Criminologie

CAPITOLUL V

FORMELE AGRAVANTE ALE INFRACTIUNII DE OMOR

Legiuitorul roman a prevazut pe langa forma simpla a infractiunii de omor cuprinsa in articolul 188 din C.pen. si formele calificate-agravate cuprinse in articolul 189 din C.pen., uciderea la cererea victimei prevazuta de art.190 din C.pen., determinarea sau inlesnirea sinuciderii prevazuta in art.191 din C.pen. precum si uciderea din culpa prevazuta si sanctionata prin art.192 din C.pen..

Totodata tinand cont de valoarea si importanta dreptului fundamental la viata al unei persoane asa cum este ocrotit prin lege, s-a stabilit ca pentru infractiunile de omor si omor calificat, tentativa este pedepsita.

In ceea ce priveste forma calificata – agravanta a omorului, imprejurările care agravează omorul se referă fie la latura obiectivă sau latura subiectivă, fie la subiectul infracţiunii, Astfel conform art.189 din C.pen. Omorul calificat constă în uciderea unei persoane în una dintre următoarele împrejurări :

a) cu premeditare ;

b) din interes material;

c) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la raspundere penala sau de la executarea unei pedepse;

d) pentru a inlesni sau ascunde savarsirea altei infractiuni;

e) de către o persoana care a mai comis anterior o infractiune de omor sau o tentativa la infractiunea de omor;

f) asupra a doua sau mai multe persoane;

g) asupra unei femei gravide;

h) prin cruzimi;

Omorul calificat savarsit în conditiile art.189 alin.1 lit.a din C.pen. cu premeditare
Conform Dicționarului explicativ al limbii romane premeditarea înseamnă a pune la cale, a pregăti, a plănui o acţiune. Pentru existența premeditarii și reținerea sa în cadrul savarsirii unei infractiuni de omor este necesar indeplinirea mai multor condiţii.

O primă condiţie o reprezinta trecerea unui interval de timp din momentul luării hotărârii de a săvârşi omorul şi până în momentul executării infracţiunii. Durata acestui interval de timp nu este fixă şi nici nu poate fi dinainte stabilită. Această condiţie este sau nu îndeplinită ţinând seama de împrejurările concrete ale cauzei şi, îndeosebi, de particularităţile subiective ale făptuitorului, deoarece, în funcţie de aceste particularităţi, o persoană poate avea nevoie de un interval mare de timp pentru a chibzui, pe când o altă persoană poate chibzui cu multă eficienţă chiar într-un interval de timp mult mai scurt. În practica judiciară, considerându-se îndeplinită această primă condiţie, s-a reţinut ca omor săvârşit cu premeditare, de exemplu, fapta inculpatului, care în urma unui conflict cu victima, a plecat acasă, s-a înarmat cu un cuţit şi a revenit în acelaşi loc după o oră, pândind-o şi aplicându-i o lovitură în inimă, cu efect mortal.

O a doua condiţie priveşte atitudinea psihică a făptuitorului de reflectare, de chibzuire asupra modului cum va săvârşi infracţiune; în intervalul de timp cuprins între momentul luării hotărârii infracţionale şi momentul începerii executării acestei hotărâri, făptuitorul trebuie să mediteze, să-şi concentreze forţele sale psihice în vederea asigurării succesului acţiunii sale.

Nu se va putea reține existența premeditarii în situația în care făptuitorul nu a putut să mediteze, să cântărească posibilităţile de realizare a hotărârii luate. În acest sens, ca exemplu, nu poate fi reţinut ca omor săvârşit cu premeditare, fapta faptuitorului care, în urma unui incident spontan cu victima, produs întâmplător la întâlnirea sa cu aceasta, în afara localului unde se aflaseră împreună, fiind sub influența bauturilor alcoolice, a lovit-o cu un cuțit pe care il avea asupra sa, deoarece în condiţiile expuse mai sus, faptuitorul nu a acționat după o reflectare sau chobziuire asupra modului de savarsire a faptei, el neavand timp de a cântări posibilităţile de săvârşire a faptei şi nici consecinţele legate de hotărârea luată.

