Articolul 610. Întinderea despăgubirii
(1) Despăgubirea pe care o datorează debitorul pentru neexecutare cuprinde atît prejudiciul efectiv cauzat creditorului, cît şi venitul ratat.
(2) Ratat se consideră venitul care ar fi fost posibil în condiţiile unui comportament normal din partea autorului prejudiciului în împrejurări normale.
(3) Este reparabil numai prejudiciul care reprezintă efectul nemijlocit (direct) al neexecutării.
(4) Despăgubirea nu se extinde asupra prejudiciului care, conform experienţei debitorului, nu putea fi prevăzut în mod raţional în cazul unei aprecieri obiective.
(5) Dacă neexecutarea obligaţiei este cauzată prin dol, debitorul răspunde şi pentru prejudiciul imprevizibil.
1.Prejudiciul reprezintă vătămarea adusă dreptului subiectiv al persoanei care a suferit pierderea vieţii sau sănătăţii, lezarea unor interese materiale sau morale, ori efectele negative patrimoniale, ca urmare a faptei ilicite săvîrşite de altă persoană sau a faptei unor lucruri sau fiinţe pentru care acesta poartă răspundere în condiţiile legii. Acest articol reglementează doar acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul material, patrimonial. Prejudiciul material este consecinţa susceptibilă de evaluare bănească, care decurge din vătămarea unui drept sau interes legitim patrimonial. De regulă, aceste prejudicii implică un contact material constînd în distrugerea sau deteriorarea unui bun, uciderea sau rănirea unui animal, pierderea totală sau parţială a unui drept patrimonial,de exemplu, pierderea întreţinătorului etc. Prejudiciul patrimonial poate fi cauzat şi prin vătămarea drepturilor personale nepatrimoniale privind integritatea fizică sau morală a persoanei fizice (ex. costul tratamentului, pierderi legate de imposibilitatea prestării unei munci).
Prejudiciul patrimonial produs generează în sarcina autorului răspunderea civilă delictuală sau contractuală, adică obligaţia de a repara daunele produse.
În baza alineatului comentat, în caz de neexecutare a obligaţiilor, debitorul urmează să plătească despăgubiri. În măsura în care repararea în natură a prejudiciului este imposibilă sau iraţională, creditorul va fi despăgubit în echivalent bănesc. Despăgubirea semnifică valoarea de acoperire, de înlocuire a pagubei, este suma de bani pe care autorul unei fapte ilicite păgubitoare, sau debitorul unei obligaţii contractuale neexecutate este obligat să o plătească, în virtutea unei hotărîri judecătoreşti, victimei, respectiv creditorului care a suferit prejudiciul.
Prejudiciul patrimonial poate avea două elemente componente:
-
prejudiciul efectiv cauzat creditorului;
-
venitul ratat.
Prejudiciul efectiv este definit la art. 14 şi constă în cheltuielile pe care persoana lezată într-un drept al ei le-a suportat sau urmează să le suporte la restabilirea dreptului încălcat, pierderea sau deteriorarea bunurilor sale. Aici putem menţiona: sumele de bani plătite de creditor unor terţe persoane din cauza culpei debitorului care a încălcat obligaţiile contractuale; costul cheltuielilor raţionale şi necesare, efectuate de creditor pentru executarea unei obligaţii, care n-a fost executată corespunzător de debitor, pentru remedierea defectelor bunurilor procurate cu vicii (remedierea făcută personal sau apelînd la serviciile unui terţ); cheltuielile cumpărătorului privind plata în avans a mărfurilor ce se procură, arendarea depozitelor în care acestea urmau să se păstreze; cheltuielile clientului privind achiziţionarea materiei prime şi oferirea acesteia antreprenorului debitor.
Nu vor intra în calcul sumele economisite de creditor (necheltuite) ca urmare a faptului, că debitorul n-a executat obligaţia, de exemplu, în contractul de antrepriză sau prestări servicii beneficiarul este obligat la despăgubiri atunci, cînd nu îndeplineşte acţiunile necesare lucrării sau prestaţiei. Din cuantumul acestora se vor exclude ceea, ce antreprenorul sau prestatorul a economisit în urma întîrzierii sau refuzului ori a ceea ce a putut dobîndi prin utilizarea în alt mod a forţei sale de muncă(art.941).
În componenţa prejudiciului efectiv intră nu numai cheltuielile efectiv suportate de creditor pentru atingerea situaţiei anterioare cauzării prejudiciului, ci şi acele pe care urmează să le suporte în vederea restabilirii dreptului lezat (prejudiciul viitor). Necesitatea şi devizul acestor cheltuieli trebuie să fie confirmate prin probe veridice, să fie neexagerate. De oarece legea nu distinge, repararea acestor prejudicii poate fi cerută odată cu înaintarea cererii privind restituirea cheltuielilor deja suportate, cît şi printr-o cerere separată înaintată la momentul suportării de facto a altor cheltuieli. Totodată acestea nu trebuie confundate cu repararea venitului ratat sau cu sumele dobîndite în urma reevaluării sau indexării despăgubirilor. Reevaluarea presupune aducerea prejudiciului la valoarea zilei prin aplicarea indexării.
Prejudiciul efectiv sau pierderea efectivă este valoarea exprimată în bani cu care s-a micşorat patrimoniul creditorului, fie prin scăderea activului fie prin creşterea pasivului din cauza neexecutării unei obligaţii. Articolul 14 şi prezentul articol se vor aplica în egală măsură atît răspunderii contractuale, cît şi celei delictuale, deoarece sînt norme generale care definesc prejudiciul.
2. Venitul ratat este supus reparării în baza art.14 şi a alineatului (2) al art.610 care stabileşte, că venitul este ratat dacă ar fi fost posibil în condiţiile unui comportament normal din partea autorului prejudiciului în împrejurări normale, avîndu-se în vedere un comportament obişnuit în cadrul participării la circuitul civil obişnuit. Venitul ratat constituie lipsa obţinerii unor foloase patrimoniale pe care partea vătămată (creditorul) le-ar fi obţinut, lipsa de sporire a patrimoniului, deşi acesta putea şi trebuia să sporească, dacă nu ar fi fost săvîrşită fapta ilicită.
Evaluarea despăgubirilor plătite în calitate de venit ratat, se va efectua în dependenţă de mai multe criterii. Creditorul trebuie să dovedească posibilitatea obiectivă, reală şi nu închipuită, a obţinerii unor venituri, luînd în consideraţie conjunctura dintre cerere şi ofertă pe piaţa de mărfuri şi servicii, concurenţa, existenţa resurselor materiale şi forţei de muncă necesare realizării activităţii sale productive, comerciale. Lipsa vreuneia din condiţiile enumerate ar avea ca rezultat o simplă coincidenţă în timp a pierderilor cu micşorarea volumului realizărilor de către creditor, dar nu ratarea unui venit prin vina debitorului.
Devizul despăgubirilor trebuie să fie precis, chibzuit. Se va ţine cont de măsurile luate de creditor pentru primirea acestui venit şi pregătirile efectuate: contracte de transport, magazinaj, expediţie încheiate cu diferiţi parteneri, scrisori de garanţie oferite neechivoc, parvenite în adresa creditorului sau acceptarea propunerii creditorului de a negocia în viitorul apropiat anumite contracte, majorarea statului de personal în legătură cu majorarea preconizată a volumului producerii etc. De menţionat că, în condiţiile unei economii de piaţă, conjunctura iniţială nu tot timpul este determinantă la obţinerea unui venit, de aceea criteriile enunţate mai sus vor fi analizate în ansamblu.
Printre novaţiile codului este şi norma din art. 14 alin.(3) care stabileşte limita minimă a venitului ratat atunci cînd debitorul care n-a respectat obligaţiile sale a dobîndit, drept rezultat careva venituri. În acest caz mărimea venitului ratat nu poate fi mai mică decît acele venituri. Această normă facilitează procesul de probare a mărimii despăgubirilor pretinse.
Sarcina probaţiunii existenţei, precum şi a mărimii venitului ratat revine creditorului, care trebuie să demonstreze că ar fi putut şi trebuit să obţină anumite venituri.
Despăgubirile acordate în calitate de venit ratat se percep atît în cadrul raporturilor comerciale, cît şi în cazul prejudicierii sănătăţii persoanei fizice şi se exprimă în sumele de bani pe care persoana le-ar fi obţinut, ca urmare a valorificării aptitudinilor sale profesionale, practicării unor îndeletniciri dacă nu i se leza dreptul la integritatea corporală (vezi art.607).
În dependenţă de specificul raporturilor privind despăgubirea, cuantumul acesteia poartă caracter diferit, de exemplu, salariatul va repara doar prejudiciul efectiv cauzat angajatorului, nefiind obligat să plătească şi venitul ratat (art. 329, Legea nr. 154/2003). La fel, unele convenţii internaţionale la care Republica Moldova este parte, limitează întinderea despăgubirilor doar la repararea prejudiciului efectiv, de exemplu, administraţiile poştale răspund pentru pierderea, spolierea sau avarierea coletelor, a trimiterilor recomandate şi a trimiterilor cu valoare declarată, exceptînd pagubele indirecte sau beneficiile neralizate (art. 26 pct. 3 al Aranjamentului privind coletele poştale şi art. 34 pct. 2.1.2. al Convenţiei Poştale Universale ambele semnate le Seul la 14.09.1994; Republica Moldova a aderat prin Hotărîrea Parlamentului nr. 1159-/1997, Tratate internaţionale, 1999, v. 12).
La repararea prejudiciului se va ţine cont şi de faptul dacă contractul sau legea stabilesc plata unei clauze penale pentru neexecutarea obligaţiei. Dacă există o astfel de prevedere (clauză penală contractuală) se va aplica art. 626 alin. (2) care stabileşte o normă dispozitivă: creditorul are dreptul să pretindă doar repararea prejudiciului în partea neacoperită prin clauza penală (clauza penală inclusivă), dacă legea ori contractul nu prevăd altfel. Clauza penală alternativă, punitivă şi exclusivă se percepe doar atunci cînd legea sau contractul le prevede în mod expres.
Prin excepţie de la principiul reparării integrale a prejudiciului, părţile prin contract îşi pot limita răspunderea sau aceasta poate fi limitată prin lege.
3. În baza alin.(3) art.610 se poate pretinde doar repararea prejudiciului direct. Clasificarea prejudiciilor în directe şi inidrecte se face după cum acestea sînt sau nu sînt consecinţe nemijlocite a faptei ilicite păgubitoare. Prejudiciul indirect nu este un rezultat necesar al faptei ilicite şi producerea lui se datorează în mare parte concursului unor împrejurări întîmplătoate pe lîngă fapta ilicită. Dat fiind lipsa unei legături cauzale suficiente între fapta ilicită şi acest prejudiciu, urmează de reparat doar prejudiciul direct. Însă nu trebuie de confundat prejudiciul indirect cu acel prejudiciu care, în cazul obligaţiilor cu caracter îndelungat adesea este rezultatul executării necorespunzătoare a obligaţiei, ce se exprimă în ivirea defectelor ascunse după o perioadă de timp. La momentul încălcării obligaţiei, prejudiciul fie încă nu survine, fie nu are caracter vizibil. Despăgubirea, evident poate fi cerută după o anumită perioadă de timp de la săvîrşirea faptei ilicite.
4. Scopul reparării oricărui prejudiciu depinde de previziunea părţilor, fiindcă se consideră prejudiciu reparabil ca urmare a nerespectării unui contract acele pierderi, care au fost în mod raţional prevăzute de părţi. Numai în condiţii de previzibilitate părţile şi-au manifestat voinţa, asumîndu-şi obligaţii civile.
Alineatele (4) şi (5) reglementează repararea prejudiciului previzibil şi imprevizibil pentru a aprecia limitele răspunderii debitorului. Astfel, în lipsa dolului debitorului, răspunderea se va limita la repararea prejudiciului previzibil în momentul încheierii contractului, luîndu-se în consideraţie împrejurările pe care părţile (în special debitorul) la acel moment le cunoştea sau trebuia să le cunoască, avîndu-se în vedere şi experienţa lor.
Previzibilitatea daunei se apreciază în raport cu momentul încheierii contractului şi atît timp cît condiţiile avute în vedere de părţi la acea dată se menţin. Un debitor prudent nu se angajează la repararea unui prejudiciul peste limita a ceea ce el a putut să prevadă la încheierea contractului.
Regulile enunţate se aplică în cazul neexecutării obligaţiilor contractuale. De principiu, în cadrul răspunderii delictuale, debitorul răspunde atît pentru prejudiciul previzibil, cît şi pentru cel imprevizibil.
Articolul 611. Determinarea întinderii prejudiciului
La determinarea întinderii prejudiciului se ţine cont de interesul pe care creditorul îl avea în executarea corespunzătoare a obligaţiei. Determinante pentru această estimare sînt locul şi timpul prevăzute pentru executarea obligaţiilor contractuale.
Determinarea întinderii prejudiciului reprezintă activitatea de stabilire a naturii, particularităţilor şi a întinderii urmărilor negative directe ale faptei ilicite, care generează răspunderea civilă. Determinarea prejudiciului anticipează momentul determinării reparaţiei (despăgubirii, compensaţiei). Reparaţia este determinată reieşind din întinderea prejudiciului (prejudiciul efectiv, venitul ratat).
Participanţii la raporturile obligaţionale sînt ţinuţi să execute obligaţiile în modul corespunzător, potrivit condiţiilor negociate în contract, în baza legii sau reieşind din condiţiile obişnuite ale circuitului civil. Fiecare creditor este interesat în respectarea acestei reguli. Articolul comentat stabileşte că la determinarea întinderii prejudiciului se va ţine cont de interesul pe care crediotrul îl avea în executarea corespunzătoare a obligaţiei.
În cod lipseşte o normă generală, care ar stabili limitele acordării despăgubirilor. Ne vom conduce însă de principiul că creditorul nu se poate îmbogăţi fără just temei şi poate valorifica dreptul său la despăgubire doar cu bună credinţă, nefăcînd abuz . Se va lua în calcul orice beneficiu pe care l-a avut creditorul ca rezultat al neexecutării. Acestea se pot manifesta în formă de sume economisite, de exemplu, în urma neexecutării de către debitor a unui contract neavantajos creditorului; evitarea unor cheltuieli suplimentare de cazare într-un hotel de la punctul de destinaţie, atunci cînd cărăuşul a întîrziat cu executarea obligaţiei de transportare etc.
De regulă creditorul este interesat în executarea corespunzătoare a obligaţiei. Uneori însă poate fi interesat în întîrzierea executării acesteia şi această împrejurare trebuie luată în consideraţie la aprecierea mărimii despăgubirilor, de exemplu, cumpărătorul este interesat ca vînzătorul să întîrzie cu predarea bunului, deoarece la moment nu dispune de bani pentru achitare, iar contractul prevede penalităţi de întîrziere. În acelaşi context creditorul se poate arăta extrem de interesat în executarea la timp a obligaţiei, de exemplu în confecţionarea la timp a rochiei de mireasă; ajungerea la timp în locul de unde trebuia să schimbe alt mijloc de transport, în cazul transportului combinat; executarea unei picturi, comandate pentru o anumită ocazie etc.
Obligaţia trebuie să fie executată în locul corespunzător. Locul corespunzător este stabilit prin lege sau contract. Aceasta prezintă importanţă şi sub aspectul cine va suporta cheltuielile de transport pînă la /de la acel loc, astfel că creditorul este interesat ca obligaţia să fie executată în locul ales (stabilit).
Uneori existenţa unui prejudiciu este incontestabilă, însă creditorului îi este dificil, chiar imposibil să facă proba întinderii acestuia. În atare situaţii instanţa de judecată nu va respinge acţiunea, ci va aprecia la intima convingere suma despăgubirilor reieşind din principiul umanismului şi al echităţii, precum şi din faptul că nu este neapărat necesar ca creditorul să prezinte dovada unor sume exacte a prejudiciului ce i s-a cauzat. Dacă faptul cauzării prejudiciului a fost dovedit, volumul şi mărimea acestuia pot fi presupuse.
Determinarea întinderii prejudiciului poate fi făcută atît de instanţa de judecată, cît şi de părţi. Instanţele sînt obligate să arate care sînt elementele pe baza cărora se determină întinderea prejudiciului ce trebuie reparat, să determine paguba în bază de probe, luînd în consideraţie împrejurările fiecărui caz în parte. Se va determina separat prejudiciul efectiv şi venitul ratat pentru a efectua cu uşurinţă verificările necesare pe cale de atac, în caz de necesitate.
Articolul 612. Vinovăţia îndreptăţitului la nasterea prejudiciului
(1) Dacă la naşterea prejudiciului sau a unei alte obligaţii de compensare a concurat vinovăţia celui îndreptăţit la despăgubire sau la compensare, existenţa şi întinderea obligaţiei de despăgubire sau de compensare depind de împrejurări şi, în special, de măsura în care prejudiciul este cauzat de o parte sau de cealaltă parte.
(2) Dispoziţia alin.(1) se aplică şi atunci cînd vinovăţia celui prejudiciat se restrînge la faptul că el a omis să preîntîmpine sau să diminueze prejudiciul.
1. Un prejudiciu poate fi cauzat şi prin concurenţa vinovăţiei creditorului (îndreptăţitului), avîndu-se în vedere ambele forme ale vinovăţiei acestuia. În acest caz nu este vorba despre răspunderea mixtă, deoarece creditorul nu-şi poate leza propriile drepturi subiective. Dacă îndreptăţitul nu a avut un comportament ireproşabil, diligent şi prin aceasta a contribuit la cauzarea sau sporirea prejudiciului, despăgubirea trebuie să fie micşorată sau exclusă în dependenţă de împrejurările cazului, de forma vinovăţiei creditorului, precum şi de faptul, în ce măsură vina creditorului a contribuit la neexecutarea obligaţiei. Instanţa de judecată este obligată să ia în consideraţie aceste împrejurări la emiterea hotărîrii. Pe lîngă această normă cu un conţinut general, Codul prevede şi reglementări speciale prin care despăgubirea este exclusă sau limitată în dependenţă de vinovăţia îndreptăţitului. De exemplu:
-
în contractele sinalagmatice persoana obligată, dacă nu s-a obligat prima, este în drept să refuze executarea propriei obligaţii în măsura în care cealaltă parte nu-şi execută obligaţia corelativă (art. 705);
-
debitorul nu este în întîrziere atîta timp cît creditorul întîrzie în primirea executării (art. 593 alin. 3). Orice creditor contractual este nu numai în drept, cît şi obligat să primească executarea.Neexecutarea acestei obligaţii, fie atunci cînd refuzul are loc explicit, fie prin împiedicare, prin dol sau culpă, constituie un fapt culpabil al creditorului, de natură a înlătura sau a diminua răspunderea debitorului la plata daunelor interese. În baza art. 595, creditorul este obligat să repare prejudiciul debitorului cauzat pentru întîrzierea acceptării prestaţiei.
-
temei de micşorare a mărimii reparaţiei debitorului serveşte şi acţiunile intenţionate sau neglijente a creditorului prin care se contribuie la mărirea prejudiciului. De exemplu, cumpărătorul, neprimind marfa de la vînzător este nevoit să o procure de la alt agent economic, dar la un preţ exagerat de mare în raport cu preţurile existente pe piaţa de mărfuri similare, deşi a avut posibilitate să cumpere acele bunuri la preţ rezonabil. Diferenţa de preţ nu poate fi pretinsă de cumpărător vînzătorului.
-
cărăuşul este exonerat de răspundere pentru distrugerea, pierderea, deteriorarea încărcăturii sau depăşirea termenului de transportare dacă acestea se datorează vinovăţiei celui îndreptăţit să dispună de încărcătură (art. 1008) sau cărăuşul nu răspunde pentru distrugerea, pierderea, deteriorarea bagajelor, care i-au fost încredinţate de pasager, dacă se dovedeşte vina pasagerului (art. 989).
-
în materie de răspundere delictuală întîlnim o situaţie similară. Art. 1410 reglementează răspunderea posesorului izvorului de pericol sporit. Temei pentru eliberarea de răspundere este intenţia părţii vătămate (nu este şi cazul culpei acesteia). Concluzia ce se impune este că dacă posesorul mijlocului de pericol sporit nu poartă nici o vină în cauzarea prejudiciului, iar persoana vătămată a acţionat prin culpă uşoară, prejudiciul va fi acoperit în întregime de debitor.
Fundamentul excluderii răspunderii debitorului în cazul cauzării prejudiciului prin intenţia persoanei vătămate este reglementat de art. 1417,alin. (1). În aceeaşi ordine de idei, culpa gravă a îndreptăţitului duce la micşorarea despăgubirilor, cu excepţia a 3 cazuri:
-
cînd prejudiciul a fost cauzat unui minor care nu a împlinit 14 ani;
-
în cazul cauzării prejudiciului unei persoane incapabile;
-
în cazul cauzării prejudiciului de către organele de resort la aplicarea sancţiunilor penale, administrative şi măsurilor preventive (art. 1405).
În primele 2 situaţii nu putem vorbi despre vina minorului sau a incapabilului, deoarece aceştea nu dispun de discernămînt propriu-zis.
2.Partea vătămată trebuie să ia toate măsurile pentru a preîntîmpina sau evita producerea unor prejudicii, ori pentru a limita întinderea lor. Uneori această regulă generală este confirmată şi prin norme speciale de drept civil. Astfel,potrivit art. 1316 alin.(1),lit.d), asiguratul este obligat să întreprindă acţiuni, ce depind de el pentru a evita producerea cazului asigurat sau pentru a limita pagubele cauzate de producerea lui. În baza acestei obligaţii, asiguratul are şi un drept corelativ: de a pretinde compensarea cheltuielilor aferente evitării producerii cazului asigurat sau limitării oportune a prejudiciilor pasibile de despăgubire (art.1315 alin.(1), lit.d)).
Dacă creditorul nu a luat toate măsurile pentru omiterea ori diminuarea prejudiciului, instanţa de judecată poate micşora cuantumul despăgubirilor pe care le acordă sau poate exclude dreptul la despăgubire. Spre deosebire de alin.(1), al doilea alineat al articolului comentat se manifestă prin omisiuni ale creditorului. Vom exemplifica prin: o gospodărie ţărănească a încheiat un contract de vînzare a unei cantităţi de roşii. Debitorul nu a executat obligaţia de a prelua bunurile în termenul indicat în contract şi roşiile, fiind bunuri perisabile, în cîteva zile s-au alterat. Creditorul nu a întreprins nici un fel de măsuri în vederea preîntîmpinării prejudiciului, deşi putea să acţioneze; depistînd faptul că antreprenorul, din nepricepere utilizează materiale de construcţie necalitative, clientul nu obiectează astfel că rezultatul lucrării este inutilizabil conform destinaţiei; persoana prejudiciată care a omis cu intenţie ori din cuplă gravă, să înlăture prin mijloace legale prejudiciul cauzat de o autoritate publică sau de o persoană cu funcţii de răspundere, nu poate pretinde repararea prejudiciului (art. 1404 alin. 3).
La aplicarea regulei enunţate în art. 612 trebuie de dat dovadă de o atenţie deosebită cît priveşte prejudiciile cauzate sănătăţii sau integrităţii corporale a victimei. Astfel, refuzul victimei de a se supune unei intervenţii chirurgicale riscante nu poate fi considerat drept faptă culpabilă de natură a o decădea din dreptul la despăgubire.
Debitorul este cel, care trebuie să dovedească vina îndreptăţitului la repararea prejudiciului, în vederea diminuării ori excluderii despăgubirilor.
Articolul 613. Restituirea celor economisite în cazul exonerării de răspundere
Dacă dovedeşte că neexecutarea obligaţiei nu îi este imputabilă, debitorul trebuie să restituie creditorului tot ceea ce a economisit ca urmare a neexecutării.
Exonerarea de răspundere pentru neexecutarea obligaţiilor are loc atunci, cînd debitorului nu îi este imputabilă neexecutarea din cauza unor împrejurări externe, străine vinovăţiei acestuia, cum ar fi: forţa majoră, cazul fortuit, vinovăţia creditorului. Această regulă se va aplica în contractele sinalagmatice. În baza art. 707 alin.(1) dacă o prestaţie din contractul sinalagmatic devine imposibilă din motive independente de părţi, cea care trebuie să execute prestaţia devenită imposibilă pierde dreptul de a cere executarea obligaţiei corelative, iar în cazul cînd creditorul a executat prestaţia sa debitorul se obligă să restituie cele economisite astfel.
Această regulă îşi are originea în normele privind îmbogăţirea fără justă cauză (art. 1389-1397). Îmbogăţirea fără justă cauză presupune în cazul dat, că debitorul a realizat o sporire a activului sau micşorarea pasivului patrimoniului său în dauna creditorului care suportă o diminuare corespunzătoare, în lipsa unui temei juridic care să le justifice şi va restitui valoarea cu care debitorul s-a îmbogăţit astfel, dar nu mai mult decît valoarea diminuării. Drept exemplu poate servi raportul de vînzare-cumpărare a unei case de locuit în care cumpărătorul a prestat obligaţia de achitare a preţului, iar vînzătorul urma să transmită dreptul de proprietate la data indicată de părţi în contract. Între timp construcţia a fost distrusă ca urmare a unui eveniment de forţă majoră, fapt ce angajează pentru vînzător obligaţia de a restitui cumpărătorului plata efectuată.
Dostları ilə paylaş: |