Articolul 546.Efectele incapacităţii de plată a unuia dintre debitorii solidari În cazul în care de la unul dintre debitorii solidari nu se poate obţine, din cauza incapacităţii lui de plată, partea ce îi revine din prestaţie, acea parte trebuie suportată în părţi egale de ceilalţi debitori, inclusiv de cel faţă de care creditorul a renunţat la solidaritate, dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
Scopul acestui articol este de distribui între toţi debitori solidari riscul insolvabilităţii unui dintre debitorii solidari. Această dispoziţie se aplică doar în cazul în care cota-parte din datorie nu poate fi încasată de la unul din debitorii solidari din cauza incapacităţii de plată a acestuia. Pentru aplicarea acestei dispoziţii nu este necesar ca în privinţa debitorului respectiv să fie introdusă o cerere de insolvabilitate. Această dispoziţie nu se va aplica în cazurile în care partea din datorie nu poate fi încasată din alte motive. Spre exemplu din cauza expirării termenului de prescripţie extinctivă.
Debitorul care a executat obligaţia în proporţie ce depăşeşte partea sa din obligaţie poate cere de la ceilalţi debitori solidari ceia ce a plătit suplimentar în limita cotelor de obligaţie a celorlalţi debitori (vezi comentariul la art. 544). În relaţiile dintre debitori fiecare răspunde în limita cotei-părţi din obligaţie care-i revine (vezi comentariul la art. 545). În aceste condiţii insolvabilitatea unuia dintre debitorii solidari ar trebui suportată de către debitorul solidar care a executat obligaţia. Această soluţie nu se justifică din punct de vedere al echităţii. În scopul instaurării unui echilibru echitabil între toţi debitorii solidari legiuitorul a distribuit riscul insolvabilităţii unuia sau mai multor debitori solidari între ceilalţi debitori solidari. Deci în cazul în care unul din debitorii solidari este insolvabil partea din obligaţia solidară care revine acestuia se va distribui între ceilalţi debitori, inclusiv cel care a achitat obligaţia şi cel care a fost eliberat de solidaritate de către creditor.
Cota-partea din obligaţie a debitorului insolvabil se va împărţi între ceilalţi debitori în părţi egale. Distribuirea în părţi egale a cotei părţi a debitorului insolvabil se justifică prin prezumţia că părţile din datorie ale debitorilor sînt egale. În cazul în care legea sau contactul prevede că părţile din datorie ale debitorilor solidari nu sînt egale cota-parte din datorie a debitorului insolvabil se va distribui între ceilalţi debitori proporţional părţilor din datorie care aparţin fiecăruia dintre debitori.
Regulile cu privire la suportarea riscului insolvabilităţii unuia dintre debitorii solidari se vor aplica doar în condiţiile în care legea sau contractul nu vor stipula altceva. Deci prin lege sau contract se va putea stipula fie că riscul insolvabilităţii este suportat doar de unii dintre debitorii solidari fie că riscul va fi suportat în alte proporţii decît cele stabilite în acest articol.
Articolul 547.Excepţiile opuse codebitorului Debitorul solidar urmărit de codebitorul care a executat obligaţia îi poate opune acestuia excepţiile comune pe care codebitorul care a executat obligaţia nu le-a opus creditorului.
Scopul acestui articol este de a permite debitorului solidar faţă de care s-a introdus o acţiune de regres să opună debitorului care a executat obligaţia excepţiile comune pe care ultimul nu le-a opus creditorului. Debitorul urmărit nu poate opune codebitorului excepţiile personale ale debitorului care a executat obligaţia, ale debitorului urmărit sau a altui debitor solidar şi care nu au fost opuse creditorului.
În conformitate cu art. 534 fiecare dintre debitori poate opune creditorului excepţiile personale sau excepţiile comune tuturor debitorilor. În cazul în care unul dintre debitori nu opune creditorului excepţiile comune şi execută obligaţia acesta î-i lipseşte pe ceilalţi debitori de posibilitatea de a se libera de obligaţie prin opunerea excepţiilor respective creditorului . Pentru a asigura dreptul debitorilor la excepţiile respective legiuitorul a prevăzut că acestea vor putea fi opuse creditorului, care a executat obligaţia fără a invoca excepţiilecomune, în cazul în care acesta va intenta o acţiune de regres.
Acest articol nu exclude posibilitate debitorului solidar urmărit de codebitorul care a executat obligaţia pentru partea din obligaţie a acestuia de a ridica alte excepţii pe care le are faţă de cel care intentează acţiunea de regres, inclusiv cele care au luat naştere în temeiul altor raporturi juridice.
Articolul 548.Suspendarea, întreruperea sau expirarea prescripţiei faţă de un debitor solidar Suspendarea, întreruperea sau expirarea termenului de prescripţie faţă de un debitor solidar nu are efecte faţă de codebitorii lui.
Scopul acestui articol este de a stipula că suspendarea, întreruperea sau expirarea termenului de prescripţie pentru un debitor solidar nu suspendă, nu întrerupe şi nu împlineşte termenul de prescripţie pentru un alt debitor solidar.
Prescripţia extinctivă curge separat pentru fiecare debitor solidar separat. De aici rezultă că în cazul în care prescripţia extinctivă a fost suspendată, s-a întrerupt sau expirat pentru unul dintre debitorii solidari pentru ceilalţi debitori solidari prescripţia continuă să curgă. De menţionat că şi începutul cursului prescripţiei extinctive poate începe separat pentru fiecare debitor solidar deoarece fiecare dintre debitori se poate obliga în mod diferit unii pur alţii sub condiţie, alţii sub termen (vezi comentariul la art. 532).
Articolul 549.Reprezentarea codebitorilor solidari Debitorul solidar îi reprezintă pe codebitorii lui în toate actele îndreptate la stingerea sau reducerea obligaţiei.
Scopul acestui articol este de a stipula că efectele favorabile ale actelor unuia dintre debitorii solidari vor produce efecte şi pentru ceilalţi debitori solidari.
În toate cazurile în care unul dintre debitorii solidari întreprinde acţiuni menite să stingă sau să diminueze obligaţia solidară se va prezuma că el acţionează în numele tuturor debitorilor solidari şi deci de efectele acestor acte profită şi debitorii solidari care nu au participat la încheierea actelor respective. Acest lucru este valabil şi pentru actele care tind să conserve obligaţia şi urmăresc să prevină ca datoria să devină mai oneroasă. În schimb în cazul actelor care urmăresc să facă datoria mai oneroasă se prezumă că fiecare dintre debitor acţionează în nume propriu şi debitorul respectiv este obligat să demonstreze că a avut mandat să reprezinte şi ceilalţi debitori solidari.
De menţionat că dreptul de reprezentare este exclus în cazul în care obligaţia solidară se stinge sau se reduce iar debitorii trebuie să execute o altă obligaţie. Spre exemplu unul din debitorii solidari nu are dreptul de a stinge obligaţia solidară prin novaţie în lipsa unui mandat expres din partea celorlalţi debitori solidari (vezi comentariul la art. 665).
Secţiunea a 4-a OBLIGAŢIILE DE ALTERNATIVĂ ŞI OBLIGAŢIILE FACULTATIVE
Articolul 550.Obligaţia de alternativă Obligaţia este de alternativă în cazul în care are drept obiect două sau mai multe prestaţii principale, dintre care executarea uneia eliberează integral debitorul.
Scopul acestui articol este de a defini obligaţiile alternative.
Obligaţia este alternativă în cazul în care debitorul este obligat să execute creditorului două sau mai multe prestaţii principale dar poate să se elibereze de obligaţie executînd una din prestaţiile care constituie obiectul obligaţiei. Deci la momentul în care se obligă debitorul obligaţia constă din două sau mai multe prestaţii principale adică are mai multe obiecte. La momentul executării însă debitorul este ţinut doar la una dintre prestaţiile care constituie obiectul obligaţiei, deci obligaţia are un singur obiect.
Obligaţia devine alternativă numai în cazul în care se întrunesc condiţiile necesare pentru ca ambele prestaţii să devină obiect al obligaţiei. În cazul în care aceste condiţii sînt întrunite numai pentru una din prestaţii obligaţia va fi considerată simplă.
Caracterul alternativ al obligaţiei se determină în dependenţă de obiectul obligaţiei fără a ţine cont de numărul debitorilor sau al creditorilor.
De menţionat că obligaţia va fi alternativă şi în cazul în care debitorul va fi obligat să execute, pentru a se libera, mai mult decît una dintre pluralitatea de prestaţii care constituie obiectul obligaţiei. Spre exemplu obiectul unei obligaţii constă din trei prestaţii dar debitorul se poate libera executînd două dintre acestea. În aceste cazuri relaţiile dintre părţi vor fi reglementate de aceleaşi norme ca şi în cazul în care debitorul pentru a se libera trebuie să execute o prestaţie din mai multe prestaţii care constituie obiectul obligaţiei, ţinînd cont de adaptările necesare.
Nu trebuie de confundat obligaţiile alternative cu obligaţiile conjunctive. În cazul obligaţiilor conjunctive debitorul este ţinut la două sau mai multe prestaţii care constituie obiectul obligaţiei şi pentru a se libera trebuie să execute toate prestaţiile. Deci debitorul obligaţiei conjunctive va fi liberat de obligaţie numai în momentul în care va executa toate prestaţiile care constituie obiectul obligaţiei.
Articolul 551.Dreptul de alegere a prestaţiei (1) Dreptul de a alege prestaţia aparţine debitorului dacă nu a fost atribuit expres creditorului.
(2) Dacă partea căreia îi aparţine dreptul de a alege prestaţia nu a făcut alegerea nici în termenul suplimentar acordat după punerea în întîrziere, dreptul de a alege prestaţia revine celeilalte părţi.
(3) Alegerea se face prin declaraţie faţa de cealaltă parte sau prin executarea propriu-zisă a prestaţiei. Prestaţia aleasă este considerată ca datorată de la bun început.
Scopul acestui articol este de a institui prezumţia dreptului debitorului de a alege dintre prestaţiile alternative prestaţia pe care o va executa, de a stabili consecinţele în cazul în care partea care are dreptul de alege a prestaţiei omite s-o facă şi după punerea în întîrziere şi de a reglementa modul de efectuare a prestaţiei.
În cazul în care legea sau contractul nu prevede altceva dreptul de alegere a prestaţiei care trebuie executată aparţine debitorului. Deşi la alineatul întîi se stipulează că dreptul de alegere al creditorului trebuie să fie stipulat în mod expres considerăm că voinţa părţilor în acest sens poate fi şi tacită dacă dreptul de alegere al debitorului rezultă cu certitudine din voinţa părţilor.
Alin. (2) prevede că în cazul în care partea care trebuie să aleagă prestaţia datorată nu efectuează alegerea în termenul stabilit dreptul de alegere a prestaţiei trece la cealaltă parte dacă: a) cel care nu a făcut alegerea în termenul stabilit a fost pus în întîrziere (vezi comentariul la art. 617); şi b) după punerea în întîrziere celui care trebuie să facă alegerea i-a fost stabilit un termen suplimentar pentru a face alegerea şi termenul a expirat fără ca alegerea să fie făcută. Durat termenului suplimentar se determină în dependenţă de circumstanţele concrete ale cauzei şi trebuie să fie suficient de lung pentru a permite celui care trebuie să facă alegerea să execute această obligaţie în interiorul termenului.
Atît debitorul cît şi creditorul căruia îi aparţine dreptul de alegere a prestaţiei datorate poate să-şi exercite dreptul printr-o declaraţie adresată celeilalte părţi. Pentru forma declaraţiei de alegere a prestaţiei nu sînt stabilite cerinţe speciale deci poate fi făcută verbal, în scris, prin mijloace de comunicare sau în oricare alt mod. Însă cel care a făcut alegerea trebuie să ţină cont că în caz de litigiu lui îi revine obligaţia de a demonstra faptul că declaraţia despre alegerea prestaţiei a ajuns la cealaltă parte sau că a fost transmisă dar nu a ajuns la destinaţie datorită culpei celui căruia i-a fost adresată declaraţia.
Debitorul mai poate alege prestaţia datorată prin executare. Deci în cazul în care dreptul de alegere a prestaţiei aparţine debitorului şi acesta execută una din prestaţii înainte ca dreptul de alegere a prestaţie să treacă la creditor se va considera că debitorul a ales prestaţia care a fost executată. Se consideră că debitorul a ales prestaţia executată şi în cazul în care debitorul nu a executat obligaţia în mod corespunzător (vezi comentariul la art. 572) cu excepţia cazului în care creditorul are dreptul să refuze primirea executării propuse de către debitor. În cazul în care creditorul poate refuza prestaţia oferită de către debitor se consideră că debitorul nu a executat prestaţia şi deci nu a făcut nici alegerea prestaţiei datorate prin executare. În cazul în care deşi obligaţia este necorepunzătoare dar creditorul nu o poate respinge se va considera că debitorul a făcut alegerea prestaţie şi va fi ţinut să-l despăgubească pe creditor pentru executarea necorespunzătoare.
Indiferent de modul în care a fost făcută alegerea prestaţia aleasă se consideră că a fost datorată de la început. Prin aceasta trebuie de înţeles că alegerea prestaţiei datorate produce efecte retroactive şi se va considera că debitorul datora anume această prestaţie de la momentul apariţiei obligaţiei. Şi invers, din momentul alegerii prestaţiei datorate se va considera cu efecte retroactiv că cealaltă prestaţie nu a fost obiect al obligaţiei.
Articolul 552.Interdicţia prestaţiilor parţiale Debitorul nu este în drept şi nici nu poate fi obligat să execute o parte dintr-o prestaţie şi o parte din alta.
Scopul acestui articol este de a consfinţi principiul indivizibilităţii plăţii în cazul obligaţiilor alternative şi de a stipula că nici creditorul nu-l poate obliga pe debitor să presteze fracţiuni din fiecare prestaţie.
Debitorul sau creditorul care are dreptul de alegere a prestaţiei nu poate alege o partea dintr-o prestaţie şi o parte din altă prestaţie chiar dacă va considera că aceasta este mai favorabil pentru cealaltă parte, dacă nici una din prestaţii nu mai poate fi executată integral sau dacă nici una din prestaţii nu mai poate fi aleasă din alte motive. Această regulă se aplică atît în cazul în care prestaţiile sînt imposibile din culpa uneia dintre părţi cît şi în cazul în care imposibilitatea nu se datorează culpei uneia dintre părţi.
Dacă debitorul sau creditorul vor alege o parte dintr-o prestaţie şi o parte din altă prestaţie se va considera că debitorul, respectiv creditorul, nu a ales prestaţie şi dreptul de alegere a prestaţiei va trece la cealaltă parte după punerea în întîrziere a părţii care trebuia să facă alegerea şi stabilirea unui termen suplimentar pentru exercitarea acestui drept (vezi comentariul la art. 551).
Articolul 553.Efectul imposibilităţii efectuării unor prestaţii în cazul în care alegerea aparţine debitorului (1) Debitorul care are dreptul de a alege prestaţia, în cazul în care una din prestaţii nu poate fi executată, trebuie să execute prestaţia rămasă.
(2) Dacă, în aceleaşi împrejurări, executarea ambelor prestaţii devine imposibilă, iar imposibilitatea executării fiecăreia se datorează vinovăţiei debitorului, acesta este ţinut să despăgubească creditorul pînă la concurenţa valorii prestaţiei care a rămas ultima.
Scopul acestui articol este de a stabile efectele imposibilităţii executări uneia sau a ambelor prestaţii în cazul în care dreptul de alegere a prestaţiei datorate aparţine debitorului. Trebuie de menţionat că dispoziţiile acestui articol sînt aplicabile situaţiilor în care prestaţia a devenit imposibilă înainte ca debitorul să-şi exercite dreptul de alegere a prestaţiei. În cazul în care debitorul şi-a exercitat dreptul de alegere a prestaţiei aceste dispoziţii nu se aplică deoarece obligaţia nu mai este alternativă şi debitorul este ţinut să execute doar obligaţia aleasă (vezi comentariul la art. 551 alin. (3)). Dacă ulterior alegerii de către debitor a prestaţiei datorate executarea acesteia devine imposibilă fie din culpa debitorului fie în lipsa culpei acestuia se vor aplica regulile generale cu privire la neexecutarea obligaţiei (vezi comentariul la art. 602 şi următoarele). Dacă cealaltă prestaţie totuşi este posibilă debitorul nu-l poate obliga pe creditor să primească prestaţia posibilă şi nici nu poate fi obligat de creditor să execute prestaţia posibilă. Această soluţie se explică prin faptul că din momentul în care debitorul şi-a exercitat dreptul de alegere prestaţia posibilă a încetat cu efect retroactiv să fie obiect al obligaţiei.
În conformitate cu prevederile alin. (1) în cazul în care dreptul de alegere a prestaţiei aparţine debitorului şi una din prestaţiile alternative devine imposibilă debitorul pierde dreptul de alegere şi din momentul în care una din prestaţii devine imposibilă debitorul este obligat să execute cealaltă prestaţie. Deci, pe de o parte această dispoziţie î-l lipseşte de debitor de dreptul de a alege prestaţia devenită imposibilă, fapt care iar permite să se elibereze de obligaţie în cazul în care nu este în culpă pentru imposibilitatea prestaţiei. Pe de altă parte această dispoziţie exclude posibilitatea creditorului de a-l urmări pe debitor în cazul în care acesta este în culpă pentru imposibilitatea prestaţiei.
Debitorul este obligat să execute prestaţia rămasă atît în cazul în care cealaltă prestaţie a devenit imposibilă din culpa debitorului cît şi în cazul în care debitorul nu este în culpă pentru imposibilitatea prestaţiei. Această soluţie se justifică prin faptul că legiuitorul nu a făcut distincţie între situaţia în care debitorul este în culpă şi situaţia în care debitorul nu este în culpă pentru imposibilitatea prestaţiei.
Debitorul va fi obligat să execute prestaţia rămasă chiar şi în cazul în care prima prestaţie a devenit imposibilă din culpa creditorului. Această soluţie rezultă din modul în care a fost redactat alinatul unu. Debitorul însă va putea cere creditorului repararea prejudiciului cauzat prin faptul că a fost lipsit de posibilitatea de a alege să execute prestaţia devenită imposibilă sau alt prejudiciu cauzat patrimoniului sau persoanei debitorului.
Alin. (2) reglementează situaţia în care dreptul de alegere a prestaţiei aparţine debitorului şi ambele prestaţii au devenit imposibile din culpa debitorului. În acest caz debitorul este obligat să-l despăgubească pe creditor pentru faptul că nu a executat prestaţia care a devenit imposibilă ultima. Această soluţie se justifică prin faptul că debitorul indiferent de faptul dacă este în culpă sau nu pentru imposibilitatea executării primei prestaţii este obligat să execute prestaţia rămasă şi nu este responsabil pentru imposibilitatea primei prestaţii (vezi alin. (1)).
În cazul în care debitorul nu este în culpă pentru imposibilitatea executării nici a uneia dintre prestaţii el este eliberat de obligaţie şi nu va răspunde pentru imposibilitatea executării nici a uneia dintre prestaţii deoarece lipseşte vinovăţia care este un element obligatoriu al răspunderii pentru neexecutare (vezi comentariul la art.603).
În cazul în care ambele prestaţii nu sînt posibile şi nu se poate stabili care dintre prestaţii a devenit imposibilă ultima iar debitorul este vinovat pentru imposibilitatea executării doar a uneia dintre prestaţii trebuie de considerat că a devenit imposibilă ultima prestaţia pentru imposibilitatea căreia este vinovat debitorul. Această soluţie se impune reieşind din faptul că alineatul unu nu permite debitorului de a alege prestaţia imposibilă chiar dacă nu este vinovat pentru imposibilitatea prestaţiei.
În cazul în care ambele prestaţii nu sînt posibile şi nu se poate stabili care dintre prestaţii a devenit imposibilă ultima iar debitorul este vinovat pentru imposibilitatea ambelor prestaţii trebuie considerat că creditorul va putea să-l urmărească pe debitor pentru imposibilitatea prestaţiei care este mai puţin oneroasă pentru debitor. Această soluţie se impune prin faptul că dreptul de alegere aparţine debitorului şi trebuie de prezumat că el ar fi ales să execute prestaţia mai puţin oneroasă.
Articolul 554.Efectul imposibilităţii executării prestaţiei în cazul în care alegerea aparţine creditorului (1) Creditorul care are dreptul de a alege prestaţia trebuie, în cazul în care executarea uneia dintre prestaţii devine imposibilă, să accepte executarea prestaţiei rămase, cu excepţia cazului cînd imposibilitatea executării se datorează vinovăţiei debitorului.
(2) În cazul în care imposibilitatea executării prestaţiei se datorează vinovăţiei debitorului, creditorul are dreptul să ceară fie executarea în natură a prestaţiei rămase, fie repararea prejudiciului adus prin neexecutarea prestaţiei a cărei executare a devenit imposibilă.
(3) Dacă executarea ambelor prestaţii devine imposibilă, iar imposibilitatea se datorează vinovăţiei debitorului, creditorul poate cere repararea prejudiciului adus prin neexecutarea unei prestaţii sau alteia.
Scopul acestui articol este de a stabile efectele imposibilităţii executări uneia sau a ambelor prestaţii în cazul în care dreptul de alegere a prestaţiei datorate aparţine creditorului. Trebuie de menţionat că dispoziţiile acestui articol sînt aplicabile situaţiilor în care prestaţia a devenit imposibilă înainte ca creditorul să-şi exercite dreptul de alegere a prestaţiei. În cazul în care creditorul şi-a exercitat dreptul de alegere a prestaţiei aceste dispoziţii nu se aplică deoarece obligaţia nu mai este alternativă şi creditorul este în dreptul să ceară iar debitorul este ţinut să execute doar obligaţia aleasă (vezi comentariul la art. 551 alin. (3)). Dacă ulterior alegerii de către creditor a prestaţiei datorate executarea acesteia devine imposibilă fie din culpa debitorului fie în lipsa culpei acestuia se vor aplica regulile generale cu privire la neexecutarea obligaţiei (vezi comentariul la art. 602 şi următoarele). Dacă cealaltă prestaţie totuşi este posibilă creditorul nu-l poate obliga pe de debitor să execute prestaţia posibilă iar debitorul nu este în drept să execute prestaţia posibilă. Această soluţie se explică prin faptul că din momentul în care creditorul şi-a exercitat dreptul de alegere prestaţia posibilă a încetat cu efect retroactiv să fie obiect al obligaţiei.
În cazul în care dreptul de a alegere a prestaţiei aparţine creditorului şi una din prestaţiile alternative devine imposibilă creditorul pierde dreptul de a alege prestaţia datorată şi, din momentul în care una din prestaţii devine imposibilă, este obligat să accepte executarea de către debitor a prestaţie care este posibilă. Această obligaţie a creditorului va exista doar în cazurile în care debitorul nu este vinovat pentru imposibilitatea prestaţiei.
Creditorul este obligat să accepte prestaţia rămasă atît în cazul în care creditorul este vinovat pentru imposibilitatea celeilalte prestaţii cît şi în cazul în care creditorul nu este vinovat pentru imposibilitatea prestaţiei. Această soluţie se justifică prin faptul că legiuitorul nu a făcut distincţie între situaţia în care creditorul este în culpă şi situaţia în care creditorul nu este în culpă pentru imposibilitatea prestaţiei.
Creditorul nu este obligat să accepte prestaţia rămasă în cazul în care una din prestaţii a devenit imposibilă din culpa debitorului. În acest caz în conformitate cu prevederile alin. (2) creditorul este în drept fie să accepte executarea prestaţiei care este posibilă fie să ceară de al debitor repararea prejudiciului cauzat prin neexecutarea prestaţiei care a devenit imposibilă. De fapt această dispoziţie vine să stabilească că creditorul menţine dreptul de a alege prestaţia datorată chiar şi în cazul în care o prestaţie a devenit imposibilă din vina debitorului.
Alin. (3) reglementează situaţia în care dreptul de alegere a prestaţiei aparţine creditorului şi ambele prestaţii au devenit imposibile din vina debitorului. În acest caz creditorul are dreptul să ceară de la debitor despăgubiri pentru neexecutarea oricăreia dintre prestaţii. De menţionat că acest drept al creditorului nu depinde de faptul care dintre prestaţii a devenit imposibilă prima. Prin această dispoziţie este stipulat dreptul creditorului de a alege prestaţia datorată de debitor chiar şi în cazul în care ambele prestaţii sînt imposibile dacă debitorul este vinovat pentru imposibilitatea ambelor prestaţii.
În cazul în care debitorul nu este în culpă pentru imposibilitatea executării nici a uneia dintre prestaţii el este eliberat de obligaţie şi nu va răspunde pentru imposibilitatea executării nici a uneia dintre prestaţii deoarece lipseşte vinovăţia care este un element obligatoriu al răspunderii pentru neexecutare (vezi comentariul la art.603).
În cazul în care ambele prestaţii nu sînt posibile şi nu se poate stabili care dintre prestaţii a devenit imposibilă ultima iar debitorul este vinovat pentru imposibilitatea executării doar a uneia dintre prestaţii trebuie de considerat că creditorul are dreptul să ceară debitorului repararea prejudiciului cauzat prin neexeutarea prestaţiei pentru imposibilitatea căreia este vinovat debitorul. Această soluţie se impune reieşind din faptul că dreptul de alegere a prestaţiei aparţine creditorului şi el nu poate fi lipsit de dreptul de alegere prin imposibilitatea prestaţiilor.