Exemplificam, în acest sens, Decizia nr.1014/1993 a Curții Supreme de Justiție – Secția penala ce a decis : Pentru existența premeditarii , ca circumstanta agravanta a infractiunii de omor, este necesara indeplinirea cumulativa a cel puțin doua condiții : luarea rezolutiei infractionale trebuie sa preceada cu un oarecare interval de timp acțiunea agresiva, iar hotărârea mai înainte luata trebuie să se concretizeze în anumite activități de pregătire a infractiunii cum ar fi obtinerea de informații în legătura cu victima, pandirea acesteia, procurarea de mijloace, ori căutarea de complici. Prima cerinta nu presupune numai trecerea unui interval de timp oarecare de la larea hotararii infractionale ci și chibziuirea suficienta și o pregătire de natura a inlesni savarsirea infractiunii. În speta, unica imprejurare constatata de instanța a fost aceea ca inculpatul după ce s-a certat cu victima a amenințat-o, apoi a plecat, iar după aproximativ 10 minute a revenit inarmat cu un cuțit. Or, în aceste imprejurari nu se poate reține ca el a comis omorul cu premeditare, intervalul de timp scurs fiind insuficient pentru pregatirea omorului și exclude ipoteza ca ar fi meditat cu privire la savarsirea faptei.

O a treia conditie necesara pentru reținerea agravantei premeditarii este reprezentata de atitudinea faptuitorului în intervalul de timp cuprins între momentul luării hotărârii infracţionale şi momentul începerii executării omorului, de a trece la săvârşirea unor acte de pregătire de natură să întărească hotărârea luată şi să asigure realizarea ei. Astfel , în acest interval de timp faptuitorul spre exemplu își pregătește instrumentele apte de ucidere pe care intenționează să se folosească la suprimarea vieții victimei.

Pentru reținerea infractiunii prevazute de art.189 alin.1 lit.a din C.pen. este necesar a fi îndeplinite toate condiţiile expuse anterior; dacă a lipsit intervalul de timp sau dacă, existând acest interval de timp, făptuitorul nu a avut posibilitatea să mediteze asupra hotărârii luate, ori dacă nu au fost efectuate acte de pregătire a comiterii infracţiunii deși a existat intervalul de timp iar faptuitorul a avut posibilitatea meditarii asupra hotararii luate, agravanta săvârşirii omorului cu premeditare, nu poate fi reţinută.

Analizand continutul conditiilor premeditarii se poate observa faptul ca cea de a treia condotie , respectiv săvârşirea unor acte de pregătire, este atât de strâns legată de cea de a doua condiţie - atitudinea psihică a făptuitorului de chibziure asupra modului de savarsire a faptei deoarece ambele condiții vizeaza latura subiectiva a infractiunii- activitățile psihice și fizice ale faptuitorului necesare pentreu asigurarea succesului faptelor sale. Astfel , în practica s-a observat faptul ca dacă este îndeplinită și dovedita condiţia actelor de pregătire, de preparare a savarsirii faptei, este realizată, implicit, şi conditia atitudinii psihice de chibzuire. Raportat la acestea, se consideră, uneori, că premeditarea presupune numai realizarea a două condiţii: trecerea unui interval de timp din momentul luării hotărârii de a săvârşi omorul şi efectuarea unor acte de pregătire.

Agravanta premeditării, presupunând un proces care se desfăşoară în psihicul făptuitorului, este o circumstanţă personală care nu se răsfrânge asupra celorlalţi participanţi. Pentru a răspunde potrivit art. 189 alin.1 lit. a din C.pen., este necesar ca fiecare participant să fi premeditat fapta. Dacă cel care a premeditat săvârşirea omorului, a efectuat acte de pregătire împreună cu alte persoane, care au cunoscut scopul pregătirii, premeditarea devine o circumstanţă reală şi, ca atare, se răsfrânge asupra participanţilor (de exemplu, cel care îl ajută pe faptuitor să-şi procure arma, cunoscând că acesta o va folosi la comiterea omorului, răspunde pentru complicitate la omor calificat).

Premeditarea atribuie omorului caracter agravant deoarece presupune o concentrare a forţelor psihice ale făptuitorului, o pregătire a comiterii faptei pentru a asigura acestuia şanse sporite de reuşită. În acelaşi timp, premeditarea relevă şi o periculozitate mai mare a făptuitorului, care înţelege să procedeze metodic, cu calm pentru traducerea în fapt a hotărârii sale infracţionale.

Omorul calificat savarsit în conditiile art.189 alin.1 lit.b din C.pen. din interes material.

Interesul material, un interes egoist, josnic în raport cu dreptul la viaţă altei persoane, a determinat legiuitorul roman a apreciat că un asemenea mobil al actiunilor faptuitorului este de natură să agraveze omorul.

Interesul material este orice folos, avantaj sau beneficiu de natură patrimonială. El poate consta în bani, bunuri, avantaje materiale, recunoaşterea unui drept, stingerea unei datorii etc. Totodată, interesul material, în înţelesul textului, este interesul pe care făptuitorul are convingerea că îl va realiza pe o cale aparent legala, că acel avantaj patrimonial îi va reveni de drept (de exemplu, prin dispariţia victimei, făptuitorul moşteneşte bunurile acesteia). Aparenta legalitate a avantajului material obținut de faptuitor urmarea suprimarii vieții vixctimei deosebesc omorul calificat prevăzut de art.189 alin.1 lit.b din C.pen. de infractiunea de talharie care a avut ca urmare moartea victime, fapta prevazuta de art.236 din C.pen, întrucât în cazul acestei ultime fapte penale , faptuitorul actioneaza pentru sustragerea unor bunuri în scopul insusirii acestora sau a echivalentului lor economic, moartea victimei fiind urmarea actiunilor violente exercitate pentru insisirea bunurilor obiect al talhariei.

Pentru reținerea agravantei prevazute de art.189 alin.1 lit.b din C.pen. nu este necesar ca interesul material din imboldul căruia a acţionat făptuitorul să fie realizat; fiind suficient ca acest mobil să existe în momentul săvârşirii omorului. Dacă omorul este săvârşit din alte motive (răzbunare, gelozie, ura, dusmanie etc.), agravanta nu este aplicabilă, chiar dacă moartea, victimei i-ar aduce făptuitorului un avantaj material.

Săvârşirea omorului din interes material este o circumstanţă personală deoarece priveşte latura subiectivă a infracţiunii., ea nefiind imputabila participanţilor la savarsirea omorului. Însă dacă participanţii au acţionat avand acelasi motiv, agravanta va fi aplicabilă şi lor. De exemplu doi frați ucid părintele pentru a putea mostenii imobilul proprietatea victimei în care locuiește, bun ce are o importanța valoare materiala.
Omorul calificat savarsit în conditiile art.189 alin.1 lit.c din C.pen. pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la raspundere penala sau de la executarea unei pedepse

Împrejurarea agravanta consta în aceea ca faptuitorul a savârsit omorul pentru a se pune la adapost- pe el sau pe altul (legea neprevazând vreo limitare în aceasta privinta), de o raspundere penala sau o executare a unei pedepse. Pericolul social sporit al omorului comis în acest fel decurge din scopul pe care faptuitorul îl urmareste prin savârsirea omorului, astfel încât, pe lânga atingerea adusa relatiilor sociale care formeaza obiectul juridic al infractiunii de omor, se mai aduce atingere si relatiilor sociale privitoare la înfaptuirea justitiei, acestea din urma fiind periclitate prin orice fapt care zdruncina, stirbeste încrederea în aceste organe si implicit, aduce prejudicii prestigiului justitiei;.

Analizand agravanta prevazuta de litera c se observa ca prin aceasta legiuitorul a înțeles sa protejeze atât dreptul fundamental la viața al persoanei victima a omorului cât și relatiile sociale referitoare la infaptuirea justiției. Prin suprimarea vieții unei persoane cu scopul clar de a se sustraga de la raspundere penala sau de la executarea unei pedepse sau de a ajuta pe o alta persoana sa nu fie tras la raspundere penala sau sa execute o pedeapsa sunt afectate atât drepturile fundamentale ale victimei cât și interesele generale ale unei societati de a fi trasi la raspundere penala și a executa o pedeapsa toți cei care încălca legea penala.

Existența și reținerea acestei circumstantei agravante nu este conditionata de realizarea scopului urmărit de faptuitor în momentul comiterii faptei, în sensul de a reuși o sustragere de la raspundere penala sau de la executarea pedepsei, ci acest scop trebuie doar sa existe la momentul savarsirii faptei de omor.

Pentru reținerea acestei agravante este necesara indeplinirea cumulativa a doua condiții:

- Prima conditie impune existența unei raspunderi penala sau a unei pedepse a carei executare urmează a fi realizata fata de faptuitor sau fata de alta persoana

- Cea de a doua conditie vizeaza ca faptuitorul sa realizeze uciderea persoanei în scopul zadarnicirii procedurii judiciare de raspundere penala sau executare a unei pedepse. Legea nu pretinde si obtinerea finalitatii, adica, prin savârsirea omorului sa fie împiedicata efectiv raspunderea penala sau executarea.. Este suficient ca acest scop sa fi existat în momentul savârsirii infractiunii; daca el lipseste, agravanta nu poate fi aplicata.

Aceasta circumstanta agravanta este o circumstanta personala aplicabila doar faptuitorului întrucât vizeaza psihicul sau. Însă cunoasterea sa de către ceilalți participanti și actionarea sub același scop, determina aplicarea sa și asupra celorlalți participanti ce au cunoscut-o și urmărit-o.

Omorul calificat savarsit în conditiile art.189 alin.1 lit.d din C.pen. pentru a inlesni sau ascunde savarsirea altei infractiuni.

In cazul acestei agravante, omorul are ca scop ascunderea savarsirii unei alte infractiuni sau inlesnirea savarsirii altei infractiuni. Și de aceasta data legiuitorul a înțeles sa apere atât dreptul la viața al persoanei victima cât și relatiile sociale ce sunt incalcate prin savarsirea infractiunii ce se ascunde sau a carui savarsire este inlesnita de faptuitor. Textul de lege nu face nici o diferenţiere în ceea ce privește infractiunea a cărei înlesnire sau ascundere se urmăreşte prin săvârşirea omorului, putand fi orice infracţiune, indiferent de gravitatea sau natura sa. De asemenea retinerea agravantei nu este conditionata de participarea în calitate de autor/ co-autor/ instigator / complice sau neparticiparea faptuitorului la infractiunea a carui savarsire este ascunsă sau inlesnita.

Pentru reținerea agravantei prevazute de textul normaticv menționat mai su sunt necesare indeplinirea a doua condiții:

- Prima conditie impune existența unei infractiuni. Prin expresia „ alta infractiune” se întelege orice fapta care constituie infractiune potrivit legii penale si care este prevazuta în partea speciala a Codului penal si în alte legi speciale. Potrivit art.15 din Codul penal, constituie infractiune fapta care este prevazuta de legea penala, savârsita cu vinovatie , nejustificata și imputabila persoanei care a savarsit-o. Nu intereseaza daca infractiunea respectiva a fost consumata sau a ramas în forma tentativei, ci interesează exclusiv constatarea ca inculpatul a comis omorul în scopul savârsirii acelei infractiuni. De asemenea, nu prezinta importanta nici natura acelei infractiuni si nici faptul daca mijlocul ales pentru comiterea omorului era sau nu adecvat scopului propus-inlesnirea sau ascunderea celeilalte infractiuni. Legea pretinde doar ca omorul sa fie savârsit, fie pentru înlesnirea  savarsirii ei , fie pentru ascunderea ei (de pilda, dupa viol, victima este ucisa pentru a se acoperi savârsirea infractiunii, astfel încât aceasta sa nu fie descoperita).

-Cea de a doua conditie vizeeaza scopul determminat al savarsirii infractiunii, respectiv acela de a inlesni sau ascunde savarsirea altei infractiuni.

Nici în cazul acestei agravante existența și reținerea sa nu este conditionata de realizarea scopului urmărit de faptuitor în momentul comiterii faptei, ci este necesar ca scopul sa existe la momentul savarsirii faptei de omor. De asemenea nu interesează dacă omorul s-a savarsit înainte sau concomitent cu infractiunea a carui savarsire este inlesnita sau ascunsă.

Aceasta circumstanta agravanta este o circumstanta personala aplicabila doar faptuitorului. Dar cunoasterea sa de către ceilalți participanti și actionarea sub același scop, determina aplicarea agravantei și asupra celorlalți participanti ce au cunoscut-o și urmărit-o.

Exemplificam Decizia nr.258/1995 a Curții Supreme de Justiție – Sectia penala publicata în revista Dreptul nr.2 din 1996 pg.120 prin care s-a decis : În speta, inculpatul a lovit victima cu o scandura în regiunea capului producandu-i moartea, după care i-a sustras din buzunar suma de 4000 lei. ....Potrivit art.176 lit.d din C.pen. din anul 1969 constituie omor deosebit de grav, omorul comis pentru savarsirea sau ascunderea unei talharii sau piraterii. Agravanta are în vedere, așadar, savarsirea unui omor pentru a inlesni comiterea unei talharii ori pentru a ascunde o asemenea fapta. Or, în speta, scopul urmărit de inculpat prin savarsirea actelor de agresiune fiind insusirea unei sume de bani apartinand victimei, ceea ce în fapt s-a produs, el se face vinovat de savarsirea a doua infractiuni și anume aceea de omor deosebit de grav prevazuta de art..176 lit.d din C.pen. din anul 1969 și de talharie prevazuta de art.211 alin.1 din C.pen. din anul 1969 , aflate în concurs real.

Omorul calificat savarsit în conditiile art.189 alin.1 lit.e din C.pen. de către o persoana care a mai comis anterior o infractiune de omor sau o tentativa la infractiunea de omor.

Circumstanţa agravantă incriminata prin textul de lege indicat mai sus se referă la antecedentele făptuitorului - săvârşirea anterioară a altei infractiuni de omor sau o tentativa la infractiunea de omor -,aspect care demonstrează o perseverenta infractionala a faptuitorului în ceea ce priveşte săvârşirea faptei imprimandu-i un caracter deosebit de periculos.

Incriminând acest omor calificat legiuitorul a avut în vedere un antecedent al făptuitorului - săvârşirea anterioară a altei infractiuni de omor sau tentativa la infractiunea de omor - antecedent care există indiferent dacă a intervenit sau nu reabilitarea, amnistia ori prescripţia, intrucat aceste împrejurări înlatura numai răspunderea penală sau consecinţele condamnării, nu şi fapta în realitatea ei.

În anterioara reglementare, respectiv în Codul penal din anul 1969 era incriminat prin art.176 alin.1 lit.c omor deosebit de grav omorul savarsit de o persoană care a mai comis un omor . Legiuitorul, anterior a înțeles sa sanctioneze doar persoanele ce au savarsit anterior o fapta de omor consumat, nesanctionand cu aceeași pedeapsa și persoana ce anterior a comiis o tentativa la infractiunea de omor.

Periculozitatea sporita a persoanei ce a încercat sa suprime viața unei alte persoane au determinat actual legiuitorul roman sa aprecieze cu aceeași periculozitate și sa sanctioneze prin același text de lege și persoana ce a savarsit anterior intractiunea de tentativa de omor.

În situația în care noua infractiune de omor calificat este savarsita pana la rămânerea definitiva a hotararii de condamnare pentru fapta savarsita anterior, faptuitorului ii sunt aplicabile prevederile concursului de infractiuni.

În situația în care fapta este savarsita după condamnarea definitiva pentru fapta savarsita anterior, sunt aplicabile prevederile starii de agravare a recidivei.

Circumstanţa savarsirii anterioare a unei infractiuni de omor sau tentativa la infractiunea de omor este personală şi, în consecinţă, nu se transmite participanţilor. Aceştia vor răspunde pentru omor calificat sanctionat de art.189 alin.1 lit.e din C.pen. numai dacă au şi ei antecedentul cerut de lege autorului.

Omorul calificat savarsit în conditiile art.189 alin.1 lit.f din C.pen. asupra a doua sau mai multe persoane.

Împrejurarea care atribuie omorului savarsit conform textului de lege prezentat mai sus caracter calificat se referă la numărul victimelor infracţiunii. Dacă, în cazul omorului simplu, se produce moartea unei singure persoane, în cazul omorului calificat prevăzut în art. 189 alin.1 lit.f din C.pen.., fapta are ca urmare moartea a cel puţin două persoane. Numărul victimelor infracţiunii determina periculozitatea socială sporita a omorului şi îl caracterizează pe făptuitor ca fiind deosebit de periculos, ceea ce impune aplicarea unui regim de sancţionare mai aspru decât cel prevăzut pentru omorul simplu.

Reținerea agravantei prevazute de litera f își găsește explicatia în importanța pe care legiuitorul o atribuie dreptului fundamental la viața al unei persoane. Ori prin suprimarea vieții a doua sau mai multe persone , faptuitorul dovedeste un pericol social sporit.

Pentru reținerea agravantei este necesar sa existe o suprimare a vieții a cel puțin doua persoane. În situatia în care rezultatul cerut de lege - moartea a cel puţin două persoane – nu se produce, unitatea infracţională creată de legiuitor nu mai există, iar faptele, rămase distincte, urmează a fi tratate ca atare. De reținut este Decizia nr.840/1995 a Curții Supreme de Justiție – Secția penala publicata în revista Dreptul nr.4 din 1996 pg.125 prin care s-a decis ca În cazul în care în urma unei agresiuni indreptate împotriva a doua persoane, una este ucisa , iar fata de cealaltă fapta rămâne în stare de tentativa, incadrarea juridica este prevazuta de art.174 din C.pen. din anul 1969 pentru prima fapta și în cele ale art.20 raportat la art.174 din C.pen. din anul 1969 pentru cea de a doua, iar nu în prevederile art.176 lit.b din C.pen. din anul 1969 , inaplicabile în cazul ambelor fapte.

Ca și în cadrul reglementarii anterioare, nici în cuprinsul Noului Cod Penal nu s-a prevăzut dacă rezultatul socialmente periculos - moartea a doua sau mai multe persoana- este necesar a fi consecinta unei singure acțiuni a faptuitorului sau consecinta mai multor acțiuni. Însă atât în practica cât și în teorie s-a apreciat ca pentru reținerea și aplicarea agravantei prevazute de art.189 alin.1 lit.f din C.pen. este necesar ca rezultatul socialmente periculos să fie consecinta unei singure acțiuni a faptuitorului.

Exemplificam Decizia nr.986/1996 a Curții Supreme de Justiție – Secția penala publicata în revista Dreptul nr.10 din 1997, pg.123 : Lovirea cu intensitate a unei persoane cu cuțitul în zona inferioara a abdomenului precum și a altei persoane în coapta, cauzandu-le leziuni în urma cărora ambele au decedat, sunt acțiuni ce caracterizeaza intenția de a ucide, și deci , faptele constituie infractiunea de omor deosebit de gav , iar nu infractiunea de loviri cauzatoare de moarte. În speta, inculpatul a aplicat uneia dintre cele doua persoane o lovitura cu cuțitul în zona inferioara a abdomenului , iar celeilalte câte o lovitura de cuțit în ambele picioare în zona coaptei. Ambele persoane agresate au decedat, prima ca urmare a unei stari toxico-septice datorata perforatiilor de anse intestinale, iar cealaltă ca urmare unei hemoragii consecutive lezarii arterei femurale. .....S-a reținut ca inculpatul s-a folosit de un cuțit cu lama de 19cm, cu care a lovit victimele cu mare intensitate în regiuni vitale – abdomen și coapte-, acceptand astfel producerea morții. Deci, acțiunea sa a constituit factorul determinant al efectului produs, decesul victimelor, nefiind vorba de un rezultat produs din culpa.

Omorul calificat savarsit în conditiile art.189 alin.1 lit.g din C.pen. asupra unei femei gravide.

Circumstanta ce atribuie omorului caracter deosebit de grav se referă, în acest caz, la victima infracţiunii, care trebuie să fie o femeie gravidă. Gravitatea acestei fapte deriva din consecințele sale, astfel pe lângă moartea femeii, se produce şi distrugerea produsului de concepţie, suprimarea unei vieți în curs de devenire .

Pentru reținerea agravantei prevazuta de litera g este necesara indeplinirea cumulativa a doua condiții :

- Prima conditie privește existența sarcinii . Dacă făptuitorul a crezut că femeia este gravidă, dar în realitate sarcina era inexistentă, agravanta nu este aplicabilă.

- Cea de a doua conditie impune obligatia ca faptuitorul sa fi cunoscut despre sarcina victimei. În practica s-a stabilit ca, agravanta nu este aplicabilă, dacă făptuitorul nu a ştiut, în momentul săvârşirii faptei că victima este o femeie gravidă. Cunoaşterea de către făptuitor a stării de graviditate a victimei se stabileşte, în fiecare caz, în raport cu împrejurările concrete ale cauzei.

