Aproape două milioane de lei pentru lucrări de investiţii contra inundaţiilor
Judeţul Covasna ar putea primi în următoarea perioadă mai multe finanţări pentru lucrări de investiţii împotriva inundaţiilor. Prefectul judeţului Covasna, Gyorgy Ervin, a declarat că în prezent există cinci proiecte realizate pe acest plan al investiţiilor. Proiectele se află deja în faza de aprobare şi eliberare de avize din partea mai multor ministere. Astfel, lucrări de investiţii vor fi realizate pe aproximativ 16 kilometri în zonele Biborţeni – Baraolt pe pârâul Baraolt; dintr-un necesar de 17.482.000 lei, pentru acest an sunt prevăzuţi 400.000 de lei. Pe pârâul Caşin, de la Valea Seacă până la revărsare în Râul Negru, sunt necesare lucrări de consolidare în valoare de peste 17 milioane de lei, pentru acest an fiind prevăzute investiţii de 400.000 de lei, iar pentru pârâul Covasna s-au prevăzut 350.000 de lei din totalul de 2,59 milioane de lei necesar. Pe pârâul Ghelinţa vor trebui efectuate lucrări în valoare de 11,3 milioane de lei, iar din acest necesar s-au prevăzut 400.000 de lei pentru 2011, la fel ca şi în cazul lucrărilor de pe pârâul Pava, unde lucrările însumează un total de 3,22 milioane de lei.
Directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Covasna, Kovács Ödön, a declarat că două dintre aceste proiecte ar putea fi aprobate luna aceasta, urmând să se treacă în faza de execuţie, restul urmând să fie aprobate în lunile următoare. (Postat in Actualitate )
Teme de mediu Ecologizare la Daesti
Ziua de 1 mai a fost marcată aşa cum se cuvine de câţiva lideri ai Partidului Social Democrat – filiala Vâlcea. În frunte cu preşedintele Ion Cîlea, senatorul Laurenţiu Coca, consilierii judeţeni Laurenţiu Popa şi Constantin Rădulescu, dar şi liderul tinerilor, Lucian Rădulescu, au derulat o acţiune de ecologizare pe teritoriul comunei Dăeşti. Trebuie spus că Laurenţiu Popa a sprijinit acţiunea prin punerea la dispoziţia colegilor din organizaţia de tineret, 50 la număr, a unui mijloc de transport. „Cetăţenii din Dăeşti au apreciat acţiunea noastră, pentru că unele zone din comună aveau serioasă nevoie de ecologizare. Vom mai derula astfel de acţiuni, prin care să venim în sprijinul comunităţilor locale”, ne-a declarat consilierul judeţean Popa.(Curierul de Valcea)
ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ BANAT
Pe Canalul Bega, cu vaporul, până la Viena şi mai departe ?
După ce a decolmatat râul Bega, pe traseul Solventul –Staţia de tratare a apei Timişoara şi l-a făcut să fie navigabil, Titu Bojin, directorul Administraţiei Bazinale de Apă Banat (ABAB) Timişoara, mai are un plan de mare anvergură pentru Timişoara.
Astfel, pentru a-i ajuta pe bănăţeni să poată circula cu vaporul până la Viena sau Budapesta, Bojin duce tratative cu Serbia pentru ca Bega să devină navigabilă şi dincolo de graniţa cu România. 700.000 de metri cubi de mâl: “Avem o relaţie tot mai deschisă cu partea sârbească. Împreună putem continua decolmatarea Canalului Bega, ca să putem ajunge până la Tisa şi Dunăre cu vaporul, iar visul nostru este să călătorim până la Viena, în Austria şi mai departe”, a declarat Titu Bojin. În data de 9 iunie va avea loc Sesiunea Româno-Sârbă la Timişoara pentru a realizarea acordului cu Serbia din punct de vedere al siguranţei apelor. “E singura ţară cu care nu avem acord. Ultimul datează din 1954”, a spus Bojin. Începând cu miercuri, 20 aprilie, se poate circula cu vaporetele pe Canalul Bega, de-a lungul Timişoarei, pe traseul Solventul – Staţia de tratare a apei, iar Primăria Timişoara urmează să cumpere două vaporete şi să înceapă transportul în comun pe “coridorul verde”. Ecologizare râului Bega pe sectorul Timişoara - frontiera Serbia este prevazută să se finalizeze în anul 2013. Lucrările prevăzute a se realiza prin proiect sunt dragaje – 700.000 metri cubi de mâl – şi refacere apărări de maluri – 6 km. De asemenea, consolidarea şi reprofilarea canalului de descărcare Bega – Timiş pe sectorul Topolovăţ – confluenţa cu râul Timiş este prevăzută să se finalizeze în anul 2012. În Caraş-Severin: ABAB Timişoara are în derulare în judeţul Caraş – Severin mai multe lucrări, printre care amintim: regularizarea pârâului Macioviţa la Maciova – lucrare aflată în faza de finalizare a procedurii de achiziţie publică de lucrări; regularizarea pârâului Dognecea în aval de barajul Dognecea Mare; regularizarea pârâului Mehadica, în localităţile Mehadica, Cuptoare şi Cruşovăţ, lucrări aflate în faza de finalizare a procedurii de achiziţie publică; amenajarea râului Bârzava şi afluenţi pe sector Bocşa-Gătaia, lucrare aflată în faza de finalizare a proiectului tehnic. Tot în Caraş-Severin, ABAB Timişoara mai are în faza de avizare şi promovare la finanţare 10 investiţii pentru care s-a realizat studiu de fezabilitate; două lucrări pentru care există studiu de fezabilitate şi se află în faza de avizare la Apele Române Bucureşti şi trei lucrări propuse pentru elaborarea studiului de fezabilitate în anul 2011.www.ziuadevest.ro
Teme similare Rauri in crestere din cauza precipitatiilor
Debitele mai multor râuri din ţară vor fi în creştere în urma precipitaţiilor prognozate de către meteorologi. Hidrologii spun însă că nivelurile apelor vor rămâne sub cotele de atenţie. În perioada următoare, hidrologii anunță că debitele vor fi în creştere din cauza precipitaţiilor prognozate şi propagării pe râurile din bazinele Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Suceava, Moldova, Bistriţa, Trotuş, Târnave, bazinul superior al Mureşului şi bazinul superior şi mijlociu al Oltului şi numai prin propagare pe cursurile mijlocii şi inferioare ale Crişurilor, Timişului, Bârzavei, Jiului şi cursurile inferioare ale Begăi, Caraşului, Nerei şi Cernei. În ultimele zile, debitele râurilor au fost în creştere din cauza precipitaţiilor căzute în intervalul 1-2 mai şi propagării pe râurile din bazinele hidrografice Tur, Lăpuş, Someş Mic, Crasna, Barcău, Crişuri, Arieş, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna şi Jiu. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o nouă informare meteo de vreme rea, care vizează precipitaţii, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului până luni seară, la ora 20. În acest interval vor cădea averse pe arii extinse, ce vor avea şi caracter torenţial.(www.debanat.ro)
Dostları ilə paylaş: |