- Ratificarea Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale şi elaborarea prevederilor necesare pentru modificarea Constituţiei, care vor fi incluse în noul proiect al Constituţiei, care este în curs de elaborare de către Comisia Constituţională Mixtă. Asigurarea fără impedimente a implementării sale.
Proiectul legii pentru modificarea Constituţiei a fost aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 1494 din 28 decembrie 2006 şi transmis Curţii Constituţionale spre avizare. La demersul Curţii Constituţionale, la 6 februarie 2007 Ministerul Justiţiei şi-a prezentat opinia pe marginea oportunităţii promovării proiectului de lege respectiv. De asemenea, în scopul racordării legislaţiei naţionale la prevederile Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale, la 11 decembrie 2006, Ministerul Justiţiei a transmis Guvernului pentru examinare şi aprobare proiectul legii pentru modificarea şi completarea Codului Penal. Setul de documente necesar pentru ratificarea Statutului a fost transmis în adresa MAE IE, în vederea transmiterii Guvernului, spre examinare, la 20 decembrie 2006 prin scrisoarea 06/12491.
Prin scrisoarea Curţii Constituţionale PCC-01/19a din 20 iulie 2007 Ministerului Justiţiei i s-a solicitat opinia pe marginea problemelor abordate în sesizarea Guvernului Republicii Moldova privind controlul constituţionalităţii art. 1, 4 alin. (2), 27 şi 89 alin. (1) ale Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale, adoptat la 17 iulie 1998. La 9 august 2007 Ministerul Justiţiei a expediat răspunsul vizavi de articolele Statutului menţionate mai sus în adresa Curţii Constituţionale. La 2 octombrie curent Curtea Constituţională a emis o hotărîre pozitivă pe marginea constituţionalităţii articolelor 1, 4 (2), 27 şi 89 (1) din Statutul Curţii Internaţionale Penale. În legătură cu Hotărîrea Curţii Constituţionale prin indicaţia Guvernului nr.1506-718 din 4 octombrie 2007, proiectul de modificare a Codului Penal a fost restituit pentru o reexaminare suplimentară.
În acest context, la 9 octombrie 2007 Ministerul Justiţiei prin scrisoarea nr.03/10846 a remis proiectul spre coordonare organelor interesate. Proiectul a fost definitivat în baza avizelor parvenite şi la data de 25 octombrie prin scrisoarea nr.03/11515 a fost expediat CCCEC pentru efectuarea expertizei anticorupţie.
Dat fiind că ratificarea Statutului de la Roma a Curţii Penale Internaţionale se impune a fi promovată în pachet cu modificarea şi completarea Codului Penal, prin scrisoarea nr. 2204-1151 din 15.10.07 a fost restituit spre reexaminare proiectul Hotărîrii Guvernului „Cu privire la aprobarea proiectului de lege pentru ratificarea Statutului de la Roma a Curţii Penale Internaţionale, adoptat la 17 iulie 1998”. La 23 noiembrie 2007 prin scrisoarea nr.03/12813, proiectul în cauză a fost expediat Guvernului pentru examinare şi aprobare. De asemenea, la 23.11.2007 întreg setul de materiale a fost expediat repetat în adresa MAE IE. La 03.12.2007 a fost contrasemnat de către Ministrul Justiţiei.
Prin Hotărîrea Guvernului nr.1373 din 7.12.2007 a fost aprobat proiectul Legii pentru ratificarea Statutului de la Roma al Curţii Internaţionale Penale.
(14) Dezvoltarea continuă a cooperării în domeniul combaterii terorismului, neproliferării armelor de distrugere în masă şi exportului ilicit de arme
- Cooperarea în vederea consolidării rolului ONU în lupta multilaterală împotriva terorismului, inclusiv prin implementarea Rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU (UNSC) 1373/01 şi 1267/01, prin implementarea şi transpunerea în practică a Convenţiei ONU privind Suprimarea finanţării terorismului; colaborarea în vederea stabilirii unui sistem de schimb de informaţii între organele de drept relevante şi agenţiile de aplicarea legilor a statelor membre ale UE şi Moldova;
La 13 noiembrie 2006 prin Hotărârea Guvernului nr.1295 a fost instituit Centrul Antiteror al Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova şi aprobat Regulamentul acestuia. Începând cu noiembrie 2006, Serviciul a repartizat mijloacele financiare din cele alocate lui pentru realizarea procedurilor necesare în vederea completării bazei lui tehnico-materiale şi intrării Centrului în proces lucrativ. Actualmente Serviciul este la etapa finisării acestei măsuri.
Serviciul de Informaţii şi Securitate realizează proceduri interne în vederea creării în termeni oportuni în cadrul Centrului Antiteror a unei baze centrale de date şi a unui sistem informaţional centralizat pentru acumularea informaţiei cu privire la organizaţiile şi persoanele cu atribuţii la activităţi teroriste, finanţarea şi asigurarea materială a actelor teroriste. Experţii Serviciului cooperează cu omologii din cadrul serviciilor speciale europene, în vederea preluării practicii la segmentul respectiv.
Experţii Centrului Antiteror al Serviciului de Informaţii şi Securitate sunt antrenaţi în elaborarea unui plan complex de măsuri privind modernizarea şi sporirea eficienţei pazei obiectelor de importanţă vitală şi a celor ce prezintă pericol sporit tehnogen şi ecologic în vederea protejării lor contra atacurilor teroriste. În cadrul acestui plan vor fi prevăzute măsuri în vederea prevenirii victimizării în rândul populaţiei în legătură cu posibilitatea săvârşirii actelor teroriste asupra acestor obiecte, asigurarea acordării serviciilor de asistenţă victimelor, informarea rudelor, etc. Este de menţionat, că la realizarea acestui plan vor fi antrenate şi alte autorităţi publice centrale care au abilităţi în acest domeniu, de ex: MAI, Ministerul Apărării şi SPPS.
Un capitol aparte reprezintă realizarea măsurilor necesare pentru aderarea Republicii Moldova la următoarele tratate internaţionale în domeniul combaterii terorismului, prevăzute în Planul de Acţiuni RM-UE şi Programul Naţional de Implementare a acestui Plan:
-
Convenţia internaţională cu privire la lupta contra recrutării, utilizării, finanţării şi instruirii mercenarilor, adoptată la New York la 4 decembrie 1989 (legea nr. 223-XVI din 13.10.2005);
-
Convenţia pentru reprimarea actelor ilicite împotriva siguranţei navigaţiei maritime, adoptată la Roma la 10 martie 1988 (legea nr. 192-XVI din 28.07.2005;
-
Protocolul pentru reprimarea actelor ilicite împotriva siguranţei platformelor fixe situate pe platoul continental, adoptat la Roma la 10 martie 1988 (legea nr. 193-XVI din 28.07.2005).
Propunerile de ratificare a Convenţiei internaţionale privind suprimarea actelor de terorism nuclear, adoptată la New-York la 13 septembrie 2005 şi a Convenţiei Consiliului Europei cu privire la prevenirea terorismului, adoptată la Varşovia la 16 mai 2005 au fost avizate pozitiv de către autorităţile publice din Republica Moldova.
Prin Hotărîrea nr. 1258 din 19 noiembrie 2007 Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei cu privire la prevenirea terorismului, cu ulterioara prezentare Preşedintelui Republicii Moldova spre examinare şi Parlamentului spre adoptare.
Proiectul de lege pentru ratificarea Convenţiei internaţionale privind suprimarea actelor de terorism nuclear, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 1299 din 27 noiembrie 2007, de asemenea, urmează a fi prezentat Preşedintelui Republicii Moldova pentru examinare, cu ulterioara înaintare în Parlament. Ratificarea acestor acte internaţionale a implicat necesitatea elaborării unui proiect de lege pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a altor acte legislative în vederea aproximării legislaţiei naţionale la prevederile convenţiilor respective, care a fost elaborat şi avizat pozitiv de autorităţile publice interesate, şi la 1 august 2007, a fost expediat, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, spre expertizare la Oficiul Naţiunilor Unite pentru Crime şi Droguri conform înţelegerilor atinse în cadrul atelierului de lucru desfăşurat la Chişinău în anul curent. Proiectul de lege menţionat include şi propuneri de operare a modificărilor şi completărilor în legislaţia naţională în scopul implementării celor 12 instrumente universale în domeniul combaterii terorismului, rezoluţiilor pertinente ale Consiliului de Securitate ONU. La 12 decembrie curent, acest proiect a fost definitivat şi prezentat Guvernului spre examinare şi aprobare, cu ulterioara înaintare în Parlament.
În perioada de referinţă, au fost implementate rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU nr. 1373 (2001) şi nr. 1267 (2001) prin adoptarea la 26 iulie 2007 a legii cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului.
Referitor la iniţierea şi realizarea schimbului de informaţii, inclusiv în formă electronică între organele de drept relevante şi agenţiile de aplicare a legilor din statele membre ale UE şi Moldova privind persoanele implicate în activităţi teroriste şi de finanţare a actelor teroriste, Serviciul efectuează schimbul de informaţii prin intermediul Centrului Virtual Naţional SECI/GUAM pentru combaterea terorismului, criminalităţii organizate, traficului ilicit de droguri şi altor tipuri de infracţiuni grave, instituit prin Hotărîrea Guvernului nr. 93 din 27 ianuarie 2006.
La 14 februarie 2007, conducerea Serviciului de Informaţii şi Securitate a avut o întrevedere cu Şeful Misiunii Uniunii Europene de Asistenţă la hotarul dintre Republica Moldova şi Ucraina (EUBAM), unde au fost discutate subiecte ce ţin de securizarea hotarului, aspecte cu referire la contracararea contrabandei pe segmentul hotarului dat şi organizarea schimbului de informaţii de interes comun. De asemenea, a fost evaluată cooperarea dintre Serviciul de informaţii şi Securitate al Republicii Moldova şi EUBAM şi stabilite priorităţi de conlucrare pentru viitor.
În perioada 21 – 23 martie 2007, experţii SIS au participat în calitate de observatori la Atelierul Grupului de Lucru al Conferinţei Serviciilor Speciale Central Europene (MEC), pe problema Migraţiei Ilegale.
În perioada 24 – 26 aprilie 2007, conducerea SIS a participat la a IV-a Şedinţă anuală a şefilor serviciilor de informaţii externe în format multilateral a Bulgariei, Georgiei, Moldovei, României şi Ucrainei, în oraşul Kiev, Ucraina. Unde au fost discutate subiecte de cooperare în vederea activizării interacţiunii în interesul securităţii europene, regionale şi naţionale, combaterea terorismului internaţional şi a schimbului de informaţii de interes comun.
În perioada 25 – 27 aprilie 2007, experţii Serviciului au participat la Grupul de lucru al Conferinţei Serviciilor Speciale din Europa de Sud-est (SEEIC), cu tematica: terorismul extremist din Europa de Sud-est şi crima organizată şi terorismul, care a avut loc în or. Sofia Bulgaria. În cadrul şedinţei au fost abordate subiecte referitor interacţiunii serviciilor speciale europene în prevenirea şi contracararea ameninţărilor respective, cât şi cazuri concrete cu care se confruntă fiecare ţară.
Întru elaborarea unui plan complex de măsuri privind modernizarea şi sporirea eficienţei pazei obiectelor de importanţă vitală şi a celor ce prezintă pericol sporit tehnogen şi ecologic în vederea protejării lor contra atacurilor teroriste, în perioada 20-21 iunie 2007, Centrul Antiterorist al Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova a desfăşurat exerciţiul teoretico-practic „Forţele Unite 2007” , care a avut drept scop eficientizarea interoperabilităţii intre autorităţile administraţiei publice centrale abilitate în domeniul combaterii terorismului. La această măsură au participat reprezentanţi a mai multor servicii speciale şi centre antiteroriste europene, care au făcut un schimb de experienţă cu experţii moldavi la acest capitol.
Pe data de 25 iunie 2007, conducerea SIS a avut o întrevedere cu Şeful Misiunii EUBAM, în procesul căreia au fost discutate aspectele de cooperare pentru viitor în asigurarea securităţii hotarului moldo-ucrainean.
În perioada 22 – 26 ianuarie 2007 în Zagreb, Croaţia, întru eficientizarea cooperării regionale în domeniul pregătirii şi reacţionării în caz de dezastre, reprezentanţii M.A.I. au participat la cursul de instruire în cadrul Programului de Instruire a managementului dezastrelor (DMTP) prezentat de Iniţiativa de Prevenire şi Pregătire de Dezastre.
A fost organizată o întrevedere cu Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare, în vederea obţinerii finanţării cursurilor de instruire pentru grupele de specialişti ai Departamentului Situaţii Excepţionale în Institutul de Perfecţionare al Ministerului Situaţiilor Excepţionale al Republicii Belarus.
În cadrul şedinţei Parlementului din 05 aprilie 2007 a fost adoptată Legea cu privire la organele pentru situaţii excepţionale nr.93-XVI.
Sub auspiciul SEESAC, în perioada 10-13 aprilie curent a fost efectuată o vizită de studiu în Macedonia cu scopul de a se familiariza cu sistemul automatizat de control asupra armelor deţinute de cetăţeni în vederea implementării în scurt timp în RM a unui asemenea soft.
La 01 iunie 2007, a fost organizată o masă rotundă cu genericul „Terorismul Informaţional în ţările occidentale”, cu participarea colaboratorilor Departamentului ordine Publică a MAI.
Organizarea acestei măsuri îşi are sorgintea în:
-
amploarea pe care o ia terorismul în ultimii ani, în speţă sub forma de terorism informaţional, adică utilizarea reţelei globale Internet de către grupările teroriste şi terorişti individuali (comunicarea în timp real, propagarea tehnicilor criptografice, desemnarea mesajelor de ură şi incitare la violenţă, distrugerea infrastructurii informatice şi periclitarea vastelor reţele informatice prin infectarea cu viruşi complex);
-
în pericolul ce poate apărea în urma atacurilor teroriste informaţionale asupra infrastructurii statale, acţiuni ce pot fi îndreptate asupra obiectelor de nivel excepţional, cum ar fi punctele de comandă a forţelor nucleare, a staţiilor atomo – electrice, dirijarea barajelor centralelor hidroelectrice, întreprinderilor; blocarea spaţiului aerian internaţional, a sistemelor de dirijare a transporturilor etc.
-
în prejudiciile morale şi materiale, pierderile de informaţie, în urma atacurilor informaţionale, a deteriorării reţelelor de computere, dispozitivelor şi alte componente tehnice.
Participanţii mesei rotunde au subliniat importanţa: studierii fenomenului terorismului informaţional, în scopul prevenirii acestuia; studierii metodelor şi aplicaţiilor menite să asigure un înalt nivel de securitate informaţională, precum şi propagarea politicii securităţii informaţionale şi prevenirea atacurilor de acest gen.
În scopul consolidării eforturilor de prevenire şi contracarare a terorismului, cu suportul Fundaţiei Hanns Seidel din Germania, s-a desfăşurat, la 28 iunie 2007, Conferinţa internaţională ştiinţifico-practică „Tendinţe globale şi regionale ale terorismului la etapa contemporană. Probleme de cooperare a poliţiei în contracararea terorismului”. În cadrul conferinţei au participat funcţionari ai organelor de drept, cercetători, experţi, cadre didactice şi reprezentanţi din Republica Moldova, precum şi din Armenia, Bulgaria, Estonia, Germania, Federaţia Rusă, Letonia, România, şi Ucraina. La această Conferinţă au fost supuse unei ample analize formele de manifestare a fenomenului terorismului prin prisma multiplelor aspecte: juridice, economice, sociale, religioase, culturale, psihologice, poliţieneşti etc.; au fost relevate cauzele şi condiţiile acţiunilor teroriste, fiind stabilite tendinţele evoluţiei şi estimate consecinţele negative ce survin ca urmare a manifestărilor de terorism.
- Continuarea dezvoltării cooperării în vederea combaterii traficului de arme şi distrugerii arsenalelor, inclusiv în contextul situaţiei din regiunea transnistreană a Republicii Moldova
Serviciul de Informaţii şi Securitate în baza raporturilor de colaborare bi- şi multilaterală a cooperat cu serviciile speciale europene în vederea prevenirii şi contracarării crimei organizate transfrontaliere (traficul de armament, droguri, fiinţe umane, contrabanda, spălarea banilor, etc.), cît şi a crimelor generate de existenţa regimului separatist din Transnistria. Această cooperare s-a realizat prin întrevederi de experţi pe probleme concrete, operaţiuni comune, prin schimb de informaţii, cît şi prin intermediul reprezentanţilor oficiali permanenţi ai Serviciului de peste hotare.
Totodată, Serviciul de Informaţii şi Securitate efectuează schimb de informaţii la nivel interinstituţional şi cu organele relevante din statele membre ale UE prin intermediul Centrului Virtual Naţional SECI/GUAM pentru combaterea terorismului, criminalităţii organizate, traficului ilicit de droguri şi altor tipuri de infracţiuni grave, instituit prin Hotărîrea Guvernului nr. 93 din 27 ianuarie 2006. La acest centru Serviciul de Informaţii şi Securitate are desemnat un ofiţer de legătură.
Pe parcursul anului curent, experţii Serviciului au avut următoarele întrevederi la acest segment:
În perioada 1 – 3 februarie 2007, la Chiţinău a avut loc întrevederea delegaţiei de experţi SIS al Republicii Moldova şi SIE al României pe problema combaterii crimei întrevederea delegaţiei de experţi SIS R.Moldova - SIE România pe problema combaterii crimei organizate transfrontaliere;
În perioada 13 – 15 martie 2007, experţii Serviciului de Informaţii şi Securitate au participat la întrevederea bilaterală cu omologii din cadrul Serviciului Român de Informaţii la Bucureşti, România, pe problema crimei organizate. În cadrul întrevederii au fost discutate subiecte şi cazuri concrete privind prevenirea şi combaterea crimei transfrontaliere.
În perioada 14 – 16 martie 2007, Directorul Serviciului Naţional de Informaţii al Bulgariei a efectuat o vizită oficială la Chişinău, unde au fost purtate discuţii cu conducerea Serviciului de Informaţii şi Securitate pe probleme legate de prevenirea şi contracararea riscurilor şi ameninţărilor naţionale, regionale şi europene, combaterea crimei organizate transfrontaliere, traficului de diferit gen, extremismului şi separatismului, totodată fiind stabilite priorităţile de cooperare pentru viitor.
În perioada 27 – 29 martie 2007, reprezentanţii SIS au participat în calitate de observatori la al doilea Atelier al Grupului de Lucru al Conferinţei Serviciilor Speciale Central Europene (MEC), pe problema Neproliferare. Experţii Serviciului au făcut o prezentare cu referire la situaţia actuală a traficului de armament efectuat prin regiunea transnistreană şi generarea acestei crime de regimul de la Tiraspol.
În perioada 30-31 mai 2007, la Chişinău a avut loc întrevederea conducerii SIS cu reprezentanţii ai serviciilor speciale ale Ungariei. În procesul discuţiilor au fost abordate probleme de interes comun, la capitolul securităţii, combaterea şi contracararea riscurilor şi ameninţărilor la securitatea naţională, regională şi europeană, şi determinate domeniile de cooperare pentru viitor. Este un proces continuu de schimb de date de relevanţă operativă cu serviciile speciale ale ţărilor UE, cu care SIS a stabilit raporturi de colaborare, pe probleme legate de contracararea crimei transfrontaliere, în special a traficului de arme din regiunea transnistreană.
În perioada 11-13 aprilie 2007, experţii SIS au participat la întrevederea bilaterală cu experţii Serviciului de Informaţii Externe al României la Bucureşti, în cadrul căreia au fost discutate cazuri concrete de contracarare a crimei organizate transfrontaliere.
În perioada 18-20 aprilie 2007, la Chişinău a avut loc întâlnirea experţilor Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova şi Serviciului de Securitate al Ucrainei pe profilul ameninţărilor transfrontaliere. În cadrul întrevederii au fost discutate aspectele situaţiei actuale la capitolul riscurilor şi ameninţărilor la securitatea regională şi a ambelor ţări, şi au fost determinate acţiunile comune pentru combaterea lor în viitor.
În perioada 24-26 aprilie 2007, la Chişinău a avut loc întâlnirea experţilor Serviciului de Informaţii şi Securitate şi Serviciului Român de Informaţii, în cadrul căreia au fost discutate cazuri concrete de crimă organizată transfrontalieră, cu care se confruntă ţările noastre şi acţiunile comune în viitor pentru contracararea lor.
În perioada 16-17 mai 2007, la Bucureşti a avut loc întâlnirea experţilor Serviciului de Informaţii şi Securitate şi Serviciului Român de Informaţii, în cadrul căreia au fost discutate cazuri concrete a crimei organizate transfrontaliere, care ameninţă securitatea ţărilor noastre şi cea regională, de asemenea au fost stabilite acţiunile comune în viitor pentru contracararea lor.
Subdiviziunile specializate ale MAI gestionează dosarul lider „Antiteror”, în care se acumulează informaţia respectivă privind persoanele implicate, cît din spaţiul CSI, atît şi a UE, în activităţi teroriste şi de finanţare a actelor teroriste, date ce vor fi utilizate pentru schimb operativ de informaţii şi introducere în baza centralizată de date.
La 21 mai curent, conducerea Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova a avut o întrevedere cu Şeful Misiunii Uniunii Europene de monitorizare a hotarului între Moldova şi Ucraina (EUBAM), în procesul căreia s-a abordat aspecte referitor situaţia din zona transnistreană, etapa de cooperare între SIS-EUBAM şi aspecte de cooperare pentru viitor.
În perioada 24-25 mai curent, experţii Serviciului au avut o întrevedere cu reprezentanţii Serviciului de Informaţii Externe al Republicii Federative Germania (BND), în timpul căreia s-au abordat aspecte în combaterea traficului de armament, droguri şi fiinţe umane, care se efectuează prin intermediul Transnistriei şi cooperarea bilaterală pentru viitor pe acest segment.
În perioada 5-7 iunie curent, experţii Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova au efectuat o vizită de lucru la Serviciul de Informaţii Externe al Ucrainei, unde au purtat discuţii asupra măsurilor şi cazurilor comune în vederea combaterii traficului de arme, care se exportă/importă ilicit din regiunea transnistreană a Republicii Moldova.
Capitolul 2.5. „Cooperarea în domeniul Justiţiei şi Afacerilor Interne”
Problemele privind migraţia (migraţia legală şi ilegală, readmisia, viza, azilul)
(44) Estimarea proporţiilor migraţiei legale şi ilegale în, prin şi din Moldova, monitorizarea şi gestionarea mişcărilor migratorii.
- (1) Schimbul de informaţii şi (2) estimarea proporţiilor referitoare la migraţia ilegală în UE şi Moldova, inclusiv prin (3) crearea unei baze de date pentru monitorizarea fluxului de migraţie în, prin şi din Moldova
A fost elaborat proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (Legii cu privire la ieşire şi intrare în Republica Moldova nr.269-XIII din 09.11.1994 şi Legii cu privire la actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte nr.273-XIII din 09.11.1994) în vederea introducerii reglementărilor privind documentarea beneficiarilor de protecţie umanitară. În prezent proiectul în cauză a fost transmis spre avizare ministerelor de resort.
(45) Susţinerea gestionării eficiente a fluxurilor de migraţii, inclusiv prin acordarea asistenţei consultative, financiare şi la nivel de experţi a Guvernului Moldovei şi promovarea activităţilor acestuia, în special pentru a spori nivelul profesional al personalului vizat prin studierea experienţei internaţionale şi efectuarea stagiilor în instituţiile corespunzătoare ale statelor UE în care se implementează politica de migraţiune.
- Adoptarea şi implementarea Programului Naţional de Acţiuni al Moldovei în domeniul problemelor de migraţiune şi azil (problemele migraţiei).
În vederea organizării conlucrării cu structurile internaţionale şi în scopul eficientizării acţiunilor de reglementare a proceselor migraţionale pe plan intern şi extern la iniţiativa Oficiului Federal pentru Migraţie şi Refugiaţi din Germania (BAMF) în colaborare cu Oficiul Naţional pentru Refugiaţi şi Autorităţii pentru Străini din România se desfăşoară în Republica Moldova, în perioada mai – august 2007 un proiect pentru sprijinirea dezvoltării azilului şi migraţiei din Republica Moldova care se desfăşoară în paralel cu Proiectul PHARE de Twining româno-german. Din partea Moldovei ca partener – Biroul migraţie şi azil al MAI. Proiectul a fost lansat la 14 mai 2007.
A fost elaborat proiectul legii privind regimul străinilor în Republica Moldova, luînd în consideraţie experienţa şi practica europeană şi internaţională în domeniu. La 28 mai curent proiectul legii privind regimul străinilor a fost remis Guvernului pentru examinare şi aprobare. Actualmente proiectul de lege se află la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei pentru efectuarea expertizei coruptibilităţii.
La 23 mai şi respectiv 25 mai 2007 curent la sediul Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie Misiunea în Republica Moldova au avut loc întrunirile de lucru din cadrul următoarelor proiecte:
-
„Consolidarea Managmentului Migraţiei în Republicile Moldova şi Belarus, Migramol-Migrabel”, cu participarea expertului legal de la Institutul de Reforme Penale. În cadrul şedinţei au fost discutate problemele ce ţin de elaborarea Regulamentului Centrului de Plasament Temporar al Străinilor, precum şi conformarea cu cele mai bune practici internaţionale şi standarde umanitare şi armonizarea cu acquis-ul comunitar al UE.
-
„Sporirea capacităţilor de elaborare a procedurilor de gestionare a migraţiei şi a politicii migraţionale în Republica Moldova”, în vederea elaborării sarcinii tehnice pentru modulul „Contravenţiile administrative comise de străini”, care va fi parte integrantă a Sistemului informaţional automatizat integrat în domeniul migraţiei.
S-a asigurat participarea la seminarul tematic „Migraţia muncii, remitenţele şi integrarea” în cadrul procesului Soderkoping în perioada 31 mai – 1 iunie la Budapesta, Ungaria, în cadrul căreia au fost prezentate rapoarte privind migraţia muncii în ţările UE, precum şi analizate tendinţele migraţionale în RM, Belorusia şi Ucraina.
În cadrul proiectului „Sporirea Capacităţii de Elaborare a Procedurilor de Gestionare a Migraţie şi a Politicilor Migraţionale în Republica Moldova” implementat de către Organizaţia Internaţoinală pentru Migraţie, la 18-19 iunie 2007 la sediul OIM a avut loc întrevederea cu expertul internaţional la Sesiunea „Instruirea în domeniul regimului de vise”.
În perioada 20-23 iunie 2007 în or. Bern, Confederaţia Elveţiană s-a participat la reunirea experţilor în domeniul migraţiei în vederea optimizării colaborării în cadrul implementării Acordului de readmisie între Republica Moldova şi Confederaţia Elveţiană.
Totodată în vederea implementării Programului naţional de acţiuni în domeniul migraţiei şi azilului (PNAMA) ca parte componentă a Planului de Acţiuni RM-UE, pe parcursul semestrului au avut loc un şir de şedinţe ale Comisiei pentru coordonarea unor activităţi ce ţin de procesul migraţional, unde au fost abordate următoarele subiecte, precum definitivarea proiectului de lege privind regimul străinilor în Republica Moldova, oportunitatea promovării proiectului de lege privind migraţia forţei de muncă, crearea şi implementarea Sistemului informaţional integrat în domeniul migraţiei, înaintarea propunerilor privind crearea fondului de readmisie şi expulzare a străinilor cu şedere ilegală, documentarea investitorilor străini în scopul simplificării procedurii de legalizare a şederii pe teritoriul ţării a cetăţenilor străini care imigrează în calitate de investitori pînă la adoptarea legii privind regimul străinilor în Republica Moldova.
În ceea ce priveşte conştientizarea pericolului social al migraţiei neregulamentare şi necesitatea de a respecta legislaţia în domeniul migraţional se desfăşoară o campanie de informare cu caracter preventiv profilactic în instituţiile de învăţîmînt, în vederea stopării fenomenului traficului de fiinţe umane. Prin intermediul radio-televiiunii şi presei, în permanenţă a fost informată populaţia despre gradul consecinţelor traficului de fiinţe umane, recrutarea copiilor din familiile social - vulnerabile şi invalizilor în scopul folosirii la munca forţată, exploatare sexuală, cazurile cu rezonanţă social -sportiă etc.
(46) Ajustarea legislaţiei Moldovei la normele şi standardele UE, implementarea Convenţiei ONU din 1951 privind statutul refugiaţilor şi a Protocolului din 1967 privind statutul refugiaţilor, inclusiv dreptul la azil şi respectarea principiului de repatriere benevolă. Ajustarea sistemului autorităţilor de stat responsabile de implementarea şi realizarea legislaţiei în domeniul azilului şi refugiaţilor la normele şi standardele UE.
Dostları ilə paylaş: |