Codul lui da Vinci

"Mulţi au făcut negoţ cu iluzii şi false minuni, amăgind mulţimile nătânge."

LEONARDO DA VINCI

― Uite şi un alt citat:
"Oarba ignoranţă ne înşeală. O! Bieţi muritori, deschideţi ochii bine!"

LEONARDO DA VINCI

Sophie simţi un fior.

― Da Vinci se refera aici la Biblie?

Teabing încuviinţă printr-o mişcare a capului:

― Opiniile lui cu privire la Biblie au o legătura directă cu Sfântul Graal. De fapt, da Vinci a şi pictat Graalul; ţi-l voi arăta imediat, dar, mai întâi, trebuie să vorbim despre Biblie. Şi, adăugă el surâzând, tot ce trebuie să ştii despre Biblie poate fi rezumat în cele câteva cuvinte ale doctorului Martyn Percy: "Biblia nu a venit prin fax direct din rai".

― Poftim?

― Biblia este un produs al omului, draga mea! Nu a căzut ca prin minune din cer! Omul a creat-o, ca pe o consemnare istorică a unor vremuri tulburi, şi a evoluat apoi în urma nenumăratelor traduceri, adăugiri şi revizuiri. N-a existat şi încă nu exista o ver­siune finală a Bibliei.

― Înţeleg.

― Iisus Hristos a fost un personaj istoric de o forţă extraordinară, poate cel mai enigmatic şi mai charismatic lider pe care l-a cunos­cut omenirea în toate timpurile. Mesia vestit de profeţi, Iisus a răsturnat regi, a inspirat mulţimi şi a fondat o nouă filozofie de viaţă. Ca urmaş al regilor Solomon şi David, era îndreptăţit la titlul de împărat al evreilor. Fireşte, evenimentele de pe parcursul vieţii sale au fost consemnate de o sumedenie de adepţi din toată regiunea.

Teabing se întrerupse o clipă pentru a sorbi câteva înghiţituri de ceai, apoi aşeză cana pe poliţa şemineului şi reluă:

― Mai bine de optzeci de evanghelii au fost scrise, şi totuşi numai câteva dintre ele ― printre care cele ale lui Luca, Marcu, Matei şi Ioan ― au fost incluse în Noul Testament.

― Cine a ales care anume vor fi incluse?

― Aha! izbucni britanicul, entuziasmat. Ironia fundamentală a creştinismului! Biblia, aşa cum o cunoaştem noi astăzi, a fost alcătuită de împăratul roman păgân Constantin cel Mare.

― Constantin ― din câte ştiam eu ― a fost creştin! observă Sophie.

― Câtuşi de puţin! Toată viaţa a fost un necredincios, fiind botezat doar pe patul de moarte, când era prea slăbit ca să mai protesteze. Pe vremea lui, religia oficială în Roma era venerarea Soarelui ― Sol Invictus, adică "Soarele Invincibil" ― şi Constantin era marele ei preot. Din nefericire pentru el, capitala imperiului căzuse pradă unor tulburări religioase din ce în ce mai accentuate. La trei secole de la răstignirea lui Iisus, numărul celor care credeau în el crescuse exponenţial. Între creştini şi păgâni izbucneau con­flicte care, cu timpul, au căpătat proporţii atât de mari, încât ameninţau să ducă la scindarea Romei. Constantin a decis că trebuia făcut ceva pentru a calma spiritele. În anul 325 după Hristos, a hotărât unificarea Romei sub o singură religie: creştinismul.

Sophie părea surprinsă:

― Dar de ce ar fi ales un împărat păgân creştinismul ca religie oficială?

Teabing chicoti:

― Constantin era un abil om de afaceri. Şi-a dat seama că religia creştină este în plină dezvoltare şi nu a făcut altceva decât să parieze pe cartea câştigătoare. Încă şi azi istoricii se mai minunează de inge­niozitatea cu care împăratul i-a convertit pe adoratorii Soarelui la creştinism. Îmbinând simbolurile, datele şi ritualurile păgâne cu tradiţia creştină proaspăt formată, a pus bazele unei religii hibride, acceptabilă pentru ambele părţi implicate.

― Transmutarea simbolurilor, interveni Langdon. Vestigiile reli­giei păgâne în simbolistica creştină sunt irefutabile. Discul solar al egiptenilor a devenit aureola sfinţilor creştini. Pictogramele ce o re­prezentau pe zeiţa Isis alăptându-l pe Horus, fiul ei conceput în mod miraculos, au fost preluate în imagistica Fecioarei Maria cu Pruncul Iisus în braţe. Şi efectiv toate elementele ritualurilor catolice ― mitra, altarul, doxologia şi împărtăşania ― adică "hrănirea cu trupul Domnului" ― provin din religiile păgâne anterioare.

Teabing începu să râdă:

― Dă-i voie simbolistului să-ţi vorbească despre iconografia creştină şi nu mai scapi de el! Adevărul e că nimic nu e original în creştinism. Zeul Mitra, precreştin ― numit "Fiul lui Dumnezeu" şi "Lumina Lumii" ― era născut pe 25 decembrie, a murit, a fost îngro­pat într-un mormânt de piatră şi a înviat după trei zile. Apropo, 25 decembrie este, totodată, data de naştere a lui Osiris, Adonis şi a lui Dionisos. Nou-născutul Krishna a fost întâmpinat cu aur, smirnă şi tămâie. Chiar şi ziua sfântă a fiecărei săptămâni a fost preluată de creştini de la păgâni.

― Cum adică?

― Iniţial, îi explică Langdon, creştinii respectau sabatul iudaic, sâmbăta, dar Constantin a preferat duminica, pentru a coincide cu ziua în care păgânii venerau Soarele. Chiar şi astăzi, majoritatea cre­dincioşilor merg duminica dimineaţa la biserica fără a şti că o fac în amintirea tributului săptămânal adus zeului Soare.

Sophie ameţise deja:

― Şi toate astea au legătura cu Graalul?

― Exact, răspunse Teabing. Fii atentă mai departe! Pe fondul acestei fuzionări a religiilor, Constantin a simţit nevoia să întărească noua tradiţie creştină şi a organizat o celebră adunare ecumenică pe care o cunoaştem sub numele de Sinodul de la Niceea.

Sophie auzise că în cadrul acestui Sinod fusese conceput Crezul.

― La această întrunire, continuă britanicul, participanţii au dezbătut şi au votat numeroase aspecte şi elemente ale creştinismu­lui ― data Paştelui, rolul episcopilor, administrarea Sfintelor Taine şi, desigur, caracterul divin al lui Iisus.

― Nu cred că înţeleg. Caracterul Lui divin?

― Draga mea, până atunci, Iisus fusese considerat de adepţii săi un profet, un muritor... un om extraordinar, însă doar un om.¹

― Nu Fiul lui Dumnezeu?

― Credinţe că Iisus este "Fiul al lui Dumnezeu" a fost propusă în mod oficial şi votată în cadrul Sinodului de la Niceea.

― Stai puţin! Cu alte cuvinte, caracterul divin al lui Iisus a fost rezultatul unui vot?!

― Un vot destul de strâns, pot să spun. Stabilirea divinităţii lui Hristos era însă critică pentru dorita reunificare a Imperiului Roman şi pentru noua structură de putere apărută ― Vaticanul. Definindu-l în mod oficial pe Iisus ca Fiu al lui Dumnezeu, Constantin l-a transfor­mat într-o divinitate ce transcende omenescul, o entitate a cărei pu­tere este mai presus de orice. Pe lângă faptul că astfel erau zădărnicite de la bun început orice viitoare atacuri păgâne la adresa creştinismu­lui, acum adepţii lui Hristos nu mai puteau fi mântuiţi decât prin inter­mediul unicului intercesor sacru ― Biserica Romano-Catolică.

Sophie îi aruncă o privire întrebătoare lui Langdon şi el încuvi­inţă printr-un uşor semn al capului.

― Miza nu era alta decât puterea, continuă Teabing. Definirea lui Hristos ca Mesia era esenţială pentru funcţionarea Bisericii şi a sta­tului. Mulţi erudiţi afirmă chiar că Biserica acelor începuturi l-a con­fiscat pe Iisus, deturnându-i mesajul universal, învăluindu-l într-o aură impenetrabilă de divinitate şi folosindu-l pentru a-şi spori pro­pria putere. Eu însumi am scris câteva cărţi pe această temă.

― Şi bănuiesc că fundamentaliştii creştini vă trimit zilnic mesaje injurioase.

― De ce ar face-o? replică Teabing. Majoritatea creştinilor educaţi cunoscând istoria propriei religii. Iisus a fost, într-adevăr, un om de o an­vergură şi o forţă excepţionale. Manevrele politice dubioase ale lui Constantin nu-i afectează câtuşi de puţin viaţa şi personalitatea ieşite din comun. Nimeni nu afirmă că Iisus a fost un impostor şi nimeni nu neagă că el a trăit cu adevărat pe Pământ şi că a constituit o sursă de inspiraţie pentru milioane de oameni. Noi nu susţinem decât că împăratul Constantin s-a folosit în interes propriu de influenţa considerabilă pe care o deţinea Hristos. Şi, procedând astfel, a mode­lat faţa creştinismului în maniera în care o cunoaştem noi azi.

Sophie privi cu coada ochiului cartea de artă care stătea deschisă pe masă, nerăbdătoare să treacă mai departe şi să vadă cum repre­zentase da Vinci Graalul.

― Bun, uite care-i ideea, adăuga Teabing, vorbind mai repede. Fiindcă această schimbare de statut a avut loc la aproape patru se­cole după moartea lui Iisus, Constantin a fost nevoit să facă, de asemenea, ceva în privinţa miilor de documente anterioare ce relatau viaţa Lui de om muritor. Şi împăratul ştia că are nevoie de o lovitură de maestru pentru a rescrie istoria. Aşa a apărut cel mai interesant moment în istoria creştinismului.

Teabing se întrerupse pentru un moment, privind-o intens pe Sophie, apoi continuă:

― Constantin a comandat şi a finanţat scrierea unei noi Biblii, din care a eliminat acele evanghelii ce aminteau de caracterul Lui uman şi le-a îmbogăţit pe celelalte, care îi accentuau caracterul divin. Astfel, primele evanghelii au fost interzise, adunate de pretutindeni şi arse.

― Un amănunt interesant, interveni Langdon. Toţi cei care au preferat evangheliile interzise, respingând versiunea lui Constantin, au fost consideraţi eretici. Termenul "eretic" însuşi a luat naştere atunci. În latină, haereticus înseamnă "alegere". Cei care au "ales" istoria reală a lui Iisus au fost primii eretici din istoria lumii.

― Din fericire pentru istorici, reluă Teabing, unele dintre evan­gheliile pe care Constantin a încercat să le distrugă au reuşit totuşi să supravieţuiască. Prin anul 1950 au fost descoperite Manuscrisele de la Marea Moartă, ascunse într-o grotă în apropiere de Qumran, în Deşertul Iudeii. Să nu uităm, de asemenea, Manuscrisele Copte găsite în 1945 la Nag Hammadi. Pe lângă faptul că relatează istoria reală a Graalului, aceste documente vorbesc despre viaţa lui Iisus în termeni cât se poate de umani. Desigur, respectându-şi tradiţia de dezinformare, Vaticanul a încercat din răsputeri să împiedice ca ma­nuscrisele să fie făcute publice. Şi putem înţelege şi de ce. Ele scot la iveală crasele discrepanţe şi adăugiri ulterioare, confirmând fără dubiu că Biblia modernă a fost alcătuită şi "corectată" de oameni care urmăreau un ţel politic clar ― promovarea caracterului divin al lui Iisus Hristos şi exploatarea în interes propriu a influenţei sale.

― Şi totuşi, interveni iarăşi Langdon, este important să ne re­amintim că dorinţa Bisericii ca manuscrisele recent descoperite să nu fie date publicităţii provine dintr-o credinţă sinceră în imaginea tradiţională a lui Iisus. Vaticanul este reprezentat astăzi de oameni profund pioşi, care cred sincer că aceste documente nu pot fi altceva decât false mărturii.

Teabing râse uşor şi se aşeză pe un fotoliu din faţa lui Sophie.

― După cum vezi, draga mea, profesorul nostru are despre Roma opinii mult mai blânde decât mine. Cu toate acestea, nu greşeşte când îşi susţine credinţa în sinceritatea clerului actual ― şi e uşor de înţeles de ce. Biblia lui Constantin a fost pentru ei unicul adevăr timp de sute de ani; nimeni nu e mai îndoctrinat decât cel care are misiunea de a-i îndoctri­na pe ceilalţi.

― Adică, explică Langdon, noi credem în divinităţile părinţilor şi ale strămoşilor noştri.

― Cu alte cuvinte, replică britanicul, aproape tot ce ne-au învăţat părinţii şi strămoşii noştri despre Iisus este fals.⁶ Aşa cum sunt şi poveştile despre Sfântul Graal.

Sophie privi din nou citatul lui da Vinci: