ConsultanţĂ de mediu



Yüklə 2,49 Mb.
səhifə23/28
tarix28.10.2017
ölçüsü2,49 Mb.
#19244
1   ...   20   21   22   23   24   25   26   27   28



7
  1. calculul capacităţilor necesare pentru gestionarea deşeurilor municipale

Scopul acestui capitol este de a stabili, pentru alternativa aleasă, tipul şi numărul echipamentelor şi facilităţilor pentru gestionarea deşeurilor, cum ar fi: recipienţi de precolectare şi/sau containere, camioane de colectare, transportoare de mare capacitate, staţii de transfer, instalaţii de sortare, instalaţii de compostare, instalaţii de tratare mecano-biologică şi terenuri de depozitare care, odată construite şi operabile, vor permite atingerea obiectivelor şi ţintelor impuse în PJGD.


    1. Colectare şi transport


Principalele constrângeri pentru calculul echipamentelor de colectare şi transport sunt legate de ţintele stabilite de HG nr. 621/2005 privind deşeurile de ambalaje, precum şi de necesitatea extinderii sistemului de colectare a deşeurilor în zona rurală până la jumătatea anului 2009 la un procent de 90 %, datorat necesităţii închiderii şi ecologizării spaţiilor de depozitare din zona rurală (conform prevederilor HG nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor).
      1. Extinderea ariei de acoperire cu servicii de salubrizare


Pentru atingerea ţintelor stabilite privind gradul de acoperire cu servicii de salubritate, acesta ar trebui să evolueze conform tabelului de mai jos.

Figura nr. 7 20 Estimarea evoluţiei gradului de acoperire cu servicii de salubritate




Gradul de acoperire cu servicii de salubritate (%)

2005

2006

2007

2008

2009

2010

2011

2012

2013

Urban

65,7

65,8

71

76

80

85

90

95

100

Rural

0,0

0,0

30

60

90

93

95

98

100

Total

35,1

35,1

51,7

68,3

84,9

88,9

92,4

96,5

100

Proiectele Phare aflate în implementare (PHARE CES 2004 şi 2005) vor deservi un număr de aproximativ 100.321 locuitori (urban + rural), reprezentând doar 14% din populaţia judeţului (10% din populaţia urbană a judeţului şi 18,6% din cea rurală). S-a ţinut cont de asemenea şi de faptul că o parte din beneficiarii proiectelor din mediul urban sunt deja acoperiţi cu servicii de salubritate.Concluzionând, trebuie spus că proiectele aflate în implementare:

  • Nu permit atingerea ţintelor din 2009 privind gradul de acoperire cu servicii de salubritate atât în mediul urban cât şi în cel rural (proiectele se finalizează în noiembrie 2008);

  • Au însă o contribuţie valoroasă la extinderea colectării selective, precum şi la implementarea compostării în mediul rural.


      1. Colectarea selectivă a materialelor reciclabile


Pentru colectarea cantităţii de deşeuri de ambalaje dintr-o anumită categorie de material provenind din deşeurile menajere şi asimilabile este necesară identificarea pentru început a surselor de generare (populaţie, servicii, comerţ, industrie etc.).

Stabilirea modului în care trebuie implementate sistemele de colectare selectivă (pe două sau mai multe categorii de materiale de ambalaj), astfel încât să se realizeze ţintele prevăzute în plan, se face în funcţie de situaţia specifică judeţului.

Cuantificarea ţintelor privind ambalajele, calculate pe baza prognozei de generare a deşeurilor de ambalaje şi a ţintelor de reciclare/valorificare, a fost realizată în Capitolul 4.

În ceea ce priveşte colectarea deşeurilor de ambalaje generate de industrie, comerţ şi instituţii s-a utilizat ipoteza că un procent de 95 % din cantităţile generate pot fi colectate. Pentru colectarea deşeurilor de ambalaje de la servicii, comerţ, industrie etc. se va stabili metoda optimă de colectare împreună cu toţi factorii implicaţi.



Pentru calculul numărului de locuitori care trebuie implicaţi în colectarea selectivă în vederea atingerii ţintelor s-au utilizat următoarele ipoteze:

  • calculul s-a efectuat în primul rând pentru stabilirea numărului de locuitori de la care se poate colecta cantitatea de deşeuri de ambalaje din hârtie necesară pentru atingerea ţintei de reciclare stabilită pentru anul 2008;

  • pentru restul materialelor (sticlă, plastic, metale) - numărul populaţiei care trebuie să colecteze separat este stabilit ca valoare maximă a populaţiei care asigură îndeplinirea ţintelor pentru fiecare material;

  • se ţine cont de faptul că îndeplinirea ţintelor de reciclare pe tip de material nu asigură şi îndeplinirea ţintelor globale de reciclare/valorificare. Astfel, la stabilirea numărului de locuitori care trebuie să colecteze separat s-a urmărit îndeplinirea tuturor ţintelor de reciclare/valorificare (ţinte pe material şi ţinte globale);

  • s-a considerat conţinutul de ambalaje din fiecare categorie de material de ambalaj existent în deşeurile menajere aşa cum au fost descrise în Capitolul 4;

  • s-a ţinut cont de faptul că nu toată populaţia dintr-o zonă în care este introdusă colectarea selectivă participă efectiv la aceasta. S-a considerat că pentru perioada 2008 - 2013 cel mult 70% dintre locuitorii zonelor în care se va organiza colectarea selectivă vor respecta regulamentele de salubrizare;

  • după stabilirea numărului de locuitori necesari pentru colectarea cantităţii de hârtie/carton necesară atingerii ţintei stabilite pentru anul 2008, s-a mărit acest număr cu 50% pentru a se compensa efectele colectării de impurităţi în recipientele destinate colectării selective.

Tabel nr. 7 89 Populaţie implicată în schemele de colectare selectivă a materialelor reciclabile (nr. locuitori şi % din populaţia totală a judeţului)




Fracţia

2005

2006

2007

2008

2009

2010

2011

2012

2013

Populaţie optimă care trebuie să colecteze separat

Plastic, sticlă, metal

48.000

58.500

90.000

202.500

225.000

255.000

285.000

330.000

375.000

6,7

8,2

12,7

28,7

32,1

36,6

41,1

47,9

54,7

Hârtie / carton

232.500

240.000

270.000

352.500

360.000

367.500

375.000

390.000

405.000

32,3

33,6

38,0

49,9

51,3

52,7

54,1

56,6

59,1

Pentru determinarea facilităţilor necesare colectării selective a deşeurilor s-a considerat alternativa optimă (aceea de colectare a patru fracţii în recipienţi de 1,1 m3). Colectarea recipienţilor se face odată pe săptămână pentru plastic/metal, o dată la două săptămâni pentru hârtie/carton şi sticlă şi de trei ori pe săptămână pentru fracţia umedă.

Pe baza populaţiei necesar a fi implicate în schemele de colectare selectivă a materialelor reciclabile a fost estimat numărul de recipienţi cu volum de 1,1 m3 necesari. Numărul de recipienţi necesari fiecărei fracţii este diferit date fiind cantităţile diferite şi ritmul diferit de colectare. Dintre cele patru categorii de fracţii am ales ca referinţă fracţia platic/metal. Pentru a asigura colectarea întregii cantităţi estimate, cu o frecvenţă săptămânala de ridicare, sunt necesari un număr de 2400 recipienţi. Pentru fracţia umedă sunt necesari cca 1050 de recipienţi. Pentru sticlă şi hârtie necesarul de recipienţi este mai scăzut dată fiind rata mai mică de colectare. Convenţional vom considera ca referinţă fracţia plastic/metal şi astfel numărul necesar de puncte de colectare este de 450. Această variantă presupune existenţa în cele 405 puncte de colectare a câte unui container pentru fracţiile: hârtie/carton, sticlă şi plastic/metal, şi a câte doi/trei recipienţi pentru fracţia umedă (funcţie de necesar).

Modalitatea de calcul aleasă aici a considerat exclusiv utilizarea recipienţilor de 1,1 m3. Se recomandă însă ca alegerea recipienţilor să se facă în urma analizării condiţiilor şi cerinţelor particulare ale fiecărei zone unde se doreşte extinderea / revizuirea sistemului de colectare selectivă a deşeurilor.

      1. Staţii de transfer


În categoria sistemelor care pot fi incluse în etapa de transport a deşeurilor sunt şi staţiile de transfer. Staţiile de transfer sunt locuri special amenajate în care deşeurile sunt colectate şi transferate apoi în alte vehicule de transport de capacitate mai mare, acest fapt micşorând costul de transport şi reducând necesitatea de a construi multiple depozite, fapt care este foarte costisitor.

Alternativa selectată pentru gestiunea deşeurilor municipale în judeţul Dolj identifică necesitatea realizării a cinci staţii de transfer. Localizarea propusă pentru aceste staţii este următoarea: Filiaşi, Calafat, Băileşti, Goicea şi Dobreşti. Dintre acestea, sprijin financiar cert are doar staţia de transfer Goicea (vezi proiectul Phare CES 2004).

Existanţa termenelor negociate pentru închiderea depozitelor din Filiaşi şi Calafat (vezi şi Segarcea) vor permite pentru aceste două zone de arondare răgazul de timp necesar realizării staţiilor de transfer.


    1. Yüklə 2,49 Mb.

      Dostları ilə paylaş:
1   ...   20   21   22   23   24   25   26   27   28




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin