Contribuţia traducătorilor



Yüklə 1,68 Mb.
səhifə27/77
tarix03.01.2022
ölçüsü1,68 Mb.
#35544
1   ...   23   24   25   26   27   28   29   30   ...   77
82
OMUL MEDIEVAL

Sfîntă. în Spania, cu scopul principal de a-i găzdui şi proteja pe pelerinii care se îndreptau către Santiago de Compostella şi de a lupta împotriva maurilor, au apărut ordine precum cele de Santiago, de Calatrava şi de Alcantara; în Portugalia, cele de Montesa şi de Aviz; iar în nord-estul Europei, unde foarte curînd s-au stabilit teutonii, miliţia Christi din Livonia, zisă „a Spadei" după emblema adoptată (o spadă cruciformă de culoare roşie pe fond argintiu).

Despre experienţa ordinelor religioase militare există biblioteci întregi, însă nu toate scrierile sînt demne de încredere. Cît priveşte originea vocaţiei lor, s-a vorbit despre o posibilă derivare din ribat-nl musulman - fortăreţele războinicilor religioşi, frecvente mai cu seamă pe graniţa creştin-musulmană din Peninsula Iberică. Este neîndoiel­nic faptul că au existat unele influenţe reciproce şi contacte între creştini şi musulmani în timpul cruciadelor şi al Reconquistei, chiar dacă încă se poartă discuţii aprinse asupra naturii şi intensităţii lor. Totuşi, lăsînd la o parte o anumită asemănare tipologică, pentru explicarea căreia nu trebuie neapărat să se recurgă la teza influenţei reciproce (printre altele, şi pentru că lumea creştină nu cunoaşte un jihad, un „război sfînt"), rămîne faptul că experienţa formelor de asociere a laicilor în secolul al Xl-lea, ca şi exigenţele practicii defensive, atît în Ţara Sfîntă, cît şi în Spania, explică suficient de convingător apariţia acestor noi confrerii, adînc înrădăcinate în tradiţia monastică, dar în acelaşi timp dotate cu o încărcătură revolu­ţionară proprie. într-adevăr, una dintre caracteristicile oricărui ordin religios din spaţiul creştin este refuzul oricăror forme de legătură cu războiul; dimpotrivă, pe baza necesităţilor contingente, ordinele religioase militare - în care sînt admişi clerici şi laici, aceştia din urmă împărţiţi în cavaleri şi servientes - prescriu, pentru laici, legămîntul de luptă alături de cele de castitate, supunere şi sărăcie personală, specifice pentru întreaga tradiţie monastică. Templierii acceptau, printr-o clauză specială, şi cavaleri căsătoriţi. Apoi, ordi­nele, între care templierii şi ospitalierii ioaniţi aveau o structură supranaţională care le deosebea de celelalte, depindeau în mod direct de Sfîntul Scaun: ceea ce făcea din ele tot atîtea „state în stat", iar aceasta avea să creeze în timp mari probleme.

Oricum, fapt este că, cel puţin iniţial, ordinele au părut să întru­chipeze idealul „cavaleriei divine", miliţia Christi, în opoziţie cu miliţia saeculi, căreia asceţii şi rigoriştii Bisericii - polemizînd chiar cu partizanii cei mai fideli ai lui Grigore al VH-lea, acuzat pe drept de a se fi preocupat mai degrabă să se folosească de instituţia cavalerească pentru a-şi urmări ţelurile politice decît să se îngrijească de creştinarea ei mai profundă - nu scăpau nici o ocazie de a-i reproşa violenţa ca «cop în sine, infatuarea, cultul lumesc al gloriei şi căutarea plăcerii.



Non miliţia, sed maliţia. Acest dur joc de cuvinte, în care se reflectă implacabila virtuozitate stilistică a asceţilor, reapare - la puţini ani după conciliul de la Troyes, care legitimase ordinul Templului - sub


Yüklə 1,68 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   23   24   25   26   27   28   29   30   ...   77




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin