Nicon. În general, Mănăstirea a fost populată de monahi din Ucraina. [Nota autorului].

325 Uloszenie [Cod de legi] din 1649 sau Sobornoe Ulozhenie, a fost produsul soborului Zemschi ţinut în 1648-1649 pentru a codifica legile şi a aduce ordine guvernului domeniului rusesc. Codul de legi a fost primul de la Subedincul din 1550 şi a rămas legea primară a Rusiei până în 1832. Mai important, a fost reorganizarea lui uzlohenie a statului. În toată această perioadă guvernul a fost paralizat de confuzie, după cum a apărut tuturor din cauza eşecului Rusiei de a prelua oraşul Azov (capturat recent de cazaci şi oferit ţarului) şi de răscoalele recente din Moscova. Nu a existat nici o deliniaţie a drepturilor şi responsabilităţilor diferitelor clase de oameni şi puţina coordonare a celor câteva departamente ale guvernului care au emis legi în numele lor. Mai mult, patriarhul a fost capul domeniului care era virtual independent de autorităţile seculare. Ulozhenie a cuprins 25 de capitole, care tratau despre organizarea statului, procedurile juridice, proprietatea, clasele de persoane şi statutul criminal. În ceea ce priveşte Biserica, ulozhenie a fost primul cod care a conţinut norme legislative pentru Biserică, aducându-i pe ecclesiatici sub jurisdicţia curţilor laicilor şi ordonarea mănăstirii Prikaz ca să treacă peste curţile laice împotriva Bisericii şi a administraţiei Bisericii. Cu acest cod înrobirea ţărănimii ruseşti a devenit completă.

326 După o vizită a Patriarhului Paisie al Ierusalimului în Moscova în 1649, când a discutat multele diferenţe de ritual cu ţarul Alexaei şi Patriarhul Iosif, au decis să trimită pe cineva în est ca să studieze practicile greceşti. Această comisie a fost încredinţată lui Arsenie Sukhanov, ieromonah şi chelar al Mănăstirea Sfânta Treime. Arsenie a călătorit cu Paisie în Iaşi, apoi a mers la muntele Athos şi s-a întors în Rusia în decembrie în 1650. El a pornit în o a doua călătorie în 1651 la Constantinopol, Grecia, Egipt şi Ierusalim, întorcându-se la Moscova cu peste 700 de manuscrise greceşti în iunie 1653. În mărturisirile călătoriilor lui, în special Prenia o vere (o dezbatere despre credinţă cu un stareţ atonit), Arsenie îşi exprimă multe din punctele sale de vedere despre ritualurile greceşti şi ruseşti ţinute de oponenţii reformelor lui Nicon în timp ce lucrările lui au câştigat o popularitate crescândă printre Vechii Credincioşi. Aresenie a murit în 1668.

327 Arsenie a venit în Rusia în 1649 cu Patriarhul Paisie şi văzând nevoia pe care Moscova o avea pentru clerici educaţi a decis să stea acolo şi să îşi caute norocul. Există indicii că a deschis o şcolaă pentru tineri în 1649, dar mai ales în 1653. După ce patriarhul Paisie a părăsit Moscova el a scris ţarului Alexei denunţând pe Arsenie din cauza trecutului lui şi a fost trimis la Mănăstirea Soloveţchi pe Marea Albă pentru pocăinţă. Când Nicon a devenit patriarh în 1652 lui Arsenie i s-a permis să se întoarcă în Moscova şi să fie instalat în Mănăstirea Chudov, unde şi-a deschis şcoala şi a fost pus să corecteze lucrarea lui Nicon.

328 Patriarhul Paisie al Ierusalimului a venit în Moscova în ianuarie 1649 căutând milostenii pentru Biserica sa. În timp ce aici a vorbit pe larg cu ţarul Alexei şi Nicon, arătând diferenţele între ritualurile greceşti şi ruseşti şi chemându-l pe ţar ca să fie un alt Moise ca să îi scape pe creştinii ortodocşi de sub asediul turcesc. Prestigiul lui ca patriarh al unui scaun antic precum şi faprtul că la flatat pe ţar se pare că l-au impresionat pe Alexei şi Nicon şi i-a inspirat în ţelul lor „ecumenic” de a alinia ritualul rusesc mai aproape de cel grecesc.

329 A se vedea mia sus, capitolul II, nota 177.

330 Macarie a fost patriarhul Antiohiei din 1647 până în 1672. în timpul patriarhatului său el a călătorit de două ori în Rusia, în special pentru milostenii şi pentru a plătii datoriile scaunului său. Prima sa călătorie l-a adus în Moscova în 1655 şi mai apoi a fost prezentat la Sinod în 1666-1667 (a se vedea mai jos). El este cunoscut în istorie pentru jurnalele călătoriilor lui publicate de fiul lui, Arhidiaconul Paul de Aleppo. Mai există o traducere engleză a acestei lucrări: