Codul lui da Vinci Date Le Prieuré de Sion



Yüklə 2.32 Mb.
səhifə23/32
tarix13.08.2018
ölçüsü2.32 Mb.
1   ...   19   20   21   22   23   24   25   26   ...   32

76
Se vedea clar că Sophie nu-şi revenise încă de pe urma amintirilor recent răscolite. În ceea ce-l privea pe el, Langdon era uluit de ceea ce tocmai auzise. Pe lângă faptul că surprinsese ritualul în plină desfăşurare, Sophie se văzuse nevoită să facă faţă unei realităţi de două ori mai şocante: personajul central fusese însuşi bunicul ei... Marele Maestru al confreriei Le Prieuré de Sion. E drept, într-o companie selectă: da Vinci, Botticelli, Isaac Newton, Victor Hugo, Jean Cocteau... Jacques Saunière.

― Nu ştiu ce altceva ţi-aş mai putea spune, şopti el.

Ochii ei, scăldaţi în lacrimi, aveau acum o nuanţă adâncă, măslinie:

― M-a crescut ca pe propria fiică.

Profesorul recunoscu emoţia care, treptat, îi înceţoşa privirea: remuşcare. Profundă şi rece. Sophie Neveu îl alungase pe bătrân din viaţa ei şi în sfârşit acum îl vedea într-o cu totul altă lumină.

Afară, zorii se iveau deja pe cer, o dungă roşiatică marca răsăritul. Sub ei, pământul era încă învăluit în întuneric.

― Ceva de mâncare, dragii mei?

Teabing intră în cabină, ducând în mână o tavă cu o cutie de biscuiţi şi câteva cutii de Cola, scuzându-se pentru puţinele rezerve de care dispunea.

― Prietenul nostru, călugărul, încă nu e pregătit să vorbească! Să-i mai lăsăm însă puţin timp!

Apoi, muşcând dintr-un biscuit, îşi îndreptă atenţia spre poem.

― Deci, dragii mei, înregistrăm vreun progres? Ce încearcă bunicul tău să ne spună aici? întrebă el uitându-se la Sophie. Unde mama dracului e piatra aceea de căpătâi? Piatra atât de dragă templierilor!

Sophie clătină din cap, fără să-i răspundă.

Lăsându-l pe britanic să studieze din nou versurile, Langdon deschise o cutie de Cola şi se întoarse spre fereastră, cu gândurile pierdute printre imagini ale unor ritualuri tainice şi coduri secrete. "Piatra de căpătâi dragă templierilor e cheia." Luă o înghiţitură din lichidul dulce şi călduţ. "O piatră de căpătâi venerată de templieri!"

Întunericul nopţii se destrămă rapid şi, sub ochii săi, apele oceanului căpătară luciri vii. "Canalul Mânecii." Nu mai era mult până la destinaţie.

Poate că lumina zilei le va aduce o nouă înţelegere, o nouă viziune, dar cu cât cerul devenea mai alburiu, cu atât gândurile lui păreau mai negre. Ritmurile pentametrului iambic şi incantaţiile ritualului Hieros Gamos păreau a se confunda cu huruitul motoarelor.

"O piatră de căpătâi venerată de templieri."

Dedesubt, oceanul lăsase din nou loc pământului şi, brusc, o idee nouă îi străfulgeră prin minte. Cutia de băutură aproape că-i scăpă din mână:

― N-o să vă vină să credeţi, exclamă în timp ce se întorcea spre ceilalţi. Piatra de căpătâi a templierilor... Mi-am dat seama ce este!

Teabing făcu ochii mari, de parcă erau două farfurioare:

Ştii unde este piatra de mormânt?

Langdon surâse:

― Nu, nu unde este, ci mai degrabă ce anume este.

Sophie şi britanicul se traseră mai aproape, numai ochi şi urechi.

― Cred că termenul "piatră de căpătâi" este o exprimare aproape literală, care se referă efectiv la un cap din piatră, le explică Langdon, care căzuse pradă din nou entuziasmului său didactic. Nu e o piatră de mormânt.

― Un cap din piatră? bâigui Teabing.

Nici Sophie nu părea câtuşi de puţin convinsă.

― Leigh, pe vremea Inchiziţiei, Biserica i-a acuzat pe Templieri de tot felul de erezii, nu-i aşa?

― Într-adevăr. O sumedenie de acuzaţii false. Sodomie, urinare pe cruce, venerarea diavolului ― o listă întreagă.

― Şi pe lista aceea se afla deopotrivă adorarea unor falşi idoli, am dreptate? Mai exact, Biserica i-a acuzat pe Templieri că practică ritualuri secrete în cadrul cărora venerează un cap sculptat în piatră... un zeu păgân care...

― Baphomet! izbucni Teabing. Pe legea mea, Robert, ai dreptate! O piatră de căpătâi atât de dragă Templierilor!

Profesorul îi explică lui Sophie, în câteva cuvinte, că Baphomet era o străveche divinitate păgână a fertilităţii, asociată cu forţa creatoare a actului reproducerii. Baphomet era reprezentat sub forma unui cap de berbec sau de ţap ― un simbol obişnuit al fecundităţii şi procreării. Cavalerii templieri îl venerau formând un cerc uman în jurul capului sculptat şi înălţând rugăciuni.

― Baphomet! exclamă din nou Teabing. Ceremonia preamărea magia creatoare a unirii sexuale, dar papa Clement a insistat şi a convins în cele din urmă lumea că piatra sculptată a templierilor, îl reprezenta de fapt pe diavol. Vaticanul a folosit capul lui Baphomet ca pe o probă incendiară împotriva templierilor.

Langdon încuviinţă. Credinţa modernă într-un diavol încornorat, numit Satan, deriva din strădania Bisericii de a face din capul de berbec sau de ţap al zeului fertilităţii un simbol al răului. Şi, evident, strădaniile sale dăduseră roade, deşi nu în întregime. Masa de Ziua Recunoştinţei din tradiţia americană amintea şi astăzi de simbolurile păgâne ale fertilităţii. De asemenea, "cornul abundenţei" constituia un tribut adus lui Baphomet şi se regăsea în mitologia greacă, în care micul Zeus fusese alăptat de o capră al cărei corn se rupsese, oferindu-i o provizie nesfârşită de fructe. Baphomet "apărea" neştiut şi în fotografiile de grup, în care vreun glumeţ ridica două degete în spatele capului unui prieten, ca două coarne; puţini dintre aceşti glumeţi ştiau însă că gestul lor făcea, de fapt, aluzie la virilitatea robustă a "victimei" ― un fel de reclamă, s-ar putea zice.

― Da, da! continuă Teabing să exclame, incitat. La Baphomet trebuie să se refere poemul! O piatră de căpătâi atât de dragă templierilor!

― Bine, dar dacă aşa stau lucrurile, înseamnă că avem de-a face cu o nouă dilemă, interveni Sophie, arătând spre discurile criptex-ului. Baphomet are opt litere. Aici e loc însă numai pentru cinci.

Britanicul afişă un zâmbet larg:

Draga mea, acesta e momentul în care intră în scenă cifrul Atbash.


77
Langdon era impresionat. Teabing tocmai sfârşise de scris întregul alfabet ebraicând ― alef-beit. E drept, folosise echivalentele latine, nu caracterele ebraice, şi acum le citea cu glas tare, cu o pronunţie perfectă:
A B G D H V Z Ch T Y K L M N S O P Tz Q R Sh Th
Alef, Beit, Gimel, Hei, Vav, Zayin, Chet, Tet, Yud, Kaf, Lamed, Mem, Nun, Samech, Ayin, Pei, Tzadik, Kuf, Reish, Shin, Tav.

Ştergându-şi fruntea cu un gest dramatic, Teabing continuă:

― În ortografia tradiţională ebraică, vocalele nu au reprezentare grafică. Prin urmare, dacă vom scrie cuvântul Baphomet cu literele alfabetului ebraic, vocalele vor dispărea, rămânând doar...

― Cinci litere, sfârşi Sophie.

Teabing încuviinţă şi începu din nou să scrie:

― Bun, iată cum se scrie cuvântul Baphomet cu caracterele ebraice. Voi menţiona şi vocalele, pentru mai multă claritate:


B a P V o M e Th
― Să nu uităm, desigur, adăugă el, că textele în ebraică se scriu de la dreapta la stânga, dar noi putem aplica cifrul Atbash direct. În continuare, nu mai trebuie decât să ne creăm propria schemă de substituţie, rescriind întregul alfabet în ordine inversă.

― Există o cale mai uşoară, interveni Sophie, luând creionul din mâna britanicului. Funcţionează la toate cifrurile de substituţie reflectivă, inclusiv la Atbash. E un mic truc pe care l-am învăţat la Royal Holloway.

Scrise prima jumătate a alfabetului de la stânga la dreapta şi apoi, dedesubt, scrise cea de-a doua jumătate în sens invers.

― Criptanaliştii numesc această metodă "dublarea". E mult mai puţin complicată şi mult mai exactă:




A

B

G

D

H

V

Z

Ch

T

Y

K

Th

Sh

R

Q

Tz

P

O

S

N

M

L

Teabing chicoti vesel:

― Ai dreptate. Mă bucur să văd că amicii de la Holloway îşi fac bine treaba.

Privind matricea de substituţie, Langdon simţi acelaşi fior pe care bănuia că-l încercaseră savanţii din vechime, când utilizaseră pentru prima dată cifrul Atbash pentru a decripta acum celebrul Misterul Sheshach. Timp de secole, cei ce studiau textele sacre fuseseră deconcertaţi de referirile biblice la o cetate numită Sheshach. Oraşul nu apărea pe nici o hartă şi nici în alte documente, cu toate că era menţionat deseori în Cartea lui Ieremia ― regele din Sheshach, cetatea Sheshach, poporul din Sheshach. În cele din urmă, un învăţat transpusese numele folosind cifrul Atbash, iar rezultatul se dovedise exploziv. Cifrul arăta că termenul Sheshach era, de fapt, un cod ce desemna o altă cetate, mult mai cunoscută. Procesul de decriptare fusese simplu.



Sheshach era scris în ebraică Sh-Sh-K.

Transpus în matriţa de substituţie, Sh-Sh-K devenea B-B-L.

Iar B-B-L în ebraică se citea Babel.

Misterioasa cetate se dovedise a nu fi alta decât Babel, ceea ce declanşase un val frenetic de reexaminări ale Bibliei. În numai câteva săptămâni, mai multe cuvinte codificate astfel fuseseră descoperite în Vechiul Testament, dezvăluind o varietate uluitoare de semnificaţii ascunse, despre existenţa cărora savanţii nu avuseseră măcar habar până atunci.

― Ne apropiem, şopti Langdon, incapabil să-şi stăpâneascâ entuziasmul.

― Pas cu pas, Robert. Sophie, eşti gata?

Ea înclină capul, tăcută.

― Bun! În ebraică şi fără vocale, Baphomet se scrie B-P-V-M-Th. Acum aplicăm matricea ta de substituţie, pentru a obţine parola formată din cinci litere.

Profesorul simţea că inima lui mai are puţin şi îi sare din piept. Lumina vie a soarelui răzbătea acum de afară. Privind tabelul schiţat de Sophie, începu să opereze atent transformările.

― B devine Sh... P devine V...

Teabing râdea cu gura până la urechi, ca un băieţel care tocmai a descoperit pomul de Crăciun.

― Şi cifrul Atbash ne dezvăiuie... Dumnezeule mare! bâigui el şi deodată se făcu alb la faţă.

Langdon tresari şi el:

― Ce s-a întâmplat? întreba Sophie.

― N-o să-ţi vină să crezi! Mai cu seamă ţie, adaugă Teabing, ridicându-şi ochii spre ea.

― Ce vrei să spui?

― Este... ingenios, şopti britanicul. Peste măsură de ingenios! Aplauze, vă rog! Iată parola!

Şi întoarse spre ei hârtia pe care scrisese noul cuvânt: "Sh-V-P-Y-A"

― Ce-i asta? se încruntă Sophie.

Se părea că nici Langdon nu înţelesese.

Vocea lui Teabing tremura însă de admiraţie şi de emoţie:

― Acesta, prieteni, este, într-adevăr, un vechi cuvânt de înţelepciune. Profesorul citi literele încă o dată. "Un străvechi cuvânt de înţelepciune eliberează papirusul." După o clipă, îşi dădu seama. Aproape cu un şoc.

― Un străvechi cuvânt de înţelepciune!

Sophie privi cuvântul şi apoi discurile criptex-ului. Imediat îşi dădu seama că nici Teabing şi nici Langdon nu observaseră un neajuns major.

― Staţi puţin! exclamă ea. Nu poate fi asta parola! Pe nici unul dintre discuri nu e scris grupul de litere Sh; aici sunt trecute numai literele alfabetului latin.

Citeşte cuvântul în întregime, o îndemnă Langdon. Şi nu uita două lucruri: în ebraică, simbolul pentru sunetul Sh poate fi pronunţat la fel de bine S, în funcţie de accent. Aşa cum şi litera P poate fi pronunţată F.

"SVFYA?" îi veni ei în minte, dar totuşi era nelămurită.

― Genial! exclamă Teabing. Litera "Vav" este adesea un indicator al vocalei O!

Sophie studie din nou literele, citind noul cuvânt:

S... o...f...y... a.

Deşi îşi auzi sunetul propriei sale voci, aproape că nu-i veni să creadă.

― Sophia? Am citit Sophia?!

Langdon dădea din cap frenetic, afirmativ.

― Da! Sophia înseamnă "înţelepciune" în limba greacă! Rădăcina numelui tău, Sophie, este, efectiv, un "cuvânt de înţelepciune".

Brusc, un dor cumplit de bunicul ei o cuprinsese. "A criptat cheia de boltă a Stăreţiei şi a folosit numele meu!" Un nod dureros îi urcă în gât. Totul părea că se leagă perfect. Însă, privind din nou cele cinci discuri ale criptex-ului, observă că mai exista o problemă.

― Dar... nu se poate... cuvântul Sophia are şase litere!

Zâmbetul larg nu dispăru nici acum de pe chipul lui Teabing:

― Citeşte poemul din nou. Bunicul tău a scris "un străvechi cuvânt de înţelepciune".

― Da, şi?

― În greaca veche, cuvântul "înţelepciune" se scria S-O-F-I-A.




78
Deşi tremura, Sophie luă criptex-ul şi începu să rotească discurile, potrivind literele. "Un străvechi cuvânt de-nţelepciune liberează acest papirus." Langdon şi Teabing păreau că nici nu mai respiră, cu ochii lipiţi de mâinile ei.

S...O... F...

― Cu grijă, o îndemna britanicul. Cu infinită grijă!

...I... A.

Sophie alinie ultimul disc.

― Bun, şopti ea, ridicându-şi priviriea spre ei. Acum îl voi deschide.

― Nu uita de oţet, o atenţionă Langdon cu glasul pierit. Fii atentă!

Ea însă ştia că, dacă acest criptex semănă cu cele pe care le deschisese de atâtea ori în copilăria ei, nu va fi nevoie decât să apuce cilindrul de cele două capete şi să tragă uşor, dar ferm, în direcţii opuse. Dacă discurile erau corect aliniate, aşadar parola corect formată, unul dintre capete avea să se desprindă de cilindru, precum capacul unui flacon, lăsând să se vadă papirusul rulat în jurul fiolei cu oţet. Pe de altă parte, dacă parola formată era incorectă, presiunea exercitată de ea la capetele criptex-ului avea să fie transferată unei pârghii din interior care, pivotând, apăsa fiola, o va sparge, în cele din urmă.

"Trage uşor", îşi spuse ea.

Teabing şi Langdon se aplecară în faţă când ea prinse în mâini capetele cilindrului. În emoţia stârnită de descifrarea codului, Sophie aproape că uitase ce era de aşteptat să găsească înăuntru. "Am în faţă cheia de boltă a Stăreţiei!" După părerea britanicului, în interiorul ei se afla o hartă care indica drumul către Sfântul Graal, mormântul Mariei Magdalena şi documentele Sangreal... nepreţuita comoară a adevărului ascuns.

Mai verifică o dată alinierea celor cinci litere faţă de semnul indicator şi apoi, încet, trase de cele două capete. Nimic. Trase puţin mai tare. Brusc, cilindrul de piatră se desfăcu, aidoma unui ax telescopic. Capătul greu îi rămase în mâna stângă. Teabing şi Langdon săriră drept în picioare. Inima ei bătea frenetic când puse piesa detaşată pe masă şi apoi înclină tubul pentru a privi înăuntru.

"Un papirus!"

În mijlocul ruloului de hârtie se vedea un obiect cilindric ― probabil fiola cu oţet. În mod ciudat însă, materialul înfăşurat în jurul recipientului cu oţet nu era obişnuita foiţă subţire de papirus, ci un pergament. "Straniu, îşi spuse; oţetul nu poate dizolva pergamentul din piele de miel." Se uită iarăşi în mijlocul ruloului şi îşi dădu seama că obiectul pe care-l zărea nu era totuşi o fiolă cu oţet. Era cu totul altceva.

― Ce s-a întâmplat? întrebă Teabing. Scoate papirusul!

Încruntându-se, Sophie prinse cu două degete ruloul şi obiectul din mijlocul lui, extrăgându-le din cilindru.

― Dar nu e un papirus! exclamă Teabing. E prea greu!

― Ştiu. E o căptuşeală.

― Pentru ce? Pentru fiola cu oţet?

― Nu.

Sophie derulă materialul şi scoase la vedere obiectul din interior.



― Pentru asta.

Când Langdon văzu ce se afla în interiorul ruloului de pergament, simţi cum i se frânge inima.

― Dumnezeu să ne ajute! bâigui Teabing, prăbuşindu-se înapoi în scaun. Bunicul tău a fost un arhitect crud.

Profesorul continua să privească uluit. "Văd că Saunière n-a avut de gând să ne uşureze câtuşi de puţin sarcina."

Pe masă, în faţa lor, stătea un al doilea criptex. Mai mic. Confecţionat din onix negru. Fusese închis în interiorul celui dintâi. Pasiunea lui Saunière pentru dualism era din nou evidentă. Două criptex-uri. Totul în dublu exemplar. "Duble înţelesuri. Masculin-feminin. Negru închis în alb. Pânza de simbolism se întindea parcă la nesfârşit. Albul dă naştere negrului.

Fiece om se naşte din femeie.

Alb ― feminin.

Negru ― masculin."

Întinse mâna şi luă al doilea criptex. Părea identic cu primul, numai că era mai mic şi avea culoarea neagră. Îl clătină şi auzi în interior gâlgâitul familiar. Probabil că fiola cu oţet pe care o auziseră mai devreme era cea din criptex-ul mic.

― Ei bine, Robert, spuse Teabing întinzându-i bucata de pergament. Vei fi mulţumit să afli cel puţin că ne îndreptăm în direcţia cea bună!

Langdon examină foaia groasă de pergament. Pe ea, scris de mână, era alt poem de patru versuri. Tot în pentametru iambic. Versurile erau criptice, dar nu avu nevoie să citească decât primul vers pentru a realiza că Teabing avusese dreptate să-i aducă în Marea Britanie.
"ÎN LONDRA ZACE-UN CAVALER DE PAPĂ ÎNGROPAT"
Restul poemului sugera clar că parola pentru deschiderea celui de-al doilea criptex putea fi găsită dacă vizita mormântul respectivului cavaler, aflat undeva, în oraş.

Profesorul se întoarse incitat spre britanic.

― Ai idee la ce cavaler se referă poemul?

― Nici cea mai vagă. Dar ştiu exact în ce criptă trebuie să căutăm.

În acelaşi moment, la douăzeci de kilometri în faţa lor, şase maşini ale poliţiei din Kent străbăteau străzile ude de ploaie, spre Aeroportul Biggin Hill.


79
Locotenentul Collet se autoservi cu o sticlă de Perrier din frigiderul lui Teabing şi se înapoie în salon. În loc să-l însoţească pe Fache la Londra, unde acţiunea era în plină desfăşurare, rămăsese aici, să dădăcească echipa PTS care se răspândise în toate încăperile reşedinţei.

Până acum, nu descoperiseră nimic util: un unic glonţ îngropat în duşumea, o foaie de hârtie cu câteva simboluri desenate pe ea împreună cu cuvintele "paloş" şi "potir", plus o curea cu ţepi metalici îmbibaţi cu sânge, despre care unul dintre oamenii PTS îi spusese că aminteşte de gruparea catolică Opus Dei, ce stârnise recent un scandal media pe tema practicilor agresive de recrutare a membrilor săi în Paris.

Collet oftă. "Poftim! Să înţelegi ceva din amestecul ăsta ciudat!"

Parcurse un culoar elegant, apoi locotenentul intră în vasta bibliotecă, unde unul dintre ofiţerii PTS preleva amprentele. Omul era un individ corpolent, cu bretele pe pieptul lui lat.

― Aţi găsit ceva? întrebă Collet.

― Nimcând nou. Seturi multiple, dar aceleaşi cu cele identificate în restul casei.

― Dar pe cilice?

― Interpolul încă mai lucrează la ele. Le-am trimis tot ce-am găsit.

― Şi asta? se interesă Collet arătând spre două pungi sigilate de pe birou.

Omul ridică din umeri.

― Le-am luat din obişnuinţă; prelevez tot ce mi se pare ciudat.

Locotenentul se apropie de birou. "Ciudat?"

― Englezul ăsta-i un individ ciudat, adăugă ofiţerul. Ia uitaţi-vă aici!

Căută printre punguţele sigilate şi alese una, pe care i-o întinse lui Collet.

Era o fotografie a intrării principale într-o catedrală gotică ― tradiţionala arcadă ce se îngusta treptat, până la uşa de mici dimensiuni.

Locotenentul studie fotografia şi îşi ridică privirea spre ofiţer:

― Chestia asta e ciudată?

― Întoarceţi-o şi pe partea cealaltă.

Pe dosul pozei se aflau câteva cuvinte în engleză, care descriau naosul lung şi îngust a catedralei ca pe un tribut păgân şi secret adus pântecelui unei femei. Într-adevăr, era ciudat. Mai uimitoare erau însă cuvintele referitoare la intrarea în catedrală.

― Stai puţin! exclamă. Tipul ăsta crede că uşa catedralei reprezintă...

Ofiţerul clătină capul în sens afirmativ.

― Cu tot cu marginile labiale şi un simpatic clitoris cinquefoil deasupra intrării. Te cam face să-ţi doreşti să mergi mai des la biserică! observă omul.

Collet luă de pe masă o a doua pungă cu probe. Prin plasticul transparent se vedea o altă fotografie, aparent a unui document vechi. În capătul ei scria:

"Les Dossiers Secrets ― Number 4° Im1 249."

― Ce-i asta? întrebă.

― N-am idee. Are o grămadă de copii ale fotografiei ăsteia, aşa că am luat şi noi una.

Collet cercetă documentul:
PRIEURÉ DE SION ― LES NAUTONEERS/MARII MAEŞTRI

JEAN DE GISORS 1188-1220

MARIE DE SAINT-CLAIR 1220-1266

GUILLAUME DE GISORS 1266-1307

EDOUARD DE BAR 1307-1336

JEANNE DE BAR 1336-1351

JEAN DE SAINT-CLAIR 1351-1366

BLANCHE D'EVREUX 1366-1398

NICOLAS FLAMEL 1398-1418

RENE D'ANJOU 1418-1480

IOLANDE DE BAR 1480-1483

SANDRO BOTTICELLI 1483-1510

LEONARDO DA VINCI 1510-1519

CONNETABLE DE BOURBON 1519-1527

FERDINAND DE GONZAGUE 1527-1575

LOUIS DE NEVERS 1575-1595

ROBERT FLUDD 1595-1637

J. VALENTIN ANDREA 1637-1654

ROBERT BOYLE 1654-1691

ISAAC NEWTON 1691-1727

CHARLES RADCLYFFE 1727-1746

CHARLES DE LORRAINE 1746-1780

MAXIMILIAN DE LORRAINE 1780-1801

CHARLES NODIER 1801 -1844

VICTOR HUGO 1844-1885

CLAUDE DEBUSSY 1885-1918

JEAN COCTEAU 1918-1963"
"Prieuré de Sion?" se miră Collet.

― Locotenente! strigă un alt agent din pragul uşii. Centrala are un apel urgent pentru căpitanul Fache, dar operatorul nu-l poate contacta. Îl preluaţi dumneavoastră?

Collet reveni în bucătărie şi ridică receptorul.

Era André Vernet.

Accentul rafinat al bancherului nu reuşea să mascheze nervozitatea din vocea lui.

― Căpitanul Fache mi-a spus că mă va suna, însă n-am primit nici o veste din partea domniei sale până acum.

― Căpitanul este foarte ocupat. Vă pot ajuta eu?

― Am fost asigurat că voi fi ţinut la curent cu progresele înregistrate de ancheta dumneavoastră.

Pentru un moment, Collet avu impresia că recunoaşte timbrul vocii, dar nu reuşea să-şi amintească de unde.

― Monsieur Vernet, eu mă ocup în prezent de investigaţiile care au loc aici, în Paris. Sunt locotenentul Collet!

La celalalt capăt al firului se lăsă o lungă tăcere:

Domnule locotenent, am un apel pe o altă linie. Vă rog să mă scuzaţi. Vă voi contacta mai târziu.

Şi-nchise.

Collet rămase cu receptorul în mână preţ de câteva secunde. Apoi, brusc, îşi dădu seama. "Ştiam eu că recunosc vocea aceea de undeva!" De surprindere, aproape că i se tăie răsuflarea.

"Şoferul maşinii blindate!

Cu Rolexul fals."

Acum înţelegea de ce închisese bancherul atât de repede; îşi reamintise numele Collet ― ofiţerul de poliţie pe care îl minţise cu câteva ore în urmă.

Locotenentul cântări implicaţiile acestei revelaţii ciudate. "Vernet e implicat!" Instinctiv, ştia că ar trebui să-l sune pe Fache. Emoţional, era conştient că această pleaşcă putea să-i aducă momentul său de glorie.

Contactă imediat Interpolul şi solicită să i se trimită toate informaţiile deţinute despre Depository Bank of Zürich şi despre preşedintele său, André Vernet.



Dostları ilə paylaş:
1   ...   19   20   21   22   23   24   25   26   ...   32


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə