Articolul 954. Termenul de executare a contractului de antrepriză
Părţile contractuale pot conveni asupra unui termen general de executare, iar în caz de necesitate, şi asupra termenului de demarare a lucrărilor, asupra termenului de executare a unor părţi din lucrare şi asupra termenului de finisare a lucrării.
Termenul poate fi modificat numai cu acordul comul al părţilor.
Dacă părţile convin, executarea poate avea loc într-un termen redus sau imediat, în prezenţa clientului.
O clauză esenţială a contractului de antrepriză o constituie termenul de executare. În acest contract termenul de executare se stabileşte prin acordul comun ale părţilor la încheierea contractului. Nu este exclus şi faptul de existenţa a unor termene normative, bunăoară, cînd se efectuează construcţii capitale. Necesitatea stabilirii termenului executării contractului are o importanţă deosebită în cazurile cînd volumul lucrărilor este impunător şi lucrările vor fi efectuate pe o perioadă de lungă durată. Stabilirea termenelor asigură efectuare ritmică a lucrărilor, asigură posibilitatea clientului de a controla cursul lucrărilor, pentru ca lucrările să fie efectuate la timp, calitativ etc.
Părţile pot conveni asupra unui termen de ordin general de executare a contracturlui în ansamblu, iar în dependenţă de circumstanţe şi necesitate şi asupra termenului de demarare a lucrărilor, asupra termenului de executare a unor părţi din lucrare şi asupra termenelului de finisare a lucrării. Prin urmane, în contractul de antrepriză termenele executării obligaţiilor contractuale pot fi separate în următoarele tipuri: general, de demarare, intermendiar (de executare a unor părţi din lucrare) şi de finisare a lucrării.
Fiind o clauză esenţială a contractului de antrepriză teremenului executării poaste fi modificat numai cu acordul părţilor. Iniţiativa modificării termenului îi revine părţilor în aceeaşi măsură, dar în practică această modificare are loc de regulă din iniţiativa antreprenorului. Indiferent cine este iniţiatorul modificrării cert este faptul că partea respectivă trebuie să argumenteze necesitatea modificării.
Legea admite posibilitatea executării contractului de antrepriză într-un termen restrîns, redus, de scurtă durată, de urgenţă sau executarea imediată, în prezenţa cleintului. Aceste termene sunt stabilite de regulă în contractele de deservire curentă a cetăţenilor. Bunăoară, în termen redus se execute lucrările de curăţire chimică a îmbrăcămintei, de reparaţie a încălţămintei ş.a. În prezenţa clientului, bunăoară, pot fi efectuate lucrări de schimbare a unui fermuar, a unei tălpi la încălţăminte.
Unica condiţei legală, care trebui să fie respectată la stabilirea termeneloe este acordul comun ale părţilor. Bineînţeles, în primul rînd., se i-au în consideraţie posibilităpţile antreprenorului de a efectua lucrări respective în termen redus.
Dacă terminarea lucrării devinme imposibilă din motive independente de voinţa părţilor, antreprenorul nu are dreptul să ceară plata retribuţiei.
Antreprenorul are dreputl la retribuţie dacă imposibilitatea terminării lucrării are loc din cauza materialului necalitativ prezentat de client sau a indicaţiilor acestuia, cu condiţie că antreprenorul şi-a execitat obligaţiile informaţionale.
În contractul de antrepriză este stipulată o regulă generală prin care antreprenorul poartă riscul inposibilităţii terminării lucrării. Acest risc se manifestă prin faptul că antreprenorul nu are dreptul să ceară plata retribuţiei dacă terminarea lucrării devine imposibilă din motive independente de voinţa părţilor. Prin urmare, principalul moment îl constituie faptul, că imposibilitatea terminării lucrării poate fi de ordin obiectiv, care rezultă din moteve ce nu depind de voinţa sau dorinţa părţilor. Bunăoară, imposibilitatea se poate datora cazului fortuit, forţei majore sau altor circumstanţe care nu depind de părţi.
Din această regulă generală există unele excepţii, expres prevăzute de lege, cînd antreprenorul are dreptul la retribuţia convenită. Astfel, antreprenorul are dreptul la retribuţie dacă imposibilitatea terminării lucrării are loc:
din cauza materialului calitativ, prezentat de client, sau;
din cauza indicaţiilor clientului cu privire la modul de executare a lucrărilor;
dacă antreprenorul şi-a onorat obligaţiile informaţionale.
Prin urmare, existenţa acestor condiţii în amsamblu îi acordă antreprenorului dreptul de a primi plata retribuţiei în volum deplin, deoarece imposibilitatea terminării lucrării ţine de vinovăţia clientului, care din aceste considerente este obligat să achite retribuţia convenită.
Articolul 956. Riscul pieirii sau deteriorării fortuite a obiectului contractului
Riscul pieirii sau deteriorării frotuite a obiectului contractului pînă la recepţionarea lui îl suportă antreprenorul. Acest risc trece la client o dată cu recepţionarea lucrării.
În cazul în care clientul întîrzie să recepţioneze lucrarea, riscul trece asupta lui de la data la care s-a pus în întîrziere.
În noul Cod civil sunt diferenţiate căteva riscuri referiotare la contractul de antrepriză, şi anume:
riscul pieirii sau deteriorăii fortuite a obiectului contractului (art. 956);
riscul întîtrzieri recepţionării obiectului de către client (art. 956).
Repartizarea riscvului este supusă unor reguli speciale. Norma generală constă în faptul că riscul contractului este suportat de antreprenor, deoarece el şi-a asumat obligaţi de a efectua o lucrare pe riscul său (art. 946). Acest risc să păstrează pănî la transmiterea obiecului contractului clientului. Legea expres stipulează că riscul pieirii sau deteriorării fortuite a obiectului contractului pînă la recepţionarea lui îl suportă antreprenorul. Această regulă se aplică şi în cazul întîrzierii recepţiponării din culpa antreprenorului.
După cum s-a menţionat în art. 940 clientul poartă riscul pieirii sau deteriorării fortuite a bunului dacă el este proprietarul acestui bun. Clientul poartă, de asemenea riscul pieirii fortuite a obiectului contractului din momentul recepţionării lui. Clientul poartă acest risc şi în cazul în care el întărzie cu recepţionarea lucrării. În acest caz riscul trece asupra clientului de la data în care el s-a pus în întîrziere, adică de la data cînd recepţionarea urma să aibă loc.
Riscul pieirii sau deteriorării obiectului contractului, decăt cel fortuit, îl suportă, după caz subiectul care este vinovat de pieirea sau deteriorarea bunului.
Articolul 957. Recepţionarea
După executarea lucrării, clientul este obligat să recepţioneze lucrarea în modul, la locul şi în termenul stabilit de legislaţie sau de contrtact.
Recepţionarea este o declaraţie prin care clientul acceptă lucrarea, cu sau fără rezerve.
Recepţionării i se asimilează situaţia în care clientul nu preia lucrarea în termenul satbilit în acest scop de antreprenor.
O obligaţie principală a clientului o constituie recepţionarea lucrării, care trebuie să fie efectuată după executarea contractului. Din esenţa legii rezultă, că antreprenorul este ţinut să-l informeze pe client despre acest fapt.
Recepţionarea lucrării poate avea loc doar cu respectarea prevederilor stipulate de legislaţie şi de contract. Aceste prevederi se referă la modul, locrul şi termenul recepţionării. Prin urmare, dacă legislaţia nu stipulează asemenea prevederi părţile sunt obligate să convină asupra acestor clauze la încheierea contractului. În caz contrar se pot isca careva divergenţe, care urmează a fi soluţionate de către părţi imediat după ce antreprenorul a declarat clientului despre finisarea lucrării. Careva reguli generale în această privinţă, cu excepţia termenului, legislaţia nu stipulează, dar reieşind din circumstanţele reale se poate menţiona, bunăoară, că dacă lucrarea reprezintă o constructuţie, apoi locul este determilat de natura şi locul acestui obiect, cu prezenţa, după caz, şi necesitate a specialiştilor sau experţilor în construcţie.
Legea stabileşte o regulă generală prin care recepţionării i se asimilează situaţia în care clientul nu preia lucrarea în termenul stabillit în acest scop de antreprenor. Din această regulă rezultă, că antreprenorul poate stabili termenul de recepţionare a lucrării şi dacă cleitnul nu efectuiază recepţionarea în acest termen, apoi această situaţie este considerată, în virtutea legii, ca recepţionare. Prin urmare, în asemenea situaţii cleitnul va purta şi riscul întîrzierii recepţionării.
În lege este stipulată o regulă specială care confirmă însuşi faptul recepţionării lucrării de către client. Astfel, recepţionarea este o declaraţie prin caew clientul acceptă lucrarea, cu sau fără rezerve. Această declaraţie poate fi efectuată atătă în formă verbală, cît şi în formă scrisă, sau prin acţiunile concrete ale clientului, care demonstrează consimţămîntul de a accepta lucrarea. Dacă recepţionarea este efectuată cu careva rezerve se cere forma scrăsă a acceptării lucrării.
Articolul 958. Documentarea recepţionării
Viciile şi abaterile constatate trebuie stipulate în actul de recepţionare semnat de părţi sau întocmit unilateral, în care se stabileşte modul, condiţiile şi termenul de înlăturare pe condul antreprenorului.
Viciiler şi abaterile sunt înlăturate pe contul antreprenorului.
Clientul care a acceptat lucrarea fără rezerve conservă totuşi dreptruile împotriva antreprenorului în cazul viciilor ascunse.
Dacă în cadrul revcepţionării lucrării au fost depistate careva vicii şi abateri de la indicaţiile clientuzlui sau condiţiile contractuale părţile sunt ţinute de a întocmi un document special – actul de recepţionare. Legea stipulează unele prevederi faţă de acest document, şi anume: în el să fie stipulate viciile şi abaterile fie evidente sau ascunse şi stabilite în cadrul recepţionării lucrării, să fie semnate de ambele părţi şi să fie stabilite modul, condiţiile şi termenele de înlăturare a viciilor şi a abaterilor constatate. Dacă o parte se eschivează de la întocmirea sau semnarea acestui document legea admite posibilitatea întocmirii unilaterale a unui astfel de document, care va avea aceeaşi valoarea juridică ca şi documentul întocmit şi semnat de ambele părţi.
Foarte inportatn este faptul că la întocmirea actului de recepţionare părţile sunt ţinute de a conveni asupra modului condiţiilor şi termeneilor de înlăturare a viciilor şi a abaterilor constatate. Aceste fapte sunt apreciate, după caz, reieşind din natura, mărimea, graviditatea viciilor şi abaterilor constatate, timpul, volumul materialelor necesare pentru efectuarea lucrărilor suplimentare. Părţile stabilesc de asemenea cine va efectua aceste lucrări şi în ce ordine etc.
Legea expres stipulează o regulă imperativă cu privire la costul lucrărilor necesare pentru înlăturarea viciilor şi abaterilor, şi anume, ele sunt efectuate pe contul antreprenoului. Din esenţa legii rezultă, că aceste lucrări trebuie să fei efectuate de antreprenor, iar în caz contrar este posibil să fie efectuate de o altă persoană sau client, dar în toate cazurile pe contul antreprenorului.
Dacă la recepţionarea lucrării nu au fost constatate careva vicii şi abateri şi clientul a acceptat lucrarea fără rezerve, apoi el este în drept, în virtutea legii, de a prezenta antreprenorului reclamaţii în cazul dacă pe parcursul expoatării sau folosirii lucrării vor fi descoperite careva vicii ascunse, care nu au putut fi constatate în momentul recepţionării lucrării.
Articolul 959. Reclamaţiile Reclamaţiile referitoare la viciile ascunse sau la abaterile de la condiţiile contratului care nu au putut fi descoperite în momentul recepţionării lucrării urmează a fi prezentate antreprenorului imediat după costatatea lor.
Clientul este în drept de a prezenta antrepreorului reclamaţii numai cu privire la vaciile ascunse sau la abaterile de la condiţiile contractului care nu au putu fi descoperite în momentul recepţionării lucrării. Prin urmare, reclamaţiile cu privire la viciile sau abaterile evidente pe care clientul era obligat să le descopere în momentul recepţionării lucrării nu pot fi înaintate antreprenorului. Această regulă se aplică şi la viciile şi abaterile descoperite în acest moment, dar în privinţa cărora părţile au convenit la modul, condiţiile şi termenenel de înlăturare a lor.
Legea stipulează o regulă imperativă cu privire la ordinele de prezentare a reclamaţiilor. Cleintul este obligat să prezinte antreprenorului reclamaţiile imediat după constatarea viciiloe şi abaterilor ascunse. Prin urmare, dacă reclamaţiile vor fi prezentate peste o perisoadă de timp, cu întărziere interesele clientului pot să nu fie protejate din cauza ignorării obligaţiilor proprii , care sunt prevăzute de lege.
Articolul 960. Remedierea viciilor
Dacă lucrarea are vicii, clientul poate cere remedierea lor. Antreprenorul poate alege fie remedierea viciilor, fie efectiarea unei noi lucrări.
Antreprenorul suportă cheltuielile necesare remedieirii, în special chelturielile de transport, de deplasare, de muncă, precum şi preţul materialelor.
Antreprenorul poate refuza remedierea dacă este posibilă doar cu cheltuieli disproporţionate.
Dacă în momentul recepţionării lucrării sau mai tărziu au fost descoperite careva vicii cleintul este în drept de a cere remedierea lor. Din esenţa legii rezultă, că acest drept poate fi realizat în toate cazurile depistării viciilor – fie evidente sau ascunse. În ultimul caz se aplică prevederile art. 959.
Constatarea viciilor are ca efect obligaţia antreprenorului de a le înlătura, dar legea prevede două modalităţi de soluţionare a problemei viciilor. Antreprenorul, la alegerea sa, poate remedia viciile sau efectua o nouă lucrare. Acest drept îi aparţine exclusiv antreprenorului şi clientul nu poate intervenei la alegerea uneia din aceste două posibilitări.
În virtutea legii antreprenorul suportă toate cheltuielile necesare pentru remedierea viciilor sau efectuarea unei noi lucrări. În volumul cheltuielilor sunt incluse nu numai costul lucrărilor, dar şi cheltuielile de transport, de deplasare, de muncă, precum şi preţul materialelor.
