Colin Forbes

Ajuns la jumătatea drumului, deasupra apelor iuţi ale Rinului, el se i ilcodată şi se întoarse cu faţa către casa din care ştia că-1 pândeşte 'iul de filmat. Îngrozită, Paula avu nevoie să-şi adune toate pu-'¦ i”'iitru a nu se opri în loc. Ce dracu îl apucase pe Tweed?

„li vrut să-i provoace cu bună ştiinţă pe urmăritorii dindărătul plrlor… In sfârşit, acesta îşi reluă mersul, apropiindu-se de piche-lyrţi.in. O să ne înecăm ca ţiganul la mal, îşi zise Paula; grănicerii f|ltin or să ne recunoască după descrierea trimisă din Londra… Hui din dinţi văzând, într-adevăr, cum un ofiţer elveţian traverI unul, ieşind în întâmpinarea lui Tweed. Gata, s-a terminal. I ' mi recut prin atâtea.

Iul. Lăţea cu mâinile-n şold pe trotuar, privindu-1 în ochi pe u se opri din mers. Pe sub pod trecea o şalupă a poliţiei

II ni aiucerul privi peste parapet, le strigă ceva oamenilor de la ilupci, le făcu cu mâna, după care se întoarse la pichet şi li ¦ mc cu tovarăşul lui de tură. Tweed trecu mai departe, l'c drumul care urca în pantă, dincolo de pod. Ar fi dat iili înapoi, să vadă cum se descurca Paula, dar se abţinu, uni diurnul spre gară, urcând strada care se rotunjea spre '„ia de case străvechi. Nu mai aveau nici zece minute I i gară.

Când auzi scrâşnetul unor paşi grăbiţi pe zăpadă, în urma lui, Tweed ştiu că ieşiseră din raza vizuală a celor de la pod; totuşi, nu întoarse capul. Paula ajunse lângă el, gâfâind. Frigul le transforma amândurora răsuflarea în aburi.

— Nu crezi că acum am putea să ne împreunăm? Îl luă ea la rost.

— Depinde ce înţelegi prin asta. Nu de alta, dar suntem într-un loi cam public…

Jucăuşă, Paula îl împunse cu cotul în coaste.

— Ştii foarte bine ce vreau să spun! Şi ia uită-te la indicatorul de colo am făcut-o şi p-asta…!

Indicatorul era o săgeată cu vârful îndreptat în sensul opus celui îtjj care mergeau ei, şi pe care scria: Deutschland. Tweed rânji în din i ţU Paulei. Tălpile lor tratau mai departe cu respect urcuşul alunecos.

— Vrei să ne-ntoarcem, să te mai uiţi o dată?

„Ce, ţi-ai găsit fraieru'…?” Eliza Doolittle, Pygmalion de BeriitM Shaw.

Am mai fost şi eu pe la teatru la viaţa mea, dacă-mi dai von | spun…

Se tachinau ca doi şcolari, simţeau nevoia să-şi elibereze teniil acumulată de-a lungul peripeţiilor care le puseseră nervii la încij Mai trecură pe lângă nişte vile arătoase, cu ziduri cenuşii, apoi un luă sfârşit. La o intersecţie fură întâmpinaţi de un alt indicator: A Iu scria pe el, Oraşul Vechi.

Cu o mişcare a capului, Tweed arătă spre dreapta:

— O mostră superbă de oraş medieval; păcat că nu avem im vizităm… A, uite gara, aici facem la stânga.

Privind în direcţia arătată de Tweed, Paula văzu o stradS I pavată cu pietre, care ducea pe sub un turn cu ceas. Cifrele cailflj cu caractere latine, erau aurite. Cadranul era atât de mare îmil vedea cum înaintează minutarul. Sigur că i-ar fi plăcut să lat I însă nu în starea în care se afla acum, rebegită de frig şi cti Io„ care abia scăpaseră, atât de aproape în spate. Cotiră spn II „ faţa lor apăru clădirea gării, o construcţie masivă cu

Tweed intră în holul caselor de bilete şi studie mersul trenurilor afişat pe un perete. Se opri în faţa unui ghişeu, puse jos pungile de plastic, îşi fixă privirea în ochii funcţionarei în vreme ce Paula aştepta lângă el.

— Eu… Vreau. Două. Bilete. Clasa întâi… Zurich. Numai dus. Paula rămase perplexă auzindu-1 cum îi vorbeşte fetei în engleză, de parcă s-ar fi adresat unui înapoiat mintal. Funcţionara îl privi, dădu din cap în semn c-a înţeles şi scoase două bilete în timp ce Tweed îşi număra un teanc de bancnote elveţiene. Cercetă atent biletele şi-o întrebă încă o dată pe fata de la ghişeu, la fel de rar, însă mor-folind cuvintele:

Acestea… Sunt. Pentru. Clasa întâi?

Pardon? Zise fata într-o engleză perfectă.

Erste Klasse fahren, interveni Paula, a cărei răbdare se frânse. A., clasa întâi? N-am înţeles bine ce-a spus prietenul dumnea-P”slră…

I'uncţionara le schimbă biletele, alese bancnotele împinse de Tweed nb geamul ghişeului, îi împinse jumătate din ele înapoi şi se aplecă unic, vorbind rar şi clar, în engleză:

— Pentru Zurich, schimbaţi la Eglisau. Următorul tren soseşte peste i minute.

> De asta m-am lămurit şi eu din tabelul de colo, bombăni Tweed.

1 li mai bune orarele trenurilor la englezi decât la nemţi.

I.1 elveţieni, îl corectă fata. Vă aflaţi în Elveţia. Htiu şi eu atâta lucru; ce, arăt a prost?

Mini ieşiră pe peronul pustiu, Paula răbufni, marcată încă de 1 ii. Iversării podului: li ii ţicnit de-a binelea sau ce ai? La jumătatea podului te-ai 11 ăia cu aparatul de filmat, acum faci o tevatură întreagă ii'Mi. Ira, când puteai foarte bine să-i vorbeşti în germană… I întrebe cineva de noi, apoi fata asta nu se poate să nu-şi I P”imiitc!

¦ itM. I contez şi eu. Comportamentul lui Tweed se schimbase i li ii nou omul vioi, firesc, dintotdeauna. Le-ntind o capcană, i

Asta ce mai înseamnă? Ştii, uneori mă simt umilită de hăituiala asta permanentă în care ne lăsăm târâţi. Parcă, totuşi, nud stilul nostru.

Cum îţi spuneam, repetă Tweed, le întind o capcană. Las în urma noastră o dâră de praf de puşcă, un fitil care la momentul potrivit va aprinde butoiul cu pulbere şi-o să le explodeze în nas vânătoraşiloi ăstora care se ţin după noi.

Newman îl mai chemă o dată pe Alois Turpil de la acelaşi telefon public al gării principale din Basel, întrucât idiotul nu se arătase la Plâlnire în seara precedentă. II aşteptase la trenul de şase, cu ziarul >'nil Times în mână, dar nimeni n-a venit la el până când peronul a ' > ¦ gol şi trenul a plecat. A tras o înjurătură şi s-a consolat cu un IMili li mare la restaurantul gării.

< u cine vorbesc? Îl întrebă acelaşi glas ca data trecută, în germană.

I Măcar atâta lucru ai putea să ghiceşti. N-ai venit aseară la Basel;

1, ne jucăm de-a v-aţi ascunselea? Îl luă Newman la rost, tot în

I l. u ă-ini dădeai matale o adresă, un număr de telefon, te-aş fi an un I nu, i venit ceva neaşteptat şi tirgent şi n-am putut pleca. De unde ' ' li 111)1?

I 'i li un public din gară, normal…!

I ui astă-seară. Precis! In acelaşi loc, la aceeaşi oră.

Ml ¦” ii de la capătul firului devenise dintr-o dată deosebit de d îndatoritor.

¦ ae, Turpil: mai fă-mi tu figura asta o dată şi îi spun prieiiii comun, şi n-ai să mai pupi nici un comision din partea

! Ic Stai, nu întrerupe; ascultă: ora şase, în seara asta, pe

II 11. ¦ i rage trenul tău. Te uiţi după unul cu Financial Times n ui e roz la culoare…

„ aud că în sfârşit, ştii ceva. Ultima şansă, Turpil. New-ll Ionul şi părăsi cabina.

— Scoală, am ajuns în Laufenburg!

Horowitz îşi repezi cotul în masa de carne prăbuşită în scaunul cir lângă el.

— Ce, unde suntem? Întrebă Morgan, buimac.

Nici nu era de mirare, după prânzul pantagruelic, garnisit duM toate regulile artei culinare, pe care acesta îl vârâse în stomacul im primitor: un aperitiv stropit cu vin alb, urmat de patru feluri de mu care muiate în vin roşu, iar în încheiere cafea şi un coniac mare. Garol I Morgan îşi descusu ochii cu greutate, încercând să-şi amintească undi I aflau, în întunericul ăsta. Aha, sala de proiecţii de la subsolul sediului World Security din Basel…

Pe ecran se derulau imagini luate cu o zi înainte la punctele. U frontieră mai mărunte de pe Rin. Filmele fuseseră aduse prompt flj curierii înzestraţi cu motociclete. După opt astfel de filme luate la iH pichete grănicereşti, Morgan se cufundase într-un somn adânc.

— Ţi-am spus o dată, zise Horowitz calm, urmează Laufenbm y.

— Altă pierdere de timp, mormăi Morgan, scoţând un trabut tabacheră şi învârtindu-1 între degete. Nu îndrăznea să-1 aprinJJ a prezenţa lui Horowitz, totuşi. Încercă să se concentreze I I imaginilor de pe ecran. Un grup de oameni traversând |” Spaţiu gol…

Horowitz stătea aplecat înainte, încordat ca un arc de Morgan strânse din ochi, căscă şi se îndreptă în scaun, forţam Im rămână treaz.

— Stop cadru! Strigă Horowitz către omul care proiecta filnn acum măreşte imaginea, adu-1 în faţă pe bărbatul acela cu doua n plastic în mâini…

Morgan se încruntă, îşi împlântă trabucul între dinţi şi M mesteca vârful. Imaginea mărită, apropiată, arăta capul deşt i umerii unui bărbat.

— Acesta este Tweed, şuieră glasul lui Horowitz; când a I filmul? Întrebă el, peste umăr.

— Ieri dimineaţă, răsună vocea spartă a operatorului. Doar Horowitz, Morgan şi operatorul erau în sala de M

Morgan privi intens figura încremenită pe ecran. Imagine. I 11 < ar, acum că Horowitz îi atrăsese atenţia, era şi el sigur că-i vorba de weed. Ungurul se adresă din nou operatorului:

— Ar trebui să fie şi o fată cu el; derulează filmul mai departe. Imaginea estompată dispăru, ecranul rămase alb câteva clipe, apoi se umplu cu silueta aproape întreagă a podului peste Rin. Morgan se lăsă i„ spate, însă Horowitz rămase încremenit în aceeaşi poziţie. Încă o „tlă, vocea lui sparse tăcerea:

— Fata aceea, tot cu sacoşe de plastic în mâini, cu blugi şi hanorac… 1 i iop-cadru pe ea şi telescopează imaginea, repede!

Morgan sugea capătul trabucului. O altă imagine estompată, însă Pisai urile erau destul de clare. Horowitz se lăsă şi el pe spate şi îi vorbi ii Morgan:

I hipă ce am studiat fotografiile lor cu atenţie, pot să spun că aceea mii l'. Uila Grey. Amândoi au trecut în Elveţia, prin urmare.

¦ De ce să nu-şi ia omul fata cu el, comentă Morgan. Tot tacâmul,… I.

111 dosar scrie că Grey este asistenta lui şi nu menţionează nimic Ş*|ti<' o legătură intimă.

Ionul lui Horowitz era sever, mustrător parcă în faţa atitudinii lui m. într-adevăr, reflectă acesta, e un puritan înrăit amestecat cu un Ic profesie. Auzi, unul ca ăsta îmi dă mie lecţii de morală!… 'Im gândurile lui nu se strecură însă în vorbe: 1,1 rog, deci iată-ţi omul. Care ţi-e mutarea? 1 liulc este Stieber?

Nu sc-ntoarce până mâine, răspunse Morgan repede; l-am trimis să „ va, în Germania, „nui vreau imediat o maşină până la Laufenburg; nu-i departe şi <1 Ic pun câteva întrebări celor care au făcut filmele astea. Mai i câteva lucruri de care vreau să mă interesez în Laufenburg; ' plec imediat şi-mi trebuie câte o copie a cadrelor ăstora două. 1 însoţesc, spuse Morgan ridicându-şi trupul din scaun. Ii spun „'Im să fie gata cu pozele în cinci minute şi după aceea ne i i nu Mercedes în parcare, deci ajungem rapid.

I prăpădi filmul, Stutz, se adresă Morgan operatorului, inuiiera bătrânei case ridicate chiar pe malul Rinului. Gata, l-ai înregistrat pe omul care ne interesa. Dar vreo scrumieră nu e prin văgăuna asta, Jost? Îl întrebă el pe celălalt, agitându-şi trabucul aprins prin aer.

— Domnule Stutz, începu Horowitz mai curtenitor, am aici un cadru al unui bărbat pe care l-aţi filmat traversând fluviul, pe pod; după câte am înţeles, asta se întâmpla ieri. Încercaţi să vă amintiţi de omul acesta. Imaginea neclară e din cauza perdelelor din spatele cărora filmaţi, totuşi, lucru ciudat, se pare că privirea lui era îndrep tată direct spre obiectiv.

Stutz, un bărbat scund, cu obrazul smead, privi fotografia scăl pinându-se în cap. îşi băgă în gură o bomboană cu mentă, înapoi' fotografia, zise:

Culmea e că mi-1 amintesc; şi eu am avut senzaţia stranie că nilj priveşte în ochi, ceea ce e greu de crezut, însă.

Nu se ştie, avem de-a face cu un tip foarte deştept. Dar de fata aMfl vă aduceţi aminte?

Reacţia lui Stutz fu mai promptă de data aceasta; privi scurt pn/flfl o înapoie:

Nu, pe ea nu mi-o amintesc…

Mergea la vreo zece metri în spatele bărbatului, însistă Horo

Asta trebuie să fie cauza; m-a surprins aşa de tare omul acell mă privea fix, încât n-am mai fost atent la ce filmam în urmăţfl câteva minute.

Mulţumesc, domnule Stutz. Apropo, ce oră era când a ne podul?

În jur de zece dimineaţa, poate ceva mai devreme… N e. | spune exact.

Încă o dată, mulţumesc, domnule Stutz. Şi o ultimă într Există în Laufenburg vreo agenţie de închiriat maşini, una câl li

Celălalt membru al echipei dădu răspunsul de data asta, I scundac:

Nu-i niciuna; precis nu e.

Păreţi foarte sigur, domnule Jost.

— Da, pentru c-am fost aici anul trecut, în vacanţă, de-aJl ales pentru treaba de acum, fiindcă ştiam unde puteam i cameră pentru filmare, cu vedere spre pod. Nu închiriază nimeni maşini în Laufenburg, cum v-am zis.

Morgan nu-şi plasă întrebarea până când ajunseră la Mercedes-ul parcat în strada îngheţată:

Crezi c-au închiriat o maşină să-i ducă mai departe după ce-au trecut graniţa?

Nu ştiu, răspunse Horowitz aruncându-i lui Morgan o privire plină de dispreţ: mă îndoiesc însă că ar fi putut face treaba asta într-un loc unde lipseşte orice posibilitate de a închiria o maşină… Prin urmare, t vorba de doi oameni care merg pe jos, cu două sacoşe încărcate, fieca-K; am observat că sacoşele atârnau greu. Au tot interesul să plece cât mai repede din oraşul ăsta, unde le-au fost puşi nervii la încercare. Ei ¦ine, cum vor călători? Cred că vom găsi răspunsul la gară…

Tot Horowitz fu acela care se strecură pe locul de la volan. Văzuse Itnii reacţionează Morgan după o masă prea îmbelşugată şi nu voia să ¦tr, mai ales în condiţiile astea, când volanul îţi cere reflexe prompte. I mi Urmarea o avu când porni motorul şi, vrând să demareze, simţi ¦ţilr învârtindu-se neputincioase în loc. Lăsă atunci maşina să alunece ¦ipatele până la un petic de zăpadă şi încercă din nou; de data asta, '„<¦> les-ul se urni, pornind să urce dealul.

