Codul civil al Republicii Moldova. Comentariu

(2) In cazul unor bunuri periculoase, clientul trebuie sa atraga atentia expeditorului asupra naturii pericolului si asupra masurilor de precautie.

(3) Bunurile despre al caror pericol expeditorul nu a fost informat pot fi descarcate, distruse ori facute inofensive oricind, oriunde si fara plata vreunei despagubiri.

(4) Daca natura bunurilor reclama aceasta, clientul este obligat sa le ambaleze in asa fel incit sa corespunda cerintelor transportului.

(5) Daca bunul trebuie individualizat prin semne, ele trebuie aplicate in asa fel incit sa ramina lizibile pina la livrare.

(6) Clientul raspunde pentru prejudiciile aduse expeditorului prin nerespectarea obligatiilor stabilite in prezentul articol, cu exceptia cazului in care expeditorul nu formuleaza obiectii fata de lipsurile sau defectele ambalajului sau ale semnelor aplicate conform alin.(4) si (5), desi aceste lipsuri ori defecte ii erau evidente si avea cunostinta de ele in momentul preluarii bunului.

1. 
   Prezentul articol reglementează obligaţiile clientului de a prezenta expeditorului tot necesarul pentru executarea obligaţiilor. Legislatorul, însă, nu denumeşte concret categoriile de informaţii şi documente, necesare în acest sens, aceasta fiind o competenţă a părţilor contractante. Clientul suportă riscul exactităţii informaţiilor furnizate, precum şi a corespunderii dintre caracterul documentelor şi a încărcăturilor expediate. Expeditorul, la rîndul său, trebuie să informeze urgent clientul despre lipsa sau neajunsurile informaţiilor sau actelor prezentate, în caz contrar poate suporta consecinţele nefavorabile ale întîrzierii sale.
   

Expeditorul este în drept să nu purceadă la executarea obligaţiilor sale contractuale, preavizînd clientul, dacă informaţia sau documentele n-au fost prezentate în genere sau într-o doză mică, sau cu neajunsuri vădite.

2. Pentru expediere unor bunuri, care se referă la categoria celor periculoase, clientul de rînd cu obligaţiile indicate mai sus, urmează să atragă atenţia expeditorului atît asupra naturii pericolului, cît şi asupra masurilor de precauţie. Neinformarea expeditorului despre acestea, atrage după sine alte consecinţe, şi anume, exonerarea expeditorului de răspundere în caz de distrugere, declaraea lor inofensive.

Articolul 1078. Verificarea incarcaturii de catre expeditor
In schimbul unei taxe speciale, clientul poate cere verificarea continutului coletelor (unitatilor de incarcatura) in momentul preluarii de catre expeditor.
1. Obligaţia expeditorului de a verifica incarcatura în momentul preluarii legislatorul a plasat-o în mod separat de celelalte obligaţii, deoarece ea nu este legată organic de transportarea încărcăturilor şi, poate după caz, fi executată de alţi subiecţi. Deaceea pentru executarea ei expeditorul poate pretinde o taxă aparte de remuneraţia de bază prevăzută de art. 1085 Cod Civil.

Articolul 1079. Obligatia de asigurare a incarcaturii
Expeditorul este obligat la asigurarea bunului doar atunci cind a primit o indicatie in acest sens de la client. In lipsa unei indicatii speciale, expeditorul este obligat sa asigure incarcatura in modul obisnuit cu un asigurator ales de el.
1. Obligaţia de asigurare a bunului survine doar în cazul, cînd clientul remite o indicatie in acest sens. Lipsa unei indicaţii de acest gen nu înseamnă că bunurile vor fi expediate fără a fi asigurate în genere. Expeditorul se obligă în cazul dat să efectuieze asigurarea încărcăturii la discreţia sa prin alegerea liberă şi necondiţionată a companiei de asigurare.

Articolul 1080. Determinarea starii bunului la destinatie
Daca starea bunului a fost constatata in absenta partilor, atunci livrarea bunului catre destinatar justifica prezumtia ca bunul a fost primit fara pierderi sau deteriorari, cu exceptia situatiei in care destinatarul a formulat, fata de persoana care a facut livrarea, obiectii in care a mentionat caracterul prejudiciului. Daca pierderile sau prejudiciile pot fi constatate din exterior, obiectia trebuie facuta cel tirziu in momentul livrarii, iar daca pierderile si prejudiciile nu pot fi constatate la o examinare din exterior, obiectia trebuie facuta cel tirziu pina in a 3-a zi din ziua livrarii.
1. Prezentul articol reglementează mecanismul juridic primire-predare a bunurilor în cadrul contractului de expediţie. Starea bunului în momentul livrarii către destinatar poate fi constatată de către părţi sau în lipsa lor de către persoanele autorizate. Faptul livrării lui către destinatar în condiţiile constatării stării bunului fără participarea părţilor certifică faptul că bunurile au fost primite fără pierderi sau deteriorari. Această regulă nu are putere juridică, dacă totuşi destinatarul formulează faţă de persoana care a facut livrarea obiecţii care indică caracterul prejudiciului. Obiecţiile urmează a fi efectuate de către destinatar în formă scrisă cu indicarea tuturor circumstanţelor depistate la momentul recepţionării, fapt ce ar permite stabilirea cu certitudine a motivelor piederilor şi deteriorărilor aduse bunurilor. În caz contrar, conform normei comentate se prezumează că bunul a fost primit fara pierderi sau deteriorari. Legislatorul stabileşte şi condiţii suplimentare vis-a-vis de termenii de înaintare a obiecţiilor respective, şi anume, daca pierderile sau prejudiciile pot fi constatate din exterior, fără aplicarea mijloacelor speciale de examinare cum ar fi cîntărirea, măsurarea, efectuarea de probe ş.a, atunci obiectia trebuie facuta cel tirziu in momentul livrarii. Iar dacă nu este posibilă constatarea la prima vedere (din exterior) a pierderilor sau prejudiciilor, obiectia trebuie facuta cel tirziu pina in a 3-a zi din ziua livrarii. Nerespectarea termenilor indicaţi duce implicit la justificare prezumtiei că bunul a fost primit fara pierderi sau deteriorări.

Articolul 1081. Aplicarea dispozitiilor cu privire la transport
Daca destinatarul nu preia bunul la destinatie sau daca bunul nu poate fi livrat din alte motive, drepturile si obligatiile expeditorului se stabilesc conform normelor cu privire la contractul de transport.
1. Incidenţa normelor cu privire la contractul de transport asupra expeditorului se produc în cazurile pevăzute de prezentul articol, ceea ce ar însemna, că în cazurile cînd expeditorul pe deplin şi-a onerat obligaţiile sale contractuale, atunci se produc efectele caracteristice unui raport de transport prevăzute de normele Codului Civil (art.art.993-1028), precum şi de legile şi actele subordote legii, ce reglementează transportul de mărfuri.

Articolul 1082. Dreptul expeditorului de a efectua transportul cu forte proprii
(1) Expeditorul este autorizat, daca nu s-a dispus altfel, sa execute el insusi transportul. Autorizarea exista doar in masura in care este executata obligatia de a tine seama de drepturile si de interesele clientului.

(2) Daca face uz de dreptul specificat la alin.(1), expeditorul va avea in acelasi timp drepturi si obligatii de caraus.
1. Noua reglementare, expusă în prezentul articol, permite expeditorului să execute el însuşi transportul, activînd în postură prpriu-zisă de cărăuş. Cu alte cuvinte, legislatorul autorizează expeditorul pentru prestarea serviciilor de transport, dacă din anumite motive serviciile respective nu sînt executate de un cărăuş. Dreptul expeditorului de a efectua transportul cu forţele proprii reprezintă unul din drepturile sale, şi, nicidecum nu poate modifica natura obligaţiei expeditorului.


Articolul 1083. Raspunderea expeditorului
(1) Expeditorul raspunde, de regula, pentru obligatiile care decurg din contractul de expeditie doar in cazul vinovatiei proprii sau a ajutoarelor sale.

(2) Expeditorul nu poate invoca dispozitiile din prezentul capitol care exclud sau restring raspunderea sa ori care rastoarna sarcina probei daca prejudiciul a fost produs cu intentie sau din culpa grava.
1. Survenirea răspunderii expeditorului este reglementată de către legislator prin prisma propriei sale vinovăţii, regulă stabilită pentru majoritatea participanţilor circuitului civil, cît şi pentru acţiunile vinovate ale ajutoarelor sale, adică a celor persoane, care au contribuit la executarea contractului, nefiind angajate prin contract.

Articolul 1084. Cauzarea prejudiciului de catre un tert
Daca prejudiciul este cauzat de o terta persoana participanta la executarea contractului, expeditorul este obligat, la cererea clientului, sa-i transmita pretentiile sale fata de terta persoana, cu exceptia cazului cind, in baza unui acord special, expeditorul isi asuma valorificarea pretentiei pe contul si pe riscul clientului.
1. Poziţia juridică a expeditorului în raportul de expediţie determină posibilitatea sa de a valorifica pretenţiile faţă de persoanele terţe care au cauzat prejudiciu în cadrul executării contractului. Numai existenţa unui acord special despre împuternicirile expeditorului de valorificare a pretenţiei de la terţa persoană pe contul şi pe riscul clientului îl poate desemna să acţioneze din nume propriu. În celelalte cazuri, este obligatorie transmiterea pretenţiilor faţă de terţa persoană.

Articolul 1085. Plata remuneratiei
Remuneratia, conform contractului de expeditie, este exigibila in momentul in care expeditorul a predat transportatorului bunul.
1. Achitarea remuneraţiei către expeditor este condiţionată de executarea segmentului de obligaţii, strîns legate de transportarea încărcăturilor, şi anume, predarea bunului transportatorului. Din acest moment expeditorul are dreptul să ceară plata remuneraţiei pentru serviciile acordate. Reglementînd obligaţia clientului de achitare a remuneraţiei, legislatorul menţine poziţia unică, caracteristică raporturilor de prestare a serviciilor, conform căreia, numai după executarea obligaţiei contractuale, survine dreptul la remuneraţie.

Capitolul XVII

DEPOZITUL

Articolul 1086. Contractul de depozit
Prin contract de depozit o parte ( depozitar ) se obligă să păstreze bunul mobil, predat de cealaltă parte ( deponent ), o perioadă determinată sau nedeterminată şi să-l restituie la cerere.
1. Scopul contractului urmărit prin încheierea contractului de depozit este păstrarea (conservarea ) bunului depozitat în vederea restituirii lui în natură la cererea deponentului.

2. De regulă, contractul de depozitse consideră încheiat din momentul transmiterii bunului la păstrare şi prin urmare este un contract real. Însă după cum rezultă din conţinutul art. 1087 Cod civil ( refuzul de a preda sau de a primi bunul ), contractul de depozit este şi un contract consensual, deoarece în cazul contractelor reale nu se pune problema de a preda sau primi bunul la păstrare pentru că predarea / primirea bunurilor la păstrare constituie o condiţie necesară pentru încheierea contractului. Dacă bunul n-a fost predat, contractul se consideră neîncheiat. Astfel stau lucrurile în cazul contractelor consensuale, unde predarea bunului nu este o condiţie necesară pentru încheierea contractului, ci un act de executare a obligaţiunilor contractuale.

Contractul de depozit, poate fi precedat de o promisiune, de un antecontract de depozit, care se poate perfecta prin simplul consimţămînt al părţilor.

Depozitul poate fi cu titlu gratuit sau cu titlu oneros. Depozitul gratuit este un contract unilateral, întrucît dă naştere la obligaţii numai pentru depozitar. Depozitul gratuit rămîne un contract unilateral chiar dacă – ulterior încheierii – se nasc anumite obligaţii şi pentru deponent datorită unui fapt posterior şi accidental, care nu derivă din voinţa comună a părţilor ( de exemplu, prejdiciu cauzat depozitarului prin viciile bunului depozitat ) ci dintr-o cauză extracontractuală ( delict ) aceste obligaţii nefiind interdependente cu obligaţiile depozitarului.

Contractul de depozit cu titlu oneros este sinalagmatic, deoarece din momentul încheierii sale dă naştere la obligaţii reciproce şi interdependente pentru ambele părţi.

3. Părţi în contractul de depozit sunt depozitarul şi deponentul Pentru validitatea contractului se cere ca deponentul să aibă capacitatea pentru a încheia acte de administrare. În calitate de deponent poate fi proprietarul bunului, alt titular al unui drept real asupra bunului (de exemplu uzufructuarul sau creditorul gajist), precum şi persoana împuternicită de prorpietar sau de lege să depoziteze bunul.

În cazul depozitului prestat de lombard sau de camerele de păstrare ale gărilor sau staţiilor auto, deponent este persoana fizică, iar depozitar lombardul sau camera de păstrare a gării respectve.

4. În practică apar probleme referitor la persoana depozitarului, dacă bunurile se predau către salariatul întreprinderii, instituţiei, organizaţiei firmei fără întocmirea documentelor respective, contrar regulilor stabilite. În aşa caz depozitar se consideră nu persoana juridică, dar acel salariat care şi-a asumat obligaţiile respective. Persoana indicată şi poartă răspundere pentru consecinţele survenite faţă de deponent.

5. Obiect al contractului de depozit pot fi orice bunuri mobile corporale. Pot forma obiectul contractului şi creanţele ( bunuri incorporale ) constatate printr-un titlu la purtător, asimilate bunurilor mobile corporale. Întrucît depozitarul este obligat să restituie bunul depozitat, obiectul contractului trebuie să fie individual determinat.

6. Depozitul poate avea ca obiect şi bunuri determinate generic. În asemenea caz depozitarul va fi obligat să restituie deponentului alte bunuri de acelaşi gen, aceiaşi cantitate şi calitate ( art. 1104 Cod civil).

Obiect al depozitului prestat de camere de păstrare sunt bagaje ( pct. 34 a Regulamentului transporturilor auto de călători şi bagaje ), iar cel prestat de lombard – bunuri de uz personal şi casnic. Lombardul nu are dreptul să primească la păstrare valută străină, valori mobiliare, bunuri imobile, obiecte de anticariat, monede din metale preţioase, care constituie materie primă, mijloace de transport (pct. 19 a Regulamentului cu privire la modul de organizare, funcţionare şi licenţiere a activităţii lombardurilor, adoptat prin hotărîrea Guvernului Republicii Moldova din 28.03.1995 ).

7. Nu pot fi obiect al contractului, de depozit animalele, deoarece în aşa cazuri pot fi încheiate contracte de prestări de servicii. Animalele de regulă se dau la întreţinere sau folosinţă.

8. Contractul de depozit poate fi încheiat pe o perioadă determinată sau nedeterminată. Cu toate acestea deponentul are dreptul să ceară restituirea oricînd, chiar dacă s-ar fi stipulat un termen pentru restituire. Dacă termenul de depozitare n-a fost concret stipulat, depozitarul este în drept să ceară deponentului oricînd să-şi ridice bunul depozitat Camerele de păstrare primesc bunuri la păstrare pe o anumită perioadă, dar nu mai mare de 30 zile.Lombardul de asemenea încheie contract de păstrare a bunurilor pe o perioadă determinată de timp.

9. Codul civil nu conţine prevederi speciale cu privire la forma contractului de depozit, urmînd a fi aplicate prevederile generale cu privire la forma convenţiei ( art. 208-210 Cod civil).

Depozitul prestat de camerele de păstrare se atestă prin chitanţă de bagaje sau jeton, iar cel prestat de lombard – prin chitanţă nominativă de depozit.

Pentru recunoaşterea valabilităţii contractului de depozit în caz de nerespectare a formei scrise nu sunt admisibile probe cu martori pentru confirmarea faptului încheierii contractului de depozit.

Nerespectarea formei scrise a contractului de depozit atrage nulitatea lui numai în cazul în care acest efect este expres prevărut de lege sau prin acordul părţilor.

9. Preţul, denumit remuneraţie apare în cazul contractului cu titlu oneros.

10. Obligaţia de depozitare poate fi şi în cazurile prevăzute de lege ( de exemplu dacă s-a găsit un bun fără stăpîn – trebuie reţinut spre păstrare şi ulterior transmis la organele de poliţie sau organelor administraţiei publice ).

Corpurile delicte, producţia care nu se primeşte de către cumpărător – se păstrează pînă la venirea cumpărătorului.

