Conceptul de proprietate intelectuală Ce sunt indicaţiile geografice ? Precizări terminologice

H.Proiectul „la cheie"

În anumite cazuri, două sau mai multe activităţi comerciale şi prin urmare metodele legale pe care le reflectă, pot fi combinate în aşa fel încât să încredinţeze planificarea, construirea şi funcţionarea unei fabrici unui singur furnizor de tehnologie sau unui număr foarte limitat de furnizori de tehnologie.

Astfel, „proiectul la cheie" poate implica un acord cuprinzător al anumitor metode juridice, prin care o parte predă clientului său - beneficiarul tehnologiei - un întreg mecanism industrial care este capabil să funcţioneze în conformitate cu standardele de execuţie convenite. Mai des, proiectul „la cheie" implică sarcina ca o parte să furnizeze clientului proiectul mecanismului industrial şi informaţiile tehnice privitoare la funcţionare. Ulterior, pot fi încheiate acorduri suplimentare pentru achiziţionarea drepturilor asupra tehnologiei, pentru construcţiile civile şi pentru serviciile tehnice şi de asistenţă privind construirea mecanismului, achiziţionarea şi instalarea echipamentului, a materiilor prime sau părţilor ori componentelor, pregătirea şi supervizarea funcţionării mecanismului, cel puţin în stadiile incipiente.Este numit proiect „la cheie" deoarece rezultatul final este acela de a preda clientului „cheia"de la uşa mecanismului industrial. Aceasta este o modalitate simbolică de a exprima îndeplinirea sarcinilor convenite între părţi.

Este posibil de asemenea, în funcţie de experienţa şi de resursele beneficiarului tehnologiei, ca acesta să-şi asume răspunderea cu privire la una sau mai multe sarcini specifice, cum ar fi o parte din lucrările de construcţii, construirea clădirii fabricii, achiziţionarea şi instalarea echipamentului şi chiar

din proiectarea acelei fabrici şi a echipamentului.

Atât activitatea de consultanţă, cât şi proiectul „la cheie" au deficienţe. Prima nu impune de obicei responsabilitatea consultantului pentru rezultate, în cel de-al doilea caz, responsabili sunt furnizorii sau furnizorul tehnologiei, în nici una dintre cele două situaţii, nu sunt furnizate mijloace pentru o implicare continua a furnizorului tehnologiei pentru ca accesul la progresul ulterior în tehnologia acestuia să fie facilitat mai rapid. Aceasta pentru că nici una nu conţine un angajament către beneficiarul tehnologiei pentru furnizarea ulterioară a sfaturilor sau serviciilor ori pentru furnizarea unei tehnologii avansate sau adiţionale. Nici una nu conţine măsuri de furnizare a unor sume de bani sau alte resurse care pot fi necesare unui progres ulterior.

Din cauza acestor deficienţe, precum şi din alte motive, acordurile cu risc comun pot fi mijloace mult mai atractive de cooperare industrială sau comercială.
I. Acordurile cu risc comun

În continuare vom explica sensul expresiei „risc comun", vor fi descrise cele două tipuri de acord, vor fi date exemple de utilizare a celor două tipuri şi va fi explicată modalitatea în care pot fi utilizate metode juridice diferite în acele acorduri. În primul rând, trebuie făcute câteva precizări în legătură cu sintagma „acorduri cu risc comun".În esenţă, un acord cu risc comun, sau mai simplu denumit „un risc comun" înseamnă, în sens larg, după cum o indică şi expresia, realizarea în comun, de către două sau mai multe persoane sau întreprinderi, a unei activităţi care poate avea succes sau nu. în domeniul comercial, acesta este un tip de legătură comercială sau formă de organizare comercială şi constă într-un contract între două sau mai multe persoane sau între două sau mai multe întreprinderi, ori chiar între una sau mai multe persoane şi una sau mai multe întreprinderi pentru combinarea, într-o anumită modalitate, a unui anumit tip sau a unei anumite cantităţi din resursele lor în scopul fabricării, producerii sau vânzării unui produs sau acordării unui serviciu şi al împărţirii profiturilor care rezultă şi a riscurilor care apar.

Există două forme principale de risc comun: riscul comun echitabil şi riscul contractual.

Riscul comun echitabil este un acord prin care este creată o persoană juridică distinctă, în conformitate cu acordul dintre două sau mai multe părţi. Părţile îşi iau angajamentul să furnizeze bani şi alte resurse drept contribuţie la bunurile sau veniturile acelei persoane juridice. Persoana juridică este organizată ca o societate cu răspundere limitată şi este distinctă de oricare dintre părţile care au participat la crearea ei. Acea companie devine titulara resurselor cu care a contribuit fiecare parte, în schimb, fiecare dintre părţi devine proprietarul companiei, de aceea putându-se spune că fiecare are o „echitate" în companie.

Când una sau mai multe părţi sunt persoane sau întreprinderi străine, aceste părţi poartă numele de „participant străin" sau „participanţi străini". Părţile sau participanţii, după cum sunt numiţi, vor conveni asupra scopurilor şi funcţiilor companiei cu răspundere limitată, asupra proporţiei de capital cu care va contribui fiecare, asupra părţii fiecăreia din profitul companiei cu răspundere limitată, precum şi asupra altor probleme, cum ar fi conducerea ei, funcţionarea, durata şi dizolvarea. Una sau mai multe dintre aceste probleme pot fi guvernate de asemenea de o lege privind riscul comun sau de o lege a companiei şi legi conexe, inclusiv legi privind taxarea şi relaţiile de muncă.

Pe de altă parte, riscul comun contractual poate fi utilizat atunci când nu este necesară crearea unei persoane juridice separate sau când nu este posibilă crearea acesteia. Acesta poate fi cazul când proiectul implică o sarcină redusă sau o activitate limitată sau este pentru o perioadă de timp limitată, ori când legile ţării în care urmează să se desfăşoare activitatea comercială nu recunosc deţinerea proprietăţii de către străini. Legătura dintre părţi va fi stabilită în contractul sau acordul încheiat între acestea.în ambele forme de acord cu risc comun, pot fi utilizate diferite metode juridice pentru transferul comercial şi achiziţia tehnologiei.

O atribuire a drepturilor exclusive asupra unei invenţii brevetate, un model de utilitate, un model sau desen industrial sau marcă de fabrică de către unul dintre participanţi poate constitui o cotă-parte din contribuţia acelui participant la capitalul companiei cu risc comun.

Este posibil, de asemenea, ca unul dintre participanţi să acorde o licenţă a unei invenţii brevetate sau a altui obiect al proprietăţii industriale sau să furnizeze un know-how ca parte a contribuţiei participantului la compania cu risc comun, în mod obişnuit, totuşi, o astfel tle licenţă sau furnizarea know-how-ului în una sau mai multe dintre formele sale va constitui subiectul unuîă sau mai multor contracte încheiate după crearea companiei cu risc comun. Acele contracte vor fi încheiate între unul dintre participanţi, în calitate de cedent al tehnologiei în discuţie, şi compania cu risc comun. Prin astfel de contracte, tehnologia în discuţie poate fi transferată companiei cu risc comun, care va achiziţiona astfel mijloacele care să-i permită îndeplinirea activităţilor sale.

Utilizarea uneia sau mai multor metode legale în crearea companiei cu risc comun sau utilizarea uneia sau mai multora dintre acele metode legale pentru a permite organizaţiei îndeplinirea activităţilor sale vor constitui subiecte pentru negocierea dintre viitorii parteneri. Rezultatul negocierilor va fi reflectat în acordul de risc comun. Contractul de licenţă, contractul de know-how, serviciile tehnice sau contractul de asistenţă tehnică, contractul de franchising şi contractele ce acoperă alte probleme comerciale, pot constitui chiar anexe la contractul de risc comun. Ele vor fi semnate imediat după crearea companiei cu risc comun.

Nu mai este nevoie să precizăm că contractul de risc comun, indiferent dacă va fi încheiat în vederea stabilirii unei companii cu răspundere limitată sau nu, precum şi diferitele contracte ale diverselor metode legale ce pot fi utilizate, trebuie încheiate în conformitate cu legile şi regulamentele aplicabile unor astfel de companii şi cu legile fiscale privind acele companii sau cu legile privind

agenţiile sau parteneriatul, ca şi în conformitate cu alte legi economice, inclusiv legislaţia muncii, a vânzării bunurilor, asigurărilor şi a contractelor comerciale şi economice străine.