Agravanta incriminata de litera g a art.189 din C.pen. este o circumstanta personala aplicabila doar faptuitorului. Dar cunoasterea sa de către ceilalți participanti și actionarea sub același scop, determina aplicarea agravantei și asupra celorlalți participanti ce au cunoscut-o și urmărit-o.
Omorul calificat savarsit în conditiile art.189 alin.1 lit.h din C.pen. prin cruzimi.

Conform Dicționarului explicativ al limbii romane, cruzimea este definita ca fiind o atitudine, fapta cruda, ferocitate, bestialitate, barbarie, cruzie .

Omorul se consideră săvârşit prin cruzimi atunci când făptuitorul a conceput şi executat fapta în aşa fel încât a produs victimei suferinţe mari, prelungite în timp, care depăşesc cu mult suferinţele inerente acţiunii de ucidere. Caracteristica acestui omor calificat constă în aceea că făptuitorul întrebuinţează în mod voit anumite metode şi mijloace de chinuire a victimei.

La aprecierea unui omor ca fiind săvârşit prin cruzimi trebuie să se ţină seama, de asemenea, de aspectul de ferocitate cu care făptuitorul a săvârşit omorul, trezind în conştiinţa celor din jur un sentiment de oroare.

Dacă suferinţele produse victimei sunt suferinţe pe care le implică, în mod firesc activitatea de ucidere, fapta nu constituie un omor deosebit de grav. În practica judiciară s-a considerat, de exemplu, că dispoziţiile art. 189 alin.1 lit.h cp. nu sunt aplicabile inculpatului, care a ucis victima prin aplicarea, într-un scurt interval de timp, a trei lovituri de topor, ce s-au succedat, aproape instantaneu, deoarece activitatea inculpatului, prin însăşi materialitatea ei, demonstrează că acesta nu a cauzat victimei alte suferinţe decât cele caracteristice oricărei morţi violente.

Legiuitorul nu a prevăzut ca suferintele victimei să fie doar de natura fizica, ci sunt incriminate în cadrul aceleiasi agravante toate suferintele ce pot fi produse victimei , atât cele de natura fizica cât și cele de natura morala.

Nu interesează dacă cruzimile au dus prin ele însele la moartea victimei sau, dacă făptuitorul le-a folosit numai pentru a chinui victima înainte de a o ucide. Este însă necesar ca ele să fie săvârşite înainte de consumarea omorului. Dacă, ulterior uciderii victimei, făptuitorul săvârşeşte acte care demonstrează cruzime şi ferocitate, agravanta nu este aplicabilă (de exemplu, secţionează cadavrul).

În ceea ce privește intervalul de timp în care sunt plicate cruzimile asupra victimei, legiuitorul nu il limiteaza, singura conditie fiind aceea ca ele să fie aplicate anterior producerii decesului, moartea victimei fiind tocmai o consecinta a actiunilor feroce ale faptuitorului.

Deaoarece aceasta agravanta se refera la faptă, aceasta se resfrange asupra tuturor participantilor a caror fapte au condus la uciderea victimei.

Legiuitorul a înțeles sa atribuie acestui omor un caracter agravant deoarece prin modalitatea sa de savarsire, respectiv prin cruzimile aplicate victimei, faptuitorul dovedeste o periculozitate sociala sporita, o ferocitate cu totul ieşită din comun.

Se va reține cu titlu de exemplu Decizia nr.740/1998 a Curții Supreme de Justitie – Secția penala ce a dispus: Fapta inculpatului de a aplica victimei pe o durata mai mare de timp, cu intensitate deosebita, lovituri repetatepe întreaga suprafața a corpului, folosindu-se de o bata și de o coada de tarnacop, și de a părăsi apoi victima noaptea, pe timp rece, determinandu-i astfelincetarea din viața după cca.5 ore, în chinuri mari, intruneste elementele constitutive ale infractiunii de omor deosebit de grav, prevazuta de art.174raportat la art.176 alin.1 lit.a din Codul penal din anul 1969. Modul în care inculpatul a savarsit fapta evidentiaza intenția sa de a ucide, specifica infractiunii de omor, și nu existența intentiei depasite ce caracterizeaza infractiunea de loviri cauzatoare de moarte.