Conferinţa naţională
Yüklə 1 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Bibliografie selectivă
- Fukushima – 2011
- Recomandări internaţionale privind sfera de aplicare a reglementărilor de radioprotecţie – ICRP Publicaţia 104
- Atitudinea socială
- Bibliografie
- Rolul SRRp şi Massmedia în informarea publicului
Concluzii 1. Nivelul mediu de contaminare radioactivă a României după accident a fost relativ asemănător cu cel al altor state central şi est-europene, situându-se sub 10 kBq/mp, cu puţine zone peste această valoare. 2. Principalii radionuclizi contaminanţi, I-131, Cs-137, Cs-134, chiar şi Sr-90, imediat după accident, din depuneri şi aerosoli, au ajuns rapid în plante, animale şi în organismul uman. I-131 a prezentat valori apropiate de 1 kBq/kg, Cs-137 şi Cs-134 până la câteva sute de Bq/kg, în timp ce Sr-90 s-a situat sub 10 Bq/kg. 3. Radionuclizii Cs-137, Cs-134 şi Sr-90, transferaţi cu dificultate din sol în plante, au fost totuşi decelaţi în alimente mulţi ani după accident; conţinutul radioactiv a scăzut brusc în 1987 şi apoi constant, ajungând în prezent în majoritatea produselor alimentare sub 1 Bq/kg. Se mai menţin valori de zeci de Bq/kg în fructele de pădure, ciuperci spontane şi vânat. 4. În om, Cs-137, de la 1000 – 2000 Bq în 1986, a scăzut treptat, astfel că după 4 ani a ajuns la cca 300 Bq. 5. Doza efectivă anuală, calculată pentru om, a scăzut de la cca 1 mSv în primul an după accident, la sub 50 μSv între anii 1990 şi 2000. Bibliografie selectivă Radioactivitatea artificială în România - Colectiv SRRp -1995 Radioecologie, mamagementul accidentului nuclear – curs Universitatea Bucuresti - Ion Chiosilă – 1996 Report of the United Nations Scientific Committee on the Effects of Atomic Radiation to the General Assembly – 2000 Raport de supraveghere a radioactivităţii mediului – Adriana Baciu CNCAN – DGSRM - 2000 The Human Consequences of the Chernobyl Nuclear Accident. A Strategy for Recovery – A Report Commissioned by UNDP and UNICEF with the support of UN-OCHA and WHO – 2002 Childhood Thyroid Cancer After Chernobyl – Coordinated by TCRG, Strangeways Research Laboratory University of Cambridge, UK – 2003 Sinteza “Evaluarea nivelului conţinutului radioactiv al alimentului” – Cordonator: Institutul de Sănătate Publică Bucureşti – Responsabil: fiz. Raluca Gheorghe – Colaboratori: Laboratoarele de Igiena radiaţiilor teritoriale - 2003 11. Fukushima – 2011 Constantin Milu şi Laszlo Toro Societatea Romana de Radioprotectie, Str. Dr. Leonte Nr. 1 - 3
E-mail: office@srrp.ro Un cutremur puternic (9.0 pe scala Mercalli) a avut loc in Japonia , in ziua de vineri 11 martie 2011, la ora 5, 46 min. si 23 sec. GMT (14:46, ora locala - JST), lovind puternic mai ales coasta de Nord-Est (Honsu, regiunea Tohoku). Centrala Nuclearo-Electrica Fukushima este localizata in orasul Okuma, districtul Futuba, Prefectura Fukushima, Japonia. Ea consta din sase reactoare , cu apa usoara, in fierbere, cu o putere totala de 4,7 GW, facand din Fukushima una din cele mai mari 25 centrale nucleare din lume. A fost prima centrala nucleara construita si operata exclusiv de catre Compania de Electricitate Tokio (TEPCO). In ziua cutremurului, reactoarele 1,2 si 3 erau in operare, in timp ce unitatile 4, 5 si 6 erau oprite, fiind in inspectie periodica. Cand a fost detectat cutremurul, unitatile 1, 2 si 3 au intrat in procesul de oprire automata. Dupa oprirea reactoarelor, asa cum bine se cunoaste, generarea de electricitate inceteaza. In mod normal, pentru alimentarea sistemelor de control si de racire din centrala , se foloseste o sursa externa de curent alternativ, insa aceasta nu a existat , intreaga retea electrica din zona fiind afectata de cutremur. In baza principiului “protectiei in profunzime”, generatoarele Diesel de urgenta au pornit imediat, dar numai dupa aprox. 1 ora s-au oprit brusc, fiind inundate de valurile inalte ale puternicului tsunami, care a urmat cutremurului. Lipsa de curent alternativ in centrala a creat primele probleme in ceea ce priveste injectarea de apa ca agent de racire. In baza art.15 a legii speciale japoneze privind pregatirea de urgenta pentru dezastru nuclear, situatia a fost raportata de centrala , imediat, Comisiei de Siguranta Nucleara, care in numai 30 de min. a convocat Grupul de Consultanti Tehnici pentru Urgente Nucleare. La numai alte 20 de min., la ora 16:36 JST, in baza art.10 a legii speciale japoneze pentru pregatirea de urgenta in caz de dezastru nuclear , a fost declarata situatie de urgenta nucleara.Trecusera mai putin de 2 ore de la producerea devastatorului cutremur. In seara zilei de 11 martie :
In cursul noptii de 11/12 martie 2011, apar primele probleme mai mari privind presiunea in vasul container al reactorului 1 iar TEPCO raporteaza o crestere a nivelelor de radiatii in cladirea turbinelor si anunta ca se ia in considerare posibilitatea unor scapari de materiale radioactive , in atmosfera , in afara centralei. In 12 martie, la ora 15:36 JST , la unitatea 1 are loc o explozie de hydrogen. Sunt raniti 4 lucratori ai centralei si portiunea superioara a cladirii reactorului cedeaza. Acesta a fost inceputul celui mai serios accident , in randul celor 54 reactoare japoneze. In seara aceleasi zile, primul ministru al Japoniei da directiva sa fie evacuati rezidentii de pe o raza de 20 km, in jurul Fukushimei Daiichi si primele cantitati de apa de mare sunt injectate in reactorul unitatii 1, operatii care au continuat si pe 13 martie, inclusiv la reactorul 3. Luni 14 martie incep problemele la unitatea 4, unde temperatura apei in bazinul de stocare al combustibilului folosit creste la 84 grade Celsius si se constata un nivel scazut al apei in reactorul unitatii 2, ceea ce indica pierderea functionarii sistemului de racire. Marti 15 martie sunt detectate primele nivele mari de radiatii in jurul unitatii 3, conducand la decizia ca populatia situata in zona intre 20 si 30 km sa fie adapostita in case. Evolutiile din zilele urmatoare (16 si 17 martie) , au determinat autoritatile japoneze sa declare pe 18 martie ca evenimentul se situeaza la nivelul 5 pe Scala Internationala a Evenimentelor Nucleare si Radiologice (INES), creat de Agentia Internationala pentru Energia Atomica din Viena (AIEA). Accidentul nuclear de la Three Miles Island, din 1979, a fost clasat tot la nivelul 5. Peste mai putin o luna de zile, pe 12 aprilie 2011, autoritatile japoneze vor propune AIEA incadrarea provizorie a evenimentului la nivelul 7 (ACCIDENT MAJOR) pe scala INES, calculand emisiile estimate in termen de echivalenta radiologica cu I-131 si considerand accidentele produse la unitaile 1 , 2 si 3 insumat, ca fiind un SINGUR eveniment pe scala INES. Accidentul nuclear de la Cernobyl a mai fost singurul incadrat la nivelul 7, in 1986. Emisiile totale in atmosfera de material radioactiv au fost estimate la aproximativ 10 % din cele la accidentul de la Cernobyl, au avut loc la sol , au fost « umede » si dispersate mult spre mare. Ca urmare, consecintele radiologice pentru mediu si populatie au fost reduse, desi ingrijorarea internationala a fost foarte mare. Astfel , masuratorile de radioactivitate a produselor alimentare si a apei potabile, efectuate de laboratoarele de specialitate ale Ministerului Japonez de Sanatate , Munca si Asistenta Sociala, au identificat probe de lapte, ceapa verde si spanac, cu un continut de Iod-131 si Cesiu-137 care depasea limitele de actiune din legea japoneza de igiena alimentatiei in caz de urgenta radiologica. Valorile din legea japoneza sunt uneori diferite de cele ale AIEA si ale Uniunii Europene, ceea ce a creat unele probleme suplimentare, la interpretarea semnificatiei unor determinari, pentru produse de import din Japonia. Foarte putin au fost contaminate apele de suprafata. O situatie deosebita a reprezentat-o dozele de expunere la radiatia ionizanta a lucratorilor de la centrala, in timpul interventiei. Dozele de expunere externa au fost calculate insumand valorile indicate de dozimetrele de alarma personale, primite de fiecare lucrator, in fiecare zi. Expunerea interna a fost evaluata cu ajutorul contorului de corp uman (WBC). Suma dozelor externa si interna a fost comparata cu o limita de 250 miliSievert, la care autoritatile japoneze recomanda efectuarea unei examinari medicale speciale, la Institutul National de Stiinte Radiologice (NIRS). Peste 4300 lucratori au fost evaluati. Desi evident nu puteau sa existe consecinte radiologice directe evidente pentru Europa, Comisia Europeana (EC) a luat o serie de masuri pentru controlul alimentelor , furajelor, transporturilor marine si aviatice si containerelor , a altor produse, provenind in aceasta perioada din Japonia. Astfel, inca din 15 martie , Directia Generala SANCO recomanda tarilor member UE controlul alimentelor importate din Japonia si acceptarea plasarii lor pe piata, conform Regulamentului 3954/87 EURATOM (obligatoriu). Pe 11 aprilie 2011, EC include in regulament o corectura, facand referire la nivelele de actiune introduse in Japonia pentru izotopii iodului si ai cesiului (cat si pentru plutoniu), dupa accidentul Fukushima , ca o expresie a solidaritatii UE cu Japonia. Probleme au fost cu elaborarea unor ghiduri pentru efectuarea controlului contaminarilor externe pe mijloacele de transport si containere, sosite din Japonia. Pe 15 aprilie 2011, folosind sistemul informational de urgenta ECURIE, EC transmite un mesaj tarilor membre si propune un nivel prag de interventie de 0,2 microSievert/ora peste fond, la 1 metru, la care se recomanda decontaminarea, daca e posibil, prin simpla spalare. Nu s-a considerat necesara monitorizarea radiologica a pasagerilor , sositi din Japonia. In luarea masurilor post-Fukushima, EC a aplicat criteriile stiintifice si principiile de baza de radioprotectie, dar, in mare masura, a tinut seama de starea de spirit a populatiei Europei, care solicita nivele de contaminare cat mai redus posibile si a trebuit sa gaseasca rapid solutii de monitorizare radiologica cat mai practice si eficiente . Raman “deschise” o serie de aspecte :
12. Recomandări internaţionale privind sfera de aplicare a reglementărilor de radioprotecţie – ICRP Publicaţia 104 Gabriel Stănescu, Camelia Avădanei şi Simion Ghilea Centrul de Pregătire şi Specializare în Domeniul Nuclear (CPSDN) Institutul Naţional de C&D pentru Fizică şi Inginerie Nucleară “Horia Hulubei” Email: stanescu@nipne.ro
Sistemul de protecţie radiologică se aplică, în principiu, tuturor expunerilor la radiaţie ionizantă. Totuşi, în practică, măsurile luate pentru controlul acestor expuneri trebuie sa fie limitate din considerente pragmatice. Publicaţia ICRP 104 tratează sfera de aplicare a măsurilor de control pentru protecţia radiologică şi descrie instrumentele ce pot fi utilizate în acest scop: excluderea, exceptarea, eliberarea. Lucrarea de faţă îşi propune să prezinte prevederile recomandărilor ICRP privind definirea sferei de aplicare a reglementărilor în toate cele trei situaţii de expunere: planificată, de urgenţă şi existentă. De asemenea, sunt discutate instrumentele aflate la îndemâna reglementatorilor în diferitele situaţii de expunere. Excluderea se referă la omiterea deliberată a situaţiei de expunere din sfera de aplicare a cerinţelor de reglementare, în timp ce exceptarea se referă la renunţarea la cerinţele de reglementare dacă aplicarea lor nu este justificată. Un caz special de exceptare, denumit „eliberare”, se referă la renunţarea la controlul normativ dacă un asemenea control devine neîntemeiat. Atitudinile sociale faţă de controlul situaţiilor de expunere sunt luate în considerare la stabilirea a ceea ce poate fi exclus sau exceptat de la controlul de reglementare. Oamenii au cerinţe mai mari privind controlarea situaţiilor de expunere „artificiale” decât în cazul situaţiilor de expunere „naturală”. Astfel, trebuie să se ţină cont nu numai de justificarea şi optimizarea măsurilor de control, ci şi de diferitele aşteptări ale celor afectaţi de situaţiile de expunere. Recomandările din acest raport sunt destinate să ajute la definirea a ceea ce trebuie să se supună cerinţelor de reglementare pentru protecţia radiologică şi ce nu trebuie să se supună lor. Aplicarea controalelor de reglementare trebuie să realizeze un beneficiu net în protecţie; altfel, controlul de reglementare nu este justificat. În mod similar, cerinţele de reglementare trebuie să fie aplicate de o manieră care să optimizeze protecţia, altfel, aplicarea cerinţelor de reglementare nu este întemeiată. Introducere Raportul Comisiei Internaţionale de Protecţie Radiologică - Publicaţia ICRP 104 [1] tratează subiectul definirii sferei de aplicare a măsurilor de control pentru scopurile protecţiei oamenilor împotriva posibilelor efecte ale expunerii la radiaţie. Întrucât măsurile de control sunt implementate prin reglementări, raportul oferă implicit recomandări autorităţilor naţionale competente şi organizaţiilor internaţionale privind sfera de aplicare a reglementărilor. ICRP declară cu claritate că responsabilităţile şi competenţele sale nu includ definirea oficială cantitativă a sferei de aplicare a reglementărilor, care este sarcina suverană a administraţiilor naţionale. Deşi responsabilitatea definirii sferei de aplicare a reglementărilor revine autorităţilor competente, considerăm că discuţiile privind întinderea aplicării măsurilor de control priveşte întreaga comunitate profesională din domeniu şi chiar publicul larg. Comisia constată că, deşi există un oarecare consens internaţional privind subiectul sferei de aplicare, citând aici Standardele Internaţionale de Securitate de Bază – IAEA BSS 115 [2] şi Directivele Consiliului Uniunii Europene [3], există abordări diferite în definirea domeniului de aplicare al reglementărilor naţionale. Acest lucru se datorează şi sistemelor juridice diferite din diversele ţări şi, de asemenea modului de abordare diferit în privinţa modalităţii de definire a sferei de aplicare a reglementărilor. Astfel, unele ţări au sisteme juridice bazate pe dreptul comun al reglementărilor, iar un astfel de sistem poate lua în considerare situaţiile caz după caz, iar alte ţări, cum este şi cazul României, au sisteme juridice bazate pe coduri adică legalizate printr-o colecţie sistematică de norme şi legi pentru care sfera de aplicare este definită cu claritate. Pentru aceste sisteme bazate pe coduri conceptele de excludere şi exceptare sunt foarte utile. O altă deosebire apare din considerarea conceptului de sferă (domeniu) de aplicare: dacă trebuie precizat ce este în „interiorul” reglementărilor sau din contră se precizează ce este în „afara” acestora. Oricum, ICRP încurajează consensul naţional şi internaţional cu privire la subiectul sferei de aplicare. Cu toate că Recomandările ICRP privind Sistemul de Protecţie Radiologică – ICRP Publicaţia 103 [4] nu sunt limitate ca întindere, raza de acţiune a reglementărilor trebuie să fie limitată din considerente legale şi practice. Principiile fundamentale ale protecţiei radiologice relevante în acest caz sunt justificarea şi optimizarea măsurilor de control. Folosirea acestor principii la definirea sferei de aplicare a reglementărilor de protecţie radiologică are o explicaţie raţională clară. Când o activitate umană poartă un risc datorat expunerii la radiaţie, persoana responsabilă pentru activitate este responsabilă pentru protecţia radiologică a persoanelor afectate şi pentru securitatea generală a activităţii. Societăţile moderne dau o expresie legală unei astfel de responsabilităţi prin reglementările de protecţie radiologică care precizează ce solicită legislatorul şi cum reglementatorii aplică cerinţele legale. Se aşteaptă ca aplicarea reglementărilor de protecţie radiologică să ia în considerare ce este justificat pentru evitarea daunelor şi pentru folosirea raţională a resurselor societăţii. Guvernele au obligaţia de a nu permite ca resursele societăţii să fie irosite pentru legislaţii neproductive şi control de reglementare inutil, şi de a nu limita libertăţile individuale. Severitatea cerinţelor de reglementare puse unei activităţi trebuie să fie proporţională cu dimensiunea riscului datorat acelei activităţi. Reglementarea întregii activităţi umane, fără luarea în considerare a capabilităţii de influenţare pe care o au controalele de reglementare şi a proporţionalităţii riscului asociat cu situaţiile de controlat, va necesita evident o cheltuire disproporţionată şi nejustificată a resurselor societăţii. Politica de justificare şi optimizare a măsurilor de control impusă de reglementările de protecţie radiologică direcţionează măsurile necesare de protecţie spre zone unde ele ar trebui să fie eficiente şi evită cheltuirea extravagantă a resurselor şi restricţionările inutile ale libertăţilor civile, ajutând reglementatorii să-şi concentreze eforturile la situaţiile în care sistemele de control de reglementare pot determina beneficii nete reale şi maxime din punctul de vedere al protecţiei radiologice. Definirea sferei de aplicarea a reglementărilor de protecţie radiologică se bazează în principal pe două concepte distincte „excluderea” şi „exceptarea”. Excluderea Excluderea se referă la omiterea deliberată a situaţiilor de expunere de la sfera de aplicare a cerinţelor de reglementare, adică stabilirea a ceea ce ar trebui să fie în cadrul sistemului legal de control şi ce ar trebui să fie în afara lui. Conceptul de excludere îşi are originea în vechiul principiu al dreptului roman „de minimis non curat lex” (legea nu se preocupă de mărunţişuri) care tratează situaţiile pe care legea ar trebui sau nu ar trebui să le ia în considerare sau să le acopere. Temeiul excluderii este că situaţiile de expunere respective sunt dificil de controlat cu instrumentele de control (controlul nu poate fi reglementat). Se admite că principiul de excludere este larg şi poate fi aplicat la orice situaţie de expunere care se apreciază că este nejustificat a fi reglementată. ICRP recomandă ca legiuitorii sau reglementatorii să ia în considerare aplicarea conceptului de excludere la cele mai multe din expunerile apărute din mediul natural şi, în special, la expunerile datorate:
În România, existând un sistem juridic „codificat”, definirea sferei de aplicare a reglementărilor se realizează atât la nivelul legislaţiei primare (art. 2 din Legea 111/1996 republicată [5]), cât şi la nivelul legislaţiei secundare (art. 3 şi art. 4 din Normele Fundamentale de Securitate Radiologică [6]) şi constă atât în precizarea a ceea ce intra sub controlul de reglementare, dar şi ceea ce este exclus explicit (art. 4 din Normele Fundamentale de Securitate Radiologică). Exceptarea Exceptarea se referă la renunţarea la unele sau toate cerinţele de reglementare dacă aplicarea lor este neîntemeiată. Exceptarea se asociază puterii autorităţilor de reglementare de a determina că o situaţie de expunere specifică nu este necesar să fie supusă controlului de reglementare. Conceptul de exceptare derivă din principiul roman „de minimis non curat praetor” (pretorul nu se ocupă de lucruri mărunte) şi determină situaţiile care pot fi scutite a priori de unele sau toate controalele de reglementare stabilite de lege. Exceptarea are ca temei faptul că efortul de control este apreciat a fi excesiv în comparaţie cu riscul asociat (controlul nu este necesar să fie reglementat). Exceptarea se asociază derogării de la o cerinţă legală care altfel s-ar aplica. Situaţia sau persoana la care o excepţie se aplică rămâne în sfera de aplicare a instrumentului legal relevant, dar unele cerinţe au fost declarate ca fiind derogatorii. Situaţii de expunere exceptate sunt acelea pentru care protecţia se consideră deja optimizată şi aplicarea tuturor sau a unor cerinţe de reglementare nu este motivată, precum situaţiile implicând riscuri şi detrimente mici datorate radiaţiei. Principiul de exceptare a fost dezvoltat în contextul situaţiilor de expunere care pot fi planificate şi controlate cu măsuri de protecţie stabilite a priori. În situaţiile de expunere de facto, cum sunt cele deja existente sau acelea create de o urgenţă, reglementatorul sau alte autorităţi competente decid dacă există o necesitate de a interveni cu măsuri de protecţie. Situaţiile de expunere de urgenţă şi existentă nu se încadrează în conceptul de exceptare. Reglementările de protecţie radiologică pot prevedea niveluri de referinţă pentru tratarea acestor situaţii. Totuşi, pot apărea situaţii complexe care nu pot fi tratate prin valori fixe de exceptare, generice sau universale. Există două criterii de bază pentru a determina dacă o practică poate sau nu poate fi un candidat pentru o exceptare, şi anume: (i) riscurile individuale previzibile atribuibile trebuie să fie suficient de joase încât să nu motiveze preocuparea pentru reglementare; şi (ii) protecţia radiologică trebuie să fie optimizată luând în calcul efortul solicitat pentru reglementare. Având în vedere că principiul riscului individual scăzut a condus în trecut la un criteriu pentru doza individuală nesemnificativă de „zeci de Sv pe an”, care a dus la o simplificare nefericită cu o valoare unică de „10 Sv pe an”, ICRP crede că principiul optimizării trebuie să fie luat în considerare ca temei pentru exceptare mai degrabă decât chiar sublinierea faptului că dozele individuale sunt nesemnificative. Comisia recomandă ca exceptarea să fie acordată numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
În România, exceptarea este prevăzută în Legea 111/1996 (art. 8, 16) şi este detaliată în Normele Fundamentale de Securitate Radiologică (art. 8 – 11). De asemenea autoritatea de reglementare (CNCAN) îşi rezerva dreptul de a excepta caz cu caz situaţiile care nu se încadrează în criteriile cantitative prestabilite. Un caz special de exceptare este folosirea acestui concept a posteriori. Acest proces de renunţare la controlul de reglementare a fost numit „eliberare”. De notat totuşi că acest concept se aplică doar materialelor radioactive, iar diferenţa dintre o „sursă exceptată” şi o „sursă eliberată” este aceea că prima se află încă în sfera de aplicare a sistemului de reglementare, în timp ce materialul radioactiv eliberat al unei surse se află în mod normal în afara oricărui control posibil. Eliberarea de sub regimul de autorizare este prevăzută în reglementările din România în „Normele privind eliberarea de sub regimul de autorizare a materialelor rezultate din practici autorizate (NDR-02)” [7] emise în anul 2004 de CNCAN.
Atitudinea societăţii influenţează inevitabil decizia legislatorilor şi reglementatorilor privind sfera de aplicare a reglementărilor de radioprotecţie. În general se constată o aversiune mai mare a populaţiei faţă de riscul datorat surselor artificiale, uşor de controlat, decât faţă de alte circumstanţe de expunere datorate surselor naturale, mai puţin controlabile. Aceasta se datorează parţial percepţiilor populaţiei asupra riscurilor datorate radiaţiei şi, de asemenea, găsirii posibilităţii de a controla doze neînsemnate datorate practicilor artificiale, în timp ce costul exercitării controlului în situaţiile existente de expunere naturală este, de regulă, prohibitiv. O altă preocupare asociată este conceptul de neînsemnat, care este foarte mult conectat la subiectul sferei de aplicare şi nu în mod necesar împărtăşit de mulţi dintre cei interesaţi şi implicaţi din societate. Ceea ce poate fi considerat de un reglementator ca neînsemnat poate să nu fie judecat ca neînsemnat de către persoane din public, sau chiar de către industrie. Experienţa a arătat că, pentru situaţiile de expunere planificată, societatea speră ca pentru constrângerea expunerilor aşteptate să se facă o cheltuire semnificativă de resurse. Reglementatorii au reacţionat la această cerere socială cu reglementări foarte severe şi o sferă de aplicare globală. De exemplu, expunerea persoanelor din populaţie datorată tuturor activităţilor reglementate s-a impus să fie limitată la niveluri foarte joase, iar controalele de reglementare se aşteaptă să fie aplicate la niveluri chiar neînsemnate ale dozei. În schimb, aşteptările societăţii privind mărimea resurselor de aplicat pentru restricţionarea situaţiilor de expunere existentă sunt mult mai mici. De exemplu, controalele de reglementare nu sunt, în mod normal, aplicate situaţiilor de expunere implicând radiaţia naturală, în ciuda faptului că nivelurile de expunere pot fi ridicate. Experienţa este diferită şi în privinţa situaţiilor de expunere de urgenţă. În timp ce situaţia de expunere datorată urmărilor unei urgenţe poate, de asemenea, fi considerată o situaţie existentă de facto, aşteptările sociale în acest caz par a fi mult mai mari, iar atitudinea generală pare a fi aceea că, deoarece a apărut o defecţiune, oamenii se aşteaptă să fie mai bine protejaţi decât într-o situaţie existentă diferită. UNSCEAR [8] estimează că expunerea nereglementată la radionuclizii cu origine naturală este de departe cel mai mare contribuabil la expunerea umanităţii, deşi creşterea dramatică a dozelor datorate procedurilor medicale din ţările industrializate nu a fost încă inclusă în aceste comparaţii. În schimb, situaţiile planificate bine reglementate contribuie în mod normal cu o fracţiune neimportantă la expunerea medie totală a populaţiei. În mod logic, aceste fapte ar fi trebuit să impună măsuri de protecţie radiologică mult mai severe împotriva expunerilor naturale existente decât împotriva acelora datorate situaţiilor planificate, dar s-a întâmplat invers. Cu toate că oamenii sunt dispuşi să accepte o anumită cantitate de expunere la radiaţia naturală ei nu sunt în mod automat dispuşi să accepte doze suplimentare datorate surselor artificiale. De pildă, pentru că persoanele individuale din populaţie nu iau, în general, în considerare variaţia în expunerea la radiaţia de fond naturală când se gândesc să se deplaseze dintr-o parte în alta a ţării, sau să plece în vacanţă, aceasta nu trebuie să fie apreciată de către reglementatori în sensul că un nivel de doză care este mic în comparaţie cu variaţia în radiaţia de fond naturală ar trebui în mod necesar să fie privit ca neimportant. De asemenea, s-a argumentat că în multe situaţii de expunere naturală oamenii sunt liberi să aleagă, în timp ce expunerea datorată activităţilor umane le este adesea impusă. Recomandările Comisiei acoperă expunerile atât la surse naturale cât şi la cele artificiale. Recomandările pot fi aplicate integral numai la situaţiile în care fie sursa de expunere, fie căile care conduc la dozele primite de indivizi pot fi controlate prin unele măsuri rezonabile. Sursele din astfel de situaţii sunt denumite „surse controlabile”.
Publicaţia 104 dezvoltă recomandările ICRP în ceea ce priveşte sfera de aplicare a măsurilor de protecţie radiologică prin intermediul conceptelor de excludere şi exceptare. Comisia continuă să folosească termenul „excludere” referitor la expunerile care sunt în esenţă incontrolabile sau dificil de controlat în sensul că reglementarea nu va îmbunătăţi protecţia radiologică, şi termenul „exceptare” pentru împrejurările în care controalele de reglementare nu se aplică din cauză că protecţia este deja optimizată în cadrul de reglementare. Deşi sarcina definirii sferei de aplicare a reglementărilor revine legislativului şi autorităţii competente, problemele discutate privesc atât comunitatea profesională şi ştiinţifică din domeniu, cât şi publicul larg. Cultura de securitate în domeniul radioprotecţiei joacă aici un rol important, extinderea şi dezvoltarea sa putând contribui la optimizarea măsurilor de control. Considerăm că „aşteptările” societăţii româneşti pe acest subiect ar trebui măsurate prin studii viitoare, în acest mod oferindu-se reglementatorului atât o bază ştiinţifică, dar şi socială pentru deciziile luate. Bibliografie 1. ICRP Publication 104, Annals of the ICRP vol. 37, No. 5, 2007 (Ediţia în limba română, ICRP Publicaţia 104, Editura Anima, Bucureşti, 2011) 2. International Basic Safety Standards for Protection Against Ionizing Radiation and for the Safety of Radiation Sources. Safety Standards. Safety Series 115, International Atomic Energy Agency (IAEA), Vienna, 1996 3. Directives of the Council of the European Union. 96/29/EURATOM. Official Journal of the European Communities No. L 159. Luxembourg, EU, 1996 4. ICRP Publication 103, Annals of the ICRP vol. 37, Nos. 2-4, 2007 (Ediţia în limba română, Recomandările din anul 2007 ale Comisiei Internaţionale de Protecţie Radiologică, Editura Anima, Bucureşti, 2010) 5. Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată in Monitorul Oficial al României Partea I nr. 552 din 27.06.2006 6. Normele Fundamentale de Securitate Radiologică, aprobate prin Ordinul Preşedintelui CNCAN nr. 14/2000 şi publicate în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 404 bis /29.08.2000 7. Normele privind eliberarea de sub regimul de autorizare a materialelor rezultate din practici autorizate, aprobate prin Ordin al Preşedintelui CNCAN nr. 62/2004 şi publicate in Monitorul Oficial al României Partea I nr. 393/04.05.2004 8. UNSCEAR United Nations Scientific Committee on the Effects of Atomic Radiation 2000 Report to the General Assembly, with Scientific Annexes. United Nations, New York, 2000
Veronica Andrei şi Florin Glodeanu Romanian Society for Radiological Protection, Str. Dr. Leonte Nr. 1 - 3 RO-050463 Bucuresti 35, Romania; E-mail: veronica_andrei@yahoo.com
Yüklə 1 Mb. Dostları ilə paylaş:
|