IV locul din dreapta şoferului, Morgan începu să gesticuleze cu '„ ui în mână, când ajunseră în vârful pantei: 1 'ne colo, hotel Bahnhof – dacă s-or fi băgat acolo, şi noi trecem *l*HK. L ei?

* Nu. Horowitz îşi continuă drumul conducând foarte încet, iar ¦Vâ/u gara, coti la stânga. Încep să înţeleg stilul raţionamentului Nlm l'weed; este un adversar deosebit de inteligent şi mobil în gân-¦ Probabil că a stat o noapte, dacă nu două, în Pădurea Neagră di' a coborî aici. Şi e clar că a detectat şi bomba pe care i-am lliib Audi-ul peste care am dat lângă drumul forestier. Ai la dum-

! I iaţia de la World Security pentru Elveţia?

I| de ^ e?

HU să pun câteva întrebări personalului gării. Tot ce ai dum-1 bl' ui este să le fluturi legitimaţia, să spui „Poliţia” şi să mă laşi pe mine să mă ocup în rest. Mă mir că nu aţi primit plângeri din partea poliţiei, pentru că legitimaţiile WS seamănă foarte mult cu ale lor.

_ Avem multe contracte în Elveţia şi n-au interes să ne stânjenească.

— Poliţia acestei ţări nu este atât de uşor influenţabilă. Gata, am ajuns la gară.

Morgan făcu după cum îi spusese Horowitz: arătă legitimaţia în faţa casei de bilete, spunând Polizei, după care-1 lăsă pe ungur să preia dialogul.

— Cred că ne-aţi putea ajuta într-o chestiune, începu Horowitz, cu voce calmă, liniştitoare. Suntem în căutarea unui infractor periculos, un neamţ care ar putea trece uşor drept englez. S-ar putea să fi fost însoţii de o fată drăguţă. Iată, avem poza lui; e cam neclară, dar se distinge totuşi bine. L-aţi văzut cumva pe acest om?

Da, răspunse fata pe loc. Nici n-aş putea să-1 uit aşa de uşor.

Ia te uită! De ce?

— Era foarte impulsiv, îmi vorbea ca un şcolar şi se exprima ca prosteşte când mi-a cerut două bilete pentru Zurich. Cred că nu cund tea Elveţia mai deloc. Mi s-a adresat în engleză, şi vorbea cu pauze, şi n era nevoie, fiindcă eu ştiu bine limba, fireşte.

— Fireşte, o încuraja Horowitz amabil.

— Era aşa de gângav, că i-am dat două bilete pentru clasa a do n-am înţeles că voia la clasa întâi. A trebuit să-mi spună fata iau însoţea „clasa întâi”, în germană, ca să pricep despre ce era vorba. Le dat biletele corect, până la urmă.

Două bilete dus-întors până la Zurich, clasa întâi? Întrebă Horowi

Nu, doar dus. Ştia că trebuie să schimbe la Eglisau.

Şi vă amintiţi cam cât să fi fost ora?

De dimineaţă… Cam în a doua parte a dimineţii. A făcui 4 foarte grav?

S-ar putea să fi luat nişte bani care nu-i aparţin, îi explica 11 witz, zâmbitor. Vă mulţumim, ne-aţi fost de mare ajutor.

Înainte de a se urca în maşină, Morgan îşi scutură zăpaditi pe pantofi şi bătu din palmele ascunse în mănuşi, să-şi pună s*iiipJ în mişcare.

— Deci, acum ştim că e vorba de Zurich.

Comportarea lui Tweed mi se pare de-a dreptul curioasă, comentă Horowitz. E ceva aici care mă îngrijorează serios.

Ce comportare? Mie mi s-a părut foarte clar.

Spuneam mai devreme că am ajuns să-1 cunosc pe Tweed, să-i simt mişcările abile. Mai întâi, priveşte fix în direcţia aparatului de filmat, din mijlocul podului, şi nu cred că a fost o coincidenţă: el trebuie că ştie cumva de existenţa aparatului acolo. Ajunge apoi la gară şi face tot posibilul să atragă atenţia asupra lui, să se asigure că va fi cineva care îl va ţine minte. Oare de ce? Acum ne întoarcem la Basel şi mai târziu am să plec la Zurich, poate cu Stieber. Dar etapa Zurich mă îngrijorează. Am să calc în vârful picioarelor, te asigur.

O vreme, Newman rămase în maşină, într-un parching vizavi cl< sediul World Security, o clădire modernă, arătoasă, cu opt etaje > vedere spre Rin. Apoi schimbă locul de parcare cu unul mai retra şi reveni, pe jos, să mai cerceteze zona.

Ca să ajungi la intrare, aveai de urcat şase trepte până la uşile impii nătoare, din sticlă groasă, îndărătul cărora patrulau paznici în uniform, cu câini ţinuţi în lesă. Intrând pe o stradă lăturalnică ce înconjm clădirea, Newman dădu cu ochii de un alt şir de trepte din piatră, < li coborau spre Rin, în apropierea unuia din podurile care par să înc i np fluviul, să nu se lăţească şi mai mult. Coborî scara, pe promenai desfăşurată de-a lungul malului. Făcu câţiva paşi, înfruntând vând tăios care-i biciuia faţa, prevestind o nouă porţie de ninsoare. Straiul I

A zăpadă de pe fâşia îngustă era compact, bătătorit de paşi. In partl aceasta a clădirii, ferestrele dădeau o perspectivă largă asupra fluviului a malului opus. Newman mai observă o scară de fier cu cercuri protecţie, fixată în peretele digului, coborând până la un mic poitli pentru ambarcaţiuni uşoare.

În restul zilei avu grijă să nu se mai arate în apropierea sediuj După-amiază începu o ninsoare groasă, care-1 făcu să se întrebe ci.” I va fi de ajutor sau, dimpotrivă, le va îngreuna pătrunderea în clădi asta, presupunând că Turpil se va arăta de data aceasta la întâlniiv

Luă masa de seară mai devreme, la Hilton, iar ora şase îl găsi p pe acelaşi peron, întâmpinând trenul care-şi făcea leneş intrafll Hauptbahnhof. Fu din nou martor la scena şuvoaielor de pal

OPERAŢIUNEA SHOCKWAVE coborând din tren, fete ţinându-şi fularele sub bărbie, înfiorate de frigul ce înlocuise brusc căldura din compartimente.

Newman şedea retras, cu ziarul Financial Times sub braţ. Pasagerii se topiră înspre ieşire, trenul lăsă în urmă peronul şi încă o dată rămase singur, înjurând. M-am lămurit, dom'le Turpil, îşi zise el. Mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat prin cap să nu-ţi spun unde stau…

— Domnul Newman? Domnul Robert Newman?

Parcă mai auzise vocea asta guturală, se gândi Newman răsucindu-se U călcâie. In faţa lui apăru un bărbat mai scund cu câţiva centimetri decât el, suplu, a cărui figură atrăgea ime-diat atenţia: pomeţi şi maxilare pi' eminente, puternice, un nas coroiat deasupra bărbiei împinse înainte || o gură cu buze lungi, subţiri. Ochii, de un albastru pal, luminos, îl fixau intens pe Newman.

/Vlois Turpil purta pantaloni de doc, prinşi în dreptul gleznelor cu Line, ca pentru bicicletă; un hanorac strâmt, închis la culoare şi lin heiat până la gât şi un fes de lână pe cap îi completau ţinuta. Apariţia imintea lui Newman de un spiriduş înfricoşător.

Prin urmare, de data asta chiar ai venit, i se adresă Newman în mană.

I) oar v-am explicat la telefon, domnule Newman, îi dădu Turpil 'l'lic. I în engleză. Putem să intrăm în restaurant să stăm de vorbă la flltlură?

I >e unde-ai răsărit? Îl întrebă Newman în drum spre restaurant, am văzut coborând din tren. Să nu mergi niciodată pe căi bătătorite, dacă vrei să supravieţuieşti. Hvenit cu maşina, am lăsat-o în faţa gării şi v-am urmărit de pe iiI clin faţă, ascuns după căruciorul acela de bagaje, să mă asigur că iiuieţi însoţit…

Se aşezară la o masă aflată într-un colţ. Poate din cauza vremii „i ilm cauza sezonului sau poate ora nepotrivită era pricina pentru

¦ loi aiul era pe trei sferturi gol. Sosi un ospătar cu un şorţ alb pe

Vrea să bei ceva? Lansă Newman propunerea. Ill nici un caz alcool. Aş vrea o cafea… Turpil, care nu-şi scosese I le pe cap, aşteptă până când fură singuri, după care continuă:

Nu beau niciodată când am de lucru; alcoolul îţi zăpăceşte minţile. Prin urmare, domnule Newman, ce spuneaţi că vreţi să fac pentru dumneavoastră?

Newman îşi puse geanta sub masă, ţinând-o ferm între picioare, scoase pachetul de ţigări şi, întâmpinând refuzul lui Turpil, îşi apriir. I una. Se hotărî să abordeze subiectul direct.

— Trebuie să pătrundem în sediul organizaţiei World Security,

Când sosi ospătarul, îi găsi aşteptând în tăcere şi la fel rămasei |M timpul cât îşi băură cafeaua. Newman pândea o reacţie din p. un i m Turpil. Să tot fi avut vreo cincizeci de ani omul ăsta, po. M '< (¦ ceva mai mult… Silueta lui subţiratică te împiedica să-1 rJiufl Tăcerea se prelungea; privirea stranie, luminoasă a lui Turpil 'flH de câteva ori asupra lui Newman, căruia ochii aceştia nu-i HI prea multă încredere: aveau în ei o răceală care trăda un indfl nepăsător faţă de semeni.

— Locul ăsta e prea aglomerat, catadicsi Turpil să spunil termină de băut cafeaua. N-am putea merge undeva să discul, IflfJ unea între patru ochi?

Newman oftă, achită nota şi îl conduse pe Turpil în afara j îşi parcase BMW-ul. Văzându-1 pe spiriduş cu ochii îndrepl l| cuţa cu numărul de înregistrare, se felicită în gând pentru ambele plăcuţe, din faţă şi din spate, erau acoperite cu zăpauf lipise acolo înainte de a intra în gară.

Se aşezară amândoi pe locurile din faţă şi Newman d. ldti motor şi deschise ambele calorifere. In interior te uni. Congelator, iar parbrizul era acoperit de o peliculă de y 11

Propunerea dumneavoastră e foarte periculoasă, atacă spiriduşul. Şştia din World Security n-au deloc simţul umorului şi, dacă ne prind, nu văd cum am sfârşi-o altfel decât plutind tăcuţi în jos, pe Rin.

Văd că ştii clădirea, îl prinse Newman.

Eu n-am spus asta. Dumneavoastră mi-aţi expus problema; acum iş vrea să ştiu cu cât îmi onoraţi serviciile.

Cu cincisprezece mii de franci elveţieni.

Hai să fim serioşi! Mi-am pierdut vremea venind până aici. Prie-Irmil dumneavoastră, Tweed, mă cunoaşte mai bine.

Ku vorbesc despre bani gheaţă, Turpil. Newman ridică geanta pe genunchi şi o deschise, lăsându-1 pe Turpil 1 n nuce o privire asupra teancurilor de bancnote dinăuntru, apoi o 'use la loc. Văzuse în ochii spiriduşului o sclipire.

Nici nu lucrez altfel decât cu bani gheaţă, zise acesta. Cum vă nu un, ne pierdem vremea. Şi la ce oră v-aţi gândit să intrăm?

IV la miezul nopţii… In nici un caz. Trei dimineaţa e ora când vigilenţa paznicilor atin-

111 ci mai scăzută. > S.l nu-mi mai spui că nu cunoşti clădirea… Bun, ridic preţul la ni de mii, ultima ofertă – de altfel, e tot ce am în geantă şi mai 1 mi pot permite.