Articolul 1087. Refuzul de a preda sau de a primi bunul.
(1) Depozitarul nu are dreptul să ceară deponentului să predea bunul. Deponentul însă răspunde pentru prejudiciul cauzat depozitarului intenţionat sau din culpă gravă prin refuzul de a preda bunul dacă legea sau contractul nu prevede altfel.

(2) Depozitarul are dreptul să refuze primirea bunului în cazul în care nu i-a fost predat în termenul stabilit altfel.
1.Prevederile articolului 1087 Cod civil se referă la obligaţiile depozitarului pe viitor de a primi la păstrare.

Deponentul este obligat să predea bunul la păstrare în termenul prevăzut în contract. Obligaţia dată are un caracter condiţional şi îşi pierde valoarea, dacă deponentul nu s-a folosit de posibilitatea de a-l anunţa pe depozitar despre refuzul de la serviciile de depozitare. Pentru a fi eliberat de la răspundere, deponentul trebuie să înainteze refuzul într-un termen rezonabil.

Norma dată prevede consecinţele neexecutării şi executării necorespunzătoare a obligaţiilor de depozitare a deponentului de a preda bunul la păstrare şi nu exclude dreptul depozitarului de a cere compensarea daunelorîn legătură cu încălcarea termenului de transmitere a bunului la păstrare.

Specific este faptul că depozitarul este lipsit de dreptul de a cere de la deponent predarea bunului. În acest caz cerinţa de a executa obligaţia în natură ( predarea bunului ) contravine esenţei serviciului acordat: nu poate fi acordat un serviciu celui, care a refuzat de la el.

2. Dacă bunul nu a fost predat în termenul stabilit depozitarul este în drept să refuze primirea lui, dacă contractul nu prevede altfel. Norma dată poartă un caracter dispozitiv şi depozitarul nu este lipsit de dreptul de a primi bunul la păstrare şi în situaţia elucidată, dacă aceasta nu contravine intereselor lui.

Articolul 1088. Remuneraţia depozitarului.
(1) Depozitul are titlu gratuit dacă în contract nu este prevăzut altfel. În cazul în care depozitarul execută depozitul în cadrul unei activităţi profesionale, se consideră că asupra remuneraţiei s-a convenit în mod tacit.

(2) Dacă asupra mărimi remuneraţiei datorate nu s-a convenit, se consideră convenită, în cazul unui tarif stabilit, retribuţia tarifară, iar în lipsa tarifului, remuneraţia obişnuită.

(3) Deponentul este obligat să compenseze depozitarului cheltuielile necesare păstrării bunului.
1. Depozitul este un contract cu titlu gratuit dacă legea sau contractul nuprevede plata remuneraţiei depozitarului. Dacă depozitarul desfăşoar activitate de păstrare cu carater profesional (nu ocazional ), contractul de depozit este prezumat cu titlu oneros. În asemenea caz se consideră că părţile au convenit asupra remuneraţiei în mod tacit.

2. Remuneraţia se stabileşte prin acordul părţilor. Dacă în contract lipseşte o asemenea clauză, se consideră convenit asupra remuneraţiei tarifare, în cazul existenţei unui tarif stabilit, iar în lipsa tarifului reieşind din retribuţia obişnuită, se are în vedere remuneraţia în circumstanţe comparative, ce este încasată pentru serviciile similare, mărfuri, lucrări etc.

Depozitul prestat de camerele de păstrare şi lombard este oneros, remuneraţia plătindu-se conform tarifelor.

Dacă contractul nu prevede altfel, remuneraţia se plăteşte la încetarea acestuia, însă poate fi achitată şi periodic, fiind încasată în rate la sfîrşitul fiecărei din perioadele corespunzătoare.

Neachitarea remuneraţiei în termenul stabilit atrage după sine răspunderea deponentului de a compensa daunele.

Dacă deponentul este în întîrziere cu achitarea remuneraţiei pe mai mult de o jumătate din perioada, pentru care urma să fie achitată, la depozitar apare dreptul de a renunţa la executarea contractului şi de a cere deponentului să-şi ia bunurile.

În acest caz şi alte cazuri în care renunţarea la executarea contractului este datorată unor împrejurări pentru care depozitarul nu răspunde i se recunoaşte dreptul la remuneraţie pe perioada respectivă.

Dacă rezilierea contractului este datorată unor împrejurări pentru care poartă răspundere depozitarul el nu este în drept de a primi remuneraţie.

3. În toate cazurile deponentul este obligat să compenseze depozitarului cheltuielile suportate în legătură cu păstrarea bunului dacă aşa cheltuieli au fost realmente.

În cadrul contractului cu titlu oneros, de regulă, cheltuielile necesare pentru păstrarea bunului se includ în mărimea remuneraţiei şi nu se delimitează separat.

Articolul comentat însă se referă la categoria cheltuielilor exclusive. Dacă de contract nu este prevăzut altfel, cheltuielile exclusive sunt percepute în afara remuneraţiei pentru depozitare.

Cheltuielile necesare se caracterizează prin faptul că în primul rînd ele depăşesc după mărime, cheltuielile obişnuite pentru astfel de tip de depozitare şi în al doilea rînd sunt neprevăzute de părţi: pe care nu le-au prevăzut şi nici nu puteau să le prevadă la momentul încheierii contractului.

Cheltuielile suplimentare ( exclusive ) se compensează în cazurile:

• 
  dacă deponentul a fost înştiinţat despre cheltuielile suplimentare şi le-a acceptat;
  
• 
  dacă deponentul este înştiinţat despre cheltuielile suplimentare, însă n-a dat răspuns în termenul stabilit se consideră că le-a acceptat;
  
• 
  dacă nu a fost înştiinţat şi nici nu le-a acceptat, vor fi compensate dacă depozitarul va dovedi că au fost suportate pentru preîntîmpinarea prejudiciului, care putea fi adus bunului dacă nu se luau măsurile necesare.
  

Articolul 1089. Obligaţia de păstrare a bunului.
(1) În cadruldepozitului cu titlu oneros, depozitarul este obligat să se îngrijească de integritatea bunului primit cu prudenţa şi diligenţa unui bun profesionist.

(2) În cazul în care depozitarul are titlu gratuit, depozitarul este obligat să se îngrijească de integritatea bunului ca de propriul bun.
1. Depozitarul este obligat să păstreze bunul primit la păstrare. Această obligaţie se realizează diferit, după cum depozitul este oneros sau gratuit.

În contract urmează să fie stipulate măsurile speciale pentru asigurarea păstrării bunurilor, evitării furturilor, deteriorării, pierderii şi aceste condiţii trebuie să fie respectate de către depozitar.

În cazul depozitului cu titlu oneros răspunderea depozitarului este mai sporită şi culpa se apreciază cu mai mare rigoare, după tipul abstract al omului prudent şi diligent. Nerespectarea obligaţiei de păstrare a bunului dat în depozit atrage răspunderea depozitarului. În cazul dat grija de integritatea bunului ca de propriul bun fiind suficientă, acesta fiind obligat să repare prejudicii cauzate deponentului.

Regulile privitoare la răspunderea depozitarului sunt reguli supletive. Astfel fiind, părţile pot stipula şi o cauză de neresponsabilitate, caz în care depozitarul răspunde pentru dol sau culpă gravă, clauză care trebuie să fie acceptată expres de către deponent.

2. Dacă depozitul este cu titlu gratuit, depozitarul trebuie să păstreze bunul ca pe al său propriu, culpa depozitarului se apreciază în concret, în funcţie de grija depusă în conservarea propriilor lucruri. Deponentul nu poate pretinde depozitarului să păstreze bunul depozitat cu mai mare grijă decît propriile bunuri. Depozitarul va fi exonerat de răspundere pentru prejudiciul cauzat prin pierderea, deteriorarea sau distrugerea bunurilor depozitate dacă va proba că le-a păstrat ca pe ale sale proprii. De exemplu, depozitarul nu va răspunde pentru pierderea, distrugerea sau deteriorarea bunului dacă el în caz de pericol a salvat numai bunurile sale şi nu va dovedi, că salvarea bunurilor primite la păstrare gratuit a fost imbosibilă.

3. Depozitarul nu poartă răspundere pentru distrugerea, pierderea sau deteriorarea bunului provenit din forţa majoră, inclusiv cazul fortuit, în afară de cazul în cînd a fost pus în întîrziere pentru restituirea bunului.