Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu

Articolul 572. Condiţiile generale de executare a obligaţiilor

1)Temeiul executării rezidă în existenţa unei obligaţii.

2)Obligaţia trebuie executată în modul corespunzător, cu bună-credinţă, la locul şi în momentul stabilit.
(1) Prin natura sa, raportul juridic obligaţional este menit să producă efecte juridice. Efectul general al oricărei obligaţii este de a da creditorului dreptul de a obţine de la debitor îndeplinirea exactă a prestaţiei la care s-a obligat. În vorbirea juridică un asemenea efect este asimilat cu noţiunea de executare a obligaţiilor. Dar, pentru ca o obligaţie să poată fi executată, mai întîi de toate, este necesar ca aceasta să existe, adică să fi luat naştere în virtutea unuia din temeiurile prevăzute în art.8 şi art.514. Deasemeni sunt pasibile de executare şi obligaţiile naturale (art.517), numai că spre deosebire de cele civile ele nu pot fi executate decît pe cale benevolă, creditorul neavînd posibilitatea de a obţine executarea silită a acestora. Astfel, dacă debitorul obligaţiei naturale a executat-o, el a făcut o plată valabilă şi ca atare, nu mai poate pretinde restituirea ei, cu excepţia cazului cînd plata obligaţiei naturale a fost făcută din eroare. Aşadar, orice executare produce efecte, numai dacă există o obligaţie, indiferent dacă aceasta este civilă sau naturală. Dacă însă, obligaţia nu există atunci plata efectuată este considerată fără cauză. Cel care a primit o asemenea plată a realizat o îmbogăţire fără cauză şi va fi ţinut să o restituie.

În vorbirea juridică, termenul de executare a obligaţiei este sinonim cu cel de plată, astfel că în articolelor ce urmează, prin plată urmează a se înţelege nu numai executarea unei obligaţii constînd dintr-o sumă de bani, ci şi obligaţiile care au ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra unui bun, executarea unei lucrări, prestarea unui serviciu, etc.

(2) Prevederile acestui aliniat constituie o consacrare legală a principiului executării corespunzătoare a obligaţiilor, a cărui conţinut este detaliat în articolele ce urmează. De esenţa acestui principiu este faptul că obligaţiile se consideră executate în mod corespunzător, dacă sunt respectate toate condiţiile prevăzute în actul din care au luat naştere, precum ar fi cele privitoare la obiectul, subiectele, locul, timpul şi modul de executare. Aceste condiţii sunt reglementate în articolele ce urmează. Astfel, condiţia privitoare la obiectul executării este reglementată în art.art. 582-584, 588-589; condiţia privitoare la subiecte, - în art.art.579-582; cea privitoare la locul de executare - în art.art.573-574; momentul executării – în art.art.575-578; modul de executare - în art.art.587. Prevederile conţinute în acest capitol poartă un caracter general, ele fiind completate, în dependenţă de specificul fiecărei obligaţii de normele corespunzătoare ale părţii speciale.

Este important de menţionat că respectarea doar a unora din aceste condiţii nu este suficientă pentru a considera obligaţia executată în mod corespunzător. Spre exemplu, o prestaţie efectuată cu respectarea condiţiilor privitoare la cantitate, dar de o altă calitate, decît cea prevăzută de contract, precum şi efectuată cu depăşirea termenului de executare nu poate fi considerată executată în mod corespunzător. Tot astfel vor fi considerate prestaţiile care sunt efectuate faţă de o persoană neîmputernicită de a primi executarea, în alt loc decît cel convenit la momentul naşterii obligaţiei sau executate într-un alt mod decît cel prevăzut.

Condiţiile, cărora trebuie să corespundă executarea obligaţiilor sunt determinate de lege sau contract. Această cerinţă deşi nu este prevăzută în mod expres de textul acestui articol (precum era prevăzută de art.190, Cod civil, 1964), ea rezultă din conţinutul art.9 care obligă părţile să-şi execute obligaţiile, cu bună credinţă, în acord cu legea, cu contractul, cu ordinea publică şi bunele moravuri. În cazul în care obligaţia î-şi are izvorul din lege, este evident că executarea va fi considerată corespunzătoare, în ipoteza în care, conţinutul său nu va contraveni prevederilor legii sau a altor acte normative din care a luat naştere. Însă, în ipoteza în care obligaţia se va naşte din contract, atunci ea va fi pasibilă de executare, dacă nu va contraveni atît contractului din care a luat naştere, cît şi prevederilor imperative ale legii, ordinii publice şi bunelor moravuri. Această regulă are menirea de a determina limitele în care voinţa juridică a părţilor trebuie să se circumscrie.

