Coperta ioana dragomirescu mardare 828590
Yüklə 1,92 Mb.
|
|
stabila, ci veşnic, toate ar fi m mişcare şi în curgere « în plus, dacă ne schimbăm necontenit şi nu rămîn aceiaşi, de ce este de mirare că niciodată nu ne apar l ' '•"" fel, după cum se întîmplă cu bolnavii ? (Căci, fiindc" °rUn'e 'a sînt la fel cînd sînt în această condiţie şi atunci cînd lucrurile ce le vin pe calea senzaţiei nu le apar la fel -dai senzoriale nu sînt, de fapt, părtaşe la nici o schimbare El"!) produc bolnavilor senzaţii diferite şi nu identice, în acel ' °jr stau probabil lucrurile şi cu schimbarea despre care vorb ° l Iar dacă nu ne schimbăm, ci continuăm să existăm fiind ace' atunci ar exista ceva permanent.24 '' Aşadar, împotriva celor care formulează obiecţiile amintite pornind de la aspectul verbal In schimb, celor care umblă pe calea dificultăţilor tradiţionale li se poate răspunde cu uşurinţă şi se poate soluţiona nucleul dificultăţilor pe care ei le formulează. Se vede asta din cele arătate mai sus.
Este, de aici, evident că nu-i posibil ca afirmaţii contradictorii privind acelaşi subiect să fie, în acelaşi timp, adevărate, şi nici contrariile /nu pot fi deopotrivă adevărate/, deoarece orice contra-rietate este concepută ca o privaţiune. Acest lucru este vădit p tru cei care reduc la principiul lor definiţiile contrariilor. La e lucrurile şi cu /contrariile/ care au un intermediar: ele nu po ^ dicatele unuia şi aceluiaşi subiect, într-adevăr, dacă sudi ^. alb, spunem un fals dacă afirmăm că el nu este nici ne.^â on alb. într-adevâr, consecinţa este că el este şi nu este alb, » _ ^ unul, ori altul dintre cei doi termeni legaţi /în expresia " ^j» nici negru"/ va fi adevărat, iar expresia reprezintă nega, ^^gc, precum Heraclit, nici cei care vorbesc precum Anaxag CARTEA KAPPA (XI) 359
secinţa va fi atribuirea unor predicate contrare a)t[fliflten', . într-adevăr, atunci cînd /Ana^agoras/ spune că Celuia?1 su a Totului", afirmă /cu asta/ că /ceva/ nu e deloc ^în orice e F jgcît amar, sau decît oricare dintre restul contra-adevărat orice se află în orice nu doar în virtualitate, din . - nr nu-i posibil ca toate afirmaţiile să fie false, nici ca Asemănător, f ^ - - f adevărate. Asta şi fiindcă, din multe alte motive pe lingă I0âte ^ licate, ar fi dificilă de susţinut teza respectivă, dar şi fiind -•A toate afirmaţiile ar fi false, n-ar putea fi adevărată nici °r 'a care ar declara că „toate afirmaţiile sînt false". Iar dacă J afirmaţiile ar fi adevărate, cel care ar susţine că „toate afirmate sînt false" nu ar face /nici măcar el/ o afirmaţie falsă.27 Capitolul 728 Orice ştiinţă cercetează anumite principii şi raţiuni de a fi în legătură cu fiecare dintre lucrurile cuprinse în domeniul său. De pildă, /fac astfel/ medicina, gimnastica şi oricare dintre celelalte ştiinţe productive sau matematice, într-adevăr, fiecare dintre aces- 1064a te ştiinţe, circumscriind un gen propriu pentru sine, se ocupă cu acesta, considerîndu-1 că există şi este, dar nu-1 examinează în calitatea sa de existenţă ca atare şi ca. fiind pur si simplu. txină o altă ştiinţă /care face aceasta/, situată alături de ştiinţele particulare. lecare dintre aceste ştiinţe, asumînd cumva esenţa din fiecare m"j' lncearcăsă clarifice restul lucrurilor într-un mod mai vag sau zaţieiM ^e Dintre ele asumă esenţa prin intermediul sen- £â nu'e ^ C ° P°stu'ează- £*e aici, printr-o astfel de inducţie, se vede Dar A a nstraţie pentru Fiinţă şi pentru esenţă, f' diferită ^T*6 °.e ex^stă ° Ştiinţă despre natură, e clar că ea va vir'încaz l' •C?tllr^aPractică, cît şi de cea productivă, într-ade-Pr°duce si ŞtU,nţe^ Productive, principiul mişcării se află în cel care ^fievreo^l -" °b'ect:ul Produs, iar ceea ce produce este fie o c'Piul m CaPacitate- La fel şi în cazul ştiinţei practice, /prin- e aria nu în acţiunea practică angajată, ci mai curînd 360 1064b
METAFIZICA in oamenii care; ctu-ă Unuldintr; :are acţionează. Dar ştiinţa fizică se refe -care au în ele însele principiul mişcării. Este evident d *"* sar ca fizica să nu fie nici o ştiinţa practică, nici u aiClCă.enece-ci o ştiinţă teoretică. (E necesar să se opteze pent aceste genuri.) Or, de vreme ce fiecare dintre ştiinţe trebuie să cu fel esenţa şi să se folosească de aceasta drept principi ^ 'ntr"Un să omitem cum se cuvine el definit pentru filozoful nat U- u'e se cuvine concepută definiţia Fiinţei: oare /ea/ este nrp "?'CUm ^ « A i i, A F ^-Cum i,n^Knl cirn , sau mai curînd precum „concavul ? într-adevăr d f „cîrnului" este dată laolaltă cu materia lucrului, în timp ce der"^'3 „concavului" este fără materie. Căci „cîrnitatea" apare la nas ^*. pentru care şi definiţia ei este dată laolaltă cu nasul, deoarece " nul este un nas concav". Este limpede, aşadar, că definiţia cărnii, a ochiului, şi a celorlalte părţi /ale corpului/ trebuie întotdeauna dată laolaltă cu materia Dar pentru că există o ştiinţă a lui ceea-ce-este ca fiind, cît şi luat autonom Fizica are drept obiect lucrurile care au mişcarea în ele însele; matematica este o ştiinţă teoretică ce studiază lucrurile permanente, dar care nu sînt autonome. Există, aşadar, o ştiinţă diferită de acestea ambele, ce are drept obiect ceea ce este autonom, aţii imobil, dacă există o Fiinţă în acest fel, adică o Fiinţă autonoma şi imobilă, lucru pe care vom încerca să-1 arătăm.30 Or, dacă există vreo astfel de natură printre cele existente, acolo s-ar afla cumva şi divinul, iar natura respectivă ar fi cel dintu şi cel mai înalt principiu.31 .. £_ Este limpede, prin urmare, că există trei tipuri de ?tunţete°|or tice -.fizica, matematica şt teologia. Cel mai bun este genul 5^^ teoretice, iar, în cadrul acestuia, cea mai bună este ştiinţa p la urmă. într-adevăr, ea are drept obiect genul cel mai lucruri, iar fiecare ştiinţă este considerată ca mai buna s în raport cu obiectul ei propriu de cercetare. ^.{f ci S-ar putea însă pune întrebarea dacă ştiinţa a ceea~ flU Or. fiind trebuie considerată ca o ştiinţă a universalului, s jeter-fiecare dintre ramurile matematicii se ocupa cu un sing urjlot-minat, dar matematica generală este comună tutu CARTEA KAPPA (XI) 361
j - Fiinţele naturale ar fi primele dintre existenţe, Aşadar» ^ prima dintre ştiinţe. Dar, dacă există şi o altă ati>nC'^."V'ntă autonomă şi imobilă, este necesar să existe şi o natufă şi ° "t fizica, anterioară acesteia şi universală prin f ap- Capitolul 8 .. i â ceea-ce-este ca atare se concepe în mai multe sensuri, care unul este contextualul, trebuie cercetat mai întîi acesta, n e limpede că nici una dintre ştiinţele lăsate de tradiţie nu se ocupă cu contextualul. (Nici arhitectura nu se preocupă de ce se va întîmpla cu cei ce locuiesc în casă, adică dacă ei vor fi nefericiţi sau dimpotrivă, nici ţesătoria, nici cizmăria, nici arta culinară, ci fiecare ştiinţă examinează doar obiectul ei propriu, iar acesta este propriul ei scop. /Scopul/ nici unei ştiinţe nu este să ştie dacă cel care este muzician, fiindcă /la un moment dat/ a devenit grama-tician, va fi ambele, deşi înainte nu era; el a devenit ceea ce, nefi-ind permanent, există la un moment dat, încît el a devenit, zice-se, deopotrivă muzician şi gramatician.32 Aşa ceva nu este cercetat de către nici una dintre ştiinţele acceptate; numai sofistica are astfel de preocupări, căci doar ea se ocupă cucontextualitatea; iată de ce Platon, pe bună dreptate, a spus că sofistul se îndeletniceşte cu ceea-ce-nu-este.} (-ă nu este cu putinţa să existe o ştiinţă a contextualităţii va fi ° ar . or ce se vor sili să înţeleagă ce este contextualul: afirmăm orice eveniment este sau permanent si necesar (nu este vorba fi nece^sarul care se impune prin forţă, ci despre cel de care «zu 'T"™ m ra^onamenteîe demonstrative), sau în majoritatea sar •. „'sau mci în majoritatea cazurilor, nici permanent si nece- S-âspUs'"maioritatea cazurilor. °k'eci aşa c C eSt£ contextualul- Or, ca nu există ştiinţă avlnd ca este vădit: într-adevâr, orice ştiinţă are ca obiect 362 METAFIZICA ceea ce există permanent, sau în majoritatea căzu 'l tualul nu se află în nici unul dintre aceste două ordi °/ ' ^ c Estc iarăşi clar că, pentru ceea-ce-este numai °ntex-
dat, raţiunile şi principiile nu sînt la fel cu cele ceea-ce-este în mod intrinsec. Altminteri, toate cele exis ^
C°nte)(t n mod necesar. orPetre
ce într-adevăr, dacă cutare lucru este /cauză/ pentru al l un al treilea este /cauza/ primului, iar acest al treilea
întîmplător, ci în mod necesar, în mod necesar va exicr • i - • i r- "ista şi lucrul pentru care el este cauza sau raţiune de a h, pînă la ultimul (dar acesta era produs doar în context, /conform ipotezei/? Rezultă ca toate vor exista în mod necesar, şi vor fi suprimat plet dintre lucrurile care devin putinţă de a se întîmpla într-un fel sau într-altul, posibilitatea, devenirea sau nedevenirea Iar dacă s-ar pune drept raţiune nu ceva-ce-este, ci ceva-ce-de-vine, se va întîmpla acelaşi lucru. Totul se va produce în mod necesar. Eclipsa de mîine se va produce, dacă se va produce cutare lucru, acesta dacă — altul, şi ultimul — dacă un altul. Şi în acest fel, pornindu-se de la un moment determinat luat din prezent şi pînâ mîine, scoţîndu-se o perioadă determinată, se va ajunge la un moment dat la ceva existent. Rezultă că, dacă acesta există, toate lucrurile care îi urmează se vor produce în mod necesar, încît totul se va produce în mod necesar. Dacă vorbim despre ceea-ce-este luat ca adevăr şi despre ceea-ce-este contextual, primul se află într-o asociere din gîndire şi este o afecţiune a acesteia (de aceea, despre acest tip de realitate nu sînt cercetate principiile, ci sînt cercetate numai despre realitatea exterioară şi autonomă). Contextualul, de partea sa, nu este nece sar, ci e indeterminat. Raţiunile existenţei sale sînt lipsite de or m si indefinite «XTOCKIOC mi âjieipa TCX odtia>. Finalitatea există în lucrurile care devin în mod natura , sa Y vine din gîndire. întîmplarea există cînd ceva dintre acest ^ doar într-un anumit context, într-adevâr, după cum exis ţa intrinsecă şi existenţă asociată unui context, la tel e • .^ c£je vinţa raţiunii de a fi : întîmplarea este o raţiune contextu ,^ ce apar intenţionat, cu un scop. De aceea întîmplarea Ş1 . se referă la aceleaşi realităţi. Căci intenţia nu apare CARTEA KAPPA (XI) 363 ^~~~T . Jeterrnina,te pentru care ar apărea ceva ţin de în-fyţraW*11 e £Ste motivul pentru care /întîmplarea/ este neclară rS' Ă ta omenească şi e o raţiune ţinînd doar de context, r ' 'U Absolut ea nu este raţiune pentru nimic.33 • '• ont-ni Univers, intelectul si natura sînt o raţiune anteri-raţiiini penu " [LUI11 f~— . „ .. , -, . rî/tatîmplării şi spontaneităţii/.34 Capitolul 935 Există realităţi prezente numai în actualizare, altele numai în virtualitate, altele atît în actualizare, cît şi în virtualitate. Ele sînt, pe de-o parte, ceva ce este, pe de alta, ceva ce are cantitate, şi tot aşa cu celelalte categorii. Dar nu există nici o mişcare în afara lucrurilor. Iar transformarea se face întotdeauna potrivit categoriilor realităţii; dar nu există nimic comun la acestea care să nu fie prezent într-o categorie. Fiecare categorie însă apare sub două aspecte, pentru toate lucrurile (de pildă, existenţa indimdualiza-tâ apare sub aspectul formei, dar şi al privaţiunii de formă; în privinţa calităţii, ceva poate fi alb, sau poate fi negru; în privinţa canti-taţll) ceva poate fi desăvîrşit sau nedesăvîrşit; potrivit cu poziţia, Pe fi sus, sau jos, ori uşor şi greu). n consecinţă, există tot atîtea aspecte ale mişcării şi transfor-aSpecte a^e reautăţii există. Şi cum fiecare existenţă, în Catego™' se divide, pe de-o parte, într-o existenţă ' "nr~° existenţă actualizată, numesc mişcare ^z aflat in virtualitate, luat ca atare. ieVărul se P°ate ve<^ea ^in următoarele: cînd un el este con ' 1Uat °a atare> S"ar a^a ^ actualizare> în acel moment azul învăf rUUe 1V' 'ar aceasta este construirea. La fel şi în *ri '' V caru> plimbării, săririi, îmbătrînirii, maturi- Ca exista mişcare atunci cînd ceea ce se întîmplă este c actual Că 364 J METAFIZICA actualizarea, nici mai devreme, nici mai tîrziu /de / zarea lucrului aflat în virtualitate este mişcare at ' - actUa'i-se actualizează, dar nu luat în sine, ci luat ca'rnobrTM1^'1101'11' lucrul luat ca /mobil/ în felul următor: bronzul est * r^er 'a virtualitate; totuşi, actualizarea bronzului, luat ca b statu'e în mişcare. Căci nu este acelaşi lucru a fi bronz si a fi int *' °U este • . /• ^ r" i - j i-- 11 , ' J''fiir-o anumi,- virtualitate, fiindcă, dacă ar fi în mod absolut, după def • lucru, actualizarea bronzului /ca bronz/ ar fi mişcare D' nu e
acelaşi lucru.36 Se vede aceasta la contrarii : nu este acelaşi lucru a rmrP -^-_ •• -«ii- •,-,. t^ita Sa te însănătoşeşti şi a putea sa te îmbolnăveşti. Căci altminteri în • toşirea şi îmbolnăvirea ar fi acelaşi lucru, dat fiind că substr l /bolii/, sănătos sau bolnav, fie că ar fi vorba despre o umoare sau despre sînge, rămîne unul şi acelaşi. Or, de vreme ce nu este totuna /însănătoşirea şi îmbolnăvirea/ după cum nici culoarea şi cu vizibilul nu sînt totuna, actualizarea virtualului luat ca virtual este mişcare. Este limpede, aşadar, că /actualizarea/ este aceasta, şi că se întîmplă ca atunci să se mişte ceva cînd actualizarea aceasta a /virtualului/ ar avea loc, nici mai 1066a devreme, nici mai tîrziu. ( Este posibil ca orice lucru să fie uneori în actualizare, alteori — nu; de pildă, construibilul, luat ca construitul; iar actualizarea construibilului luat ca construibil este construire.3' Căci actualizarea este sau asta — construirea — , sau casa. Dar, cînd ar exista casa, nu mai există construibil, ci construibilul este construit în mod efectiv. Este necesar, aşadar, ca actualizarea sa fie construire, iar construirea este o mişcare; acelaşi raţionamen şi în privinţa altor mişcări.) . Că aşa stau lucrurile, e clar şi din ce spun alţii despre {m^ şi din faptul că nu este lesne să o explici altminteri. Căci nu ar putea fi plasată în alt gen /decît în cel al actualizării/, tul e evident din spusele altor filozofi: într-adevăr, unu _ deră o alterare, o inegalitate, sau nefiinţă, de unde /rezu ta^ ^ nu se mişcă în mod necesar, şi nici transformarea nu se către acestea, ori pleacă de la acestea mai curînd deci riile lor.38 'sca Motivul pentru care ei văd lucrurile astfel este ca n" .<• a fi ceva indeterminat, iar principiile aparţin celeil CARTEA KAPPA (XI) 365
^ S ' - /principiile/ privative sînt indeterminate. Căci nu tive/, <>eoa , njc- piinţă, nici calitate, nici vreo alta dintre cele-i^râ p^*^ [alte c^teg . . pentru care mişcarea pare a fi indeterminată este ^âf m te fi luată nici ca o virtualitate /pură/ a lucrurilor, nici câ ea n F /pură/ a lor. într-adevăr, ceea ce e virtual cantitate ca o ac ^ ^^^ necesar, şi nici cantitatea actualizată /nu face mişcarea pare a fi o actualizare, dar incompletă ' Motivul /acestei incompletitudini/ este că virtualul, a U1 actualizare apare, este incomplet /el însuşi/. De aceea, tocmai, este dificil de înţeles ce este mişcarea: căci este necesar să fie plasată fie în genul privaţiunii, fie în cel al virtualităţii, fie în cel al actualizării pure, iar dintre aceste /identificări/ nici una nu pare cu putinţă. Rămîne atunci ce s-a spus despre /mişcare/, că e actualizare, si anume actualizare în felul arătat înainte.39 A o înţelege este dificil, dar este posibil. Şi este clar că mişcarea se află în lucrul mişcat, într-adevăr, actualizarea acestuia se produce sub acţiunea lucrului care pune în mişcare. Or, actualizarea lucrului care pune în mişcare nu este alta /decît a lucrului pus în mişcare/. Căci ea trebuie să fie realizarea finalităţii ambelor lucruri, într-adevăr, un corp poate să mişte pe /un altul/ datorită virtualităţii sale, şi îl mişcă efectiv datorită actualizam; însă el e capabil să actualizeze /virtualitatea/ corpului mişcat, 1 "^ actualizarea e comună ambelor corpuri; la fel, aceeaşi «te distanţa de la unu la doi şi cea de la doi la unu, sau cea de sus ]os ş! cu cea de jos /în sus/, chiar dacă esenţa acestor distanţe «C ntlca- La fel stau lucrurile şi în privinţa corpului care ne m mişcare şi a celui care este pus în mişcare.40 Capitolul IO41 este Prin ~eSte SaU C£ea cc este imP°sibil de străbătut deoarece nu ^'izibil- s" Ura Sa P°s^ sâ fre parcurs, după cum sunetul este Ottlargine °are P°sec^ un parcurs fără margine, sau care are e atln-S, sau care, deşi prin natură are o margine, 366 METAFIZICA 1066b nu posedă în fapt un parcurs sau o limită ; în plu prin adaos sau prin substracţie, sau prin ambele0/ ^ ^'' /Infinitul/ însuşi, separabil [de lucrurile sensibil l P6*"**" *^ - • i - i • • ~ • • • . J nu DO Căci daca el nu e nici mărime, nici mulţime si A* - • r- ,-••-• • ' ' • "Acamhni este o Fiinţa şi nu o proprietate contextuală, el va f (divizibilul este sau mărime, sau mulţime). Or dac" zibil, el nu este infinit, afară dacă nu în sensul în care îtlsu?i sunetul este invizibil. Dar nu în acest fel se vorbeşte des nici noi nu investigăm acel sens, ci tratăm infinitul ca pe*2 ^ nestrăbătut. eva"e Apoi, cum ar fi posibil să existe infinit în sine, dacă nu este vorh despre un număr sau o mărime, a căror proprietate să fie inf ' * dinea ~i Iar dacă el ar exista doar ca proprietate contextuală l ca atare, nu ar putea fi un element lucrurilor, după cum nici irwiz' bilul nu este un element al limbajului, deşi sunetul este invizibil « Iar că infinitul nu poate exista în actualizare este limpede: căci oricare parte a sa s-ar lua ar fi infinită (de vreme ce esenţa infinitului şi infinitul sînt identice, dacă cu adevărat infinitul este o Fiinţă şi nu o proprietate a unui subiect); de unde rezultă că el este sau indivizibil, sau este divizibil la infinit, dacă se poate împărţi. Dar este imposibil ca acelaşi lucru să fie multe infinituri (după cum aerul este o parte a aerului, astfel şi infinitul este o parte a infinitului, dacă el este o Fiinţă şi un principiu). Prin urmare, el este de neîmpărţit şi indivizibil. Dar este imposibil ca ceea ce este în actualizare să fie infinit, fiindcă este necesar să fie o cantitate; aşadar /infinitul/ este o proprietate contextuală, însă, dacă el există în acest mod, s-a spus ca nu-i posibil să fie principiu, ci poate fi /principiu/ numai su ie tul acestei proprietăţi, precum aerul sau numărul par. De aici apare însă limpede că nu există infinit /actuamţ '«^ crurile senzoriale — e aceasta o cercetare la modul genera . u văr, dacă definiţia corpului este a fi determinat de suPrau' 'v ar putea exista corp infinit, nici fizic, nici inteligibil- Nicl_ ^ exista/ număr infinit, dar considerat o entitate separa • ^ Căci numărul, sau ceea ce posedă număr, este nu ^uy nu punct de vedere fizic este limpede din ce urmează . . poate fi nici compus, nici simplu. Nu poate exista u CARTEA KAPPA (XI) 367 comp'
us' 1 meritele /sale/ sînt limitate ca mulţime, (într-ade-"le trebuie să fie egale şi nici unul dintre ele nu poate vâr.rp-ci ^că capacitatea vreunui corp are o lipsă, oricare fi infin'V , f j nimicit de către infinit. Iar ca fiecare /element/ să y fi, finit" :mpOsibil : un corp este ceea ce are extensie în toate fie mnnlt e .^ infmitul este ceea ce se extinde fără limită. Astfel, unile, dacă infiniţi Dar nici nu-iposi corp, el va fi infinit în toate direcţiile.) il ca infinitul să fie un corp simplu şi unitar, . c ca să existe în afara elementelor /altceva m? . j fa care acestea să se genereze, (într-adevăr, nu există un , - cum spun un, " UdVcorpîn afara elementelor, deoarece orice lucru se descom-S în elementele din care provine şi nu pare a exista /ceva/ în afara corpurilor simple.) Acest „altceva" nu poate fi nici foc, nici vreun alt element. Căci fără ca unul dintre ele să fie infinit, este imposibil ca orice lucru, chiar dacă ar fi finit, să fie sau să devină unul dintre aceste /elemente/, aşa cum Heraclit susţine că toate cele devin cîndvafoc.45 Acelaşi raţionament şi în privinţa lui unu pe care filozofii naturii îl aşază în afara elementelor. Căci totul se schimbă pornind de la un contrariu/spre celălalt contrariu/, de exemplu, de la cald către rece.' In plus, corpul senzorial se află undeva, si acelaşi loc este pro- priu atît întregului, cît şi părţii, precum e cazul pămîntului. In con- secinţă, dacă părţile sînt de acelaşi fel, corpul /infinit/ va fi ori imo- bil, ori se va mişca etern. Dar aceasta este cu neputinţă, (într-adevăr, e ce s-ar deplasa el mai curînd în jos decît în sus sau în oricare . dlrecţie ? Precum, dacă ar fi un bulgăre de ţărînă, unde s-ar , , sau ar sta pe loc? Căci locul ocupat de corpul corespun-va fT"12 mfinit- Va ocuPa deci întregul loc ? Dar în ce fel ? Care denj „ePausu' său, şi care îi va fi mişcarea? Ori el este pretutindeni • Paus' aŞadar nu se poate mişca, ori se mişcă pretutin- UrŞJ^inuva.«a nicicum.) ' părţile sal mtr „^ /infinit/ este neomogen, nici locurile /în care 'niregulu' SC nu vor fr omogene, şi atunci, mai întîi, corpul ţ1* limitate f est , de ex V°r ^ in^inite' ^^e — nu> dacă întregul este ex ' — >
emplu focul sau apa /vor fi infinite/. Dar un astfel 1067a
368 METAFIZICA n de element /infinit/ presupune o distrugere dacă /părţile/ sînt infinite /ca specie/ şi simple, si ele se află/ vor fi infinite şi vor fi infinit de multe eie ° e ^nde aceasta e cu neputinţă, atunci şi locurile sînt limitat"6 ^"^ gul, cu necesitate, va fi mărginit.47 ' lar 'ntre- Şi, în general, este imposibil ca un corp să fie infinit asociat corpurilor, dacă orice corp senzorial este fie er'eu f "" ^ Căci el se va deplasa fie spre centrul /lumii/, fie în sus d^*' imposibil ca infinitul sau întregul, sau o jumătate a «' .arfte i • - • T i ^a sa sufere oricare din aceste mişcări. Intr-adevăr, cum le vei deosebi? S în ce fel o parte a infinitului va fi jos, alta — sus, sau alta — l ' *" i i -, *<* mar- gine, alta — la centru ? Apoi, dacă orice corp senzorial se află într-un loc, şi există specii de loc, este imposibil ca într-un corp infinit să se afle aceste locuri.48 Şi în general, dacă este imposibil să existe un loc infinit şi ca să existe un corp infinit este imposibil. Căci a fi undeva, într-un loc, aceasta înseamnă: a fi sau sus, sau jos, sau îmr-alt loc din cele rămase; dar fiecare dintre ele reprezintă o limită. • Yüklə 1,92 Mb. Dostları ilə paylaş:
|