Victor Ponta a fost audiat la DNA
Victor Ponta a fost audiat la DNA. Acesta este audiat in acelasi dosar in care a fost audiat si fostul premier Sorin Grindeanu. Ponta a tinut sa mentioneze ca este chemat in calitate de martor. Este posibil ca Victor Ponta sa fie chemat in dosarul privind Lacul Belina - in conditiile in care a declarat ca Liviu Dragnea i-ar fi cerut sa treaca lacul de la Apele Romane la societatea Tel Drum. /RFI
Aproape 4 ore în fața procurorilor Ponta, la DNA: "Am răspuns la toate"
Fostul premier Victor Ponta a fost audiat aproximativ patru ore, luni, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în calitate de martor într-un dosar de corupţie.
La ieșire, Ponta a refuzat să spună despre ce dosar este vorba, precizând însă că el nu se ocupă "cu denunţuri, delaţiunea".
"E procedura asta care durează foarte mult să transcriu. Mi-au fost puse întrebări ca martor, am răspuns la toate. Nu am voie să vă spun despre ce e vorba. Eu ştiu cel mai bine pe pielea mea diferenţa între politică şi justiţie. În politică ne batem, dar nu ne batem cu dosare. Deci nu am niciun fel de dorinţe, nici nu mă ocup cu denunţuri, delaţiunea. Am fost chemat ca martor, am spus ceea ce ştiu, dar eu nu confund bătălia politică... eu nu confund şi nu duc bătălia politică cu arme judiciare că s-a dus contra mea bătălia politică cu arme judiciare şi nu mi-a plăcut. Ce mie nu-mi place, altuia nu-i face", a declarat Ponta, la ieşirea din sediul DNA.
Întrebat dacă Liviu Dragnea are vreun motiv de îngrijorare după această declarație, Ponta a răspuns: "Habar n-am".
Fostul premier a precizat totodată într-o scurtă postare pe Facebook: "Am fost invitat ca martor și am spus normal adevărul despre lucruri la care am participat din funcția de Prim Ministru - restul e cancan sau dezinformare".
La intrarea în sediul DNA, fostul premier a anunțat că a fost citat ca martor într-un dosar din 2014.
Întrebat dacă este vorba despre acelaşi dosar în care a fost audiat, săptămâna trecută, şi fostul premier Sorin Grindeanu, Ponta le-a replicat jurnaliştilor: "Văd că voi știți mai bine ca mine". Potrivit unor surse, este vorba de dosarul Tel Drum, companie despre care Victor Ponta a spus public că este a lui Liviu Dragnea.
Fostul premier afirma recent într-un interviu că Dragnea i-a cerut pe când era vicepremier să treacă lacul Belina de la Apele Române la Consiliul Județean Teleorman și că a semnat hotărârea de guvern fără să știe că lacul va ajunge în final la Tel Drum.
În dosarul Tel Drum, procurorii au pus sub acuzare compania și o altă firmă, precum și pe reprezentanții lor, pentru fraudă cu fonduri europene. /Cotidianul, http://www.cotidianul.ro/ce-a-facut-ponta-la-dna-307185/
Furtunile, dezastru in Romania
In cadrul jurnalului de la ora 17:00, de pe postul Romania Tv, au fost mentionate Ministerul Mediului, Ministerul Apelor si Padurilor si Apele Romane. /Romania TV
Oraşul din România care este aproape de faliment. Gest disperat al primarului. „Totul a început acum 11 ani”
Primarul din Copşa Mică, Daniel Mihalache, a plecat, luni, pe jos, spre Bucureşti, pentru a trage un semnal de alarmă, oraşul din Sibiu fiind în prag de faliment, din cauza penalităţilor pe care primăria trebuie să le plătească firmelor care au lucrat la sistemele de alimentare cu apă şi canalizare.
Primarul din Copşa Mică străbate pe jos drumul până la Bucureşti, oraşul fiind ameninţat de faliment (Sursa: Mircea Hodarnau)
Daniel Mihalache, primarul din Copşa Mică, judeţul Sibiu, a scris, pe o reţea de socializare, că problemele oraşului au început în urmă cu 11 ani, când România îşi dorea să adere la Uniunea Europeană, dar avea foarte multe probleme de rezolvat, în vederea semnării acordului cu UE, printre care şi cele din Capitolul 22 privind protecţia mediului.