Antreprenorul este în drept de a refuza remediaerea viciilor doar într-un singur caz, şi nume, dacă pentru remedierea vor fi necesare cheltuielir disproporţionale faţă de costul remediereii. În acest caz antreprenorul este în drept de a efectua o nouă lucrare sau rezolva problema viciioor în alt mod, inclusiv repararea prejudiciului cauzat clientului. În asemenea situaţii se pot aplica şi prevederile art. 962.
Articolul 961. Dreptul antreprenorului în cazul realizării unei noi lucrări Dacă realizează o nouă lucrare, antreprenorul poate cere clientului restituirea lucrării afestate de vicii, conform dispoziţiilor privind rezilierea contractului.
Dacă antreprenorul, la alegerea sa, a efectuat o nouă lucrare în locul lucrării cu vicii, apoi el este în drept să ceară de la client restituirea lucrării afectate de vicii. Acest drept al antreprenorului rezultă din faptul că toate cheltuielile necesare pentru efectuarea unei lucrări noi sunt suportate de el. În caz contrar clientul recepţionînd două obiecte contractuale ar dobîndi unul din ele fără just temei.
În cazul restituirii antreprenorului lucrării cu vicii din motovul efectuării unei noi lucrări se aplică prevederile privind rezilierea contractului ((vezi comentariu la art. 709 şi art. 963).
Articolul 962. Dreptul clientului de a remedia viciul
Clientul poate, în urma expirării fără rezultat a termenului stabilit de el pentru remediere, să remedieze el însuşi viciul şi să ceară compensarea cheltuielilor necesare dacă antreprenorul nu refuză remedierea din cauza costurilor disproporţionate.
Situaţia prevăzută la alin. (1) se aplică art.709 în modul corespunzător. Nu este necesară stabilirea unui termen nici în cazul în care remedierea a eşuat.
Clientul poate cere antreprenorului un avans pentru cheltuielile de remediere a viciului.
În baza acestei norme clientul este în drept de a remedia viciul personal. Pentru realizarea acestui drept se cere respectarea prevederilor legale, şi anume:
expirarea fără rezultat a termenului stabilit de client pentru remediere;
compensarea de către antreprenor a cheltuielilor necesare pentru remedierea viciului;
antreărenorul nu refuză remedierea din cauza costurilor disproporţionale.
În dependenţă de situaţiile reale cu privire la dreptul clientului e a remedia viciul personal pot fi aplicate, în mod corespunzător, prevederile art. 709. Necesitatea stabilirii unui termen pentru remedierea viciului decade şi în cazul în care remedia a eşiuat, indiferen de faptul cine şi în ce mod anterior a intreprins careva acţiuni de remediarea viciilor.
Dacă viciul va fi remediat de client personal, apoi acesta este în drept să ceară antreprenorului un avans pentru cheluielile de remediere a viciului. În asemena situaţie clientul trebuie să argumenteze volumul cheltuielilor necesare pentru remedierea viciilor în ansamblu şi de ce mărime a avansului are nevoie.
Articolul 963. Rezilirea contractului din cauza viciilor.
Clientul poate rezilia contractul, în conformitate cu art, 709, pentru un viciu al lucrării.
În afara cazurilor prevăzute în art. 709, alin (2), stabilirea unui termen nu este necesară atunci cînd remedierea a esuat.
Antreprenorul trebuie să repare clientului prejudiciul cauzat.
Rezilierea contractului din iniţiativa clientului din motivul existenţei unui viciu al lucrării poate avea loc în conformitate cu prevederile stipulate în art. 709.
Necesitatea stabilirii unui termen pentru remedierea viciului nu are rost, după cum stabileşte norma din alin. 2, art. 709, dacă în raport cu felul neexecutării obligaţiei nu se poate stabili un termen. Această regulă poate fi aplicată şi în cazul cînd remedierea a eşuat. După cum deja s-a menţionat, nu importă din care cauză a eşuat remedierea.
Dacă rezilierea contractului de antrepreiză a avut loc din cauza viciilor, antreprenorul este obligat să repare clientului prejudiciul cauzat (vezi comentariu la asrt. 602 şi art. 610).
Articolul 964. Diminuarea valorii lucrării Clientul care nu a cerut remedierea viciului după termenul corespunzător stabilit în acest scop de antreprenor şi nici nu a reziliat contractul poate doar reduce retribuţia cu o sumă corespunzătoare diminuării valorii lucrării din cauza viciului.
Dacă clientul nu şi-a realitar drepturile sale de a cere remedierea viciului după termenul corespunzător stabilit de acest scop de antreprenor sau de a rezilia contractul din motivul existenţei viciilor, el dispune încă de o posibilitate legală. Astfel, el este în drept de a reduce retribuţia cu o sumă corespunzptoare diminuării valorii lucrării din cauza viciliului. Reducerea retribuţier poste fi în raport procentual cu procentul diminuării valorii lucrării sau în alt mod. În toate cazurile trebuie să existe un echilibru corespunzător între reducerea valorii lucrării şi reducerea retribuţiei. Stabilirea cuantumului reducerii retribuţiei ţine de dreptul cleitnului, dar nu se exclude posibilitatea de a conveni asupra acestei reduce ri prin acordul părţilor.
Norma stipulată în acest articol are scopul de a proteja interesele clientului şi rezultă din faptul că existanţa viciilor se datorează activităţii antreprnorului, ba mai mult ca atăt, el nu a remediat viciile în termenul corespunzător stabilit de el însuşi şi, prin urmare, trebuie să suporte toate consecinţele negative.
Articolul 965. Efectele vicleniei Dacă viciile au fost trecute sub tăcere cu viclenie, antreprenorul nu poate invoca o convenţie prin care dreptuirle clientului privind viciile sunt excluse sau restrînse.
Trecerea vicilor sub tăcere cu viclenie din partea antreprenorului are cinsecinţe negative destul de dure pentru el. Graviditateta acestei comportări se manifestă prin faptul că antreprenorul conştient, cu rea-credinţă a trecut viciile prin tăcere. Prin urmare, el cunoştea viciile lucrării după finisarea ei, dar nu lea remediat şi nu l-a informat pe client despre acestea.
Legea stabileşte că orice convenţie prin care drepturile cleintului privind viciile sunt excluse sau restrînse nu are valoare juridică pentru antreprenor şi el nu poate invoca o asemenea convenţie.
Din norma acestui articol rezultă că părţile, în principiu, pot conveni asupra restrăngerii sau excluderii drepturilor clientului cu privire la viciile lucrării, dar în cazul trecerii sub tăcere cu viclenie a antreprenorului, acesta nu poate fi cumva protejat prin asemenea convenţii.
Articolul 966. Achitarea retribuţiei conform contrcatului de antrepriză
După recepţionarea lucrării, clientul este obligat să plătească retribuţia convenită de părţi, dacă legislaţia sau contractul nu prevăd plata în rate sau în alt mod.
Clientul are dreputl să reţină din retribuţie o sumă suficientă pentru a acoperi rezervele pe care le-a făcut la recepţionarea privind viciile lucrării, pînă vor fi făcute reparaţiile sau corecţiile necesare.
Clientul nu-şi poate exercita dreptul stipulat la alin. (2) dacă antreprenorul acordă suficiente garanţii executării obligaţiei sale.
În contractul de antrepriză se aplică o normă generală, de ordin dispozitiv, prin care achitarea retribuţie are loc după recepţionarea lucrării. În practică această normă de regulă se respectă.
Legislaţia sau contractul pot prevedea şi alte modalităţi de plată a retribuţiei, bunăoară, în rate, cu un avans, anticipat sau în alt mod. În asemenea situaţii nu se aplică regula generală, dar cea stipulată în legislaţia sau în contract.
O modalitate de protejare a intereselor clientului în privinţa viciilor descoperite este dreptul acestuia de a reţine în asemenea cazuri din retribuţie o sumă suficientă pentru înlăturarea viciilor. Pentru realizarea acestui drept legea stipulează careva condiţii, şi anume:
viciile trebuei să fie descoperite la recepţionarea lucrării;
rezervele cu privire la vicii să fie făcute de client în momentul recepţionării lucrării;
reţinerea din retribuţie poate avea loc doar pănî la efectuarea reparaţiilor sau corecţiilor necesare a lucrării cu vicii.
Dreptul clientului de a reţine din retribuţie o sumă respectivă din cauza viciilor depistate nu poate fi realizat numai în cazul în care antreprenorul acordă clientului suficiente garanţii cu privire la executarea obligaţiilor sale. Din esenţa legii rezultă că aceste garanţii din partea antreprenorului trebuie să fie declarate în momentul descoperirii viciilor şi reparaţiile sau corecţiile necesare a viciilor să fie efectuate în modul şi termenul convenit de părţi.
Articolul 967. Economia antreprenorului
Reducerea de către antreprenor a costului lucrării în raport cu cel stipulat în contract fără reducerea calităţii şi cantităţii lucrării nu eliberează clientul de obligaţia de aplăti retribuţia stabilită.
Părţile pot conveni asupra unui alt mod de repartizare a economiei obţinute în urma reducerii costului lucrării.
Pe parcursul executării obligaţiilor contractuale, în dependenţă de circumstanţele, necesităţile şi posibilităţile reale, antreprenoruol poate utiliza unele materiale sau metode noi, care au ca efect reducerea costului lucrării în ansamblu în raport cu costul lucrării stipulat în contact. În asemenea situaţii, în virtutea legii, economia obţinută îi aparţine antreprenorului, deoarece clientul nu este eliberat în acest caz de obligaţia sa de a plăti retribuţia în volumul convenit.
Pentru realizarea dreptului antreprenorului la această economie este necesar respactarea unei condiţii, şi anume, lucrarea în ansamblu să fie efectuată fără reducerea calităţii şi cantităţii lucrării. Existenţa acestei condiţiii este obligatorie.
Norma cu privire la economia antreprenorului este de ordin dispozitiv. Prin urmare, părţile pot conveni asupra unui alt mod de repartizare a economiei obţinute în urma reducerii costului lucrării. Bunăoară, economia se poate împărţi între părţi în mod echivalent sau în alte proporţii. Dat fiind faptul că obţinerea economiei se datorează activităţii fructuoase a antreprenorului, apoi în cazul stabilirii prin acordul părţilor a unui alt mod de repartizare a economiei trebuie să se ţină cont, în primul rînd, de acest fapt, şi în al doilea rînd, de faptul că în toate cazurile interesele clientului referitoare la calitate şi cantitate sunt respectate.
Articolul 968. Prescripţia în contractul de antrepriză
Termenul de prescripţie este de un an din momentul recepţionării lucrării.
Acţiunea care se referă la construcţii poate fi intentată în decurs a 5 ani.
Dacă contractul prevede recepţionarea lucrării pe părţi, termenul de prescripţie curge din ziua recepţionării lucrării în ansamblu.
O particularitate a contractului de antrepriză o constituie durata termenului de prescripţie stabilită de lege, care este de un an. Curgerea acestui termen începe din momentul recepţionării lucrării. Acest termen se aplică faţă de toate tipurile de vicii, atît evidente, care trebuei să fie depistate în momentul recepţionării lucrării printr-un control vizual simplu, fără aplicarea unor metode, dispozitive sau cunoştinţe speciale, cît şi ascunse, care pot fi descoperite doar pe parcursul folosirii, expluatării obiectului contractului.
Un termen de prescripţie special cu durata de 5 ani este stabilit pentru cazurile cînd obiectul contractului este o construcţie. Comparativ cu Codul civil vechi această normă reprezintă o novaţie esenţială. Necesitatea stabilirii unui asemenea termen poate fi explicat prin faptul că construcţiile reprezintă un obiect foarte complicat, voluminos şi costisitor, exploatarea căruia este de zeci de ani şi stabilirea unui asemena termen este binevenot, deoarece depistarea poate avea loc doar pe parcursul expoatării construcţiilor.
Pentru unele obiecte, în deosebi pentru construcţii, părţile por conveni asupra recepţionării pe părţi, pe etape. În asemenea cazuri curgerea termenilor de prescripţie începe din ziua recepţionării obiectului în ansamblu.
Articolul 969. Termenul de garanţie Dacă legislaţia sau contractul stabilesc un termen de garanţie. Reclamaţia poate fi înaintată în interiorul asectui termen. Termenul de prescripţie curge din momentul înaintării reclamaţiei, iar dacă reclamaţia nu a fost înaintată, termenul de prescripţie curge de la data expirării termenului de garanţie.
La încheierea contractului de antrepriză părţile pot stabili şi unele termene de garanţie, care reprezintă o chezăşie a antreprenorului în siguranţa expuatării şi folosirii obiectului contractului cu condiţia că se vor respecta regulile de expluatare şi păstrare a bunului. Termenul de garanţie poate fi stabilit şi de legislaţie. Pe parcursul termenului de garanţie clientul este în drept să înainteze o reclamaţie cu privire la viciile descoperite, iar antreprenorul este obligat să înlăture aceste vicii pe contul său şi cu forţele proprii.
Durata termenului de garanţie stabilită de legislaţie sau contract poate fi diferită şi se stabileşte de la caz la caz în dependenţă de circumstanţele reale, şi anume, de volumul, costul, complicitatea lucrării, de perioada expuatării şi folosirii obiectului contractului ş.a.
Dacă legislaţia sau contractul au stabilit un termen de garanţie, apoi termenul de prescripţie curge din momentul înaintării reclamaţiei, iar dacă reclamaţia nu a fost înaintată, termenul de prescripţie curge de la data expirării termenului de garanţie.
S e c t i u n e a a 3-a
PRESTARI SERVICII
Articolul 970. Contractul de prestări servicii
Prin contractul de prestări servicii, o parte (prestatpr) se obligă să presteze celeilalte părţi (beneficiar) anumite servicii, iar aceasta se obligă să plătească retribuţia convenită.
Obiectul contractului de prestări servicii îl constituie serviciile de orice natură.
Contractele de muncă sunt reglementate prin legislaţia muncii.
Definiţia contractului de prestări servicii conţine elementele de bază ale acestor raporturi juridice, şi anume, contractul este consensual, sinalagmatic, cu titlul oneros, iar obiectul reprezintă anumite servicii.
Legea stipulează că obiectul contractului pot fi servicii de orice natură. Prin urmare, spectrul de servicii prestate este foarte larg, nedeterminat, nelimitat şi poate include orice servicii care sunt solicitate de persoanele fizice sau juridice. În situaţii reale beneficiarului i se acordă nu o oarecare, dar un anumit serviciu, de care acesta are nevoie. Bunăoară, servicii de deservre curentă a cetăţenilor, care include o gamă foarte bogată, servicii de audit, consultative, informaţionale, de comunicaţii, medicale, muzicale, poştale, de comunicaţii teleradiovideo, de repetitor, veterinare ş.a. Obiectul serviciilor prestate poate fi un rezultat materializat, bunăoară, serviciile prestate de un medic-stomatolog, reparaţia îmbrăcămintei, încălţămintei, sau un rezultat nematerial – serviciile de comunicaţie, informaţionale, consultative ş.a. În toate cazurile însă persistă un element obligatoriu – prestarea serviciile este un rezultat al acţiunilor, al activităţii prestatorului.
Părţile contractului sunt beneficiarul şi prestatorul. În aceste calităţi pot activa liber persoane fizice sau juridice – subiecţi de drept. În unele cazuri, pentru prestarea unor anumite servicii este necesar respectarea condiţiilor speciale, care se referă numai la prestator. Astfel, pentru prestarea serviciilor de audit, medicale, teleradiovideo comunicaţii este necesară licenţa sau o altă legitimaţie de activitate.
Contractul de prestări servicii este un contract pur civil. Delimetarea acestui contract de contractuil de muncă constă în natura juridică a acestor contracte. În primul rînd ele fac parte din două ramuri de drept separate, prin urmare, baza juridică a fiecărui din aceste contracte este diferită – respectiv Codul civil şi Codul muncii. În contractul de prestări servicii, ca şi în contractul de antrepriză, nu persisită raporturi de subordonare, fapt care este caracteristic pentru contractul de muncă. În contractul de prestări servicii se aplică principiul egalităţii părţilor. În contractul de muncă angajatul se supune dispoziţiilor şi indicaţiilor patronului, care organizează şi dirijază procesul de muncă. Angajatul în contractul de muncă este de asemenea obligat să-şi exercite obligaţiile profesionale de serviciu în limitele de timp, de regulă, strict determinate, să respecte disciplina muncăă şi alte reguli. În contractul de prestări servicii prestatorul este absolut autonom, independent, activează de sine stătător, după buna sa voinţă.
Delimetarea contractului de prestări servicii de contractul de muncă se manifestă şi prin obiectul acestor contracte. După cum deja s-a menţionat obiectul de prestări servicii reprezintă un anumit serviciu, un rezultat al activităţii prestatorului. Obiectul contractului de muncă este însuşi activitatea profesionistă a angajatului în conformitate cu specialitatea, calificarea acestuia. În baza contractului de muncă remuneraţia se plăteşte după cantitatea şi calitatea muncii depuse. În contractul de prestpări servicii remuneraţia se plăteşte în dependenţă de serviciile prestate şi rezultaul obţinut.
Contractul de prestări servicii poate fi un contract public în cazurile cînd prestatorul, ca un antreprenor cu activitate publică, este obligat de a presta servicii oricărei persoane care le solicită. Astfel, pot fi consioderate publice serviciile de audit, medicale, de teleradiovideo comunicaţii, poşltale ş.a.
Unele servicii au o reglementare specială mai detaliată, care este stipulată în capitolele XII – XXVI, titlul III, cartea a treia.
Articolul 971. Termenul de plată
Plata pentru serviciu se efectuează după prestarea serviciior.
Dacă plata pentru servicii se calculează pe anumite perioade, sumele vor fi acordate după încheierea fiecărei perioade în parte.
Legea stipulea o regulă geneală prin care plata pentru servicii se efectuiază după prestarea serviciilor. Dat fiind faptul că legea nu prevede careva interdinţii părţiule por conveni şi la un alt mod de plată, bunăoară, plata anticipată, cu un avans, în rate sau altfel.
Cuantumul plăţii poate fi stabilit prin acordul părţilor sau în mod normativ. Astfel sunt stabilite tarifele pentru unele servicii publice, bunăoară, poştale, de teleradiovideocomunicaţii şi altele. Asupra mărimii plăţii pot influienţa careva circumstanţe şi anume: prestarea serviciilor în mod urgent, la domiciliu etc.
Legea admite posibilitatea calculării şi achitării plăţii pentru serviciile prestate în ansamblu, sau pentru anumite perioade de prestare a serviciilor. În ultimul caz se aplică regula generală – sumele respective vor fi acordate în parte, după încheierea fiecărei perioade. Dar şi în acest caz părţile pot conveni altfel, deoarece legea nu stipulează careva interdicţii.
Articolul 972. Întîrzierea preluării serviciilor În cazul în care beneficiarul întîrzie să preia serviciile, prestatourl este îndreptăţit să solicite plata sumei convenite pentru serviciile care nu au putut fi efectuate din cauza întărzierii şi nu este obligat să presteze servicii pentru această sumă. El trebuie însă să accepte ca din suma de plată să se scadă contravaloarea pentru economiile pe care le-a făcut prin neefectuarea serviciilor sau pentru veniturile obţinute prin prestarea de sevicii faţă de alţii în aceeaşi perioadă, sau pentru setviciile pe care nu le prestează cu rea-credinţă.
Întîrzierea preluării serviciilor de către beneficiar are careva efecte negative pentru acesta. Astfel, în asemenea caz prestatorul este îndreptăţit să solicite plata sumei convenite pentru serviciile care nu au putut fi efectuate din cauza întîrzierii beneficiarului şi nu este obligat să presteze servicii pentru această sumă. Prin urmare, beneficiarul este obligat să achite plata pentru serviciile neacordate din cauza propriei întîrzieri.
Întîrzierea preluării serviciilor de către beneficiar poate avea şi alte consecinţe. Astfel, legea prevede că beneficiarul nu este obligat să-i achite prestatorului contravaloarea pentru economie pe care acesta le-a făcut prin neefectuarea serviciilor sau pentru veniturile obţinute prin prestarea de servicii faţă de alţi în această terioadă, sau pentru serviciile pe care nu le prestează cu rea-credinţă. Prin urmare, în asemenea situaţie interesele beneficiarului sunt protejate în virtutea faptului că prestatorul nu a acordat serviciile necesare cu rea-credinţă, iar contravaloarea economie poate fi privită ca o îmbogăţire fără just temei şi nu urmează a fi achitată.
Articolul 973. Asigurarea condiţiilor de prestare a serviciilor
Beneficiarul, în cazul în care este răspunzător, trebuie să amenajeze şi să întreţină astfel spaţiile, echipamentele sau aparatele pe care trebuie să le procure pentru prestarea serviciilor şi să reglementeze astfel prestarea serviciilor care trebuie efectuate sun conducerea şi în conformitate cu dispoziţiile sale, încît prestatorul să fie protejat contra riscurilor pentru viaţă şi sănătate în măsura în care natura serviciului prestat o permite.
Obligaţiile care revin beneficiarului conform alin. (1) nu pot fi excluse sau limitate în prealabil printr-un contract.
Asigurtarea condiţiilor necesare de prestare a serviciilor ţine, de regulă, de obligaţia prestatorului dacă serviciul este prerstat în locul, în sediul permanent, staţionar de activitate acestuia. Bineînţeles că prestatorul poartă şi riscurile legate de prestarea serviciilor. Din această regulă generală pot fi stabilite careva excepţii prin care asigurarea condiţiile de prestare a serviciilor este o obligaţie a beneficiarului. Aceste excepţii pot avea loc în cazurile cînd serviciile sunt prestate la domiciliul, la sediul beneficiarului, sau dacă această cauză este stipulată în contract sau rezultă din natura serviciiului prestat.
Dacă beneficiarul este răspunzător pentru asigurarea condiţiilor de prestare a serviciilor acesta trebuie să amenajeze şi să instaleze astfel spaţiilor, echipamentale sau aparatele pe care trebuie să le procure pentru prestarea serviciilor şi să reglementeze astfel părestarea serviciilor care trebuie efectuate sub conducerea şi în conformitate cu dispoziţiile sale, încît prestatorul să fie protejat contracriscurilor pentru viaţă şi sănătate în măsura în care natura serviciilor prestat o permite. Scopul acestei asigurări este protejarea intereselor prestatorului. Prin urmare, în asemenea cazuri, beneficiarul poartă toate riscurile prestării serviciilor.
Obligaţiile care îi revin beneficiarului pentru asigurarea condiţiilor de prestare a serviciilor nu pot fi excluse sau limitate în prealabil printr-un contract. Prin urmare, în cazul în care beneficiarul este responsabil pentru asigurarea condiţiior de prestare a serviciilor se apşică o normă imperativă şi părţile nu pot deroga de la această regulă.
Articolul 974. Încetarea raporturilor din contractul de prestări servicii
Raporturile din contractul de prestări servicii încetează la expirarea perioadei pentru care au fost stabillite.
În cazul în care nu s-a convenit asupra duratei raporturilor contractuale sau din natura ori scopul serviciilor nu rezultă un termen, fiecare parte poate să rezilieze contractul.
Un temei special de încetare a raporturilor contractuale în contractul de prestări servicii este expirarea perioadei de timp pentru care a fost stabilită. Legea condiţionează încetarea raporturilor contractuale de survenirea unui singur fapt – expirarea perioadei pentru care au fost stabilite. Prin urmare, această regulă nu poate fi aplicată pentru alte circumstanţe. Norma stipulată în acest articol se aplică numai în cazul cînd părţile au convenit asupra perioadei raporturilor contractuale.
Dacă părţile nu au convenit asupra duratei raporturilor contractuale sau din natura ori scopul serviciilor nu rezultă un termen, fiecare poate să rezilieze contractul. Prin urmare, părţile sunt în drept, în măsură egală în orice moment să ceară rezilierea contractului. Deoarece legea nu stipulează careva condiţii speciale pentru rezilierea contractului de prestări servicii, trebuie să se ţină cont de prevederile legale generale cu privire la încetarea raporturilor contractuale, stipulate în articolele 733-748.
Consecinţele rezilierii contractlui de prestări servicii pot fi diferite în dependenţă de circumstanţele reale şi de prevederile contractului. Însă din conţinutul articolului dat rezultă că partea care a iniţiat rezilierea contractului încheiat pe o perioadă nedeterminată nu suportă careva consecinţe negative.
Articolul 975. Termenul de rezilire a raporturilor din contractul de prestăro servicii Raportuirle din contractul de prestări servcii pot fi reziliate:
zilnic, începînd cu sfărşitul zilei următoare, dacă plata se face pe zi;
cel mai tîrziu în prima zi lucrătoare din cursul unei săptămîni, începînd cu sfîrşitul următoarelor tile de sîmnătă, dacă plata se calculează pe săptămînă;
cel mai tîrziu pe data de 15 a lunii, începînd cu sfîrşitul lunii calendarisitce, dacă plata se calculează pe lună;
cu respectarea termenului de preaviz de 6 săptămîni, începînd cu sfîrşitul tremestrului calendaristice, dacă plata se calculează pe trimestre sau pe perioade mai mari;
oricînd dacă plata nu se face în dependenţă de intervalele de timp. În cazul în care relaţiile privind prestarea se servicii ocupă tot timpul de lucrul al prestatorului, termenul pentru preaviz trebuie să fie de 2 săptătmînă.
Un alt temei special de încetarea a raporturilor contractuale în contractul de prestări servicii este rezilierea contractului în dependenţă de termenul achitării plăţii. Legea stipulează cinci varietăţi de reziliere a contractului. Dreptul de a rezilia contractul din acest motiv îl au ambele părţi în mod egal. Calcularea termenilor are loc în confomitate cu prevederile art. 259-266.
Dacă plata se face pe zi, raporturile din contractul de prestîri servicii pot fi reziliate zilnic, în orice zi, începînd cu sfîrşitul zilei următoare. Din esenţa legii rezultă, că dacă părţile sau una din ele este agent economic apoi declaraţia de reziliere trebuie să fie făcută în orele de lucru a organizaţiei sau organizaţiilor respective.
Dacă plata se calculează pe săptămînă apoi raporturile contractuale pot înceta cel mai tîrziu în prima zi lucrătoare din cursul unei săptămînă, începînd cu sfărşitul următoarei zile de săptămînă. Din această normă rezulră, că declaraţia de reziliere a contractului poate fi efectuată în orice zi a săptămînii care urmează după săptămîna pentru care s-a calculat plata dar nu mai tîrziu decît prina zi lucrătoare din a treia săptămînă.
Dacă plata de calculează pe lună raporturile contractulae por fi încetate cel mai tîrziu pe data de 15 al lunii următoare.
Dacă plata se calculează pe trimeste sau pe perioade mai mari se aplică un alt principiu de încetare a raporturilor contractuale. Astfel, în asemenea cazuri pareta care iniţiază rezilierea contractului trebuie să facă un preaviz de 6 săptămîni, începînd cu sfîrşitul unui trimestru calendaristic curent. Preavizul trebuie să fie efectuat într-o formă, care va putea fi probată în caz de litigiu.
Dacă plata nu se face în dependenţă de intervale de timp, apoi raproturile conttactuale pot fi întrerupte oricînd, în orice moment. Legea stipulează o regulă specială pentru cazul în care relaţiile privind prestarea servicii ocupă tot timpul de lucru al prestatorului. Bunăoară, serviciile telefonice se acordă neîntrerupt, pe parcursul a 24 ore pe zi, fără zile de odihnă şi sărbători. În asemena situaţii pentru încetarea raproturilor contractuale este necesar un preaciz de două săptămîni pînă la momentul cînd vor înceta relaţiile contractuale.
Articolul 976. Contractele de prestări servicii pe termen lung În cazul în care contractul de prestări servicii este încheiat pentru perioada mai lung de 5 ani, prestatorul poate rezilia contractul după 5 ani. Termenul pentru preaviz este de 6 luni.
Noul Cod civil admite posibilitatea încheierii conrtactului de prestări servicii pe un termen lung, inclusiv şi pe un termen ce depăşeşte şi cinci ani. Dacă termenul contractului nu depăşeşte 5 ani, apoi încetarea raporturilor conttactuale poate avea loc în conformitate cu prevederile art.art. 733-748 şi art.art.974-975.
Dacă durata contractului depăşeşte cinci ani, apoi conform legii numai din iniţiativa prestatorului contractul poate fi reziliat daor după expirarea termneului de cinci ani. Aceasta este prima prevedere legală obligatorie de reziliere a unui asemenea contract. Din esenţa legii rezultă, că în aşa mod sunt protejate interesele beneficiarului, care în multe cazuri are nevoie de servicii prestate permanetn, pe perioade îndelungate, bunăoare de servicii legate de comunicaţii şi altele.
Dreptul prestatorului de a rezilia contractul de prestări servicii încheiat pe un termen ce depăşeşte cinci ani poate fi realizat dacă există şi a doua prevedere legală, şi anume, dacă declaraţia de încetare a raporturilor contractuale este efectuată cu un preaviz de 6 luni. Preavizul trebuie să fie efectuat într-o formă, care va putea fi probată în caz de litigiu.
Articolul 977. Prelungirea tăcită a contractului de prestări servicii Dacă relaţiile dintre părţi vor continua, cu ştiinţa celeilalte părţi, şi după încetarea termenului, contractul de prestări servicii se consideră prelungit pe termen nelimitat în măsura în care cealaltă parte nu respinge imediat această prelungire.
Contractul de prestări servicii poate fi continuat în mod tăcit dacă sunt respectate patru prevederi legale:
raporturile contractuale continuă după expirarea termenului contractului;
partea care doreşte prelungirea raporturilor contractuale v-a înştiinţa cealaltă parte despre intenţiile sale. Forma înştiinţerii trebuie să fie exprimată în aşa mod ca să nu stărnească careva dubii;
partea care a fost înştiinţată despre prelingirea raporturilor contractuale nu respinge imediat, fără întîrziere, în formă evidentă, această prelungire;
partea care a fost înţtiinţată despre prelungirea raperoturilor contractuale în mod tăcit îşi exprimă consimţămîntul de a continua aceste raproturi.
Existenţa acestor prevederi legale are un singur efect: contractul de prestări servicii se consideră prelungit pe un termen nelimitat şi pe viitor părţile în orice moment, în baza art.974 vor fi în drept de a cere rezilierea contractului.
Articolul 978. Rezilirea contractului de prestări servicii din motivele intemeiate
În cazul în care, după începerea relaţiilor contractuale, contractul de prestări servicii se reziliază din motive întemeiate conform art. 748, prestatorul este îndreptăţit să solicite o parte din retribuţie pentru serviciile prestate pînă la momentul rezilierii.
Dacă prestatorul reziliază contractul de prestări servicii din motive care nu ţin de nerespectarea condiţiilor contractului de către beneficiar sau dacă beneficiarul reziliază contractul din cauza că prestatouel nu respectă prevederile conttractului, prestatorul nu are dreputrl la retribuţie în măsura în care serviciile sale de pă
nî atunci nu prezintă interes pentru cealaltă parte în urma rezilierii. Dacă sa. Efectuat plata serviciilor în avans, prestatorul este obloigat să restituie sumele conform art. 738 sau, în cazul în care rezilierea are loc din motive neîntemeiate prestatorului, conform rezulilor privind îmbogăţirea fără justă cauză.
Dacă rezilirea are loc din cauza încălcării condiţiilor contractulkui de către cealaltă parte, aceasta este obligată să suporte costurile pentru paguba cauzată prin rezilierea contractului.
Rezilirea contractului de prestări servicii din motive întemeiate conform art.748 are careva consecinţe deosebite din cauza că rezilierea survine în virtutea circumstanţelor, care nu depind de părţi. Din aceste considerente legea stipulează că prestatorul este îndreptăţit să solicite doar o parte din retribuţia convenită. Cuantumul acestei retribuţii este proporţional serviciilor prestate pănî la momentul rezilierii.
Legea stipulează încă două cazuri cînd prestatorul în cazul rezilierii contrtactului are dreptul la remuneraţia parţială, şi anume:
dacă iniţiativa rezilierii contractulu îi revine prestatorului din motive care nu ţin de nerespectarea condiţiilor contractuale de către beneficiar;
dacă beneficiarul reziliază contractul din cauza că prestatorul nu respectă prevederile contractului.
În aceste două situaţii cel mai dificil este faptul aprecierii cuantumului remuneraţiei parţiale. După cum este stipulat în lege prestatorul nu are dreptul la retribuţie în măsură în care serviciile sale de pînă atunci nu prezintă interes pentru cealaltă parte în urma rezilierii. Prin urmare, dacă beneficiarul nu are nici un interes faţă de servciile deja prestate pănî la rezilierea contractului prestatorul nu va primi nici o remuneraţie. Dacă prestatorul are un interes faţă de serviciile parţial prestate, apoi plata va fi efectuată numai în mărimea serviciilor prestate, care reprezintă un interes pentru beneficiar.
Dacă pînă la rezilierea contractului s-a efectuat plata serviciilor în avans prestatorul este obligat să restituie sumele primite conform art. 738 sau, în cazul în care rezilierea are loc din motive neimputabile prestatorului, conform regulilor privind îmbogăţirea fără justa cauză.
Încălcarea obligaţiilor contrtactuale de către una din părţie are ca efect două consecinţe negative pentru această parte, şi anume:
rezilierea contractului din motivul nerespectării obligaţiilor contractuale;
obligaţia părţii vinovate de a acoperi toate costurile pentru paguba cauzată prin rezilierea contractului. Prin urmare, toate efectele negative de ordin material le suportă partea care s-a făcut vinovată de rezilierea contractului.
Articolul 979. Adeverinţa despre munca depusă de prestator La încheierea unui raport de lungă durată, prestatorul poate solicita celeilalte părţi o adevetinţă scrisă despre munca depusă şi despre perioada de lucru.
După cum rezultă din art. 976 contractul de prestări servici poate fi încheiat pe un termen de lungă durată. În asemenea cazuri prestatorul poate solicita celeilalte părţi o adeverinţă scrisă depsre munca depusă şi despre perioada de lucru. Solicitarea acestor documente poate fi dictată de necesitatea prezentării unei dări de seamă, unei declaraţii despre activitatea de antreprenoriat ş.a.
Adeverinţa despre munca depusă şi perioada de luncu în cadrul contractului de prestări servicii poate conţine, în principiu, şi alte date, dacă acestea sunt solicitate de prestator.
Capitolul XII
TRANSPORTUL
S e c t i u n e a 1
DISPOZITII GENERALE
CU PRIVIRE LA TRANSPORT
Articolul 980. Contractul de transport
Prin contractul de transport, o parte (cărăuşul, transportor) se obligă faţă de cealaltă parte (pasager sau client) să o transporte împreună cu bagajele ei sau, să transporte încărcătura la locul de destinaţie, iar cealaltă parte se obligă să plătească remuneraţia convenită.
Transportarea gratuită a persoanei sau a bunului, cu excepţia cazului cînd este efectuată în activitatea de întreprinzător de persoana care ofetă public servicii de transport, nu este guvernată de regulile stipulate în prezentul capitor şi transportatorul poartă doar o obligaţie de prudenţă şi diligenţă.
Noţiunea contractului de transport include elementele şi obligaţiile principale ale acestor raporturi civile. Contractul de transport este un contract sinalagmatic şi cu titlul oneros. Acest contract poate fi real sau consensual. Este considerat consensual contractul de transport maritim, aerian ş.a.
Subiecţii contractului de transport sunt cărăuşul (transportatorul) şi clientul sau pasagerul. În calitate de client sau pasager poate activa orice subiect de drept. Pentru a activa în calitate de cărăuş este necesar respectarea unor prevederi legale. Transportarea de bunuri şi de pasageri este o activitate foarte responsabilă, importantă şi complicată pentru economia naţională. Din aceste considerente, cărăuşul pentru a se ocupa cu activitatea de transportator trebuie să fie înregistrat într-o formă organizatorico-juridică de antreprenoriat prevăzută de lege. Ba mai mult ca atît, el trebuie să dispună de licenţa respectivă. În unele cazuri cărăuşul trebuie să dispună şi de alte documente necesare. Astfel, în baza art.17 al Legii 1237/1997 transportul aerian de pasageri, bagaje, mărfuri şi poştă contra plată, (transport comercial) poate fi executat numai de către o persoană fizică sau juridică care posedă un certificat valid de operator aerian, licenţă pentru genul respectiv de activitate aeronautică şi o autorizaţie de expluatare a rutei aeriene sau o autorizaţie de zbor. Ca subiecţi ai contractului de transport pot fi menţionate organizaţiile specializate de transport, cum ar fi întreprinderile auto, căile ferate, direcţiile teritoriale ale aviaţiei civile ş.a.
În contractul de transport participă încă un subiect de drept, care necătînd la faptul că direct nu este indicat în definiţia contractului, totuşi activează în cadrul acestui contract. Este vorba de destinatarul bunului transportat, calitate în care poate activa orice subiect de drept. În art.1001-1002 şi altele destinatarul este direct menţionat ca participant al contractului de transport. Destinatarul nu particpă la încheierea contractului, însă în virtutea lergii dispune de un şir de drepturi şi obliogaţiuni în cadrul executării contrtactului de transport.
Obiectul contractului sunt serviciile de deplasare în spaţiu a bunurilor, pasagerilor şi bagajului. Scopul principal al contractului de transport este asigurarea juridică a transportării bunurilor şi perosanelor fizice de la staţia de îmbarcare pînă la staţia de destinaţie a acestora. În cadrul serviciilor de deplasare în spaţiu a bunurilor şi pasagerilor pot fi prestate şi alte servicii, care au un caracter auxiliar, suplimentar. Bunăoară, de încărare, descărcare a mărfurilor ş.a.
O particularitate deosebită a contractului de transport este reglementarea juridică a acestuia. În afară de prevederile generale, stipulate în Codul civil, contractul de transport este reglementat şi de unele acte normative speciale. Din acestea fac parte Legea 1194/1997, Legea 1237/1997, Legea 116/1998, legea 599/1999 ş.a. Un loc deosebit îl ocupă actele normative adoptate de Guvern şi ministerul respectiv - regulamnetele transporturilor de călători şi bagaje, de mărfuri, de mărfuri periculoase, etc. aprobate pentru fiecare tip de transport. Bunăoară, HG 672/2002, decizia Ministerului Transporturilor şi Comunicaţiilor din 09.12.1999. Aceste acte normative conţin unele norme de ordin organizatoric, care parţial pot fi condsiderate norme cu element public. Totodată ele conţin şi norme civile.
Contractul de transport este, de regulă, cu titlul oneros, însă transportare bunurilor sau a pasagerilor în unele cazuri poate fi şi gratuită. Transportarea gratuită nu este reglemenată de regulile stipulate în Codul civil. Din această regulă există excepţii. Astfel, regulile stipulate în Codul civil se aplică în cazul cînd transportare este efectată în cadrul activităţii de ăntreprinzător de către o persoană care oferă public servicii de transport. Este vorba, în primul rînd, de transportarea grastuită a diferitor categorii de persoane fizice de către transportul public urban, electric şi auto.
Articolul 981. Obligaţia de a încheia contract de transport Persoana care face publică oferta de transport de persoane şi bunuri este obligată să încheie un contract de transport, cu excepţia cazurilor în care există un motiv serios de a refuza.
Contractul de transport este un contract civil care conţine unele elemente de ordin public, cînd o parte este obligată de a contracta. În literatura juridică astfel de contracte sunt considerate contrcate publice. Astfel de contracte sunt prevăzute şi de legislaţia civilă naţională. Vezi comentariu la art.669. Obligaţia cărăuşului de a încheia un contract de transport se manifestă prin faptul că agentul economic, care practică activitatea publică de transportator nu este în drept să respingă acceptul clientului sau a pasagerului de a încheia un contract de transport. Însuşi activitatea acestor întreprinderi de transport este considerată ca o oferă publică adresată către toţi cu propunerea de a stabili raporturi contractuale. Prin urmare, legea stipulează obligaţia persoanei care face publică oferta de transport de a încheia un contract de transport.
Din această regulă generală pot fi stipulate unele excepţii cînd agentul economic care facă publică oferta de transport nu este obligat de a încheia un contract de transport. Ca temei de refuz poate servi doar un motiv serios, de ordin obiectiv, care de regulă, nu depinde de părţi. Bunăoară, existenţa unor calamităţi naturale, avarii, incendii, care fac imposibile executarea contractului de transport, lipsa de combustibil, greve ş.a. (Vezi de asemenea comentariul la art.669.)
Din esenţa legii rezultă că cărăuşul public, care a refuzat încheirea unui contract de transport din motive serioase este obligat, în caz de litigiu, să prezinte probe evidente care vor confirma acest fapt. În caz contrar, dacă clientului prin acest rezuz i s-a cauzat un prejudiciu acesta, poate cere recuperarea daunei. Poate exista şi o altă situaţie, şi anume, partea care a acceptat oferta poate apela la instanţa judiciară cu cererea de a obligas cărăuşul de a încheia contractul. În asemena caz contractul va fi încheiat în baza deciziei instanţei rămase definitive.
Articolul 982. Transportul succesiv şi transportul combinat
Transport succesiv este transportul efectuat de mai mulţi cărăuşi care se succed utilizînd acelaşi mod de transport (vehicul).
Transport combinat este transportul în care cărăuşii se succed utilizînd diferite moduri de transport (vehicule).
Acest asrticol prevede două varietăţi de transport, care sunt stabilite după următoarele criterii: tipul sau modul de transport, numărul participanţilor şi consecutivitatea participării la procesul de transport.
Prima varietate de transport este transportul succesiv. Acesta este considerat transportul efectuat de maia mulţi cărăuşi care se succed utilizînd acelaşi mod de transport (vehicul). Prin urmare, în transportul succesiv participă cel puţin două întreprinderi de transport de acelaţi tip de transport şi care utilizează acelaşi mod de transport. Cărăuşii care execută obligaţiile contractuale, activează în lanţ, unul după altul.
Transportul combinat este considerat transportul în care cărăuşii se succed utilizînd diferite moduri de transport (vehicule). În această varietate de transport deasemena participă minimum doi cărăuşi, dar spre deosebire de transportul succesiv, aceştea reprezintă două tipuri de transport sau respectiv, diferite moduri de transport. Transportul combinat are loc în cazul cînd bunurile sunt parţial transportate de o companie a aviaţiei civile şi parţial cu transportul auto. Dar şi în acest caz cărăuşii execută obligaţii contractuale în lanţ, unul după altul, adică se succid.
