Vrei să spui că, dacă nu o facem, vom vedea pământul şi locuitorii lui, distruşi?
Am arătat destul de clar legile universului fizic, pentru ca toată lume să înţeleagă. Există legi ale cauzei şi efectului care au fost subliniate suficient în faţa savanţilor şi fizicienilor voştri şi, prin ei, conducătorilor din lumea întreagă. Nu e nevoie să mai scot în evidenţă aceste legi aici.
Întorcându-ne la suferinţă - de unde ne-o fi venit ideea că suferinţa este bună? Că cei sfinţi „suferă în tăcere”?
Cei sfinţi într-adevăr „suferă în tăcere”, dar aceasta nu înseamnă că suferinţa este bună. Cei care studiază la şcoala Maeştrilor suferă în tăcere, deoarece ei înţeleg că suferinţa nu este un drum al lui Dumnezeu, dar este un semn sigur că mai e ceva de învăţat despre calea lui Dumnezeu, mai e ceva de adus aminte.
Adevăratul Maestru nu suferă deloc în tăcere, ci doar pare că suferă fără să se plângă. Motivul pentru care adevăratul Maestru nu se plânge este că adevăratul Maestru nu suferă ci, pur şi simplu, trăieşte experienţa unui set de împrejurări pe care voi le-aţi numi de nesuportat.
Un Maestru practicant nu vorbeşte despre suferinţă; pur şi simplu, înţelege clar puterea Cuvântului şi alege, astfel, să nu spună nici o vorbă despre aceasta.
Facem să fie real lucrul căruia îi dăm atenţie.
Maestrul ştie acest adevăr. Maestrul se pune în situaţia de a alege ce anume hotărăşte că trebuie să fie real.
Cu toţii aţi procedat la fel, din când în când. Nu există nici unul printre voi care să nu fi făcut să dispară o durere de cap, sau ca o vizită la dentist să fie mai puţin dureroasă, hotărând ca lucrurile să se întâmple aşa.
Un Maestru ia, pur şi simplu, aceeaşi decizie, dar despre lucruri mult mai importante.
Dostları ilə paylaş: |