Capitolul II

Negocierea contractelor de licenţă

2.1 Introducere

Negocierea contractelor prin care are loc transferul de tehnologie şi implicit un transfer privind drepturi de proprietate intelectuală are loc de obicei prin intermediul unui contract care să consfinţească intenţia părţilor într-un înscris.De regulă elementele unui astfel de contract sunt aceleaşi cu cele din dreptul comun.Totuşi având în vedere specificitatea acestui domeniu contractul prezintă şi unele aspecte particulare.

2.2 Elementele contractului de licenţă

Orice contract de licenţă tehnică poate fi analizat în ceea ce priveşte următoarele aspecte esenţiale:

• 
  obiectul contractului;
  
• 
  obligaţiile licenţiatorului;
  
• 
  obligaţiile comune ambelor părţi
  

De fapt, aceste elemente sunt de obicei răspândite în contract sau chiar amestecate. Cu toate acestea, studierea unui contract din aceste puncte de vedere prezintă avantajul furnizării unei analize clare şi logice a aspectelor esenţiale care trebuie luate în considerare la negocierea unui contract.³²

Următoarele teme constituie subiect al negocierilor, care conduc la încheierea unui contract de iicenţă sau care necesită atenţie sporită în conceperea dispoziţiilor acestuia. Aceste dispoziţii sunt discutate din punctul de vedere al licenţierii brevetelor, dar ele se aplică şi altor forme de proprietate intelectuală.

a) Identificarea părţilor

Unul dintre primele puncte de interes pentru negociatorii contractului de licenţă va fi identificarea a care vor deveni părţi sau, cu alte cuvinte, vor semna contractul de licenţă , devenind astfel obligaţi din punct de vedere legal să ducă la îndeplinire dispoziţiile acestuia.

Obiectivul urmărit în descrierea părţilor unui contract de licenţă este acela de a identifica certitudine, astfel încât identitatea fiecărei entităţi sau persoane de la care se aşteaptă o anumită prestaţie sau căreia îi va fi acordată o prestaţie, să nu devină ulterior subiect delitigiu

Acest obiectiv presupune o anumită semnificaţie în tranzacţiile comerciale complexe, în care implicate mai multe persoane sau entităţi de fiecare parte. Aceasta este situaţia în cazul acordului :enţă sau de know-how între entităţi sau persoane din ţări diferite.

De exemplu, în negocieri care conduc la încheierea unui contract de licenţă, o parte poate fi un de persoane juridice organizate şi localizate într-o ţară străină sau fiecare organizate şi localizate i diferite, dar în oricare dintre situaţii, cu o titularitate, control sau alte interese comune, în astfel izuri, se poate considera că contractul de licenţă va fi acordat de către una dintre persoanele ice dintr-un grup ,sau poate chiar de către o persoană juridică din afara grupului, şi că celelalte aţii vor fi preluate sau primite de către una sau mai multe dintre celelalte persoane juridice din grup.

Vor apărea probleme similare atunci când este posibil ca cealaltă parte a negocierilor să implice lumit număr de autorităţi guvernamentale - ministere, comisii, oficii sau administraţii ale altor ţi guvernamentale - sau alte persoane publice, întreprinderi de stat sau persoane private, inclusiv a create ca rezultat al unei întreprinderi cu risc comun cu o altă persoană juridică străină.

Se pune problema dacă trebuie pregătit şi realizat un document care să stabilească toţi termenii, toate condiţiile şi obligaţiile între toţi partenerii ambelor părţi, sau dacă trebuie proiectate nnate mai multe documente între parteneri diferiţi ai ambelor părţi, fiecare cuprinzând condiţii, termeni şi obligaţii diferite.

b )Obiectivele părtilor; domeniul de aplicaţie al licenţei

Când părţile negociază un contract de licenţă, ele procedează de obicei pe baza faptului că este ară o anumită tehnologie pentru fabricarea unui anumit produs sau pentru aplicarea unui anumit s în vederea obţinerii unui produs sau a altui rezultat. Cu alte cuvinte, obiectivul final al părţilor heierea unui contract de licenţă este transferul de către licenţiator şi achiziţia de către licenţiat a îhnologii date, precum şi a dreptului de a exploata acea tehnologie în vederea producerii, utilizării ânzării a unui anumit produs sau pentru aplicarea unui anumit proces prin care se obţine un produs sau un alt rezultat. Acest obiectiv va fi stipulat, atât în general, cât şi în mod specific, în contractul de licenţă. Obiectivul acestora se va reflecta în general fie în partea de început a contractului de licenţă, serie de dispoziţii denumite cel mai adesea „expunere" sau „whereas clauses" sau direct într-un nt operativ al contractului de licenţă constând într-un articol particular, numit „informaţii de fond”.

Obiectivele părţilor contractului de licenţă urmează să fie explicate în detaliu în dispoziţiile ulterioare ce delimitează domeniul de aplicaţie al contractului de licenţă ,care este un produs sau un proces tehnologic, una sau mai multe invenţii şi know-how-ul sau progresele tehnologice, în cazul în care există.Un alt set de dispoziţii va determina care dintre părţi va putea efectua unul sau mai multe acte de exploatare, va stipula locul sau locurile unde acel act sau acele acte se pot produce, va stabili durata exploatării şi va stipula scopul sau scopurile în care tehnologia va fi utilizată. Alte dispoziţii se vor referi la gradul de exploatare al invenţiei sau al invenţiilor, vor specifica remuneraţia care trebuie plătită pentru exploatare, ca şi consecinţele în cazul unui eşec sau al altor piedici ivite în calea exploatării tehnologiei, ca şi în cazul nerespectării altor dispoziţii asupra cărora s-a convenit.

c) Obiectul contractului

Dispoziţiile unui contract de licenţă care definesc obiectul tehnic al acestuia determină de fapt tehnologia care va face obiectul exploatării şi care, în cele din urmă, la încheierea contractului, va fi transmisă de la licenţiator şi achiziţionată de către licenţiat.

Aceste dispoziţii descriu produsul ce urmează a fi realizat, utilizat sau vândut sau procesul tehnologic care va fi aplicat şi în urma căruia se va obţine un produs care va fi la rândul lui utilizat sau vândut; vor identifica invenţia sau invenţiile cuprinse într-un produs sau proces tehnologic; vor descrie know-how-ul ce trebuie pus la dispoziţie, dacă este necesar; vor identifica progresele tehnologice ale unei părţi sau ale celeilalte şi condiţiile în care aceste progrese vor fi puse la dispoziţie de către acea parte celeilalte.
d) Identificarea produsului sau proceselor

Deoarece obiectivul final al licenţiatului priveşte un produs sau un proces, una dintre dispoziţiile contractului de licenţă va identifica acel produs sau proces în termeni exacţi. De obicei, această dispoziţie este stipulată în partea de definiţii a contractului de licenţă.

Produsul poate fi identificat oarecum pe larg, ca de exemplu „instrumente de scris", care ar include de pildă stilouri, pixuri cu mină ceramică şi creioane. Produsul poate fi definit mai specific, ca de exemplu unul sau mai multe, dar nu toate tipurile de instrumente de scris. Procesul tehnologic poate fi identificat printr-o formulă chimică în conformitate cu care anumite substanţe interacţionează când este introdus un anumit catalizator, rezultând un anumit produs.

Titlul şi rezumatul stabilit în cererea pentru acordarea brevetului de invenţie conţinute în produs sau în proces pot constitui un punct de pornire util pentru furnizarea informaţiilor necesare pentru descrierea acelui produs sau proces.

e) Identificarea invenţiei

Dispoziţia care identifică invenţia sau invenţiile incluse în produs sau proces face referire, de obicei, la numărul brevetului de invenţie sau al cererii pentru acordarea brevetului, la ţara în care a fost acordat sau înregistrat brevetul sau la ţara în care a fost completată cererea, la data acordării brevetului sau la data de completare a cererii şi, în unele cazuri, la titlul invenţiei şi la statutul cererii. Dacă produsul sau procesul respectiv cuprinde mai multe invenţii, informaţiile în legătură cu acestea sunt grupate de obicei împreună şi stipulate într-o listă anexată contractului de licenţă.

f) Descrierea know-how-ului

Conform cerinţelor standard din multe legi privind brevetele de invenţie, descrierea invenţiei revendicate în cererea pentru acordarea brevetului pentru invenţie trebuie să dezvăluie invenţia într-o manieră destul de clară, detaliată şi completă, pentru ca o persoană cu o pregătire obişnuită în domeniu să poată realiza invenţia. Unele legi privind brevetele merg mai departe şi solicită, de asemenea, expunerea celei mai bune modalităţi de aplicare a invenţiei concepute de inventator. Dar aceste legi privind brevetele nu prevăd şi cerinţa descrierii mijloacelor adiţionale care pot facilita realizareainvenţiei. Aceste mijloace adiţionale pot consta din utilizarea informaţiilor şi a experienţei tehnice dobândite pe parcursul experimentării invenţiei.în mod frecvent, informaţiile sau experienţele tehnice nu sunt prezentate, deoarece nu sunt cunoscute în momentul anexării descrierii invenţiei la documentaţia transmisă pentru obţinerea brevetului.³³ Descrierea invenţiei revendicate în cererea pentru acordarea unui brevet de invenţie se bazează adesea pe o muncă de cercetare întreprinsă în condiţii de laborator sau la scară redusă. Producţia comercială şi chiar producţia pe scară-pilot poate să nu apară decât într-un stadiu ulterior. Este posibilca atunci să fie prea târziu pentru a mai fi incorporată descrierea invenţiei sub forma unui act adiţional cererii depuse, deoarece brevetul de invenţie va fi fost deja acordat de mult timp.

Astfel, este posibil să nu se cunoască, la data completării cererii, dacă invenţia va fi competitivă financiar sau nu. Costul comercial nu poate fi determinat până la începutul producţiei comerciale şi până la atingerea nivelului optim de producţie. Din motivele prezentate anterior, va fi util, dacă nu chiar indispensabil ca licenţiatul potenţial să achiziţioneze de la licenţiator sau, cu ajutorul acestuia, de la terţi, informaţiile tehnice, datele şi cunoştinţele rezultate din experienţă sau abilităţi, cu alte cuvinte „know-how-ul", care sunt sau pot fi aplicabile în viitor în exploatarea efectivă invenţiei sau invenţiilor cuprinse în produsul sau procesul în discuţie.

În ceea ce priveşte descrierea acestui know-how, informaţiile tehnice pot fi identificate în condiţiile documentaţiei justificative cum ar fi diagramele instalării echipamentelor, schiţele unor maşini sau copiile acestora, lista pieselor de rezervă, manuale şi instrucţiuni pentru funcţionarea maşinilor sau pentru asamblarea componentelor, specificarea materiilor prime, a calculelor privind munca depusă sau orele maşină, instrucţiuni de ambalare şi depozitare, precum şi informaţiile privind stabilitatea şi aspectele de mediu. Se pot alcătui fişe ale postului pentru fiecare expert a cărui experienţă tehnică sau profesională este necesară. Aceste informaţii pot fi enunţate într-una sau mai multe anexe, apendice sau planificări ataşate la contractul de licenţă.

g) Confidenţialitatea

Know-how-ul ³⁴este dobândit sau dezvoltat de către licenţiator în cursul activităţilor de cercetare şi dezvoltare sau prin aplicarea tehnicilor industriale şi comerciale în operaţiile pe care le efectuează întreprinderea acestuia. Know-how-ul poate constitui de multe ori motivul poziţiei competitive curente,

dacă nu chiar superioare a licentiatorului în domeniul tehnologiei în discuţie. Prin urmare, know-how-ul reprezintă un bun valoros al licentiatorului care trebuie pătrat, în acelaşi timp, el reprezintă şi o resursă pe care licenţiatorul doreşte să o împartă în schimbul unui preţ asupra căruia se convine cu licenţiatul sau cu alţii care doresc să utilizeze know-how-ul. Furnizarea acestuia de către licenţiat reprezintă rezultatul unor negocieri în care preţul nu este doar o remuneraţie financiară stabilită prin contractul de licenţă, ci şi angajamentul licentiatorului de a nu dezvălui know-how-ul unor terţe persoane, decât în anumite condiţii sau cu acordul licentiatorului.

Revenind la termenii şi condiţiile contractului de licenţă, părţile vor trebui să definească fracţiunile de know-how care vor fi dezvoltate de o parte sau de către cealaltă parte, precum şi momentele în care acestea vor fi sau nu dezvăluite, către cine si pentru ce perioadă.³⁵ Părţile vor mai trebui şi stabilească efectele unei divulgări neautorizate a know-how-ului, accidentală sau de altă natură cuprinzând şi consecinţele care pot apărea dacă contractul de licenţă expiră sau dacă, din cauză nerespectării angajamentelor de către una din părţi, se încheie contractul înainte de data de expirare stabilită, inclusiv perioada pentru care s-a convenit să nu se dezvăluie know-how-ul.

h) Accesul la progresele tehnologice

Progresul tehnologic de care părţile unui contract de licenţă sunt interesate în mod deosebit,sste, de obicei, cel care afectează substanţial, semnificativ, de exemplu în cazul unui anumit produs,volumul de producţie, costurile sale de producere sau eficienţa în utilizarea sa, condiţiile materiale în care se aplică un proces, costurile aplicării acestuia sau eficienţa aplicării.

Există multiple abordări pentru obţinerea informaţiilor despre progresele tehnologice sau pentru definirea drepturilor părţilor unui contract de licenţă asupra progreselor tehnologice pe care le-a făcut fiecare dintre părţi.

Părţile pot decide că este în interesul lor comun un schimb reciproc de informaţii privind progresele tehnologice şi că fiecare parte va avea dreptul să exploateze gratuit progresele tehnologice ale celeilalte părţi.

Aceasta se numeşte licenţă încrucişată. Părţile pot decide însă că, dacă una dintre părţi aduce la cunoştinţa unui terţ progresele tehnologice ale celeilalte, pentru obţinerea unei remuneraţii, cealaltă parte va avea dreptul la un procent convenit din acea remuneraţie sau la o sumă fixă. De obicei, se prevede ca partea care realizează progresul tehnologic să facă cerere pentru obţinerea protecţiei nnn brevet. Dacă acest lucru se face, cealaltă parte poate depune o cerere în numele ambelor părţi, pe cheltuiala solicitantului.

i) Exclusivitatea teritorială

Aceea dintre părţile contractului de licenţă care va putea, în virtutea prevederilor acestuia, să execute actul sau actele de exploatare, teritoriul sau teritoriile unde sunt posibile aceste acţiuni şi efectele acestora asupra acordurilor cu terţii aflaţi în legătură cu licenţiatorul sau cu licenţiatul şi interesaţi în exploatarea tehnologiei sunt probleme distincte, dar corelate. Aceste probleme sunt corelate deoarece fiecare priveşte dreptul exclusiv al licenţiatorului rezultat din acordarea pentru acesta a brevetului de invenţie şi care face obiectul contractului de licenţă. Acordul părţilor cu privire la fiecare dintre aceste probleme trebuie să se reflecte clar în contractul de licenţă.

j) Domeniul de utilizare permis

O prevedere privind domeniul sau domeniile de utilizare sau de activitate specifică scopul sau scopurile în care pot fi aplicate invenţia sau know-how-ul. Acestea servesc la definirea anvergurii asiei utilizări a hcenţiatorului. în acelaşi timp, în funcţie de acea anvergură definită, licenţiatorul poate fi îndreptăţit să acorde o licenţă sau să pună la dispoziţie know-how-ul mai multor licenţiaţi,

fiecare dintre aceştia fiind specializat în diferite utilizări ale invenţiei sau ale know-how-ului respectiv. Aceasta permite realizarea celui mai practic mod de exploatare a unei invenţii sau know-how, date fiind capacităţile fiecărui licenţiat în parte.

Trebuie remarcat faptul că suma ce urmează a fi plătită de către licenţiat pentru tehnologie poate varia în funcţie de scopul sau scopurile pentru care tehnologia este cerută pentru exploatare, licenţiatorul poate dori să autorizeze exploatarea sau să furnizeze know-how-ul, pentru utilizare doar iar-un anumit domeniu de activitate sau utilizare. Pe de altă parte, licenţiatorul poate dori să autorizeze exploatarea invenţiei sau know-how-ului său în toate scopurile în care acestea pot fi aplicate.În ultima situaţie, este de aşteptat ca preţul cerut să fie mai ridicat decât dacă se convine asupra unui domeniu de utilizare sau de activitate limitat.

Totuşi, pe termen lung, este de dorit ca licenţiatul să aibă posibilitatea să aplice tehnologia în toate scopurile pentru care a fost concepută. Cu toate acestea, preţul solicitat în acest caz trebuie comparat cu preţul mai scăzut pretins dacă se convine asupra unui scop limitat. Comparaţia devine mai limitată dacă nu este şi nici în viitorul previzibil nu va fi în reziţia de a exploata o tehnologie dincolo de limitele acelui scop limitat/determinat.