Textul alineatului comentat, în concordanţă cu prevederile art.art. 9 şi 513, deasemeni prevede, că obligaţia trebuie executată cu bună-credinţă. Buna-credinţă este o cerinţă legală, potrivit căreia părţile contractante trebuie să-şi execute obligaţiile asumate astfel încît efectele contractului să corespundă, în cel mai înalt grad, voinţei lor reale. Ea se manifestă printr-o activitate onestă, loială şi de totală încredere reciprocă pe întreaga perioadă de existenţă a obligaţiei, inclusiv şi la momentul executării (art.513). Postulatul bunei-credinţe este consacrat în art.9, sub forma unei prezumţii legale relative, valabile, deci, pînă la proba contrarie.

Articolul 573. Locul executării obligaţiei

Dacă locul executării nu este determinat sau nu rezultă din natura obligaţiei, executarea urmează a fi efectuată:

1. 
   la domiciliul sau sediul creditorului la momentul naşterii obligaţiei – în cazul obligaţiei pecuniare;
   
2. 
   la locul aflării bunului în momentul naştrerii obligaţiei – în cazul obligaţiilor de predare a unui bun individual determinat;
   
3. 
   la locul unde debitorul îşi desfăşoară activitatea legată de obligaţie, iar în lipsa acestuia, la locul unde debitorul îşi are domiciliul sau sediul – în cazul unor alte obligaţii.
   

De regulă, locul executării obligaţiei este determinat prin acordul comun al părţilor exprimat în contract sau printr-o dispoziţie expresă a legii, caz în care debitorul nu poate sili pe creditor a primi, nici creditorul pe debitor a plăti, în alt loc. În lipsa unor asemenea stipulări, locul executării se va determină pe baza regulilor expuse în acest articol. Astfel, conform alin.1 lit.a) obligaţiile care au ca obiect transmiterea unei sume de bani (cum ar fi achitarea preţului de către cumpărător sau restituirea unui împrumut bănesc de către împrumutat) se vor executa la domiciliul creditorului, iar dacă creditorul este o persoană juridică, la sediul ei din momentul naşterii obligaţiei. Cînd obligaţia are ca obiect un bun individual determinat (art.294 alin.1) şi părţile nu au stabilit locul plăţii, aceasta se va face, conform alin.1, lit.b), la locul unde se găsea obiectul în momentul încheierii contractului. Toate celelalte obligaţii se vor executa, de regulă, la locul unde debitorul îşi desfăşoară activitatea legată de obligaţie, cum ar fi de exemplu, locul de depozitare sau de fabricare a bunului, ori locul de prestare a serviciului. În lipsa acestuia, obligaţia se va executa la domiciliul sau sediul debitorului.

Articolul 574. Schimbarea domiciliului, sediului, locului de activitate al creditorului sau debitorului
(1) În cazul în care debitorul sau creditorul şi-a schimbat domiciliul, sediul sau locul de activitate pînă la data executării obligaţiei şi a înştiinţat despre aceasta cealaltă parte, obligaţia se va executa la noul domiciliu, sediu sau loc de activitate.

(2) Cheltuielile sau riscurile suplimentare datorate schimbării domiciliului, sediului sau locului de activitate sînt suportate de partea care le-a schimbat.
(1) Pentru executarea obligaţiei la noul loc de aflare a creditorului sau debitorului se cere, în mod obligatoriu, ca partea ce-şi schimbă domiciliul, sediul sau locul de activitate să înştiinţeze cealaltă parte. În cazul unei obligaţii pecuniare, dacă creditorul îşi schimbă domiciliul, sediul sau locul de activitate şi nu înştiinţează despre aceasta pe debitor, atunci debitorul este în drept să presteze executarea la locul cunoscut, iar dacă în acest loc creditorul sau persoana împuternicită de acesta lipseşte, atunci debitorul în măsura în care este posibil îşi va executa obligaţia prin consemnare (art.645). Dacă obligaţia urma să se execute la locul de activitate al debitorului (locul de fabricare sau păstrare a bunurilor), atunci schimbarea domiciliului sau sediului acestuia nu va determina schimbarea locului de executare.

(2) În sensul alin.2, partea care îşi schimbă domiciliul, sediul sau locul de activitate va suporta toate cheltuielile ocazionate de executarea obligaţiei la noul domiciliu, sediu sau loc de activitate, cum ar fi de exemplu, cheltuielile de transport, taxe vamale, prime de asigurare, etc. Asemenea cheltuieli vor fi suportate doar în măsura în care depăşesc cheltuielile legate de executarea obligaţiei la vechiul domiciliu, sediu sau loc de executare.