„Ministerul Mediului se angajează să rezolve problemele existente în oraşele Copşa Mică şi Zlatna (doua puncte fierbinţi pe harta României) prin finanţarea unor proiecte de mediu (apă şi canalizare, deşeuri etc), pe baza unei convenţii de finanţare aprobate prin ordonanţe şi legi date de Guvernul şi Parlamentul României. În baza acestui angajament, România închide negocierile cu Comisia Europeană, semnează acordul de aderare la Europa şi devine al 26-lea stat european. Investiţiile propuse de oraşul Copşa Mică s-au derulat conform convenţiei de finanţare până în anul 2009, când noul guvern a considerat că proiectele pornite nu mai sunt de actualitate şi a stopat finanţarea lor”, spune primarul.
Mihalache adaugă că de atunci nu au mai fost plătite la termen facturilor emise de constructori şi nu s-au mai alocat sumele solicitate de Primăria Copşa Mică, deşi finalizarea lucrărilor era obligatorie şi datorită faptului că UE a acceptat închiderea negocierilor pentru capitolul 22, după ce autorităţile au promis că rezolva problemele din zona foarte poluată Copşa Mică.
„Firmele angrenate în proiecte cheamă în judecată primăria şi câştigă penalităţi de întârziere pentru facturile neachitate la timp de Ministerul Mediului. Oraşul Copşa Mică cheamă în garanţie (se judecă cu) ministerul, cel care a cauzat penalităţile şi pierde definitv (pentru că trăim într-o ţară în care încă nu e totul cum ar trebui), din motive pe care le considerăm absurde. Decizia justiţiei trebuie să o respectăm totuşi. În momentul acesta, în care va trebui să plătească constructorilor nişte sume considerabile, oraşul Copşa Mică, dus aproape în faliment de Ministerul Mediului, Guvernul României şi Statul român, cumpără apa brută de la Apele Române, agenţie a Ministerului Mediului( ca să fie tabloul complet), din Acumularea Ighiş, din subordinea Administraţiei Bazinale de Apă Mureş”, mai scrie primarul Daniel Mihalache.
Prin parcurgerea celor peste 300 de kilometri din Copşa Mică până în Bucureşti, primarul îşi doreşte să tragă un semnal de alarmă şi din localităţile prin care va trece va solicita susţinerea din partea administraţiilor locale pentru o petiţie pe care o va depune la Preşedinţia României, la Guvern şi la Ministerul Mediului.
„Nu este normal ca, în anul 2017, o comunitate europeană să nu beneficieze de apă potabilă şi mai mult, să trăieşti cu senzaţia că propria ta naţiune prin guvernele şi structurile sale, depun eforturi pentru a-ţi îngrădi accesul la o viaţă normală”, a mai spus primarul Mihalache.
Primăria Copşa Mică a pierdut, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procesul pe care îl avea cu firmele care au executat lucrările de apă şi canalizare din oraş şi este obligată la plata unor penalităţi de 700.000 lei.
Valoarea proiectului pilot, din care ar fi trebuit să fie plătite lucrările pentru oraşele Copşa Mică (judeţul Sibiu) şi Zlatna (judeţul Alba), a fost estimată la peste 68 de milioane de lei, iar banii ar fi trebuit să vină de la Ministerul Mediului, Pădurilor şi Apelor, în baza unui contract de finanţare semnat cu administraţia din Copşa Mică.
Copşa Mică a fost, mult timp, cel mai poluat oraş din România şi unul dintre cele mai poluate din Europa, din cauza celor două fabrici mari de negru de fum, Sometra şi Carbosin, în prezent închise. /Mediafax, http://www.mediafax.ro/social/semnal-de-alarma-tras-de-primarul-din-copsa-mica-edilul-a-plecat-pe-jos-la-bucuresti-orasul-fiind-intr-o-situatie-financiara-dificila-16733373
/Gandul.info, http://www.gandul.info/stiri/orasul-din-romania-care-este-aproape-de-faliment-gest-disperat-al-primarului-totul-a-inceput-acum-11-ani-16733378
/B1TV, http://www.b1.ro/stiri/eveniment/precum-badea-cartan-primarul-din-copsa-mica-a-a-plecat-pe-jos-la-bucuresti-pentru-a-si-salva-orasul-198899.html
/Libertatea, https://m.libertatea.ro/detalii/articol/pentru-a-si-salva-orasul-de-la-faliment-primarul-din-copsa-mica-vine-pe-jos-spre-bucuresti-ce-vrea-sa-discute-cu-presedintele-si-premierul-romaniei-1972900
Dostları ilə paylaş: |