S-au finalizat investigaţiile privind mortalitatea piscicola pe râul Bistriţa
Ultimele informaţii primite de la Georgiana Cernat, purtătoare de cuvânt la Administraţia Bazinală de Apă Siret Bacău, în legătură cu mortalitatea piscicolă pe râul Bistriţa indică rezultatele finale ale investigaţiilor efectuate în teren de către reprezentanţii ABA Siret Bacău, Garda de Mediu Bacău, ISUJ Bacău şi Direcţia Sanitară Veterinară Bacău, în intervalul 8-12 august 2011. În comunicat se specifică faptul că în urma acestor investigaţii nu au fost identificaţi poluatori. Atât rezultatele obţinute de către Direcţia Sanitară Veterinară Bacău pe probe de peşti recoltaţi de pe albia râului, cât şi ale analizelor de laborator efectuate asupra probelor de apă prelevate de pe sectorul de râu cuprins între oraşele Buhuşi şi Bacău conduc la constatarea că toate secţiunile monitorizate se încadrează în stare bună de calitate. În această bază se concluzionează de către instituţiile investigatoare că mortalitatea piscicolă semnalată pe râul Bistriţa în amonte de lacul de acumulare Gârleni a fost cauzată de practicarea braconajului într-un interval de timp foarte scurt şi într-o zonă limitată, cu substanţe toxice neidentificate. La solicitarea expresă a unei precizări în privinţa unor eventuale intoxicări alimentare a cetăţenilor, în urma fenomenului, directorul ABA Siret, dr. ing. Emil Vamanu a menţionat că nu au fost semnalate astfel de cazuri. Informatorul Moldovei
Pestii care au murit zilele trecute pe raul Bistrita in zona localitatii Garleni au fost ucisi in urma braconajului cu o substanta care inca nu a fost detectata, informeaza Administratia Bazinala de Apa (ABA) Siret. Conform unui comunicat, in cursul zilei de astazi, 12 august 2011, Administratia Bazinala de Apa Siret a continuat monitorizarea calitatii apei raului Bistrita pe tronsonul cuprins intre Buhusi si Bacau. “Din rezultatele analizelor de laborator efectuate asupra probelor de apa prelevate de pe acest sector de rau, se constata ca toate sectiunile monitorizate se incadreaza in starea buna de calitate. In urma investigatiilor efectuate in teren de catre reprezentanti ai ABA Siret Bacau, Garzii de Mediu Bacau si ISUJ Bacau in perioada 8 – 12 august 2011 si a rezultatelor analizelor efectuate pe pesti de catre Directia Sanitara Veterinara Bacau, nu au fost identificati poluatori. Mortalitatea piscicola semnalata pe raul Bistrita in amonte de lacul de acumulare Garleni a fost cauzata de braconaj intr-un interval de timp foarte scurt si intr-o zona limitata, cu substante toxice neidentificate. Nu au fost semnalate cazuri de intoxicare a cetatenilor in urma fenomenului”. Ziarul de Bacau
Administratia Bazinala de Apa Siret (ABAS) Bacau a dat rezultatele anchetei deschise saptamana trecuta in cazul pestilor morti gasiti plutind pe Bistrita. Dupa ce specialistii au prelevat probe de apa pe tronsonul cuprins intre Buhusi si Bacau au concluzionat ca apa este in parametri normali. In plus, nici analizele de laborator asupra pestilor effectuate de Directia Sanitara Veterinara nu au identificat poluatori. “Mortalitatea piscicola semnalata pe raul Bistrita a fost cauzata de braconaj, intr-un interval de timp foarte scurt si intr-o zona limitata”, a explicat Emil Vamanu, directorul ABAS, care a anuntat si ca nu au fost semnalate cazuri de intoxicare a cetatenilor, in urma fenomenului. Desteptarea (Bacau)
Vineri, 12 august, o comisie mixtă formată din reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău, Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bacău, Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Bacău, Sistemului de Gospodărire a Apelor Bacău, Primăriei comunei Blăgeşti şi Poliţiei Locale Blăgeşti, sub coordonarea Instituţiei Prefectului – judeţul Bacău, a continuat monitorizarea si efectuarea măsurătorilor şi prelevărilor de probe de apă pe albia râului Bistriţa. Măsurătorile s-au efectuat în zona afluenţei ,,Pârâului Fabricii” cu râul Bistriţa şi în zona ,,Pod Racova”. Valorile înregistrate în urma analizelor au scăzut, încadrându-se în parametri normali. Până la această oră (15.00), în zona monitorizată nu s-au mai înregistrat mortalităţi piscicole; echipa de intervenţie din cadrul I.S.U. Bacău a recoltat din zona ,,Pod Racova”, cca. 15 kg peşte mort, aflat în diferite stadii de descompunere. Întreaga cantitate de peşte a fost predată Primăriei Gârleni, aceasta având obligativitatea de a o preda la S.C. Protan S.A. Monitorizările vor continua până la primirea rezultatelor de laborator. Se menţine recomandarea ca, până la finalizarea investigaţiilor, să nu se recolteze, consume şi comercializeze peştele din zonele respective. Observator de Bacau
Monitorizare pe raul Bistrita din cauza pestilor morti
Pestii morti gasiti pe raul Bistrita, in zona localitatii Blagesti, a pus in alerta toate institutiile. Astfel, o comisie mixta formata din reprezentanti ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Maior Constantin Ene” al judetului Bacau, Directiei Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Bacau, Garzii Nationale de Mediu - Comisariatul Judetean Bacau, Sistemului de Gospodarire a Apelor Bacau, Primariei comunei Blagesti si Politiei Locale Blagesti, sub coordonarea Institutiei Prefectului judetului Bacau, a continuat monitorizarea, efectuarea masuratorilor si prelevarilor de probe de apa pe albia raului Bistrita. „Masuratorile s-au efectuat în zona afluentei «Paraului Fabricii» cu raul Bistrita si în zona «Pod Racova». Valorile înregistrate în urma analizelor au scazut, încadrandu-se în parametri normali”, a explicat lt. Geroge Enescu, ofiter ISU Bacau. Nu s-au mai înregistrat mortalitati piscicole. Echipa de interventie ISU Bacau a recoltat din zona circa 15 kg de peste mort, aflat în diferite stadii de descompunere. Întreaga cantitate de peste a fost predata Primariei Garleni, cu obligativitatea ca aceasta sa o preda unei firme specializate care transporta astfel de incarcaturi, in conditii securizate. Monitorizarile vor continua pana la primirea rezultatelor de laborator. Pana la finalizarea investigatiilor, cetatenii sunt rugati sa nu se recolteze, consume si comercializeze pestele din zonele respective. Desteptarea (Bacau)